Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș/Litera I

←Litera H

Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș de Dorin Ștef Litera I

Litera Î→

iá, pr. dem. (pop.) Forma scurtă a pron. dem. aceasta, această: “În ia sară minunată” (Calendar, 1980). – Var. a lui iasta.

iágă, s.f. v. oiagă.

iágăr, iagări, (iegăr), s.m. (reg.; înv.) 1. Pădurar; ardău, gornic de pădure. ■ Cu acest sens e atestat exclusiv în Maram. Istoric (ALR, 1956: 583), res¬pectiv în satele rom. din dreapta Tisei. 2. Vânător: “Și eu numa că m-oi fa / Un iegărel tânărel” (Țiplea, 1906: 439). 3. Paznic de câmp; vătaf de țarină, gornic, pândaș, ardău. ■ (onom.) Iagăr, Iagaru, nume de familie în jud. Maram. – Din germ. austr. Jäger “vânător, pădurar” (MDA).

ián, (ien), interj. (reg.) Ia; hai, haida: “Ian scoală, stăpâne, scoală” (Pa¬pahagi, 1925: 238); “Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă” (Țiplea, 1906: 441). – Din ia + -ni (-ne) (DEX, MDA).

iarmaróc, iarmaroace, s.n. Târg la dată fixă; bâlci: “Ia, că mâni îi iarmaroc și or trece oamini către el cu vite” (Bilțiu, 2007: 48). (Moldova). – Din ucr. jarmarok (Scriban; DAR, după DER).

iasáră, adv. Astă-seară; seara asta: “Și cam ce caț, dacă-i bine a întreba, la noi, în iasară?” (Bilțiu, 2007: 356). – Din ias + sară.

iástalalt, iastalaltă, (iestalalt), pron. dem. Acesta, aceasta: “Care curvar, tâlhar ori bătăuș nu se temea de judecata Domnului în ceie viață, avea de ce să teme de judecata popii în viața iastalaltă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 158). – Lat. *ecce-istu, ecce-ista (DEX).

iatagán, iatagane, s.n. Sabie turcească: “Isolat cu totul de celaltă Europa prin confesiunea sa, iar de Con¬stantinopole prin iatagane…” (Ko¬man, 1937: 47). – Din tc. yatağan (Scriban, DEX).

iáz, iazuri, s.n. Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară; zăgaz. – Din sl. jazǔ “canal” (DEX, MDA).

iazấmă, s.f. v. azâmă (“pâine de aluat nedospită”).

ibdí, ibdesc, v.t. (dial.) A iubi: “Șapte vieți să viețuiesc, / Nu mă satur să ibdesc” (Ștețco, 1990: 315). – Var. a lui iubi.

ibdít, -ă, ibdiți, -te, adj. (dial.) Iubit. – Din ibdi.

ibóste, (ivoste), s.f. (reg.) Dragoste: “O cerut formăcătoare / Să le strâce ibostea-re” (Papahagi, 1925: 249). – Din sl. ljubostǐ (Scriban, MDA), cf. rad. i.-e. *leubh- “a iubi, a-i plăcea, a ține la”.

ibót, adj. (reg.) Îndrăgostit. – Cf. ibostnic.

ibóvnic, ibovnici, s.m. (reg.; înv.) Amant, iubit. – Din sl. ljubovnikǔ (Scri¬ban, DEX, MDA).

ibóvnică, ibovnice, s.f. (reg.; înv.) Amantă: “Asta mândră care-i mică, / Asta mi-o fost ibovnică” (Ștețco, 1990: 306). – Din ibovnic.

ibúng, ibunguri, s.n. (reg.; înv.; mil.) Manevră sau instrucție militară: “Nu-i scoți la ibung afară / Când e căldura de vară / Și-i fugărești ca să moară” (An¬tologie, 1980: 512). – Din germ. Übung “exercițiu militar; instrucție” (MDA).

ic, icuri, s.n. 1. Pană de lemn de esență tare (sau cu vârful trecut prin foc), folosit la despicarea butucilor de lemn. 2. (la morile de apă) Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă: “Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar, 1980: 108). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. ik (lit. ék) (DEX, MDA).

icastắu, s.n. v. iucastău (“dorn”).

iconár, iconari, s.m. Pictor de icoane. ■ (onom.) Iconari, poreclă pentru locuitorii din Văleni: “Vălenarii erau porecliți iconari. Că tot ceva mut s-o dus la o comândare (= înmormântare) și, la cât de bat o fost, s-o întors cu praporii acasă” (Ion Godja Oul, din Văleni). – Din icoană + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

iedăreán, -ă, iedăreni, -e, (iederan), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Iadăra. 2. (Locuitor) din Iadăra. ■ (onom.) Iederan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Iadăra + suf. -ean.

