Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera Ș

 

șagắu, șagăi, (șogău, șugău), s.m. - (reg.; înv.) 1. Lucrător în minele de sare: "Să se spele mândru meu, / Că-i negru ca și-un șagău" (Papahagi, 1925: 223). 2. (pentru var. șugău) Termen peiorativ pentru maghiarii din Maramureșul istoric: "Deoarece tăietorii de sare din Ocna-Șugatag și Coștiui sunt unguri colonizați, pentru maramureșeni, mai mult ironic, toți ungurii sunt șugăi" (A. Radu, 1941: 114). - Din magh. sovagó "tăietor de sare" (< só "sare", vágó "tăietor").

șáică¹, șeici, s.f. - (reg.) 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: "Zin'e pă apă ca o șaică..." (Lenghel, 1979: 131). - Din bg., srb. šajka (DER, DEX, MDA), tc. saika (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

șáică², șeici, s.f. - (reg.; înv.; mil.) Gamelă: "Musai șaica de spălat" (Bârlea, 1924: 6). (Trans., Maram., Bucov.). - Din magh. csajka "gamelă".

șaitắu, șaităuri, (șitău), s.n. - (reg.) 1. Presă cu ajutorul căreia se scotea mierea din fagure; teasc. 2. Teasc de struguri: șitău cu grindă, șitău de mână, șitău cu șurub de fier (Șainelic, 1986). 3. Menghină (ALR, 1956: 543). - Din magh. sajtó "presă" (Cihac, Galdi, cf. DER; MDA).

șaitróc, șaitroace, s.n. - (reg.; min.) Unealtă dreptunghiulară din lemn șlefuit, folosită la alegerea aurului din minereul sfărâmat (Șainelic, 1986). - Din germ. (Ab)scheidetrog "separator" (Țurcanu, 2008: 86; MDA).

șalắu, șalăi, s.m. - (reg.; înv.) Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: "Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat" (Papahagi, 1925: 261). - Din pol. szalawa (Scriban; Bogrea, Candrea, cf. DER; DEX); din pol. szalag (MDA).

șále, (șele), s.f. - Partea spinării din regiunea lombară a coloanei vertebrale. - Lat. sella "scaun, tron" (Scriban, DEX); cuv. autohton, cf. alb. shalë "coapsă", din rad. i.-e. *k'el- "a înclina, a îndoi" (Russu, 1970: 202).

șanț, șanțuri, s.n. - 1. Tutun: "Moșu ține șanț în gură, după ce o stins pipa" (Faiciuc, 2008; Dragomirești). 2. Scrumul rămas în pipă după ardere. - Din magh. dial. sánc "șanț" (MDA). șar, șaruri, s.n. - (reg.) 1. Vopsea utilizată în olărit și obținută din pământ colorat natural, pisat cu o lespede de piatră și înmuiat în apă (Dăncuș, 1986: 78). 2. Piatră de culoare albastră, sfărâmicioasă, de râu (Memoria, 2001). 3. Vad de care în albia unui râu (ALRRM, 1973: 677). "Șar să zâce unde-i apa mai scăzută și trece lumea pân ie" (Bilțiu, 2001: 178; Oncești). - Din magh. sár (Scriban, DER, DLRM); din vsl. sarǔ "culoare" (Tiktin, cf. DER).

șarampắu, s.n. - (reg.) 1. Dâră, șanț, fâșie, șir; urmă lăsată pe pământ de roțile carului. 2. Șira spinării (Faiciuc, 1998). - Cf. srb. šarampov "șanț" (DER); cf. șar (MDA).

șarampóu, (șorompou, șorompău), s.n. - (reg.; înv.) Barieră la intrarea în oraș (zona Codru și Seini). Sensul primar este de "stâlp, par, bârnă". - Din magh. sorompó "barieră; rampă" (Scriban, MDA) < germ. Schranke "barieră" (Scriban).

șaránț, s.n. - v. șăranț ("stâlp").

șátră, șetre, s.f. - 1. Cort, locuință țigănească: "Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească" (Bilțiu, 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu, 1957): "Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag" (Brediceanu, 1957: 91). 3. (reg.) Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș, 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud, 1908; Bârlea, 1924; ALRRM, 1971: 251). "Maică, dacă-s supărată, / Ies afară, stau pe șatră" (Calendar, 1980: 103). (Maram.). 4. Platou montan. ■ (top.) Șatra Pinti), masiv (1.014 m) în Munții Lăpușului, un rest eruptiv, izolat către sud, care are formă de con, cu un larg piemont în jur. Șatra desparte depresiunile Lăpuș și Copalnic, pe care le domină ca un masiv impunător (Geografia, 1987: 64; Posea, 1980). Se presupune că aici își avea haiducul Pintea Viteazul unul dintre locurile sale de refugiu (Vișovan, 2008). "Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii" (Papahagi, 1925: 246). - Din bg. šatra "cort" (Scriban, Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER; DEX, MDA), srb. šatra "baracă, umbrar" (Scriban, DEX, MDA), magh. sátor (DEX, MDA), sl. šatǐrǔ "cort" (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER).

șăinălí, șăinălesc, (șăinui, șăinălui), vb. tranz. - (reg.) A plânge, a compătimi pe cineva (Lenghel, 1979; Faiciuc, 1998). - Din magh. sajnalni "a compătimi" (MDA).

șălátră, șălatre, s.f. - (reg.; bot.) Plantă legumicolă erbacee, cu frunze mari și rotunde; salată (Lactuca sativa). ■ (onom.) Șălatre, poreclă pentru locuitorii din Lăschia. - Din ngr. saláta (Scriban, DER, DEX) < it. salata (Scriban).

șălbóc, (șolboc), s.n. - (reg.; mil.) Post de santinelă: "Nice bem, nice mâncăm, / Numai în șălboc că stăm" (Bârlea, 1924: 7). - Din germ. Schildwache "santinelă" (Țurcanu, 2005); cf. șilboc (< magh. silbok, srb. šiljbok) (MDA).

șălítră, șălítre, (sălitră), s.f. - (reg.; înv.) Băț de chibrit (exclusiv pe v. Izei și Vișeu); bâț, măcăuță (ALRRM, 1971: 295). - Din srb. šalitra, pol. salitra (MDA).

