Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera Z

Jump to navigation Jump to search
Litera V Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef
Litera Z
Addenda


zádie, zadii, s.f. - (reg.) Catrință. Un fel de șorțuri pe care femeile din Maramureș le poartă peste poale, în față și în spate. Țesute din lână, în patru ițe, decorate cu dungi late de diferite culori, în alternanță, care se deosebesc de la un sat la altul; "de la zadie poți cunoaște o anume femeie din ce sat este" (Bârlea, 1924). Zadiile se încing la mijloc cu baiere din lână colorată: "Mai întâi se prinde zadia din spate, mai lungă și mai îngustă, iar apoi cea din față, mai scurtă și mai lată, petrecută peste zadia din spate. Acest fel de a purta zadia este un element autohton străvechi" (Bănățeanu, 1965: 119-120). Cea mai frecventă îmbinare cromatică a dungilor este de negru cu roșu sau negru cu portocaliu. - Cf. ucr. zady "înapoi, în spate" (DEX, MDA); din sl. zadǔ "partea dinapoi", zaděti "a așeza" (Scriban; Miklosich, Cihac, Drăganu, cf. DER).

zálfă, zalfe, s.f. - (reg.; med.) 1. Guturai, răceală (ALRRM, 1969: 154). 2. Secreție a mucoasei nazale: "are zálfă", "cură zálfa" (ALRRM, 1969: 59). (Maram., Trans.). - Et. nec. (MDA).

zámă, (zeama), s.f. - 1. (gastr.) Supă; fiertură din carne sau legume; apa în care fierb bucatele. 2. Nume generic pentru diverse lichide; suc, must; zeamă de prune = țuică. - Lat. zema < gr. zema "suc, fiertură" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Graur, Ivănescu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. dzama (Macrea, 1970: 14; Candrea, cf. DER), pol. dziama (Macrea, 1970).

zapís, zapise, zapisuri, s.n. - (înv.) Document, înscris: "...care a făcut zapis cu dracul" (Bilțiu, 1999: 390). - Din sl. zapisǔ "înscris" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

záre, zări, zeri, s.f. - 1. Lumină, rază: "Ai luat roata de la șpor ș-o fo zare și ai tors" (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 2. (reg.) Fulger. În expr. bat zerii = fulgeră (Birdaș, 1994; Rohia). - Din sl. zarja "strălucire" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

zatón, (zăton), s.n. - (reg.) 1. Vad, trecătoare (Iuga, 2008). 2. Braț de râu închis la un capăt. - Din rus, ucr. zatonǔ "locul inundat la revărsarea unui râu" (Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).

zăbálă, zăbale, s.f. - (reg.; med.) "Bubițe albicioase în colțul gurii; ca să treacă, e bine să te ștergi la gură cu coada mâții" (Faiciuc, 1998: 103) sau cu o ștergură din țesătură dură. - Din magh. zabola "zăbală" (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < sl. zabǔ "dinte" (Diez, Cihac, Galdi, cf. DER).

zăbădí, zăbădesc, (zăbăvi), vb. intranz. - (reg.) A zăbovi, a întârzia, a tărăgăna, a amâna: "Acolo dacă-i sosî / Tare mult nu zăbădi" (Memoria, 2001: 62). - Var. a lui zăbovi (< sl. zabaviti "a împiedica") (DEX, MDA).

zăbălós, -oásă, zăbăloși, -oase, adj. - (reg.) Cu bube la gură: "Și la gură-i zăbăloasă" (Bârlea, 1924, II: 183). - Din zăbală + suf. -os (DLRM, DEX, MDA).

zădărí, zădăresc, vb. intranz. - (reg.) A întărâta, a incita, a ațâța, a provoca: "Este un șarpe bun. Dar totuși să nu-l zădărești, să-l lași în voia lui" (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). - Din bg. zadarjam, srb. zadirati (DER, DLRM, DEX); din vsl. zadarati (MDA).

zăgán, zăgani, s.m. - (ornit.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). Semnalat (în sec. XIX) în Munții Țibleș și Masivul Rodnei. A dispărut din zonă în sec. XX (Ardelean, Bereș, 2000: 148). ■ (onom.) Zăgan, Zăgănescu, nume de familie (7 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din tc. zagan "șoim" (MDA), ngr. zaganis (Scriban, Șăineanu, DEX).

zăgnátă, zăgnate, (zăgnadă, zămnată), s.f. - (reg.) 1. Focul ce se face la gura cuptorului, după ce se bagă pâinea în cuptor (ALR, 1965: 1.061). 2. Vreascuri pentru foc: "În plăcintă n-ai pus brânză, / Nici zăgnată să se-aprindă. /.../ Lemne n-ai avut uscate, / Că pădurea-o fost departe" (Bârlea, 1924, II: 207). - Din ucr. zagnit, rus. zagnetí < sl. gnětili "a aprinde" (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER, MDA).

