Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 29
- Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale și a zis:
- "O, dacă aș fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
- Ca atunci când El ținea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa și, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
- De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ținea parte cortului meu,
- Când Cel Atotputernic era încă cu mine și împrejurul meu stăteau feciorii mei,
- Iar picioarele mele se scăldau în lapte și stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?
- Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață scaunul meu,
- Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare și rămâneau așa.
- Fruntașii poporului își opreau cuvântările și își puneau mâna la gură.
- Glasul căpeteniilor scădea și limba lor se lipea de cerul gurii.
- Căci urechea care mă auzea mă fericea și ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.
- Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor și pe orfanul fără sprijin.
- Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi și umpleam de bucurie inima văduvei.
- Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veșmânt și judecata mea cea dreaptă era mantia mea și turbanul meu.
- Eram ochii celui orb și piciorul celui șchiop;
- Eram tatăl celor neputincioși și cercetam cu sârguință pricinile care îmi erau necunoscute.
- Sfărâmam fălcile nelegiuitului și smulgeam prada din dinții lui.
- Și îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu și ca pasărea Phoenix voi înmulți zilele mele.
- Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă și roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
- Slava mea va întineri neîncetat și arcul meu se va înnoi în mâna mea.
- Oamenii mă ascultau și stăteau fără grai și așteptau să audă sfatul meu.
- După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic și cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.
- Mă așteptau precum aștepți ploaia și căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.
- Dacă le surâdeam, nu-și credeau ochilor și surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.
- Le arătam care este dreapta cale și stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostașii săi și, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.
| ▲ Începutul paginii. |