Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Parimiile lui Solomon
_pagina_1.png)
CAP 1
[modifică]
1. Paremiile lui Solomon, fiiul lui David, carele au împărățit în Israil,
2. Ca să cunoască înțelepciunea și învățătura, și să socotească cuvintele înțelepciunei,
3. Și să priimască întorsurile cuvintelor, și dezlegările cuvintelor întunecoase, și să socotească direptatea adevărată, și judecata a o îndirepta,
4. Pentru ca să dea la cei nerăi măiestrie și la copilul tânăr sâmțire și cugetare.
5. Pentru că, auzind aceastea, înțeleptul mai înțelept va fi,
6. Și cel socotitoriu ocârmuire va câștiga și va priceape pilda, și întunecosul cuvânt, și graiurile înțelepților, și gâciturile:
7. Începătura înțelepciunii –frica Domnului, și priceapere bună la toți ceia ce fac pre ea. Bunăcredință la Dumnezău –începătura simțirii, și înțelepciunea; și învățătura necuraților vor defăima.
8. Ascultă, fiiule, legile tătâne-tău și nu lepăda învățăturile mâne-ta,
9. Pentru că cunună de daruri vei priimi la creaștetul tău și lănțuș de aur prejur grumazul tău.
10. Fiiule, să nu te rătăcească oameni păgâni, nici să voiești,
11. Săvai de te vor ruga, zicând: „Vino cu noi de te însoțeaște la sânge, și să ascundem în pământ om dirept cu strâmbătate,
12. Și să-l înghițim pre el de viu ca iadul, și să râdicăm a lui pomenirea de la pământ;
13. Câștigarea lui cea de mult preț să o apucăm, și să împlem casele noastre de prăzi.
14. Și sorțul tău pune între noi, și pungă de obște să câștigăm toți, și o cămară să să facă noao!“.
15. Să nu mergi în căi cu dânșii; abate piciorul tău den cărările lor,
16. Pentru că picioarele lor la răutate aleargă, și sârguitori sânt a vărsa sânge.
17. Pentru că nu cu strâmbătate să întind mrejile la pasări.
18. Pentru că aceștea ce sânt părtași la ucidere îș câștigă lor reale, și surparea oamenilor fără de leage rea e.
19. Aceaste căi sânt ale tuturor celor ce isprăvesc ceale fără leage, pentru că cu necurăția sufletul lor îș rădică.
20. Înțelepciunea întru ieșire să laudă, și în ulițe cinste poartă,
21. Și pre marginile zidurilor să mărturiseaște, și la porțile silnicilor dvoreaște și, la porțile cetății îndrăznind, zice:
22. „Ori, câtă vreame cei nerăi se vor ținea de direptate, nu se vor rușina, iară cei fără minte, ai sudălmii fiind poftitori, necurați făcându-se, urâră sâmțirea?
23. Și vinovați să făcură mustrărilor. Iată, voiu izbucni voao graiul suflării meale și voiu învăța pre voi al mieu cuvânt.
24. De vreame ce vă chemam și nu m’aț ascultat, și am întins cuvinte și nu luați aminte,
25. Ce mincinoase aț făcut sfaturile meale și la ale meale mustrări n’aț luat aminte.
26. Pentru aceea și eu, la pieirea voastră, voiu râde și mă voiu veseli, când va veni voao piarderea;
27. Și deaca va veni voao fără veaste gâlceava, și surparea aseamene vihorului va fi, sau când vine voao necaz și încungiurare.
28. Pentru că va fi când mă veț chema, eu nu voiu asculta voao; cerca-mă-vor răii și nu mă vor afla,
29. Pentru că au urât învățătura, și frica Domnului n’au ales,
30. Nici vrea la ale meale sfaturi să ia aminte, batjocuriia ale meale mustrări.
31. Pentru aceaea vor mânca ale căii lor roade, și de a lor necurăție se vor sătura;
32. Că, pentru căci făcea strâmbătate pruncilor, se vor omorî, și cercetarea pre necurați piarde;
33. Iară cela ce pre mine ascultă va sălășlui pre nedeajde și va odihni fără frică de cătră tot răul“.
CAP 2
[modifică]
1. Fiiule, de priimind graiul poruncii meale vei ascunde lângă tine,
2. Asculta-va înțelepciune ureachea ta, și vei alătura inema ta la priceapere, și o vei apropia pre ea spre învățătură fiiului tău;
3. Pentru că, de vei chema înțelepciunea, și priceaperii vei da glasul tău, și simțirea vei cerca cu mare glas,
4. Și de vei cerca pre ea, ca argintul și ca comoarăle vei cerca-o pre ea,
5. Atuncea vei priceape frica Domnului și cunoștința lui Dumnezău vei afla;
6. Căce Domnul dă înțelepciune, și de la fața lui iaste mintea și priceaperea;
7. Și adună visterie celor ce isprăvescu mântuirea, și scuteaște călătoria lor;
8. Ca să păzească calea direptăților, și calea celor ce să tem de el va păzi.
9. Atuncea vei priceape direptatea și judecata, și vei isprăvi toate osiile bune.
10. Pentru că, de va veni înțelepciunea la cugetul tău, și simțirea la sufletul tău bună să va părea,
11. Sfatul cel bun te va păzi și socoteala cea curată te va cruța,
12. Pentru ca să te mântuiască de la calea cea rea și de cătră om ce grăiaște nemică de crezut.
13. O, ceia ce părăsescu căile direapte ca să meargă în căile întunearecului!
14. O, ceia ce să bucură spre reale și să veselescu spre întoarcere rea,
15. Cărora cărările-s întoarte, și șovăite roatele lor!
16. Ca să te depărteaze de la calea direaptă, și strein de direptul gând, fiiule, să nu te apuce sfatul rău,
17. Care lasă învățătura tinereațelor, făgăduința lui Dumnezeu fiind uitată,
18. Pentru că au pus lângă moarte casa lui, și lângă iad, cu pământeanii, osiile lui;
19. Toți câți mergu într’însul nu se vor mai întoarce, nici vor apuca cărări direapte, pentru că nu să prinde de anii vieții.
20. Pentru că, de ar mearge în căi bune, aflar-ar cărările direptății neatede. Cei buni vor fi lăcuitori pământului și cei nerăi vor rămânea întru el,
21. Căce direpții vor sălășlui pământul și curații vor rămânea întru el.
22. Și căile necuraților den pământ pier, și cei fără de leage se vor scoate de la el.
CAP 3
[modifică]
1. Fiiule, ale meale legiuiri nu uita, și graiurile meale cruțe a ta inimă,
2. Pentru că îndelungare de viață și anii vieții și pace vor adaoge ție.
3. Milele și credințele nu te lipsescu, și le atinge pre eale preste grumazi, scrie-le pre eale pre leaspedea inimii tale,
4. Și vei afla har. Și gândeaște înainte bune, înaintea Domnului și a oamenilor.
5. Fii nedejduind cu toată inima pre Dumnezău, și pre a ta învățătură nu te semeți.
6. În toate căile tale cunoaște-o pre ea, pentru ca să îndirepteaze căile tale.
7. Nu fii înțelept întru sine, și te teame de Dumnezău, și te abate de tot răul.
8. Atuncea va fi vindecare trupului tău și socoteală oaselor tale.
9. Cinsteaște pre Domnul den ale tale direapte osteneale și dă începătură lui den ale tale roade ale direptății,
10. Pentru ca să să împle cămările tale de sațiu de grâu, și cu vin teascurile tale să vor răvărsa.
11. Fiiule, nu defăima învățătura Domnului, nice te muia de El mustrându-te,
12. Pentru că pre cela ce iubeaște Domnul ceartă, și bate pre tot fiiul carele priimeaște.
13. Fericit omul carele au aflat înțelepciunea și pământeanul carele știe înțelepciunea,
14. Pentru că mai bine e pre ea a neguțători decât visterii de aur și de argint.
15. Și mai cinstit iaste decât pietrile ceale de mult preț; nu să împoncișază ei nici un rău, bine cunoscută iaste la toți ceia ce să apropie de ea; și tot ce e cinstit nu iaste vreadnic ei.
16. Pentru că lungimea traiului și anii vieții –în direapta ei, iară în stânga ei –bogăție și mărire; den rostul ei iase direptate; și leage și milă pre limbă poartă.
17. Căile ei –căi bune, și toate cărările ei –cu pace.
18. Lemn de viață iaste la toți ceia ce să țin de dânsa și celor ce să razimă pre ea ca pre Domnul e întemeiată.
19. Dumnezeu cu înțelepciunea întemeie pământul și găti ceriurile cu mintea.
20. Cu simțirea lui beznile să rupsără și norii curseră roao.
21. Fiiule, să nu preacuri, și cruță al mieu sfat și socoteală,
22. Pentru ca să trăiască sufletul tău, și har să fie prejur grumazul tău; și va fi vindecare trupului tău, și socotință oaselor tale.
23. Pentru ca să mergi nădejduind cu pace toate căile tale, și piciorul tău nu să va poticni.
24. Pentru că, de vei ședea, fără frică vei fi, și de vei adormi, dulce vei dormi.
25. Și nu te vei teame de frica ce au venit, nici de pornirile necuraților care vin,
26. Pentru că Domnul va fi preste toate căile tale și vor răzima piciorul tău, pentru ca să nu te clătești.
27. Nu te depărta a face bine celui lipsit, când va avea mâna ta a ajuta.
28. Să nu zici: „Înturnându-te, mai întoarce-te, și mâine voiu da“, putincios tu fiind a face bine, pentru că nu știi ce va naște ceaea ce vine.
