Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera T

Salt la: navigare, căutare
Litera Ș Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef
Litera T
Litera Ț


tab, taburi, s.n. - (reg.; mil.) 1. Tabără (militară). 2. (înv.) Armată, oaste: "La capătu văii mele / Să bat două taburi grele / De răgute tinerele" (Papahagi, 1925: 168). - Probabil din magh. tabor (< sl. taborŭ sau direct din tc. tabur).

táblă, table, s.f. - (reg.; înv.) 1. În expresia Tabla Țării = Curtea de Casație (ALR, 1965: 996). 2. Carte funciară (ALR, 1956: 145). - Din sl. tabla (< lat. tabula) (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX); lat. tab(u)la, magh. tabla, fr. table (MDA).

tabuláție, tabulații, (tăbulație, tablău), s.f. - Carte funciară, cadastru: "Au măsurat pământu' și de-atunce s-o făcut tăbulațiile" (Papahagi, 1925: 324). - Et. nes., cf. it. tabulazione, lat. tabulatio (MDA).

tag, s.n. - v. tog ("terenuri comasate").

tálant, talanturi, s.n. - (reg.) Acareturi, anexe pe lângă o gospodărie. - Et. nes., cf. tălabă (et. nec.) (MDA).

táler, talere, s.n. - (reg.) Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: "Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroana se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic" (Țiplea, 1906); "C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi" (Bilțiu, 1990: 137). - Din germ. Taller "monedă" (sec. XVI) (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).

tálger, talgere, (taljer), s.f. - (reg.) Farfurie din tablă sau din porțelan, din care se servește mâncarea; blid: "Farfuria e mai d’est’isă, talgerul e mai scufundos" (ALRRM, 1971: 310); "Dulce caș / P-un talgeraș" (Papahagi, 1925: 204). - Et. nes., cf. magh. tálgyer (MDA); cf. taler "platou, tava" (< bg. taler, DEX; nsl. taljer < germ. Teller, Scriban, Șăineanu, Miklosich, Cihac, cf. DER).

talián, talieni, s.m. - Italian. ■ (top.) Dealul Talianului, în Săcel (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Talian, Tallian, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din etnonimul italian, prin afereză; cf. srb. Talijan, alb. Talian, magh. Talián (Scriban).

tálpă, tălpi, s.f. - Șatră, tindă: "L-o lăsat pă talpă-afară" (Bilțiu, 1996: 69). ■ În expr. talpa casei = grinda masivă din lemn de stejar sau brad, care se așază pe mur și peste care se montează bârnele din pereții construcției (Dăncuș, 2010). ■ (onom.) Talpa, Talpă, Talpaș, Talpeș, Tălpășan, Tălpășanu, nume de familie (42 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. talp "talpă, piedestal" (Cihac, Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

tálpoș, talpoși, s.m. - (reg.; mil.) Infanterist ("corp de armată înființată de Șerban Cantacuzino, în 1688, după modelul pedestrimii ungurești", Scriban, 1939). ■ (onom.) Talpoș, Talpos, Talpoșanu, Talposi, nume de familie frecvent în zona Chioar și Codru (637 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. talpas "cu tălpile mari, pedestru" (Scriban, DER, MDA).

tar, taruri, s.n. - (reg.) 1. Greutate, sarcină, încărcătură: "…Iar eu în acela ceas aș purcede în tar și ne-am pierde capul" (Dariu Pop, 1938: 50; Fericea). 2. Sac cu grăunțe dus la moară; vipt. 3. Unitate de măsură echivalentă cu două berbințe: "La împărțitul laptelui între sâmbrași se dă după fiecare cupă de lapte mulsă o bărbânță, iar după două, un tar (două berbințe)" (Morariu 1937: 72). - Din magh. tar "depozit, magazie" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA) < sl. tovarǔ (Tiktin).

tarboánță, s.f. - v. târboanță ("roabă").

táre, conj. - (reg.) Sau, ori: "Tare-i brad, tare-i bohaș" (Papahagi, 1925); "Tare mai mulți, tare unu, tot desag" (ALRRM, 1971: 516). (Maram., Trans.). - Lat. talem, talis (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

tarhón, s.m. - 1. (reg.; bot.) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze aromate, întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). 2. Chimen, chimion (Carum carvi): "Horincuță cu tarhon / Nebunit-ai cap de domn" (Calendar, 1980: 110). (Maram., Trans.). - Din tc. (arab.) tarhun (Scriban, DLRM; Șăineanu, cf. DER; DEX, MDA).

tárniță, tarnițe, s.f. - (reg.) 1. Șa de călărie, confecționată din lemn (ALRRM, 1971: 374). "Cuvântul mai literar, șa, încă se folosește rar și în înțelesul acela general, ca și tarniță" (Țiplea, 1906). 2. Culme, coamă de munte sau deal în formă de șa; trecătoare. ■ (top.) Tarnița, fânațe, deal în Bârsana și Dragomirești (Vișovan, 2005); La tarnița, deal în Suciu de Sus (Vișovan, 2008). (Mold., Maram.). - Din ucr. tarnyc'a "car de poveri" (Tiktin, Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

tároste, s.m. - v. staroste.

táșcă, tăști, s.f. - (reg.) Geantă de piele sau din pânză, în care se țin diferite obiecte, tutunul, banii: "Și cum avea tașcă mare de piele, a băgat mâna-n tașcă și a scos din ea câteva mânuri de galbeni de aur" (Bilțiu, 1999: 420). ■ (onom.) Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (Bițiu-Dăncuș: 2005). - Din magh. táska "geantă", ucr. táška (Cihac, Miklosich, cf. DER; DLRM, DEX, MDA) < germ. Tasche (Șăineanu, Scriban).

tátu, s.m. - (arh.) Tată. "Forma tatu se păstrează numai în rugăciunea Tatu nost" (Țiplea, 1906). - Din tată "părinte" (< lat. tata).

tăbácă, (tabacă), s.n. - Tabac, tutun: "Jâzii ăștia iar o scumpit tăbaca" (A. Radu, 1941). - Cf. tabac (< germ. Tabak, rus., ucr. tabak, DER, DEX).

tăbuláție, s.f. - v. tabulație ("cadastru").

tăgăduí, vb. intranz. - A nega, a dezminți: "Și ea tăgăduia, că nu-i ca el" (Papahagi, 1925: 322). - Din magh. tagadni "a contesta" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

tăietór, tăietoare, s.n. - Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. - Din tăia (< lat. *talare) + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).

tăietúră, s.f. - 1. Tăiere. 2. Toponim ce atestă utilizarea sistemului de tăiere a pădurilor pentru obținerea terenurilor agricole. - Din tăia + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

tălpălí, tălpălesc, (tălpălui), vb. intranz. - (reg.) A umbla desculț (Faiciuc, 2008). - Din magh. talpalni "a pune talpă ghetelor" (Scriban, DER, DEX).

tămăduí, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. - A vindeca, a lecui: "Rău mă tem că nu mi-a tré, / Dumăta mă tămădé" (Memoria, 2001: 107). - Din magh. támadni "a sprijini, a ajuta" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

tămăduire, s.f. - Vindecare, lecuire. ■ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală situat în localitatea Stoiceni (Lăpuș); stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. - Din tămădui (DEX, MDA).

tămăduít, -ă, tămăduiți, -te, adj. - Vindecat, lecuit. - Din tămădui.

tămășeán, -ă, tămășeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tămășești. 2. (Locuitor) din Tămășești. ■ (onom.) Tămășan, Tamasan, Tămășanu, nume de familie (577 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din Tămaș (numele oficial maghiar era Tamasfalva "satul lui Tămaș) + suf. -ean.

tămășeáncă, tămășence, s.f. - Femeie originară din localitatea Tămășești. Locuitoare din Tămășești. - Din tămășean + suf. -că.

tămâián, -ă, tămâieni, -e, (tămăian), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tămaia. 2. (Locuitor) din Tămaia. ■ (onom.) Tămâian, Tămăian, Tamaian, Tamâian, Tămîian, nume de familie (236 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Tămaia + suf. -an.

tămâiáncă, tămâience, s.f. - Femeie originară din localitatea Tămaia. Locuitoare din Tămaia. - Din tămâian + suf. -că.