zăhádă, zăhade, (zăhată), s.f. - (reg.) Îngrămădire de plute în sectoarele neamenajate ale râurilor: "În mod inerent, zăhada produce și pagube materiale plutașilor, fiindcă ei erau obligați să plătească și costul buștenilor ce nu au putut fi predați la locul de sosire a plutelor" (Acta Musei, 2002: 318). - Din ucr. zahata (MDA).

zăhăí, zăhăiesc, vb. tranz. - (reg.) A incomoda (Papahagi, 1925); a deranja: "Să am glas ca și cucu, / Nu m-ar zăhăi lucru" (Papahagi, 1925). "Nu reparăm drumul, ca să nu se zăhăiască domnii" (localnic din Valea Porcului). Termenul circulă exclusiv în Transilvania de Nord, Maramureș și Moldova. - Din ucr. zahaity (Scriban; Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

zăhăíală, zăhăieli , s.f. - (reg.) Deranj, dezordine: "Pe lădoi i zăhăială, / Tăt o lingură și-o oală" (Memoria, 2004-bis: 1.307). (Mold., Trans. Nord). - Din zăhăi + suf. -eală (Scriban, DER, DEX, MDA).

zălezí, vb. refl. - (reg.) 1. A se obosi. 2. A se îmbolnăvi. 3. A se schilodi. - Et. nec. (MDA); cf. ucr. zalezaty, rus. zalezat' "a se târî" (Scriban, DLRM, DEX).

zălezít, -ă, zăleziți, -te, (zălăzât), adj. - (reg.) 1. Obosit. 2. Amărât. 3. Bolnăvicios. 4. Schimonosit; așchimonie (Memoria, 2004): "Cat un vâj zălezit / De mamă, de tată, / De câne, de mâț..." (Antologie, 1980: 250; Borșa). - Din zălezi (DLRM, DEX, MDA).

zălfós, -oásă, zălfoși, -oase, adj. - (reg.; med.) Gripat, răcit, bolnav (Gh. Pop, 1971: 56). (Maram., Trans.). - Din zalfă "guturai, răceală" + suf. -os (MDA).

zălúd, -ă, zăluzi, -de, (zolud), adj. - (reg.) Nebun, smintit; zăpăcit. - Din bg. zaludo, zaluden "leneș" (Conev, cf. DER; DLRM, DEX) < sl. *zaludǔ < sl. ludǔ "prost" (Scriban).

zămnátă, s.f. - v. zăgnată.

zămuí, zămuiesc, vb. intranz. - (reg.) A curge lichid (puroi) dintr-o rană; a puroia (Grad, 2000). - Din dial. zamă / zeamă (lat. pop. zema < gr. zéma "suc"); cf. zemui (MDA).

zămúță, zămuțe, s.f. - (reg.; gastr.) Sos "lung" cu carne de pui. - Din zeamă + suf. -uță; cf. zemuță (MDA).

zănóagă, zănoage, s.f. - (reg.) Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți; căldare. ■ (top.) În Zănoagă, Sub Zănoagă (Rohia); Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, căldări glaciare pe versantul nordic al Pietrosului Mare; Zănoaga, vf. (1.345 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bârdău). ■ (onom.) Zănoagă, nume de familie în Maramureș. ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Cf. ucr. zanoha, rus. zanoga (Tiktin, Conev, cf. DER; Scriban, DLRM, DEX) < sl. zanogu (< noga "picior") (Scriban).

zăplád, zăpladuri, (zăplaz), s.n. - (reg.) Peretele format din bârne de brad înspre bază și din răzâmuri (scânduri) mai sus, așezat înspre miazăzi, în partea frontală a colibei păcurărești; opus cu zăpladul se găsește dosul colibei, așezat oblic (Georgeoni, 1936: 71). - Din ucr. zaplaz, considerat formă de pl. (Șăineanu, Scriban).

zăpódie, zăpoade, zăpodii, s.f. - (reg.) Vale scurtă cu pereți înalți; canion, strâmtoare: "Pân câmp, pân stejari, pă zăpoade, acolo să duc" (Bilțiu, 1999: 300; Breb). ■ (top.) Zăpodie, cătun aparținând de Preluca Nouă; toponim în Sarasău, sit arheologic. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din sl. zapodǔ "ascunziș" (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

zăpór, zăpoare, s.n. - (reg.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, din cauza căruia se produc inundații. 2. Baraj care permite pornirea plutelor. 3. Adunare de oameni, sfat, sobor: "P-acela că l-o mânat / Cu găleata la izvor / Până ce s-a fa’ zăpor" (Ștețco, 1990; Borșa). - Din bg. zapor "dig, stăvilar" (Scriban, DLRM, DEX, MDA), sl. zaporǔ (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

