Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera V

 

vac, vacuri, s.n. - (reg.; arh.) 1. Timp, perioadă, epocă, veac. 2. Existență, viață, trai: "Eu îți dau pită de grâu și sare, tu îmi dai leac și vac la cutare" (Bârlea, 1924, II: 382); "Dă-i, Doamne, leac până-n vac" (Bilțiu, 1990: 284; Lăpuș). - Cf. veac (< sl. věkǔ, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

vad, vaduri, s.n. - Locul unde apa unui râu e mai mică, malurile sunt joase și se poate trece prin apă cu carul; vad de care; prihod, șar, hat, trecătoare: "Cu un prărocuț de brad / Unde-a si mai mândru vad" (Papahagi, 1925: 226). ■ (top.) Vad, sat aparținător de com. Copalnic Mănăștiur; Vadu Izei, comună suburbană (Sighet). - Lat. vadum "vad; fundul mării " (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vái, interj. - Cuvânt care exprimă durerea sau suferința. - Creație expresivă, cf. lat. vae (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

vailíng, vailinguri, s.n. - (reg.) Vas cu torți; lighean. - Din germ. Weitling, Weidling "vas mare" (Țurcanu, 2005; MDA).

vaiógă, vaioage, (vaiugă, voiogă, văiogă, văiugă), s.f. - (reg.) Cărămidă nearsă (din pământ și paie, turnată în forme), chirpici; t'eglă nearsă. - Din sl. valjak (Candrea, cf. DER); din magh. vályog "lut" (dial. vályug) (MDA).

valắu, valăuri, (halău), s.n. - (reg.) 1. Jgheab din lemn sau metal, de sub streșina casei, pentru colectarea apelor pluviale; ciotărnă, ciurău, jd'ab. 2. Covată (din lemn scobit, scândură sau piatră) din care se dă de mâncare la porci; troacă. 3. Albie (pentru adăparea animalelor) care se așază lângă fântână; construită dintr-un trunchi de copac scobit în interior, așezat pe doi bolovani și prevăzut, la capătul mai înclinat cu un dop de lemn. Până nu demult se mai întâlneau și valauă din piatră (Dăncuș, 1986: 106). 4. Jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosit la spălarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri. ■ (top.) Halauă, pășune în Dragomirești (Vișovan, 2005); fânațe, pășune în Lăpușu Românesc și Rohia (Vișovan, 2008). - Din magh. vályú "iesle; jgheab" (dial. válu, vállu, válló) (Scriban, MDA).

valtắu, s.n. - (reg.) Macaz la calea ferată (Gh. Pop, 1971). - Din magh. váltó "macaz" (MDA).

vámă, vame, vămuri, s.f. - 1. Plata în natură pentru măcinat; uium. 2. (în credința pop.) Puncte de trecere prin care se crede că trebuie să străbată sufletul mortului pentru a ajunge pe Cealaltă Lume. Pentru a trece, trebuie să plătească o anumită taxă. Din acest motiv era obiceiul să se pună bănuți în mâna defuncților sau în sicriu: "Dă-m', injere, haina ta, / Ca să pot trece vama" (Bilțiu, 2006: 234). - Din magh. vám "vamă" (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. vam, slov. vama (DER).

vancắu, s.n. - (reg.) Unealtă pentru manipularea lemnului în pădure, utilizat de butinari; voltău. - Et. nec.

vanghélie, vanghelii, s.f. - (pop.; bis.) Evanghelie. Carte sfântă a religiei creștine, care cuprinde viața și învățătura lui Isus Cristos. - Var. a lui evanghelie (< sl. evangelije, DEX; din gr. evangélion "bună vestire", Scriban, MDA).

varméghe, varmeghii, (oarmeghe, ormeghie, ormede), s.f. - (reg.) Provincie, comitat, județ în vechiul regat al Ungariei. Casa comitatului, a varmeghiei (Bârlea, 1924): "Pe noi nu ne-a despărți / Nici în casa oarmeghi" (Bârlea, 1924, II: 20); "...și au degerat toate bucatele (...) prin varmeghea Maramureșului și au căzut foamete mare peste toată varmeghe..." (text din anul 1785). - Din magh. vármegye "județ" (MDA).

város, -ă, (varoș), adj. - (reg.) (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă cu roșu (Latiș, 1993); alb-murdar (Georgeoni, 1936). - Din magh. vörös "roșu" (MDA).

văcălí, văcălesc, vb. tranz. - (reg.) A tencui pereții unei case. (Trans., Banat, Maram.). - Din magh. vakol "a tencui" (MDA).

văcălíe, văcălii, s.f. - (reg.; bot.) Burete ce crește pe trunchiuri de fagi și din care se face iasca (Ganoderma applanatum). - Din veacă (< slov. veka) + suf. -ălie (DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. vakeliǐa "burete de iască" (Scriban).

văcălít, -ă, văcăliți, -te, adj. - (reg.) Tencuit. - Din văcăli.

văcăreáță, s.f. - (reg.; gastr.) Pâine ornată cu bucăți de aluat, coaptă din cea mai bună făină, cu ocazia pomenirii morților (la Staurul florilor, în Chioar). - Et. nec.

văcărí, văcăresc, vb. tranz. - (reg.; înv.) A coace pâine (văcăreață): "Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit" (Ștețco, 1990: 251). - Et. nec.

văcăríște, s.f. - (reg.) Loc amenajat pentru vaci; adăpost, văcărie (Biserica Albă). - Din văcări "a duce vacile la păscut" (din văcar < lat. vaccarius) + suf. -iște.

