Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș/Litera J

 

jálbă, jalbe, s.f. (pop.) Plângere, reclamație scrisă, petiție. ■ (onom.) Jalbă, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. žalĭba (DEX).

jámlă, s.f. v. jamnă.

jámnă, jamne, (jamlă), s.f. (reg.) Franzelă, pâine mică; “pâine de oraș”. – Din germ. Semmel “pâine albă; chiflă”, prin intermediul magh. zsemlye, pol. žemla (Cihac, după DER); var. a lui jamlă, jimblă (MDA).

jandár, s.m. v. jăndar.

japcandắu, s.n. v. jebcăndău (“ba¬tistă”).

jápiță, japițe, s.f. (peior.) Femeie ușuratică. – Din bg. žabica “broscuță” (Scriban, DLRM, MDA).

jașcắu, (jațcov), s.n. (reg.; înv.) Pungă, săculeț din piele (de oaie) pentru tutun sau bani: “Trece p-îngă fogodău / Și zâce că-i vinu rău / Dacă nu-s bani în jașcău” (Memoria, 2004: 1.101). – Din magh. zacskó “pungă” (Scriban, MDA).

jáțcov, s.n. v. jașcău (“pungă”).

jăb, s.n. v. jeb (buzunar”).

jăbăluí, jăbăluiesc, v.t. (reg.) A frecționa pielea. – Probabil din jabă “boală a vitelor, a oilor sau a câinilor în primul an de viață, care le învinețește pielea” + suf. -lui.

jăbăluít, -ă, jăbăluiți, -te, adj. (reg.) Frecționat. – Din jăbălui.

jălăríe, s.f. v. jelărie.

jelăríe, jelării, (jălărie), s.f. (reg.) 1. Jale, supărare, doliu. 2. Plângere, tânguire, jeluire: “Cel roșu-i de bătălie, / Cel negru de jălărie, / Cel alb îi de pace-n țară” (Bilțiu, 2006: 110). – Din jale + suf. -ărie (MDA).

jălcuí, jălcuiesc, v.r. (reg.) A se jeli, a plânge, a se lamenta: “Și prin codru pribegesc / La frunza mă jălcuiesc” (Papahagi, 1925). – Din ucr. žalkuvati (DER); cf. jelcui (MDA).

jăndár, jăndari, (jandar, jendar, jindar), s.m. (dial.) Jandarm: “Ducă-să-n boală, Ciufu Nopții, că tătă noaptea m-o purtat pe mine și pe jendaru de ungur, din Pătrova...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 94). – Din magh. zsandár, ucr. žandar (DER).

jăndărésc, jăndărească, (jendă¬resc), adj. Specific jandarmilor: “Era palmă di aceia jendărească” (Bilțiu, 2007: 371). – Din jăndar + suf. -esc.

jâb, adv. v. jib (“tare”).

jâd, s.m. v. jid (“evreu”).

jâgánie, s.n. v. jiganie.

jâmbá, (jimba), v.r. (reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a se desfigura. – Cf. jimba “a se strâmba” (MDA).

jâmbát, -ă, jâmbați, -te, adj. (reg.) Strâmbat, schimonosit. – Din jâmba.

jântalắu, s.n. v. jintalău.

jântițá, v.r. v. jintița.

jântíță, s.f. v. jintiță.

jbárc, jbarcuri, (jbârc), s.n. (reg.) Teren obținut prin defrișare. ■ (top) Jbarc, fânațe în Nănești (Vișovan, 2005). – Cf. jbârc.

jbârc, s.n. v. jbarc.

jbârcuí, jbârcuiesc, v.t. (reg.) A defrișa. – Din jbârc.

jbârcuít, -ă, jbârcuiți, -te, adj. (reg.) Defrișat. – Din jbârcui.

jdeucă, jdeuci, (jdiaucă, jgheucă, șghieucă, deaucă), s.f. (reg.) 1. Adâncitură, cavitate, scobitură, gol: “Nu știu ce jdiaucă avea acolo în spate” (ref. la Fata Pădurii) (Bilțiu, 1999: 193). 2. Orbită oculară: “Din perii capului, / Din șghieucile ochilor” (Bârlea, 1924, II: 371). 3. Coajă de nucă. ■ (top.) Jdeuca, fânațe într-o mică depresiune, în Larga (Vișovan 2002). – Forma dial. a s. ghioc, în ghioacă “melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porțelan, care trăiesc în mările calde”; lat. cavum “gaură” (DER) sau lat. cohlea, prin metateza *cloca (Pușcariu, DEX), cf. it. chiocca “țeastă”; “o var. lexicală a lui (z)gaucă, rezultată, probabil, sub influența sinonimului jgheab(ă) sau a vb. dezghioca” (Loșonți, 2001: 72).

