Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 16

←←Capitolul 15 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Capitolul 16)
Capitolul 17→→


  1. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiți prin unele făpturi ca acestea și au fost chinuiți de mulțime de fiare.
  2. În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău și foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliță.
  3. Așa încât unii (Egiptenii), deși pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit și de mâncarea de nevoie, iar ceilalți, după puțină lipsă, au avut o hrană nouă.
  4. Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalți numai să li se arate cum sunt chinuiți vrăjmașii lor.
  5. Iar când a venit peste ei înfricoșata mânie a fiarelor și se prăpădeau mușcați de șerpii cei cumpliți, aprinderea Ta n-a ținut până la urmă.
  6. Ei au fost tulburați puțină vreme, ca să se îndrepteze și au avut un semn de mântuire, ca să-și aducă aminte de poruncile legii Tale;
  7. Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
  8. Și prin aceasta arătat-ai vrăjmașilor noștri că Tu ești Cel Care izbăvești de tot răul.
  9. Pentru că înțepătura lăcustelor și a muștelor le-a adus moartea și n-a mai fost nici un chip să-și scape viața, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.
  10. Iar pe robii Tăi nici dinții balaurilor celor veninoși nu i-au biruit, căci mila Ta a venit și i-a vindecat,
  11. Ca să-și aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniți și apoi degrabă vindecați, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinați de la bunătățile Tale.
  12. Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
  13. Căci Tu stăpânești peste viață și peste moarte și cobori până la porțile locuinței morților și iar ridici.
  14. Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieșit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuința morților.
  15. Iar de mâna Ta nu este cu putință nimănui să scape.
  16. Nelegiuiții care s-au lepădat de a Te cunoaște au fost bătuți cu puterea brațului Tău; ape năprasnice, grindină și ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
  17. Și, ce este mai minunat, focul ardea și mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepți.
  18. Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioși, și ei să vadă și să cunoască cum că îi prigonește judecata lui Dumnezeu.
  19. Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele țării celor nedrepți.
  20. Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească și i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, și care avea toată dulceața și plăcea tuturor.
  21. Și pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta față de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
  22. Iar zăpada și gheața răbdau focul și nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă și în ploi, a mistuit roadele vrăjmașilor;
  23. Și iarăși același foc își lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepți,
  24. Pentru că făptura, slujindu-ți ție, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepți și se domolește spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
  25. Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinței celor care Te rugau;
  26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să învețe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ține în viață pe acei care cred în Tine.
  27. Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o ușoară rază a soarelui.
  28. Ca să se înțeleagă că trebuie să mânecăm și să-ți mulțumim mai înainte de răsăritul soarelui și să ne rugăm ție din revărsatul zorilor.
  29. Iar nădejdea celui nemulțumitor se va topi ca gheața de iarnă și se va scurge ca o apă nefolositoare.


▲ Începutul paginii.