văcuí, văcuiesc, vb. intranz. - (arh.) A viețui; "a trăi cât și cum ai de trăit" (Țiplea, 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi, 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie, 1980): "Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia" (Papahagi, 1925: 885). - Din vac, veac (Scriban) + suf. -ui (MDA).

vădán, vădani, s.m. - (reg.) Văduv. ■ (onom.) Vădan, Vadan, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din vrom. văduu "văduv" (< lat. viduus, -ua) + suf. -an (DEX, MDA).

vadáncă, vadance, s.f. - (reg.) Văduvă. (Trans., Maram.). - Din vădan + suf. -că (MDA).

vădeán, -ă, vădeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Vad. 2. (Locuitor) din Vad. În Maramureș sunt două localități cu acest nume: Vad (Copalnic) și Vadu Izei. ■ (onom.) Vădean, Vadean, nume de familie (48 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Vad + suf. -ean.

vădeáncă, vădence, s.f. - Femeie originară din localitatea Vad. Locuitoare din Vad. - Din vădean + suf. -că.

văduár, văduari, s.m. - (pop.) Văduv: "Eu văduar am rămas, / În lume cu mult necaz" (Farcaș, 2009: 23; Săpânța). - Din văduvar (< văduv) (MDA).

vắduă, s.f. - (pop.) Văduvă (Plăiuț). ■ (top.) Valea Văduvelor, nume sub care era cunoscută, în perioada interbelică, Valea Borcutului (afluent al Săsarului): "În anul 1935, societatea Aurum a introdus, în minele de pe Valea Borcutului, perforatoarele. Se spune că în trei ani silicoza a secerat toți bărbații de pe Valea Borcutului care lucrau la mină" (Portase, 2006: 129). - Var. a lui văduvă (< lat. viduus, -ua).

văduít, -ă, văduiți, -te, adj. - Rămas văduv, fără soție: "Femeile bătrâne și văduite..." (Papahagi, 1925: 314). - Var. a lui văduvit (< văduvi "a rămâne, a lăsa pe cineva văduv" < văduv) (MDA).

văerá, (văiera), vb. refl. - (reg.; arh.) A se văieta, a se plânge: "Ea a rămas plângându-să / Și văerându-să" (Papahagi, 1925: 289). - Din vai (Scriban, DEX, MDA).

văiúgă, s.f. - v. vaiog ("cărămidă nearsă").

văjí, văjesc, (vâji), vb. refl. - (reg.) 1. A fi compatibil, a fi asemănător; a se potrivi, a se înțelege: "Nu să văjăsc laolaltă, fără d'eti'ilin" (Papahagi, 1925: 326). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). 2. A se întâmpla: "De s-a văji și-oi muri" (Lenghel, 1985). (Maram.). - Din sl., ucr. važiti "a echivala cu" (DER, MDA).

văláș, vălașuri, s.n. - (reg.) Răspuns: "Înapoi n-om înturna / Până ni-a veni vălaș, / Că urâtu-i în sălaș" (Bârlea, 1924: 87). (Trans., Maram.). - Din magh. válasz "răspuns, replică" (MDA).

vălătáș, vălătașuri, s.n. - (reg.) Tragere la răspundere: "Mult îmi faceți vălătaș" (Bârlea, 1924, II: 268). - Din magh. vallatas "interogatoriu; instrucție" (MDA).

văleán, văleni, s.m. - Locuitor din vale. ■ (top.) Văleni, cascadă situată pe Valea Văleni, afluent al pârâului Firiza; are o înălțime de circa 4 m (Portase, 2006: 64). Văleni, sat aparținător de com. Călinești (Maramureșul istoric). Vălenii Șomcutei, sat aparținător de orașul Șomcuta Mare (Chioar); Vălenii Lăpușului, sat aparținător de com. Coroieni (zona Lăpuș). ■ (onom.) Vălean, Văleanu, nume de familie (431 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din vale (< lat. vallis) + suf. -ean (DEX).

vălenár, -ă, vălenari, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Văleni. 2. (Locuitor) din Văleni. - Din n. top. Văleni + suf. -ar.

vălenáș, -ă, vălenași, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Văleni. 2. (Locuitor) din Văleni. ■ (onom.) Vălenaș, Vălenas, Valenas, nume de familie (102 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Văleni + suf. -aș.

vălurít, -ă, văluriți, -te, adj. - (reg.) Decorat în valuri (Bilțiu, 2010). - Var. a lui vălurat (< val, valuri) (DEX, MDA).

vărá, vărez, vb. intranz. - (reg.) 1. A-și petrece vara undeva. 2. A pășuna vitele în timpul verii: "Unde-ai vărat, Mirceo, hei, / De țî fața ca de zmei?" (Țiplea, 1906: 445). - Din vară (< lat. vera) (Scriban, DEX, MDA).

văráștină, văraștine, s.f. - (reg.) Cuptor în care se arde varul (Chioar). - Din var + suf. -aștină (MDA).

vărátec, (văratic), adj. s. - 1. (adj.) De vară, specific verii. 2. (s.n.) Locul unde pasc vitele vara. ■ (top.) Văratec, mlaștină situată în Munții Lăpușului, la 1.300 m alt., în apropierea Vf. Văratec (Timur, 2007: 33); Văratec, vf. (1.357 m) în Munții Lăpușului. - Cf. văratic (< vară + suf. -atic) (Scriban, DEX, MDA).