zăr, zăruri, (zer), s.n. - Lichidul ce rămâne din lapte, după ce s-a ales brânza sau cașul. E folosit "la prepararea ciorbelor de dulce, în frământarea pâinii sau se dă la porci" (Faiciuc, 1998). Pe valea Marei e atestat sin. izvarniță (ALRRM, 1971: 380). - Et. nec. (DEX); lat. serum "zer" (Șăineanu, Scriban; Diez, cf. DER; MDA); termen autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); posibil din rad. i.-e. *suro- "brânză", cf. lit. sūris, rus. syr, pol. ser, let. siers. Cuv. rom > ucr. dzer (Scriban; Miklosich, Candrea, cf. DER), magh. zara (Edelspacher, cf. DER).

zărăstí, zărăstesc, vb. refl. - (reg.) A se rătăci, a dispărea. - Et. nec. (DEX); din srb. zarasti "a acoperi" (Scriban, MDA). zărăstít, -ă, zărăstiți, -te, adj. - (reg.) Închis, zăvorât, ascuns: "Mana ta, / Puterea ta, / Unde-i oprită, / Unde-i zărăstită?" (Bilțiu, 1990: 300). - Din zărăsti.

zărất, -ă, zărâți, -te, adj. - (reg.) (ref. la oi) Care nu mai dă lapte (din cauza unor presupuse farmece): "Pentru a le reveni laptele, oile dzărâte se mulg peste lemnele carbonizate provenite din aprinderea focului viu" (Papahagi, 1925). (Maram.). - Din zară "zer" (MDA); din zări.

zărí, (zărî), vb. refl. - (reg.) (ref. la oi) A se strica, a nu da lapte: "Când oile nu dau lapte, fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât" (Papahagi, 1925; Ieud). - Din zer, zăr (MDA).

zătón, zătoane, s.n. - (reg.) Zăgaz făcut pentru a abate sau a opri apa în cursul ei; vad, trecătoare. - Din ucr., rus. zaton (DLRM, DEX); cf. magh. zátony (Bud, 1908) < srb. zaton "golf" (Scriban); din sl. zatonǔ (MDA).

zău, (dzău, zo), interj. - Jurământ, promisiune; de la "jur pe Dum’nedzău": "Ai zâs zău și te-ai jurat / Că nu vezi ca mine-n sat. / Ai zâs zău ș-a doua oară / Cine m-a lăsa, să moară. / Văz’, bădiță, c-ai mințât / Nu te-ai ținut de cuvânt" (Ștețco, 1990: 197; Borșa). În Maramureșul istoric, se folosește dzău (< Dumnedzău), iar în Lăpuș zo (< Dumnezo): "Nu știu, zo, cum ți-a umblat" (Bilțiu, 1990: 94; Cupșeni). - Lat. deus "zeu, Dumnezeu" (Scriban, DLRM, DEX); cf. zeu (MDA).

zăvârdácă, s.f. - (reg.; gastr.) "Un fel de caș fără cheag, foarte dulce, bun și nutritiv, care și-l iau păcurarii de merinde când nu vin cu oile la târlă de dimineața până seara" (Precup, 1926: 17). - Cf. zăurdeală (< zăurdi "a face urdă") (MDA). zăvói, zăvoaie, s.n. - (gastr.) "Caș dulce, proaspăt, dumicat în lapte dulce nefiert. Se sărează" (Georgeoni, 1936: 81). - Et. nec. (MDA).

zăzúșă, zăzușe, s.f. - (reg.) Pleditoare; băț care are în capăt un mic cuțit despicat la vârf. S-a utilizat (în Chioar) până în deceniul 4 al sec. XX pentru plivitul grâului (Șainelic, 1998, 28). - Probabil var. a lui răzușă "răzătoare".

zâlizâtúră, zâlizâturi, (zălezâtură, zălizâtură), s.n. - (reg.) Boală provocată de subnutriție: "De zâlizâturi să să curățască, / Să rămâie curat, luminat" (Ștețco, 1990: 82). "Descântecul se folosește la copii, atunci când nu se dezvoltă normal, sunt exagerat de slabi" (idem). - Din zălezi "a obosi, a slăbi" + suf. -tură (DEX, MDA).

zấmbre, s.f., pl. - (reg.) "Rana care o fac caii cei tineri la gingii". În expr. a face zâmbre = a se uita cu jind la cineva; a râvni (Bilțiu, 2001): "Lasă zâmbre de belit, / Că tu ai drum de pornit" (Bilțiu, 2001: 303; Suciu). - Cf. pol. zabrze (< sl. zonbǔ "dinte") (DLRM, DEX); din sl. zonbǔ (Șăineanu, Scriban); cf. zâmba, jimba (MDA).