29. Nu meșterșugui asupra priatenului tău reale, carele nemerniceaște și nădejduiaște pre tine.
30. Nu iubi a face vrajbă cătră om în deșert, pentru ca să nu să facă vreun rău la tine.
31. Să nu câștigi al răilor oameni ponoslu, nici să râvnești căile lor,
32. Pentru că necurat iaste înaintea Domnului tot cel fără leage, și întru cei direpți nu să adună.
33. Blestemul Domnului –în casele necuraților, și curțile direpților să blagoslovesc.
34. Domnul celor mândri să împoncișază, iară celor smeriți dă har.
35. Mărirea cei înțelepți o vor moșneni, și cei necredincioș înălțară necinste.
CAP 4
[modifică]
1. Ascultați, fii, învățătura tatălui, și luați aminte a cunoaște socoteala;
2. Pentru că dar bun hărăzesc voao, cuvântul mieu să nu-l părăsiț.
3. Pentru că și eu am fost fiiu tătâne-mieu, ascultătoriu, și iubindu-mă în fața maicei,
4. Carei mă învăța și zicea: „Razime-se cuvântul în inema ta! Păzeaște poruncile, nu uita,
5. Câștigă înțelepciunea, câștigă priceaperea; să nu uiți, nici să treci cu vedearea graiul gurii meale, nici să te abați de cătră graiurile gurii meale!
6. Să nu părăsești pre ea, și să va ținea de tine; iubeaște pre ea, și cruța-te-va.
7. Începătura înțelepciunii iaste a câștega înțelepciunea; și în toată câștegarea ta câștigă priceapere.
8. Îngrădeaște-o pre ea, și te va înălța; cinstește-o pre ea, pentru ca să nu te cuprinză;
9. Pentru ca să dea capului tău cunună de daruri, și cu cununa desfătăciunei va scuti pre tine“.
10. Auzi, fiiule, și priimeaște ale meale cuvinte, și să vor înmulți ție anii vieții tale, pentru ca să ți să facă ție multe căi vieții;
11. Pentru că căile înțelepciunei te învăț, și te puiu pre tine la cărări direapte.
12. Pentru că, de vei mearge, nu să vor închide ție pașii și, de vei alerga, nu vei osteni.
13. Apucă-te de a mea învățătură, nu te lăsa, ce păzeaște pre ea ție în viața ta.
14. În căile necuraților să nu mergi, nici să râvnești căile celor fără leage.
15. În care loc să vor tăbărî, să nu mergi acolo, abate-te de la ei și scapătă,
16. Pentru că nu vor adormi de nu vor face rău; luatu-s’au somnul de la ei și nu dorm.
17. Pentru că aceștea mănâncă bucatele necurăției și cu vin fără de leage să îmbată.
18. Iară căile direpților aseamene cu lumina strălucescu, merg și luminează până unde isprăveaște ziua;
19. Iară căile necuraților întunecoase-s, nu știu cum să împiadecă.
20. Fiiule, la ale meale cuvinte ia aminte, și la ale meale cuvinte alătură-ț ureachea!
21. Pentru ca să nu te părăsască izvoarăle tale, păzeaște-le pre eale întru a ta inimă,
22. Pentru că viață iaste la toți ceia ce află pre eale, și la tot trupul lor vindecare.
23. Cu toată paza ta păzeaște a ta inimă, pentru că dentru aceastea-s ieșire de viață.
24. Ia demprejurul tău cea îndărăpnică gură și nedireapte buze departe de la tine împinge.
25. Ochii tăi dirept să caute și geanele tale să clipască dirept.
26. Direapte alergături fă cu picioarele tale și căile tale îndireptează.
27. Să nu te abați în direapta, nici în stânga, și întoarce piciorul tău de cătră calea cea rea.
28. Pentru că căile ceale den na direapta le știe Domnul, și întoarte sânt ceale den na stânga.
29. Și El direapte va face alergăturile tale și călătoriile tale cu pace le va aduce înainte.
CAP 5
[modifică]
1. Fiiule, la a mea înțelepciune ia aminte, și la cuvintele meale alătură-ț ureachea,
2. Pentru ca să păzăști socotința bună; și sâmțirea buzelor meale poruncesc ție.
3. Nu lua aminte la muiare rea, pentru că miare cură den buzele muierii curve; până la o vreame unge gâtlejul tău,
4. Însă mai apoi mai amar vei afla decât hiarea și ascuțit mai mult decât sabia cu doao ascuțite.
5. Pentru că ale nebuniei picioare pogoară pre ceia ce să deprind cu ea cu moarte la iad;
6. Și urmele ei nu să razimă, pentru că în căile vieții nu mearge, și greșite-s alergăturile ei, și nu bine cunoscute.
7. Acum, fiiule, ascultă-mă și să nu faci mincinoase cuvintele meale!
8. Departe de la ea fă calea ta, să nu te apropii de ușile casii ei,
9. Pentru ca să nu dea la alții viața ta, și traiul tău la cei nemilostivi;
10. Pentru ca să nu să sature streinii de vârtutea ta, și ale tale osteneale la case streine vor întra;
11. Și te vei căi la ceale de apoi ale tale, când se vor roade pielițele trupului tău,
12. Și vei grăi: „Cum urâiu învățătura, și mustrările le abătu inima mea?
13. Nu ascultaiu glasul celui ce mă certa și mă învăța, nici mi’am alăturat ureachea.
14. Preste puțin mă făcuiu întru tot rău, în mijlocul adunării și împreunării“.
15. Fiiule, bea ape den ale tale vase și den izvorul fântânilor tale.
16. Să să preavearse ție apele den izvorul tău, și la ulițele tale îmble apele tale.
17. Fie ție sângur avute și nimerea strein să fie părtaș cu tine.
18. Izvorul tău al apei fie ție osebită și te veseleaște împreună cu muiarea cea den tinereațele tale.
19. Cerbul priinții și mânzul darurilor tale să-ș petreacă cu tine; și aceasta a ta să să socotească și fie împreună cu tine în toată vreamea.
20. Pentru că în priința aceștiia împrejurându-te, înmulțit vei fi; nu fii mult cătră cea streină, nici te ținea în brațele ce nu-s ale tale.
21. Pentru că înaintea ochilor lui Dumnezeu sânt căile omului, și la toate alergăturile lui socoteaște.
22. Fărădelegile pre om venează, și cu șirurile păcatelor sale fieștecarele să strânge.
23. Acesta moare cu cei neînvățați, și den mulțimea avuției lui să lepădă și pieri pentru nebunie.
CAP 6
[modifică]
1. Fiiule, de te vei chizășui pre al tău priatin, da-vei mâna ta la vrăjmaș;
2. Pentru că lațu tare e la om buzele lui, și să prinde cu buzele gurii lui.
3. Fă, fiiule, ceale ce-ț poruncesc eu și te mântuiaște. –Pentru că vei veni la mâinile răilor pentru priatinul tău– fii neslăbindu-te, și învitează și pre priatinul tău carele l-ai chizășuit.
4. Să nu dai somnu ochilor tăi, nici să dormitezi cu geanele tale,
5. Pentru ca să te mântuiești ca căprioara den laț și ca pasărea den cursă.
6. Pasă cătră furnică, o, leaneșule, și râvneaște văzând căile, ei și fii decât aceaea mai înțelept!
7. Pentru că la ea arătură nefiind, nici pre cel ce să o îndeamne având, nici supt stăpân fiind,
8. Găteaște vara hrana și multă strânsoare la seacere. Sau pasă cătră albină și află cât iaste de lucrătoare, și lucrul foarte cuvios face, ale căriia osteneale împărații și proștii spre sănătate le aduc, și pohtită iaste la toți, și slăvită; macară fiind la tărie slabă, pre înțelepciune cinstindu-o, să aduse înainte.
9. Până când, leaneșule, zaci? Și când den somn te vei scula?
10. Puțin dormi, și puțin șezi, și puțin dormitezi, și puțin îmbrățășezi cu mâinile pieptul.
11. După aceaea vine ție ca un râu curătoriu sărăcia, și încă lipsa, ca un bun alergătoriu.
12. Iară de vei fi fără de leane, veni-va ca izvorul seacerea ta, și lipsa, ca un râu alergătoriu, va fugi de la tine.
13. Omul fără minte și fără de leage mearge-va în căi nu bune. Și acesta face semn cu ochiul, și însemnează cu piciorul, și învață cu înduplecăturile deagetelor,
14. Și inima îndărătnică meșterșuguiaște reale în toată vreamea. Unul ca acesta gâlcevi întăreaște la cetate.
15. Pentru aceaea fără veaste vine pieirea lui, tăiare și sfărâmare nevindecată.
16. Pentru că să bucură la toate care uraște Domnul și zdrobeaște pentru necurăția sufletului.
17. Ochiul sămețului, limba nedireaptă, mânile ce varsă sânge dirept,
18. Și inima ce meșterșuguiaște gânduri reale, și picioarele ce sârguiesc a face rău vor pieri de tot;
19. Ațâță minciuni mărturia strâmbă și trimite judecăți în mijlocul fraților.
20. Fiiule, păzeaște legile tătâne-tău și nu lepăda obiceaiele mâne-ta.
21. Și le lipeaște pre eale preste sufletul tău pururea și încheaie împrejurul grumazului tău.
22. Când îmbli, o ia cu tine pre ea, și cu tine fie; și când dormi, păzască-te, pentru ca, sculându-te, să vorovască cu tine.