vărădínă, vărădine, s.f. - (reg.) Grindă la colibele ciobănești de care se coasă acoperișul (Grad, 2000; Săcel). - Posibil o derivare din vârdină "rudă".

vărăián, -ă, vărăieni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Vărai. 2. (Locuitor) din Vărai. - Din n. top. Vărai + suf. -an.

vărăiáncă, vărăience, s.f. - Femeie originară din localitatea Vărai. Locuitoare din Vărai. - Din vărăian + suf. -că.

vărsát, s.n. - 1. Vaccin împotriva vărsatului de vânt (ALRRM, 1969: 146). 2. (med.) Varicelă; boală infantilă (ALRRM, 1969: 155). - Din vărsa (< lat. versare) + suf. -at (DEX, MDA).

vărzár, s.f. - 1. (gastr.) Plăcintă din aluat de mălai cu varză, ceapă verde, mărar și smântână: "Vărzar moale cu mărar / Din tașcă de păcurar" (D. Pop, 1970: 147; Vișeu, 1887). 2. Cultivator sau comerciant de varză. ■ (onom.) Vărzari, poreclă pentru locuitorii din Câmpulung la Tisa. - În general, considerat der. rom. de la varză (v. Scriban, DEX, MDA); moștenit din lat. vir(i)diaria, pl. lui vir(i)diarium; cuv. s-a păstrat și în aromână, unde are formele vărdzare, virdzare (Loșonți, 2001).

văsc, s.m. - v. vâsc.

vătáf, vătafi, (vătaj, vătav), s.m. - 1. Păcurar: "Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor" (Memoria, 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALRRM, 1971: 382): "Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi", cu sensul de administrator de stână (Latiș, 1993). "Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate" (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni, 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALRRM, 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef; vătaf de tâlhari: "Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor" (Papahagi, 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. - Din tc. vattas "cioban" (Șăineanu, Scriban); din tăt. vataha "grup" (Miklosich, Tiktin, Candrea, Cihac, cf. DER); cf. ucr. vataha (DEX, MDA), pol. wataha, bg. vatah (DEX).

vătáștină, s.f. - v. vătăjie ("lăptărie").

vătăjí, vătăjesc, vb. intranz. - (reg.) A haiduci (Papahagi, 1925): "După ce l-o omorât pă Pintea, apoi ceilalți au vătăjit sânguri..." (Papahagi, 1925: 306; Budești). - Cf. vătăși "a conduce, a administra" (< vătaș, vătaf) (DEX, MDA).

vătăjíe, vătăjii, (vătășie, vătaștină), s.f. - (reg.) Coliba în care stă baciul și unde se prepară cașul (Maram.); construcție ridicată pe sistemul furcilor, acoperită de obicei cu draniță. În vătăjie se află vatra de foc și vasele pentru prelucrarea laptelui, gătitul mâncării și transportul produselor în gospodărie (Stoica, Pop, 1984). Locul de la stână unde se fierbe laptele (Papahagi 1925); lăptărie. ■ (top.) În vătaștină, fânațe în Dobricu Românesc; Vătaștină, deal în Baba, Coroieni, Vima (Vișovan, 2008). - Din vătaș "vătaf" + suf. -ie (MDA).

vătămá, vatăm, vb. tranz., refl. - 1. A (se) răni, a (se) juli. 2. A se îmbolnăvi de hernie. 3. A distruge. - Lat. victimare “a sacrifice” < lat. victima “animal de sacrificiu” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, Philippide).

vătămătúră, vătămături, s.f. - (med.) 1. Rană provocată de o lovitură sau căzătură. 2. Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALRRM, 1969: 158). - Din vătăma (< lat. victimare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

vătrái, vătraie, s.n. - (reg.) Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe; spuzar. "Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu" (Memoria, 2004: 1.098). - Din srb. vatralj, bg. vatral (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); din vatră + suf. -ai (MDA).

vătúi, (vătuiu), s.m. - (reg.) Ied (până la un an). - Cuvânt autohton, cf. alb. vetul', din rad. i.-e. *uet, *uet-es- "an" (Russu, 1970: 212); lat. *vituleus (< vitulus) (DER, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. vatulja, pol. wetula (Candrea, cf. DER; Scriban).

văzdoágă, (vâzdoagă), s.f. - (reg.; bot.) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori galbene (Tagetes erecta): "Fă-mă mândră, frumușea / Ca spicuțu grâului, / Ca văzdoaga câmpului" (Antologie, 1980: 250). - Cf. bâzdoagă "băț, bâtă" < buzdugan (Șăineanu).

vâj, vâji, s.m. - (reg.) Bătrân, moș, moșneag. - Cf. ghiuj (cf. alb. gjysh "bunic") (Scriban, Șăineanu, MDA).

vâjí, vb. refl. - v. văji ("a se potrivi").

vâlfáș, -ă, vâlfași, -e, adj. - (reg.; mag.) Oaie care face semn, care prevestește, care are vâlfă; oaie știră (Latiș, 1983: 117): "Este vorba de oaia-mioară care «se mârlește, dar nu fată», pe care maramureșeanul nu o taie și nu o vinde. Ba dimpotrivă: o au în grijă specială pentru că «e bună de primejdie». Semnul pe care-l face: e supărată, zbiară, nu-și află locul, se uită la om; semnul se înțelege astfel: are să se întâmple ceva cu turma (pagubă, boală, fiară), cu păcurarul și, în ultimă instanță, cu cei din familie, de acasă" (Latiș, 1993: 117); "...că el era vâlfașul satului, că doară el avea două gușe pă grumaz..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 244). - Din sl. vlŭchva "vrăjitor" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER); din sl. vluhvu, bg. vlahva (Șăineanu, DEX); cf. vâlvaș (< vâlvă + suf. -aș) (MDA).