șăránț, șăranțuri, (șarant, șeranț), s.n. - (reg.) Stâlp pentru susținerea gardului de nuiele; știmp, pociump (ALRRM, 1971: 282). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. șeranț, cu sensul de "porțiune de zid din care se construiește, prin adăugire, pereții casei" (Biserica Albă) și "stâlp" (Apșa de Jos). - Cf. germ. Schranz (MDA).

șărpár, s.m. - v. șerpar.

șấndură, șânduri, s.f. - Șnur (la pălărie) (în Groși). - Var. a lui șinură (Loșonți, 2001; MDA), din șnur (< ucr. šnur din germ. Schnur "găitan, sfoară, funie, șnur").

șâréd, șâreduri, s.n. - (reg.; mil.) Alice de vânătoare (ALR, 1961: 724). (Maram., Trans. și Banat.). - Din germ. Schrot "alice", prin intermediul magh. sörét "alice".

șârgăní, șârgănesc, vb. tranz. - (reg.; înv.) A telegrafia: "Și 'napoi mi-o șârgănit / Ș-a meu drăguț o murit" (Papahagi, 1925: 181). - Din magh. sürgönyöz "a telegrafia".

șârghín, -ă, (șurgan, șurgăn), s.f. - (reg.) Telegramă (Lenghel 1979). - Din magh. sürgöny.

șcătúlă, s.f. - v. școtuie ("cutie").

șcleámpă, s.f. - (reg.) Felie, bucată mare. "Bucată de pâine" (Papahagi, 1925; Sat Șugatag). - Cf. scleafă "așchie" (Bulgăr, Mihai); dubletul lui sclifă "sanie" (< germ. schleifen "a ascuți") (DER).

șclofórniță, șclofornițe, s.f. - (reg.) Femeie neglijentă (Papahagi, 1925; Ieud). - Cf. sclafniță "femeie bătrână și rea" (< germ. Schlafmütze) (MDA).

școárdă, școrzi, s.f. - (reg.) Funie (Papahagi, 1925). - Probabil din coardă (< lat. chorda).

școmấrlă, școmârle, s.f. - (reg.) Mirosul provenit dintr-un incendiu. Fum înecăcios (Papahagi, 1925). - Cf. școrlă (< ucr. dial. škora) (MDA).

școp, s.n. - (reg.; gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta, pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria, 2004). - Et. nec.

șcordénci, s.n. - v. cordenci ("partea mobilă de la meliță").

școtúie, școtui, (șcătuie, șcătulă), s.f. - (reg.) Cutie mică, în general; cutie de chibrituri. - Cf. șcătulă (< magh. skatulya, skatula, srb. škatula) (MDA); din magh. gyfaskatulya "cutie de chibrituri", germ. Schatulle, lat. scatulla.

șeh, s.m. - v. șeș ("stâlp, bârnă, grindă").

șepelí, vb. intranz. - A vorbi peltic. - Formă onomatopeică.

șercúță, șercuțe, s.f. - Coș din nuiele (Papahagi, 1925). - Probabil din coșercuță (din coș < sl. kosǐ).

șeréglă, șeregle, (șireglă, șoroglă), s.f. - (reg.) Element din construcția carului, sub forma unui grătar de lemn legat de loitră prin două lanțuri (în Codru). - Din magh. saroglya "targă" (dial. soroglya) (MDA).

șerpár, șerpari, (șărpar), s.m. - (ornit.) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, de culoare brună-cenușie (Circaetus gallicus). În Maramureș, cuibărește în etajul fagului, dar apare și în golurile de munte. Este o pasăre rară în Maramureș, dar nu accidentală (Ardelean, Bereș, 2000: 150). - Din șarpe + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

șeș, șeși, (șeh, șoș), s.m. - (reg.) Stâlpi verticali așezați la colțurile construcției sau pentru înnădirea cununilor, încastrați la partea inferioară în talpă, iar în partea superioară în ultima cunună (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș): "Arăzâmă, mândră, șeșu / Până te-a juca chizeșu" (D. Pop, 1978: 194; Codru). - Din magh. sas(fa) (MDA).

șétref, s.n. - (top.) Pas situat la 817 m alt., între Masivul Rodnei și Munții Țibleșului. Face legătura între depresiunea Maramureșului și județul Bistrița-Năsăud. Este străbătut de calea ferată Salva-Vișeu (construită în 1948, având o lungime de 61 km). - Probabil var. de la șetrev, șetrez, despre care Vișovan (2005) apreciază că fac parte din fam. semantică șatra și denumea platouri, terase etc., situate la înălțime.

șezătoreán, șezătoreni, s.m. - (reg.) Participant la șezătoare: "Pentru că noaptea era lungă, până spre miezul nopții șezătorenii cântau, jucau, spuneau glume, povești și confecționau mărțișoare din lână..." (Gheorghe Iosip, Budești, 2013). - Din șezătoare (< ședea < lat. sedeo) + suf. -ean.

șfáră, s.f. - Sfoară, funie: "Nu trebe mai mare șfară / Ca străină dusă-n țară; / Nu trebe mai mare fune / Ca străină dusă-n lume" (Calendar, 1980: 88). - Cf. sfoară (< sl. sǔvora) (MDA).

șfénchel, (șlengher), s.n. - (reg.; min.) Ciocan cu mâner în formă de baston; prin învârtire lovește dălțile sau sfredelele (Șainelic, 1986). - Din germ. Schlegel (Țurcanu).

șférde, s.f. - (reg.) Bucată sărită dintr-o scândură; așchie (Hotea, 2006). - Et. nec.

șíclu, s.n. - (reg.) Staniol (Bilțiu, 2007; Faiciuc, 2008). - Lat. ciclus, siclus, prin interm. ebr. šekel (Scriban); cf. șic (< magh. sik, srb. šik) (MDA).

șiébă, șiebe, s.f. - (reg.) Șir de figurine de staniol (cruci, stea, soare etc.) la șapca de la Crai, la Steaua de Crăciun (Calendar, 2007). - Et. nec.

șieuán, -ă, șieuani, -e, (șeuan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șieu. 2. (Locuitor) din Șieu. - Din n. top. Șieu + suf. -an.

