Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera V

←Litera U

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef Litera V

Litera Z→

vac, -uri, s.n. - (înv.) 1. Timp, perioadă, epocă, veac. 2. Existență, viață, trai: "Eu îți dau pită de grâu și sare, tu îmi dai leac și vac la cutare" (Bârlea 1924 II: 382); "Dă-i, Doamne, leac până-n vac" (Bilțiu 1990: 284; Lăpuș). - Din sl. věkǔ (Cihac cf. DER).

vad, -uri, s.n. - 1. Locul unde apa unui râu e mai mică, malurile sunt joase și se poate trece prin apă cu carul; vad de care; prihod, șar, hat, trecătoare: "Cu un prărocuț de brad / Unde-a si mai mândru vad" (Papahagi 1925: 226). 2. Vadu Izei, loc. situată la 6 km de Sighet, la confluența râului Mara cu Iza. - Lat. vadum "vad".

vailíng, -uri, s.n. - Vas de formă tronconică cu torți. - Din germ. Weitling, Weidling (Țurcanu 2005).

vaiógă, vaioage, (vaiugă, voiogă, văiogă, văiugă), s.f. - Cărămidă nearsă (din pământ și paie, turnată în forme), chirpici; t'eglă nearsă. - Din sl. valjak (Candrea cf. DER); Din magh. vályog (dial. vályug) (MDA).

valắu, (halău), s.n. - 1. Jgheab din lemn sau metal, de sub streșina casei, pentru colectarea apelor pluviale; ciotărnă, ciurău, jd'ab. 2. Covată (din lemn scobit, scândură sau piatră) din care se dă de mâncare la porci; troacă. 3. Albie (pentru adăparea animalelor) care se așează lângă fântână; construită dintr-un trunchi de copac scobit în interior, așezat pe doi bolovani și prevăzut, la capătul mai înclinat cu un dop de lemn. Până nu demult se mai întâlneau și valauă din piatră (Dăncuș 1986: 106). 4. Uluc la streașina casei. 5. Jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosit la spălarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri. - Din magh. vályú (dial. válu, vállu, válló) (MDA).

vámă, -e, s.f. - Plata în natură pentru măcinat; uium. - Din magh. vám, cf. ucr. vam, slov. vama (DER, DEX).

vancắu, s.n. - Unealtă pentru manipularea lemnului în pădure, utilizat de butinari; voltău. - Et. nec.

varméghe, -ii, (varmeghie, varmed'e, ormeghie), s.f. - Județ; comitat în vechiul regat al Ungariei: "...și au degerat toate bucatele (...) prin varmeghe Maramureșului și au căzut foamete mare peste toată varmeghe..." (text datat 1785). - Din magh. vármegye.

város, -ă, adj. - (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă cu roșu (Latiș 1993); alb-murdar (Georgeoni 1936). - Din magh. vörös "roșu".

văcălíe, -i, s.f. - (bot.) Burete ce crește pe trunchiuri de fagi și din care se face iasca (Ganoderma applanatum). - Din veacă (< slov. veka) + -ălie (MDA).

văcăreáță, s.f. - (gastr.) Pâine ornată cu bucăți de aluat, coaptă din cea mai bună făină, cu ocazia pomenirii morților (la Staurul florilor, în Chioar). - Et. nec.

văcărí, vb. tranz. - (înv.) A coace pâine (văcăreață): "Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit" (Ștețco 1990: 251). - Et. nec.

văcuí, vb. intranz. - (înv.) A viețui; "a trăi cât și cum ai de trăit" (Țiplea 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie 1980): "Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia" (Papahagi 1925: 885). - Din vac "veac".

vădán, -i, s.m. - Văduv. Vădan, nume de fam. - Din văduv + -an.

vadáncă, -e. s.f. - Văduvă. - Din vădan + -că.

văduít, -ă, adj. - Rămas văduv, fără soție: "Femeile bătrâne și văduite..." (Papahagi 1925: 314). - Din văduv (< lat. viduus) + -it.

văerá, vb. refl. - A se văeta, a se plânge: "Ea a rămas plângându-să / Și văerându-să" (Papahagi 1925: 289). - Din vai.

văiúgă, s.f. - v. vaiog.