zấmbru, zâmbri, s.m. - (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor (Borza, 1968: 131). Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul (Jud. Maram., 1980, 67). - Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).

zânitúră, zânituri, (dzânitură, zinitură, vinitură), s.n. - (dial.) Străin, venetic; despre cel străin de neam, ce conviețuiește vremelnic alături de populația autohtonă. Tomi (2005: 85) susține că termenul se referă la invazia evreilor din sec. XVIII-XIX. Termen peiorativ. - Var. a lui vinitură, cf. dial. zini, zâni.

zbănáie, zbănăi, s.f. - (reg.) Zbatere, agitație, freamăt: "Nu s-o putut hodini / De tropotul cailor, / De rânchedzu mândzâlor, / De zbănaia sticelor" (Papahagi, 1925: 233; Giulești). - Cf. zbate (MDA).

zbârci¹, zbârciuri, s.n. - Zbârcitură. - Der. regr. din zbârci² (DLRM, DEX, MDA).

zbârcí², zbârcesc, vb. refl. - A face cute, a se încreți. - Din bg. sbărča (DLRM, DEX, MDA).

zbârcióg, zbârciogi, s.m. - (reg.) Specie de ciuperci comestibile, cu pălăria zbârcită, brună-negricioasă (Morchella esculenta); se găsesc în Depresiunea Maramureșului (Beres, Marta, Acta Musei, 2002: 358). - Cf. srb. smrcak (după zbârci²) (DLRM, DEX); din zbârci² + suf. -og (MDA).

zbârcít, -ă, zbârciți, -te, adj. - Cu riduri; încrețit. - Din zbârci² (MDA).

zbârcitúră, zbârcituri, (zvârc, vârc), s.f. - Rid, cută, încrețitură a pielii (ALRRM, 1969: 57). - Din zbârci² + suf. -tură (DLRM, DEX, MDA).

zbicí, zbicesc, vb. tranz., refl. - A se zvânta, a se usca. - Et. nec. (DEX, MDA).

zbicít, -ă, zbiciți, -te, adj, - Zvântat, uscat. - Din zbici (MDA).

zbocotí, vb. intranz. - (reg.) A pulsa, a trepida: "Îmi zbocote o’tiu" (Faiciuc, 1998). - Din z- + bocoti (MDA).

zbóicoș, -ă, zboicoși, -e, adj. - (reg.) (ref. la penele găinii) Răvășit, dezordonat: "Doamne feri și apără / De tocana țapână, / De găina zboicoșe, / De femeia cioinoșe" (D. Pop, 1978: 119). - Cf. zboicoși, boicoși.

zboicoșí, vb. refl. - v. boicoși.

zbrăhoiá, zbrăhoiesc, vb. refl. - (reg.) A se zbenghui, a se agita. - Probabil var. a lui zbrehui "zvăpăiat".

zbrăhoíet, zbrăhoiată, (sprăhuiet), adj. - (reg.) 1. Neîngrijit, dezordonat. 2. Zăpăcit, zvăpăiat. - Din zbrăhoia.

zbroátec, s.n. - (reg.; med. vet.) Boală care se manifestă prin diminuarea laptelui la oi. Remediu (magic): "Baciul ia de la stână făină, sare, urdă și caș pe care le "ascunde", după apusul soarelui, într-o furcă de pârâu situată la răsărit față de poziția stânii; le reia dimineața (mai puțin cașul și urda) înainte de răsăritul soarelui. Făina și sarea, amestecate, sunt date oilor. Gestul se repetă de trei ori" (Latiș, 1993: 52). (Maram., Trans. Nord). - Din broatec (< brotac) (DER); cf. zburatic (< zbura + suf. -tic) (MDA).

zderá, zder, vb. intranz. - (dial.) A țipa, a zbiera, a plânge: "Ei dacă au auzit cum zd'iară coconu', s-o dus la leagăn și s-o gândit a cui să sie oare..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 105); "Șî-n vârfuțu ciungului / Zd'iară puii șoimului" (Papahagi, 1925: 205). - Cf. zbiera (probabil lat. *exbelare) (Cihac, Philippide, Pascu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zdíci, zdiciuri, (zbici, sbici), s.n. - (dial.) Bici. - Din z/s + bici (< sl. bičĭ) (DEX, MDA).

zdrahón, zdrahoni, s.m. - Om voinic: "Atunci zic către cel mai zdrahon, Silipuc..." (Bilțiu, 1999: 242; Sârbi). - Et. nec. (DEX); din dragon, cu pronun. ucr. (Tiktin, cf. DER; Șăineanu, Scriban); din z- + dragon (MDA).

zdrăngăní, vb. tranz. - v. drăngăni.

