Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera Î

←Litera I

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef Litera Î

Litera J→

îhî, interj. - Da, de acord, desigur. - Formă onomatopeică.

îmbăierá, îmbăierez, vb. tranz. - (reg.) "A lega cămașa sau sumanul la grumazi" (Bud, 1908). - Din în- + baieră "șiret, curea, sfoară" (< lat. bajulus, bajula) (Scriban, DEX, MDA). îmbăierát, -ă, îmbăierați, -te, adj. - (reg.) Legat cu baiere: "Cu sumanu-mbăierat" (Papahagi, 1925: 233). - Din îmbăiera (DEX, MDA).

îmbălătúră, s.f. - 1. Plin de bale; îmbălat, spurcat (Iuga, 2008). 2. Înjurătură. - Din îmbăla (în- + bale) + suf. -ătură (DEX, MDA).

îmbălțuí, îmbălțuiesc, vb. tranz. - (reg.) A lega balțul pe capul miresei: "Apoi sara îmbălțuiesc pă mn'ireasă" (Papahagi, 1925). - Var. a lui îmbălțare (îmbălța) (MDA).

îmbălțuít, -ă, îmbălțuiți, -te, adj. - (reg.) Legat cu balț. - Din îmbălțui.

îmbărbânțá, îmbărbânțez, vb. tranz. - (reg.) A împodobi cu bărbânoc (de obicei, steagul de nuntă). - Din în- + bărbânoc "saschiu", contaminat cu bărbânță.

îmbătăciúne, îmbătăciuni, s.n. - (med.) Amețeală. În expr. îmbătăciune de cap (ALRRM, 1969: 165): "Dar, de-atunci, ori de câte ori intra pe ușă, avea amețele și îmbătăciuni de cap" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 205). - Din îmbăta "a se ameți cu băutură" (< lat. *imbibitare, din bibitus "beat") + suf. -ciune (MDA).

îmbe, num. - (înv.) Ambele: "Șî o băgat îmbe picioarele în cizmă" (Papahagi, 1925: 125). - Lat. *ambi, ambae (DA, cf. DER; DEX).

îmbițá, vb. tranz. - (reg.) A albi. - Din în- + biță "lână de culoare albă".

îmbițát, -ă, îmbițați, -te, adj. - (reg.) Albit: "Oile cele-mbițate" (Bilțiu, 1990: 17). - Din îmbița.

îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. - (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALRRM, 1973: 828): "Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte" (Dăncuș, 1986: 44). - Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).

îmblătă, îmblăte, (umblătă), s.n. - (min.) Suitor; "construcție înclinată prin care se circulă între două orizonturi miniere" (Gh. Pop, 1971: 95). - Var. a lui umblet (< umbla + suf. -et).

îmblătí, îmblătesc, vb. tranz. - 1. A bate cerealele cu îmblăciul pentru a le scoate semințele. 2. A trânti. 3. (refl.) A se agita, a se foi: "Se îmblătește de trăsnește" (Memoria, 2001: 102). - Cf. sl. mlatǐtǐ "a bate" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < sl. mlatǔ "ciocan" (Șăineanu).

îmboldí, îmboldesc, vb. tranz. - A împinge pe cineva la o acțiune; a îndemna: "Și Balcu îi tăt îmboldé pe oameni: Tra, mă, Ioa'..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 261). - Din în- + bold "ac" (sensul primar este "a împunge un animal cu bățul") (Scriban, DEX); din în- + boldi (MDA).

îmborbocá, vb. refl. - (reg.) A se răsturna, a se da peste cap. - Et. nec.

îmborbocát, -ă, îmborbocați, -te, adj. - (reg.) Răsturnat, îmburdat. - Din îmborboca.

îmboțí, îmboțesc, vb. tranz. - (reg.) A șifona, a mototoli. - Din în- + boți (< boț "cocoloș) (Scriban).

îmboțít, -ă, îmboțiți, -te, adj. - (ref. la haine) Șifonat, mototolit. - Din îmboți.

îmbrățoșá, îmbrățoșez, vb. tranz. - (reg.) A lua în brațe, a strânge în brațe: "Cupcea, când să bătea, își lua cuțitu' în dinți, îmbrățoșa câte patru oșeni deodată..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). - Var. a lui îmbrățișa (< în- + brățiș) (DEX, MDA).

îmbrobdí, îmbrobdesc, (îmbrobodi), vb. tranz. - (reg.) A înșela, a păcăli, a amăgi, a duce cu vorba. - Var. a lui îmbrobodi (< în- + broboadă) (Scriban, DEX, MDA).