șieuáncă, șieuance, (șeuancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Șieu. Locuitoare din Șieu. - Din șieuan + suf. -că.

șifón, șifonuri, s.m. - Dulap pentru haine și pânzături (în Codru); șifonier. (Trans., Maram.). - Cf. șifonier "scrin" (< fr. chiffonnier, Șăineanu, Scriban, DEX); din magh. sifon (MDA).

șíler, s.n. - (reg.) Unealtă folosită la decojitul trunchiurilor subțiri (de brad). - Din germ. Schäler (MDA).

șindreșteán, -ă, șindreșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șindrești. 2. (Locuitor) din Șindrești. ■ (onom.) Șindreștean, Sindreștean, nume de familie (119 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Șindrești + suf. -ean.

șindreșteáncă, șindreștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Șindrești. Locuitoare din Șindrești. - Din șindreștean + suf. -că.

șindrílă, șindrile, (șindilă), s.f. - Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. ■ (top.) Șindila, nume topic în Odești (Codru): "Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut" (Odobescu, 1973). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din magh. zsindely, germ. Schindel (Șăineanu, Scriban; Cihac, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. scindula (Scriban).

șindrilí, șindrilesc, (șindili), vb. tranz. - A acoperi o clădire cu șindrilă: "Drumu' și l-aș șindili / Cu șindilă de mătasă" (Memoria, 2001: 63). - Din șindrilă (DER, DEX, MDA).

șindrilít, -ă, șindriliți, -te, adj. - Acoperit cu șindrilă. - Din șindrili (DEX, MDA).

șinór, șinoruri, (șinur, jinor), s.n. - (reg.) Șnur, panglică, sfoară, șiret. "Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor" (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). ■ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; "îi lungă ca un șnur" (Odobescu, 1973). - Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șireág, șireaguri, (șiread, șirezi), s.n. - 1. Șir, rând, linie. "De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu 'ntors pe dos" (Țiplea, 1906). Șireag de boi (Țiplea). 2. Strat de flori (în grădină): "Mătrăgună-n tri șirezi" (Calendar, 1980: 69). - Din magh. sereg "mulțime, trupă" (cu unele sensuri după șir), cf. pol. szereg (Scriban, DEX, MDA); cf. ucr. šereg (Scriban), srb. šereg (Șăineanu, Scri¬ban). șiréglă, s.f. - v. șereglă.

șiríncă, șirinci, (șerincă, șârincă), s.f. - (reg.) 1. Fâșie îngustă de pământ arabil; hat (comun în Trans.). 2. Basma, năframă, batic (Săpânța, Rona); pândzătură (ALRRM, 1973: 640): "Nu ți-i ruptă șerinca / Că ți-i ruptă inima" (Memoria, 2001: 106). (Maram.). 3. Batistă; năfrămucă, jeșcăndău (ALRRM, 1969: 60). - Din ucr. šyrynka, rus. șirinka "basma"(Scriban, DEX, MDA). șirluí, vb. tranz. - v. șurlui ("a curăța").

șíșcă, s.f. - (reg.) Mașină de tocat coceni pentru furaje (Biserica Albă). - Din ucr. sička (DEX, DLRM, MDA); din rus. siečka "cuțit de tăiat varză" (Șăineanu, Scriban); din magh. szecska (MDA).

șișeșteán, -ă, șișeșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șișești. 2. (Locuitor) din Șișești. ■ (onom.) Șișeștean, Șișeștian, Sisestean, nume de familie (187 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Șișești + suf. -ean.

șișeșteáncă, șișeștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Șișești. Locuitoare din Șișești. - Din șișeștean + suf. -că.

șíștor, șiștori, (șuștor), s.m. - Brațul de lemn de pe crângul morii, între care intră măselele de la moară (ALR, 1956: 163; Felecan, 1983). - Et. nec. (DEX).

șitắu, (șaitău), s.f. - v. șaitău ("teasc").

șíță, șițe, s.f. - Scândură mică de lemn de brad, subțire (de 50 x 10 cm), care se așază ca solzii de pește (fără șanț) și cu care se acoperă casele, șurile, găbănașul, gardurile. Diferă de șindrilă / draniță, care este prevăzută cu șanț. - Din scr. štica "scândurică" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX).

șlag, (șlog, șloag), s.n. - (reg.) 1. (med.) Apoplexie. 2. (med.) Paralizie. 3. (min.) Galerie transversală care unește două galerii principale într-o mină. - Din germ. Schlag "abataj" (MDA).

șláier, șlaiere, s.n. - (reg.) Voal de mireasă (Lăpuș, Maram. Nord). - Din germ. Schleier "voal", magh. slájer (MDA).

șláifăr, șlaifări, s.m. - (reg.) Tocilar (ALR, 1956: 509; Bârsana, Borșa). - Din germ. Schleifer "șlefuitor, tocilar" (MDA).

șlam, s.n. - (reg.; min.) Amestec de apă cu particule fine, rezultat în urma procesului de prelucrare a minereurilor la instalațiile de preparare (Gh. Pop, 1971: 98). - Din germ. Schlamm "nămol" (DEX, MDA).

șléngher, s.n. - v. șfenchel ("ciocan folosit de mineri").

șlícă, s.f. - (reg.) Bască, șapcă, fes (Bârlea, 1924; Lenghel, 1979): "Unde văd un domn cu șlică, / Toată mintea-n jos îmi pică" (Bârlea, 1924: 186). - Din ișlic "căciulă de blană sau de postav" (< tc. bașlik); din ucr. šlic (Nesturescu, 1999, cf. Farcaș, 2009); cf. pol. szlyk "căciulă de piele înaltă și ascuțită" (MDA).

șlífără, șlifere, (șlifer), s.n. - (reg.) 1. Traversă de cale ferată (Apșa de Jos). 2. Lemnul care unește pereții laterali ai digului construit pe malul apei din bârne de lemn (Gh. Pop, 1971: 87). - Probabil cf. șlaif, șlais "stăvilar prin care se reglează debitul apei din canalul morii", formă atestată în Trans.; sau șlif "porțiune șlefuită" (< germ. Schliff, MDA). șling, șlinguri, s.n. - (reg.) Colți mici la cămașa țărănească; broderie (Hotea, 2006). - Din germ. Schlinge "împletitură; laț, ochi" (MDA).