zdrâmboiét, zdrâmboiată, (zdrâmboi, zdrâmboiat), adj. - (reg.) Bosumflat, posomorât (Papahagi, 1925). - Cf. drâmboiat (MDA); part. lui a (se) zdrâmboie "a se bosumfla" (Frățilă).

zdronț, zdronțuri, s.n. - (reg.) Zgârci, cartilaj (Maram.). - Din dronț (< magh. dóc) (Loșonți, 2001); cf. grunz (MDA).

zemintítă, zemintite, s.f. - (reg.; gastr.) Lapte acru cu smântână și brânză (Lenghel, 1979; Bârsana). Caș (de vacă) cu smântână (Memoria, 2001). - Probabil cf. zăminti "a mesteca, a sminti" (< sl. zamentiti, DER).

zéri, vb. refl. - v. zări ("a nu da lapte").

zérme, zermi, (zierme), s.m. - (reg.) Șarpe; gândac: "Am crezut că tu ești dor, / Da ești zierme mușcător" (Calendar, 1980: 63). "Cine-i mușcat de zierme, se teme și de șopârlă" (Lenghel, 1979: 215). ■ (top.) Tăul cu ziermi, toponim în zona Glod (Munții Țibleș-Văratic). - Cf. vierme (< lat. vermis, DER, DEX).

zgáibă, zgaibe, s.f. - (reg.) 1. Rană, zgârietură care a prins coajă. 2. Boală a vitelor, constând în apariția unor bubițe pe diferite părți ale corpului. - Lat. scabia (= scabies) "râie, mâncărime; dorință, poftă" (Cipariu, Densusianu, Pușcariu, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

zgaldazínă, zgaldazine, (zgăldăzină), s.f. - (reg.; med.) Umflătură, bubă (Memoria, 2001): "Tăte uimele, / Tăte botele, / Tăte moțoținele, / Tăte zgăldăzinele / Le-o chemat" (Ștețco, 1990: 63; Borșa). - Probabil cf. zgaibă.

zgárdă, zgărzi, s.f. - Accesoriu vestimentar utilizat în trecut de femei; salbă de mărgele: "Nici-i trup de-ncingătoare, / Nici-i t’ept de zgardă mare" (Țiplea, 1906: 480). "Fetele poartă salbă din mărgele scumpe, bani de argint și mai rar bani de aur" (Bârlea, 1924: 474). Zgarda este o țesătură de mărgele mici, cu diferite ornamente, pe care le poartă la gât fetele de la 2-3 ani și până și babele (Bănățeanu, 1965: 90-92). Clasificare: zgardă țesută (se țese cu urzeală și beteală); zgardă anodată (are aspectul unei plase); zgardă cu fodră, cu colți sau cu țurgălăi; zgarda scumpă este caracteristică portului popular maramureșean: "Este formată din 20-30 de șiruri de diferite mărimi, din ce în ce mai lungi, din mărgele de corali. Este o podoabă de veche tradiție, foarte scumpă - ajunge până la prețul unei perechi de boi; este nelipsită de la costumul de mireasă, fiind purtată și în zilele de sărbătoare, atât de fete, cât și de neveste. Coralii provin din Danemarca, iar din sec. XVI-XVII din Marea Adriatică" (Bănățeanu, 1965: 124-125). - Cf. alb. shkardhë (DLRM, DEX, MDA); cuvânt autohton (Russu, Rosetti), cf. alb. shkardhë, din i.-e. *skard- > rad. *(s)ker- "a întoarce, a răsuci, a îndoi" (Russu, 1970: 215). Cuv. rom. > ucr. garda "podoabă" (Miklosich, cf. DER).

zgărdán, zgărdane, s.n. - 1. Bentiță din mărgele policrome, țesute sau împletite, purtate de femei la gât și bărbați la pălărie; accesoriu specific portului din Maramureșul istoric și Oaș. 2. Colier, salbă (de mărgele sau bani), șireag de pietre prețioase. (Maram.). - Din zgardă + -an.

zgâí, zgâiesc, vb. refl. - 1. A se holba, a se uita cu insistență. 2. A se strâmba. - Din zgău "uter, matrice" (DLRM, DEX, MDA).

zgâít, -ă, zgâiți, -te, adj. - (ref. la ochi) Holbat, căscat. - Din zgâi (DEX, MDA).

zgấrci¹, zgârciuri, s.n. - (reg.) Cartilagiu: "Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului" (Papahagi, 1925: 297). - Der. regr. din zgârci³ (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zgấrci², adv. - (reg.) Chircit, ghemuit: "Tăt stă zgârci ca un arici" (Papahagi, 1925: 219). - Din zgârci³.