iedăreáncă, iedărence, (iede¬reancă), s.f. Femeie originară din lo¬ca¬litatea Iadăra. Locuitoare din Iadăra. – Din iedărean + suf. -că.

iederán, s.m.f., adj. v. iedărean.

iedereáncă, s.f. v. iedăreancă.

ieftișíg, ieftișiguri, (eftișig, eftișâg), s.n. (înv.) Ieftineală: “Au fost eftișig în tot feliul, în marhă, în bucate, în Ma¬ramureș” (Bârlea, 1909: 13). – Din ieftin “la preț redus”, sincopat + suf. -șig / -șag.

iégăr, s.m. v. iagăr (“pădurar”).

iepán, -ă, iepeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Iapa. 2. (Locuitor) din Iapa. ■ (onom.) Iepan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Iapa + suf. -ean (> -an).

iepáncă, iepence, s.f. Femeie ori¬ginară din localitatea Iapa. Locuitoare din Iapa. – Din iepan + suf. -că.

iepenésc, -ească, adj. Care aparține de Iapa, privitor la Iapa: “Lecru iepenesc = a cărui model de țesătură a fost adus din Iapa, localitate de lângă Sighetul Marmației…” (Faiciuc, 2008: 191). – Din iepan “locuitor din Iapa” + suf. -esc.

ieráș, ierașuri, (eraș), s.n. (reg.; arh.) Unitate administrativ-teritorială în vechiul sistem comitates; plasă, subregiune: “...fiindu lăcuitoriu în Bă¬cicoel, în varmeghe Maramurășului, în erașu-de-sus...” (Bârlea, 1909: 13; doc. din 1747). – Din magh. járás “cerc, district”.

iergán, iergane, s.f. (înv.) 1. Batoză pentru cereale: “Până la începutul se¬colului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza (“ierganul”) cu tracțiune animală” (Șainelic, 1986: 29). 2. (min.) Crivac. – Et. nec.

iérhă, s.f. v. irhă.

iernátic, -ă, iernatici, -e, adj., s.n. 1. Caracteristic iernii. 2. (s.n.) Cantitatea de nutreț necesară oilor pe perioada iernii: “Nutrețul cât îl face pentru oi, îi iernaticu oilor” (ALRRM, 1997, h. 946). 3. (în expr.) În iernatic = a ierna oile la o persoană care are nutreț: “Să dau în iernatic, adică să dau cuiva să le ierneze” (Iapa); “Le dă-n iernatic, dacă n-are fân” (ALRRM, 1997, h. 946). – Din iarnă + suf. -atic (DEX).

iernéu, s.n. v. arneu (“coviltir la căruțe”).

ieroplán, ieroplane, s.n. (dial.) Ae¬ro¬plan, avion. – Var. a lui aeroplan (< fr. aéroplane).

iertáș, iertașuri, s.n. (reg.) Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș: “Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș” (Odobescu, 1973). ■ (top.) Iertașul, pădure și fânațe în Cufoaia, Stoiceni, Vima Mare (Vișovan, 2008). – Din magh. irtás (MDA).

iertuí, iertuiesc, v.t. (reg.) A defrișa. – Probabil din iertaș.

iertuít, -ă, iertuiți, -te, adj. (reg.) Defrișat. – Din iertui.

ierúgă, ierugi, s.f. (reg.) 1. Canal, jgheab la moară. 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere. 3. Râpă. ■ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005); top. frecvent și în satele din zona Codru. – Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban, MDA); din s. dial. ier “iarbă de slabă calitate” (Vișovan, 2002).

iéstimp, (estimp), adv. În acest an: “Că mi-am pus tortul de-a moi / Și de iestimp și de an, / Într-o scoică de bostan” (Bilțiu, 2002: 249). – Lat. istum tempus (DEX).

ieudeán, -ă, ieudeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Ieud. 2. (Locuitor) din Ieud. ■ (onom.) Ieudean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Ieud + suf. -ean.

ieudeáncă, ieudence, s.f. Femeie originară din localitatea Ieud. Locuitoare din Ieud. – Din ieudean + suf. -că.

iezărí, v.i. (reg.) A izvorî: “În locul casei a iezărit apă multă și s-a făcut un lac” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 146). – Din iezer, iezăr (MDA).

iézer, iezere, s.n. Lac adânc de munte; tău, ochi de mare. ■ (top.) Iezerul, lac glaciar situat la 1.825 m alt., în căldarea glaciară Iezerul, din Munții Rodnei, sub vf. Pietrosu (2.303 m), în rezervația naturală Pietrosul Rodnei; Iezerul Mare, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureș, formată într-un crater. (Sec. XVI). – Din sl. jezerǔ “lac” (DEX, MDA).