23. Căci sfeașnic e porunca legii, și lumină, și calea vieții, și mustrare, și învățătură,
24. Ca să te păzască de fămeaia cu bărbat, și de pâră de limbă streină.
25. Fiiule, să nu te biruiască pohta frumuseațelor, nici să te vinezi cu ochii tăi, nici să te hrănești de geanele ei.
26. Pentru că prețul curvei e cât și a unii pâini, și fămeaia bărbaților cinstite suflete vinează.
27. Lega-va neștine foc în sân, și hainele nu-ș va arde?
28. Au va îmbla neștine pre cărbuni de foc aprinși, și picioarele nu-ș va arde?
29. Așa cela ce întră cătră fămeaia cu bărbat, nu se va dezvinovăți, nici tot cela ce se va atinge de dânsa.
30. Nu e cu minune de se va prinde neștine furând, pentru că fură ca să sature suflet flămând.
31. Iară de se va prinde, plăti-i-va cu 7 părți și, toate agonisitele lui dând, se va izbăvi.
32. Iară preacurvariul, pentru lipsa minților, pierire sufletului lui câștigă.
33. Chinuri și necinste sufere, și ocara lui nu se va stinge în veac.
34. Pentru că plinu-i de râvnirea mâniei bărbatului ei, nu se va conteni în ziua judecății.
35. Nu va schimba pentru nici o răscumpărare vrajba, nici se va slobozi pren multe daruri.
CAP 7
[modifică]
1. Fiiule, păzeaște ale meale cuvinte și poruncile meale ascunde lângă tine.
2. Fiiule, cinsteaște pre Domnul și te vei întări, și afară den El nu te teame de altul.
3. Păzeaște ale meale porunci și vei trăi, și ale meale cuvinte –ca luminele ochilor. Pune-le pre eale prejur deagetele tale și le scrie preste lățimea inimii tale!
4. Zi înțelepciunei sora ta să fie, și mintea conoscută ți-o câștigă ție,
5. Pentru ca să te păzască de cătră muiare streină și rea, de te va pune cu cuvintele ceale ce-s spre dar.
6. Pentru că, de pre fereastră den casa ei la ulițe privind,
7. Ori pre care tinerel va vedea, den cei fără minte feciori lipsit de minte,
8. Mergând în unghiu în poticele casei ei
9. Și grăind întru întunearec de sară, când liniște de noapte va fi, și neguroasă,
10. Și muiarea-l timpină pre el, chip având curvăsc, carea face a zbura inimile tinerilor.
11. Și răsfățată iaste și nestâmpărată, și în casă nu să așază picioarele ei;
12. Pentru că oareșcâtă vreame afară să dezmiardă și câtăva vreame în uliță pren tot unghiul pândeaște,
13. După aceaea, apucându-se, sărută pre el, și cu obraz fără de rușine zise lui:
14. „Jârtvă de pace îm iaste, astăzi dau rugile meale;
15. Pentru aceaea am ieșit întru întimpinarea ta, poftind a ta față, aflatu-te-am.
16. Cu fășuri am întinsu patul mieu, cu așternuturi am așternut de ceale de la Eghipet.
17. Am stropit stratul mieu cu șofran și casa mea cu scorțișoare.
18. Vino, și să ne desfătăm cu iuboste până la mânecate; vino, și cu dragoste să ne tăvălim,
19. Pentru că nu iaste bărbatul mieu acasă, s’au dus cale delungată,
20. Legătură de argint luând în mânile lui, pren zile multe se va întoarce la casa lui“.
21. Și-l rătăci pre el cu multă voroavă, și cu lațurile ceale de la buze scăpătă-l pre el.
22. Și el urmă ei zburându-se, și ca un bou la giunghiare să aduce, și ca un câine la legătură,
23. Sau ca un cerbu cu săgeata rănindu-se la ficat, și sârguiaște ca pasărea la laț, neștiind că pentru suflet aleargă.
24. Acum dară, fiiule, ascultă-mă și ia aminte cuvintelor gurii meale.
25. Să nu se abată la căile ei inima ta și să nu te rătăcești în drumurile ei, pentru că pre mulți rănind i-au surpat,
26. Și nenumărați sânt pre carei au omorât.
27. Căile iadului e casa ei, pogorându la cămările morții.
CAP 8
[modifică]
1. Pentru aceaea tu înțelepciunea mărturiseaște, ca mintea să te asculte,
2. Pentru că pre ceale înalte vârfuri iaste, și în mijlocul cărărilor stă,
3. Și lângă porțile silnicilor dvoreaște, și la întrări să laudă:
4. „Pre voi, o, oamenilor, vă rog; și slobozescu al mieu glas fiilor oamenilor.
5. Gândiți, cei fără răutate, măiestria și, cei neînvățați, însemnați la inimă!
6. Ascultați-mă, că cuvioase voiu grăi și voiu scoate den buze direapte;
7. Că adevărul va cerceta gâtlejul mieu, și urâte sânt înaintea mea buzele mincinoase.
8. Cu direptate-s toate graiurile gurii meale, nimică fiind întru eale strâmbu, nice încâlcit;
9. Toate-s înaintea celor ce pricep, și direapte –celor ce află cunoștința.
10. Luați învățătură, și nu argint; și minte, mai multă decât aur lămurit; și luați simțiri, decât aur curat;
11. Pentru că mai bună e înțelepciunea decât pietrile ceale scumpe și tot cinstitul nu iaste vreadnec ei.
12. Eu, înțelepciunea, sălășluiiu sfatul; și mintea, și gândul –eu am chemat.
13. Frica Domnului uraște strâmbătatea, semeția, și mândria, și căile vicleanilor. Și urâiu eu ceale încâlcite căile răilor.
14. Al mieu e sfatul și întemeiarea, a mea iaste înțelepciunea, și a mea e vârtutea.
15. Pren mine împărații împărățescu și silnicii scriu direptate.
16. Pren mine cei mari să mărescu, și tiranii pren mine biruiescu pământului.
17. Eu pre cei ce mă iubescu îndrăgescu și cei ce cearcă pre mine afla-vor dar.
18. Avuția și mărirea la mine iaste, și căștigarea a multora, și direptatea.
19. Mai bine pre mine să mă rodească decât aurul și piatră scumpă, și ale meale roduri mai bune sânt decât argintul cel ales.
20. În căile direptății umblu, și în mijlocul cărărilor adevărului mă întorc,
21. Pentru ca să împarțu celor ce mă iubescu aveare, și visteriile lor să le împlu de bunătăți. De voiu spune voao ceale ce să fac în toate zilele, voiu pomeni ceale den veac să le număr.
22. Domnul zidi pre mine; începătura căilor lui la lucrurile lui;
23. Mainte de veac mă întemeie, de ’nceput, mai nainte decât a face pământul,
24. Și mai nainte decât a face beznele, mai nainte decât a ieși izvoarăle apelor,
25. Mai nainte de a se întări munții, și mai nainte de toate dealurile mă naște.
26. Domnul au făcut țări și nelăcuite, și margini lăcuite celui de supt ceriu.
27. Când gătiia ceriul, eram de față cu el; când usebiia scaunul său preste vânturi,
28. Când tari făcea pre cei de sus nori, și cum tare punea izvoarăle celui de supt ceriu,
29. Când punea mării cercetarea lui, și apele nu vor treace gura lui, și tari făcea temeaile pământului;
30. Eram lângă El tocmind, eu eram cu carea să bucura, și în toate zilele mă veseliiam în fața lui preste toată vreamea;
31. Când să veseliia lumea săvârșind, și să veseliia întru fiii oamenilor.
32. Acum dară, fiiule, ascultă-mă și fericiț carii căile meale vor păzi.
33. Ascultați înțelepciunea și vă înțelepțiț, și să nu vă astupați urechile.
34. Fericit omul carele mă va asculta și omul carele ale meale căi va păzi, preveghind la ale meale uși pururea, păzind pragurile întrărilor meale;
35. Pentru că ieșirile meale –ieșiri de viață, și să găteaște vrearea de la Domnul.
36. Iară cei ce greșesc la mine păgânesc la ale lor suflete; și cei ce urăsc pre mine iubesc moartea“.
CAP 9
[modifică]
1. Înțelepciunea îș zidi ei casă și o întări cu stâlpi 7.
2. Junghiat-au ale ei junghieri, și turnă în clonderi al său vin, și găti a ei masă.
3. Trimise pre a ei robi chemând cu înaltă strigare spre clondiriu, zicând:
4. „Carele iaste dentru voi fără de minte abată-să cătră mine!“ Și celor lipsiți de minte zise:
5. „Veniț de mâncați pâinea mea, și beați vin carele am turnat voao.
6. Părăsiți nebunia, și veți trăi, în veac veți împărăți; și cercați înțelepciunea, pentru ca să trăiți, și îndireptați priceaperea cu mintea“.
7. Cela ce ceartă pre cei răi îș va lua lui necinste; și mustrând pre cel necurat, să va huli pre sine; și mustrările la cel necurat –rane lui.
8. Nu mustra pre cei răi, pentru ca să nu te urască; mustră pre cel înțelept, și te va iubi.
9. Dă celui înțelept pricină, și mai înțelept va fi; arată direptului, și va adaoge a priimi.
10. Începătura înțelepciunii –frica Domnului, și sfatul svinților –priceaperea; iară a cunoaște leagea iaste a cugetului bun.