tămâíță, s.f. - (bot.) Vineriță (Ajuga reptans L.); buruiană de sub alun, cearta-casei, frunză-de-orbalț (Borza, 1968). - Din tămâie (< lat. *thymanea) + suf. -iță (Scriban, DEX, MDA). tămbălắu, tămbălăuri, s.n. - (reg.) Gălăgie, zarvă, zgomot. - Din magh. tomboló "chiuitură de veselie; frenetic" < magh. tombolni "a chiui" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

tăndălí, tăndălesc, (tândăli), vb. tranz. - (reg.) A păcăli, a înșela: "Da' Tândală și el o zâs: Tilili, tilili, cum l-am mai tăndălit" (Bilțiu, 1990: 514). - Din Tândală, "prostănac, gogoman, nătărău", de la tânt, tont (DER); din germ. tändeln "a se ține de fleacuri" (Șăineanu, 1929; Țurcanu, 2005; MDA).

tăndălít, -ă, tăndăliți, -te, adj. - (reg.) Păcălit, înșelat. - Din tăndăli.

tăpșáncă, s.f. - 1. Loc neted și ușor înclinat, la baza versanților. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți (Farcaș, 2009: 26). - Cf. tăpșan (< tăpși "a bătători" + -an, DEX, MDA) + suf. -că. Cuv. rom. > ucr. tapčan "bancă de dormit" (Scriban).

tăptălagă, tăptălăgi, s.f. - (ornit.) Prepeliță, pasăre de grâu; pt’italagă (ALRRM, 1973: 603). - Cf. magh. talpalló (pentru tălpălagă "picior mare"); cf. pitpalagă (MDA).

tărămtătí, tărămtătesc, vb. intranz. - (reg.) A vorbi mult și fără rost (în Berința, Copalnic, Coroieni). - Din interj. taramtata "cuvânt care imită zgomotul făcut de tobă" < taram ta(m) ta(m); cf. ramtata (Loșonți, 2001); formă onomatopeică (MDA).

tărấță, tărâțe, s.f. - Înveliș al boabelor de cereale separat de făină prin cernere: "Ia, tăt hoaspa tărâțî" (Papahagi, 1925: 234). ■ (onom.) Tărâță, Tărâța, nume de familie (opt persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din bg. trici, scr. trice (Scriban, DER, DEX, MDA); din sl. tricen (Scriban, Miklosich, Philippide, Cihac, cf. DER; MDA).

tắrhet, tărheturi, (tarhet), s.n. - (reg.) Greutate (Lenghel, 1979; Bârsana). - Et. nes., cf. magh. terhet (MDA).

tărie, tării, s.f. - 1. Putere, vigoare. 2. Băutură alcoolică (votcă, pălincă). ■ În expresia cu de-a tărie = vrând-nevrând: "Treabă să mânci cu de-a tărie" (Papahagi, 1925). - Din tare (< lat. talis) + suf. -ie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tărnáț, s.n. - v. târnaț ("pridvorul casei").

tăróasă, adj., f. - (reg.) (Femeie) însărcinată, gravidă: "Nevasta a fost tăroasă / Și-o născut fată frumoasă" (Bârlea, 1924: 111). - Din tar "sarcină, greutate" + suf. -oasă (Scriban, MDA).

tășcár, tășcari, s.m. - (reg.) Meșteșugar (sau purtător) de straiță. ■ (onom.) Tășcari, poreclă pentru locuitorii din Firiza (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Din tașcă + suf. -ar.

tătárcă, s.f. - (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR, 1956: 145). - Din tătar + suf. -că (MDA); din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

tătăíșă, tătăișe, s.f. - (reg.; bot.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Pulicaria disenterica, Chrysanthemum cinerariae-folium): "O, struțuc de tătăiși, / Mântuitu-te-ai de griji" (Bârlea, 1924, I: 190). - Et. nec. (DEX, MDA).

tătânoáie, s.f. - (bot.) Iarba lui Tatin, morcov de câmp (Bâle, 2005); tătăneasă (Symphytum officinale). - Et. nec. (DEX); din n.pr. Tatin + suf. -oaie (MDA); din sl. tatinǔ "hoțesc" (Scriban; Candrea, cf. DER).

tău, tăuri, s.n. - (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: "Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț" (ALRRM, 1973: 682). "Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău" (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ■ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ■ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. - Din magh. tó "lac" (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

tăút, tăuți, s.m. - (reg.) Slovac. "Au fost odată aici niște slovaci aduși poate pentru lucrul minelor și de aceea i se zice tăuți" (Iorga, 1906: 79). ■ (top.) Tăuții Măgherăuș, Tăuții de Sus, Tăuții de Jos: localități limitrofe orașului Baia Mare. ■ (onom.) Tăut, Tăutan, Tăutu, nume de familie (348 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. tóth "slovac" (Galdi, cf. DER; MDA).

tăúț, tăuți, s.m. - Lac de mici dimensiuni, baltă, apă stătătoare; teren înmlăștinat. ■ (top.) Tăuț, lac, pădure în Drăghia, Groape, Larga, Peteritea, Rohia (Vișovan, 2008) și fânațe în Slătioara (Vișovan, 2005). - Din tău "lac" + suf. -uț (MDA).

tăuțeán, -ă, tăuțeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tăuți. 2. (Locuitor) din Tăuți. - Din n. top. Tăuți + suf. -ean.

tăuțeáncă, tăuțence, s.f. - Femeie originară din localitatea Tăuți. Locuitoare din Tăuț. - Din tăuțean + suf. -că.

tăuțesc, tăuțească, adj. - (reg.) Care aparține Slovaciei, privitor la Slovacia: "Apoi o vândut tătă averea lui Nedvenschi, din Țara Tăuțească" (Bilțiu-Dăncuș; Săpânța, 1927). - Din tăut, tăuți + suf. -esc (MDA).

tâlní, tâlnesc, (tălni), vb. tranz., refl. - A (se) întâlni: "S-o tâlnit c-un turc bătrân" (Antologie, 1980: 333). - Din magh. tatálni "a întâlni" (DER, DEX), magh. talál (MDA).

tâmbușít, -ă, tâmbușiti, -te, (tâmbusít), adj. - (reg.) Întors; cu fața în jos, ghemuit: "Scoală sus, nu durni ca dus, / Tâmbusit cu dosu-n sus" (Papahagi, 1925: 342). - Din tâmbuși (MDA).

tânjá, tânjele, (tânjea), s.f. - (reg.) 1. Proțap legat de oiște, când se înjugă patru boi (Țiplea, 1906). 2. Tânjaua de pe Mara, obicei agrar, de primăvară (23 aprilie, de Sângeorz), care se practică și azi în localitățile Hoteni, Hărnicești și Sat Șugatag. E sărbătorit primul gospodar din sat care a ieșit la arat în anul respectiv. El este purtat, în alai, pe o tânja, de-a lungul satului, până la râu, unde, în mod simbolic, gospodarul este udat, iar bătrânii rostesc cuvinte menite să influențeze fertilitatea ogoarelor: "Mară, Mară, râu frumos / Spală toate relele, / Și ne adă binele. / Pace-n lume, / Roade bune, / Bine-n țară, / Grâu la vară". Apoi, în jurul ogorului arat: "Mândru soare călător, / Apleacă-te pe ogor, / Și-ncălze semințele, / Să rodească holdele". Obiceiul continuă cu un ospăț, la casa sărbătoritului (Borlean, 2000: 53-54). O datină asemănătoare mai supraviețuiește în localitatea Șurdești (zona Chioar), numită Udătoriul. 3. (astr.) Tânjaua, grupul de trei stele din constelația Carul Mare. ■ (onom.) Tânjală, Tânjala, nume de familie în Maramureș. - Et. nec. (DEX).

târboánță, târboanțe, (triboanță, tarboanță), s.f. - (reg.) Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALRRM, 1971: 250). - Din magh. targonca "roabă" (MDA).

tấrlă, târle, (tirlă), s.f. - Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș, 1986): "Mă duc în târlă, nu-i nimic. Și dacă ziu din târlă văd că șede un om (...) cu clopu' rădicat și nu zâce nici țâț" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 126). ■ (onom.) Târlea, Târle, Târleac, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. srb. trlo "locul unde se țin vitele iarna" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

târnáț, târnațuri, (tărnaț), s.n. - (reg.) Pridvorul casei. Prispa din fața casei închisă cu o balustradă de scânduri cu stâlpi uniți în partea superioară cu o cunună (Șainelic, 1986: 74); șatră (ALRRM, 1971: 251). - Din magh. tornác "cerdac, prispă" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

târnosí, târnosesc, vb. tranz. - 1. A sfinți o biserică. 2. A îmblăti, a lovi: "Toată noaptea l-a purtat (…). Și atâta l-o târnosit, până ce au cântat cocoșii" (Bilțiu, 1999: 190). - Din vsl., bg., scr. tronosati "a consacra" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

tấrsă¹, târse, s.f. - (reg.) Pădure tăiată, curătură. ■ (top.) La târsă, tufișuri în Dragomirești și Săcel (Vișovan, 2005). - Din târsi (MDA).