jeb, jeburi, (jăb), s.n. (reg.) Buzunar: “Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria, 2001: 110). – Din magh. zseb “buzunar” (DEX, MDA).

jebcăndắu, (japcandău, jebchen¬deu), s.n. (reg.) Batistă; năfrămucă, pânzăturică, șărincuță. – Din magh. zsebkendő “batistă”.

jebúc, jebucuri, s.n. (reg.) Buzunar mic. – Din jeb + suf. -uc.

jecmăní, jecmănesc, v.t. A jefui, a prăda, a fura. – Din jecman, jăcman “jaf mare” (DEX, MDA).

jecmănít, -ă, jecmăniți, -te, adj. Jefuit, prădat. – Din jecmăni.

jeg, jeguri, s.n. (reg.) Murdărie, mizerie: “…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ■ (onom.) Jeg, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. žegǔ “arșiță” (MDA); din bg. žeg “arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jegós, -oasă, jegoși, -oase, adj. Murdar, nespălat. – Din jeg + suf. -os.

jelán, -ă, jelani, -e, adj. Care este în doliu. – Din jale + suf. -an (MDA).

jeláncă, jelence, s.f. (reg.) Femeie care bocește, care se jeluiește; bocitoare. “Să n-audă maicile / Maicile, jelancele” (Bârlea, 1924: 7). – Din jelan + suf. -că.

jelánie, jelanii, s.f. (reg.; înv.) Tristețe, plângere, doliu. – Din sl. želanije (Scriban, DEX, MDA).

jéler, jeleri, s.m. (reg.; arh.) 1. (în Trans.) Nume dat, în Evul Mediu, țăranilor care munceau pe pământurile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor: țăran dependent; porțieș. 2. Om așezat pe pământul (sau în casa) altuia; colonist; chiriaș. ■ (onom.) Jeler, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. zsellér “răzeș” (DEX, MDA), din germ. Siedler, cf. srb. želir (Miklosich, după DER).

jelăríță, jelărițe, s.f. (reg.; arh.) Chiriașă: “A fost o femeie și-a șezut jelăriță într-o casă pustie” (Bilțiu, 1999: 383). – Din jeler + suf. -iță.

jemănár, jemănari, adj., s.m. Geamăn: “Boii erau jemănari” (Bilțiu, 1999: 327). – Var. a lui gemănar.

jemlár, jemlari, s.m. (reg.) Vânzător (sau fabricant) de pâine. ■ Termen atestat în Baia Mare, în 1820. – Din jemlă.

jémlă, jemle, s.f. (reg.; înv.) Fran¬zelă. – Din magh. zsemlye, pol. žemla (Scriban, MDA).

jendár, s.m. v. jăndar.

jendărésc, adj. v. jăndăresc.

jereábdă, (jirebă, gâreabdă), s.f. (reg.) Unitate de măsură care cuprinde 30 de fire de tort, pentru lățimea pânzei din război. ■ Var. jirebă, atestată în Maram. din dreapta Tisei. – Var. a lui jirebie (MDA) (cf. magh. zséreb “scul”).

jerdoánă, s.f. (reg.) Coardă de viță de vie. – Din joardă “nuia flexibilă”.

jertávnic, jertavnice, (jertfelnic), s.n. Altar: “...ca să slujească pe ai lui Dumnezeu preoți care vor fi slujitori la acel sfânt jertavnic...” (Dariu Pop, 1938: 53; doc. din 1807). – Var. a lui jerfelnic.

jertfélnic, s.n. v. jertavnic.

jgheúcă, s.f. v. jdeucă (“cavitate”).

jgótie, jgotii, s.f. (reg.) Glande limfatice, amigdale; mandule: “Jgot’ii se spune țărănește” (ALRRM, 1969: 95). – Et. nec.

jib, (jâb), adv. (reg.) 1. Tare: “Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea, 1906: 450). 2. Repede: “Mă duc mai jib” (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adj., în expr.) Tare jib = mult, rău: “Și zmăii ardeau ca și paiele; tare jib ardeau” (Bilțiu, 2007: 52). 4. Mare. ■ În Trans. de Nord, Maram. Istoric, inclusiv în Maram. din dreapta Tisei. – Din magh. zsib “actor comic” (DA, după DER; DEX, MDA).