văjí, văjesc, (vâji), vb. refl. - 1. A fi compatibil, a fi asemănător; a se potrivi, a se înțelege: "Nu să văjăsc laolaltă, fără d'eti'ilin" (Papahagi 1925: 326). 2. A se întâmpla: "De s-a văji și-oi muri" (Lenghel 1985). - Din sl. važiti "a echivala cu" (DER).

văláș, -uri, s.n. - Răspuns: "Înapoi n-om înturna / Până ni-a veni vălaș, / Că urâtu-i în sălaș" (Bârlea 1924: 87). - Din magh. válasz "răspuns, replică".

vălătáș, -uri, s.n. - Tragere la răspundere: "Mult îmi faceți vălătaș" (Bârlea 1924 II: 268). - Din vălaș + -taș.

vărá, vărez, vb. intranz. - 1. A-și petrece vara undeva. 2. A pășuna vitele în timpul verii: "Unde-ai vărat, Mirceo, hei, / De țî fața ca de zmei?" (Țiplea 1906: 445). - Din vară (< lat. vera).

văráștină, -e, s.f. - Cuptor în care se arde varul (Chioar). - Din var + -aștină.

vărátec, (văratic), adj. s. - 1. (adj.) De vară, specific verii. 2. (s.n.) Locul unde pasc vitele vara. Văratec, vârf (1358 m.) în M-ții Lăpușului. - Din vară + -tec.

vărsát, s.n. - 1. Vaccin împotriva vărsatului de vânt (ALR 1969: 146). 2. (med.) Varicelă; boală infantilă (ALR 1969: 155). - Din vărsa (< lat. versare) + -at.

vărzár, s.f. - (gastr.) Plăcintă din aluat de mălai cu varză, ceapă verde, mărar și smântână: "Vărzar moale cu mărar / Din tașcă de păcurar" (D. Pop 1970: 147; Vișeu, 1887). - Din varză (< lat. vir(i)dia "verdețuri") + -ar.

văsc, s.m. - v. vâsc.

vătáf, -i, (vătaj, vătav), s.m. - I. (În Evul Mediu, în țările rom.) 1. (În Mold.) Administrator al unei provincii sau al unui județ. 2. (În Munt.) Administrator de plasă. 3. Supraveghetor al slujilor de la curtea unui boier sau la o mănăstire; logofăt. 4. Conducător (comandant, căpitan) al unui grup de curteni sau oșteni. II. (În Maramureș) 1. Păcurar: "Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor" (Memoria 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALR 1971: 382): "Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi", cu sensul de administrator de stână (Latiș 1993). "Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate" (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALR 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef: vătaf de tâlhari: "Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor" (Papahagi 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. - Probabil din tăt. vataha "grup" (Miklosich cf. DER); Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah (DEX).

vătăjí, vătăjesc, vb. intranz. - A haiduci (Papahagi 1925). - Din vătaf.

vătăjíe, -i, s.f. - Coliba în care stă baciu și unde se prepară cașul; construcție ridicată pe sistemul furcilor, acoperită de obicei cu draniță. În vătăjie se află vatra de foc și vasele pentru prelucrarea laptelui, gătitul mâncării și transportul produselor în gospodărie (Stoica, Pop 1984). Locul de la stână unde se fierbe laptele (Papahagi 1925); lăptărie. - Din vătaf + -ie. vătămătúră, -i, s.f. - (med.) Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALR 1969: 158). - Din vătăma (< lat. victimare) + -tură.

vătrái, vătraie, s.n. - Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe: "Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu" (Memoria 2004: 1098). - Din srb., ucr. vatralj (DER).

vătúi, (vătuiu), s.m. - Ied (până la un an). - Cuvânt autohton (Russu 1981, Brâncuși 1983); Lat. *vituleus (< vitulus) (DER, DEX).

văzdoágă, (vâzdoagă), s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori galbene (Tagetes erecta): "Fă-mă mândră, frumușea / Ca spicuțu grâului, / Ca văzdoaga câmpului" (Antologie 1980: 250). - Din sl. gvozdi "cui", sf. ucr. hvozdyk.

vâj, s.m. - Bătrân, moș, moșneag. (Nu are echivalent feminin). - Cf. ghiuj (cf. alb. gjysh) (MDA). vâjí, vb. refl. - v. văji.