tấrsă², târse, s.f. - (reg.) Iarbă subțire și rezistentă care, după uscare, se utilizează la așternuturi, în paturile țărănești: "Când era bine crescută târsa, ne duceam cu coșurile în pădurea Bozântii, s-o aducem de pus în paturi" (Crâncău, 2013). - Din ucr. tyrsa (DER, DEX, MDA).

târș, târși, s.m. - v. turș.

te, interj. - Cuvânt cu care se alungă câinele. - Din magh. te (MDA).

teáră, s.f. - v. tiară ("război de țesut").

teceuán, -ă, teceuani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Teceu. 2. (Locuitor) din Teceu. - Din n. top. Teceu + suf. -an.

teceuáncă, teceuance, s.f. - Femeie originară din localitatea Teceu. Locuitoare din Teceu. - Din teceuan + suf. -că.

techerghéu, techerghei, s.m. - (reg.) 1. Derbedeu. 2. Șmecher: "C-o zinit unu' din lume, / Techergheu și mare câne" (Bilțiu, 2006: 74). 3. Prăpădit. (Trans., Maram.). - Din magh. tekergö "vagabond" (MDA).

teglár, teglari, s.m. - (reg.) Cărămidar. ■ (onom.) Teglaș, Teglas, Teglași, nume de familie (183 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). - Din teglă + suf. -ar (MDA).

téglă, tegle, s.f. - (reg.) Cărămidă roșie din pământ ars (ALRRM, 1971: 245): "De n-ar fi leuștean și rostopască și teglă roșie-n fereastră, toată lumea-ar fi a nostră" (Bilțiu, 1999: 198). ■ (onom.) Tegla, nume de familie (38 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). - Din magh. tégla "cărămidă" (MDA).

teglăríe, teglării, s.f. - (reg.) Fabrică de cărămizi: "La poduț, la t’eglărie" (Bârlea, 1924, II: 53). - Din teglă "cărămidă" + suf. -(ă)rie (MDA).

téică, (teucă), s.f. - 1. Coteț. 2. Valău pentru porci (ALR, 1956: 330). 3. Cutie mișcătoare prin care trec grăunțele din coș înainte de a cădea între pietrele morii (Felecan, 1983). 4. "Lemn scobit în care se păstrează vopseaua (de obicei neagră), cu care se marchează stâlpii înainte de fasonare"; are forma unui vas cu pereți groși, de formă dreptunghiulară (circa 10 cm), cu un mâner de lemn la un capăt, pentru prindere (Nistor, 1977). - Et. nec. (DEX); cf. tc. tekne, srb. tekne, magh. teknö (Scriban); cf. tău "cupă din lemn cu care se bea apă" (MDA).

teiúș, teiuși, s.m. - Loc unde cresc mulți tei (Tilia platyphyllos). ■ (top.) Teiuș, pădure în loc. Baba (Vișovan, 2008). - Din tei (< lat. tilia) + suf. -uș.

teleágă, s.f - v. tileagă ("carul fără loitre").

teleléu, adv. - (reg.) În expresia a umbla teleleu = a umbla fără niciun rost: "Nu mă duc pe uliță, că nu voi umbla toată noaptea teleleu" (Bilțiu, 1999: 277). - Din magh. telelö (Scriban, DEX, MDA).

telșấg, telșâguri, s.n. - (reg.) 1. Cheltuială (Lenghel, 1979). 2. Merinde de drum (Papahagi, 1925): "Ni s-o gătat telșâgu" (Papahagi, 1925: 250; Desești). - Din magh. költség "cheltuială".

teltéu, telteauă, s.n. - (reg.) Coș de nuiele, cu două mânere, pentru uz casnic: "Și pune-o într-un telteu / Și o traje la părău" (Bilțiu, 1990: 111; Dobric). - Din magh. töldõ (MDA).

temetéu, temeteie, temeteauă, (timiteu), s.n. - (reg.) Cimitirul din afara satului (spre diferență de țintirim = cimitirul de la biserică). În temeteu se îngroapă săracii, taxele fiind mai mici. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). (Trans., Maram.). - Din magh. temetõ "cimitir" (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX).

tépliță, s.f. - v. topliță ("izvor de apă caldă").

tépșă, tepșe, s.f. - (reg.) Tavă confecționată din tablă, în care se coc prăjiturile și pâinea în cuptor. - Din magh. tepsi / tepszi (Farcaș, 2009); cf. tipsie (MDA).

terfáș, terfași, s.m. - (reg.) Invitat al miresei la nuntă. - Din terfar (< tearfă "zestrea miresei; persoana care duce darul din partea miresei socrului mare" + suf. -ar) (MDA).

térhet, terheti, s.n. - (reg.) Bagaj, sarcină, greutate: "Să ne scoată sus, la munte / Cu terheti, cu iepe multe" (Memoria, 2001: 111). - Cf. tărhat (< magh. terhet) (MDA).

terțắu, terțăi, (terțan, terțiu), s.m. - (reg.) Mior (berbec) care are peste doi ani (Papahagi, 1925). - Lat. tertius "al treilea" (MDA).

téslă, tesle, (tezlă), s.f. - Unealtă din metal cu coadă scurtă, cu lama încovoiată și ascuțită, folosită la scobirea lemnului (Bilțiu, 1994); scoabă. ■ (onom.) Teslea, Teslaru, nume de familie în Maramureș. - Din sl. tesla "secure" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < din tesati "a tăia, a ciopli" (Scriban).

teúcă, s.f. - v. teică.

tiáră, tiare, (teară), s.f. - 1. Război de țesut. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 2. Totalitatea firelor urzite întinse pe stative; urzeală: "De nu era sărbători, / Tiara o gătam cu spori" (Bilțiu, 2006: 107). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie (Nistor, 1977). - Lat. tela "fir, urzeală; război de țesut" (MDA).

tiáz, tiazuri, s.n. - (reg.) Greutate care se punea pe grapă, pentru a putea sfărma bulgării de pământ (Bilțiu, 1994). - Et. nec.

ticăzí, ticăzesc, (ticăzui, ticăzlui, ticlăzi), vb. tranz. - (reg.) 1. A deretica, a curăța (Papahagi, 1925): "... și l-o ticăzluit, că și rădăcinile le-o scos din pământ" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 155). 2. A călca cu fierul. (Trans., Maram.). - Var. a lui ticăzui (MDA).

ticăzít, -ă, ticăziți, -te, adj. - (reg.) Curățat, îngrijit, dereticat. - Din ticăzi, cf. ticăzuit.

ticlăzắu, ticlăzauă, s.n. - (reg.) Fier de călcat; voșorlău: "S-o dus lelea la Vișeu / Să-și cumpere t'iclăzău" (Memoria, 2001: 30). - Din magh. téglázó (MDA).

tídru, s.n. - (bot.) Tuia = arborele vieții; plantă cu frunze perene (Tuja occidentalis L.): "Și-aș mânca frunză de tidru / Și-aș cânta la omu' mândru" (Bilțiu, 2006: 51). - Et. nec. tigneálă, s.f. - v. tihneală ("liniște, odihnă").

tigórniță, tigornițe, (t'igorniță), s.f. - (reg.) Recipient pentru chiag (Papahagi, 1925; Borșa, Ieud). - Din chiag (dial. t'iag) + suf. -orniță, cf. chegorniță.

tiérș, tierșuri, s.n. - (reg.) Toată gospodăria ciobănească; stâna (Ieud, 1987). - Et. nec.

tiérti, tiertiuri, s.n. - (reg.) Grădină, livadă, ogradă: "Tot cu fir de măieran / În t’iert’uri la Todoran" (Bârlea, 1924: 58); "A sărit peste gard în t’ert’i și s-a dus" (Bilțiu, 1999: 301); "T’iert'i dzâc domnarii" (ALR, 1956: 201). - Din magh. kert "livadă".

tigoáre, tigori, s.f. - (reg.) 1. Dihonie, ceartă (Calendar, 2007). 2. Om de nimic, ființă leneșă. - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

tihneálă, (ticneală, tigneală), s.f. - (reg.) Tihnă, liniște, pace, odihnă; noroc: "Să le deie foc și pară / Dacă n-am avut t'icneală" (Calendar, 1980: 49). - Din tihni + suf. -eală (DEX).

tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. - A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: "Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta" (Papahagi, 1925: 326). - Din sl. tihnonti "a se odihni" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ "liniștit, blând" (Scriban).

tílav, -ă, tilavi, -e, adj. - (reg.) 1. Ciunt, slut, fără o mână (ALRRM, 1969: 126). 2. Schilod, malformație a oaselor de la mâini sau picioare, din naștere (ALRRM, 1969: 170). - Cf. schilav (chilav + schilod, DEX).

tileágă, tilegi, (teleagă), s.f. - (reg.) 1. Car de transport (Papahagi, 1925). 2. Cărucior cu două roate de care se leagă plugul când ară; carul fără loitre (Țiplea, 1906): "Da' te bagă sub tileagă, / Să-ți pară lumea mai dragă" (Bârlea, 1924: 11). - Din sl. telĕga "car" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA).

tilincá, vb. - A cânta din tilincă: "Tilinca și-a tilinca". - Din tilincă (MDA).

tilíncă, tilinci, s.f. - Instrument muzical utilizat în Maramureș, construit din lemn (scoarță de salcie) sau metal, cu dop sau fără și fără găuri pentru degete, închizând din când în când cu degetul arătător capătul de jos al țevii (Țiplea, 1906; Borlean, 2000: 47): "În mânuța de-a dreapta / Tăt îmi puneți tilinca" (var. Miorița). - Cf. tilinc (onomatopee care imită sunetul de clopoțel) (DEX, MDA), cf. talangă (Scriban, DER, MDA). Cuv. rom. > magh. tilinka, ucr. tylynka (Scriban, DER).

timitéu, s.n. - v. temeteu ("cimitir").

tínă, s.f. - (reg.) 1. Noroi: "La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână" (Calendar, 1980: 57). 2. Pământ, lut, glod. - Din sl. tina "noroi" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

tíndă, tinde, s.f. - (reg.) Încăpere mică (un fel de hol) situat la intrarea caselor țărănești. Din tindă se intră în casă (cameră) și în cămară. În timp, tinda s-a mărit și a devenit un fel de bucătărie: "Când intra voinicu-n tindă / Clopu' lui juca pă grindă" (Calendar, 1980: 18); "Nin ieși gazdă până-n tindă" (Bilțiu, 1996: 68). - Lat. *tenda "cort" (< tendere) (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Iordan, Philippide, cf. DER; DEX, MDA).

tindeícă, tindeici, s.f. - (reg.) Unealtă, dispozitiv din lemn sau din metal, folosit la războiul de țesut pentru întinderea pânzei pe orizontală; are suprafața decorată cu motive geometrice mărunte, formând șiruri de linii în zigzag (Stoica, Pop, 1984: 52). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei (Apșa de Jos). - Cf. tindeche (< lat. tendicula).

tindéu, s.n. - (reg.) Tindă mică la casele țărănești: "Mere-n casă, la tindeu, / Vede că-i doruțu' meu" (Bilțiu, 2006: 90; Săcel). - Din tindă + suf. -eu.

tíngă, tingi, s.f. - (reg.) 1. Element constructiv; contrafișă (Dăncuș, 1986). 2. Bucata de lemn ce leagă picioarele mesei între ele. 3. Lemnul care prinde de-a curmezișul cornii casei între ei; căprior (ALRRM, 1971: 273). 4. Bețele din știubei pe care albinele își pun fagurii (ALR, 1956: 269; Bârsana). - Probabil cf. chingă (< lat. *clinga, cingula, DER, DEX).

tingúță, s.f. - (reg.) Zgărdan făcut din mărgele mici, de diferite culori (Hotea, 2006). - Din tingă + suf. -uță.

tinós, -oásă, tinoși, -oase, adj. - (reg.) 1. Noroios. 2. Murdar; cu haine murdare sau nespălate; jegos, hâros, zoios (ALRRM, 1971: 299). ■ (top.) Tinoasa, fânațe în Fântânele, Lăpușu Românesc, Rogoz, Vălenii Lăpușului (Vișovan, 2008). - Din tină "noroi" + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).

tíntă, tinte, s.f. - (reg.) Cerneală (ALRRM, 1973: 693). - Din germ. Tinte "cerneală" (Candrea, cf. DER; MDA), magh. tinta (MDA).

tinzuí, tinzuiesc, vb. intranz. și refl. - (reg.) A (se) chinui; a tortura, a necăji: "Și văzui pe mândra mea / Șeapte draci o tinzuia" (Bârlea, 1924, I: 117). - Din magh. kinoz "a chinui" (Țurcanu).

tiót¹, tiotori, s.n. - (reg.) 1. Loc unde se împreună bârnele la colțurile caselor; chetoare (Bilțiu, 1996). 2. Șnurul cu care se leagă gulerul cămășii bărbătești (Dăncuș, 1986). - Cf. cheotoare (< lat. *clautoria).

tiót², tioturi, s.n. - (reg.) Strigăt, chiot. - Cf. chiot (din chiu).

tiotí, tiotesc, vb. intranz., (t'iot'i) - (reg.) A chiui, a striga: "Su' călcâiu opincii / Șede dracu cu pruncii / Și mă-nvață-a t'iot'i" (Bilțiu, 2006: 214). - Din tiot².

tiotít, tiotituri, s.n. - (reg.) Strigătură (la horă): "T’iot’itul l-am ibdit / Și-acela m-o-mbătrânit" (Lenghel, 1979: 164). - Din tioti.

tiraléxa, s.f. - v. chiralésa.

tiralexá, vb. tranz. - v. chiralesá.

tirilíșcă, s.f. - (reg.) Fluier, tilincă: "Atâta de fain zicea dintr-o tirilișcă, un fluier fără dop era, da' era mare..." (Bilțiu, 1999: 243; Sârbi). - Var. a lui trișcă, cf. trulișcă "tilincă".

tisán, -ă, tiseni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tisa. 2. (Locuitor) din Tisa. ■ (onom.) Tisan, nume de familie (6 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Tisa + suf. -an.

tisáncă, tisence, s.f. - Femeie originară din localitatea Tisa. Locuitoare din Tisa. - Din tisan + suf. -că.

tisău, tisauă, s.f. - (reg.) Curea, șerpar, chimir: "Află ea că biciul este ținut sub cheie, în lada mare de fier și cheia este tot timpul în tisăul bărbatului" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 42); "Tisău tău cel bumbd'it / Tăt în sânge-i tăvălit; / Și cureaua ta cea lată / Tătă-i în sânge-ngropată" (Țiplea, 1906: 505). (Trans., Maram.). - Din magh. tüszö "șerpar" (Scriban; Tiktin, cf. DER, MDA).

tísăliță, tisălițe, (chisăliță), s.f. - (reg.; gastr.) Borș. Se face din apă călduță, cu comlău de mălai, mniez de ptită de mălai, tărâță, sare, cimbru. "O samă o beu în loc de apă". "Demult, în post, tătă lumea făcea tisăliță" (Memoria, 2001: 40). ■ (onom.) Tisăliță, Tisălița, Tisalița, nume de familie (135 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. chisăliță.

tist, tisturi, s.n. - (reg.; înv.) 1. (mil.) Ofițer, comandant: "Tistorii tot îl întreabă: / - Ori ți-e foame, ori ți-e sete, / Ori ți-i dor de codru verde?" (Bilțiu, 2006: 121). 2. Funcționar public (Bud, 1908): "Să-mpușcăm tisturile" (Bârlea, 1924: 13). - Din magh. tiszt "ofițer" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

tístaș, -ă, tistași, -e, adj. - (reg.) Curat: "Tistaș și curat, / În doniță strecurat" (Memoria, 2001: 56). - Din magh. tiszta "curat" (MDA).

tistuláș, tistulașuri, s.n. - (reg.) Băutură alcoolică obținută prin dublă distilare; horincă. - Din magh. tisztálás (MDA).

tistulí, tistulesc, (distuli, dustuli), vb. tranz. - (reg.) A fierbe horinca a doua oară, a distila (ALR, 1956: 252). - Din magh. tisztál (MDA).

titíe, titii, s.f. - (reg.) Partea rotundă a pălăriei: "Da’ să-m scrie numele / Pă t’it’ia clopului" (Papahagi, 1925: 271). - Cf. tichie (< tc. takke) (MDA).

tiúrcă, s.f. - (reg.; pop.) Curcă. - Cf. sl. kurka.