jid, jizi, (jâd, jâdan, jidan), s.m. 1. Evreu. 2. (fig.) Zgârcit. ■ (onom.) Jâd, poreclă în Valea Stejarului. – Din sl. židǔ, cf. ucr., pol. žyd, bg. žid “gigant” (DA, după DER; MDA).

jidán, s.n. v. jid.

jidáncă, jidance, s.f. Evreică. – Din jid + suf. -ancă (DER); din jidan + suf. -că (MDA).

jídă, jide, s.f. (pop.) Evreică: “A gândit că-i oarece doamnă, oarece jidă” (Bilțiu, 1999: 114). – Din jid; var. a lui jidancă.

jidănésc, -eáscă, jidănești, adj. Evreiesc. – Din jidan + suf. -esc (DER, MDA).

jídiță, jidițe, s.f. (reg.) Limbă de pământ rămasă nearată între breazde; greș. – Din jid + suf. -iță.

jidoáie, s.f. Evreică; jidă, jidancă. ■ (top.) Jidoaia, pârâu la poalele masivului Igniș, în apropiere de loc. Chiuzbaia. – Din jid + suf. -oaie.

jídov, jidovi, s.m. (fam.) Evreu. – Din sl. židovinǔ (DEX, MDA).

jidóvcă, jidovce, (jidoavcă), s.f. (fam.) Fată de jid; evreică; jidancă: “O povestit mult cu ie și și-o pus bine ochii pe ie, c-o fost tare, tare frumoasă jidoavca” (Bilțiu, 2007: 120). – Din jidov + suf. -că (MDA).

jidovénie, s.f. v. jidovină.

jidovínă, jidovine, (jidovenie), s.f. (reg.) 1. Surpare de mal. 2. Movilă mare de pământ. 3. Teren cu hârtoape. ■ (top.) Jidovină, teren cu gropi, în Baba și Vima Mare (Vișovan, 2008); Groapa Jidovenii, fânațe în Coroieni și Vima Mică. – Din bg. dǔždovina, dǔždovnica “apă de ploaie” (Scriban); din jidov + suf. -ină (MDA).

jidúc, s.m. Evreu. ■ (onom.) Jâducu, poreclă în Dragomirești. – Din jid + suf. -uc.

jidúț, s.m. Evreu. – Din jid + suf. -uț.

jig, jiguri, s.n. (reg.) Amăreală la stomac. ■ (în expr.) Mă taie jig = amăreala de la rânză (Faiciuc, 1998: 101). – Din srb. žig “arsură” (DLRM, MDA).

jigánie, jiganii, (jigănie, jâgarie), s.f. (reg.) Animal sălbatic; jivină, lighioană: “Tăte jigăniile și tăț zermii es din pământ” (Papahagi, 1925: DXI). – Contaminare între jivină și gânganie (Scriban, DEX); din vsl. žeganik (MDA).

jigărít, -ă, jigăriți, -te, adj. (reg.) 1. Slăbit, neîngrijit. 2. Murdar. 3. Învechit. – Cf. magh. szigár “slab” (Scriban, DEX); din jigări (MDA).

jílav, -ă, jilavi, -e, adj. Pătruns de umezeală; umed, reavăn. ■ (onom.) Jilavu, nume de familie în jud. Maram. – Din bg. žilav “elastic, lipicios” (DER, DEX, MDA).

jilădeálă, jilădeli, s.f. Umezeală. – Var. a lui jilăveală (DEX).

jilắu, jilauă, s.n. Unealtă folosită în tâmplărie pentru fasonarea pieselor din lemn prin așchiere; rindea: “Din săcure mă cioplește, / Din jilău mă jiluiește” (Calendar, 1980). – Et. nec. (MDA); din magh. gyalu “rindea” (Scriban).

jilíp, jilipuri, (jlip, jlibd, șlip), s.n. (reg.) 1. Jgheabul pe care curge apa la moară; porțiune făcută din scânduri, de la stavilă până la moară, pe care vine apa; uluc. 2. Construcție solidă, fixă, utilizată pentru scoaterea din pădure a lemnului rotund: “Jilipurile se con-fecționau din lemn decojit, suspendate pe stâlpi puternici, înfipți în pământ sau ancorate direct pe pământ. Prin forma trapezoidală în secțiune, precum și prin înclinare, ele permiteau curgerea apei și alunecarea lemnului” (Dăncuș, 1996: 66). – Din magh. zsilip “stăvilar; ecluză” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

jimbá, v.r. v. jâmba.