igúmen, s.m. v. egumen (“stareț”).

ijdăní, v.t. v. ijdeni.

ijdení, ijdenesc, (ijdăni), v.t. (reg.) 1. A face, a crea, a zidi, a întemeia: “El o ijdenit comuna Ieud că s-o așezat aici cu familia lui...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 260). 2. A naște: “Un prunc mic o ijdănit / Și pe pământ o zânit” (Memoria, 2004: 139). ■ Termenul s-a conservat pre¬ponderent în colindele de factură reli¬gioasă. – Cf. zădărî (MDA).

ijdenít, -ă, ijdeniți, -te, adj. (reg.) Creat, zidit, întemeiat. – Din izdeni.

ilắu, ileie, (ileu), s.n. 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: “...de săreau scân¬tei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău” (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate. – Din magh. üllő “nicovală” (DEX, MDA).

ilbán, -ă, ilbeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Ilba. 2. (Locuitor) din Ilba. ■ (onom.) Ilban, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Ilba + suf. -ean (> -an).

ilbáncă, ilbence, s.f. Femeie originară din localitatea Ilba. Locuitoare din Ilba. – Din ilban + suf. -că.

iliác, s.m. Anin de munte, liliac de munte (Alnus viridis). ■ Semnalat în Munții Rodnei. – Din liliac “plantă cu flori mov” (MDA).

ilíoi, ilioaie, s.n. (mit.) Zână ma¬lefică: “L-o tâlnit ilioi cu ilioaie, / Strâgoi cu strâgoaie” (Papahagi, 1925: 284). (Maram.). – Din iele + suf. -oi (MDA).

ilistắu, s.n. (reg.) Preparat industrial utilizat ca ferment pentru dospirea aluatului; drojdie. – Din magh. élesztö “drojdie” (MDA).

ilíș, ilișuri, s.n. (reg.) 1. Scaun, de regulă cu arcuri, din piele, care se așază peste loitre, la căruțele țărănești: “Văd că-i iliș, scaun de acela cu fedăr; la sanie cu cai” (Bilțiu, 1999: 373). 2. Suport de lemn de forma unei scări, așezat pe sania trasă de animale, pentru transportul nutrețurilor. ■ (onom.) Iliș(an), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. ülés “loc de șezut”.

im, imuri, s.n. Murdărie; noroi, mâl, glod. – Lat. limus “mâl, noroi” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. imolya (Edelspacher, după DER).

imáș, imașuri, s.n. Teren necultivat folosit pentru pășunat; izlaz: “Cum stau ei mai mulți feciori afară pe imaș, să păzească vitele gazdei, bagă de seamă că vine drăguța lui...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 99). – Din magh. nyomás “câmp destinat pășunii” (DEX, MDA), printr-o formă interm. nimaș (Șăineanu).

imós, -oasă, imoși, -oase, adj. Murdar, noroios, mocirlos. ■ (Top.) Imoasa, vale în Vima Mică (Vișovan, 2008). – Din im “noroi” + suf. -os, sau din lat. limonus (DEX).

ináș, inași, s.m. (reg.) 1. Flăcău. 2. Ucenic. (Trans.). – Din magh. inas “ucenic; valet” (MDA).

inăuán, -ă, inăuani, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Inău. 2. (Locuitor) din Inău. – Din n. top. Inău + suf. -an.

inăuáncă, inăuance, s.f. Femeie originară din localitatea Inău. Locuitoare din Inău. – Din inăuan + suf. -că.

indreá, s.f. v. andrea.

inelár, -ă, inelari, -e, adj., s.m. Fabricant de inele; bijutier, giuvaergiu. – Din inel + suf. -ar (DEX, MDA).

íngă, (îngă), prep. Lângă: “Măd’eran crescut în iarbă, / Măi mândruluț d’ingă apă” (Papahagi, 1925: 185). – Din lângă.

iní, in, v.i. (dial.) A veni; a zini: “Ină, tată, ină! / Oile furatu, / În țară mânatu” (Papahagi, 1925: 124); “Și o init acasă într-un an de vreme, cu acele dreptăți, că n-o putut mai iute a mere și a ini până la Împărăție” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). – Var. a lui veni.