tizărói, tizăroaie, (tizeroi), s.f. - (reg.; bot.) Plantă cățărătoare ce crește în pădure, pe trunchiuri de arbori (Papahagi, 1925): "M-or jeli și mândrele…/ În tri joi, cu tizăroi" (Bârlea, 1924, I: 106). - Probabil din tisă sau tisar.

tízăș, tizăși, (tizeș), s.m. - (reg.) 1. Garant, chezaș. 2. Organizator al dansului. - Cf. chezaș (< magh. kezes, DLRM, DEX).

tizășíe, tizășii, s.f. - (reg.) Faptul de a garanta (pentru cineva) din punct de vedere material; garanție: "Doi mă ieu pă tizășie / Pântru ochii tăi, Mărie" (Bilțiu, 2006: 186). - Cf. chezășie.

tizmáș, tizmași, s.m. - (dial.) Dușman, potrivnic, invidios: "Beu-ar și tizmașii mei, / Să crape inima-n ei" (Ștețco, 1990: 339). - Cf. pizmaș (< pizmă "invidie, ciudă").

toácă, toace, s.f. - 1. (bis.) Placă de lemn pe care se bate cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică. În exp. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. (astr.) Toaca, numele popular al constelației Pegas. - Din toca "a ciocăni, a lovi, a bate" (< lat. *toccare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); cuv. autohton (Philippide).

toág, s.n. - v. tog.

toaít, s.n. - (reg.; înv.) Aliaj din argilă, din care se confecționau, în trecut, pipele (Hotea, 2006). - Et. nec.

toc, tocuri, s.n. - 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău (ALRRM, 1971: 356). 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. - Din sl., magh. tok (DEX, MDA).

tocánă, tocane, s.f. - (reg.; gastr.) Mămăligă; făină de mălai fiartă în apă cu sare. Termen utilizat în satele de pe Mara, până în Vad și Săpânța; coleșă (pe Iza și Vișeu) (ALRRM, 1971: 519). Termen atestat doar în Maramureș și Sătmar; în restul țării se folosește invariabil mămăligă (ALR, 1965: 1.111). - Din magh. tokány "tocană" (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, cf. Frățilă).

tocănắu, (tocăner), s.n. - (reg.) Băț cu care se amestecă mămăliga (tocana); făcăleț (ALRRM, 1971: 520). (Maram.). - Din tocană + suf. -ău (MDA).

tocăneálă, tocăneli, s.f. - (reg.) 1. Mâncare făcută de mântuială. 2. Strivire. - Din tocăni + suf. -eală (MDA).

tocăní, tocănesc, vb. - (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. - Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc "zgomot produs de ciocănitură" + suf. -ăni (MDA).

tocănít, -ă, tocăniți, -e, adj. - (reg.) Mânjit, murdărit. - Din tocăni (DEX).

tocăzi, tocăzesc, (tocăzî), vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) murdări, a se mânji. (Maram.). - Var. a lui tocăni "a se mânji" (MDA).

tocmíș, tocmișuri, (tocmeală), s.n. - 1. Înțelegere, negociere, târguială; acord, convenție. 2. Logodnă: "Vine și vameșul / Și ne strică tocmișul" (Bârlea, 1924, II: 249). (Maram.). - Din tocmi (< sl. tŭkŭmiti) + suf. -iș (MDA).

tocormán, s.n. - (reg.) 1. Nutreț obținut din plante furajere. 2. Ovăz (sau porumb) semănat des și recoltat ca nutreț. (Trans., Maram.). - Din magh. takarmány "nutreț, furaj" (MDA).

toflánă, adj. - (ref. la găini) Cu pene pe labe (Faiciuc, 1998). - Cf. toflă (< germ. Toffel "papuc") + suf. -ană.

tofológ, tofoloagă, (toflagă), adj. - (reg.) Om leneș, care se mișcă greu; molâu (Hotea, 2006). - Cf. fofolog (MDA).

tog, toguri, (tag, toag), s.n. - (reg.; înv.) 1. Avere, proprietate; câmp, imaș (în Ieud, Seini, Bușag și Bicaz). 2. Proprietate prin comasarea unor terenuri. ■ (top.) Pe toag, toponim în localitatea Bușag (Tăuții Măgherăuș); Togul nemților, toponim în localitatea Bicaz (necropolă tumulară din epoca bronzului); În tag, teren arabil, fost în proprietatea unui evreu și vândut pe parcele, în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2011). Atestat, în forma tog "bucată de pământ", și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din magh. tag "lot, parcelă; vast întins" (MDA).

tohăteán, -ă, tohăteni, -e, (tohătan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tohat. 2. (Locuitor) din Tohat. ■ (onom.) Tohătan, Tohatan, Tohotan, nume de familie (256 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Tohat + suf. -ean.

tohăteáncă, tohătence, s.f. - Femeie originară din localitatea Tohat. Locuitoare din Tohat. - Din tohătean + suf. -că.

tói¹, toiuri, s.n. - (reg.) Ceartă, sfadă. - Din tc. toy "banchet, ospăț" (Șăineanu, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

toí², toiesc, vb. intranz. - (reg.) A certa, a mustra, a sfădi: "Cu armele țurgăluind / Și din gură jib toind" (Bârlea, 1924: 9). - Din toi "ceartă" (Scriban, DLRM, MDA).

tóigă, s.f. - (reg.) Cărucior cu două roți folosit la transportul unor poveri ușoare. - Var. a lui toligă (< magh. taliga) (MDA).

toít, -ă, toiți, -te, adj. - (reg.) Certat (cu cineva): "Faceți bine și viniți, / Să nu umblăm și noi toiți" (Bilțiu, 1990: 72). - Din toi "a cearta" + suf. -it.

toítă, toite, s.f. - (reg.) Botă, băț ceremonial: "În mână poartă toite care au prinse, la capătul de sus, câte trei inele" (Bilțiu, 2013: 77). - Probabil cf. toi "zgomotul produs de oamenii care petrec" (< tc. toy "ospăț").

tojmági, (toșmaj, tuoșmaj), s.m. - (reg.; gastr.) Tăiței (paste făinoase); lașt'e, răstăuțe: "Mi-ai făcut niște tojmaji, / Numai cu boii să-i traji" (Bilțiu, 1990: 93). Termen atestat în zona Vișeu, Moisei, Borșa (ALRRM, 1971: 305). ■ (onom.) Toșmag, poreclă în Dragomirești; Toșmăgi, Toșmăgari, poreclă pentru locuitorii din Mesteacăn. (Trans., Maram., Mold.; circulație intensă în zona Moldovei). - Din tc. tutmac, cf. rus. tukmacĭ (DER).

tolcér, tolcere, s.n. - (reg.) Pâlnie. - Din magh. tölcsér "pâlnie" (Scriban, DLRM, MDA) < germ. Trichter (Scriban).

tolopắț, tolopățuri, s.n. - (reg.) Deschidere circulară situată lângă vatra cuptorului cu șăs și utilizată pentru uscarea obiectelor în timpul iernii. Acest adaos al vetrei, întâlnit la cele mai vechi forme de cuptoare din Lăpuș, este caracteristic zonei și apare extrem de rar în alte părți ale țării (Stoica, Pop, 1984: 81). - Et. nec.

tomálă, tomele, tomeli, s.f. - (dial.) 1. Întocmire, învoială (Țiplea, 1906). 2. Ospăț înainte de nuntă; credință, logodnă (Memoria, 2001). - Cf. tocmeală "târguială" (< tocmi + suf. -eală) (MDA).

tómna, (tumna, tuma), adv. - (pop.) Tocmai, chiar: "Facu-și drum pe unde nu-i, / Tumna p’ângă casa lui" (Calendar, 1980: 99). "Haida tuma lângă mine" (Bilțiu, 2006: 101). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din tocmai (< sl. tŭkŭma) (MDA).

tomní, tomnesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A repara, a drege: "Și-o bătut mama pe tata / De ce n-o tomn'it covata" (Calendar, 1980: 16). ■ (mag.) Tomnitu' vacilor, practică rituală efectuată imediat după fătare, în care se folosea o lumânare (de la botezul primului copil) și placenta vacii, pentru a împiedica luarea laptelui de la vacă (în zona Chioar). 2. A aranja, a ordona: "Zină batăr până-n prag / Și-mi tomn'e cununa-n cap" (Memoria, 2001: 108). 3. (refl.) A-și reveni după convalescență; a se întrema. - Din tocmi "a repara" (< sl. tŭkŭmiti) (MDA). tomnít, -ă, tomniți, -te, adj. - (reg.) Reparat, dres. - Din tomni.

