Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera I

←Litera H

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef Litera I

Litera Î→

iá, pr. dem. - (pop.) Forma scurtă a pron. dem. aceasta, această: "În ia sară minunată" (Calendar, 1980). - Cf. iastă "această" (< lat. *istus, -a, -um).

iágă, s.f. - v. oiagă ("sticlă").

iágăr, iagări, (iegăr), s.m. - (reg.; înv.) 1. Pădurar; ardău, gornic de pădure. Cu acest sens e atestat doar în Maramureșul istoric (ALR, 1956: 583), respectiv în satele rom. din dreapta Tisei (DRT). În paralel, circulă și sin. pădurar, ca termen recent (ALRRM, 1971: 540). 2. Vânător (Țiplea, 1906; Bilțiu 1996): "Și eu numa că m-oi fa / Un iegărel tânărel" (Țiplea, 1906: 439). 3. Paznic de câmp; vătaf de țarină, gornic, pândaș, ardău (ALRRM, 1971: 421). (Borșa). ■ (onom.) Iagăr, Iagar, Iagaru, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Iagăr, nume de familie și poreclă în Strâmtura (Papahagi, 1925). - Din germ. austr. Jäger "vânător, pădurar" (DA, cf. DER; Țurcanu, MDA).

ián, (ien), interj. - (reg.) Ia; hai, haida: "Ian scoală, stăpâne, scoală" (Papahagi, 1925: 238); "Ien, blăm, tu frate, cu mine / La o mănăstire sfântă" (Țiplea, 1906: 441). - Din ia + -ni (-ne) (DEX, MDA).

iasáră, adv. - Astă-seară (Bârlea, 1924); seara asta (Scriban). - Din ias (< iastă "această") + sară (< lat. sera).

iáz, iazuri, s.n. - Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară; zăgaz. - Din sl. jazǔ "canal" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

ibdí, ibdesc, vb. tranz. - (pop.) A iubi: "Șapte vieți să viețuiesc, / Nu mă satur să ibdesc" (Ștețco, 1990: 315). - Var. a lui iubi (< sl. ljubiti, DER, DEX).

ibóste, (ivoste), s.f. - (reg.) Dragoste: "O cerut formăcătoare / Să le strâce ibostea-re" (Papahagi, 1925: 249). - Din sl. ljubostǐ (Scriban, MDA), cf. rad. i.-e. *leubh- “a iubi, a-i plăcea, a ține la".

ibót, adj. - (reg.) Îndrăgostit (Papahagi, 1925). - Cf. ibostnic.

ibóvnic, ibovnici, s.m. - (reg.; înv.) Amant, iubit: "Asta mândră care-i mică, / Asta mi-o fost ibovnică" (Ștețco, 1990: 306). - Din sl. ljubovnikǔ (Scriban; Candrea, DA, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. ljubovi "iubire" (Scriban).

ibúng, ibunguri, s.n. - (reg.; înv.; mil.) Manevră sau instrucție militară (Bud, 1908; Bârlea, 1924): "Nu-i scoți la ibung afară / Când e căldura de vară / Și-i fugărești ca să moară" (Antologie, 1980: 512). - Din germ. Übung "exercițiu militar; instrucție" (MDA).

ic, icuri, s.n. - 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): "Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic" (Calendar, 1980: 108). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). - Din magh. ik (lit. ék) (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

icastắu, s.n. - v. iucastău ("dorn").

iconár, iconari, s.m. - Pictor de icoane. ■ (onom.) Iconari, poreclă pentru locuitorii din Văleni-Maramureș: "Vălenarii erau porecliți iconari. Că tot ceva mut s-o dus la o comândare (= înmormântare) și, la cât de bat o fost, s-o întors cu praporii acasă" (Ion Godja Oul, din Văleni). - Din icoană (< sl. ikona) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

iconostás, iconostase, s.n. - (bis.) Perete din lemn pe care sunt agățate sau pictate mai multe rânduri de icoane, înfățișând principalele personaje ale religiei creștine; catapeteasmă. - Din sl. ikonostasǔ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

iedăreán, -ă, iedăreni, -e, (iederan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Iadăra. 2. (Locuitor) din Iadăra. ■ (onom.) Iederan, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Iadăra + suf. -ean.