șmótru, șmotruri, s.n. - Curățenie. - Din rus. smotru "inspecție militară" (Scriban, DEX, MDA) < sl. sǔ-motrǐ "scop" (Scriban).

șmotruí, șmotruiesc, vb. tranz. - A face curățenie. - Din șmotru.

șnáidăr, șnaidări, (șnaider, jnaider), s.m. - (reg.) Croitor. Termen specific subdialectului bănățean (Tratat, 1984). - Din germ. Schneider "croitor" (MDA).

șofrán, șofrani, (șofron), s.m. - (bot.) Plantă cu flori albastre, liliachii, care înflorește toamna (Crocus sativus). - Din rus. șafran, pol. szafran (DEX); din vsl. šafranŭ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA) < arab. za feran (Scriban); cf. germ. Safran (MDA).

șogắu, s.m. - v. șagău.

șógor, șogori, s.m. - (reg.) 1. Cumnat; rudă prin alianță. 2. Termen de adresare între bărbați (în glumă): "Eu cu câți mă întâlnesc, / Ei tăți șogor mă numesc" (Memoria, 2001: 99). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). - Din magh. sógor "cumnat" (Scriban, DEX, MDA); cf. germ. Schwager "cumnat" (Țurcanu, 2005).

șogoríță, șogorițe, s.f. - (reg.) Cumnată. - Din șogor "cumnat" + suf. -iță (DLRM, MDA).

șóhan, (șuhan), adv. - (reg.) Niciodată: "Eu să n-am noroc șohan" (Papahagi, 1925: 167). (Trans. de Nord, Maram.). - Din magh. soha n(em) "niciodată" (Scriban; Tiktin, Galdi, cf. DER; DLRM, MDA).

șolbóc, s.n. - v. șălboc "post de santinelă".

șold, șolduri, s.n. - Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu, 1941). - Din pol. szoldra (Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA) < germ. Schulter "umăr" (Șăineanu, Scriban, DER).

șoldán, șoldani, s.m. - Purcel (gras) de câteva luni. (Trans., Maram.) ■ (onom.) Șoldan, nume de familie în Maramureș. - Din magh. süldö "purcel" (MDA); din șold + suf. -an (DER).

șolomonár, șolomonari, (solomonar, șolomar), s.m. - (mit.) 1. Vrăjitor, vraci investit cu puteri supranaturale, capabil să aducă ploaie, furtună, grindină: "Șolomonarii aceia au cetit pe stele. De pe stele știau cum merge vremea (...). Venea și ne spunea: Amu mâine va ploua. Și el căta pe stele. El știa când va ploua și când va fi vreme bună. Știa ce călduri vor fi peste an" (Bilțiu, 1999: 75); "Un alt șolomonar, din Rona de Jos, a știut să citească pe fruntea omului trecutul lui și viitorul" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 71). 2. Personaj legendar: "Când vine ploaia, zâce că vin șolomonari"; "șolomonariu vine pă balaur înaintea ploii" (Calendar, 1980: 107). - Termenul a fost pus în legătură cu Solomon (un rege biblic) + suf. -ar. Dar denumirea a fost derivată și din germ. Schulmäner, pornindu-se de la credința populară potrivit căreia șolomonarul trece prin școală. În alte teorii, termenul a fost pus în legătură cu legendarul bazileu grec, care și-a asumat prerogativele meteorologice ale lui Zeus (A. Oișteanu, în REF, 1990: 319); de la Solomon, datorat mai ales tradiției reprezentate de cartea populară Solomon și Marculfo (Șăineanu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

șolóng, șolonguri, (șalang), s.n. - (reg.) Curele de piele cu care se împodobeau boii (Bârlea, 1924): "Nice boi cu șolonguri" (Bârlea, 1924, I: 200; Ieud). - Din magh. sallang "zorzoane" (MDA).

șomcuteán, -ă, șomcuteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șomcuta Mare. 2. (Locuitor) din Șomcuta Mare. ■ (onom.) Șomcutean, Șomcutan, Șomcutean, Somcutean, nume de familie (274 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Șomcuta + suf. -ean.

șomcuteáncă, șomcutence, s.f. - Femeie originară din localitatea Șomcuta Mare. Locuitoare din Șomcuta Mare. - Din șomcutean + suf. -că.

șomoióg, șomoioage, s.n. - (reg.) Mănunchi de fân sau de paie; smoc: "Fă un șomoiog de paie, să ațâțăm focul" (Crâncău, 2013). - Cf. magh. csomó "nod, ghem, smoc, legătură" (Scriban, DEX, MDA).

șontoróg, șontoroagă, adj. - (reg.) Șchiop, infirm. - Din șont "șchiop", cf. magh. dial. czomtorag (Șăineanu, DEX, MDA).

șopârlíță, șopârlíțe, (șopârlăriță), s.f. - 1. (med.) Anghină difterică: "Dacă omul are nădușeli și-l strânge la grumaz și de-abia poate răsufla, atunci zicem că-i beteag de șopârlăriță" (Bârlea, 1924, II: 379); "Luăm miere de stup și zicem: Șopârlăriță lungariță, / Fugi de la (cutare). / Să mergem, să fugim, / Că iese neagra tomoiagă / De sub pat, / De sub hat..." (Bârlea, 1924: 381). 2. (bot.) Numele a două plante erbacee (Veronica orchidea și Parnasia palustris). - Din șopârlă (cf. alb. shapi) + suf. -iță (DEX, MDA).

șopotí, șopotesc, vb. intranz. - A vorbi în șoaptă; a șușoti, a șopti. - Din șopot (< sl. šǐpǔtǔ) (DEX).

șoprón, șoproane, (șopru), s.n. - Construcție de lemn pentru protejarea furajelor împotriva ploii și zăpezii; oboroc. "Patru stâlpi de lemn lungi de 7 m, legați atât în partea de sus, cât și jos, cu bare de lemn în formă de pătrat, cu latura de circa 3,5 m (...). Pentru ca fânul să nu se depoziteze pe pământ, la circa 50 cm de pământ sunt așezate lese împletite din nuiele de alun. (...) Acoperișul are forma unei piramide". Construcții de acest tip au fost înregistrate în Olanda, având absolut aceeași structură și înfățișare precum cele maramureșene (Paul Petrescu). ■ (onom.) Șoproni, Soproni, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din germ. Schoppen (Scriban, DER, DEX, MDA).