ínjer, injeri, s.m. (pop.) Înger: “Zi¬ceau că s-au luat în căsătorie injerii cu fete de-a țăranilor de aci, de pe pământ și au fost uriași” (Bilțiu, 1999: 147). ■ (onom.) Injeru, poreclă în Dumbrăvița. – Var. a lui înjer.

instrucțiúne, instrucțiuni, s.f. Proces școlar de însușire a cunoștințelor: “E lucru cunoscut că poporului nostru instrucțiunea nu-i prea place, numai din silă face” (Câmpeanu, 2016: 80; doc. din 1888). – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis (Scriban).

interés, interese, s.n. (înv.) Do¬bândă. – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.

internít, s.n. Azbociment: “Mai nou, locul dranițelor l-a luat tabla și internitul, materiale mai rezistente” (Faiciuc, 2008: 113). – Var. a lui eternit (< germ. Eternit, fr. éternit).

iobán, adj. Mare, dezvoltat. – Probabil din magh. jobban “mai bine”.

ióf, iofi, s.m. (reg.) Latifundiar ma¬ghiar în Trans.; conte, grof: “Iofule, măria ta”; “Bag sama, e numele împăratului; acela-i ca un grof” (Papahagi, 1925). – Din grof.

iói, (iui), interj. Cuvânt care exprimă nemulțumire, surpriză, indignare, mira¬re, admirație, frică etc.; vai: “Ioi de mine, hăi soacră” (Memoria, 2001: 113). – Din magh. jaj (Farcaș, 2009); formă onomatopeică.

ioság, iosaguri, s.n. (reg.) Pro¬prietate, moșie; avere, avuție: “Ies afară, n-am iosag, / Ce focuțu' să mă fac?” (Țiplea, 1906). (Sec. XVI). – Din magh. jószág “avere” (DLRM, MDA).

ípen, -ă, ipeni, -e, adj. (reg.) 1. Întreg (din punct de vedere fizic). 2. Sănătos: “Care putea fugi mai ipen, acela scăpa, care era mai slab, acolo rămânea mort” (Bilțiu, 1999: 122). – Din magh. épsen (MDA).

ipuluí, ipuluiesc, v.t. (reg.) A clădi: “…și atunci s-au ipuluit curtea ce de piatră și casa ce popască într-acele vremi” (Dariu Pop, 1938: 13). – Din magh. épült (Dariu Pop).

ipuluít, -ă, ipeluiți, -te, adj. (reg.) Clădit. – Din ipelui.

írcă, irci, s.f. (reg.; înv.) Caiet (de școală). ■ În Maram. Istoric, dar și în satele din dreapta Tisei. – Din magh. irka “caiețel” (MDA).

írhă, irhe, (ierhă), s.f. (reg.; înv.) 1. Ornament pe pieptar. 2. Șubă (în satele din dreapta Tisei). – Din magh. irha “piele” (MDA).

írimă, s.f. v. irmă.

írmă, irme, (irimă), s.f. (dial.) Inimă. – Var. a lui inimă, cu rotacismul lui -n- intervocalic și cu sincopa celui de al doilea i (Frățilă).

iroásă, iroase, s.f. (mit.) Zână rea, duh rău; iele, ilioi, vântoase, frumoase etc.: “Nu te văita / Că eu pă toți oi striga: / Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroi / Și strigoi / Și d’eot’itori” (Papahagi, 1925: 283). – Cf. irează, eres (MDA); posibil din irodițe “iele”, prin conta¬minare cu vântoase, frumoase “iele”.

iscodí, iscodesc, v.t. A cerceta cu de-amănuntul, a spiona: “Ei iscodeau pe la țărani, în care sat se găsește câte-un asupritor” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). – Din sl. sǔhoditi “a cerceta” (Scriban, Șăineanu); din sl. ischoditi (DEX).

iscodít, -ă, iscodiți, -te, adj. Cercetat, spionat. – Din iscodi.

ismolénci, s.m. v. smolenci (“haine păcurărești”).

isprădí, isprădesc, v.t.r. (pop.) A face ceva rău, a face o boacănă. – Var. a lui isprăvi.

ísta, pron. dem. v. aiesta.

ișlắu, s.n. (reg.) Daltă cu tăiș trapezoidal, cu vârful drept, folosită la prelucrarea lemnului. – Et. nec.

ișpán, s.m. v. șpan (“viceguver¬nator”).

íștialalți, pron. dem. (reg.) Aceștia: “Unul din acela (uriaș, n.n.) putea fi cât douăzeci și cinci de iștialalți (oameni normali, n.n.), înnodați laolaltă” (Bilțiu, 1999: 144). – Var. a lui aiștea, aceștia.

