Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera Î

←Litera I

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș de Dorin Ștef Litera Î

Litera J→

îmbăierá, îmbăierez, vb. tranz. - "A lega cămașa sau sumanul la grumazi" (Bud 1908). - Îm + baier "șiret, curea, sfoară" (< lat. bajulus, bajula) + -a.

îmbăierát, -ă, adj. - Legat cu baiere: "Cu sumanu-mbăierat" (Papahagi 1925: 233). - Din îmbăiera + -at.

îmbălțuí, îmbălțuiesc, vb. tranz. - A lega balțul pe capul miresei: "Apoi sara îmbălțuiesc pă mn'ireasă" (Papahagi 1925). - Îm- + balț "panglică, voal" (< lat. balteus) + -ui.

îmbărbânțá, îmbărbânțez, vb. tranz. - A împodobi cu bărbânoc (de obicei, steagul de nuntă). - Îm- + bărbânoc "saschiu" + -ța.

îmbătăciúne, -i, s.n. - (med.) Amețeală. În expr. îmbătăciune de cap (ALR 1969: 165). - Din îmbăta "a se ameți cu băutură" (< lat. *imbibitare, din bibitus "beat") + -ciune.

îmbe, num. - (înv.) Ambele: "Șî o băgat îmbe picioarele în cizmă" (Papahagi 1925: 125). - Lat. ambo, -ae; "A existat în rom. un rezultat direct, îmbi, îmbe, care s-a pierdut în concurență cu forma neologică" (DER).

îmbițát, -ă, adj. - Albit: "Oile cele-mbițate" (Bilțiu 1990: 17). - Îm- + biță "lână de culoare albă" + -at.

îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. - Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): "Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte" (Dăncuș 1986: 44). - Din îmblăti.

îmblătă, -e, s.n. - (min.) Suitor; "construcție înclinată prin care se circulă între două orizonturi miniere" (Gh. Pop 1971: 95). - Din umbla "a merge" + -tă.

îmblătí, îmblătesc, vb. tranz. - 1. A bate cerealele pentru a le scoate semințele (cu îmblăciul). 2. A trânti. 3. (refl.) A se agita, a se foi: "Se îmblătește de trăznește" (Memoria 2001: 102). - Cf. sl. mlatǐtǐ "a bate".

îmborbocá, vb. refl. - A se răsturna, a se da peste cap. - Et. nec.

îmboțít, -ă, adj. - (ref. la haine) Șifonat, mototolit. - Îm- + boți + -it.

îmbucá, îmbuc, vb. tranz. - 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. - Lat. *imbuccare (DER).

îmbulzí, îmbulzesc, vb. tranz. - A se ghemui, a se înghesui, a se îngrămădi. - Din în- + bulz "cocoloș, bulgăre".

îmbulzất, -ă, (îmbuldzât), adj. - Cocoșat, adus de spate. Termen utilizat preponderent în satele de pe văile Vișeu și Iza; în rest se folosește gârb, cujd'it, gujd'it (ALR 1969: 111). - Din îmbulzi + -at.

îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. - 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii: "Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit" (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). - Îm- + bumb "nasture" + -a.

îmburdá, îmburd, vb. tranz. - A răsturna: "Când vântuțu' și-a sufla, / Vântu' casa a-mburda" (Bârlea 1924 II: 285). - Et. nec. (MDA).

împărătúș, -i, (împărățăl), s.m. - (anat.) Omușor; apendice situat în cavitatea bucală; țâfluoc (Petrova), înd'ițătoare (Budești, Rozavlea), țâmburucu' din fundul gurii (Dragomirești): "Din împărătuș, / De sub împărătuș, / Din vinele grumazilor" (Bârlea 1924 II: 381). - Din împărat "suveran" (< lat. imperator).

împeliná, vb. refl. - A se amărî, a deveni amar ca pelinul: "Că de când te-am așteptat / Gura mi s-a-mpelinat, / Nu-i bună de sărutat" (Antologie 1980: 314). - Îm- + pelin (< sl. pelynǔ) + -a.

împintecá, vb. tranz. - A îndemna calul cu pintenii. - Îm- + pinten (< sl. *pentinǔ) + -ca. împistrí, împistresc, vb. tranz. - A decora, a broda, a încondeia: "Împt'istrește, / Popistrește / Gulerași frățâne-so, / Cameșă tatâne-so" (Calendar 1980: 4). - Cf. sl. pǐstriti.