11. Pentru că într’acesta chip multă vreame vei trăi, și să vor adaoge ție anii vieții tale.
12. Fiiule, de vei fi înțelept, ție înțelept vei fi, și celor de aproapele tău; iară de vei petreace rău, sângur vei suferi realele; fiiul certat înțelept va fi, și pre cel nebun slugă va avea; carele să razimă pre minciuni, acesta va naște vânturi și acesta va goni pasări zburătoare, pentru că au lăsat căile viei lui, și osiile arăturii lui au rătăcit, și mearge pren pustiiu fără apă, și în pământ rânduit întru seteciuni, și adună cu mânile nerodire.
13. Fămeaia fără de minte și obraznică lipsită de pâine să face, carea nu știe rușinea.
14. Șăzut-au la ușile casii ei preste jățiu, la iveală, în ulițe,
15. Chemând pre ceia ce trecea pre cale, pre cei ce mergea dirept întru căile lor: „Carele iaste întru voi prea fără de minte, abată-se cătră mine.
16. Și celor lipsiț de minte poruncesc, zicând:
17. ‘De pâine ascunsă cu dulceață vă atingeți, și den apă dulce de furteșag să beați!’“
18. Și el nu știe că peminteanii lângă ea pier, și la fundul iadului să timpină.
19. Ce sai, să nu zăbăvești în locul ei, nici să pui ochiul tău spre ea, pentru că așa vei treace ca apa striin, și vei treace râul striin, și de apa striină te depărtează, și den izvor striin să nu beai, pentru ca multă vreame să trăiești și să ți se adaogă ție anii vieții tale.
CAP 10
[modifică]
1. Fiiul înțelept veseleaște pre tatăl, iară fiiul nebun iaste întristare maicii.
2. Nu vor folosi vistierii celor fără de leage, și direptatea izbăveaște den moarte.
3. Nu va omorî cu foame Domnul sufletul direpților, și viața celor necurați o va surpa.
4. Sărăcia pre om smereaște, și mânile celor viteaji îmbogățescu-se.
5. Fiiul certat înțelept va fi, și pre cel nebun slugă-l va avea.
6. Scăpă de la zăduf fiiul înțelept, și stricat de vânt să face la seacere fiiul fără de leage.
7. Blagoslovenia Domnului –pre capul direptului, și gura celor necredincioși o acopere plângere fără de vreame.
8. Pomenirea direpților –cu laude, și numele celor necurați să stinge.
9. Cel înțelept la inimă va priimi porunci, iară cel neacoperit la buze îndărătnicind să va împiedeca.
10. Cine mearge cu prostime, mearge nedejduind; și cel ce îndărătniceaște căile lui se va conoaște.
11. Cela ce face semnu cu ochiul cu vicleșug adună oamenilor voi reale, iară cel ce mustră cu îndrăznire face pace.
12. Izvorul vieții –în mâna direptului, și gura păgânului o va acoperi pierzarea.
13. Ura rădică price, și pre toți ceia ce nu se pricescu îi va acoperi prieteșugul.
14. Care den buze scoate înțelepciune, cu toiag bate pre omul fără de inimă.
15. Înțelepții vor ascunde simțirea, și gura obraznicului apropie-se la sfărâmare.
16. Câștigarea avuțiilor –cetate tare, și sfărâmarea celor necurați –sărăcia.
17. Faptele direpților viață fac, și roadele celor necurați –păcatele.
18. Căile vieții păzeaște învățătura, și învățătura nemustrată rătăceaște.
19. Acopere vrajba buzele direapte, și cei ce scot sudălmi prea fără de minte sânt.
20. Den cuvinte multe nu vei scăpa de păcat; și scumpindu-ți cuvintele, înțelept vei fi.
21. Argintul lămurit –limba direptului, și inima celui necurat se va sfârși.
22. Buzele direpților știu înalte, iară cei fără de minte cu lipsă mor.
23. Blagoslovenia Domnului pre capul direptului, aceasta îmbogățeaște și nu se va adaoge ei în inimă mâhnire.
24. Cu râsul nebunul face reale, iară învățătura la om naște înțelepciune.
25. Cu pierirea cel necurat să poartă, și pofta direptului –priimită.
26. Mergând viforul, piare cel necurat; și direptul, abătându-se, să mântuiaște în veac.
27. În ce chip e agurida la dinți stricătoare și fumul la ochi, așa fărădeleagea celor ce să poartă cu ea.
28. Frica Domnului adaoge zilele, și anii necuraților să vor împuțina.
29. Zăboveaște la direpți veselia, iară nădeajdea necuraților piare.
30. Întărirea curatului –frica Domnului, și sfărâmare celor ce fac reale.
31. Direptul în veac nu se va slăbi, și necurații nu vor lăcui pământul.
32. Gura direptului pică înțelepciune, și limba nedireptului piare.
33. Buzele oamenilor direpți pică daruri, și gura celor necurați să întoarce.
CAP 11
[modifică]
1. Cumpenile vicleane –urâciune înaintea Domnului, și cântariul dirept –priimit la dânsul.
2. Oriunde va întra sudalmă, acolo și necinste; și gura smeriților cercetează învățătura.
3. Săvârșirea celor direapte va povățui pre dânșii, și împiedecătura nebăgătorilor de samă va prăda pre ei.
4. Nu vor folosi averile în ziua mâniei, și direptatea va izbăvi de la moarte; murind direptul, lăsă lăcuință, și gata să face și bucuroasă pierirea necuraților.
5. Direptatea nevinovatului îndireptează căi, și necurăția cade asupra strâmbătății.
6. Direptatea oamenilor direpți va izbăvi pre ei, și cu nesfatul să prind cei fără de leage.
7. Murind omul dirept, n’au pierit nădeajdea, iară fala necuraților au pierit.
8. Direptul den vânat iase, și pentru el să dă cel necurat.
9. În gura necuraților –lațu cetățeanilor, și simțirea direpților bine-călătorită.
10. Întru bunătățile direpților să îndireptă cetatea, și întru pierirea necuraților –bucurie.
11. Cu blagoslovenia direpților se va înălța cetatea, și cu gura necuraților s’au surpat.
12. Batjocureaște pre cetățeani cel lipsit de minte, și omul înțelept liniște poartă.
13. Omul îndoit la limbă descopere sfaturi la adunare, și cel credincios la duh ascunde lucrurile.
14. La carii nu iaste ocârmuire cad ca frunzele, și mântuirea iaste cu mult sfat.
15. Cel rău face rău când se va împreuna cu direptul, și uraște sunetul adeverinții.
16. Muiarea de treabă rădică bărbatului mărire, și scaunul necinstei iaste muiarea urând ceale direapte. De avuție leaneșii lipsiți să fac, iară viteajii razimă spre avuție.
17. Sufletului lui bine face omul milostiv, și piarde al său trup cel nemilostiv.
18. Necuratul face fapte nedireapte, și sămânța direpților –plata adevărului.
19. Fiiul dirept să naște spre viață, gonirea necuratului –spre moarte.
20. Urâte-s Domnului încâlcitele căi, și priimiți sânt la El toți nevinovații în cale.
21. Asupra mâinii puind mâinile cu strâmbătate, nu necertat va fi de răutăți, și cel ce seamănă direptatea lua-va plată credincioasă.
22. În ce chip iaste cercelul de aur în nasul scroafei, așa la fămeaia îndărătnică frumuseațea.
23. Pofta direpților toată e bună, iară nedeajdea necuraților va pieri.
24. Sânt cei ce ale lor samănă carii mai multă fac, și sânt și cei ce adună ceale streine carii să împuținează.
25. Tot sufletul ce bine să cuvintează iaste prost, și omul mânios nu e cu chip bun.
26. Cela ce ține grâul, să-l lase pre el limbilor; și blagoslovenia –în capul celui darnic.
27. Cel ce meșterșuguiaște ceale bune cearcă dar bun; iară pre cel ce cearcă realele, îl vor apuca pre el.
28. Cel ce nedejduiaște pre avuția lui, acesta va cădea; iară cela ce să apucă de direpți, acela va răsări.
29. Cela ce nu să poartă împreună cu casa lui, va moșteni vânt; și va sluji cel fără de minte la cel înțelept.
30. Den roada direptății odrăsleaște copaciul vieții, și să omoară fără de vreame sufletele celor fără de leage.
31. De vreame ce direptul abia să spăseaște, dară necuratul și păcătosul unde se va ivi?
CAP 12
[modifică]
1. Cela ce iubeaște învățătura, iubeaște sâmțirea; iară cel ce uraște mustrările, nebun e.
2. Mai bun iaste cel ce află dar de la Domnul Dumnezău, și omul fără de leage se va milcomiși.
3. Nu va isprăvi omul de la cel fără de leage, și rădăcinile direpților nu se vor scoate.
4. Muiarea bărbată cunună e bărbatului ei, și, în ce chip e în lemn viarmele, așa pre bărbat piarde muiarea făcătoare de reale.
5. Socotealele direpților –judecăți, și ocârmuiesc necurații vicleșuguri.
6. Cuvintele necuraților vicleane-s spre sânge, și gura direpților va izbăvi pre dânșii.
7. Oriunde se va întoarce, cel necurat să stinge, și casele direpților vor rămânea.
8. Gura înțeleptului să laudă de om, și cel greu la inimă să batjocureaște.
9. Mai bine omul întru necinste slujindu-ș lui, decât cinste pre sine puind și lipsit fiind de pâine.
10. Direptului i să face milă de sufletele dobitoacelor lui, iară ficații necuraților nemilostivi sânt.
11. Cela ce lucrează al său pământ se va sătura de pâine, iară cei ce gonesc în deșărt sânt lipsiți de minte.
12. Carele e dulce în petreacerile vinurilor, întru ale lui tării lua-va necinste.
13. Poftele necuraților reale sânt, iară rădăcinele direpților în tării sânt.
14. Pentru păcatele buzelor cade în lațuri păcătosul, și lunecă den eale direptul. Cela ce caută lin, milui-se-va, iară cel ce va timpina în porți, va necăji sufletele.