iedăreáncă, iedărence, (iedereancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Iadăra. Locuitoare din Iadăra. - Din iedărean + suf. -că.

iégăr, s.m. - v. iagăr ("pădurar").

ien, interj. - v. ian.

iepán, -ă, iepeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Iapa. 2. (Locuitor) din Iapa. ■ (onom.) Iepan, nume de familie (201 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Iapa + suf. -ean (> -an).

iepáncă, iepence, s.f. - Femeie originară din localitatea Iapa. Locuitoare din Iapa. - Din iepan + suf. -că.

ieráș, ierașuri, s.n. - (reg.; arh.) Unitate administrativ-teritorială în vechiul sistem comitates; plasă, subregiune. - Din magh. járás.

iergán, iergane, s.f. - (reg.; arh.) 1. Batoză pentru cereale: "Până la începutul secolului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza ("ierganul") cu tracțiune animală. Ultimul exemplar, ce provine din Preluca Nouă, se găsește la Muzeul Județean Maramureș" (Șainelic, 1986: 29). 2. Denumirea locală a crivacului folosit în mină (Șainelic, 1986). - Et. nec.

iérhă, s.f. - v. irhă ("ornament").

iernéu, s.n. - v. arneu ("coviltir la căruțe").

iertáș, iertașuri, s.n. - (reg.) Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș. Loc defrișat, transformat în teren arabil: "Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș" (Odobescu, 1973). ■ (top.) Iertașul, pădure și fânașe în loc. Cufoaia, Stoiceni, Vima Mare (Vișovan, 2008). - Din magh. irtás (MDA).

iertuí, iertuiesc, vb. tranz. - (reg.) A defrișa. - Probabil din iertaș.

iertuít, -ă, iertuiți, -te, adj. - (reg.) Defrișat. - Din iertui.

ierúgă, ierugi, s.f. - (reg.) 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu, 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop, 1978). 3. Râpă. ■ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005). Toponim frecvent și în satele din zona Codru. - Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban; DA, Conev, cf. DER; MDA) < vsl. jarǔ (Scriban); din s. dial. ier "iarbă de slabă calitate" (Vișovan, 2002).

ierúncă, ierunci, s.f. - (ornit.) Pasăre cu pene roșcate și albe, cu un cerc roșu în jurul ochilor, de origine siberiană (Tetrastes bonasia). În Maramureș, are o răspândire mare la alt. de 400-500 m; preferă pădurile bogate în tufe de alun (Ardelean, Bereș, 2000: 154). - Et. nec. (MDA); cf. sl. jarembǐ "potârniche" (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX).

iéstimp, (estimp), adv. - În acest an: "Că mi-am pus tortul de-a moi / Și de iestimp și de an, / Într-o scoică de bostan" (Bilțiu, 2002: 249). - Lat. istum tempus (Șăineanu, DEX).

ieudeán, -ă, ieudeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ieud. 2. (Locuitor) din Ieud. ■ (onom.) Ieudean, Ieudian, nume de familie (132 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ieud + suf. -ean.

ieudeáncă, ieudence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ieud. Locuitoare din Ieud. - Din ieudean + suf. -că.

iezărí, vb. intranz. - (reg.) A izvorî: "În locul casei a iezărit apă multă și s-a făcut un lac" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 146). - Din iezer, iezăr (MDA).

iézer, iezere, s.n. - Lac adânc de munte. Tău. Ochi de mare ("cum îl numește poporul"; Morariu, 1937). ■ (top.) Iezerul, lac glaciar situat la 1.825 m alt., în căldarea glaciară Iezerul, din Munții Rodnei, sub vf. Pietrosu (2.303 m), în rezervația naturală Pietrosul Rodnei. Are o lungime de 80 m, lățimea de 70 m și o adâncime medie de 2 m. Lacul este înghețat din noiembrie până în iunie (Decei, 1981: 48; v. și Monumente, 1976: 23); Iezerul Ieudului (Salinele Turcești), mlaștină situată pe pârâul Valea Mocirii din Dealurile Maramureșului. Este acoperită aproape în întregime de stuf, în care apar ochiuri de apă. Este cel mai compact stufăriș din Depresiunea Maramureșului (Timur, 2007: 32); Iezerul Mare, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureș, format într-un crater, în hotarul loc. Desești, la altitudine de 1.000 m și are o suprafață de 10 ha. Lacul central este de 2 ari și are o adâncime de 5 m (Ardelean, Bereș, 2000: 33). ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Din sl. jezerǔ "lac" (Scriban, DEX, MDA).