îmbrobdít, -ă, îmbrobdiți, -te, adj. - (reg.) Înșelat, păcălit, amăgit. - Din îmbrobdi. îmbucá, îmbuc, vb. tranz. - 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. - Lat. *imbuccare (< bucca "gură, obraz") (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

îmbuiecí, îmbuiecesc, vb. refl. - (reg.) A se veseli, a chefui. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). - Din în- + buieci (< buiac "neastâmpărat") (Scriban, MDA).

îmbulzáștină, îmbulzaștini, s.f. - (reg.) Înghesuială (Faiciuc, 2008); îmbulzeală. - Din îmbulzî + suf. -aștină.

îmbulzất, -ă, îmbulzâți, -te, (îmbulzit, îmbuldzât), adj. - 1. Înghesuit, strâns unul în altul. 2. Cocoșat, adus de spate. Termen utilizat preponderent în satele de pe văile Vișeu și Iza; în rest, se folosește gârb, cujd'it, gujd'it (ALRRM, 1969: 111). - Din îmbulzi.

îmbulzeálă, îmbulzeli, s.f. - Înghesuială, aglomerație. - Din îmbulzi + suf. -eală (DEX, MDA).

îmbulzí, îmbulzesc, vb. tranz. - A se ghemui, a se înghesui, a se îngrămădi. - Din în- + bulz "cocoloș, bulgăre" (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii, a muri: "Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit" (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). - Din în- + bumb "nasture" (Scriban, DEX, MDA).

îmbumbát, -ă, îmbumbați, -te, adj. - (reg.) Închis la nasturi. - Din îmbumba.

îmbuná, îmbunez, vb. tranz., refl. - A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. - Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).

îmbunát, -ă, îmbunați, -te, adj. - Calmat, liniștit, potolit. - Din îmbuna (DEX, MDA). îmburdá, îmburd, vb. tranz., refl. - A (se) răsturna, a (se) întoarce: "Când vântuțu' și-a sufla, / Vântu' casa a-mburda" (Bârlea, 1924, II: 285). - Et. nec. (DER, MDA).

îmburdát, -ă, îmburdați, -te, adj. - Răsturnat, doborât. - Din îmburda (MDA).

îmbursucá, îmbursuc, vb. refl. - (reg.) A se mânia, a se supăra. - Din în- + bursuca "a se burzuli" (< bursuc "viezure") (MDA).

împărătúș, împărătuși, (împărățăl), s.m. - (anat.) Omușor; apendice situat în cavitatea bucală; țâfluoc (Petrova), înd'ițătoare (Budești, Rozavlea), țâmburucu' din fundul gurii (Dragomirești): "Din împărătuș, / De sub împărătuș, / Din vinele grumazilor" (Bârlea, 1924, II: 381). - Din împărat "suveran" (< lat. imperator) + suf. -uș (MDA).

împărtáștină, împărtaștini, s.f. - Împărțeală: "Ne-o făcut împărtaștină la loc" (Papahagi, 1925; Sat-Șugatag). - Din împărți (< lat. impartire) + suf. -aștină.

împărtășánie, împărtășanii, s.f. - (bis.) Cuminecătură, grijanie. - Din împărtăși (< în- + părtaș "participant") + suf. -anie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

împeliná, vb. refl. - (reg.) A se amărî, a deveni amar ca pelinul: "Că de când te-am așteptat / Gura mi s-a-mpelinat, / Nu-i bună de sărutat" (Antologie, 1980: 314). - Din în- + pelin (< sl. pelynǔ) (MDA).

împiciorogá, vb. refl. - A se pune pe picioare; a se întrema (Faiciuc, 2008). - Din în- + piciorog, picioroage "catalige" (< picior + suf. -og) (Scriban, MDA).

împintecá, vb. tranz. - A îndemna calul cu pintenii. - Din în- + pinten (< sl. *pentinǔ) + -ca; cf. împintena.

împirilát, -ă, împirilați, -te, (împtirilat), adj. - (reg.) Teren plin de pir: "Pă câmpuțu-mpt'irilat" (Papahagi, 1925: 261). - Din în- + pir + -ilat.

împistrí, împistresc, vb. tranz. - (reg.) A decora, a broda, a încondeia: "Împt'istrește, / Popistrește / Gulerași frățâne-so, / Cameșă tătâne-so" (Calendar, 1980: 4). - Cf. sl. pǐstriti (Scriban, DEX, MDA).

