Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Macabeilor/Capitolul 13
- În anul o sută patruzeci și nouă au aflat cei care erau cu Iuda că vine Antioh Eupator cu mulțime asupra Iudeii.
- Și împreună cu el venea și Lisias epitropul, care era mai mare peste treburile tării, fiecare având oștire elinească: pedestrași o sută și zece mii, călăreți cinci mii trei sute, elefanți douăzeci și doi și trei sute de care de război purtătoare de seceri.
- Și s-a întovărășit cu ei și Menelau și cu multă înșelăciune îndemna pe Antioh, nu la izbăvirea patriei gândind, ci nădăjduind că-l va pune căpetenie.
- Ci împăratul împăraților a întărâtat mânia lui Antioh asupra celui păcătos, și arătând Lisias că acesta este pricina tuturor răutăților, a poruncit, precum este obiceiul într-acel loc, să-l piardă, ducându-l în Bereea.
- Și era în locul acela un turn de cincizeci de coti înalt plin cu cenușă, și acesta avea o unealtă cu meșteșug făcută de se pleca în toate părțile și aluneca în cenușă.
- Aici se aruncau toți cei care erau furi de cele sfinte sau vinovați cu alte răutăți mari.
- Cu această moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul Menelau, neînvrednicindu-se nici de înmormântare.
- Pe bună dreptate, fiindcă multe păcate făcuse asupra jertfelnicului, ale cărui foc și cenușă erau curate și tocmai în cenușă și-a găsit moartea.
- Iar regele venea cu gânduri barbare, ca să facă Iudeilor mai mari rele decât s-au făcut în zilele tatălui său.
- Și aflând Iuda acestea, a poruncit poporului să se roage Domnului, ziua și noaptea ca, precum alteori, așa și acum să ajute
- Celor care erau să fie lipsiți de lege, de patrie și de sfântul locaș, iar pe poporul, care nu de multă vreme își venise în fire, să nu-l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare.
- Și toți împreună făcând aceasta și rugând pe milostivul Dumnezeu cu plângere și cu ajunări și cu cădere la pământ trei zile neîncetat, i-a mângâiat Iuda și le-a poruncit să se gătească.
- Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s-a sfătuit ca, mai înainte de a intra oștirea regelui în Iudeea și de a birui Ierusalimul, să le iasă înainte și cu ajutorul Domnului să hotărască lucrul.
- Deci, încredințându-se purtării de grijă a Celui care a făcut lumea și îndemnând pe cei care erau cu el ca bărbătește să se nevoiască până la moarte pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie și pentru datină, și-a pus tabăra împrejurul Modeinului.
- Și dând la ai săi cuvântul de taină: "Domnul este izbânda noastră", cu voinici preabuni aleși a lovit noaptea tabăra regească și a omorât ca la vreo patru mii de bărbați și pe cel care era mai mare peste elefanți cu toți ai săi.
- Mai pe urmă, după ce a umplut tabăra de frică și de tulburare, s-a întors cu bine.
- Aceasta s-a făcut când se lumina de ziuă, ajutându-i ocrotirea Domnului.
- Iar regele, îndată ce a văzut îndrăznirea Iudeilor, cu meșteșug a ispitit locurile.
- Și înaintând împotriva Betțurului care era pază tare a Iudeilor, a fost bătut, respins Și păgubit în ostași.
- Iar Iuda trimitea celor dinăuntru cele trebuitoare.
- Și un oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a spus vrăjmașilor tainele. Și, cercetându-se, a fost prins și închis.
- Iar regele a doua oară a stat de vorbă cu cei care erau în Betțur și dându-le sfat de pace, s-a dus și s-a ciocnit cu cei care erau cu Iuda și a fost biruit.
- Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la Antiohia Filip, pe care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat și, rugându-se de Iudei, li s-a supus și a jurat pe toate cele drepte și, împăcându-se, a adus jertfă și a cinstit templul Domnului și locul l-a miluit.
- Și pe Iuda Macabeul l-a primit bine și l-a făcut cârmuitor de la Ptolemaida până la ținutul Gherar.
- Apoi, regele a venit de acolo la Ptolemaida, iar locuitorii din Ptolemaida erau nemulțumiți de această înțelegere și voiau să calce legătura făcută cu Iudeii.
- Atunci a intrat în divan Lisias și a spus tot lucrul și i-a așezat și i-a potolit și i-a făcut cu voie bună. După aceea s-a întors la Antiohia; așa a fost înaintarea și întoarcerea regelui.
| ▲ Începutul paginii. |