15. Den rodurile gurii sufletul omului se va sătura de bunătăți, și răscumpărarea buzelor lui se va da lui.
16. Căile celor fără de minte direapte-s înaintea lor, și ascultă sfaturile înțeleptul.
17. Nebunul într’aceaeaș zi vesteaște urgia lui, și ascunde a lui necinste omul viclean.
18. Dovedita credință vesti-va direptul, și mărturia strâmbilor vicleană e.
19. Sânt ceia ce grăiesc de rănesc ca cu sabia, și limbile înțelepților vindecă.
20. Buzele adevărate isprăvesc mărturisala, și marturul iute are limbă strâmbă.
21. Vicleșugul e în inima celui ce meșterșuguiaște reale, iară cei ce vor pace se vor veseli.
22. Nu va plăcea direptului nemica strâmb, și necurații se vor umplea de reale.
23. Scârbă-s Domnului buzele mincinoase, și cel ce face credință priimit e lângă El.
24. Omul priceput –scaunul simțirii, și inima celor fără de minte va întimpina la blestemuri.
25. Mâna celor aleș birui-va pre lesne, și vicleanii vor fi la pradă.
26. Groaznicul cuvânt turbură inima omului a dirept, și veastea bună veseleaște pre dânsul.
27. Conoscătoriul dirept luiș priaten va fi, iară gândurile necuraților nesuferite-s. Pre cei ce greșăsc îi vor goni realele, și calea necuraților rătăci-va pre dânșii.
28. Nu va nemeri vicleanul vânat; și câștigare cinstite –omul curat.
29. În căile direptății –viața, și căile pomenitorilor de reale sânt spre moarte.
CAP 13
[modifică]
1. Fiiul iscusit e ascultătoriu tatălui, și fiiul neascultătoriu –întru pierzare.
2. Den roadele direptății mânca-va cel bun, și sufletele celor fără de leage pieri-vor fără de vreame.
3. Cine-ș păzeaște gura sa, păzeaște al său suflet; iară cel îndrăzneț la buze înfricoșa-va pre sine.
4. Întru pofte iaste tot cela ce iaste fără de lucru, iară mânile celor bărbați sânt întru nevoință.
5. Cuvântul strâmb uraște-l cel dirept, și necuratul rușinează-se și nu va avea îndrăznire.
6. Direptatea păzeaște pre cei fără răutate, și pre cei necurați răi îi face păcatul.
7. Sânt ceia ce îmbogățesc pre sine neavând nemica, și sânt ceia ce smeresc pre sine cu multă avuție.
8. Răscumpărarea sufletului omului e avuția sa, și săracul nu îngăduiaște înfricoșarea.
9. Lumina e la direpți pururea, și lumina necuraților stinge-se. Suflete vicleane rătăcescu-se în păcate, iară direpții îndură-se și miluiesc.
10. Răul cu sudalmă face reale, și cei ce-s conoscători de sine înțelepți sânt.
11. Avearea, sârguindu-se cu fărădeleage, mai puțină să face, iară cela ce strânge lui cu bună-credință se va înmulți.
12. Direptul îndură-se și împrumutează. Mai bunu e cel ce înceape a ajutori inimii decât cela ce să făgăduiaște și la nedeajde aduce, pentru că copaciul vieții e pofta cea bună.
13. Cine nu bagă în samă lucrul, nebăga-se-va în samă de el; iară cel ce să teame de poruncă, acela e sănătos.
14. La fiiul viclean nemica bun nu iaste, iară la sluga înțeleaptă sporite lucrure vor fi și să va îndirepta calea lui.
15. Leagea înțeleptului –izvorul vieții, iară cel fără de minte de laț va muri.
16. Priceaperea bună dă dar, iară a cunoaște leagea iaste a cugetului bun, și căile celor nebăgători de samă –întru pierire.
17. Tot vicleanul face cu minte, iară cel fără de minte îș întinse a lui răutate.
18. Împăratul dârz cădea-va la reale, și slugă înțelept izbăvi-va pre el.
19. Sărăcia și necinstea rădică învățătura, iară cela ce păzeaște mustrările să va mări.
20. Poftele necuraților îndulcesc sufletul, și faptele necuraților departe-s de minte.
21. Cel ce umblă împreună cu cei învățați, învățat va fi, iară cela ce mearge cu cei fără de minte, cunoaște-se-va.
22. Pre cei ce greșăsc goni-i-va realele, iară pre cei direpți îi va apuca binele.
23. Omul bun va moșteni pre fiii fiilor, și să agoniseaște direpților avuția necuraților.
24. Direpții face-vor cu avuție ani mulți, iară cei nedirepți pier degrabă.
25. Care nu să îndură de toiag, uraște pre fiiul lui, iară cela ce iubeaște cu nevoință-l ceartă.
26. Direptul, mâncând, satură sufletul lui, iară sufletile necuraților lipsite-s.
CAP 14
[modifică]
1. Înțeleaptele muieri zidiră case, iară cea nebună o au săpat cu mânile ei.
2. Cela ce mearge dirept teame-se de Domnul, iară cela ce șovăiaște în căile lui rușina-se-va.
3. Den gura celor fără de minte –toiag de sudalmă, și buzele înțelepților păzeaște-i pre ei.
4. Unde nu-s boi, iaslele-s curate; și unde-s multe pâini, arătată e vârtutea boului.
5. Mărturia credincioasă nu minte, și ațâță minciuni mărturia mincinoasă.
6. Cerca-vei înțelepciunea la cei răi, și nu o vei afla; și simțirea lângă cei înțelepți e ușoară.
7. Toate-s împotrivă omului fără de minte, armele simțirii –buzele înțeleapte.
8. Înțelepciunea celor harnici cunoaște-va căile lor, și gândul celor fără de minte –în rătăcire.
9. Casele celor fără de leage datoare vor fi de curăție, și casele direpților priimite-s.
10. Inema omului simțitoare mâhnitoare e sufletului său; și când să veseleaște, nu să ameastecă cu sudalma sa.
11. Casele necuraților stinge-se-vor, și corturile celor ce isprăvescu sta-vor.
12. Iaste calea carea să pare a fi direaptă lângă oameni, iară svărșitul ei vine la fundul iadului.
13. În veselie nu să ameastică mâhnirea, și săvârșiturile bucuriei la plângere vin.
14. De căile lui umplea-se-va cel dârz la inemă, și den cugetele lui e omul bun.
15. Cel prost creade la tot cuvântul, și vicleanul vine la căință.
16. Înțeleptul, spământându-se, s’au abătut de la rău, iară cel fără de minte, luiș nădejduind, ameastecă-se cu cel fără de leage.
17. Cel iute la mânie face fără de svat, iară omul înțelept multe sufere.
18. Împărți-vor cei fără de minte răutatea, iară cei știutori vor birui simțirea.
19. Luneca-vor răii înaintea celor buni, și necurații vor sluji la ușile direpților.
20. Priatenii vor urî pre priateni săraci, și priatenii bogaților sânt mulți.
21. Cela ce necinsteaște pre sărac greșaște, iară cel ce miluiaște pre sărac iaste fericit.
22. Rătăcindu-se cei strâmbi meșterșuguiesc reale, iară mila și adevărul meșterșuguiesc cei buni.
23. Nu știu mila și credința meșterii de reale,
24. Și milele și credințele –lângă meșterii cei buni.
25. La tot cela ce grijaște poate să fie și mult, iară cel dulce și fără de dureare în lipsă va fi.
26. Cununa înțelepților –avuția lor, iară zăbava celor fără de minte e rea.
27. Mântui-va den reale sufletul mărturia credincioasă, și ațâță minciuni vicleanul.
28. În frica Domnului –nedeajdea vârtuții, și la fiii lui va părăsi razim de pace.
29. Frica Domnului –izvorul vieții, și face a te abate den lațul morții.
30. În multă limbă –mărirea împăratului, și întru lipsirea norodului –surparea silnicului.
31. Bărbatul mult-răbdătoriu mult e la înțelepciune, iară cel tare cu puțin la suflet fără minte e.
32. Bărbatul îmblânzitoriu de mânie iaste inimii vraciu, și carul oaselor –inima simțitoare.
33. Cel ce năpăstuiaște pre cel sărac întărâtă pre Cel ce l-au făcut pre el, iară cela ce cinsteaște pre El miluiaște pre sărac.
34. Întru răutatea lui se va împinge necredinciosul, iară cela ce nedejduiaște pre Domnul cu a lui curăție dirept e.
35. În inima cea bună a bărbatului odihni-se-va înțelepciunea, iară în inima celor fără de minte nu se priceape.
36. Direptatea înalță nărodul, și împuținează neamurile păcatele.
37. Priimită e la împăratul sluga înțăleaptă, și cu a lui bună învârtejire rădică-ș necinstea.
CAP 15
[modifică]
1. Urgia piarde și pre cei înțelepți, și răspunsul, supuindu-se, întoarce mânia; și cuvântul de ’ntristare râdică urgii.
2. Limba înțelepților bune știe, și gura celor fără de minte vesteaște reale.
3. În tot locul ochii Domnului privesc, și pre cei răi și pre cei buni.