împistrít, -ă, împistriți, -te, adj. - (reg.) Decorat, încondeiat. - Din împistri.

împistrătoáre, s.f. - (reg.) Femeie pricepută în ale țesătoriei, în confecționarea cergilor, a covoarelor tradiționale: "Treabă să fii loatră șî să ai cap bun să știi face așa: acele femei sân' rare pân sat șî le zâcem 'mpkistritoare" (Ileana Ciceu, Budești, cf. Papahagi, 1925: 96). - Din împistra "a decora" (< sl. pǐstriti) + suf. -ătoare.

împrelistít, -ă, împrelistiți, -te, (împrelestit), adj. - (reg.) 1. Afurisit, blestemat: "Ești o rujă scuturată, / Din vița cea blăstămată; / Ești o rujă domolită, / Din vița cea-mprelestită" (Bârlea, 1924, I: 200). 2. Neastâmpărat. - Din în- + prelisti "a vrăji, a zăpăci" < vsl. prie-lǐstiti < vsl. listi "înșelăciune" (Scriban).

împretenoșa, împretenoșez, vb. refl. - (reg.) A se împrieteni, a deveni prieten cu cineva: "S-o împretenoșat cu iobagii..." (Bilțiu, 2013: 87). - Din împrieteni (prin contaminare cu prietenos).

împrimăvărá, vb. refl. - A se face primăvară. - Din în- + primăvară (< lat. primavera) (DEX, MDA).

împrohodít, -ă, împrohodiți, -te, adj. - (reg.) Sens aluziv de "legat de cineva până la moarte": "Vreu-ai să mă vezi la voi / Împrohodită-napoi / Și dacă n-oi aduce boi, / Numa' ochii mei cei doi" (Calendar, 1980: 100). (Maram.). - Et. nec. (MDA); din în- + prohodi "a face slujba morților" + suf. -it.

încálte, (încalete), adv. - Măcar, cel puțin: "Încalet'e le-o dat de lucru"; "Amu, apoi săturați-vă încalte de lapte" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). - Din încă + alta (Scriban, DEX, MDA). încălá, vb. refl. - A se îngrășa. - Lat. incallare (< callum "umflătură") (DLRM, MDA).

încălát, -ă, încălați, -te, adj. - Îngrășat, umflat, dezvoltat (Grad, 2000; Săcel). - Din încăla (DLRM, MDA).

încârjoí, (încârjoia), vb. refl. - (reg.) A se încârliga, a se încovoia, a se strâmba: "După șasă, beu și șapte, / Să nu mă-ncorjoi de spate" (Bilțiu, 2006: 102). - Din în- + cârjă "toiag încovoiat în partea de sus" (< sl. kruži "cruce") (Scriban, DLRM, MDA).

încârjoíat, -ă, încârjoiați, -te, (încorjoiat), adj. - (reg.) 1. Încovoiat, încârligat. 2. Cocoșat, aplecat, strâmb. - Din încârjoia.

încârligá, vb. tranz, refl. - A (se) încreți, a (se) încovoia, a (se) cârlionța. - Din în- + cârlig (cf. bg. karlik) (DEX, MDA).

încârligát, -ă, încârligați, -te, adj. - Încrețit, cârlionțat. - Din încârliga.

începătoáre, începători, s.f. - Vergea de care se leagă firele urzelii când se începe țesutul (Biserica Albă). - Din începe (< lat. incipire) + suf. -ătoare (DEX).

încetinát, -ă, încetinați, -te, adj. - Cu cetină; plin de ace de brad: "Voi, doi brazi încetinați, / Ce focu' vă legănați?" (Papahagi, 1925: 180). - Din în- + cetină "ac de brad" (< sl. četina) + suf. -at (MDA).

închiotorá, închiotorez, (încheotora), vb. refl. - (despre o haină) A se închide prin chetori (Maram. Nord: Strâmtura). - Din în- + cheotoare "butonieră" (Scriban, MDA).

închipuí, închipuiesc, vb. tranz. - (pop.) A transforma, a face, a întocmi: "Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc" (Bilțiu, 1996: 224). - Din în- + chip "față, înfățișare" + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

înciotá, vb. refl. - (reg.) A se împerechea (Faiciuc, 2008). - Din în- + ciot.

încipcá, vb. tranz. - (reg.) A broda. - Din în- + cipcă "broderie" (< magh. csipke).