ijdení, ijdănesc, (ijdăni), vb. tranz. - (reg.) A face, a crea, a zidi, a naște, a întemeia: "El o ijdenit comuna Ieud că s-o așezat aici cu familia lui..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 260). "Pe Eva o ijdănit" (Bârlea, 1924); "Un prunc mic o ijdănit / Și pe pământ o zânit" (Memoria, 2004: 139). Termenul s-a conservat preponderent în colindele de factură religioasă. - Cf. zădărî (MDA).

ijdenít, -ă, ijdeniți, -te, adj. - (reg.) Creat, zidit, întemeiat. - Din izdeni.

ilắu, ileie, (ileu), s.n. - 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: "...de săreau scântei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău" (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. - Din magh. üllő "nicovală" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

ilbán, -ă, ilbeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ilba. 2. (Locuitor) din Ilba. ■ (onom.) Ilban, nume de familie (180 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ilba + suf. -ean (> -an).

ilbáncă, ilbence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ilba. Locuitoare din Ilba. - Din ilban + suf. -că.

iliác, s.m. - (bot.) Anin de munte, liliac de munte (Alnus viridis). Semnalat în Munții Rodnei (Borza, 1968). - Din liliac "plantă cu flori mov" (< tc. leytâk) (MDA).

ilíoi, ilioaie, s.n. - (mit.) Zână malefică: "L-o tâlnit ilioi cu ilioaie, / Strâgoi cu strâgoaie" (Papahagi, 1925: 284). (Maram.). - Din iele + suf. -oi (MDA).

ilistắu, s.n. - (reg.) Preparat industrial utilizat ca ferment pentru dospirea aluatului; drojdie. - Din magh. élesztö "drojdie" (MDA).

ilíș, ilișuri, s.n. - (reg.) 1. Scaun, de regulă cu arcuri, din piele, care se așază peste loitre, la căruțele țărănești: "Văd că-i iliș, scaun de acela cu fedăr; la sanie cu cai" (Bilțiu, 1999: 373; Berbești). 2. Suport de lemn de forma unei scări, așezat pe sania trasă de animale, pentru transportul nutrețurilor. ■ (onom.) Iliș, Ilișan, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. ülés "loc de șezut".

im, imuri, s.n. - Murdărie; noroi, mâl, glod. - Lat. limus "mâl, noroi" (Șăineanu, Scriban; Cipariu, Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. imolya (Edelspacher, cf. DER).

imáș, imașuri, s.n. - Teren necultivat folosit pentru pășunat; izlaz: "Cum stau ei mai mulți feciori afară pe imaș, să păzească vitele gazdei, bagă de seamă că vine drăguța lui..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 99). - Din magh. nyomás "câmp destinat pășunii" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Philippide, DA, cf. DER; DEX, MDA), printr-o formă interm. nimaș (Șăineanu).

imós, -oasă, imoși, -oase, adj. - Murdar; noroios, mocirlos. ■ (Top.) Imoasa, vale în loc. Vima Mică (Vișovan, 2008). - Din im "noroi" + suf. -os, sau din lat. limonus (CDDE, cf. DER; DEX). ináș, inași, s.m. - (reg.) 1. Flăcău (Trans.). 2. Ucenic (Seini). - Din magh. inas "ucenic; valet" (DA, cf. DER; MDA).

inăuán, -ă, inăuani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Inău. 2. (Locuitor) din Inău. - Din n. top. Inău + suf. -an.

inăuáncă, inăuance, s.f. - Femeie originară din localitatea Inău. Locuitoare din Inău. - Din inăuan + suf. -că.

indreá, s.f. - v. andrea.