împistrătoáre, s.f. - Femeie pricepută în ale țesătoariei, în confecționarea cergilor, a covoarelor tradiționale: "Treabă să fii loatră șî șî să ai cap bun să știi face așa: acele femei sân' rare pân sat șî le zâcem 'mpkistritoare" (Ileana Ciceu, Budești, cf. Papahagi 1925: 96). - Din împistra "a decora" (< sl. pǐstriti) + -oare.

împrelistít, -ă, adj. - Afurisit, blestemat: "Ești o rujă scuturată, / Din vița cea blăstămată; / Ești o rujă domolită, / Din vița cea-mprelestită" (Bârlea 1924 I: 200). - Et. nec.

împrohodít, -ă, adj. - Sens aluziv de "legat de cineva până la moarte": "Vreu-ai să mă vezi la voi / Împrohodită-napoi / Și dacă n-oi aduce boi, / Numa ochii mei cei doi" (Calendar 1980: 100). - Îm- + prohodi "a face slujba morților" + -it.

împirilát, -ă, (împtirilat), adj. - Teren plin de pir: "Pă câmpuțu-mpt'irilat" (Papahagi 1925: 261). - Îm- + pir + -ilat.

încálete, (încalte), adv. - Măcar, cel puțin: "Încalet'e le-o dat de lucru". - Încă + alta.

încârligát, -ă, adj. - Încrețit, cârlionțat. - În- + cârlig + -at.

încetinát, -ă, adj. - Cu cetină; plin de ace de brad: "Voi, doi brazi încetinați, / Ce focu' vă legănați?" (Papahagi 1925: 180). - În- + cetină "ac de brad" (< sl. četina) + -at.

închipuí, închipuiesc, vb. tranz. - A transforma, a face, a întocmi; a reprezenta printr-o icoană: "Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc" (Bilțiu 1996: 224). - Din în- + chip "față, înfățișare" + -ui.

încipcát, -ă, adj. - Dantelat, brodat; înstruțat. - În- + cipcă "broderie" (< magh. csipke) + -at.

înciribá, vb. tranz. - A încuiba, a-și face cuib, a așeza în cuib: "Plânsuri de cu sară, / Duceți-vă-n târg la oi! / Acolo vă așezați, / Acolo vă înciribați, / La copilaș pace-i dați" (Antologie 1980: 257). - În- + cirip (formă onomatopeică) + -a.

înciupá, vb. tranz. - (ref. la porumb) A lega rod; "a țâpa ciup, mătasă": "O înciupat mălaiu", adică "țâpă ciucalăú cela afară" (ALR 1973: 806). - În- + ciup + -a.

înciurá, înciurez, vb. tranz. - A coase la gherghef, a face ciur. - În- + ciur "broderie" + -a.

încobilá, încobilez, (încobd'ila), vb. tranz. - A pune plugul pe cobilă. - În- + cobilă "suport de lemn pe care se transportă plugul" (< sl. kobyla) + -a.

încordătúră, -i, s.f. - Cotitură, șerpuire de drum. - În- + coardă "fir elastic; funie; strună; arc" (< lat. chorda) + -tură. încuntí, (cunt'i, cumti), vb. refl. - A se obișnui, a se învăța, a se deda. - Et. nec.

îndăginít, -ă, adj. - Supărat, îndurerat, nemângâiat. - Et. nec.

îndăluí, îndăluiesc, vb. refl. - A se porni, a pleca. Termen atestat în Moisei și Borșa. - Probabil din magh. indulni.

îndărắt, (îndărăpt), adv. - Înapoi, în urmă, în spate: "Fetele numără parii din gard, îndărăpt, de la zece la unu" (Memoria 2001: 11). - Lat. in-de-retro.

îndărătá, (îndărăpta), vb. refl. - A se înapoia, a se întoarce: "Uimă, uimată, / Înapoi te îndărată" (Ștețco 1990: 59). - Din îndărăt.

îndesoáre, îndesori, (îndesorire), s.f. - (med.) Constipație, dar și diaree (Bârlea 1924). "Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi" (Țiplea 1906). "Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare" (Bârlea 1924 II: 382). - Din îndesa (< lat. in-de(n)sare) + -oare.

îndiá, îndiu, vb. intranz. - (pop.) A îmbia, a îndemna; a invita, a pofti. - Lat. *inviare "a îmbia".

îndârjá, -ele, s.f. - Coada lungă de la îmblăciu, care se ține în mână; dârjauă: "Și d-acolo coborâți, / Unde-i coasta cu nuiele / Și vă tăieți îndârjele" (Bârlea 1924: 26). - În- + dârja "mâner; manivelă; nuia, băț".

îndoitúră, -i, s.f. - (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc 1998: 138). - Din îndoi "a amesteca cu apă" (în + doi) + -tură.

