Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Macabeilor/Capitolul 6
- Și nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu.
- Și să pângărească și templul din Ierusalim și să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeți, precum erau locuitorii locului.
- Ci cu anevoie și grea era poporului tocmeala răutății acesteia.
- Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări și beții, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curți, și aducând cele ce nu se cuvenea.
- Și altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea,
- Și nu era voie nici a ține ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părintești, nici măcar a spune că ești Iudeu.
- Și erau duși cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua nașterii regelui, și când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliți Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
- Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pe Iudei la fel să-i facă să jertfească,
- Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elinești, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai greutăți cu care erau asupriți.
- Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că și-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor și prin cetate, pe ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.
- Iar alții alergau la peșterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se știre lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.
- Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferințe; ci să socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre învățătură au fost neamului nostru.
- Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere de bine.
- Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor și apoi să-i muncească; asupra noastră așa a socotit că este bine ca, nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.
- Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăsește pe poporul Său.
- Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem aminte.
- Iar după aceste puține cuvinte se cuvine să venim la poveste.
- Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte și trecut cu vârsta și la față foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc.
- Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viața cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,
- Scuipând carnea din gura lui și apropiindu-se de moarte, așa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieții.
- Iar cei care erau rânduiți la acea nelegiuită jertfă, pentru că-l cunoșteau de mulți ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le mânca și să se prefacă tocmai ca și cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din cărnurile jertfei,
- Ca, făcând aceasta, să scape de moarte și, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.
- Iar el gând bun luând și vrednic fiind de vârstă și de adâncile bătrâneți, și de cinstitele cărunteți, care și le agonisise și de creșterea cea foarte bună din pruncie și mai vârtos de cea sfântă și de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte.
- "Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnici, ca mulți din cei tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la obiceiurile celor de alt neam.
- Și din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puțină și scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine și urâciune și ocară bătrâneților să-mi agonisesc.
- Că deși în această vreme de acum voi scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu voi scăpa;
- Pentru aceea, bărbătește acum dându-mi viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețe.
- Și celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi". Acestea zicând, a pășit către chinuri.
- Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu puțin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie.
- Și când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: "Domnului, Celui care are sfânta știință, arătat este că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea".
- Și într-acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună.
| ▲ Începutul paginii. |