íngă, (îngă, ningă), prep. - Lângă: "Măderan crescut în iarbă, / Măi mândruluț d’ingă apă" (Papahagi, 1925: 185), "Tre' ghezeșu p'îngă tine" (Papahagi, 1925: CVI). - "Ca formă, acest ningă îl putem apropia de prepoziția arom. nângă (sau ningă) însemnând lângă și rezultat prin asimilarea din lângă < nângă (> ningă)" (Papahagi, 1925: 159); din lângă (< lat. longum ad).

iní, in, vb. intranz. - (dial.) A veni; a zini: "Ină, tată, ină! / Oile furatu, / În țară mânatu" (Papahagi, 1925: 124). "Știu că-ar ini și mândru / Ca să-și stâmpere doru" (Papahagi, 1925: 207). "Sunetul v, în unele cuvinte, în dreapta Tisei (pe Vișeu) și în jos de Sighet, nu se pronunță; ex: iță, ițăl, ine, otrăiesc (viță, vițel, vine, otrăvesc); pe când în ținutul Izei și al Marei, v se pronunță z; ex: ziță, zițel, zine, otrăzesc" (Țiplea, 1906: 413). - Var. a lui veni (< lat. venire).

iobán, adj, - Mare, dezvoltat (Grad, 2000). - Probabil din magh. jobban "mai bine".

ióf, iofi, s.m. - (reg.) Latifundiar maghiar (cu nume de conte) în Transilvania; grof: "Iofule, măria ta"; "Bag sama, e numele împăratului; acela-i ca un grof" (Papahagi, 1925). - Din grof (< magh. gróf < germ. Graf "conte").

iói, interj. - Vai. Cuvânt care exprimă nemulțumire, surpriză, indignare, mirare, admirație, frică etc.: "Ioi de mine, hăi soacră" (Memoria, 2001: 113). - Din magh. jaj (Farcaș, 2009); formă onomatopeică.

ioság, iosaguri, s.n. - (reg.) Proprietate, moșie; avere, avuție: "Ies afară, n-am iosag, / Ce focuțu' să mă fac?" (Țiplea, 1906). Atestat sec. XVI, în Maramureș. - Din magh. jószág "avere" (Scriban; Tiktin, DA, cf. DER; DLRM, MDA).

ípen, -ă, ipeni, -e, adj. - (reg.) 1. Întreg (din punct de vedere fizic). 2. Sănătos: "Care putea fugi mai ipen, acela scăpa, care era mai slab, acolo rămânea mort" (Bilțiu, 1999: 122). - Din magh. épsen (MDA).

írcă, irci, s.f. - (reg.; înv.) Caiet (de școală). Atestat în Săcel, Ieud și Moisei, dar și în satele din dreapta Tisei (ALRRM, 1973: 692; DRT). - Din magh. irka "caiețel" (MDA).

írhă, irhe, (ierhă), s.f. - (reg.; înv.) 1. Aplicații decupate de piele subțire; ornament pe pieptarele femeilor (Bănățeanu, 1965: 122). 2. Șubă (în satele din dreapta Tisei). - Din magh. irha "piele" (MDA).

írmă, irme, (irimă), s.f. - (pop.) Inimă. - Var. a lui inimă (< lat. animă), cu rotacismul lui -n- intervocalic și cu sincopa celui de al doilea i (> irimă) (Frățilă).

iroásă, iroase, s.f. - (mit.) Zână rea, duh rău; iele, ilioi, vântoase, frumoase etc.: "Nu te văita / Că eu pă toți oi striga: / Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroi / Și strigoi / Și d’eot’itori" (Papahagi, 1925: 283). - Cf. irează, eres (MDA); posibil din irodițe "iele", prin contaminare cu vântoase, frumoase "iele".

iscodí, iscodesc, vb. tranz. - A cerceta cu de-amănuntul, a spiona: "Ei iscodeau pe la țărani, în care sat se găsește câte-un asupritor" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). - Din sl. sǔhoditi "a cerceta" (Scriban, Șăineanu); din sl. ischoditi (DEX).

ismolénci, s.m. - v. smolenci ("haine păcurărești").

isprădí, isprădesc, vb. tranz. și refl. - (pop.) A face ceva rău, a face o boacănă. - Var. a lui isprăvi (< sl. ispraviti "a îndrepta; a alcătui, a forma", DA, DER, DEX).

ișlắu, s.n. - (reg.) Daltă cu tăiș trapezoidal, cu vârful drept, folosită la prelucrarea lemnului (Bilțiu, 2010). - Et. nec.

ișpán, s.m. - v. șpan ("viceguvernator").