încipcát, -ă, încipcați, -te, adj. - (reg.) Dantelat, brodat; înstruțat. - Din încipca.

înciribá, vb. tranz. - (reg.) A încuiba, a-și face cuib, a așeza în cuib: "Plânsuri de cu sară, / Duceți-vă-n târg la oi! / Acolo vă așezați, / Acolo vă înciribați, / La copilaș pace-i dați" (Antologie, 1980: 257). - Et. nec.

înciupá, vb. tranz. - (reg.) (ref. la porumb) A lega rod; "a țâpa ciup, mătasă": "O înciupat mălaiu", adică "țâpă ciucalăú cela afară" (ALRRM, 1973: 806). - Din în- + ciup (MDA).

înciurá, înciurez, vb. tranz. - (reg.) A coase la gherghef, a face ciur. - Din în- + ciur "broderie".

încobilá, încobilez, (încobd'ila), vb. tranz. - (reg.) A pune plugul pe cobilă. - Din în- + cobilă "suport de lemn pe care se transportă plugul" (< sl. kobyla).

încorcoșá, încorcoșez, vb. intranz. - (reg.) (ref. la grâu) A crește mai multe fire din același bob (ALRRM, 1973: 818). - Din în- + corcos "necopt, crud".

încordătúră, încordături, s.f. - (reg.; înv.) Cotitură, șerpuire de drum: "Cucule cu pene suri, / Nu cânta la-ncordături" (Papahagi, 1925: 192; Săcel). - Din încorda (< în + coardă) + suf. -ătură (DEX, MDA).

încorjoíat, adj. - v. încârjoiat ("cocoșat").

încrucișát, -ă, încrucișați, -te, adj. - Cu defect de vedere; care se uită cruciș; sașiu. - Din încrucișa "a așeza cruciș" (< în- + cruciș) (DEX, MDA).

încuiá, încui, vb. tranz., refl. - 1. (tranz.) A închide. 2. (refl.) (med.; pop.) A se constipa. - Lat. *(in)cuneare (< cuneus) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA).

încujdí, vb. tranz. - (reg.) A arcui (un băț, o nuia) (Biserica Albă). - Var. a lui încujbi (< cujbă) (MDA).

încujdít, -ă, încujdiți, -te, adj. - (reg.) Arcuit, îndoit, curbat. - Din încujdi.

încuntí, vb. refl. - v. cunti ("a se obișnui").

încuntít, -ă, încuntiți, -te, adj. - (reg.) Învățat, dedat. - Din încunti.

îndăginít, -ă, îndăginiți, -te, adj. - (reg.) Supărat, îndurerat, nemângâiat. - Et. nec.

îndăluí, îndăluiesc, vb. refl. - (reg.) A se porni, a pleca (Moisei și Borșa). - Din magh. indulni "a porni" (MDA).

îndămấnă, (îndemână), adv. - De ajutor, de sprijin: "Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână" (Papahagi, 1925: 226). - Din în- + de + mână (Scriban, DER, DEX, MDA).

îndămânos, -oásă, îndămânoși, -oase, adj. - Îndemânatic. - Din îndămână + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).

îndărắt, (îndărăpt), adv. - Înapoi, în urmă, în spate: "Fetele numără parii din gard, îndărăpt, de la zece la unu" (Memoria, 2001: 11). - Lat. in-de-retro (Șăineanu; Cipariu, Pușcariu, CDDE, Giuglea, DA, cf. DER; DEX, MDA).

îndărătá, (îndărăpta), vb. refl. - A se înapoia, a se întoarce: "Uimă, uimată, / Înapoi te îndărată" (Ștețco, 1990: 59). - Din îndărăt; cf. îndărătnici.

îndârjá, îndârjele, s.f. - (reg.) Coada lungă de la îmblăciu, care se ține în mână; dârjauă: "Și d-acolo coborâți, / Unde-i coasta cu nuiele / Și vă tăieți îndârjele" (Bârlea, 1924: 26). - Din în- + dârja "mâner; manivelă; nuia, băț".

îndesoáre, îndesori, (îndesorire), s.f. - (reg.; med.) Constipație, dar și diaree (Bârlea, 1924). "Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi" (Țiplea, 1906). "Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare" (Bârlea, 1924, II: 382). - Din îndesa (< lat. in-de(n)sare) + suf. -oare.

îndiá, îndiu, vb. intranz. - (pop.) A îmbia, a îndemna; a invita, a pofti. - Var. a lui îmbia (< lat. *inviare "a îmbia").