vấlfă, vâlfe, s.f. - (reg.; mag.) 1. Duh, zână, stimă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud, 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: "Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare" (Memoria, 2002: 474). - Din sl. vlŭchva "vrăjitor" (Miklosich, Cihac, cf. DER); din sl. vlŭhvŭ, bg. vlahva (DEX, MDA).

vâltoáre, vâltori, s.n. - (reg.) 1. Vârtej. 2. Piuă; instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni (Șainelic, 1986). Construcție de formă conică, realizată din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă (Viman, 1989). Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, astfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesate. În Maramureșul istoric, în 1957, în satul Budești erau 14 vâltori, în Sârbi 10 vâltori, iar în Călinești 11 (Dăncuș, 1986: 93). În Chioar: în Chiuzbaia, Ciocotiș, Copalnic, Fânațe, Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești. "Mândruță de la vâltori, / Dă-mi gurița de trei ori" (Viman, 1989: 507). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Lat. *voltoria (< volotus) (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vâlturá, vb. tranz. - (reg.) A limpezi, a spăla hainele în vâltoare: "Izmenele cele de iarnă, / Ți le-a vâltura la vară" (Bârlea, 1924, II: 287). - Din vâltoare (MDA).

vấnă, vâne, s.f. - 1. (pop.) Venă, arteră. 2. (min.) Filon, zăcământ (Gh. Pop, 1971). - Lat. vena "vână; puls" (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vântoásă, vântoase, adj., s.f. - (mit.) Personaj fantastic; iroase, iele: "Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii" (Papahagi, 1925: 283); "Da n-am ieșit din ocol până n-am mărs la beserică (...) pentru vântoasă" (Apșa de Jos). - Din vânt + suf. -oasă (DEX); lat. ventosus, -a, -um < lat. ventus “vânt” (MDA).

vânturél, vânturei, s.m. - (ornit.) Pasăre răpitoare de zi; specie de șoim care preferă stâncăriile; vindereu (Falco tinnunculus). Semnalată în Maramureș (Lengyel, 2007: 27). - Din vânturi (< vânt) + suf. -el (DEX, MDA).

vânturéșcă, (vânturișcă), s.f. - (reg.) Lopată de lemn cu funcție de semicovată, cu coadă lungă; se utilizează la vânturarea semințelor de pleavă; sideșcă. - Din vântura (din vânt < lat. ventus) + suf. -eșcă (MDA).

vânzărél, adj. - De vânzare: "Și-l făcură vânzărel / Și merseră-n târg cu el" (Calendar, 1980: 8). - Din vânzare (din vinde < lat. vedere) + suf. -el.

vânzăríe, vânzării, s.f. - (reg.) Comerț, negoț: "Chechișencele așa-s învățate, cu vânzării în piață". - Din vânzare (< vinde) + suf. -ie.

vârc, vârciuri, s.n. - (reg.) Rid, zbârcitură, cută (ALRRM, 1969: 57; Săpânța). - Din srb. vrka (MDA); din zvârc, formă atestată pentru "rid".

vârdínă, vârdíne, (vârghină), s.f. - (reg.) Cumpănă de fântână (ALRRM, 1971: 283). Ruda cumpenei de care se atârnă găleata (Papahagi, 1925): "Șezând sara pe fântână / Rumpe-ți-ai zgarda-n vârd'ină" (Bârlea, 1924, I: 216). - Din sl. vărdina (MDA). vârfoná, vb. refl. - (reg.) A se vârfui, a se umple cu vârf: "De unde Domnu mânca / Blidele să vârfona" (Papahagi, 1925: 237; Șieu). (Trans., Maram.). - Din vârf (< sl. vrǔchǔ) + suf. -ona (MDA).

vârstá, vârstez, vb. tranz. - (reg.) A țese cu dungi. - Din srb. vrstati (MDA).

vârstát, -ă, vârstați, -te, adj. - (reg.) Vărgat, dungat; (a.d. 1491, cf. Mihăilă, 1974). - Din vârsta.

vấrstă, vârste, (vrâstă), s.f. - (reg.) Dungă, linie, vargă. În trecut, cergile de lână erau țesute "în vârste", adică în negru și alb, cromatică simplă, oferită de culoarea naturală a lânii (Caia, 2002: 45). ■ (onom.) Vârsta, veche familie românească din Vadu Izei. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. Nume de familie (116 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din srb. vrsta (Scriban, DEX, MDA).

vấrșă, vârșe, (vârsă), s.f. - (reg.) Unealtă de pescuit utilizată frecvent pe Lăpuș și pe Someș, confecționată din nuiele, în forma unui cilindru, legate la un capăt în jurul unui butuc de lemn; în partea opusă, gaura vârșei este întoarsă spre interior în formă conică, cu un orificiu pe unde intră peștii, la momeală (Șainelic, 1986: 46): "Tare-i vârșa, tare-i balta" (Bârlea, 1924, II: 269). - Din srb. vrša (Șăineanu, DEX, MDA).

vârtéj, vârtejuri, s.n. - 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALRRM, 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi, 1925). - Din bg. vărtež "învârtire, amețeală" (Scriban, DEX); din vsl. vrǔtezi "melc, șurub", de la vrǔtěti "a coti, a învârti" (Scriban; Miklosich, Conev, cf. DER; MDA).