jindár, s.m. v. jăndar.

jíngaș, -ă, jingași, -e, adj. (pop.) 1. Sensibil, pretențios. 2. (în expr.) Sărbători jingașe = sărbători în care nu se lucrează cu fânul, nu se țese, nu se toarce, nu se coase; se mai numesc sărbători cu prilej (Sf. Ilie, Pălie, Foca). – Var. a lui gingaș “delicat” (DEX).

jintalắu, jintalauă, (jântalău), s.n. (reg.) 1. Instrument confecționat din lemn, sub forma unui băț prevăzut la partea inferioară cu palete, utilizat pentru amestecarea laptelui și obținerea jintiței sau a untului. 2. Cofă de ales unt. – Din jintui + suf. -ălău (MDA).

jintițá, vb. ref. - v. jintiți.

jintíță, jintițe, (jântiță, jintuială), s.f. (reg.) 1. Produs lactat preparat prin încălzirea lentă a zerului provenit de la scurgerea cașului: “Bună-i vara jintița” (Papahagi, 1925). 2. Amestec de urdă și zer fiert care se depune la fundul vasului când se prepară urda. 3. Laptele din primele zile după fătare (coreste, curastă) fiert împreună cu zerul. – Et. nec. (MDA); din sl. *žetica (DA, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. zsendice (Bakos, 1982), slov. žincica, žintica, ceh. žinčica, ucr. žentyca, pol. žyntica, ger, dial. Schentitze (DER).

jintițí, (jântița, jintița), v.r. A se închega laptele, a se face brânză: “Corasta fiartă, împreună cu zerul se numește jintiță. După fierbere, să jântiță, adică se ia din zer” (ALRRM, 1971, h. 353). – Din jintiță.

jip, s.m. v. jup (“snop de bâlii”).

jireádă, jirede, s.f. (reg.) 1. Snopi din tulpini de porumb puse la uscat: “Da' unde să vă ascundem? Colo sus, în jireada aceie de paie” (Bilțiu, 2007: 52). 2. Suport de paruri și lețuri, pe care se pune fânul la uscat. – Var. a lui gireadă.

jirébă, s.f. v. jereabdă.

jiruí, jiruiesc, v.t. (reg.) A sfărâma. – Var. a lui jărui sau jerui “a răscoli jarul”.

jitíe, jitii, s.f. (reg.) Poveste, snoavă: “…să nu cumva să hulim împotriva ei, și mai bine să îndrepteze spre noi, mult este jitie a sfinților părinți” (Bârlea, 1909: 123; inscripție nedatată pe peretele stranei bisericii din deal, din Ieud). – Din sl. žitije “viață, biografie” (DER, DEX).

jlíp, s.n. v. jilip (“uluc”).

jmấtcă, s.f. (reg.; med.) Umflătură: “I s-o făcut o jmâtcă pă mână” (Faiciuc, 2008: 762). – Et. nec., probabil în rel. cu jmăcni “a cădea cu putere la pământ”.

jmetelínă, jmeteline, (jmitilină), s.f. (reg.) Rădăcină de porumb care rămâne în câmp după ce a fost cules și tăiat; tulian, bâlie. ■ În localitățile de pe văile Mara, Iza și Vișeu (ALRRM, 1971: 406). – Cf. ucr. jmat, jmatina “bucată ruptă din ceva” (MDA).

jmitilínă, s.f. v. jmetelină.

jmidánie, jmidanii, s.f. (reg.) Mul¬țime: “Oare de unde o apărut atâta jmidanie de om?” (Faiciuc, 2008). – Et. nec.

jmírli, s.n. (reg.) Pânză abrazivă; șmirghel. – Din germ. Schmirgel (DEX).

jnáider, s.n. v. șnaider (“croitor”).

joágăr, joagăre, s.n. (reg.) Fierăs¬trău cu pânză lungă, prevăzut cu două mânere, numit și “ferăstrău de doi”, folosit la tăierea transversală a butucilor sau a lemnelor mai groase. – Din germ. Säge “ferăstrău” (DEX, MDA).

joámpă, joampe, s.f. (reg.) 1. Loc neted pe coasta muntelui. 2. Loc mai adânc în râu, plisă. 3. Groapă: “În Maramureș, joampă este un apelativ viu, cu sensul de groapă, adâncitură mare, situată de obicei pe un teren neted” (Vișovan, 2002). ■ (top.) Joampele, fânațe în Suciul de Sus. – Et. nec. (MDA).