îndreá, (andrea, undrea), s.m. - (pop.) Decembrie. ■ (top.) Îndrea, deal în Șieu. Îndreiu, vârf de deal (740 m), situat la sud-vest de Rozavlea, pe partea stângă a Izei. - Din n.pr. Andrei (< gr. Andreas), cf. alb. šën-ëndre; din andrea "ac, vârf".

Îndrelúșă, (Indreiu, Andrelușă, Andreiu, Ziua lupilor), s.f. - Ziua de Sf. Andrei (30 noiembrie): "În zâua de Îndrelușă apoi fac turtucă de fărină de grâu cu mn'iere, o frământă, o coc în vatră și o mănâncă sara când să culcă fetele, că dzua de Îndrelușă nu mănâncă nimnica, ajiună, ca să vadă cine i-a si bărbatu" (Papahagi 1925: 315). - Din (Sf.) Andrei.

îndrugá, îndrug, vb. tranz. - A toarce firul spre dreapta. - În- + drugă "fus" (< sl. drogǔ, ucr. druk).

înzuát, -ă, (îndzuat), adj. - Luminos, plin de lumină: "Că nu-i casă, / Că-i cetate, / Cu fereștile îndzuate" (Papahagi 1925: 239). - În- + zi (< lat. dies), cf. s. dial. dzuă + -at.

înfelcărát, adj. - v. înfleșcherat.

înferecát, -ă, adj. - Încuiat, închis; înveregat, plin de inele și verigi de fier: "Cu fluieru-nferecat" (Calendar 1980: 5). - Din înfereca (din fier < lat. ferrum) + -at.

înfleșcherát, -ă, (înfelcărat), adj. - Ornamentat, brodat: "C-on cojoc înfleșcherat" (Bilțiu 1996: 126). - Et. nec.

înfocăciúne, -i, s.f. - (med.) Febră, temperatură; foc. Termenul a circulat preponderent pe valea Marei (ALR 1969: 152). - Din înfoca "a înfierbânta", cf. înfocat (din foc < lat. focus) + -ciune.

înformăcát, -ă, adj. - (mag.) Vrăjit, fermecat (Papahagi 1925). - În- + farmec "vrajă" (< lat. pharmecum) + -at.

înfurcí, vb. refl. - A se bifurca. - În- + furcă (< lat. furca).

îngă, ('ingă), prep. - Lângă: "Tre' ghezeșu p'îngă tine" (Papahagi 1925: CVI). - Din lângă (< lat. longum ad).

îngăimăcí, -esc. vb. refl. - A se încurca. - Din îngăima contaminat cu buimăci. îngâná, îngân, vb. intranz. - A repeta după cineva (în zeflemea): "Eu gânesc a hori bine, / Da voi mă-îngânați pe mine" (Antologie 1980: 380). - Lat. *inganare.

îngrecá, vb. tranz. - A îngreuna, a rămâne gravidă. - Lat. *ingrevicare (Felecan 2011).

îngrecát, -ă, adj. - Îngreunat, încărcat: "Nici am drăguț, nici bărbat, / Fără suflet îngrecat" (Bârlea 1924: 80; Berbești). - Din îngreca "a îngreuna, a împovăra" + -at.

îngreunát, -ă, adj. - (ref. la femei) Însărcinată, gravidă; groasă, tăroasă. - Din îngreuna "a se împovăra" (< lat. *in-grevinare) + -at.

îngurguțát, -ă, adj. - Țuguiat. - Din îngurguța "a se mândri, a se făli", probabil de la gurgâi, gurgui "vârful ascuțit al opincii" + -at.

înhăí, înhăiesc, vb. refl. - A se opinti, a se strădui pentru a ridica o greutate. - Probabil de la hai, hăi "îndemn".

înjugurá, vb. tranz. - A prinde la jug. - Din în- + jug (< lat. jugum) + -ura.

înjugurát, -ă, adj. - Prins la jug: "Și bouții-njugurați / Și părinții supărați" (Bârlea 1924: 5). - Din înjugura + -at. însăilá, însăilez, vb. tranz. - A coase provizoriu. - Cuvânt autohton (Russu 1981).

însăjetá, însăjetez, vb. tranz. - (mag.) A fermeca pe cineva prin străpungerea cu o săgeată (vrăjită): "M-ar fi putut însăjeta, să-mi ia graiul..." (Bilțiu 1999: 328). - În- + săgeată (< lat. sagitta).

însâmbrá, însâmbrez, vb. - I. (tranz). 1. A lua pe cineva tovarăș. 2. A angaja cu simbrie. 3. A face stână împreună. II. (refl.) A se întovărăși, a se asocia: "Și eu când ne-am însâmbrat / De femee de luat" (Papahagi 1925: 264). - În- + sâmbră "asociație, tovărșie".

