Cultura liberă: Concluzii

Jump to navigation Jump to search

Conținut
Navigare: Precedentul - Următorul


Pe glob sunt peste 35 de milioane de oameni infectați cu SIDA. 25 de milioane trăiesc în Africa sub-sahariană. 17 milioane au murit deja. Nu există tratament, doar medicamente ce încetinesc procesul. Experimentale, dar cu efect. În Statele Unite, pacienților tratați astfel le-a crescut speranța de viață cu zece până la douăzeci de ani.

Aceste medicamente sunt scumpe. Când au fost introdu-se prima dată în Statele Unite costau 10-15.000$ pe an. Azi costă 25.000$ pe an. La acest preț, nici o țară africană nu-și permite tratarea majorității populației. 15.000$ înseamnă de trei ori mai mult decât venitul pe cap de locuitor din Zimbabwe. Medicamentele nu sunt disponibile pentru ei.

Prețul nu este atât de mare pentru că substanțele utilizate sunt scumpe. Prețurile sunt mari pentru că medicamentele sunt protejate de patente. Companiile ce le produc mai au monopol pe cel puțin două decenii. Și utilizează acest monopol pentru a obține cât mai mulți bani din piață.

Mulți sunt sceptici apropo de patente, mai ales când este vorba de medicamente. Eu nu. Toate cercetările sunt susținute astfel, este un caz clar în care este nevoie de patente. Ele dau firmei garanția că recuperează banii și poate investi într-o nouă cercetare. Este un stimulent important. Sunt ultima persoană ce ar susține abolirea sistemului.

Dar una este să sprijini patentarea, chiar și pentru medicamente, și alta este să stabilești cum este cel mai bine să rezolvi criza. Și cum liderii africani au început să vadă ravagiile provocate de boală, au început să caute soluții pentru a importa tratamentul la un cost sub cel al pieții.

În 1997, Africa de Sud a făcut o încercare. A fost introdusă o lege care permite importul de medicamente produse în altă țară decât aceea care deține patentul. Situație permisă în general de legea internațională și de UE.

Statele Unite s-au opus. Mai mult chiar. S-au făcut presiuni pentru suspendarea legii. Patruzeci de companii farmaceutice au dat în judecată guvernul sud african. Statelor Unite li s-au alăturat unele țări europene. Ele revendicau faptul că Africa de Sud violează obligațiile sale prin prisma legilor internaționale discriminând o categorie de patente, cele farmaceutice. Cererea acestora era ca Africa de Sud să respecte aceste patente.

Intervenția americană trebuie plasată în context. Nu patentele făceau ca africanii să nu aibă acces la medicamente, ci sărăcia și absența unei infrastructuri sanitare eficiente. Dar, fie că patentele erau sau nu cea mai importantă cauză, ele afectau prețul. Și intervenția guvernului nostru era făcută în scopul de a opri fluxul de medicamente în Africa.

Oprindu-se acest flux nu erau rezervate mai multe medicamente pentru americani. Se dorea stoparea fluxului de cunoștințe: informațiile despre cum se iau medicamentele în Africa și cum sunt prelucrate substanțele chimice ce ar fi salvat 15-30 de milioane de vieți.

Nu era vorba nici de protejarea profiturilor firmelor americane, cel puțin în parte. Oricum acești africani nu și le permiteau. Stoparea importului nu ar fi crescut veniturile companiilor americane.

În schimb, argumentul în favoarea impunerii de restricții pentru stoparea fluxului informațional ce ar fi salvat milioane de vieți era legat de proprietate. Era vorba de proprietatea intelectuală ce ar fi fost violată. Era un principiu legat de importanța proprietății intelectuale ce motivase guvernele să intervină.

Să ne dăm un pas înapoi. O să vină un timp în care copiii noștri ne vor întreba cum de am lăsat să se întâmple așa ceva. Cum de am putut avea o politică ce a ucis 30 de milioane de oameni de dragul unui principiu?

Unii vor da vina pe companiile farmaceutice. Eu nu. Ele sunt corporații. Managerii au misiunea să facă bani. Ei adoptă o politică anume nu din cauza idealurilor, ci pentru că le oferă venituri mai mari. Și fac mai mulți bani din cauza corupției din sistemul nostru politic, de care nu companiile sunt vinovate.