joárdă, joarde, (jordă), s.f. (reg.) Nuia lungă, flexibilă: “Lelea lungă cât o joardă / Bună îi de ciuhă-n holdă” (Memoria, 2004-bis: 1.302). – Din magh. zsorda, cf. sl. žrudi (DEX, MDA); din sl. žrudi (Cihac, Conev, după DER).

joí, joiesc, v.i. (reg.) A birui, a răzbi, a ieși la capăt, a face față: “O dat Dumnezeu prune din belșug și nu am mai joit cu adunatul” (Tăuții de Sus). – Din magh. gyönni, gyünni (DLRM, MDA).

jojotí, jojotesc, v.i. A mocni: “Mătușa Iuli n-o zâs mnica, da' mătușa Niculina numa jojoté de nervi” (Memoria, 2014: 147). – Formă onomatopeică.

jolj, joljuri, (giolj), s.n. (reg.) 1. Giulgiu, pânză fină; lințoliu: “Știu eu ce mi-i leacu, / Giolju și colacu” (Calendar, 1980: 6). 2. Zadie pe cap, năframă. 3. Batistă: “Că atunci... nu erau atâtea joljuri în bold” (Bilțiu, 1999: 134). – Din magh. gyolcs “giulgiu”.

jólniță, jolnițe, s.f. (reg.) Suport de lemn, cu crestături, folosit la spălarea rufelor: “Și cum a gătat de zolit și-a pus jolnița pe un scaun” (Bilțiu, 1999: 109). – Probabil din jolnă “umflătură”.

jolúdă, jolude, (joluză, jolună), s.f. (reg.; med.) Bolfă, umflătură în zona gâtului: “La zgaiba care se face la oameni mari, dacă omu-i beteag și are orice joluză, ungi cu unsoare ori oloi...” (Bilțiu, 1990: 276). – Cf. jolnă (< ucr. jolna).

jolúnă, s.f. v. joludă.

jolúză, s.f. v. joludă.

jomp, jompuri, s.n. (reg.; min.) Puț; colector de apă. – Cf. joampă (MDA).

jompurós, -oasă, jompuroși, -oase, adj. Gropos. – Din jompuri (pl. lui jomp) + suf. -os (Frățilă).

jórdă, s.f. v. joardă (“nuia”).

josán, adj., s.m., s.f. v. josean.

joseán, -ă, joseni, -e, (josan), adj., s.m., s.f. Locuitor al ținutului de jos, într-un sat. (Sec. XV). – Din jos + suf. -ean (DEX, MDA).

jub, s.m. v. jup.

judéț, județe, s.n. 1. (arh.) Judecată. 2. Judecata de apoi: “Nici soare n-a răsări / Nici stele pă cer n-or fi, / Atuncea județu-a fi” (Bilțiu, 1996: 236). 3. (reg.; înv.) Judecător: “Tu, Siule,-i căpăta / Păharu' botezului, / Scaunu' județului” (Memoria, 2001: 112). 4. Ținut, comitat, departament, district. (Sec. XV). – Lat. judicium “proces, funcție de judecător; tribunal” (DEX, MDA).

júfă, jufe, s.f. (reg.) Semințe de dovleac prăjite pe sobă și zdrobite mărunt în piuă: “Dacă n-ai avut oloi, ai făcut rântașu cu jufă” (Memoria, 2001: 41). ■ (onom.) Jufă, poreclă în Valea Stejarului. – Cf. magh. zsufa “zeamă” (Scriban, MDA), cf. julfă; din pol. iucha “zeamă” (Șăineanu).

jugăní, jugănesc, v.t. A castra. – Din jugan (cf. lat. jugum “bou sau cal castrat”) (DEX, MDA).

jugănít, jugăniți, adj. Castrat: “Apoi cum ați făcut, domnule primar, că berbecu' ăsta-i jugănit, nu poate si bun de sămânță?” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 259). – Din jugăni.

jugăstreán, -ă, jugăstreni, -e, (ju¬grăstan), s.m.f., adj. 1. Persoană ori¬ginară din localitatea Jugăstreni. 2. (Locuitor) din Jugăstreni. ■ (onom.) Jugreștean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Jugastru sau Jugastra (în ortografia magh., Zsu¬gasztra, numele vechi a loc. Jugăstreni) + suf. -ean.

jugăstreáncă, jugăstrence, s.f. Femeie originară din localitatea Jugăstreni. Locuitoare din Jugăstreni. – Din jugăstrean + suf. -că.