4. Vindecarea limbii –copaciul vieții, și cela ce păzeaște pre ea umplea-se-va de duh.
5. Cel fără de minte batgiocureaște învățătura părintelui, iară cela ce păzeaște poruncile mai știut e. În direptatea ce prisoseaște iaste puteare multă, și cei necurați cu toată rădăcina de pre pământ vor pieri.
6. La casele direpților –tărie multă, și roadele necuraților vor pieri.
7. Buzele înțelepților legate-s cu simțirea, și inimile celor fără de minte nu-s întemeiate.
8. Jârtva necuraților urâciune e Domnului, iară rugile celor ce să îndireptează priimite-s lângă El.
9. Urâciune-s Domnului căile necuratului, pre cei ce gonesc direptatea iubeaște.
10. Învățătura celui prost să cunoaște de cei ce trec pre cale, și cei ce urăsc mustrările mor grozav.
11. Iadul și pierzarea aiave-s lângă Domnul, cum nu și inimile oamenilor?
12. Nu va îndrăgi cel neînvățat pre cei ce mustră pre el, și cu înțălepții nu se va dumăi.
13. A inimii ce să veseleaște fața înfloreaște, și fiind în voi reale posomoraște-să.
14. Inima direaptă cearcă sâmțirea, și gura celor necertați va cunoaște realele.
15. În toată vreamea ochii celor răi așteaptă reale, iară cei buni încetează pururea.
16. Mai bună e mică parte cu frica Domnului decât visterii mari cu fără de frică.
17. Mai bun e ospățul de legumi spre prieteșug și dar, decât punere înainte de viței cu vrajbă.
18. Omul mânios găteaște vrăjbi, iară cel îndelungat la mânie și pre cea viitoare potoleaște.
19. Cel mult-îngăduitoriu om va stinge judecăți, iară cel necurat mai vârtos le rădică.
20. Căile celor ce șăd fără de lucru sânt așternute cu spini, iară ale celor destoinici bătute-s.
21. Fiiul înțelept veseleaște pre tatăl, și fiiul fără de minte batgiocureaște maica lui.
22. Cărările nebunului sânt lipsite de minte, și omul înțălept, îndireptând, va mearge.
23. Covârșăsc cu gândurile ceia ce nu cinstesc adunările, și în inimile celor ce să sfătuiesc rămâne sfatul.
24. Și nu va asculta cel rău lui, nici va zice desăvârșit cevași bun la obște.
25. Căile vieții –socotealele priceputului, ca, abătându-se, den iad se va mântui.
26. Casele semeților le surpă Domnul, și întări hotarul văduvei.
27. Urâciune e Domnului gândul cel strâmbu, și graiurile curaților –cuvioase.
28. Piarde pre sine cela ce ia daruri, iară cela ce uraște luările darurilor să mântuiaște.
29. Cu milele și cu credințele să curățescu păcatele, și cu frica Domnului să abătu tot de la rău.
30. Inima direpților va cerceta credința, și gura necuraților răspunde reale.
31. Priimite-s lângă Domnul căile oamenilor direpți, și, pren mijlocul lor, și vrăjmașii priateni să fac.
32. Departe lipseaște Dumnezău de la cei necurați, și rugile direpților ascultă.
33. Mai bună e puțină luare cu direptate decât multe roduri cu strâmbătate.
CAP 16
[modifică]
1. Inima omului să gândească ceale direapte, ca de Dumnezău să să tocmească pașii lui.
2. Văzând ochiul bune, veseleaște inima, și veastea bună îngrașă oasele. Cela ce ascultă mustrările vieții în mijlocul înțelepților va petrece.
3. Cine izgoneaște învățătura uraște-se pre sine, iară cela ce păzeaște mustrările iubeaște sufletul lui.
4. Frica Domnului –învățătura și înțelepciunea, și începătura măririi se va răspunde ei; și mearge înainte la cei smeriți mărirea.
5. Toate lucrurile smeritului ivite-s lângă Dumnezău, iară necurații în zio rea pier.
6. Necurat e lângă Dumnezău tot cel cu inima naltă; asupra mânii mânile puind cu strâmbătate, nu va fi nevinovat.
7. Începătura căii bune –a face ceale direapte, și priimite-s lângă Dumnezău mai vârtos decât a jârtvui jârtve.
8. Cela ce cearcă pre Domnul afla-va minte cu direptate,
9. Și ceia ce dirept îl cearcă pre el afla-vor pace.
10. Toate lucrurile Domnului cu direptate-s, și să păzeaște cel păgân la ziua cea rea.
11. Vrajă e pre buzele împăratului, și la judecată nu se va rătăci gura lui.
12. Pornirea cumpenii direptate e lângă Dumnezău, și faptele lui –cumpăniturii direapte.
13. Urâciune e împăratului cel ce face reale, pentru că cu direptatea se găteaște scaunul domniei.
14. Priimite-s la împăratul buzele direapte, și cuvintele direapte iubeaște Domnul.
15. Mânia împăratului –îngerul morții, și omul înțelept va îmblânzi pre el.
16. În lumina vieții –fiiul împăratului, și cei priimiți lui –ca norul târziu.
17. Cuiuburile învățăturii mai alease sânt decât aurul, și cuiuburile înțelepciunii mai alease-s decât argintul.
18. Cărările vieții abatu-se de la reale, și îndelungarea vieții –căile direptății. Cel ce priimeaște învățătura în cei buni va fi, și cel ce păzeaște mustrările înțelepți-se-va. Cine păzeaște căile lui păzeaște al său suflet, și, iubind viața lui, va opri gura lui.
19. Mainte de surpare povățuiaște semeția, și înaintea căderii, gândirea cea rea.
20. Mai bun iaste cel lin la mânie cu smerenie decât cel ce împarte prăzi cu cei semeți; cel priceput la lucruri aflături de bunătăți iaste, și nedejduind pre Domnul fericit e.
21. Pre cei înțelepți și pricepuți răi îi numescu, iară cei dulci la cuvânt mai multe vor auzi.
22. Izvorul vieții în gândire e la cei ce o au, și învățătura celor fără de minte rea iaste.
23. Inima înțeleptului gândi-va cealea den rostul lui, și pre buze purta-va a conoaște pre sine.
24. Fagur de miare –cuvintele bune, și îndulcirea lor –leacul sufletului.
25. Sânt căi părându-se direapte a fi la om, iară ceale de apoi ale lor caută la fundul iadului.
26. Bărbatul întru osteneale osteneaște lui, și grăbeaște a luiș pieire, însă cel îndărătnic pre gura luiș poartă pieirea.
27. Bărbatul fără de minte sapă lui reale și pre buzele lui adună foc.
28. Bărbatul îndărătnic trimite reale și luminătoriu de vicleșug ațâță răilor și osebeaște priatenii.
29. Bărbatul fără de leage înșăla-va priatenii, și poartă pre ei la căi nu bune.
30. Întărind ochii lui, gândeaște îndărătnicii, și, mușcând buzele lui, aleage toate realele; acesta cuptoriu iaste răutății.
31. Cununa laudii –bătrâneațele, și în căile direptății să află.
32. Mai bun iaste omul cel îndelungat la mânie decât cel vârtos, și bărbat înțelepciune având decât o arătare mare, și cel ce-ș biruiaște urgia decât cela ce ia cetate.
33. Însă nu râvni toate la cei strâmbi, iară de la Domnul toate ceale direapte.
CAP 17
[modifică]
1. Mai bine pâine cu bucurie, cu pace, decât casă plină de multe bunătăți și decât nedireapte jârtve cu vrajbă.
2. Sluga înțeleaptă birui-va stăpâni fără de minte, și întru frați va împărți părți.
3. În ce chip să ispiteaște în cuptoriu argintul și aurul, așa ceale alease inimi lângă Domnul.
4. Cel rău ascultă limba celor fără de leage, și direptul nu ia aminte la buzele mincenoase.
5. Cela ce batjocureaște pre sărac întărâtă pre cel ce l-au făcut pre el, și cel ce să bucură pre cel ce piare, nu va fi fără vină; iară cela ce i să face milă, milui-se-va.
6. Cununa bătrânilor –fiii fiilor, și fala fiilor –părinții lor. Celui credincios e toată lumea cu banii, iară celui necredincios nici un ban.
7. Nu se vor tocmi la cel fără de minte buze credincioase, nici la cel dirept buze mincinoase.
8. Plata darurilor –învățătura, la cei ce să trebuiesc cu dânsa; și unde se va înturna, bine se va călători.
9. Care ascunde strâmbătăți, cearcă prieteșugul, și carele uraște a ascunde, desparte priatenii și rudeniile.
10. Svărâmă înfricoșarea inima înțeleptului, iară cel fără de minte, bătându-se, nu simte.
11. Prici va râdica tot omul rău, și Domnul înger nemilostiv va trimite lui.
12. Cădea-va grija la om înțelept, iară cei fără de minte socotesc reale.
13. Carele dă reale pentru bune, nu se vor clăti realele den casa lui.
14. Volnecie dă cuvintelor începătura direptății, și povățuiaște înaintea lipsii prici și vrajbă.
15. Cel ce judecă pre cel strâmb dirept, și pre cel dirept strâmb, necurat și urât lângă Dumnezău.
16. Pentru căci au fost banii la cel fără de minte? Că a dobândi înțelepciunea cel rău la inimă nu va putea.
17. Carele înaltă face casa lui, cearcă surpare; iară cel ce șovăiaște a ști, cădea-va la reale.
18. În toată vreamea priatin să-ți fie ție, frații la nevoi de folos să fie, că pentru aceaea să fac.