șópru, s.n. - v. șopron.

șorî, vb. tranz. - (reg.) 1. A înnegri, a urâți. 2. A îmbolnăvi (Memoria, 2001). - Din șor "urât".

șoríc, s.n. - Piele de porc pârlită sau opărită după tăierea animalului. ■ (onom.) Șoric, Sorici, nume de familie (42 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (Șăineanu, DEX); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); cf. sor "piele de porc" (DER, MDA).

șoricíe, adj. - Oi negre la care (cu trecerea anilor) li se decolorează lâna devenind roșiatică-cenușie, asemănătoare cu a șoarecelui de câmp (Georgeoni, 1926: 31). - Din șoarece (< lat. sorex, -icis) (Șăineanu, Scriban, MDA) + suf. -iu, -ie.

șoróglă, s.f. - v. șereglă ("element din construcția carului").

șorompắu, s.n. - v. șarampău ("dâră, șanț").

șorúbă, șorube, s.f. - Colțari metalici la potcoavele cailor (pentru drum de iarnă). - Din șurub (< germ. dial. Schraube) (MDA).

șoș, s.m. - v. șeș ("stâlp, bârnă, grindă").

șoștoácă, șoștoace, s.f. - (reg.) Butuci groși la poarta haitului (barajului). Termen frecvent în limbajul muncitorilor forestieri mai vârstnici (Gh. Pop, 1971: 87); crainer - Et. nec. (MDA); din șoș "stâlp, bârnă" + suf. -toacă.

șovár, s.m. - v. șuvar ("specie de măr").

șpáis, șpaisuri, s.n. - (reg.; înv.) Cămară mică amenajată la capătul târnațului (la unele case maramureșene) (Bănățeanu, 1969: 58). - Din germ. Speise (kammer) "cămară de alimente" (MDA).

șpan, șpani, (ișpan, fișpan), s.m. - (reg.) (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș, are și sensul de prefect (v. Bârlea, 1924: Lenghel, 1979) sau logofăt (Țiplea, 1906): "Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan" (Bârlea, 1924, II: 265). ■ (onom.) Șpan, Span, nume de familie frecvent în zona Ardusat (324 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. spán, ispán "logofăt; prefect" (Scriban; Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

șpárgă, șpărgi, s.f. - (reg.) 1. Funie, frânghie, sfoară groasă: "Fie-i femeia șparga / Și nănașa temnița" (Bârlea, 1924: 91). "Hai de împletește niște șpărgi, că ne trebe la căpestre la cai, că ale vechi îs rupte toate" (Bilțiu, 1999: 188; Desești). 2. Fitil la opaiț (Plăiuț). - Din magh. spárga "sfoară" (MDA).

șpațír, șpațiruri, (șpațâr), s.n. - (reg.) Plimbare (Lenghel, 1979). (Trans., Maram.). - Din germ. Spazier(gang) "plimbare pe jos; promenadă" (MDA).

șpấhă, șpâhe, s.f. - (reg.) Iarbă (otavă) mică, greu de cosit (Hotea, 2006). ■ (onom.) Șpâhe, poreclă pentru locuitorii din Săcel; "pentru că în loc de plete, ca la ceilalți maramureșeni, capul lor de abia e acoperit cu câteva firicele de păr" (Papahagi, 1925). Șpihu, poreclă în Vadu Izei (ALRRM, 1969: XVI). - Cf. șpihă (MDA); probabil din pihă "puf de pasăre; scamă".

șpérlă, șperle, (sperlă), s.f. - (reg.) 1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză. 2. Praf, pulbere: "Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei (a Dochiei) și după ea și ziceau că se va face șperlă" (Bilțiu, 1999: 90; Săliștea de Sus). - Et. nec. (DER, DEX); cf. srb. sprljiti "a arde" (MDA).

șpesá, vb. tranz. - (reg.) A cheltui (Memoria, 2004). - Cf. germ. Spesen "cheltuieli", cf. it. spesa "cheltuială, cost".

șpil, s.n. - (reg.) Șmecherie, pont. - Din germ. Spiel "treabă, afacere" (Țurcanu, 2005; DEX, MDA).

șpir, șpiruri, (știr), s.n. - (reg.) Lanț (Lenghel, 1979; Hotea, 2006): "În seara de Anul Nou se lega masa cu șpir pentru ca familia să rămână unită" (Memoria, 2001: 20; Săliștea de Sus). - Et. nec. (MDA); din germ. Sperr[kette] "lanț; cătușe".

șpor, șporuri, s.n. - (reg.) Sobă cu plită: "Pt'iroștele fierb pe șpori, / Fetele așteaptă pețitori" (Memoria, 2001: 23). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din magh. spór (MDA) < germ. Sparherd "sobă" (Țurcanu, 2005).

șporolí, șporolesc, (șpurlui), vb. tranz. - (reg.) A economisi bani și bunuri materiale: "Și vara șpurluie lemne, că nu erau lemne..." (Apșa de Jos). (Trans., Maram.). - Din magh. spórol (MDA).

șpreáncă, s.f. - (reg.) Băutură alcoolică din fructe fermentate; țuică: "Colinda este răsplătită cu câte un pahar de șpreancă, prăjituri și fructe" (Faiciuc, 1998: 195; Dragomirești). - Et. nec.

șpronțá, șpronțez, vb. tranz. - (reg.) A rotunji buștenii cu toporul, la capete (Maram., Trans., Bucov.). - Din șpronț "buștean rotunjit la capete" (cf. spirholț < germ. Spierholz) (MDA).

șpur, șpuri, s.m. - (reg.) Copil nelegitim (din flori), bastard; mărândău, copt'il. Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Moisei-Borșa (ALRRM, 1969: 199). Scurtu (1966: 76) consideră că Năsăudul este centrul de iradiere, deoarece aici este unicul termen cunoscut pentru "copil nelegitim" și în această zonă s-au atestat numeroase derivate: șpurian, șpuroaică, răsșpuri ("șpurii șpurilor"). - Lat. spurius, -a, -um, cf. it. spurio, sespurio "nelegitim, bastard" (N. Drăganu, MDA).