vâlfáș, -ă, adj. - Oaie care face semn, care povestește, care are vâlfă; oaie știră (Latiș 1983: 117): "Este vorba de oaia-mioară care «se mârlește dar nu fată», pe care maramureșeanul nu o taie și nu o vinde. Ba dimpotrivă: o au în grijă specială pentru că «e bună de primejdie». Semnul pe care-l face: e supărată, zbiară, nu-și află locul, se uită la om; semnul se înțelege astfel: are să se întâmple ceva cu turma (pagubă, boală, fiară), cu păcurarul și, în ultimă instanță, cu cei din familie, de acasă" (Latiș 1993: 117). - Din vâlfă + -aș.

vấlfâ, -e, s.f. - (mag.) 1. Duh, zână, stimă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: "Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare" (Memoria 2002: 474). - Din sl. vluchva "vrăjitor" (Moklosich, Cihac cf. DER); Sl. vluhvu, bg. vlahva (DEX).

vâltoáre, vâltori, s.n. - 1. Vârtej. 2. Piuă. Instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni (Șainelic 1986). Construcție de formă conică, realizată din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă (Viman 1989). Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, asfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesate. În Maramureșul istoric, în 1957, în satul Budești erau 14 vâltori, în Sârbi 10 vâltori, iar în Călinești 11 (Dăncuș 1986: 93). În Chioar: în Chiuzbaia, Ciocotiș, Copalnic, Fânațe, Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești. "Mândruță de la vâltori, / Dă-mi gurița de trei ori" (Viman 1989: 507). - Lat. *voltoria (< volotus; Pușcariu, DEX).

vâlturá, vb. tranz. - A limpezi, a spăla hainele în vâltoare: "Izmenele cele de iarnă, / Ți le-a vâltura la vară" (Bârlea 1924 II: 287). - Din vâltoare.

vấnă, s.f. - (min.) Filon, zăcământ (Gh. Pop 1971). - Lat. vena.

vântoásă, -e, s.f. - (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: "Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii" (Papahagi 1925: 283). - Din vânt + -oasă.

vânturéșcă, (vânturișcă), s.f. - Lopată de lemn cu funcție de semicovată, cu coadă lungă; se utilizează la vânturarea semințelor de pleavă; sideșcă. - Din vântura (din vânt < lat. ventus) + -eșcă.

vânzărél, s.n. - De vânzare: "Și-l făcură vânzărel / Și merseră-n târg cu el" (Calendar 1980: 8). - Din vânzare (din vinde < lat. vedere) + -el.

vârc, vârciuri, s.n. - Rid, zbârcitură, cută (ALR 1969: 57; Săpânța). - Din zvârc, formă atestată pentru "rid"; din zbârcit, zbârcitură, a zbârci "a face riduri".

vârcolác, -i, s.m. - (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: "Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna" (Bilțiu 1999: 319; Bârsana); "De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru" (Bilțiu 1990: 283; Lăpuș). - Din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ "lup" (Miklosich, Cihac cf. DER). Din bg. vârkolak (DEX), cf. alb. vurkolak. vârdínă, -e, (vârghină), s.f. - Cumpănă de fântână (ALR 1971: 283). Ruda cumpenei de care se atârnă găleata (Papahagi 1925): "Șezând sara pe fântână / Rumpe-ți-ai zgarda-n vârd'ină" (Bârlea 1924 I: 216). - Din sl. vărdina (MDA).

vârfoná, vb. refl. - A se vârfui, a se umplea cu vârf: "De unde Domnu mânca / Blidele să vârfona" (Papahagi 1925: 237; Șieu). - Din vârf (< sl. vrǔchǔ) + -ona.

vấrstă, -e, (vrâstă), s.f. - Dungă, linie, vargă. În trecut, cergile de lână erau țesute "în vârste", adică în negru și alb, cromatică simplă, oferită de culoarea naturală a lânii (Caia 2002: 45). Vârsta, veche familie românească din Vadu Izei. - Din sl. vrǔsta (Cihac cf. DER).

vấrșă, -e, (vârsă), s.f. - Unealtă de pescuit utilizată frecvent pe Lăpuș și pe Someș, confecționată din nuiele, în forma unui cilindru, legate la un capăt în jurul unui butuc de lemn; în partea opusă, gaura vârșei este întoarsă spre interior în formă conică, cu un orificiu pe unde intră peștii, la momeală (Șainelic 1986: 46): "Tare-i vârșa, tare-i balta" (Bârlea 1924 II: 269). - Din sl. vrǔsije, srb. vrša (DER, DEX).