tomoiágă, s.f. - (reg.) Iarbă cosită (Antologie, 1980): "Mai bine, mândruț, m-oi fa / Tomoiagă pă dumbravă, / M-a ciunta cui i-oi si dragă" (Antologie, 1980: 320). ■ Toponim în Maramureș. - Et. nec.

ton, tonuri, s.n. - 1. Vas de lemn în care se pune varza la acrit; budâi (ALRRM, 1971: 331): "De curet’i din ton, murat" (Calendar, 1980: 16). 2. Butoi din doage de lemn în care se ține vinul; bute (ALRRM, 1971: 487). - Din germ. Tonne "butoi" (MDA).

topăncúț, s.m. - (reg.) 1. Opincă. 2. Papuci (de obicei croșetați) (Birdaș, 1994, Rohia). (Maram.). - Din topancă "ghetă, opincă" (< magh. topánka) + suf. -uț.

topílă, topile, (topt'ilă), s.f. - (reg.) Groapă cu apă unde se pune cânepa la topit și care are un șanț de intrare a apei și un altul de scurgere, amenajate pe malul unei ape: "De-ai fi tu bărbat cu milă / Duce-o-ai și la topt'ilă" (Bilțiu, 2002: 250). ■ (top.) La topile, fânațe în Cupșeni, Dealul Corbului, Inău, Peteritea (Vișovan, 2008: 164). - Din srb. topilo (DEX, MDA); din topi "a muia" (Scriban).

tópliță, toplițe, (tepliță) s.f. - 1. Izvor de apă caldă. 2. Braț izolat al unui râu; băltoacă, lac. ■ (top.) Teplița, lac (numit și Balta lui Năsui) situat la ieșirea din Sighet, spre loc. Tisa. Are o suprafață de 4 ha, fiind creat prin excavarea terenului și este alimentat de pârâul Teplița; zonă de agrement pentru localnici; Teplița, pârâu; Toplicioara, vale în Săcel. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din sl. toplica "baie caldă naturală" (Scriban, DEX).

toporấște, toporâști, s.f. - (reg.) Coada de la topor sau coasă. ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Din sl. toporište "topor mare" (Scriban, DEX, MDA).

torcățắl, s.m. - v. turcățăl.

torján, torjanuri, s.n. - (reg.) Coada de lemn a măturii: "Cu torjanu măturii" (Bârlea, 1924: 201). - Cf. strujan (< struji) (MDA).

torojní, torojnesc, (toroști), vb. refl. - (reg.) A se zdrobi: "Ș-o picat badea pe oauă, / Oauăle s-o torojnit" (Bârlea, 1924, II: 217). - Formă expresivă (MDA); cf. magh. tor "a (se) zdrobi".

torsúră, torsuri, s.f. - (reg.) Cotitură, șerpuire (de râu); întorsătură (Papahagi, 1925; Mara). - Din tors + suf. -ură (MDA); din (în)torsătură (< întors + suf. -ură).

tórt, torturi, s.n. - Fir tors de cânepă sau in; pânză, țesătură din fire de cânepă: "Eu port cămașă de tort / Și mândruții drag i port" (Ștețco, 1990: 314). - Lat. tortus "șerpuire, spirală" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

toșmáj, s.m. - v. tojmaj.

totoinár, totoinari, s.m. - (reg.) Apelativ neuzual, der. din totoină "pasăre legendară". ■ (onom.) Totoinari, poreclă pentru locuitorii din Bogdan Vodă (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Din totoină + suf. -ar.

totoínă, totoine, s.f. - (reg.; mit.) Pasăre gigantică din mitologia locală: "Și zin atunci cuhenii, cu mic cu mare, să miră și ei, să-ncredințează că, de fapt, i-adevărat, și spun că ăsta trebuie să fie, sigurat, un ou de totoină" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 240). - Et. nec.

totolóz, (totoloț), s.n. - Făină neamestecată, care se strânge ghemotoc și rămâne nefiartă: "Cum se face totoloz / Ca tocana cea de orz" (Bârlea, 1924, II: 276). - Creație expresivă (MDA).

tráge, trag, vb. tranz. - A zice, a interpreta la un instrument muzical sau vocal, a cânta. Probabil sensul primar a fost de "a cânta la vioară; a trage cu arcușul": "Eu să-mi trag una de jele" (Ieud, 1987). - Lat. *tragere (= trahere) (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

tráistă, traiste, (straiță), s.f. - Sac mic, făcut din pânză groasă ori din lână, în care se pune merindea; straiță; termen general în Maram. istoric (ALRRM, 1971: 515): "Multă lume-ar vre' purta / Clopu', pana și traista" (Ștețco, 1990: 343). ■ (onom.) Traistă, Traista, Trăistaru, Trăistău, Traistău, Traiszta, nume de familie (219 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. alb. trastë, trajstë (DEX, MDA); termen autohton, cf. alb. trastë, trajstë (Hasdeu, Philippide, Brâncuș). Cuv. rom. > magh. tarisznya, ceh. tanystra (> germ. Tornister "raniță"), pol, ucr. tajstra, rus. taistra (Scriban, DER).

tráre, trăiri - (reg.) Curte, gospodărie: "Gospodăriile au o structură neomogenă, cu trăiri (curți) mai largi sau mai strâmte, în completarea cărora se găsesc mici grădini de legume" (Faiciuc, 1998: 45; Dragomirești); "Porțile serveau ca intrare în trare" (idem: 83). - Et. nec.

trăgăná, vb. intranz. - (reg.) 1. A cânta, a doini: "Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna" (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: "Vântu trăgănară, / Merele pt'icară" (Calendar, 1980: t. 14). - Din trage (Șăineanu); din tărăgăna < trăgăna "a trage" (Scriban, DEX, MDA).

trăgănáș, trăgănașe, s.n. - (reg.) Cântec tărăgănat: "Doamnă mândă, / Trăgănă-mi un trăgănaș" (Papahagi, 1925: 244; Budești). (Maram.). - Din trăgăna + suf. -aș (MDA).

trăgấn, trăgâne, (tragăn), s.n. - (reg.) Boală a vitelor produsă de o ciupercă, caracterizată prin apariția unor umflături. "Bubă ca și mărinu" (Papahagi, 1925): "Tragân are vaca când nu pulpa întreagă, ci numai o țâță, două se umflă. Leacul: o fată trebuie să înconjure pulpa cu poala cămeșei, zicând: «Fugi, trăgătoare / Că te-ajunge poală / De fată fecioară" (Țiplea, 1906: 514). - Var. a lui tragăn (cf. gr. traganos) (Cihac, Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; MDA).

trăí, trăiesc, vb. tranz. - A menține în viață (pe cineva): "Dumnezeu să-ți deie sănătate și să te trăiască, că tare bine m-ai vindecat" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 199; Săpânța). - Din sl. trajati "a dura" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

trăisti, (trăiști), s.f., pl. - (reg.) "Un fel de sărbătoare în vinerea mare, că atunci l-o chinuit pă Isus..." (Grigore Chindriș, 77 ani, Ieud). - Probabil cf. (s)trăiște < trăi. trăncălắu, trăncălăi, s.m. - (reg.) Neîndemânatic, prost. - Din tranc "cuvânt care exprimă ideea de zgomot, de pocnet" (onomatopee) + suf. -ălău.

trăncăní, trăncănesc, vb. intranz. - A vorbi întruna, fără rost. - Din tranc + suf. -ăni (Șăineanu, DEX, MDA); din tranca-tranca (Scriban). Cuv. rom. > magh. trankálni (Scriban).

trăsúră, trăsuri, trăsure, s.f. - 1. Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maramureșul istoric din dreapta și din stânga Tisei. 2. Fuior de calitate inferioară (Plăiuț, Apșa de Jos, Biserica Albă). - Din tras + suf. -ură (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trấmbiță, trâmbițe, (trâmbd'iță, trâmbițătoare), s.f. - Instrument muzical pastoral; tulnic: "Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă. (...) Referitor la trâmbiță, se crede că oile, odată cu apariția stelelor, dacă o aud cântând, se așază jos, își pun cruciș cele două picioare de dinainte și capul peste ele și ascultă cu religiozitate profundă ariile cântate - până într-atât farmecă acest instrument mai ales în timpul nopții. De fapt, sunetele puternice și în același timp line și dulci ale acestui instrument armonizează perfect cu tot ce aparține accidentelor regiunii muntoase, așa că fiorii ecoului produs cu tăria singurătății nopții pătrund adânc firea naturii" (Papahagi, 1925: 125). - Din sl. tronbica "fluier" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trâmbițáș, trâmbițași, s. m. - Persoană care cântă din trâmbiță. - Din trâmbiță + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

treásc, treascuri, s.n. - (reg.; înv.) Tun mic folosit pentru a produce jocuri de artificii (Coman, 2004). - Din sl. trĕskŭ "sunet, zgomot, tunet" (Șăineanu, Scriban, DEX); din srb. tresk (MDA).

