Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 30
- Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine și pe ai căror părinți îi prețuiam prea puțin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.
- Ce aș fi făcut cu puterea brațelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?
- Din pricina sărăciei și a foametei înspăimântătoare, ei mânțcau rădăcini din locuri uscate și mama lor era câmpia pustie și jalnică.
- Ei culegeau ierburi de prin mărăcini și pâinea lor era rădăcina de ienupăr.
- Erau goniți din mijlocul oamenilor și după ei lumea urla ca după niște hoți.
- Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea șuvoaielor, prin găurile pământului și prin văgăunile stâncilor.
- Zbiară prin hățișuri, stau grămadă pe sub scaieți.
- Neam de oameni ticăloși, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din țară!
- și astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
- Le e groază de mine, s-au depărtat de mine și pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
- Cel ce și-a deznodat ștreangul robiei mă asuprește și tot așa cel ce și-a scos zăbalele din gură.
- În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele și și-au croit drumuri împotrivă-mi.
- Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace și nimeni nu le este stavilă.
- Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureș și în dărâmături se tăvălesc.
- Mulțimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul și izbăvirea mea a trecut ca un nor.
- Și acum sufletul meu se topește în mine, zile de amărăciune mă cuprind.
- Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite și nervii mei nu știu de odihnă.
- Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină și mă strânge de gât ca gulerul cămășii.
- Mi-a dat brânci în noroi și am ajuns să fiu la fel cu praful și cu cenușa.
- Strig către Tine și nu-mi răspunzi, stau în picioare și Tu nu mă vezi.
- Tu Te-ai făcut asupritorul meu și cu toată puterea brațului Tău mă prigonești.
- Tu mă ridici deasupra vântului și mă pui pe el călare și apoi mă nimicești cu iureșul furtunii.
- Știu foarte bine că Tu mă duci spre moarte și la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
- Totuși împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
- N-am plâns oare și eu împreună cu cel care-și ducea viața greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
- Mă așteptam la fericire și iată că a venit nenorocirea; așteptam lumina și a venit întunericul.
- Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
- Am umblat înnegrit la față, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare și am strigat.
- Am ajuns frate cu șacalii, am ajuns tovarăș cu struții.
- Pielea s-a făcut pe mine neagră și oasele mele sunt arse de friguri.
- Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii și flautul meu glasul bocitoarelor.
| ▲ Începutul paginii. |