înspicá, vb. tranz. - A da în spic: "C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu" (Ștețco 1990: 184). - În- + spic (< lat. spicum) + -a.

înstrăinát, -ă, (înstreinat), adj. - Plecat definitiv sau temporar din locul de baștină: "Mă cheamă codru' la el / Să-i fiu frate și fârtat, / Să nu stau înstrăinat" (Calendar 1980: p 68). ■ Motivul înstrăinării (în folclorul maramureșean) trebuie corelat cu instituția neamului, deosebit de puternică și activă până spre sfârșitul sec. XX. De aceea înstrăinarea se raportează în special la neam, la familie și abia apoi la comunitate, sat sau chiar țară. ("Nu trebe mai mare fune, / Ca străinătatea-n lume; / Nu trebe mai mare sfoară / Ca străinătatea-n țiară"). - Din înstrăina (din străin < lat. extraneus) + -at.

înstruțá, vb. refl. - A se împodobi (cu struț de flori); a se înfrumuseța: "Dă-i mândrului să se-nstruțe, / Să se-nstruțe cu floarea" (Calendar 1980: 77). - În- + struț "buchet, floare" (< germ. Strauβ) + -a.

întărnițá, vb. tranz. - A înșeua; a pune șaua pe cal: "Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat" (Bârlea 1924 I: 162). - În- + tarniță "șa".

întăratá, întărat, vb. tranz. - A enerva, a instiga, a asmuți. - Cuvânt autohton (Russu 1981); Lat. *interritare (MDA). înțânțălát, -ă, adj. - Prevăzut cu ținte metalice: "Cu fluier înveregat, / Cu cojoc întânțălat" (Papahagi 1925: 232). - În- + țintă "știft; pioneză" (< sl. ceta "monedă") + -lat.

întornocát, -ă, adj. - Amestecat, împreunat: "După acestă mulsoare de seară, oile pleacă întornocate (împreunate) toate la pășune..." (Morariu 1937: 139). - Din întroloca (într-un loc).

într'așeș - Chiar de aceea; în poară: "Că mulți așteaptă să 'nchid ochii, da' numa într'așeș nici prin cap nu-mi trece" (A. Radu 1941: 14).

înturná, vb. tranz., refl. - A (se) întoarce: "Cine focu o grebla? / Mândruțu' dac-a-nturna" (Papahagi 1925: 170). - Lat. tornare (Felecan 2011).

învăerát, -ă, adj. - Amărât (Papahagi 1925). - Din învăiera "a se văieta" (din vai, cf. lat. vae) + -at.

învăluít, -ă, adj. - 1. Amestecat. 2. Acoperit: "Nici amu nu mi-i urâtă, / Numa că mi-nvăluită / Ca tărâțele pă sită" (Țiplea 1906). - Din învălui "a acoperi" (< val, văl) + -it.

învărá, învărez, vb. tranz. (văra) - A petrece vara (undeva): "Păcurarii învărează cu oile la munte". - În- + vară (< lat. vera).

învărgát, -ă, adj. - Învârstat, vărgat. - În- + vargă "dungă (la o țesătură)" (< lat. virga) + -at.

învăscá, vb. tranz., refl. - (înv). A (se) îmbrăca, a (se) înveli: "C-o init o iarnă gre / Și m-am învăscat cu e" (Țiplea 1906: 445). "În răntii e învăscat" (Bârlea, 129). - Din part. vb. învești "a (se) îmbrăca" (< lat. investire).

învârstá, (învârsti, învârșta, învărsta), vb. tranz. - 1. A împodobi. 2. A face dungi, a pune vârste, a învărga cu mai multe culori: "Nu știu, coasă, ori descoasă, / O mununiță-nvârstează" (Bârlea 1924: 32). "Roșiuță, merâuță / Să le-nvârste-n cununiță" (Antologie 1980: 76). - Der. regr. din învârstat "vărgat".

învârstát, -ă, (învrâstat), adj. - Cu dungi, vărgat: "Numa eu, mămucă, n-am / Țoluc învrâstat pă pat" (Bilțiu 1990: 377). - În- + vârstă "dungă" (< srb. vrsta) + -at.

înveștí, vb. tranz., refl. - (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: "Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește" (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): "să ne nevoim de să ne înveaștem". La cronicari: "Înveștitu-te-ai cu lumină" (Coresi, Ps. 282); "Te scoală de te-nveaște și te-ncinge" (Dosoftei, VS 116/2). "Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește), (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). - Lat. investire "a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli" (Felecan 2011).