19. Bărbatul fără de minte bate în palme și să veseleaște luiș ca și cel ce să chizășuiaște cu chizășie pre al său priatin, și pre buzele lui foc agoniseaște.
20. Cel iubitoriu de păcat bucură-se la vrăjbi, cela ce înaltă-ș face casa caută surpare.
21. Și cel tare de inimă nu va timpina la bunătăți, și bărbatul ce pre lesne-ș schimbă limba va cădea la reale.
22. Și inima celui fără de minte dureare e la cel ce o are. Nu să veseleaște părintele pre fiiul necertat, și fiiul înțelept veseleaște maica lui.
23. Inima ce să veseleaște a fi sănătos face, și omului mâhnitoriu usucă-i-să oasele.
24. Celuia ce ia daruri cu strâmbătate în sânuri nu i să sporesc căile, și necuratul abate căile direptății.
25. Obraz priceput iaste al omului celui învățat, iară ochii celui fără de minte –pre margenile pământului.
26. Urgia părintelui –fiiul fără de minte, și dureare ceiia ce l-au născut pre el.
27. A păgubi pre omul dirept nu iaste bine, nici cel curat a vicleni pre silnicii direpți.
28. Carele să scumpeaște a scoate cuvânt năsilnic cunoaște pre sine, și cel mult-îngăduitoriu bărbat înțelept iaste, (mai bun decât cela ce nu cearcă a ști).
29. Celui fără de minte, întrebând înțelepciunea, înțelepciune să va socoti, și năuc neștine pre sine făcându-se, părea-se-va înțelept a fi.
CAP 18
[modifică]
1. Pricini cearcă omul, vrând a se osebi de priateni, și în toată vreamea ocărând iaste.
2. Nu-i trebuiaște înțelepciunea celui fără de minte, pentru că mai vârtos să trage la nebunie.
3. Când vine necuratul la adâncul realelor, dosădeaște, și vine lui necinste și ocară.
4. Apă adâncă e cuvântul în inema omului, și râu săltând, și izvorul vieții.
5. A lăuda fața necuratului nu iaste bine, nici cel curat a abate direptatea la judecată.
6. Buzele celui fără de minte aduc pre dânsul la reale, și gura lui cea dârză pre moarte cheamă.
7. Gura nebunului –surparea lui, și buzele lui –laț sufletului lui.
8. Pre cei leaniș biruiaște-i frica, și sufletele oamenilor muieroș vor flămânzi.
9. Cela ce nu să vindecă pre sine în faptele lui frate iaste celui ce pre sine să strică.
10. Den mărimea vârtutei –numele Domnului; și, la El alergând, direpții să înalță.
11. Avearea omului bogat –cetate tare, și mărirea ei mult umbreaște.
12. Mai nainte de surpare să înalță inema omului, și mai nainte de mărire să smereaște.
13. Carele răspunde cuvânt mai nainte de ce va auzi, nebunie iaste lui și ocară.
14. Mânia omului o potoleaște sluga cea înțeleaptă. Pre omul slab la suflet cine-l va suferi?
15. Inema înțeleptului câștigă simțirea, și urechile înțelepților cearcă gândurile.
16. Darea omului lărgeaște pre el și lângă silnici îl așază pre el.
17. Direptul luiș iaste pârâș întru graiul dentâiu. Și deaca-l va asupri pârâșul, să mustră.
18. Pricele le potoleaște sorțul, și întru domni hotăraște.
19. Frate de cătră frate ajutorindu-se, ca o cetate tare și înaltă, și poate ca o întemeiată împărăție.
20. Den roadele gurii omul umple pântecele lui, și den roadele buzelor lui sătura-se-va.
21. Moartea și viața e în mâna limbii, și cei ce o stăpânesc pre ea mânca-vor roadele ei.
22. Carele au aflat muiare bună, aflat-au daruri, și au luat de la Domnul îmblânzire.
23. Carele scoate pre muiarea bună, scoate bunătățile. Și cela ce ține pre cea preacurvă, fără de minte e și necurat. Nebunia omului strică căile lui, și pre Dumnezeu vinuiaște cu inema lui.
24. Rugăciuni răspunde săracul, și cel bogat răspunde nesilnec.
25. Omul priatenilor –spre prietenie, și iaste priaten lipindu-se mai mult decât fratele.
CAP 19
[modifică]
1. Mai bun iaste săracul mergând în prostimea lui decât îndărătnic la buzele lui, și acesta fără de minte.
2. Și încă fără de știință sufletul nu iaste bun, și cela ce sârguiaște cu picioarele, grișaște.
3. Nebunia omului strică căile lui, și pre Dumnezeu vinuiaște cu inema lui.
4. Avuția adaoge priateni mulți, iară cel sărac și de priatenul ce-l are să lipseaște.
5. Mărturia mincinoasă nu va fi fără de certare, și cela ce pâraște cu strâmbătate nu va scăpa.
6. Mulți odihnesc feațele împăraților, și tot cel rău face-se ocară omului.
7. Tot cela ce pre fratele sărac uraște, și de priiteșug departe va fi. Gândurile bune la ceia ce-l știu pre dânsul va apropia, și omul înțelept îl va afla pre el. Cela ce multe reale face isprăveaște răutatea.
8. Și carele întărâtă cuvinte nu se va mântui. Cel ce câștigă înțelepciune iubeaște pre sine, și carele păzeaște înțelepciunea afla-va ceale bune.
9. Mărturia mincinoasă nu va fi necertată, și cine va ațâța răutatea pieri-va de ea.
10. Nici de un folos e celui fără de minte desfătăciunea, și de va înceape sluga cu semeție a domni.
11. Omul milostiv mult-îngăduiaște, și fala lui vine asupra celor fără de leage.
12. Înfricoșarea împăratului aseamene e cu răcnirea leului, și ca roua pre iarbă, așa e îmblânzirea lui.
13. Rușinea tatălui –fiiul fără de minte, și nu-s curate rugile de la simbria curvei.
14. Casă și aveare împart părinții la feciori, și de la Domnul să lipeaște muiarea la bărbat.
15. Frica opreaște pre bărbatul muieros, și sufletul celui fără de lucru va flămânzi.
16. Carele păzeaște porunca, păzeaște al său suflet, iară cela ce huleaște ale Sale căi, piare.
17. Împrumutează pre Dumnezău cel ce miluiaște pre sărac, și după darea lui îi va răsplăti lui.
18. Ceartă pre fiiul tău, pentru că așa va fi cu bună nădeajde. Și la simeție nu te râdica cu sufletul tău.
19. Cel rău gânditoriu bărbat mult se va păgubi. Și de va fi și lacom, și sufletul lui va adaoge.
20. Ascultă, fiiule, învățătura tătâne-tău, ca înțelept să te faci la ceale de apoi ale tale.
21. Multe gânduri sânt în inima omului, iară sfatul Domnului în veac rămâne.
22. Roada la om e milostenia, și mai bine săracul dirept decât bogatul mincinos.
23. Frica Domnului la viața omului, iară cel fără de frică petreace-va în locuri unde nu socoteaște mintea.
24. Cela ce ascunde în sânurile lui mâinile cu strâmbătate, nici la gură nicicum le va aduce pre eale.
25. Ucigașul, bătându-se, cel fără de minte mai rău va fi; și de vei mustra pre omul înțelept, socoti-va simțirea.
26. Cela ce necinsteaște pre tatăl și să leapădă de maica lui, rușina-se-va și ocărât va fi.
27. Fiiul, părăsându-se a păzi învățătura tătâne-său, deprinde-va graiuri reale.
28. Cela ce chizășuiaște copilul fără de minte rușina-va direptatea, și gura celor necurați înghiți-va judecata.
29. Gătescu-se celor nestâmpărați biciuri, și cazne aseamene celor fără de minte.
CAP 20
[modifică]
1. Nestâmpărat lucru e vinul și semeață e beția, și tot stricătoriul nu va fi înțelept.
2. Nu se osebeaște înfricoșarea împăratului de mânia leului, iară cel ce-l întărâtă pre el (și să ameastecă) greșaște în sufletul lui.
3. Mărire e omului a urî sudălmile, și tot cel fără de minte cu unele ca aceastea să împleticeaște.
4. Ocărându-se, leaneșul nu se va rușina; așa e și cel ce să împrumutează grâu la seacere.
5. Apă adâncă e sfatul în inima omului, și omul înțelept îl va zlei pre el.
6. Mare și cinstit lucru iaste omul milostiv; și om credincios lucru cu nevoie iaste a afla.
7. Carele petreace nevinovat întru direptate, fericiți pre feciorii lui va lăsa.
8. Când împărat dirept va șădea pre scaun, nu va sta împotriva ochilor lui tot răul.
9. Cine se va făli să aibă inimă curată? Sau cine se va fățeșa curat a fi de păcate?
10. Celui ce grăiaște de rău pre tată au pre maică, stinge-se-va luminătoriul, și luminile ochilor lui vedea-vor întunearec.