zgârcí³, zgârcesc, vb. - 1. (tranz.) A strânge: "De inimă m-o zgârcit" (Ștețco, 1990: 76). 2. (refl.) A se chirci, a se contracta, a se ghemui. - Din sl. sǔgrǔčiti "a se contracta" (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zgârlúgă, s.n. - v. zvârlugă.

zglăvoácă, (zglăvoc), s.f. și m. - (reg.; zool.) Specie de pește care trăiește în apele reci de munte (Cottus gobio). Semnalat pe tot cursul râului Vișeu, dar și în Iza și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 86). - Din bg. glavoč "obleț" (DLRM, DEX, MDA), srb. glavoč (MDA).

zgleámăn, zglemene, s.n. - (reg.) Ridicătură de pământ, moviliță, despre care se crede că semnalează un mormânt. Toponim frecvent în zona Lăpuș (Stoiceni, Suciu de Jos etc.), dar semnalat și în Maramureșul istoric (Bogdan Vodă, Dragomirești, Săliștea). "În Țara Oașului și în câteva puncte din Țara Lăpușului, pentru apelativul zgleamăn au fost identificate sensuri ca omor, crimă (Homorodean, 1980). Oricum, în memoria colectivă legătura cu anumite evenimente tragice, violente, petrecute în anumite locuri, este încă vie. Mai mult chiar, tradiția spune că acolo unde există azi un zgleamăn se află mormântul cuiva: fie al unor drumeți singuratici surprinși de rău-făcători, fie al unor persoane expulzate din comunitate și executate ca urmare a unor comportamente violente, criminale. Peste tot unde l-am înregistrat, toponimul denumea o movilă, un deal situat departe de vatra satului" (Vișovan, 2002). "În Lăpuș se află în trei localități (Cufoaia, Rogoz, Suciu de Sus) toponimul zgleamăn. Pentru acest fel de loc avem o poveste comună: odinioară, când pădurea era a boierului, oamenii săraci surprinși în pădure în nopți geroase erau bătuți și schingiuiți. Deci s-a întâmplat omor. A mai rămas expresia: "Mă, te fac zgleamăn!" - o amenințare însă benignă" (Latiș, în Calendar, 1980: 108). - În general se admite ca etinom sl. zlamene, provenit dintr-un mai vechi znamen "semn". În corpul toponimului identificăm radicalul glem, pe care îl întâlnim în cuvinte vechi rom. ca glămei, glămeie, gâlmă având sensul de "grămădire de pământ pietros în formă de căpiță", "deal înconjurat de văi"; "movilă". Radicalul glem (gâlm, glăm) a fost identificat în sanscrită cu sensul de umflătură. El este, așadar, vechi, indo-european și valorile semantice ale rom. zglemene, zgleamăn reprezintă o continuitate, prin limba traco-dacă, a cuvântului străvechi" (Vișovan, 2002); var. a lui zleamăn, zleamen = znamăn "piatră, semn de mormânt", prin epenteza lui g (Loșonți, 2001).

zgrében, zgrebeni, s.m. - v. greben ("pieptene").

zgúlaș, -ă, adj. - (reg.) Trist, amărât, abătut: "Da’ acolo cine șede? / Un zgulaș de porumbaș" (Antologie, 1980: 56). - Din zguli "a se strânge, a se chirci" (cf. srb. zguriti se).

zguțăí, zguțăiesc, (zguți, zguțui), vb. intranz. - (reg.) 1. A scutura puternic ceva sau pe cineva (Grad, 2000; Săcel). 2. A tremura (de frig): "Din culesu' cânepii, / Până-n ruptu cămeșii / Tot să-i fie-a zguțăi" (Bârlea, 1924, II: 40). - Var. a lui zgâțâi, zgâlțâi (formă onomatopeică) (MDA).

ziduí, ziduiesc, vb. tranz. - (rar) A zidi: "Colo-n jos, pă prundurele / Ziduiesc tri frățurele" (Bilțiu, 1996: 105; Rogoz). (Trans. de Nord). - Din zid (< sl. zidǔ) + suf. -ui (DLRM, DEX).

ziduít, -ă, ziduiți, -te, adj. - Zidit. - Din zidui (MDA).

zímț, zimți, s.m. - Motiv decorativ în forma unor triunghiuri repetate, utilizat de meșterii olari din Maramureș. - Cf. srb. zubac, bg. zăbec (DLRM, DEX).

zinitúră, s.n. - v. zânitură ("străin, venetic").

zióri, s.m., pl. - (reg.) Picături de rouă; noi: "Se mai zice și la picăturile de apă ce cad de pe roata morii" (Bârlea, 1924); "Mă uitai pe râu în sus, / Vedeai 99 de ziori, / A sfântului Soare surori. / Și între ele m-o luat / Și de ură m-o spălat / Și de dragoste m-o încărcat" (Bârlea, 1924, II: 356). - Din zori "faptul zilei" (< sl. zorǐ) (MDA).