ítros, s.m. - (bis.) Utrenie, mânecare, care premerg liturghiei (Bud, 1908). Slujba care se face dimineața: "Să fii gazdă veselos, / Să poți merge la itros" (Bârlea, 1924, I: 132). "Slujbe sfinte și itroase, / La zile mari și frumoase" (Bilțiu, 1996: 146). - Et. nec. (MDA); din gr. órthros "auroră, utrenie", probabil contaminat cu sl. (j)utros "azi-dimineață" (Scriban; Tiktin, DA, cf. DER).

itulí, itulesc, vb. tranz. - (reg.) A lucra, a se îndeletnici cu ceva. - Et. nec.

íță¹, ițe, s.f. - Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: "Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului" (Bârlea, 1924, II: 469): "Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele" (Memoria, 2001: 100). - Lat. licia "urzeală, fir" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

íță², ițe, s.f. - (pop.) Viță, neam: "Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea" (Țiplea, 1906: 470). - Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > y > i.

ițălár, ițălari, s.m. - Moluscă de broască (Hotea, 2006); vițelar. - Din vițel (< lat. vitellus), prin palatalizare + suf. -ar.

ițíe, iții, s.f. - (reg.; arh.) Măsură veche pentru lichide; făcea șase decilitri și ceva (Bud, 1908; Țiplea, 1906). Trei iții făceau 2 litri: "Să bem vin cu iția, / Să ne-mpărțim dragostea" (Papahagi, 1925: 203). - Din magh. icce "jumătate" (Bud, Țiplea, MDA).

iucastắu, iucastauă, (icastău, licastău, lucastău), s.n. - (reg.) Unealtă ascuțită cu care se fac găuri în cercurile de fier (la roți); dorn, priboi. - Din magh. ljukasztó "dorn" (MDA, pentru var. licastău).

íugăr, iugăre, s.n. - (înv.) Unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu 0,57 ha, utilizată în Transilvania. - Lat. iugerum "măsură agrară de aprox. 25 arii" (sec. XVIII) (DER, DEX. MDA).

iuí, iui, vb. intranz. - A striga, a chiui: "...nu știu unde a fost ea slujnică și s-a dus într-o noapte și a iuit" (Bilțiu, 1999: 182; Săliștea de Sus). - Din iu, interj. "strigăt repetat la horă" (formă onomatopeică) + suf. -ui (după chiui) (DEX, MDA).

ivóste, s.f. - v. iboste ("dragoste").

izán, izeni, s.m. - (onom.) Nume colectiv dat locuitorilor din satele de pe Valea Izei (Maramureșul istoric): "Dup-on câne de izan" (Bârlea, 1924, II: 10). - Din Iza (curs de apă ce izvorăște din Munții Rodnei și se varsă în Tisa) + suf. -ean (> -an).

izerói, s.m. - (bot.) Iederă (D. Pop, 1970): "Zis-a badea de la noi / Să-i fac struț cu izeroi" (Familia, 1891, cf. D. Pop, 1970: 154). - Probabil din iederoi.

ízmă, izme, s.f. - (bot.) Mentă (Mentha piperita). - Et. nec. (Șăineanu, DEX); din magh. izmat (MDA).

izuí, izuiesc, vb. tranz. - A schimba cursul apei prin ridicarea unui obstacol în calea cursului natural (Grad, 2000). - Din iaz + suf. -ui (> iezui > izui) (Frățilă).

izvárniță, izvarnițe, s.f. - (reg.; gastr.) Zărul rezultat din laptele de oi după ce se alege cașul. Termen utilizat în satele de pe Valea Marei, inclusiv Sighet, Săpânța și Petrova; de la Rozavlea până la Borșa se folosește sin. zer (ALRRM, 1971: 380). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din sl. zavariti (Papahagi, 1925); dintr-un ucr. *izvarnica sau *izvarica (cu substituire de sufix), neatestat, din (i)zvarjati "a fierbe" (DA, cf. Frățilă).