Vina este a politicienilor care au eșuat din punctul de vedere al integrității. Companiile farmaceutice ar fi gata să vândă ieftin medicamentele în Africa, ele așa spun și eu cred, dacă s-ar asigura o soluție ca ele să nu se întoarcă în Statele Unite. O problemă tehnică, ușor de rezolvat.

O altă problemă nu poate fi rezolvată. Este teama politicianului de a fi obligat să-l întrebe pe producător de ce vinde în Africa cu 1 dolar pilula și în America cu 1.500 de dolari. Asta ar duce la stabilirea unui mercurial în America. Companiile vor să evite acest lucru stopând totul înainte de a se face primul pas. Și spun atunci că proprietatea este sacră. Adoptă o strategie rațională într-un context irațional, cu consecința neintenționată a morții a milioane de oameni.

Când bunul simț al fiului dumneavoastră se va revolta, ce veți face? Când bunul simț al unei întregi generații se va revolta la vederea a ceea ce am făcut, cum vom justifica? Care vor fi argumentele?

O politică a patentelor poate întări sistemul fără să oblige la un tratament identic. Așa cum un sistem de copyright poate întări protecția prin copyright fără să reglementeze cultura perfect și pentru vecie, așa o politică a patentelor poate întări sistemul fără să blocheze răspândirea medicamentelor într-o țară prea săracă să-și permită prețul pieței. Soluția este echilibrul. Pentru marea majoritate a istoriei noastre, atât copyright-ul cât și patentele au fost echilibrate în acest sens.

Dar cultura noastră și-a pierdut simțul echilibrului. Am pierdut simțul critic ce permitea să facem diferența între adevăr și extreme. Un soi de fundamentalism, fără nici o legătură cu tradiția noastră, domnește acum în cultură – și, în mod bizar, cu consecințe mult mai grave asupra răspândirii culturii decât orice altă decizie politică a avut-o până azi.


O idee simplă ne orbește și, sub acoperirea întunericului, se întâmplă că aruncăm peste bord lucruri la care țineam dacă ne-am fi uitat mai atent. Acceptăm atât de lipsiți de simț critic ideea proprietății că nici nu băgăm de seamă ce monstruos este să refuzăm o informație unor oameni ce mor fără ea. Atât de fără simț critic acceptăm ideea proprietății în cultură încât nici nu ne punem întrebarea când ne va priva această proprietate de capacitatea noastră de a dezvolta democratic cultura. Orbirea a devenit bun simț. Și încercarea pentru cei care doresc cultivarea culturii este găsirea unei căi prin care să deschidem ochii bunului simț.

Până acum, el a dormit. Nici o urmă de revoltă. Bunul simț nu vede împotriva a ce trebuie să se revolte. Extremismul dominant în război face ca totul să pară natural și întărește poziția RCA-urilor de azi. Au pornit un război împotriva pirateriei și devastează creativitatea. Apără ideea proprietății intelectuale în timp ce transformă creatorii de azi în dijmași. Ei se simt insultați de ideea că dreptul trebuie gestionat cu echilibru, chiar dacă actorii importanți ar beneficia de pe urma echilibrului, Ipodrizia domnește. În Washington, această ipocrizie nici nu a fost sesizată. Grupuri de lobby, probleme mai complexe, atenția tulburată de MTV, toate produc furtuna perfectă pentru cultură.


În august 2003, s-a aflat în Statele Unite de decizia World Intellectual Property Organization de a suspenda o reuniune. La solicitarea a numeroase grupuri de interese, WIPO decisese să țină o reuniune pentru a discuta proiectele deschise, colaborative, pentru crearea de bunuri publice. Erau proiectele ce avuseseră succes în producerea de bunuri publice fără să se bazeze pe utilizarea de tip proprietar a proprietății intelectuale. De exemplu Internetul și World Wide Web, ambele dezvoltate pe baza unor protocoale din domeniul public. Era inclus și suportul pentru proiectul Public Library of Science pe care l-am descris în Afterword. Era inclus un proiect pentru dezvoltarea SNP (Single Nucleotide Polymorphism), cu mare semnificație pentru cercetarea bio-medicală (Acest proiect nonprofit era condus de un consorțiu alcătuit din Wellcome Trust și companii farmaceutice, Amersham Bioscience, AstraZeneca, Aventis, Beyer, Bristol-Meyers Squibb, Hoffman-La Roche, GlaxoSmithKline, IBM, Motorola, Novartis, Pfizer și Searle.) Era inclus și GPS-ul, pe care Ronald Reagan îl pusese în domeniul public în 1980. Ți era inclus softwyre-ul open source și free.

