Biblia/Vechiul Testament/Plângerile lui Ieremia/Capitolul 1
- O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă cea mai de frunte dintre neamuri; doamna cetăților a ajuns birnică.
- Noaptea plânge întruna cu lacrimi pe obraz și dintre toți câți o iubeau, nici unul n-o mai mângâie; toți prietenii au devenit dușmani.
- Iuda s-a dus în robie, la suferință și la muncă grea; sălășluiește printre neamuri și nu-și află odihnă. Toți asupritorii lui l-au prins la strâmtorare.
- Toate căile Sionului sunt pline de jale și nimeni nu mai vine la sărbătoare. Toate porțile (cetății) sunt pustii, preoții ei suspină; fecioarele sunt deznădăjduite și ea este plină de amar.
- Vrăjmașii ei sunt biruitori, dușmanii ei sunt cu voie bună; căci Domnul a umilit-o din pricina multelor ei păcate, iar feciorii ei au plecat în robie înaintea asupritorului.
- Așa și-a irosit fiica Sionului toată strălucirea! Căpeteniile ei sunt asemenea cerbilor care nu află pășune și fug sleiți de puteri dinaintea urmăritorului.
- Ierusalimul își aduce aminte de zilele ticăloșiei lui și ale rătăcirii lui, de toate strălucirile pe care le-a avut în străvechile vremuri. Acum însă, când poporul a căzut în mâna vrăjmașului și când nimeni nu-i poate veni în ajutor, dușmanii lui se uită la el și râd de prăbușirea lui.
- Ierusalimul a păcătuit de moarte, pentru aceasta a ajuns de spaimă; toți cei ce-l cinsteau nu-l mai iau în seamă, căci au văzut goliciunea lui, iar el suspină și își întoarce fața.
- Necurăția lui e lipită de poala hainelor lui căci la sfârșitul lui el nu s-a gândit. El s-a prăbușit în chip uluitor și n-are pe nimeni să-l mângâie! "Vezi, Doamne, necazul meu, căci vrăjmașul biruiește".
- Dușmanii au întins mâna spre toate vistieriile lui. El a văzut neamuri intrând în templul său, neamuri cărora le-ai dat poruncă: "Să nu intre în obștea ta!"
- Tot poporul Tău suspină căutând pâine, și își dau odoarele lor pentru mâncare, ca să-și țină viața. Vezi, Doamne, și ia aminte cum am ajuns de ocară!
- O, voi trecătorilor, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca aceea care mă copleșește și cu care Domnul m-a umplut de necaz în ziua întăririi mâniei Lui.
- Foc a trimis de sus peste oasele mele și m-a smerit, picioarelor mele le-a întins cursă, și m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul, iar eu toată ziua bolesc.
- Jugul păcatelor mele mi-a fost legat de gât de către mâna Lui; strânse ca într-un mănunchi, ele atârnă de grumazul meu; El a făcut să se destrame puterea mea și m-a dat în mâna celor cărora nu puteam să mă împotrivesc.
- Domnul a spulberat pe toți voinicii din mijlocul meu, El a chemat oaste împotriva mea, ca să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate a strivit ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.
- Pentru aceasta eu plâng mereu, din ochii mei izvorăsc lacrimi, căci departe de mine este Mângâietorul, Cel ce-mi îmbărbăta inima. Feciorii mei cu toții au fost dați pieirii, căci dușmanul a avut biruință.
- Sionul întinde mâinile sale și nimeni nu-l mângâie! Domnul a dat poruncă tuturor vrăjmașilor lui Iacov ca să-l împresoare. Ajuns-a Ierusalimul înaintea ochilor lor ca un lucru spurcat.
- Drept este Domnul, căci împotriva poruncilor Lui m-am răzvrătit. Luați aminte, voi, toate popoarele, și vedeți necazul meu: fecioarele mele și flăcăii mei au fost duși în robie.
- Strigat-am către iubiții mei, dar ei m-au înșelat; preoții mei și bătrânii mei au pierit în cetate, când căutau hrană ca să-și țină viața.
- Vezi, Doamne, cât sunt de strâmtorat, lăuntrul meu arde! Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.
- Toți aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie! Toii dușmanii, aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut așa. Să vină peste ei ziua pe care ai făgăduit-o și să ajungă și ei ca mine!
- Toată fărădelegea lor să vină înaintea Ta și să le faci lor precum mi-ai făcut mie, pentru toate păcatele mele! Căci suspinele mele sunt fără de număr, iar inima mea bolește!
| ▲ Începutul paginii. |