vârtéj, -uri, s.n. - 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALR 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi 1925). - Din sl. vrǔtezi, de la vrǔtěti (Miklosich, cf. DER).

vârtélniță, -e, s.f. - Instrument de lemn cu 3 sau 4 picioare (stativ) pe care se montează la partea superioară patru stinghii rotative, mobile, prevăzute fiecare cu opritor, pe care se pune tortul de cânepă sau scutul de lână ca să fie depănat. - Cf. bg. vărtelka (DEX).

vârtóp, -oape, s.n. - Adâncitură, gropă adâncă de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. Vârtop, lac glaciar în M-ții Maramureșului, sub vf. Mihailec, la 1750 m. - Din sl. vrǔtǔpǔ. vârtós, -oasă, adj. - Îndesat, solid, dens: "Din carne vârtoasă" (Papahagi 1925: 285). - Lat. *virtuosus (< virtus).

vâsc, (văsc), s.m. - (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): "Da' eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc" (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). - Lat. viscum.

vâzól, -e, s.n. - Fân strâns cu grebla de la deal la vale; coardă, val (ALR 1956: 129; Borșa). - Et. nec.

vâzolí, vb. refl. - A se zvârcoli (să scape din prinsoare) (ALR 1965: 976). - Din germ. wuseln "debandadă" (Țurcanu).

véxel, -e, s.n. - Poliță sau hârtie contractuală utilizată odinioară, în cazul unor împrumuturi financiare între două persoane fizice: "În trecut (înaintea celui de Al Doilea Război Mondial) nu era nici un țăran cu depuneri în bănci; ei erau plini de datorii la băncile capitaliștilor, la evrei sau la avuții statului. Evreii din comună (Moisei) aveau prăvalii și cârciumi, oamenii luând diferite mărfuri pe datorie (credit) și, dacă nu le achitau la timp datoria, le luau pământul. Țăranii semnau sau puneau degetul pe o hârtie numită Vexel, în care se angajau ca până la data de... să depună banii, în caz contrar terenul specificat în Vexel pus de zălog să îi revină evreului. Așa se explică faptul că multe din terenurile comunei figurează pe evrei" (Coman 2004: 70). - Din germ. Wechsel "poliță, cambie" (Candrea cf. DER, DEX).

vederá, vb. intranz. - v. videra.

vederós, -oasă, adj. - 1. Care se vede, vizibil. 2. Bine văzut, apreciat. 3. Luminos, strălucitor: "Cu lumină vederoasă, / Cu cina caldă pe masă" (Lenghel). "Omu care i frumos / Și noaptea i vederos" (Ștețco 1990: 355). - Din vedera + -os.

veleándră, velendre, s.f. - Haină de dimensiuni prea mari pentru cel care o poartă (zona Codru). - Din vel "mare" (< sl. veliǐ) + -eandră.

veleát, s.n. - (înv.) Dată, an, termen: "Meseța ianuarie 20 de zile, veleat 1769". - Din sl. vuleto "în anul...".

velíște, (velâște), s.n. - (Stră)vechime, din strămoși (Memoria 2004). - Din veleat.

venétic, -ă, adj. - Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: "Cel mai mic e venetic" (Lenghel 1962: 330). - Din ngr. venétikos, cf. tc. venedik, alb. venetik.

verándă, verande, (vereandră), s.f. - Antreu, hol; terasă închisă. - Din germ. Veranda "cerdac, pridvor" (Țurcanu).

vergicél, (verd'icel), s.m. - (bot.) Soi de măr cu coaja verde, de mare productivitate (Șainelic 1986; Chioar). - Din verde (< lat. virdis) + -icel.

vérgură, -e, s.f. - Virgină, neprihănită. - Lat. virgo, virginis (DER).