vârtélniță, vârtelnițe, s.f. - Instrument de lemn cu 3 sau 4 picioare (stativ), pe care se montează la partea superioară patru stinghii rotative, mobile, prevăzute fiecare cu opritor, pe care se pune tortul de cânepă sau scutul de lână ca să fie depănat. - Cf. bg. vărtelka (DEX); din [în]vârt[esc] + suf. -elniță (Pascu, Sufixele: 241, cf. Frățilă). vârticúș, vârticușuri, s.n. - (reg.) Vârtej de vânt (Grad, 2000). - Din (în)vârtecuș (DEX); cf. vârtej, vârti - vârteșug, prin metateză (MDA). vârtóp, vârtoape, s.n. - (reg.) Adâncitură, groapă adâncă de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. ■ (top.) Vârtop, lac glaciar în Munții Maramureșului, sub vf. Mihailec, la 1.750 m. - Var. a lui hârtop (< sl. vrǔtǔpǔ) (Scriban, DEX, MDA).

vârtós, -oásă, vârtoși, -oase, adj. - 1. Puternic, viguros, robust. 2. Îndesat, dens, compact: "Din carne vârtoasă" (Papahagi, 1925: 285). - Lat. *virtuosus (< virtus, -utis) (Scriban, DEX, MDA).

vârzób, vârzoabe, s.n. - (reg.; arh.) Dispozitiv din lemn care se atașează la încălțăminte, folosit în zonele de munte pentru mersul pe zăpadă. Au o formă rotundă și sunt confecționate din lemn de alun și împletitură din piele de oaie (Bănățeanu, 1969: 129). - Din bg. vǔrzop "legătură" (Șăineanu, Scriban).

vâzdoágă, s.f. - v. văzdoagă ("plantă erbacee").

vâzól, s.n. - (reg.) Fân strâns cu grebla de la deal la vale; coardă, val (ALR, 1956: 129; Borșa). - Et. nec.

vâzolí, vâzolesc, vb. refl. - (reg.) A se zvârcoli (să scape din prinsoare) (ALR, 1965: 976). - Din germ. wuseln "a viermui, a colcăi, a mișuna" (Țurcanu).

vecérnie, vecernii, s.f. - 1. (bis.) Slujbă religioasă care se face după-amiaza târziu, în ziua unei sărbători bisericești. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui. - Din sl. večerǐnja < večerǔ "seară" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

vederá, vb. intranz. - v. videra ("a lumina").

vederós, -oásă, vederoși, -oase, adj. - 1. Care se vede, vizibil. 2. Bine văzut, apreciat. 3. Luminos, strălucitor: "Cu lumină vederoasă, / Cu cina caldă pe masă" (Lenghel). "Omu care i frumos / Și noaptea i vederos" (Ștețco, 1990: 355). - Din vedere + suf. -os (MDA).

veleándră, velendre, s.f. - (reg.) Haină de dimensiuni prea mari pentru cel care o poartă (zona Codru). - Din vel "mare" (< sl. veliǐ) + suf. -eandră.

veleát, (văleat), s.n. - (înv.) Dată, an, termen: "Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769". - Din sl. vǔlěto "în anul..." (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

velíște, (velâște), s.n. - (reg.; arh.) (Stră)vechime, din strămoși (Memoria, 2004). - Din veleat.

venétic, -ă, venetici, -e, adj. - Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: "Cel mai mic e venetic" (Lenghel, 1962: 330). - Din ngr. venétikos "venețian, adică străin" (Densusianu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

verándă, verande, (vereandră), s.f. - (reg.) Antreu, hol; terasă închisă. - Din fr. vérande (Scriban, DEX, MDA), it. veranda (MDA); din germ. Veranda "cerdac, pridvor" (Țurcanu).

vergicél, (verd'icel), s.m. - (bot.) Soi de măr cu coaja verde, de mare productivitate (Șainelic, 1986; Chioar). - Din verde (< lat. virdis) + suf. -icel.

vergél, vergeluri, (verjel), s.n. - (reg.) 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: "Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou" (Memoria, 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: "La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm" (Calendar, 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. ■ (onom.) Vergel, nume de familie (34 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din vergea (< lat. *virgella) + suf. -el (DEX); der. regr. din vergela (< vergea) (MDA).

vérgură, vergure, s.f. - Virgină, neprihănită: "Că îngerii s-au mirat, / Cum o vergură lumească / Va pă Dumnezeu să-l nască" (Papahagi, 1925: 336). - Lat. *virgula (= virgo, virginis) “fată, nimfă, vestală” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).

vérnă, verne, s.f. - (reg.) Cearșaf din pânză de cânepă (Grad, 2000). (Maram.). - Cf. verină (< ucr. verena) (MDA).

versuí, versuiesc, vb. intranz. - (reg.) A cânta: "Veniț, păstori, în Vifleim, / Lu' Hristos să-i versuim" (Papahagi, 1925: 234; Borșa). - Din vers + suf. -ui (DEX, MDA).

verș, verșuri, s.n. - (reg.) Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. - Din magh. vers "vers, poezie", pol. wiersz "vers" (MDA).

vérză, s.f., pl. - (reg.; gastr.) Mâncare din verdețuri recoltate primăvara din flora spontană (ștevie, urzici etc.): "N-ar strica să fac o oală de verză" (Crâncău, 2013). - Pl. lui varză, verze > verză (Frățilă).

ves, vesuri, s.n. - (reg.; bot.) Ovăz. ■ (top.) Vâlceaua Veselor "pământ rău, se face numai ovăz" (în Odești). - Din ovăz, cu afereza lui o (Odobescu, 1973).