șpurluí, vb. intranz. - v. șporoli ("a economisi").

ștablón, ștabloane, s.n. - (reg.) Prelungire a podului unei case pe capetele ieșite în afară ale grinzilor (Maram., Trans., Bucov.). - Cf. germ. Stabbau, Standbaum "pod fix" (MDA).

ștabloní, ștablonesc, vb. tranz. - (reg.) A bate scânduri pentru a închide podul pe capete. - Din ștablon.

ștáflă, ștafle, s.f. - (reg.) Stinghie / scândură groasă de lemn (Maram., Trans.). - Din germ. Staffel "treaptă" (MDA).

ștalắu, ștalauă, s.n. - (reg.) 1. Grajd, poiată: "Ca mujderu la ștalău" (Țiplea, 1906: 449). 2. Coteț. - Din magh. istálló "grajd" (MDA).

ștealfắu, ștealfauă, s.n. - (reg.) Bucată mare, felie: "Ș-o tăiet un știalfău de ptită" (Faiciuc, 2008). - Et. nec.

șteámp, șteampuri, s.n. - (reg.; min.) Instalație hidraulică pentru concasarea minereurilor aurifere, utilizată începând cu sec. XIV-XV (Șainelic, 1986). - Din germ. Stampf "unealtă de compactat" (Mândrescu, Borcea, Graur, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

șteáp, șteapuri, s.n. - 1. Cotor de plantă rămas după secerat; țepușă, ghimpe, bucată de lemn: "Bărbații au adus custurile, cu care să-și taie câte-un șteap..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). 2. Vreasc: "Îs ca pomii dezgrădiți: / Care pângă dânșii trec / Cu șteapuri îi ștepuiesc" (Memoria, 2001: 113). - Din srb. štap (DEX, MDA), germ. Stab "băț, baston" (Scriban, DEX, MDA).

ștéde, ștedii, (ștedie), s.f. - (bot.) Ștevie, măcriș. Plantă legumicolă perenă, cu frunze alungite, folosită în alimentație (Rumex pattientia). ■ (med. pop.) Proprietăți laxative, diuretice, depurative, indicată în curele de mineralizare de primăvară (Dumitru, 1990, 453). ■ (top.) Ștedea Mare, complex mlăștinos, format din 3 tinoave, cu suprafață totală de 4 ha, situat sub Vf. Ștedea, la 950 m altitudine, pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Ardelean, Bereș, 2000: 34); Ștevioara, grup muntos alcătuit dintr-o serie de culmi de circa 1.300 - 1.500 m, situate în nord-estul masivului Pietrosu-Bardău (Munții Maramureșului), între Vaserul superior și graniță și țin până la Valea Făina-Paltinu (Posea, 1980: 27). Stevioara, afluent al Vaserului (Munții Maramureșului, culmea Pietrosu-Bardău), în apropiere de frontieră. - Cf. ștevie (< sl. štavije, štavǔ "măcriș", Scriban, DER, DEX).

ștémpel, ștempeli, s.n. - (reg.) 1. Ștampilă, 2. Timbru, marcă poștală. - Din germ. Stempel "ștampilă, pecete" (DEX, MDA).

ștempluí, ștempluiesc, vb. tranz. - (reg.) A ștampila. - Din germ. stempeln "a ștampila, a timbra" (DEX, MDA).

ștérgură, șterguri, (ștergar, ștergător), s.f. - 1. Prosop; ștergură de obraz. Se țese din cânepă, cu zimțișori la capete. 2. Piesă textilă de mari dimensiuni, țesută în patru ițe, ornamentată cu motive geometrice sau florale; se atârnă la icoane sau blide: "Pe pereți, cu șterguri multe" (Calendar, 1980). - Din șterge "a curăța" + suf. -ură (Scriban, DER, DEX, MDA). șterț, șterțuri, s.n. - (reg.) Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). - Din germ. Sterz "coadă, mâner" (Scriban, Papahagi, DEX, MDA).

șticărái, s.n. - (reg.) Dantelă, broderie (Coman, 2004; Moisei). - Din germ. Stickerei "broderie" (MDA).

ștímă, știme, s.f. - (mit.) 1. Duh ce păzește comorile. 2. Zână de apă. - Din ngr. shíma (Scriban, DEX, MDA).

știmp, știmpuri, s.n. - (reg.) Stâlp de gard (în Bârsana, Berbești); șăranț (ALRRM, 1971: 282): "La știmpuțu vraniții / Șade mama miresii" (Bârlea, 1924). - Cf. șteamp (< germ. Stampf) (MDA).

știób, știoburi, s.n. - (reg.) Trunchi de copac scorburos, îngropat în pământ, pentru a servi ca fântână. (Maram.). - Din ucr. štovb, štub "trunchi de copac" (DEX, MDA).

știól, știoluri, s.n. - (reg.) 1. Galerie de mină. 2. Locul pe care se intră în mină (Papahagi, 1925). 3. Canal (Șainelic, 1986). 4. Peșteră. 5. Horn, coș (Faiciuc, 1998). 6. Partea de deasupra cuptorului țărănesc, pe care se doarme (Hotea, 2006): "Să rămâie numai știolu, / Să mă iubesc cu fecioru" (Bârlea, 1924, II: 271). ■ (top.) Știolu, munte în Borșa (Papahagi, 1925: 360). - Din germ. Stollen "galerie" (Drăganu, cf. DER; MDA).

știr, s.n. - v. șpir ("lanț").

ștíră, adj. f. - 1. Stearpă (ALRRM, 1969: 213). 2. (ref. la oaie) Năzdrăvană; "care face semn, care știe (ce va fi), care prevestește" (Latiș, 1993: 117); vâlfașă. - Termen autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. shtirë "stearpă"; comp. cu alb. shtierë (DLRM, MDA).