jujăí, v.i. A șuiera, a fluiera, a produce un zgomot strident: “Când vântuțu-a jujăi” (D. Pop, 1965). – Formă onomatopeică.

jumáră, jumări, jumere, s.f. (pl.) Resturi comestibile rezultate din topirea slăninii de porc; se consumă reci sau în mâncare (cu ouă sau paste făinoase). ■ (onom.) Jumărucă, poreclă în Dra¬gomirești. – Din germ. Schmarren “mâncare cu ouă bătute în untură” (DER, DEX, MDA), cf. magh. zsumórka “ouă bătute”, bg. džumerki (DER, DEX, MDA).

jumătắți, s.f., pl. Pantofi, încălță¬minte. – Cf. germ. Halbschuh “pantof” (Frățilă).

jun, -ă, juni, -e, adj., s.m.f. Tânăr: “Când eram nevastă jună / Auzeam cum ptică brumă, / Amu n-aud nici când tună” (Memoria, 2001: 31). – Lat. juvenis “tânăr” (DEX, MDA).

junc, junci, s.m. (reg.) Bou sau taur tânăr (între 2 și 3 ani), nepus la jug: “De ț-ar si găina-un cuc / Ț-aș si dat bani de un junc” (Memoria, 2001: 107). ■ (onom.) Juncar, nume de familie în jud. Maram. – Lat. juvencus “taur tânăr” (DEX, MDA).

júncă, junci, s.f. Vacă tânără care nu a avut încă vițel. – Lat. juvenca “vițea” (DEX, MDA).

júnghi, junghiuri, s.n. Durere ascuțită în zona intercostală. – Der. regr. din junghia (DEX, MDA).

junghiá, junghii, v.t. (pop.) A înjunghia. – Lat. jugulare “a tăia gâtul, a ucide” (Șăineanu, MDA).

junghiát, -ă, junghiați, -te, adj. (pop.) Înjunghiat. – Din junghia.

juníncă, juninci, (jurincă), s.f. Vițea de doi ani. – Lat. junix, -cis “vițea” (DEX, MDA).

jup, jupi, (jub, jip), s.m. (reg.) Snop de bâlii sau de paie (utilizat, în trecut, la acoperirea caselor). – Din magh. zsúp “snop; mănunchi de paie” (MDA).

jupít, -ă, jupiți, -te, adj. (reg.) Acoperit cu jupi: “Casa era cu paie, că așe o fost pă atunci, era jupită cu jupi de secară” (Bilțiu, 2013: 109). – Din jupi “a acoperi cu jupi”.

jupấn, jupâni, s.m. 1. Titlu de noblețe dat persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții. 2. Titulatură nemeșească. – Et. nec. (MDA); din sl. županǔ “stăpân al unei întinderi de pământ” (Rosetti, Candrea, după DER).

jupâneásă, jupânese, (giupâneasă), s.f. Soție de jupân, de boier: “…această sfântă carte, anume Triod, o au cumpărat jupânu Bogdan Filip, cu jupâneasa d-sale…” (Dariu Pop, 1938: 78). – Din jupân + suf. -easă (Scriban, MDA).

jupoiát, -ă, jupoiați, -te, adj. (reg.) Julit, lovit, rănit: “Și dimineața când s-a trezit, tot era jupoiat, belit, fărmat, ca vai de el” (Bilțiu, 1999: 206). – Din jupoia, var. a lui jupui “a beli”.

jurát, jurați, (giurat), s.m. 1. Pretor. 2. Solgăbirău: “Pă fată-sa o măritat-o după giuratu din Ceteu (=Teceu)...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 154). 3. Avocat, judecător: “Cartea mi-o scrie juratu” (Bârlea, 1924, I: 202). 4. Ales local, consilier comunal: “Primarul o strâns îndată consiliul comunal, toți cei 12 jurați, că împreună cu el să margă și să vadă ce-i de făcut să aibă vitele la vară destulă apă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 285). – Lat. juratus “jurământ”, fr. juré (DEX, MDA).

júră, jure, s.f. (reg.) Jurământ, ca¬non: “Popa mi-o pus jure gre', / Că cu urât n-oi șide” (Bilțiu, 2006: 164). – Der. regr. din jura (Frățilă).

jurățíe, jurății, (jurățâie), s.f. (reg.) Tribunal, judecătorie: “-De unde vii, omule? -De la leje, de la jurățâie” (Bilțiu, 2007: 189). – Din jurat + suf. -ie.

juríncă, s.f. v. junincă (“vacă tâ¬nără”).