zipt, s.n. - (reg.) Făină: "O tăt luat o lună, două, tri, un an și ziptu (= făina) nu i s-o gătat" (Calendar, 1980: 107). - Probabil cf. vipt "bucată, recoltă".

zlot, zloți, s.m. - Nume dat odinioară, în Transilvania, unei monede austriece. "Monedă veche de două coroane" (Bârlea, 1924). "Florin, 2 lei și ceva" (Bud, 1908): "Pentr-on struț de-on zlot de-argint / Te-oi juca de-a merge vânt" (Bârlea, 1924, II: 213). - Din pol. zloty (< sl. zlatǔ "aur") (Miklosich, Cihac, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

zmâc, s.n. - v. smâc ("cursă pentru animale").

zmeurár, zmeurari, s.m. - Culegător de zmeură. ■ (onom.) Zmeurari, poreclă pentru locuitorii din Botiza (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Din zmeură + suf. -ar (MDA).

zmiceá, zmicele, s.f. - (reg.) Ramură, mlădiță: "Bat găleata oilor cu nouă zmicele de măr dulce" (Papahagi, 1925: 321). - Cf. smicea (probabil din lat. *summi cella "vârfuleț", DEX).

zmintí, zmintesc, (sminti), vb. tranz., refl. - 1. (pop.) A luxa, a sclinti, a deplasa: "Mi-am zmintit o mână" (ALRRM, 1969: 118). 2. A înnebuni. 3. A tulbura. 4. A jena. - Cf. sminti (< sl. sǔmesti "a tulbura", Scriban, DER, DEX).

zmúgă, (smugă), s.f. - (reg.) Pojghiță formată deasupra unor lichide: "Da' noi nu avem groșt’ior, numa zmuga și zăru’..." (Bilțiu, 2001: 161; Rogoz). - Et. nec. (MDA).

znídă, znide, (zmnidă), s.f. - (reg.) Tufiș; desiș de pădure tânără; sălhă, stuhăt. Zăvoi; păduricea ce crește pe lângă apă (ALRRM, 1973: 548). ■ Toponim în Moisei (Znida) și Oncești (Muroii de pe fața Znizî). ■ (onom.) Znidă, poreclă în Moisei (Coman, 2004). - Cf. smidă (et. nec., DER, DEX).

zo, interj. - v. zău.

zoálă, zoale, s.f. - 1. Muncă, trudă, osteneală, agoniseală: "N-am gândit în veci că oi ajunge să-mi vând zoala (gospodăria), da' sărăcia te împinge la multe" (Anuța Petrean, 79 ani; Breb, 2013). 2. Necaz, grijă. - Et. nec. (MDA); probabil din zoală "leșie" (< ucr., rus. zola "leșie, cenușă") (Scriban).

zoiós, -oásă, zoioși, -oase, adj. - Mânjit, murdar, slinos; t’inos, hâros (ALRRM, 1971: 299). - Din soios (după zoaie) (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zolí, zolesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A spăla rufe, după ce au fost săpunite (cu leșie): "O femeie harnică, cum sunt femeile pe la noi prin sat, a zolit cămăși marți sara și nu era bine" (Bilțiu, 1999: 109; Săpânța). 2. A munci din greu. - Din ucr. zolyty (Scriban; Candrea, cf. DER; DLRM, DEX).

zolomấzdră, s.f. - (reg., zool.) Salamandră. Animal batrician, mai mic decât șopârla, cu picioare scurte, cu pielea neagră pătată cu galben; trăiește în locuri umede (se spune că ea cade o dată cu ploaia). - Cf. solomâzdra (< lat. salamandra) (MDA). zolúd, adj. - v. zălud ("nebun").

zoluriță, zolurițe, s.f. - (reg.) Vas în care se spală rufele cu leșie (Bud, 1908). - "Foarte probabil avem a face cu o greșeală de transcriere sau de tipar în loc de zolniță (< ucr.). În caz că forma e autentică, e o var. a lui zolniță" (Loșonți, 2001). zongoráș, zongorași, s.m. - (reg.) Cântăreț la zongoră. (Maram.). - Din zongoră + suf. -aș (MDA).

zóngoră, zongore, s.f. - (reg.) Cobză, chitară. - Din magh. zongora "pian" (MDA).

zorí, zoresc, vb. refl. - A se ivi zorile; faptul dimineții: "Când o zorit zorile, / Îi cântau clopotele" (Memoria, 2001: 105). - Din zori "lumina de dimineață" (DLRM, DEX, MDA).