Scopul era de a lua în considerare aceste proiecte dintr-o perspectivă comună: nici unul nu se baza pe extremismul proprietății intelectuale. Proprietatea intelectuală era echilibrată de contracte ce specificau accesul deschis, fără limitări de genul celor impuse de obicei de proprietatea intelectuală.

Din perspectiva acestei cărți, conferința era ideală. Proiectele includeau opere comerciale și non-comerciale. Era vorba mai ales de domenii științifice, dar privite din mai multe perspective. Și WIPO era cadrul ideal, din moment ce era organismul internațional cel mai important referitor la problemele proprietății intelectuale.

Am fost o dată admonestat în public că nu recunoasc asta. În februarie 2003 prezentam un punct de vedere în fața World Summit on the Information Society (WSIS). La conferința de presă am fost întrebat ce voi spune. Am răspuns că voi vorbi și despre echilibrul necesar legat de proprietatea intelectuală în scopul dezvoltării societății informaționale. Moderatorul m-a întrerupt prompt spunând că nu se va discuta nimic despre proprietatea intelectuală la WSIS, deoarece este o problemă de competența WIPO. După această intervenție uimitoare, am vorbit numai despre proprietatea intelectuală. Nu se putea vorbi de societatea informațională dacă nu vorbim și despre categoriile de informații ce vor fi libere. Spusele mele nu l-au făcut fericit pe moderator. Și avusese dreptate într-un fel că problemele sunt de competența WIPO. Dar, din punctul meu de vedere, nu putem vorbi de câtă proprietate intelectuală este nevoie până când nu discutăm pierderea echilibrului legat de proprietatea intelectuală.

Așa că, indiferent dacă WSIS putea sau nu s discute acest echilibru, am considerat că este de notorietate că WIPO poate face acest lucru. Iar o conferință despre proiecte colaborative pentru crearea de bunuri publice părea perfectă pentru agenda WIPO.

Exista însă și un proiect foarte controversat în program, cel puțin pentru grupurile de lobby. „Open source și free software.“ Mai ales Microsoft era îngrijorat de discutarea acestui subiect. Din perspectiva lui, o conferință despre open source și free software era echivalentă cu o conferință despre sistemul de operare Apple. Ambele concurau Microsoft. Și pe plan internațional tot mai multe guverne începuseră să implementeze software free sau open source în locul celui proprietar.

Nu vreau să aprofundez tema. Este important să spun că nu este vorba de o distincție de tip comercial/non-comercial. Multe companii importante depind de open source, IBM fiind cea mai importantă. IBM se orientează tot mai mult către GNU/Linux și IBM este o societate comercială. Deci open source și free software nu se opun entităților comerciale. Doar că suportă un stil de a dezvolta software diferit de cel utilizat de Microsoft.

De asemenea, să sprijini open source și free software nu înseamnă să te opui copyright-ului. Acest software nu este în domeniul public. Dimpotrivă, la fel ca Microsoft, deținătorii de copyright asupra software-ului free și open source insistă ca licențele lor să fie respectate. Termenii specificați în aceste licențe sunt diferiți de cei din licențele de tip proprietar. Pentru software-ul free licențiat sub General Public License (GPL), de exemplu, se solicită ca codul sursă să fie făcut public de toți cei care îl utilizează pentru a realiza noi aplicații pe baza lui. Lucru posibil dacă acest software este guvernat de copyright. Altfel nu ar putea impune așa ceva. Se bazează pe legea copyright-ului așa cum face și Microsoft.

Este de înțeles că Microsoft s-a opus conferinței și a folosit grupurile de lobby ca și Statele Unite să se opună. Asta s-a și raportat public. După Jonathan Krim, de la Washington Post, Microsoft a avut succes în a convinge Statele Unite să acorde un veto conferinței. Și fără suportul Statelor Unite, conferința a fost anulată.

Nu condamn Microsoft pentru că a făcut ceva în interesul său. Iar grupurile de lobby sunt legale.

Ce este surpinzătoare, este motivația Statelor Unite. Așa cum scria Krim, Lois Boland, director pentru relații internaționale al US Patent and Trademark Office, explica „software-ul open source este contrar filozofiei WIPO, care are ca misiune protejarea proprietății intelectuale. Organizarea conferinței ar contrazice scopurile WIPO.“

Declarație uimitoare la mai multe nivele de interpretare.