vestíre, vestiri, s.n. - Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: "Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună" (Bârlea, 1924, II: 250). - Din vesti (< veste "știre, noutate" < sl. věstě) (DEX, MDA).

véșcă, vești, s.f. - (reg.) 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR, 1956: 178): "Îi colbu care se strânje la veșca morii" (Bilțiu, 2001: 340). - Din ucr. dial. večka (DEX, MDA).

vetrí, vetresc, vb. intranz. - (reg.) 1. "A veghea, a sâmțî; câinele vetrea sara la oi" (Papahagi, 1925). 2. A adulmeca. - Din germ. wittern "a adulmeca" (Tiktin, cf. DER; DLRM); din ucr. vitriti (MDA).

véxel, vexele, s.n. - (reg.; arh.) Poliță sau hârtie contractuală utilizată odinioară în cazul unor împrumuturi financiare între două persoane fizice: "În trecut (înaintea celui de-al Doilea Război Mondial), nu era niciun țăran cu depuneri în bănci; ei erau plini de datorii la băncile capitaliștilor, la evrei sau la avuții statului. Evreii din comună [Moisei] aveau prăvălii și cârciumi, oamenii luând diferite mărfuri pe datorie (credit) și, dacă nu le achitau la timp datoria, le luau pământul. Țăranii semnau sau puneau degetul pe o hârtie numită Vexel, în care se angajau ca până la data de... să depună banii, în caz contrar terenul specificat în Vexel, pus de zălog, să îi revină evreului. Așa se explică faptul că multe din terenurile comunei figurează pe evrei" (Coman, 2004: 70). - Din germ. Wechsel "poliță, cambie" (Candrea, DER, DEX).

via, viesc, vb. intranz. - (arh.) A trăi, a viețui: "...cu dragoste să viem" (Codicele de la Ieud, 1630). - Lat. vivere "a trăi" (MDA).

viceán, -ă, viceni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Vicea. 2. (Locuitor) din Vicea. ■ (onom.) Vicean, nume de familie (14 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Vicea + suf. -an.

viceáncă, vicence, s.f. - Femeie originară din localitatea Vicea. Locuitoare din Vicea. - Din vicean + suf. -că.

victórie, adj. - (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup, 1926). - Et. nec.

viderá, (vedera), vb. intranz. - A lumina, a face lumină: "Tu-i aprinde lumina (lumânarea) / Și mândra ț-a videra" (Calendar, 1980: 74). - Din vedere (din vedea < lat. videre) (MDA).

viderát, -ă, viderați, -te, adj. - Luminat. - Din videra, cf. vederat (MDA).

vídere, videri, s.n. - (reg.) Găleată, căldare: "Cu vin roșu strecurat, / Cu videre măsurat" (Calendar, 1980: 8). - Din magh. vödör "găleată" (dial. vidër, vider, vöder) (MDA).

vidíc, s.n. - (liv.; înv.) Ținut, regiune: "Dat (la) Iadăra, (din) vidicul Chioarului, parohia unită, anul Dlui 1800..." (Dariu Pop, 1938: 56). ■ (onom.) Vidican, nume de familie (46 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). - Din magh. vidék "ținut" (MDA).

viflaím, s.n. - (reg.) 1. Orașul Bethleem: "În Viflaim azi / E mare minune. / Vergură curată / Aduce prunc în lume" (Memoria, 2001). 2. Dramă populară jucată în ziua de Crăciun în biserică sau în curtea bisericii, având ca temă nașterea lui Hristos (Vicleim, în Olt.; Vifleim, Viflaim, în Trans.; Irozii, în Mold.). Dramă populară "de origine cărturărească apuseană și de dată mai nouă, fiind pomenită la noi pentru prima dată de Miron Costin" (Folclor lit. rom., 1967: 102-103). G. Dem. Teodorescu crede că ea a pătruns pe teritoriul țării noastre prin filiera bizantină, o dată cu introducerea creștinismului în Dacia, în timp ce M. Gaster susține că provine din Germania, prin intermediul sașilor colonizați. F. Nistor precizează că textul popular din Viflaim reprezentând mitul nașterii avea în trecut un conținut laic, cu caracter social. Acesta "a circulat din gură în gură, s-a jucat, până a fost prelucrat și adăugat cu diverse personaje care se integrau cultului creștin, primind astfel o puternică tentă religioasă. Și așa, însă cei care au jucat-o i-au păstrat caracterul popular cu personaje profane" (Nistor, Măștile populare, 1973: 6). - Din sl. vithlěemǔ (DEX, MDA); după numele orașului biblic Vitleim sau Betleem, din Palestina (Șăineanu, Scriban).

viganắu, viganauă, s.n. - (reg.) Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. "E o piesă de port care în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult" (Bănățeanu 1965: 79): "O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat" (Bilțiu, 1996: 324). - Din magh. viganó (DER, MDA). La origine, provine de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu, 1965: 79).

vileág, s.n. - Lume, mulțime, public: "Până-i lume și vileag / N-a veni în sat de steag" (Bârlea, 1924, I: 113). - Din magh. világ "lume" (Șăineanu, Scriban, DLRM, DER, DEX, MDA).

vilféu, vilfei, (vifeu), s.m. - (reg.) Chemător la nuntă: "Vilfeii de la colaci / Gândești că-s puiți de draci" (D. Pop, 1978: 271; Codru). - Din magh. võfély "paranimf", dial. võfé, võfi (MDA).