îndiát, -ă, îndiați, -te, adj. - (pop.) Îndemnat; invitat, poftit. - Din îndia / îmbia.

îndoitúră, îndoituri, s.f. - (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc, 1998: 138). - Din îndoi "a amesteca cu apă" (< în + doi) + suf. -tură (DEX, MDA).

îndrugá, îndrug, vb. tranz. - A toarce firul spre dreapta: "O fată pricepută în vrăjuri pornește cu fusul pe la fiecare fată din șezătoare și îndrugă îndărăpt din vârful caierului de la fiecare fată" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 219). - Din în- + drugă "fus" (< sl. drogǔ, ucr. druk) (Scriban, DEX, MDA).

înfățoșá, înfățoșez, vb. refl. - (reg.) A se înfățișa, a ieși în față, a se arăta. - Var. a lui înfățișa (< în- + fățiș) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

înfățoșát, -ă, înfățosați, -te, adj. - (reg.) Înfățișat, arătat. - Din înfățoșa.

înfelcărát, adj. - v. înfleșcherat.

înferecá, vb. tranz. - (înv.) A încuia, a închide; a lega cu lanțuri, a încătușa. - Din în- + fereca (< lat. fabricare "a lucra fierul") (MDA).

înferecát, -ă, înferecați, -te, adj. - Încuiat, închis; înveregat, plin de inele și verigi de fier: "Cu fluieru-nferecat" (Calendar, 1980: 5). - Din înfereca (MDA).

înfleșcherá, înfleșcherez, vb. tranz. - (reg.) A orna, a broda. - Et. nec.

înfleșcherát, -ă, (înfelcărat), adj. - (reg.) Ornamentat, brodat: "C-on cojoc înfleșcherat" (Bilțiu, 1996: 126). - Din înfleșchera.

înfocăciúne, înfocăciuni, s.f. - (reg.; med.) Febră, temperatură; foc. Termenul a circulat preponderent pe Valea Marei (ALRRM, 1969: 152). (Maram.). - Din înfoca "a înfierbânta" (din foc < lat. focus) + suf. -ciune, cf. înfocătură.

înformăcá, (înfermeca), vb. traz. - (reg.; mag.) A fermeca, a vrăji. - Din în- + fermeca (MDA).

înformăcát, -ă, înformăcați, -te, (înfermecat), adj. - (reg.; mag.) Vrăjit, fermecat (Papahagi, 1925). - Din înformăca.

înfugărí, înfugăresc, vb. tranz. - (reg.) A alerga, a fugări (pe cineva) (Bâle, 2005). - Din în- + fugări (< fugă + suf. -ări), cf. înfuga.

înfurcí, vb. refl. - (reg.) A se bifurca. - Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).

înfurcít, -ă, înfurciți, -te, adj. - (reg.) Bifurcat, despărțit; crăcănat. - Din înfurci (MDA).

îngă, prep. - v. ingă ("lângă").

îngăduí, îngădui, vb. tranz. - 1. A permite, a lăsa, a da voie. 2. A desface o strânsoare, o legătură. - Din magh. engedni "a lăsa, a îngădui" (Cihac, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

îngăimăcí, îngăimăcesc, (înghemeci, înghemetici), vb. refl. - (reg.) A se încurca, a se zăpăci; a se intimida, a se fâstâci. - Din îngăima "a bolborosi", contaminat cu buimăci sau zăpăci (DLRM, MDA).

îngâná, îngân, vb. intranz. - A repeta un cuvânt sau o frază sau a repeta cuvintele rostite de altcineva: "...și numai a îngânat: nu-i a bună, nu-i a bună, nu" (Bilțiu, 1999: 96; Rogoz); "Eu gânesc a hori bine, / Da' voi mă-îngânați pe mine" (Antologie, 1980: 380). - Lat. *ingannare "a lua în râs", gannare "a mormăi, a-și bate joc" (Pușcariu, CDDE, Pascu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

înghemeticí, vb. refl. - v. îngăimăci ("a se încurca").

înglodá, înglod, vb. refl. - 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. - Din în- + glod "noroi" (Scriban, DEX, MDA).

înglodát, -ă, înglodați, -te, adj. - Înfundat în noroi (sau în datorii). - Din îngloda (MDA).

îngrecá, vb. tranz. - A îngreuna, a rămâne gravidă. - Lat. *ingrevicare < lat. grevis, gravis "greu" (Șăineanu, Scriban; Felecan, 2011; MDA).