Mai întâi, conține un neadevăr. Așa cum am descris, software-ul free și open source se bazează pe un drept fundamental al proprietății intelectuale, și anume pe copyright. Fără el, restricțiile impuse nu ar funcționa. Să spui că contrazice scopul fundamental de a promova proprietatea intelectuală dovedește o lipsă de înțelegere, de genul celei scuzabile la un student din primii ani, dar stânjenitoare pentru un înalt funcționar guvernamental ce se ocupă de proprietatea intelectuală.

În al doilea rând, cine a spus vreodată că misiunea WIPO este de a promova maximalizarea proprietății intelectuale? Așa cum am spus la WSIS, WIPO trebuie să se ocupe și de cel mai bun echilibru, așa cum știe că este necesar orice economist, orice avocat. Unii ar fi dorit să-l întrebe pe Boland: sunt împotriva misiunii WIPO medicamentele bazate pe patente expirate? Slăbește domeniul public proprietatea intelectuală? Ar fi fost mai bine dacă erau patentate protocoalele Internetului?

În al treilea rând, chiar și pentru cei care cred că misiunea WIPO este maximalizarea proprietății intelectuale, după tradiția noastră aceste drepturi aparțin indivizilor și firmelor. Ei trebuie să hotărască ce fac cu aceste drepturi. Dacă vor să renunțe la ele, este corect din perspectiva tradiției noastre. Când Bill Gates donează 20 de miliarde de dolari în scopuri nobile, nu contrazice obiectivele sistemului de proprietate. Chiar pe asta se bazează sistemul de proprietate: acordă indivizilor dreptul de a decide ce fac cu proprietatea lor.

Când Boland spune că este o greșeală conferința pe tema „slăbirii dreptului de proprietate“, spune că WIPO are interes să intervină în dorințele indivizilor ce dețin drepturi de proprietate. Adică, într-un fel, scopul WIPO este de a opri indivizii să facă ce vor cu drepturile lor. Deci interesul WIPO nu este numai maximizarea, dar și exercitarea drepturilor în cel mai strict mod posibil.

Există în istorie un sistem de proprietate echivalent. Se cheamă feudalism. În feudalism, nu numai că proprietatea era deținută de o mână de indivizi, iar drepturile erau extinse la maxim. Sistemul avea și tot interesul să se asigure că deținătorii de proprietăți nu slăbesc sistemul prin eliberarea de capul lor a șerbilor și a altor proprietăți, ca un pas către piața liberă. Feudalismul depinde de control și concentrare. Luptă împotriva oricărei libertăți amenințătoare.

Cum spun Peter Drahos și John Braithwaite, asta este alegerea pe care am făcut-o acum în domeniul proprietății intelectuale. O să avem o societate informațională. Asta este sigur. Problema este dacă ea va fi liberă sau feudală. Trend-ul actual este spre feudalism.

Am pus pe blog toată dezbaterea și s-a încins dezbaterea. Și boland a avut suporteri. Un anumit comentariu a fost descurajant pentru mine. Un participant anonim a scris:

„George, tu nu-l înțelegi pe Lessig. El vorbește despre lume cum ar trebui să fie, nu despre cum este ea de fapt. Dacă vorbim de lume așa cum este ea, Boland nu spune nimic greșit. Să facem întotdeauna distincția între lumea lui Lessig și lumea în care trăim.“

La prima lectură, mi-a scăpat ironia, am crezut că este un suporter al lui Boland. Nu-mi făceam iluzii despre extremismul guvernului nostru, fie el republican sau democrat. Iluziile mele erau legate de ideea dacă guvernul trebuie sau nu să spună adevărul.

Autorul anonim ridiculiza ideea că, în lumea reală, scopul guvernului trebuie să fie promovarea echilibrului. I se părea o prostie. Și fusesem trădat de idealismul meu. Tipic pentru un universitar, ar fi putut continua.

Înțeleg critica la adresa utopiilor academice. Consider și utopia o prostie și sunt primul care subliniază cât de amuzante și prostești au fost idealurile acestui mediu.