vimeán, -ă, vimeni, -e, (viman), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Vima. 2. (Locuitor) din Vima. ■ (onom.) Viman, nume de familie (227 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). În Maramureș, sunt două localități cu acest nume: Vima Mare și Vima Mică. - Din n. top. Vima + suf. -ean.

vimeáncă, vimence, s.f. - Femeie originară din localitatea Vima. Locuitoare din Vima. - Din vimean + suf. -că.

vinárs, vinarsuri, s.n. - Țuică, rachiu: "Tata-i dus cu coasa-n laz, / Maica trage la vinars" (Bilțiu, 2006: 108; Ferești). - Din vin + suf. -ars (după germ. Branntwein) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

vínclu, vincluri, s.n. - Instrument confecționat din două segmente de lemn prinse la un unghi de 90°, folosit pentru trasarea liniilor perpendiculare, necesare la fasonarea stâlpilor și la tăiatul scândurilor (Nistor, 1977). - Din germ. Winkel "colț, ungher; echer, vinclu" (DEX, MDA).

vinderél, (vinder, vindereu), s.m. - (ornit.) Șoim (Falco aesalon). ■ (top.) Vinderel, lac periglaciar situat în Parcul Național Munții Maramureșului, în șaua dintre vf. Farcău și vf. Mihailec, la 1.615 m altitudine; are o lungime de 155 m, lățimea de 85 m și adâncimea maximă de 5,5 m (Decei, 1981: 37-39; v. și Timur, 2007, 2007: 93). - Din vindereu [< magh. vándor(sólyom) "șoim călător"] + suf. -el (Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

vindíc, vindici, s.m. - (reg.) Oaspete străin, musafir (Faiciuc, 1998). (Trans., Maram.). - Din magh. vendég "oaspete" (MDA). vindigăluí, (vingălui), vb. refl. - (reg.) A se ospăta, a petrece: "Acolo îți bea, / Acolo îți mânca, / Acolo vi-ți vindigălui" (Bârlea, 1924: 369). (Trans., Maram.). - Din vindig, vindic + suf. -ălui, cf. magh. vendégel (MDA).

vinitúră, s.n. - v. zânitură ("venetic").

víntre, s.f. - Pântece, abdomen, burtă: "I s-o năpustit boala în vintre" (Papahagi, 1925; Șieu). - Lat. venter, -ris "pântece, intestin, stomac" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

vințelér, vințeleri, s.m. - (reg.) Persoană însărcinată cu paza viei; pândar: "...să te duci la vie, la struguri, să vezi ce mai e pe acolo (...). Vințelerii văd că vine o mogâldeață către ei" (Bilțiu, 1999: 157; Săliștea de Sus). - Din magh. vincellér "îngrijitor de vie" (Tiktin, Galdi, cf. DER; MDA), germ. Winzer "viticultor".

viólă, viole, s.f. - (bot.) Viorea, toporaș; viorea albă, micșunea (Viola alba); viorea sălbatică (Viola canina): "Fost-am violă-n pahar, / M-o sădit badea în deal" (Calendar, 1980: 83). Apare frecvent în bocete. - Din lat. viola “viorea” (DEX, MDA).

vipt, vipturi, s.n. - 1. Rod al pământului; bucate, recoltă; cereale. 2. Hrană, mâncare. ■ În Maramureș: sacul cu grăunțe pe care îl duce omul în spate la moară (Felecan, 1983): "Am pus un vipt pe iapă și dusă am fost" (Bilțiu, 1999: 258). Atestat sec. XVI. - Lat. victus "aliment, hrană" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; Frățilă, DEX, MDA).

virón, (virom), s.n. - (reg.) Venin (Bârlea, 1924); verin: "Cu apă și cu viron" (Bârlea, 1924, II: 68). - Et. nec.

vișeuán, -ă, vișeuani, -e, (vișăuan, vișăoan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Vișeu. 2. (Locuitor) din Vișeu. ■ (onom.) Visăoan, Visăuan, nume de familie (5 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). În Maramureș sunt trei localități cu acest nume: Vișeu de Jos, Vișeu de Mijloc și Vișeu de Sus. - Din n. top. Vișeu + suf. -an.

vișeuáncă, vișeuance, s.f. - Femeie originară din localitatea Vișeu. Locuitoare din Vișeu. - Din vișeuan + suf. -că.

vítlă, vitle, s.f. - (reg.; min.) Troliu manual utilizat în trecut în minerit. Instalația apare în feudalismul timpuriu. Era alcătuită dintr-un grindei de lemn situat deasupra puțului, cu câte o manivelă la ambele capete. Pe acest ax se rula funia de cânepă (Șainelic, 1986: 42). - Probabil din germ. Winde "troliu".

víță, vițe, s.f. - 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: "Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea" (Brediceanu, 1957: 27). De ziță aleasă = de familie aleasă, nobilă (sens folosit frecvent în Maramureș): "Te-ai sucit pă lângă Lună, / Te-ai băgat în ziță bună" (Bilțiu, 1990: 106; Lăpuș).- Lat. *vitea (= vitis "viță-de-vie; butuc de viță") (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

vițelár, vițelari, s.m. - (bot.) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut; părangină (Anthoxanthus odoratus). - Din vițel (< lat. vitellus) + suf. -ar (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

vițecrái, s.m. - (reg.) Vicecrai: "Hei, tu, frate, vițâșcraiu" (Antologie, 1980: 273). - Din vice "adjunct" (< lat. vice) + crai "rege, domnitor" (< sl. kralĭ "rege") (MDA).

