Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 28
- Argintul are zăcămintele lui de obârșie și aurul are locul lui de unde-l scoți și-l lămurești.
- Din pământ scoatem fierul și din stânca topită scoatem arama.
- Omul a pus hotare întunericului și cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră și în beznă.
- Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra și departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii și se clatină încoace și în colo.
- Și deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvășit ca de foc.
- Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
- Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă și pe care ochiul vulturului nu și le-a însemnat.
- Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici.
- Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene și munții i-a răsturnat din temelie.
- El a săpat șanțuri în stânci și nimic de preț nu scapă privirii lui.
- El a răscolit izvoarele apelor și tot ce era în adâncime a scos afară la lumină.
- Dar înțelepciunea de unde izvorăște ea și care este locul de obârșie al priceperii?
- Pământeanul nu cunoaște calea către ea, căci ea nu se găsește pe meleagurile celor vii.
- Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Și marea a spus la fel: Ea nu este la mine!
- Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur și argintul nu-l cântărești ca s-o plătești.
- Ea nu poate să fie prețuită nici cu aurul Ofirului, nici cu prețioasa cornalină, nici cu pietre de safir!
- Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul și cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
- Despre mărgean și despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înțelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
- Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea și cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată!
- Și această înțelepciune de unde vine ea și care este sălașul priceperii?
- Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită și de pasărea cerului.
- Adâncul și moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea.
- Dumnezeu îi cunoaște drumul și numai El este Cel ce știe locuința ei.
- Când El privea până la marginile pământului și îmbrățișa cu ochii tot ce se află sub ceruri,
- Ca să dea vântului cumpănă și să chibzuiască legea apelor,
- Când El statornicea ploilor un făgaș și o cale bubuitului tunetului,
- Atunci El a văzut înțelepciunea și a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină și i-a măsurat adâncimea.
- După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înțelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea".
| ▲ Începutul paginii. |