îngrecát, -ă, îngrecați, -te, adj. - (reg.) Îngreunat, încărcat: "Nici am drăguț, nici bărbat, / Fără suflet îngrecat" (Bârlea, 1924: 80; Berbești). - Din îngreca (MDA).

îngrețoșá, îngrețoșez, vb. refl. - A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta. - Din în- + grețos (< greață) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

îngrețoșát, -ă, îngrețoșați, -te, adj. - Dezgustat, scârbit. - Din îngrețoșa (MDA).

îngreunát, -ă, îngreunați, -te, adj. - (ref. la femei) Însărcinată, gravidă; groasă, tăroasă. - Din îngreuna "a se împovăra" (< lat. *in-grevinare) (DEX, MDA).

îngropăciúne, îngropăciuni, s.f. - (rel.) Ceremonie de înmormântare. - Din îngropa (< în + groapă) + suf. -ăciune (DEX, MDA).

îngurguțá, vb. intranz. - (reg.; înv.) A se mândri, a se făli. - Din gurguța (MDA).

îngurguțát, -ă, îngurguțați, -te, adj. - (reg.; înv.) Țuguiat. - Din îngurguța.

înhăí, înhăiesc, vb. refl. - (reg.) A se opinti, a se strădui pentru a ridica o greutate. - Et. nec.

înhăitá, înhăitez, vb. refl. - A se întovărăși: "În munți a dat de alți haiduci (...). Cu toții s-au înhăitat împreună" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). - Din în- + haită (< magh. hajtó) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

înhoí, înhoiesc, vb. refl. - (reg.) A se însoți, a se alia, a se întovărăși: "S-o înhoit cu alții, încă tri tâlhari ca el, și o plecat să fure miei în Valea Porcului" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 147). - Din în- + hoi ("a se dezmierda, a se honcăli").

înholbá, vb. ref. - v. holba.

înjugurá, vb. tranz. - (reg.) A prinde la jug. - Din în- + jug, juguri (< lat. jugum), cf. înjuga (Frățilă).

înjugurát, -ă, înjugurați, -te, adj. - (reg.) Prins la jug: "Și bouții-njugurați / Și părinții supărați" (Bârlea, 1924: 5). - Din înjugura + suf. -at.

înlóntru, adv. - (înv.) Înăuntru. (Trans., Maram.). - Probabil lat. (in)illac intro (DA, DEX); cf. înăuntru (MDA).

însăcurát, -ă, însăcurați, -te, adj. - (reg.) 1. Asigurat. 2. Interzis, cu interdicție; condamnat: "...că el [Vasile Lucaciu] n-o fo' slobod să se vadă, că el o fo' însăcurat din patru țări" (Papahagi, 1925: 323; Sat Șugatag). (Maram.). - Din în- + lat. securus + -at (MDA).

însăilá, însăilez, vb. tranz. - A coase provizoriu. - Din în- + saia "ață pentru însăilat" (DEX, MDA) < tc. saya (Cihac, Conev, cf. DER; Șăineanu, Scriban); cuvânt autohton (Russu, 1981).

însăjetá, însăjetez, vb. tranz. - (înv.; mag.) A fermeca pe cineva prin străpungerea cu o săgeată (vrăjită): "M-ar fi putut însăjeta, să-mi ia graiul..." (Bilțiu, 1999: 328). - Din în- + săgeată (< lat. sagitta) (MDA).

însăjetát, -ă, însăjetați, -te, adj. - (mag.) Fermecat, vrăjit. - Din însăjeta.

însâmbrá, însâmbrez, vb. tranz., refl. - (reg.) I. (tranz). 1. A lua pe cineva tovarăș. 2. A angaja cu simbrie. 3. A face stână împreună. II. (refl.) A se întovărăși, a se asocia: "Și eu când ne-am însâmbrat / De femee de luat" (Papahagi, 1925: 264). - Din în- + sâmbră "asociație, tovărășie" (Scriban, MDA).

înspicá, vb. tranz. - A da în spic: "C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu" (Ștețco, 1990: 184). - Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (< lat. spicum) (DEX, MDA).

înstrăinát, -ă, înstrăinați, -te, (înstreinat, străinat), adj. - Plecat definitiv sau temporar din locul de baștină: "Mă cheamă codru' la el / Să-i fiu frate și fârtat, / Să nu stau înstrăinat" (Calendar, 1980: 68); "Nu-i trabă mai mare fune, / Numa' străinat în lume" (Papahagi, 1925: 213). - Din înstrăina (< în- + străin < lat. extraneus) (DEX, MDA).