trebăluí, trebăluiesc, vb. intranz. - A lucra, a face tot felul de treburi mărunte: "Nu ni-i lene a lucra și de dimineața până seara trebăluim" (Iadăra, 2011): "Mai trebăluiește prin gospodărie, îngrijind vaca și porcii" (Bârsana, 2013). - Din treabă (< sl. trěba) + suf. -ălui (Scriban, DEX, MDA).

tremuríci, s.m. - (reg.) Piftie, aitură; gelatină (ALR, cf. Farcaș, 2009: 60). - Din tremura (< lat. tremulare) + suf. -ici (Scriban, DEX, MDA).

tréncheș, -ă, trencheși, -e, adj. - (reg.) Ușor amețit din cauza băuturii; pilit, cherchelit; șumăn, hamot’it (ALRRM, 1969: 228). - Din trenchi (cf. trinc < germ. trink) + suf. -eș (MDA).

trestián, -ă, trestieni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Trestia. 2. (Locuitor) din Trestia. ■ (onom.) Trestian, Trestianu, nume de familie (2 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Trestia + suf. -an.

trestiáncă, trestience, s.f. - Femeie originară din localitatea Trestia. Locuitoare din Trestia. - Din trestian + suf. -că.

triboánță, s.f. - v. târboanță ("roabă").

tricolíci, s.m. - v. vârcolac.

tricozắnie, tricozănii, (tricozenie), s.f. - (reg.) Prostie, nebunie. În expr. a face tricozănii = a face ceva nepermis, ceva amendabil. - Et. nec. (MDA).

trínci, trinciuri, s.n. - (reg.) Țuica de la urmă, după a doua distilare, "coada"; țuslă. - Din germ. trink "a bea" (MDA).

tríșcă, triște, s.f. - Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: "Au o lungime de 15-20 cm și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie" (Morariu, 1937: 178). - Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă, cf. tilincă (DER).

troácă, troci, s.f. - (reg.) 1. Cutie; școtuie. Troacă de moșini = cutie de chibrituri. 2. Recipient din lemn sau tablă în care se dă mâncare la porci; albie; valău, halău (ALRRM, 1971: 297). - Din germ. dial. Trog, Trok "covată, copaie" (Șăineanu; Diez, Borcea, Candrea, cf. DER; DEX).

troágăr, troagăre, s.f. - (reg.) 1. Targă. 2. Căruță mare (Lenghel, 1979): "Tăt v-o dus cu trenurile / Și 'napoi cu troagările" (Papahagi, 1925: 203; Vișeu de Jos). - Cf. germ. Träger "purtător, hamal" (MDA).

troágnă, troagne, s.f. - (reg.) 1. Secreția mucoasei nazale; zalfă (ALRRM, 1969: 59). 2. Guturai, răceală: "Îi plin de troagnă, cum zicea de mult" (ALRRM, 1969: 170). - Et. nec. (MDA).

trócă, adj. fem. - (reg.) Mică, scundă de înălțime. Opusul lui marțole "înaltă" (ALRRM, 1969: XIX). - Et. nec.

troián, troiene, s.n. - 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă. 2. (top.) Troian, fânațe, deal în Groșii Țibleșului, Suciu de Sus (Vișovan, 2008: 245); pădure și deal în Săcel (Vișovan, 2005); Culmea Troianului, vârf de munte în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005); Muntele Traianul (Troianul, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, în amintirea împăratului care stăpânea o parte din Dacia (Filipașcu, 1940: 17). La sud de Moisei se află "muntele Traian, de unde izvorăște pârâul Dragoș" (Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe muntele Troian din Lăpuș trăiau mai demult uriașii: "Spuneau că pe Șes, pe Troian, între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi" (Bilțiu, 1999: 146). "Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva km și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus" (Marmația, 2003: 123). 3. (astr.) Drumul lui Troian (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau Cărarea lui Stroian (Giulești) - pentru Calea Lactee (ALRRM, 1973: 661). - 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, cuceritorul Daciei. "Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie. Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu, legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara" (Kernbach, 1989). "Derivarea directă din lat. Traianus nu este posibilă fonetic. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare românești" (DER). 2. Din sl. trojanŭ (Cihac, Șăineanu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), cf. srb. trojan. 3. "Acest cuvânt daco-român se aseamănă, după sens și formă, cu veneț. trodzo, friulan troi etc. și acoperă sinonime viabile în alte dialecte din regiunea Alpilor. Acestea derivă din preromanicele *trojiu-, *troiu-, "drum de picior, cărare". În limba română, din baza autohtonă *troiu + suf. -an, s-a format der. troian (Giuglea, 1944).

tronf, tronfuri, s.n. - (reg.) Atu (la cărțile de joc). - Din magh. tromf, germ. Trumpf (MDA).

tropotí, tropotesc, vb. intranz. - A juca, a dansa; a lovi pământul cu picioarele în timpul dansului: "Și mândrele tropotind" (Papahagi, 1925: 74). - Din tropot (< srb. tropot) (DEX, MDA).

tropotítă, tropotíte, s.f. - Dans maramureșean în care feciorul o cuprinde pe parteneră peste umăr, învârtindu-se de mai multe ori spre dreapta sau spre stânga, după care se opresc bătând cu piciorul drept în pământ. - Din tropoti (DEX, MDA).

tróscot¹, troscote, s.n. - Zgomot, trosnet, gălăgie: "Troscot în pădure" (Papahagi, 1925: 299). - Din trosc "cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere" (formă onomatopeică) (MDA).

tróscot², (troscoțel), s.m. - (bot.) Plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu flori verzi. Iarbă roșie (Polygonum aviculare L). - Din sl. troskotŭ (DEX, MDA).

trúdă, trude, s.f. - Oboseală, osteneală, strădanie, efort. - Din trudi (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

trudí, trudesc, vb. intranz., refl. - A munci din greu, a se osteni: "Că de când trudesc cu voi / Da’-s mai albu decât voi" (Papahagi, 1925: 238). - Din sl. truditi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trúhu, interj. - (reg.) Cuvânt care imită sunetul trâmbiței: "Truhu, mamă, truhu, tată / Oile furatu. / Trihuri, huratu / Pă mine legatu" (Antologie,1980: 373). - Formă onomatopeică. trúșcă, trușt'e, s.f. - (reg.) Curcă (Maleagris gallopavo), pasăre de curte. Atestat în satele de pe Iza, Vișeu, dar și Budești, Hoteni: "Și taie trușca cé mare / Și o pune pă frigare" (Bilțiu, 2006: 103). - Din ucr. truška (MDA).

trușcói, s.m. - (reg.) Curcan: "Și de la Hust înapoi / Tăt îs mață de trușcoi" (Bilțiu, 2006: 247; Cornești). (Maram.). - Din trușcă + suf. -oi (MDA).

túduman, tudumani, s.m. - (reg.) 1. Strigăt de ajutor. (Maram.) 2. Incendiu, pârjol, foc mare: "De-oi mai trage mai o vară / Te las lume-n foc și pară. / De-oi mai trage mai un an / Te las, lume,-n tuduman" (Calendar, 1980: 90; Valea Stejarului). - Din magh. todomány (MDA).

tudumăní, tudumănesc, vb. intranz., refl. - (reg.) A striga, a țipa, a zbiera (pentru a chema în ajutor): "Când cineva s-a rătăcit și strigă în codru, cel care aude întreabă: «Măi, cine se tudumăne?»" (Calendar, 1980: 109); "Dă fata țâpote cât poate și tudumănește: Ajutor!" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 62). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei sub forma todomăni "a țipa" (DRDT). - Din tuduman (MDA).

túfăt, s.n. - (reg.) Tufiș (Farcaș, 2009). - Din tufă + suf. -et (> -ăt).

tugleán, tugleni, s.n. - (reg.) Partea rămasă din tulpina porumbului după recoltare; bâlie, tuljan: "Vântu' aducea pe sus și tugleni cu el" (Bilțiu, 1999: 105). - Probabil din tuljan, cu un intermediar tulean, tulan.

tuí, tuiesc, vb. tranz. - (reg.) A lovi (Papahagi, 1925). - Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut (DER).