Dar când a devenit o prostie să speri că guvernul caută echilibrul just, atunci numărați-mă printre proști, pentru că asta devine o problemă serioasă. Dacă este evident pentru toată lumea că guvernul nu caută echilibrul, că este doar o unealtă a grupurilor de lobby, că să-i ceri să spună adevărul este o naivitate, atunci ce am devenit noi, cea mai puternică democrație din lume?

Poate că este o nebunie să ceri unui reprezentant al guvernului să spună adevărul. Poate că este o nebunie să crezi că politica guvernului este mai mult decât instrumentul celor mai puternice interese. Poate că este o nebunie să spui că trebuie să păstrăm tradiția – cultura liberă.

Dacă este o nebunie, atunci să fim nebuni tot mai mulți dintre noi. Și repede!


Au existat și momente de speranță. De surpriză. Când FCC a luat hotărârea să relaxeze regulamentul legat de concentrarea proprietății, s-a format o coaliție împotriva acestei idei. Poate pentru prima dată în istorie interese atât de diverse precum cele reprezentate de NRA, ACLU, Moveon.org, William Safire, Ted Turner și CodePink Women for Peace s-au organizat pentru a se opune măsurii. FCC a primit 700.000 de scrisori ce solicitau continuarea audierilor și adoptarea altei măsuri.

Acest activism nu a oprit FCC, dar nu la mult timp după o coaliție din Senat a votat împotriva deciziei FCC. Votul dovedea cât de puternică ajunsese mișcarea.

Dar chiar și acestui moment i-a lipsit ceva. Dimensiunea nu este ceva rău în sine. Libertatea nu este amenințată de faptul că unii devin foarte bogați, sau pentru că sunt puțini jucători pe piață. Calitatea modestă de la McDonald's nu înseamnă că nu poți să mănânci în altă parte un hamburger mai bun.

Pericolul în concentrarea media vine din feudalismul produs de această concentrare, strâns legat de schimbările în copyright. Nu este doar controlul deținut de câteva companii asupra unei felii din cultură. Este lărgirea drepturilor acestora asupra unor proprietăți.

Este semnificativ că mulți s-au alăturat cererii în favoarea competiției și a diversității. Chiar și dacă totul ar fi fost legat numai de dimensiune, nu ar fi fost surprinzător. Avem o lungă istorie în lupta cu cei „mari“.

Ar fi fost ceva nou și, într-un fel, foarte important dacă s-ar fi putut aduna un număr egal de voci sub stindardul luptei pentru proprietatea intelectuală. Și nu pentru că echilibrul ar fi ceva nou, doar face parte din tradiția noastră. Ci pentru că gândirea critică apropo de proprietate nu mai face parte din tradiția noastră.

Dacă eram Ahile, ăsta era călcâiul. Și sursa tragediei.


Scriind aceste cuvinte de încheiere, buletinele de știri sunt pline de povești legate de procesele intentate de RIAA la aproape trei sute de persoane. Și Eminem a fost dat în judecată pentru utilizarea de mostre din opera altcuiva. Povestea lui Bob Dylan, care fura de la un autor japonez, făcea în sfârșit istorie. O sursă din Hollywood, ce a insistat să rămână anonimă, raporta o discuție uluitoare: există conținut pe care și-ar dori să-l folosească, dar nu pot pentru că nu pot rezolva problema drepturilor. Se vorbește în Congres despre lansarea unor viruși care să distrugă calculatoarele ce violează legea. Universitățile exmatriculează studenții pentru utilizarea calculatorului în scopul punerii în comun a fișierelor.

Când de cealaltă parte a Atlanticului, BBC a anunțat că va realiza o arhivă din care cetățenii britanici pot descărca conținutul BBC și pot face orice cu el. Iar în Brazilia, ministrul culturii, Gilberto Gil, el însuși un erou al muzicii populare braziliene, s-a alăturat Creative Commons pentru a distribui conținutul în țările Americii Latine.

Am spus o istorie întunecată. Adevărul este mai nuanțat. O tehnologie ne-a dat o nouă libertate. Încetul cu încetul înțelegem că ea nu înseamnă anarhie. Putem avea cultură liberă în secolul XXI fără ca artiștii să piardă și fără ca potențialul tehnologiilor digitale să fie distrus. Ideile trebuie rumegate și trebuie să transformăm RCA-utile din zilele noastre în Causby.

Bunul simț trebuie să se revolte. Trebuie să lupte pentru cultura liberă. Repede, dacă dorim să atingem acest obiectiv.


Conținut
Navigare: Precedentul - Următorul