înstruțá, vb. refl. - (reg.) A se împodobi (cu struț de flori); a se înfrumuseța: "Dă-i mândrului să se-nstruțe, / Să se-nstruțe cu floarea" (Calendar, 1980: 77). - Din în- + struț "buchet, floare" (< germ. Strauβ) (DLRM, MDA).

înstruțát, -ă, înstruțați, -te, adj. - (reg.) Împodobit (cu struț). - Din înstruța (MDA). înșfăcá, înșfăc, vb. tranz. - A prinde, a înhăța. - Din sl. hvatati (Scriban); din bg. hvaštam (DER, DEX, MDA).

întărnițá, vb. tranz. - (reg.) A înșeua; a pune șaua pe cal: "Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat" (Bârlea, 1924, I: 162). - Din în- + tarniță "șa" (Scriban, DEX, MDA).

întărnițát, -ă, întărnițați, -te, adj. - (reg.) Înșeuat. - Din întărnița (MDA).

întấie, num. adv. - Prima dată, întâi (Maram. Nord). - Lat. *antaneus (< lat. ante "înainte") (CDDE, DEX, MDA).

întiná, vb. tranz., refl. - A (se) murdări. - Din în- + tină "noroi" (< sl. tina) (Scriban, DEX, MDA).

întinát, -ă, întinați, -te, adj. - Murdar. - Din întina.

întornocát, -ă, întornocați, -te, adj. - (reg.) Amestecat, împreunat: "După această mulsoare de seară, oile pleacă întornocate (= împreunate) toate la pășune..." (Morariu, 1937: 139). - Din întornoca, întrunoca; cf. întrolocat < întroloca (într-un loc) (MDA).

întorsúră, întorsuri, s.f. - Răscumpărare a unei părți din moșie, din casă; întorsătură: "I-o dat lu' frate-so întorsură din casă" (Faiciuc, 2008). - Din întors "revenit" + suf. -ură (DEX, MDA).

într'așeș, loc. adv. - Chiar de aceea, dinadins, înadins, intenționat; în ciudă, în poară: "Că mulți așteaptă să 'nchid ochii, da' numa într'așeș nici prin cap nu-mi trece" (A. Radu, 1941: 14). - Probabil din în + așa (în loc de adins "intenționat" < lat. ad id ipsum "tocmai pentru aceasta") = într-așa, într-așe.

întrecătúră, întrecături, s.f. - 1. Persoană mofturoasă. 2. Persoană care nu respectă buna cuviință: "Da-amu-s niște întrecături, / Fac la fete strâgături" (Bilțiu, 2006: 214). - Din întrece + suf. -ătură (MDA).

întréce, întrec, vb. refl. - A depăși măsura, a fi obraznic, a fi necuviincios. - Din în- + trece (< lat. traicere) (Scriban, DEX, MDA).

întremá, întremez, vb. refl. - A se înzdrăveni, a-și reveni, a recăpăta puteri. - Et. nec. (DEX, MDA); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970).

întroiení, vb. tranz., refl. - A acoperi cu troiene. - Din în- + troian "nămete" (Scriban, DEX, MDA).

întrunocá, vb. tranz., refl. - A (se) aduna, a (se) uni; a fi împreună. - Var. a lui întruloca, întroloca "a se strânge la un loc, a se întruni".

întruna, adv. - Mereu, continuu. - Din întru + una (DEX, MDA).

întufoșá, întufoșez, vb. refl. - A se face tufos, a deveni des. - Din în- + tufos (< tufă) (MDA).

înturná, vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) întoarce: "Cine focu o grebla? / Mândruțu' dac-a-nturna" (Papahagi, 1925: 170). - Din în- + turna (< lat. tornare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

înțărcá, înțărc, vb. tranz. - 1. A întrerupe alăptatul natural. 2. A dezobișnui pe cineva de un nărav. - Din în- + țarc (Scriban, DEX, MDA).

înțărcát, -ă, înțărcați, -te, adj. - Dezvățat de supt. - Din înțărca.

înțânțălá, vb. tranz. - (reg.) A monta ținte metalice pe un obiect sau o piesă de îmbrăcăminte. - Et. nec. (MDA); din în- + țintă "știft; pioneză" (< sl. ceta "monedă").

înțânțălát, -ă, adj. - (reg.) Prevăzut cu ținte metalice: "Cu fluier înveregat, / Cu cojoc înțânțălat" (Papahagi, 1925: 232). - Din înțânțăla.

