Biblia/Vechiul Testament/Plângerile lui Ieremia/Capitolul 2
| ←←Capitolul 1 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Plângerile lui Ieremia, Capitolul 2) |
Capitolul 3→→ |
- O, cum a acoperit cu nori Domnul întru mânia Lui pe fiica Sionului! Din cer a aruncat pe pământ măreția lui Israel și în ziua mâniei Sale nu și-a adus aminte de așternutul picioarelor Sale.
- Domnul a nimicit fără milă toate sălașele lui Iacov; întru întărâtarea urgiei Lui a doborât la pământ întăriturile fiicei lui Iuda; le-a făcut una cu pământul, a pângărit regatul și căpeteniile lui.
- Întru aprinderea mâniei Lui a zdrobit toată puterea lui Israel; înaintea dușmanului și-a tras dreapta înapoi. El a aprins pe Iacov cu un foc arzător care prăpădește de jur împrejur.
- El a încordat arcul Său ca un dușman, dreapta Sa a stat gata ca a unui vrăjmaș și a ucis tot ce desfăta ochiul în cortul fiicei Sionului; vărsat-a ca un foc mânia Lui.
- Stăpânul S-a arătat ca un dușman nimicind Israelul; i-a dărâmat toate palatele și cetățile întărite și asupra fiicei lui Iuda a adus multă supărare.
- Prăbușit-a la pământ ca pe o dumbravă cortul lui, stricat-a locul de sărbătoare. Domnul a făcut să se uite zilele de odihnă în Sion, disprețuind, în văpaia mâniei Lui, pe rege și pe preot.
- Disprețuit-a Domnul jertfelnicul Său și S-a îndepărtat de locașul Său cel sfânt; dat-a zidurile palatelor Sale în mâna dușmanilor care au strigat în templul Domnului ca în zilele de sărbătoare.
- Găsit-a Domnul cu cale să surpe zidurile fiicei Sionului; întins-a funia și n-a tras înapoi mâna Sa, până nu le-a nimicit. El a întins jalea peste ziduri și întărituri, ce stau laolaltă dărăpănate.
- Porțile lui s-au afundat în pământ, zăvoarele lor El le-a sfărâmat; regele lui și căpeteniile sunt pribegi printre neamuri. Lege nu mai au, chiar și profeții nu mai primesc vedenii de la Domnul.
- Stau la pământ și tac bătrânii fiicei Sionului; pe capul lor și-au pus țărână și s-au încins cu sac; la pământ își pleacă fecioarele Ierusalimului capetele lor.
- Ochii mei se sfârșesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia, măruntaiele mele fierb și fierea mi se varsă pe pământ din pricina zdrobirii fiicei neamului meu, când copiii și pruncii stau sleiți de putere în piețele cetății,
- Zicând mamei lor: "Unde este pâine, unde este vin?" Ei cad sleiți de putere ca doborâți de sabie pe piețele cetății și își dau sufletul la sânul maicii lor.
- Cu cine te voi asemăna, cu cine aș putea să te pun alături, o, fiică a Ierusalimului! Cu cine te-aș pune față în față, ca să te pot mângâia, o, fecioară, fiică a Sionului? Căci nețărmurită ca marea este năruirea ta! Cine ar putea să te tămăduiască?
- Profeții tăi au avut pentru tine vedenii zadarnice și arătări și nu ți-au dat pe față fărădelegea ta, ca să-ți schimbe calea ta, ci ți-au arătat vedenii înșelătoare și aducătoare de pieire.
- Bat spre tine din palme toți cei ce trec pe cale, fluieră și clatină din cap pentru fiica Ierusalimului: "Aceasta este, oare, cetatea pe care o numeau cununa frumuseții, bucuria a tot pământul?"
- Către tine toți vrăjmașii tăi cască gura lor, fluieră, scrâșnesc din dinți, zicând: "Am nimicit-o. Da, aceasta este ziua pe care noi o așteptam; am aflat-o și o vedem".
- Împlinit-a Domnul hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul Său, spus din zilele străvechi; prăbușit-a fără milă, bucurat-a pe vrăjmașul tău, înălțat-a puterea apăsătorilor tăi.
- Strigă către Domnul, tu fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile tale ca un șuvoi, zi și noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească!
- Scoală, jelește-te în timpul nopții, la început do strajă; varsă-ți inima ta ca apa înaintea feței Celui Atotstăpânitor. Către El ridică mâna ta pentru viata pruncilor tăi, care se prăpădesc de foame la colțul tuturor ulițelor.
- Vezi, o, Doamne, și privește cui ai făcut aceasta! Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, copiii pe care îi poartă în brațe? Să fie uciși în templu, Doamne, preotul și profetul?
- Stau culcați la pământ pe ulițe tânăr și bătrân. Fecioarele și flăcăii mei de sabie au căzut; Tu i-ai ucis în ziua mâniei Tale, jertfitu-i-ai fără de milă.
- Chemat-ai ca la sărbătoare pe toți cei ce au sălaș în jurul meu. Și în ziua mâniei Domnului n-a scăpat, nici n-a rămas vreunul; pe cei care i-am purtat în brațe și i-am făcut mari, mi i-a nimicit dușmanul.
| ▲ Începutul paginii. |