Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 14
Aspect
- Atunci a grăit Domnul cu Moise și a zis:
- „Spune fiilor lui Israel să se întoarcă și să-și așeze tabăra în fața Pi-Hahirotului, între Migdal și mare, în preajma lui Baal-Țefon. Acolo, în preajma lui, lângă mare, să tăbărâți.
- Că Faraon va zice către poporul său: Fiii aceștia ai lui Israel s-au rătăcit în pământul acesta și i-a închis pustiul.
- Iar Eu voi învârtoșa inima lui Faraon și va alerga după ei. Și-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon și asupra a toată oștirea lui; și vor cunoaște toți Egiptenii că Eu sunt Domnul!” Și au făcut așa.
- Atunci s-a dat de știre regelui Egiptului că poporul evreu a fugit. și s-a întors inima lui Faraon și a slujitorilor lui asupra poporului acestuia și ei au zis: „Ce am făcut noi? Cum de am lăsat pe fiii lui Israel să se ducă și să nu ne mai robească nouă?”
- A înhămat deci Faraon carele sale de război și a luat poporul său cu sine:
- A luat cu sine șase sute de căruțe alese și toată călărimea Egiptului și căpeteniile lor.
- Iar Domnul a învârtoșat inima lui Faraon, regele Egiptului, și a slujitorilor lui, și a alergat acesta după fiii lui Israel; dar fiii lui Israel ieșiseră sub mână înaltă.
- Și au alergat după ei Egiptenii cu toii caii și carele lui Faraon, cu călăreții și cu toată oștirea lui și i-au ajuns când poposiseră ei la mare, lângă Pi-Hahirot, în fața lui Baal-Țefon.
- Dar când s-a apropiat Faraon și când s-au uitat fiii lui Israel înapoi și au văzut că Egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel și au strigat către Domnul;
- Și au zis către Moise: „Oare nu erau morminte în țara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoțându-ne din Egipt?
- Nu ți-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ți-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?”
- Moise însă a zis către popor: „Nu vă temeți! Stați și veți vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe Egiptenii pe care îi vedeți astăzi nu-i veți mai vedea niciodată.
- Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiți liniștiți!”
- Atunci a zis Domnul către Moise: „Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească,
- Iar tu ridică-n toiagul și-ți întinde mâna asupra mării și o desparte și vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat.
- Iată, Eu voi învârtoșa inima lui Faraon și a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele lor. Și-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon și asupra a toată oștirea lui, asupra carelor lui și asupra călăreților lui.
- Și vor cunoaște toți Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui și asupra călăreților lui”.
- Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, și s-a mutat în urma lor; și s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor și a stat în urma lor.
- Astfel a trecut el și a stat între tabăra Egiptenilor și tabăra fiilor lui Israel; și era negură și întuneric pentru unii, iar pentru ceilalți lumină, noaptea, și toată noaptea nu s-au apropiat unii de alții.
- Iar Moise și-a întins mâna sa asupra mării și a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit și s-a făcut marea uscat, că s-au despărțit apele.
- Și au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta și la stânga lor.
- Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele și călăreții lui.
- Dar în straja dimineții a căutat Domnul din stâlpul cel de foc și din nor spre tabăra Egiptenilor și a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.
- Și a făcut să sară roțile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele. Atunci au zis Egiptenii: „Să fugim de la fața lui Israel, că Domnul se luptă pentru ei cu Egiptenii!”
- Iar Domnul a zis către Moise: „Întindeți mâna asupra mării, ca să se întoarcă apele asupra Egiptenilor, asupra carelor lor și asupra călăreților lor”.
- Și și-a întins Moise mâna asupra mării și spre ziuă s-a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau împotriva apei. Și așa a înecat Dumnezeu pe Egipteni în mijlocul mării.
- Iar apele s-au tras la loc și au acoperit carele și călăreții întregii oștiri a lui Faraon, care intrase după Israeliți în mare, și nu a rămas nici unul dintre ei.
- Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat și apa le-a fost perete la dreapta și stânga lor.
- Așa a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israeliți din mâinile Egiptenilor; și au văzut fiii lui Israel pe Egipteni morți pe malurile mării.
- Văzut-a Israel mâna cea tare pe care a întins-o Domnul asupra Egiptenilor, și s-a temut poporul de Domnul și a crezut în Domnul și în Moise, sluga Lui.
▲ Începutul paginii. |