ítros, -oasă, itroși, -e, adj., s.m. 1. Matinal. 2. Slujba religioasă care se face dimineața: “Să fii gazdă veselos, / Să poți merge la itros” (Bârlea, 1924, I: 132). 3. Utrenie, mânecare, care pre¬merg liturghiei. – Et. nec. (MDA); din gr. órthros “auroră, utrenie”, probabil conta¬minat cu sl. (j)utros “azi-dimineață” (Scri¬ban).

itulí, itulesc, v.t. (reg.) A lucra, a se îndeletnici cu ceva. – Et. nec.

íță¹, ițe, s.f. Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: “Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria, 2001: 100). ■ “Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea, 1924, II: 469). – Lat. licia “urzeală, fir” (DER, DEX, MDA).

íță², ițe, s.f. (dial.) Viță, neam: “Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea, 1906: 470). – Din viță, prin palatalizarea lui v + i > y > i.

ițălár, ițălari, s.m. Moluscă de broască; vițelar. – Din vițel, prin palatalizare + suf. -ar.

ițíe, iții, s.f. (reg.; înv.) Măsură veche pentru lichide: “Să bem vin cu iția, / Să ne-mpărțim dragostea” (Papahagi, 1925: 203). – Din magh. icce “jumătate” (Bud, Țiplea, MDA).

iucastắu, iucastauă, (icastău, licas¬tău, lucastău), s.n. (reg.) Unealtă as¬cuțită cu care se fac găuri în cercurile de fier (la roți); dorn, priboi. – Din magh. ljukasztó “dorn” (MDA, pentru var. licastău).

íugăr, iugăre, s.n. (înv.) Unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu 0,57 ha, utilizată în Trans.: “În Maramureș se întrebuințează iugărul. Iugărul unguresc e de 1.200 de stânjeni pătrați. Iugărul cadastral, de 1.600 de stânjeni pătrați. Iugărul, în Maramureș, se măsoară de către țărani cu ruda” (Bârlea, 1909: 239). – Lat. iugerum “măsură agrară” (sec. XVIII) (DER, DEX, MDA).

iúhă, s.f. (reg.) Lemnul de sub ștraf care ține ruda în sus. – Din magh. juha (MDA).

iuí¹, iui, v.i. A striga, a chiui: “...nu știu unde a fost ea slujnică și s-a dus într-o noapte și a iuit” (Bilțiu, 1999: 182); “Iuiește și tu, fată, / Nu sta cu gura căscată” (Bilțiu, 1994: 269). – Din interj. iu “strigăt repetat la horă” + suf. -ui (după chiui) (DEX, MDA).

iúi², interj. v. ioi.

iuít, iuituri, s.n. Chiuit. – Din iui.

iuitúră, iuituri, s.f. Chiuitură. – Din iui.

iúpcă, s.f. (reg.) Fustă. – Din ucr. iupka (Farcaș, 2009).

iuș, iușuri, s.n. (reg., înv.) 1. Avere. 2. Drept de moștenire: “Dăm această carte iuș astei beserici...” (Socolan, 2005: 186; doc. din 1814). – Din magh. ius (MDA).

iutiúc, (dial. iut’iuc), adv. Iute. – Din iute “repede” + suf. -uc.

ivóste, s.f. v. iboste (“dragoste”).

izán, izeni, s.m. (onom.) Nume colectiv dat locuitorilor din satele de pe Valea Izei: “Dup-on câne de izan” (Bârlea, 1924, II: 10). – Din Iza (curs de apă ce izvorăște din Munții Rodnei și se varsă în Tisa) + suf. -ean (> -an).

izáncă, s.f. Femeie de pe Valea Izei. – Din izan + suf. -că.

izerói, s.m. Iederă: “Zis-a badea de la noi / Să-i fac struț cu izeroi” (D. Pop, 1970: 154). – Probabil din iederoi.

ízmă, izme, s.f. (bot.) Mentă (Mentha piperita). – Din magh. izmat (MDA).

izuí, izuiesc, v.t. A schimba cursul apei prin ridicarea unui obstacol în calea cursului natural. – Din iaz + suf. -ui (Frățilă).

izvárniță, izvarnițe, s.f. (reg.) Zărul rezultat din laptele de oi după ce se alege cașul: “I-o dat de mâncare cum au păcurarii izvarniță, tocană” (Bilțiu, 2007: 156). ■ Termen utilizat în satele de pe Valea Marei, inclusiv Sighet, Săpânța și Petrova; de la Rozavlea până la Borșa se folosește sin. zer (ALRRM, 1971: 380); atestat și în Maram. din dreapta Tisei. – Din sl. zavariti (Papahagi, 1925); dintr-un ucr. *izvarnica sau *izvarica (cu substituire de sufix), neatestat, din (i)zvarjati “a fierbe” (DA, după Frățilă).