zorobí, zorobesc, (zorobdi, zorobghi), vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A se frământa, a se preocupa. 2. A câștiga, a dobândi, a agonisi (Lenghel, 1979). A lucra pentru existența zilnică (Papahagi, 1925): "Ș-ai gândit noapte și zi / Cum îi putea zorobi / Să-ți poți crește coconii" (Brediceanu, 1957: 166; Strâmtura). (Maram.). - Din ucr. zarobyty (Candrea, cf. DER; MDA).

zorobóc, zorobocuri, s.n. - (reg.) Câștig prin muncă (Bota, 2005). (Maram.) - Din ucr. zarobok "câștig" (DER, MDA).

zuá, vb. intranz. - A petrece ziua: "Așa mi-o ura mama: / Cu capu pă căpătâi, / Unde-oi zua să nu mâi" (Papahagi, 1925: 205; Săpânța). - Din ziuă, dial. zuă.

zuáș, zuași, s.m. - (reg.) Lucrător cu ziua; zilier: "Cu zuașii era aspru și rău" (Bilțiu-Dăncuș, 2007: 163). - Din zi, cu ziua + suf. -aș (Scriban, MDA); din zuă (< ziuă) + suf. -aș (Frățilă).

zuhăí, vb. intranz. - (reg.) A vâjâi. - Probabil din zdruhăi "a zdruncina, a zgâlțâi" (< ucr. zdrohati "a zgudui", Scriban).

zuhăít, s.n. - (reg.) Vâjâială, vuiet: "Femeia s-a trezit de vântul cel mare, a văzut coliba răsturnată peste ea, a auzit un zuhăit, vâjâit din norul cel negru ce trecea..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117). - Din zuhăi.

zurguluí, zurguluiesc, vb. tranz. - (reg.) A face zgomot: "Până am adăpat marhăle, văd odată că zine pă uliță un car, și aud cum zine, zurguluind pă uliță" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 151). - Din zurgăli / țurgăli "a suna din clopoțel" (< zurgălău "clopoțel").

zuruí, zuruiesc, (dzurui), vb. tranz. - (reg.) A zornăi: "Dzurăiască-ți cioantele / Cum dzurăiesc carăle. / Carăle cu cai domnești / Pă drumuri împărătești" (Țiplea, 1906: 471). - Din zur + suf. -ui (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

zvârc, zvârcuri, s.n. - (reg.) Rid (pe față); zbârcitură (ALRRM, 1969: 57). - Cf. zbârc.

zvấrcă, zvârci, s.f. - (reg.) Dâră, dungă pe burta animalelor: "Când îi a făta, vaca se cunoaște de face o bolfiță ori o bolfă mai mare, pe lângă buric, roată, iar pe partea dreaptă, unde-s apele, face un părăuaș, o zvarcă, care se cunoaște pe pântece" (Bâle, 2005: 15). - Var. a lui vârcă "linie, dungă, vârstă" (< bg. vărga).

zvârdínă, s.f. - v. vârdină ("cumpănă de fântână").

zvârdón, zvârdoane, s.n. - (reg.; înv.) Piesă alcătuită dintr-o rudă de lemn, fixată pe podea și tavanul camerei, de care era atașat un cerc de lemn în care se punea copilul, pentru a deprinde mersul (Oarța de Sus). (Trans., Maram.). - Din z- + vârdină (MDA).

zvârlúgă, zvârlugi, (zgârlugă), s.f. - (zool.) Specie de pește (Cobitis taenia Linnaeus) ce trăiește în apele lin curgătoare, cât și în apele stătătoare; specie răspândită în râul Tisa și în bălțile zăvoaielor, precum și pe cursul inferior al Izei (Ardelean, Beres, 2000: 82). - Din z- + vârlugă (MDA).

zver, zveri, s.n. - (bis.) Nume generic dat sfinților din mitologia creștină: “Că de n-ar fi sindila / Icoanele le-ar ploua / Și zverii că s-ar spăla" (Bilțiu, 1996: 223; Cetățele). - Din sl. svetǔ “sfânt".

zvóară, zvoare, s.f. - (reg.) Grădină, livadă și, în general, o bucată de pământ (Bârlea, 1924): “Pentru o rudă de zvoară / N-oi mere la voi noră" (Bârlea, 1924, II: 19). - Probabil din sfoară “bucată de teren" (< ngr. sfora, Scriban, DEX).

zvorác, zvoracuri, s.n. - (reg.) Izvoraș. (Maram.). - Var. a lui sforac (< sfor "firul apei" + suf. -ac) sub influența lui izvor (Loșonți, 2001); din izvor + suf. -ac (MDA).

zvoríște, (voriște), s.f. - (reg.; arh.) 1. Piață publică. 2. Loc de casă. ■ (top.) Voriște, arătură în Nănești și Oncești (Vișovan, 2005). - Din sl. sǔborište (DER).