știubéi, știubeie, s.n. - 1. Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: "Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna, stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii (Dăncuș, 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu, 1973). 2. Izvor amenajat într-un trunchi de copac. 3. Vas făcut dintr-un trunchi de copac. ■ (top.) Știubei, fânațe în Dragomirești, Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din știob (< ucr. štub) + suf. -ei (DEX, MDA); cf. germ. Stube "odaie" (Scriban).

știucătór, știucători, s.m. - (reg.) Bârnă groasă de lemn, care susține cornii casei (Ieud, 1987). - Din știucă "parte dintr-un întreg" + suf. -tor.

știúhă, știuhe, s.f. - (reg.) 1. Uscător de fructe (Memoria, 2001); bujdei. 2. (în Trans.) Prelungire a hornului, prin care iese fumul în pod, la casele fără coș. - Et. nec. (MDA).

știúrț, știurțuri, (șturț), s.n. - (reg.) Vas mic de fier în care se pune praf de pușcă și se lovește cu un ciocan mare, producând astfel o detunătură puternică (Morariu, 1937): "În acest timp [la Ruptu Sterpelor] se mai pușcă cu știurțul..." (Morariu, 1937: 144). - Din germ. Sturz "capac" (MDA).

ștoácă, ștoci, (ștocă, știocă, știoacă), s.f. - (reg.) Unealtă cu coadă scurtă, cu tăiș metalic, lat, de formă trapezoidală, de dimensiuni mai mici decât sapa și mai robustă; se folosește pentru săparea terenurilor pietroase sau rădăcinoase. - Cf. germ. Stock, Stich, Stichel "băț, săgeată" (MDA).

ștocălí, ștocălesc, vb. tranz. - (reg.) A săpa cu ștoca. - Din ștoacă, ștocă.

ștopí, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopt'i) - A scuipa: "Alțî din față îl ștopé, / Alțî din dos îl pălmuié" (Bilțiu, 2006: 237). - Var. a lui scopi (dial. scopt'i), din scuipa (lat. *scupire, DEX).

ștopít, (ștoptit), s.n. - Scuipat, salivă. - Din ștopi, ștopti.

ștraf, ștrafuri, s.n. - (reg.) Căruță cu ladă, asemănătoare unei remorci, cu roți de cauciuc; de regulă, tractată de cai. A înlocuit, în a doua jumătate a sec. XX, căruțele cu roți de lemn, tractate de vaci sau bivoli. - Din germ. Straf (wagen) (MDA).

ștráfă, ștrafe, s.f. - (reg.) Dungă cusută sau țesută pe pânză (Grad, 2000; Săcel). - Der. din ștraif.

ștráif, ștraifuri, s.n. - (reg.) 1. Linie, dungă colorată. 2. Pată cu culoare pe părul animalelor. - Din germ. Streif "dungă, fâșie" (DEX, MDA).

ștrampoház, s.n. - (reg.; înv.; mil.) Camera unde se face împărțirea și schimbarea veșmintelor la militari (Bârlea, 1924): "Cum am fost la vărtăhaz / Ș-am șezut în ștrampohaz" (Bârlea, 1924: 7). (Maram.). - Et. nec. (MDA); din germ. Strumpfhose "ciorap-pantalon; dres".

ștréc, s.n. - (reg.) Cale ferată (Trans., Banat, Maram., Bucov.): "Fata Pădurii umblă noaptea horind pe ștrec" (Bilțiu, 1999: 196). ■ (top.) La ștrec, fânațe în Cufoia (Vișovan, 2002). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din germ. Strecke (= Eisenbahnstrecke) "linie ferată" (Țurcanu, 2008: 85; MDA).

ștric¹, ștricuri, s.n. - (reg.) Unitate de măsură pentru concentrația de alcool; grad alcoolic: "Horincă de 60 de ștricuri" (Lenghel, 1979). (Trans., Maram.). - Din germ. Strich "linie" (MDA).

ștric², s.n. - (reg.; înv.) Funicular. (Maram.). - Din ștric "frânghie" (< germ. Strick). ștrímflu, ștrimfli, (la pl., ștrifli, ștrinci, ștrinji), s.m. - (reg.) Ciorap. - Din germ. Strumpf "ciorap", săs. Strümpfl, prin jargoul evreiesc (Papahagi, 1925).

ștroncălí, ștroncălesc, (ștroncăni), vb. intranz. - (reg.; fig.) A trăncăni, a pălăvrăgi. - Cf. ștroncăni.

ștrulubátic, -ă, ștrulubatici, -e, adj. - Nebunatic, zvăpăiat: "Numa' că Iuănaș îi cam ștrulubatic, cam ușor de minte, ca pruncii crescuți fără părinți" (Memoria, 2014: 148; Oarța de Sus). - Cf. sturluibatic (MDA).

ștúrț, s.n. - v. știurț.

șúbler, șublere, s.n. - Zăvor, închizător la sobă (cu ajutorul căruia se reglează căldura). - Din germ. Schublehre (DEX, MDA); germ. Schober, Schieber (Țurcanu, 2008: 89).

șuc¹, șucuri, s.n. - (reg.) 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria, 2001). - Cf. șucată "bucată mare (de carne, de pâine)".

șuc², șucuri, (suc), s.n. - (reg.; înv.) Unitate de măsură a lungimii: "12 sucuri și jumătate = 4 m" (AER, 2010: 70; Săpânța). - Din germ. Schuh "încălțăminte, gheată" (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

șúchet, adj. - (reg.) Năucit, buimăcit; nebun, smintit: "Dacă o văzut că fecioru este prea șuchet, nu mai stăteau de vorbă cu el" (Bilțiu, 1999: 314). - Din magh. süket, siket "surd" (Scriban, MDA).

șudéșcă, s.f. - (reg.) "Oarece de lemn cu care se vântură grăunțele când îmblătesc" (Papahagi, 1925). - Cf. sideșcă (MDA).

șugár, -ă, șugari, -e, adj. - (reg.) Suplu, subțire: "Tăt cu bouț bourel / Și-ntre coarne șugărel" (Calendar, 1980). ■ (onom.) Șugar, Șugariu, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. sugár "subțire" (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

șugăteán, -ă, șugăteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Sat-Șugatag. 2. (Locuitor) din Sat-Șugatag. - Din n. top. Șugatag + suf. -ean.