vergél, -uri, (verjel), s.n. - 1. Petrecere de Anul Nou; Revelion tradițional, arhaic. Sărbătoare obștească la care participau, în trecut, tinerii din sat (feciorii și fetele de măritat). Scopul inițial era încheierea de căsătorii în câșlegile care tocmai debutau. Cu ocazia Anului Nou, feciorii se adunau (cu o săptămână înainte) și se sfătuiau unde vor ține Vergelul, precum și ce muzicanți să aducă. Apoi se alegeau dintre ei doi chemători și un cămăraș. Chemătorii mergeau din casă în casă, unde erau fete mari. Vergelul dura 2-3 zile și nopți (după S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, 1898: 85). În prezent, obiceiul s-a degradat: "Astăzi nu se mai păstrează practicile rituale de odinioară, reducându-se în esență la o simplă petrecere cu mâncare și băutură. Se poate vorbi astăzi ca despre un bal țărănesc, ce se desfășoară pe latura divertismentului la căminul cultural, a doua și a treia zi de Crăciun și de Anul Nou" (Memoria 2004: 994). Obiceiul s-a păstrat până târziu în zona Chioar (Șomcuta, Boiu Mare, Remecioara, Buciumi), Codru și Lăpuș: "La vergel să ne-adunăm, / Să petrecem, să cântăm" (Calendar 1980: 11). Unul dintre ritualuri presupunea încercarea de a afla viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. 2. Băț de la războiul de țesut. - Din vergea (< lat. *virgella) + -el.

verș, -uri, s.n. - Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. - Din magh. vers, pol. wiersz (MDA).

ves, -uri, s.n. - (bot.) Ovăz. Vâlceaua Veselor "pământ rău, se face numai ovăz" (în Odești). - Din ovăz, cu afereza lui o (Odobescu 1973).

vestíre, -i, s.n. - Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: "Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună" (Bârlea 1924 II: 250). - Din veste "știre, noutate" (< sl. věstě) + -ire.

véșcă, vești, s.f. - 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR 1956: 178): "Îi colbu care se strânje la veșca morii" (Bilțiu 2001: 340). - Din ucr. veska (Felecan 1983).

vetrí, vetresc, vb. intranz. - 1. A veghea, a sâmțî; câinele vetrea sara la oi (Papahagi 1925). 2. A adulmeca. - Din germ. wittern "a adulmeca" (Tiktin cf. DER).

victórie, adj. - (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). - Et. nec.

viderá, (vedera), vb. intranz. - A lumina, a face lumină: "Tu-i aprinde lumina (lumânarea) / Și mândra ț-a videra" (Calendar 1980: 74). - Din vedere (din vedea < lat. videre).

vídere, -i, s.n. - Găleată, căldare: "Cu vin roșu strecurat, / Cu videre măsurat" (Calendar 1980: 8). - Din magh. vödör "găleată".

vidíc, s.n. - (liv.) Ținut, regiune: "Dat (la) Iadăra, (din) vidicul Chioarului, parohia unită, anul dlui 1800..." (Dariu Pop 1938: 56). - Din magh. vidék "ținut".

vie, viesc, vb. intranz. - (înv.) A trăi, a viețui: "...cu dragoste să viem" (Codicele de la Ieud, 1630). - Lat. vivere "a trăi".

viflaím, (Vicleim, în Olt.; Vifleim, Viflaim, în Trans.; Irozii, în Mold.), s.n. - 1. Orașul Bethleem: "În Viflaim azi / E mare minune. / Vergură curată / Aduce prunc în lume" (Memoria 2001). 2. Dramă populară jucată în ziua de Crăciun în biserică sau în curtea bisericii, având ca temă nașterea lui Hristos. Dramă populară "de origine cărturărească apuseană și de dată mai nouă, fiind pomenită la noi pentru prima dată de Miron Costin" (Folclor lit. rom. 1967: 102-103). G. Dem. Teodorescu crede că ea a pătruns pe teritoriul țării noastre prin filiera bizantină, o dată cu introducerea creștinismului în Dacia, în timp ce M. Gaster susține că provine din Germania, prin intermediul sașilor colonizați. F. Nistor precizează că textul popular din Viflaim reprezentând mitul nașterii avea în trecut un conținut laic, cu caracter social. Acesta "a circulat din gură în gură, s-a jucat, până a fost prelucrat și adăugat cu diverse personaje care se integrau cultului creștin, primind astfel o puternică tentă religioasă. Și așa, însă cei care au jucat-o i-au păstrat caracterul popular cu personaje profane" (Nistor, Măștile populare, 1973: 6). - Sl. vithlěemǔ.

