Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Macabeilor/Capitolul 9

←←Capitolul 8

Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea a doua a Macabeilor, Capitolul 9)

Capitolul 10→→

Descarcă această pagină ca EPUB

Într-aceeași vreme s-a întâmplat de s-a întors și Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo și a asupri cetatea; și alergând mulțimea la arme, l-a biruit și așa s-a întors cu rușine.
Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor și cele ce au fost cu Timotei.
Și aprinzându-se de mânie, socotea că și răutatea celor ce l-au gonit pe el să și-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârșească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată și nevăzută, căci, cum a sfârșit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece și amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
Și suferea pe bună dreptate, căci el cu multe și neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeția sa.
Ci încă și de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor și, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare și căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
Și celui care i se părea că și peste valurile mării împărățește din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, și socotea că va pune în cumpănă munții cei înalți, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toți puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii și, trăind în chinuri și în dureri, cădea de pe el carnea, și de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
Și pe cel care cu puțin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriți nesuferite.
Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulțimea trufiei și a veni întru cunoștința sa, sub bătaia lui Dumnezeu și sub sporul durerilor.
Și nici el singur nemaiputând a-și suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu și cel care este pământean să nu se asemene Lui".
Și se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, așa zicând:
Că și cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul și să o facă mormânt, o va zidi și o va face slobodă.
Și pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor și fiarelor, pe toți aceștia întocmai cu Atenienii să-i facă.
Și templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească și sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi și cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.
Afară de acestea, că și el se va face evreu și va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu și, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
"Bunilor cetățeni Evrei, bucurie multă și sănătate și fericire, regele și căpetenia oștirilor, Antioh.
De sunteți sănătoși împreună cu pruncii voștri și ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulțumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
Și eu bolnav zăcând, de cinstea și de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia și căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.
Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.
Și aducându-mi aminte că și tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,
Ca, întâmplându-se ceva neașteptat sau vreo neizbândă, să știe cei din țări cui s-a lăsat domnia și să nu se tulbure.
Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape și vecinii împărăției păzesc vremurile, așteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin țările cele de sus, la cei mai mulți dintre voi îl adeveream și-l întăream, și am scris și lui cele ce mai jos sunt scrise.
Deci vă îndemn și vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obște și deosebi, fiecare să păzească credința către mine și către fiul meu.
Că bună nădejde am că el cu blândețe și cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi.
Astfel ucigătorul acela de oameni și hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, și așa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în țară străină și în loc muntos, și-a sfârșit viața.
Și i-a adus trupul Filip, tovarășul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.

▲ Începutul paginii.