tuioșí, tuioșesc, vb. refl. - (reg.) A (se) zăpăci: "Nu le mai da să beie ceai de mac, că s-or tuioși de cap" (Crâncău, 2013). - Cf. tuieși, din tuieș "tont" (MDA).

túioș, -ă, tuioși, -e, adj. - (reg.) Zăpăcit, nebun. - Cf. tuieș (MDA).

tul, -ă, tuli, -e, adj. - (reg.) Tont, prost, nătărău. (Maram.). - Cf. trul (< germ. Troll) (MDA).

túlai, (tulvai), interj. - (reg.) Exclamație care exprimă spaimă; văleu, vai, ajutor! "Tulai, Doamne, scapă-mă de Pintea, că mă frije de viu" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 198). - Cf. magh. tolvaj "tâlhar" (DEX).

tulán, tuleni, (tulian, tulean, tuleu), s.n. - (reg.) Tulpină de porumb (în zona Săcel, Moisei, Borșa); jmet’elină, bâlie, turjan (ALRRM, 1971: 406): "Priponit de un tulean" (Ștețco, 1990: 157). - Cf. tulean (MDA).

tulgheșeán, -ă, tulgheșeni, -e, (tuljeșean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Tulghieș. 2. (Locuitor) din Tulghieș. - Din n. top. Tulghieș + suf. -ean.

tulgheșeáncă, tulgheșence, (tuljeșeancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Tulghieș. Locuitoare din Tulghieș. - Din tulgheșean + suf. -că.

tulipán, tulipane, s.n. - (bot.) Lalea (Tulipa gesneriana). - Cf. magh. tulipán "lalea" (MDA), germ. Tulipan(e) (DLRM, MDA).

tulúc, tuluci, s.m. - (reg.) 1. Vițel, juncan, mânzat (Maram., Trans.): "Om tare cât doi tuluci, adică doi junci" (A. Radu, 1941: 14). 2. Pui de urs (în Săcel, Vișeu și Borșa) (ALRRM, 1973: 576). ■ (onom.) Tulucu, poreclă în Dragomirești. - Din magh. tulok "junc" (Țiplea, 1906; Scriban; Tiktin, cf. DER; MDA).

túlvai, interj. - v. tulai.

túmna, adv. - v. tomna.

tun, tunuri, s.n. - (înv.; pop.) Tunet (Iuga, 2008). - Din tuna (MDA); lat. tonus "trăsnet" (Șăineanu, Scriban, DEX).

tupí, tupt'esc, (utupt'i, hutupt'i), vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A se ascunde, a se piti: "Și piatra o răsturnați / Și-ntr-aceie vă utuptiți / Și-ntr-aceie vă porciți" (Bilțiu, 1990: 290). 2. A se astupa la ochi: "Un jucător astupându-și ochii cu mâinile se spune că tupt'ește, în timp ce ceilalți se ascund prin grajduri, cotețe sau alte cotloane" (Lenghel, 1979: 222). - Cf. piti, tupila (Scriban, MDA).

túpită, tupite, (tupt'iță), s.f. - (reg.) Namilă, arătare: "Alteori [Fata Pădurii] se arată mare, ca o tupt'iță, cu doi ochi, da' cu tăt trupu învelit cu păr, ca la lupi..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 97). (Trans., Maram.). - Din ucr. tupita (MDA).

túpu, s.m. - (reg.) În expr. de-a tupu = de-a ascunselea. Cel care se astupă la ochi. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din tupi.

turcățắl, (torcățăl, turcățel), s.m. - (bot.) Holbură: "Pă Iza-n jos, holbură; îi spunem torcățăl pentru că să torce sângur pângă mălai, ca siru pă fus când torce femeia" (ALRRM, 1971: 409; Moisei). - Cf. torțel (< tort + suf. -el) (MDA); cf. toarce "a (se) răsuci".

turdulucá, vb. refl. și intranz. - (reg.) A (se) rostogoli. - Din turduluc "tăvălug" (MDA).

tureác, tureci, s.n. - 1. Carâmb. 2. Bucată de postav care îmbracă pulpa piciorului: "Fă-mă, Doamne, liliac / La mândruca în turiac" (Bârlea, 1924, I: 218); "S-or duce bubele ca tureacu, / A rămâne pielea ca bumbacu" (Papahagi, 1925: 286; Săcel). - Et. nec. (DEX); posibil cuv. autohton (Philippide); din tur (Scriban); din lat. thylacus (< gr. thylakos) (Frățilă).

turíș, turișuri, s.n. - 1. Loc improvizat prin bătătorirea zăpezii, unde se pune nutrețul, direct pe pământ, pentru hrănirea oilor, iarna (Bilțiu, 1990). 2. Paie rămase de la vitele cornute, care se dau cailor (Bud, 1908). (Maram.). 3. Țarc (turiște): "În turișul oilor" (Lenghel, 1985: 221). ■ (top.) Turișu popii, pădure în Libotin. - Cf. turiște, toriște (< bg. torište) (MDA).

túriță, turițe, s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu flori albe sau verzi, acoperite cu peri, care se agață de hainele oamenilor și de lâna oilor (Agrimonia eupatoria L.). Buruiană de friguri. ■ (med. pop.) Pentru boli de plămâni (Borza, 1968: 12): "Frunză verde de turiță / Am drăguț peste uliță" (Bârlea, 1924, I: 249). - Din srb. turica (Scriban, DEX, MDA).

turliptin, turliptini, s.m. - (reg.; bot.) Afin sălbatic, chiperul lupului, lemn câinesc (Daphne mezereum). ■ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de dinți și pentru spălarea vitelor contra păduchilor (Borza, 1968: 57). - Et. nec. (MDA).

túrmătă, turmete, s.f. - (reg.) Pleavă, gozuri; resturi rezultate din treieratul grâului: "În paie ne-om împiedica, / În turmată ne-om îneca" (Memoria, 2004-bis: 1.361). - Cf. târnomată (< bg. tărnomet) (MDA).

turmățéi, s.m., pl. - (reg.) 1. Zdrențe, fâșii. 2. (gastr.) Tăieței (Iuga, 2008). - Din turmătură "pleavă" (< turmată) + suf. -ei.

turș, turși, (târș), s.m. - (reg.) 1. Pădure tânără. 2. Specie de brad pitic. 3. Copac mic, arbust: "Turșuleț mărunt era / Când eram de vârsta ta" (Memoria, 2004-bis: 1.195); "Caprele, mânca-le-ar lupii, / Că mă poartă pân tăț turșii" (Bilțiu, 1990: 61; Cupșeni). 4. Tufișuri după defrișare. 5. Vreascuri, uscături. - Din sl. trǔsǐ "lăstar", cf. sb. slov., ceh. trs "viță-de-vie", slov. trš "buruiană, teren necultivat"; dubletul lui târsă "curătură" (DER, MDA); et. nec. (DEX).

túrtă, turte, s.f. - (gastr.) 1. Foaie sau "pătură de aluat" din care se fac tăiețeii (ALRRM, 1971: 306). 2. Prăjitură. - Lat *turta (= torta "pâine rotundă") (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. turla (Scriban, Capidan, cf. DER). turtulúc, turtuluci, s.m. - (reg.) Bulgăre (de zăpadă); bruj, bulz, boț (ALRRM, 1973: 667). - Din turduluc "tăvălug".

turtulucá, vb. refl., intranz. - (reg.) A (se) rostogoli (Hotea, 2006). - Din turtuluc.

turuí, turuiesc, vb. intranz. - A vorbi repede și mult. - Formă onomatopeică (Scriban, DEX); din tur + suf. -ui (MDA).

tus-, - Element de compunere cu sensul "toți": "Duceți-l tuspatru într-o casă pustie, unde nu locuiește nime..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 100). - Din toți (< tot, lat. totus) (DEX).

tușér, tușeri, s.m. - (reg.; înv.) Speculant; care cumpără animale ieftin și vinde scump. ■ (onom.) Tușer, nume de familie provenit din supranume. (Trans., Maram.). - Din magh. tözsér "bancher, bursier, om de afaceri" (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. - (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). - Cf. tont (Scriban); din germ. Tute "claxon, trompetă" (MDA).

tuz, tuzuri, s.n. - (reg.; înv.) Cureaua de la îmblăciu; oglăji. - Probabil cf. tuzluc "carâmb la cizmă" (< tc. tozluk).

tuzmultúră, adj. s. - (reg.) Cu părul vâlvoi, nepieptănat. ■ (onom.) Tuzmultură, poreclă dată unor femei, în Oncești (ALRRM, 1969). - Et. nec.