viganắu, viganauă, s.n. - Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. "E o piesă de port care, în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte, sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult" (Bănățeanu 1965: 79): "O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat" (Bilțiu 1996: 324). - Din magh. viganó (DER); La origine, numele de vigan, viganău, e luat de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu 1965: 79).

vileág, s.n. - Lume, mulțime, public: "Până-i lume și vileag / N-a veni în sat de steag" (Bârlea 1924 I: 113). - Din magh. világ "lume".

vilféu, -i, (vifeu), s.m. - Chemător la nuntă: "Vilfeii de la colaci / Gândești că-s puiți de draci" (D. Pop 1978: 271; Codru). - Din magh. võfély, dial. võfé, võfi (MDA).

vínclu, -uri, s.n. - Instrument confecționat din două segmente de lemn prinse la un unghi de 90°, folosit pentru trasarea liniilor perpendiculare, necesare la fasonarea stâlpilor și la tăiatul scândurilor (Nistor 1977). - Din germ. Winkel.

vindíc, -i, s.m. - Oaspete străin, musafir (Faiciuc 1998). - Din magh. vendég "oaspete".

vindigăluí, (vingălui), vb. refl. - A se ospăta, a petrece: "Acolo îți bea, / Acolo îți mânca, / Acolo vi-ți vindigălui" (Bârlea 1924: 369). - Din magh. magvendégel "a se ospăta".

vinderél, (vinder, vindereu), s.m. - (ornit.) Șoim (Falco aesalon). Vinderel, lac glaciar în M-ții Maramureșului, sub vf. Mihailec, la 1690 m. - Din magh. vándor (sólyom) "șoim călător" (Cihac cf. DER).

vinitúră, -i, (zinitură), s.n. - Străin, venetic. - Probabil din venetic.

víntre, s.f. - Pântece, abdomen, burtă: "I s-o năpustit boala în vintre" (Papahagi 1925; Șieu). - Lat. venter, -ris "pântece, stomac".

vințelér, -i, s.m. - Persoană însărcinată cu paza viei; pândar: "...să te duci la vie, la struguri, să vezi ce mai e pe acolo (...). Vințelerii văd că vine o mogâldeață către ei" (Bilțiu 1999: 157; Săliștea de Sus). - Din magh. vincellér "îngrijitor de vie", germ. Winzer "viticultor".

viólă, viole, s.f. - (bot.) Viorea, toporaș; viorea albă, micșunea (Viola alba); viorea sălbatică (Viola canina): "Fost-am violă-n pahar, / M-o sădit badea în deal" (Calendar 1980: 83). Apare frecvent în bocete. - Lat. viola.

vióră, viori, s.n. - (bot.) Viță-de-vie (Vitis vinifera): "Dealuri cu viori" (Bârlea 1924: 35). - Et. nec.

vipt, -uri, s.n. - 1. Rod al pământului; bucate, recoltă; cereale. 2. Hrană, mâncare. ■ În Maramureș: sacul cu grăunțe pe care îl duce omul în spate la moară (Felecan 1983): "Am pus un vipt pe iapă și dusă am fost" (Bilțiu 1999: 258). - Lat. victus "hrană" (Pușcariu cf. DER). virón, (virom), s.n. - Venin (Bârlea 1924); verin: "Cu apă și cu viron" (Bârlea 1924 II: 68). - Et. nec.

vítlă, -e, s.f. - (min.) Troliu manual utilizat în trecut în minerit. Instalația apare în feudalismul timpuriu. Era alcătuită dintr-un grindei de lemn situat deasupra puțului, cu câte o manivelă la ambele capete. Pe acest ax se rula funia de cânepă (Șainelic 1986: 42). - Probabil din germ. Winde "troliu".

víță, vițe, s.f. - 1. Vie (Vitis vinifera). 2. Lăstar, mlădiță. 3. Urmaș, descendent. 4. Familie, neam: "Numai sora mândrului / Cearcă vița neamului. / Spune-i, mândruț, soru-ta / Să nu ne cerce vița / Că noi nu ne-om mesteca / Șohan, cât a fi lumea" (Brediceanu 1957: 27). - Lat. vitae.

vițișcrái, s.m. - Vicecrai: "Hei, tu, frate, vițâșcraiu" (Antologie 1980: 273). - Din vice "adjunct" (< lat. vice) + crai "rege, domnitor" (< sl. krali "rege").