vizídcă, (vizipcă), s.f. - (reg.) 1. Volănaș pe pieptul cămășii (Șainelic, 1986; zona Chioar). 2. Bluză cu nasturi în față (Gârdani, zona Codru). - Din magh. dial. vizitka (MDA).

vlast, -ă, vlaști, -e, adj. - (reg.) Umed (Papahagi, 1925). - Din sl. vlastĭ (MDA).

vlăstós, -oásă, vlăstoși, -oase, adj. - (reg.) Plin de lapte; lăptos: "Una stea vlăstoșea, / Două stele vlăstoșele" (Papahagi, 1925: 294). Oaie vlăstoasă "bună de lapte." (Maram.). - Din vlastă + suf. -os (MDA).

voávă, s.f. - v. vovă ("hoaspă").

voióg, s.f. - v. vaiogă ("cărămidă nearsă").

voiogăriște, voiogăriști, s.f. - (reg.) Loc unde se confecționau cărămizile din lut. ■ (top.) Drumul de la Voiogăriște, drum care duce spre locul unde se făceau voioaje (chirpici) pentru construcții (Crâncău, 2011). - Din vaiog + suf. -ăriște.

vojăí, vb. intranz. - (pop.) A vâjâi, a produce un șuierat: "S-aud brazii vojăind / Pe mândra-n frunză zâcând" (Calendar, 1980: 105). - Din vâjâi (< vâj, onomatopee) (MDA).

vólbură, volburi, s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium - holbură mare; Convolvulus arvensis - holbură mică): "Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră" (Bârlea, 1924, I: 210). - Lat. *volvula (< volvere) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

voloșíst, -ă, adj. - (reg.) Românesc. (Maram.). - Din vlah, valah, voloh (MDA); din sl. răsăritean voloh "vlah, român" + suf. -ist (Frățilă).

voloșmán, voloșmani, s.m. - (reg.; înv.) 1. Membru în comitetul comunal sau parohial. 2. Deputat. - Din magh. választmány "comitet" (MDA).

vóltum¹, adj. - (reg.) Liber, în voia lui: "I-o lăsat voltum pe amândoi caii pân iarba omului" (Faiciuc, 1998: 350). - Et. nec., probabil cf. volta "a rostogoli un buștean cu ajutorul țapinelor" (< it. volta).

vóltum² , voltumuri, s.n. - (reg.) Vot (Papahagi, 1925; Cuhea). - Probabil din lat. votum "făgăduință făcută zeilor". voríște, s.f. - v. zvoriște ("piață publică; loc de casă").

voroví, vorovesc, vb. intranz. - (pop.) A vorbi, a discuta: "În puține sate din Maramureș se folosește cuvântul vorbesc, dar numai în forma vorovăsc" (Țiplea, 1906). (Maram., Trans.). - Cf. ucr. hovoryty (DEX, MDA).

vóșpor, s.n. - (reg.) Vopsea de culoare neagră sub formă de praf, care se dilua cu apă și cu care se vopseau plitele sobelor. - Din magh. vaspor "pilitură de fier" (MDA).

voșorlắu, voșorlauă, s.n. - (reg.) Fier de călcat; ticlăzău. - Din magh. vasaló "fier de călcat" (MDA).

voștinár, voștinari, s.m. - (reg.; înv.) Cel care umblă prin sat să cumpere ceară de albine. - Din voștină "ceară" + suf. -ar (MDA).

vóștină, voștine, s.f. - (reg.) Ceară de albine (Maram., Trans. Nord). - Din vsl. vostina (Șăineanu, Scriban, MDA).

vótru, votri, s.m. - (reg.; înv.) 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet. "Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat" (Bârlea, 1924: 88). - Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

vóvă, vove, (voavă), s.f. - (reg.) 1. Păstaie uscată, ajunsă la maturitate, din care este scos bobul de fasole (Hotea, 2006); hoaspă, voaspă, vospă. 2. Coji rămase după stoarcerea mustului din struguri. - Et. nec. (MDA).

vráiște, adv. - 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. - Et. nec. (Șăineanu, MDA); cf. vraf (DEX); probabil din sl. vrěšti "a zăcea" (DER).

vránă, vrăni, s.f. - (reg.) 1. Gaură de butoi, cep: "Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat" (Bârlea, 1924, II: 404). 2. Orificiul de la capătul fluierului: "Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera" (Bilțiu, 1990: 19). - Din bg. vrana "dop" (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA); din sl. vrana (Cihac, Conev, cf. DER).

vrániță, vranițe, s.f. - (reg.) Poartă la intrarea în curtea casei: "Poartă făcută din scânduri în poziție orizontală, cu loc liber între ele, folosită de oamenii săraci" (Hotea, 2006). Poarta prin care intră carul cu vaci (ALRRM, 1971). Atât construcția, cât și numele diferă de poarta tipic maramureșeană (specifică nemeșilor): "poarta e mare, încrustată; vranița e din scânduri puse orizontal și rărite" (ALRRM, 1971: 259). - Din srb. vratnica (Scriban, DEX, MDA) < din sl. vrata "poartă" (Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER).

vrấstă, s.f. - v. vârstă ("dungă").

vremuí, vb. intranz. (vremni) - (reg.) A se face vreme rea, a viscoli; a ometi: "Când era ger, sta cu ele [cojoacele] pe ea. Când se încălzea, tot țâpa câte unu. Atunci vremuia și era frig și ningea și făușea" (Bilțiu, 1999: 89). - Din vreme (< sl. vrěme) + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).