învăerá, vb. refl. - (reg.) A se văieta. - Din în- + văera.

învăerát, -ă, învăerați, -te, adj. - (reg.) Amărât (Papahagi, 1925). - Din învăiera.

învăluí, învăluiesc, vb. tranz., refl. - A (se) amesteca. - Din în- + val (< sl. valǔ), contaminat cu văl "bucată de țesătură" (< lat. velum), cf. înveli, dial. învăli (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

învăluít, -ă, învăluiți, -te, adj. - 1. Amestecat. 2. Acoperit: "Nici amu nu mi-i urâtă, / Numa că mi-nvăluită / Ca tărâțele pă sită" (Țiplea, 1906). 3. Foarte ocupat cu o problemă (Grad, 2000; Săcel). - Din învălui (DEX, MDA).

învărá, învărez, (văra), vb. tranz. - A petrece vara (undeva): "Păcurarii învărează cu oile la munte". - Din în- + vară (< lat. vera) (MDA).

învărgá, vb. tranz. - A învârsta, a țese cu dungi. - Din în- + vargă "dungă (la o țesătură)".

învărgát, -ă, învărgați, -te, adj. - Învârstat, vărgat. - Din învărga.

învăscá, vb. tranz., refl. - (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveli: "C-o init o iarnă gre / Și m-am învăscat cu e" (Țiplea, 1906: 445). - Cf. învești "a (se) îmbrăca" (< lat. investire) (Frățilă, 2000: 54).

învăscát, -ă, învăscați, -te, adj. - (reg.) Învelit, acoperit: "În răntii e învăscat" (Bârlea, 1924: 129). - Din învăsca; din învește (MDA), cf. învăscut.

învârfoiá, învârfoiez, vb. intranz. - (reg.) A umple până la refuz. - Din în- + vârfui (< vârf + suf. -ui); cf. învârfa.

învârfoiát, -ă, învârfoiați, -te, adj. - (reg.) Cu vârf: "O și zinit cu lemnele napoi, tăte carele învârfoiate" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 242). - Din învârfoia.

învârstá, (învârsti, învârșta, învărsta), vb. tranz. - (reg.) 1. A împodobi. 2. A face dungi, a pune vârste, a învărga cu mai multe culori: "Nu știu, coasă ori descoasă, / O mununiță-nvârstează" (Bârlea, 1924: 32). "Roșiuță, merâuță / Să le-nvârste-n cununiță" (Antologie, 1980: 76). - Der. regr. din învârstat "vărgat" (Șăineanu, Scriban, DEX); var. a lui învrăsta (< în + vrâstă) (MDA).

învârstát, -ă, învârstați, -te, (învrâstat), adj. - (reg.) Cu dungi, vărgat: "Numa eu, mămucă, n-am / Țoluc învrâstat pă pat" (Bilțiu, 1990: 377). - Din în- + vârstă "dungă" (< srb. vrsta) + suf. -at (DEX); din învrâsta (MDA).

învârticúș, învârticușuri, s.n. - Mic vârtej de vânt sau rotire a apei în cercuri datorită unui obstacol. - Var. a lui învârtecuș (< învârteci "a învârti" + suf. -uș) (DEX, MDA).

învârtoșá, vb. refl. - A se face vârtos, solid, dur. - Din în- + vârtos (< lat. virtuosus) (DEX, MDA).

învârtoșát, -ă, învârtoșați, -te, adj. - 1. Împietrit. 2. Dârz. - Din învârtoșa.

înveștí, vb. tranz., refl. - (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: "Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește" (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): "să ne nevoim de să ne înveaștem". La cronicari: "Înveștitu-te-ai cu lumină" (Coresi, Ps. 282); "Te scoală de te-nveaște și te-ncinge" (Dosoftei, VS 116/2). "Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește) (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). - Lat. investire "a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli" < lat. vestis "veșmânt, haină" (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA). înveștít, -ă, înveștiți, -te, adj. - (reg.; arh.) Înveșmântat. - Din învești.

înzuá, vb. refl. - (reg.) A se face ziuă, a se revărsa zorile. - Var. a lui înziua (< în- + ziuă), cf. dial. dzuă.

înzuát, -ă, înzuați, -te, (îndzuat), adj. - (reg.) Luminos, plin de lumină: "Că nu-i casă, / Că-i cetate, / Cu fereștile îndzuate" (Papahagi, 1925: 239). - Din înzua.