vițelár, -i, s.m. - (bot.) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu miros plăcut; părangină (Anthoxanthus odoratus). - Din vițel (< lat. vitellus).

vizídcă, (vizipcă), s.f. - 1. Volănaș pe pieptul cămășii (Șainelic 1986; Chioar). 2. Bluză cu nasturi în față (Gârdani, Codru). - Din magh. dial. vizitka (MDA).

vlast, -ă, adj. - Umed (Papahagi 1925). - Din sl. vlasti (MDA).

vlăstós, -oasă, adj. - Plin de lapte; lăptos: "Una stea vlăstoșea, / Două stele vlăstoșele" (Papahagi 1925: 294). Oaie vlăstoasă "bună de lapte." - Din vlast + -os.

voávă, -e, s.f. - v. vovă.

voióg, s.f. - v. vaiogă.

vojăí, vb. intranz. - (pop.) A vâjâi, a produce un șuierat: "S-aud brazii vojăind / Pe mândra-n frunză zâcând" (Calendar 1980: 105). - Din vâjâi (< vâj, onomatopee).

vólbură, -i, s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium - holbură mare; Convolvulus arvensis - holbură mică): "Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră" (Bârlea 1924 I: 210). - Lat. *volvula (DEX).

voloșmán, -i, s.m. - (înv.) 1. Membru în comitetul comunal sau parohial. 2. Deputat. - Din magh. választmány (MDA).

vóltum, adj. - Liber, în voia lui: "I-o lăsat voltum pe amândoi caii pân iarba omului" (Faiciuc 1998: 350). - Probabil cf. volta "a rostogoli un buștean cu ajutorul țapinelor" (< it. volta).

voroví, vorovesc, vb. intranz. - (pop.) A vorbi, a discuta: "În puține sate din Maramureș se folosește cuvântul vorbesc, dar numai în forma vorovăsc" (Țiplea 1906). - Din vorbi.

voșorlắu, voșorlauă, s.n. - Fier de călcat; ticlăzău. - Din magh. vasaló.

voștinár, -i, s.m. - Cel care umblă prin sat să cumpere ceară de albine. - Din voștină "ceară" + -ar.

vóștină, -e, s.f. - (În Maram. și nordul Trans.) Ceară de albine. (În sudul Trans.: boștină). - Din sl. vostina "uscat", de al voskij "ceară" (DER).

vótru, -i, s.m. - 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet: "Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat" (Bârlea 1924: 88). - Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (DEX).

vóvă, -e, (voavă), s.f. - 1. Păstaie uscată, ajunsă la maturitate, din care este scos bobul de fasole (Hotea 2006); hoaspă, voaspă, vospă. 2. Coji rămase după stoarcerea mustului din struguri. - Et. nec. (MDA).

vráiște, adv. - 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. - Et. nec. (MDA).

vránă, vrăni, s.f. - 1. Gaură de butoi, cep: "Cu fir roșu l-o legat, / Pe vrană de toc l-o băgat" (Bârlea 1924 II: 404). 2. Orificiul de la capătul fluierului: "Cu vrănuța cătă vânt. / Când vântuțu a sufla / Fluierașu-a fluiera" (Bilțiu 1990: 19). - Din sl. vrana, cf. bg. vrana (DER).

vrániță, -e, s.f. - Poartă la intrarea în curtea casei: "Poartă făcută din scânduri în poziție orizontală, cu loc liber între ele, folosită de oamenii săraci" (Hotea 2006). Poarta prin care intră carul cu vaci (ALR 1971). Atât construcția cât și numele diferă de poarta tipic maramureșeană (specifică nemeșilor): "poarta e mare, încrustată; vranița e din scânduri puse orizontal și rărite" (ALR 1971: 259). - Din srb. vratnica (DEX); Din sl. vrata (Cihac, Tiktin cf. DER).

vrấstă, s.f. - v. vârstă.

vremuí, vb. intranz. (vremni) - A se face vreme rea, a viscoli, a ometi: "Când era ger, sta cu ele (cojoacele) pe ea. Când se încălzea, tot țâpa câte unu. Atunci vremuia și era frig și ningea și făușea" (Bilțiu 1999: 89). - Din vreme (< sl. vrěme) + -ui.