șugăteáncă, șugătence, s.f. - Femeie originară din localitatea Sat-Șugatag. Locuitoare din Sat-Șugatag. - Din șugătean + suf. -că.

șugắu¹, s.m. - v. șagău ("tăietor de sare").

șugắu², s.n. - (reg.) Pârâu; apă curgătoare peste care poți trece cu piciorul; vâlcea, vale (ALRRM, 1973: 676): "Pe margine de șugău / Paște drag murguțu meu" (D. Pop, 1970: 141). ■ (top.) Șugău, vale în hotarul Sighetului (Țiplea, 1906); pârâu ce izvorăște de sub vârful Piatra Neagră (1.057 m), are o lungime de 10 km și un bazin de 55 km (Ujvari, 1972: 231) și se varsă în Iza, la nord de loc. Vadu Izei; Șugău, localitate rurală, limitrofă orașului Sighet, în prezent cartier al acestui oraș. "Să te bată-atâta rău / Câtă frundză pă Șugău" (Țiplea, 1906: 482). (Trans., Maram.). - Din magh. sugó (Țiplea, MDA).

șugăuán, -ă, șugăuani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șugău. 2. (Locuitor) din Șugău. - Din n. top. Șugău + suf. -an.

șugăuáncă, șugăuance, s.f. - Femeie originară din localitatea Șugău. Locuitoare din Șugău. - Din șugăuan + suf. -că.

șugubínă, șugubine, (șugubdină), s.f. - (reg.) Necaz, nenorocire, groază: "Lasă pușca-n șugubdină, / Vin' acas' pe-o săptămână" (Bârlea, 1924, I: 100). "Mănânce-te șugubina, bida!" (Faiciuc, 1998: 96). În expr. a fi de șugubină = a fi de groază, de râs, de mirare (Bârlea, 1924). - Din sl. dušegubina (DEX, MDA).

șuguí, șuguiesc, vb. intranz. - A glumi: "Eu cu mândra șuguiesc, / E gânde' că o iubesc" (Ștețco, 1990: 276). - Din șagă "glumă" (< sl. šega, šuga) + suf. -ui (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

șúhan, adv. - v. șohan ("niciodată").

șuhárcă, s.f. - (reg.) Crema laptelui fiert din care se face unt (Papahagi, 1925). - Et. nec. (MDA).

șúmăn, -ă, șumăni, -e, (șuman, șumen), adj. - (reg.) Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homot'it, trencheș (ALRRM, 1969: 228). - Din sl. šumǐnǔ "beat" (Scriban; Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

șumení, vb. refl. - (reg.) A se îmbăta, a se pili: "Închină mamei și tatei / Doar ei s-or șumeni" (Bârlea, 1924: 87). - Din șuman, șumăn, șumen "beat" (DEX, MDA).

șumenít, -ă, șumeniți, -te, adj. - (reg.) Amețit, beat, turmentat. - Din șumeni (DEX, MDA).

șúră, șuri, s.f. - Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: "Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat". Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș, 1986). "Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura" (Calendar, 1980: 134). ■ (top.) Moara Șurii, cascadă situată pe Valea Criva (afluent de dreapta al văii Pop Ivan), în Munții Maramureșului. Are o înălțime de circa 12 m (Timur, 2007: 95). - Din germ. dial. Schur "fân, otavă; șatră, șopron" (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Diez, Tiktin, Bogrea, cf. DER); din săs. schûren (Mândrescu, Borcea, cf. DER; Țurcanu, MDA).

șurdeșteán, -ă, șurdeșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Șurdești. 2. (Locuitor) din Șurdești. - Din n. top. Șurdești + suf. -ean.

șurdeșteáncă, șurdeștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Șurdești. Locuitoare din Șurdești. - Din șurdeștean + suf. -că.

șurgán, s.n. - v. șârghin "telegramă".

șurluí, șurluiesc, vb. tranz. - (reg.) A freca, a curăța, a spăla. - Din magh. súrolni "a freca un vas (cu nisip fin) pentru a fi curățat" (Farcaș, 2009; MDA).

șuștác, s.n. - (reg.; înv.) Instrument de măsurat, în lungime totală de 1 metru, confecționat de obicei din 5 segmente, gradate, de 20 cm fiecare; segmentele sunt rabatabile, prinse între ele cu nituri de fier (Nistor, 1977). - Et. nec.

șúștăr, șușteri, (șușter), s.m. - (reg.) Cizmar, pantofar. ■ (onom.) Șușteru, poreclă în Rohia (Birdas, 1994: 83); Șușter, poreclă în Poienile de sub Munte. - Din germ. Schuster "cizmar" (DER, DEX, MDA).

șuștăríe, șuștării, s.f. - (reg.) Cizmărie; atelier de reparat încălțăminte. - Din șuștăr + suf. -ie (MDA).

șușterí, șușteresc, vb. tranz. - (reg.) A meșteri, a repara, a lucra. - Din șușter.

șuștór, s.m. - v. șiștor.

șușurlí, șușurlesc, vb. tranz. - A vorbi în șoaptă; a șușoti: "Acolo (la nuntă) mni-o tăt șușurlit ce-om face și cum om face" (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). - Formă onomatopeică.

șut¹, șuturi, s.n. - (reg.) Durata unei zile de lucru a unui miner; schimb. - Din germ. Schicht "schimb de muncitori; tură" (DEX, MDA).

șut², adj. - v. ciut ("fără coarne").

șutắu, s.n. - (reg.) Uscător de poame: "De-i șede până la toamnă, / Usca-m-oi ca și o poamă; / Ca o poamă pe șutău, / Mândruluț, de dorul tău" (Bârlea, 1924, II: 42). - Cf. șuteu.

șutéu, șutei, s.m. - (reg.; înv.) 1. Brutar. 2. Cuptor. ■ (onom.) Șuteu, Suteu, nume de familie (66 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. sütö "brutar; cuptor" (MDA).

șúvar, (șovar), s.m. - (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); "iarbă rea, iarbă ca ovăzu" (Papahagi, 1925); "iarbă slabă, fără suc" (Bud, 1908): "În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar" (Papahagi, 1925: 208). 2. Loc șuvar = locus arundinosus (Bud, 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. - Cf. șovar (< ucr. šuvar, Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).