11. Partea ce să grăbeaște dentru întâiu, în ceale de apoi nu se va binecuvânta.
12. Să nu zici: „Plăti-voiu nepriatinului“, ce îngăduiaște pre Domnul ca să ajute ție.
13. Cantariul mare și mic, și măsurile îndoite, necurate-s înaintea Domnului amândoao. Și cela ce le face pre eale,
14. Întru tocmealele lui împiedeca-se-va. Tinerelul –cu cel curat, și direaptă e calea lui.
15. Ureachea aude și ochiul veade, lucrurile Domnului –amândoao.
16. Nu iubi a cleveti, pentru ca să nu te rădici, ce deșchide ochii tăi și te satură de pâine.
17. „Rău, rău!“ zice cela ce cumpără, și deaca se va duce, atuncea se va făli.
18. Sânt de aur și mulțime de pietri scumpe și vase cinstite buzele priceaperii.
19. Ia haina celui ce să chizășuiaște pentru cel striin, și striinează lor de la el.
20. Dulce e la om pâinea minciunii, și apoi se va umplea gura lui de halice.
21. Gândurile cu sfatul să întemeiază, și cu cârmuiri să face războiul.
22. Cela ce descopere sfaturi întru adunare, mearge cu 2 limbi. Și cu cela ce lărgeaște buzele lui nu te amesteca!
23. Urâciune e Domnului cântariu îndoit, și cumpăna vicleană nu e bună înaintea lui.
24. De la Domnul să îndireptează pașii omului. Și pământeanul cum ar putea socoti căile lui?
25. Laț e la omul curând de ale sale ceva a sfinți, că, după ce se va făgădui, a să căi să face.
26. Vânturătoriul celor necurați e împăratul înțelept, și va pune preste ei roată.
27. Lumina Domnului –suflarea a oamenilor, care cercetează cămărâle pântecelui.
28. Milostenia și adevărul pază e împăratului, și vor încungiura cu direptate scaunul lui.
29. Podoaba la tineri e înțelepciunea, și mărirea bătrânilor –cărunteațele; struncinături și sfărâmături timpină-să la reale, și rane la cămărâle pântecelui.
CAP 21
[modifică]
1. În ce chip e pornirea apei, așa inima împăratului în mâna lui Dumnezău: oriunde va vrea să o pleace, acolo o au plecat pre ea.
2. Tot omul i se pare întru sine că e dirept, și îndireptează inimile Domnul.
3. A face direapte și a grăi adevăr mai plăcute-s lângă Dumnezău mai mult decât al jârtvelor sânge.
4. Mare e la sudalmă cu gândul cel dârz la inimă, și luminătoriul necuraților păcatele sânt.
5. Gândurile celui bărbat numai ce sânt la prisosire, și tot cela ce nu sârguiaște numai ce e la lipsă.
6. Cela ce isprăveaște vestierii cu limbă mincinoasă deșarte goneaște pre lațurile morții.
7. Pierirea la cei necurați se va priimi, pentru că nu vor să facă ceale direapte.
8. Cătră cei îndărătnici îndărătnice căi trimite Dumnezău. Pentru că curate și direapte-s lucrurile lui.
9. Mai bine e a lăcui la un unghiu descoperit decât în ceale văruite, cu strâmbătate și în casă de obște.
10. Sufletul celui necurat pofteaște ceale reale, nu se va milui nice de unul dentru oameni.
11. Păgubindu-se cel nestâmpărat, mai știutoriu să face cel nerău; și pricepând, înțeleptul va priimi minte.
12. Priceape-va direptul inemile necuraților și defaimă pre cei necurați întru reale.
13. Careleș astupă urechile lui ca să nu asculte pre cel bolnav, și el va striga și nu va avea cine să-l asculte.
14. Darea pre ascunsu întoarce urgiile, și cel ce să scumpeaște de daruri mânie mare rădică.
15. Veselia direpților –a face judecată, și cel curat necurat iaste lângă făcătorii de rău.
16. Bărbatul, rătăcindu-se den calea direptății, în adunarea uriașilor se va odihni.
17. Bărbatul lipsit iubeaște veselie, iubind vinul și untdelemnul spre avuție.
18. Și curățitura direptului e cel fără de leage, și pentru cei direpți cel fără de leage.
19. Mai bine e a lăcui în pământ pustiiu decât cu muiarea sfadnică și limbută și vrăjmașă.
20. Comoară poftită odihni-se-va în casa celui înțelept, și oamenii cei fără de minte înghiți-o-vor pre ea.
21. Calea direptății și milosteniei câștiga-va viață și mărire.
22. Cetăți tari călcă înțeleptul, și surpă tăria preste carea nedejduia necurații.
23. Cine păzeaște gura lui și limba, păzeaște de scârbă sufletul lui.
24. Dârzul și obraznicul și mândrul ciumă să cheamă, iară carele ține minte răul fără de leage e.
25. Poftele pre cel leaneș îl omoară, pentru că nu vor mânile lui a face ceva.
26. Necuratul pohteaște toată ziua pohte reale, iară direptul miluiaște și să îndură fără de scumpeate.
27. Jârtvele necuraților –urâciunea Domnului, pentru că fără de leage le aduc pre eale.
28. Mărturia mincinoasă piare, și bărbatul ascultătoriu păzindu-se va grăi.
29. Necuratul bărbat cu obrăznicie stă înaintea feații, iară cel dirept, acela va priceape căile lui.
30. Nu iaste înțelepciune, nu iaste vitejie, nu iaste sfat spre cel necurat.
31. Calul să găteaște la ziua războiului, și de la Domnul e agiutoriul.
CAP 22
[modifică]
1. Mai ales iaste numele bun decât avuția multă; și decât argintul și aurul –darul bun.
2. Săracul și bogatul s’au întempinat înde sine, și pre amândoi Domnul i-au făcut.
3. Cel ce e făcătoriu de reale, văzând pre cel rău certându-se tare, să pedepseaște și el, iară cei fără de minte trecând să păgubiră.
4. Neamul înțelepciunii –frica Domnului, și avuția și mărirea și viața.
5. Ciulini și lațuri –în căile ceale strâmbe, iară cela ce păzeaște sufletul lui să va feri de la eale.
6. Înnoiaște copilul după calea lui, și încă de va și îmbătrâni, nu se va depărta de la ea.
7. Bogații vor stăpâni pre cei săraci, și slugele la stăpânii lor vor împrumuta.
8. Cela ce samănă reale, reale va și săcera, și rana faptelor lui va săvârși; pre omul blând și dătătoriu iubeaște Dumnezeu, și deșărtarea lucrurilor lui va săvârși.
9. Cela ce miluiaște pre săracul, el să va hrăni, pentru că den pâinea lui au dat săracului (biruință și cinste câștigă cela ce daruri dă, însă ia sufletul celora ce le au).
10. Scoate den adunare pre ucigaș, și va ieși cu dânsul pricea, pentru căci, când va șădea în adunare, pre toți necinsteaște.
11. Iubeaște Domnul inemile curate, și priimiț sânt lui toți cei curați în căile lor. Cu buzele va paște împăratul.
12. Și ochii Domnului păzesc simțirea și defaimă cuvintele ceale fără de leage.
13. Să cură și zice leaneșul: „Leu iaste în căi, și în ulițe ucigaș“.
14. Groapă adâncă –gura celui fără de leage, și cela ce s’au urât de cătră Domnul va cădea într’însa. Sânt căi reale înaintea omului, și nu iubeaște ca să să întoarcă de la eale, și a se întoarce trebuie den calea șovăită și rea.
15. Negândirea zboară inema tânărului, toiagul învățăturii departe e de la el.
16. Cela ce năpăstuiaște pre sărac multe face ale lui reale, și dă bogatului pre mai puțin.
17. Pre cuvintele înțelepților apropie ureachea ta și ascultă ale meale cuvinte, și inema ta așază-o pentru ca să cunoști
18. Că bune sânt. Și de vei pune pre eale la inema ta, veseli-te-vor deodată pre buzele tale.
19. Pentru ca să-ți fie ție pre Domnul nădeajdea, și va arăta ție calea lui.
20. Și tu scrii-le ție pre eale întreit, la sfat, și la gând, și la cunoștință, pre lărgimea inemii tale.
21. Învățu-te dară cuvânt adevărat și minte bună a asculta, ca să răspunzi tu cuvintele adevărului celor ce te întreabă.
22. Nu sili pre measer pentru că sărac iaste, și să nu necinstești pre cel slab în porți,
23. Pentru că Domnul va judeca lui judecata, și va mântui pre cel fără de trup suflet al tău.
24. Nu fii priaten cu omul mânios, și cu priaten mânios nu te amesteca,
25. Pentru ca să nu înveți den căile lui, și vei lua lațuri la sufletul tău.
26. Nu da pre tine la chezeșie, rușănându-te de obraz,
27. Pentru că, de nu vei avea de unde să plătești, lua-vor așternutul cel de supt coastele tale.
28. Nu rădica hotarăle veacinice carele au pus părinții tăi.
29. Omul vederos și iute la lucrurile lui la împăraț trebuie a dvori, și să nu dvorească la oameni leaneș.
CAP 23
[modifică]
1. De vei șădea a cina la masa silnicului, cu gândul gândeaște ceale ce să pun înainte-ți;
2. Și pune mâna ta, știind cum că aceastea trebuie tu să gătești; iară de ești mai nesățios,
3. Nu pofti bucatele lui, pentru că aceastea să țin de viață mincinoasă.
4. Nu te întinde, fiind measer, cu cel avut, și cu al tău gând lipseaște-te.
5. De vei pune al tău ochiu cătră el, nicăirea nu se va ivi, pentru că i s’au făcut lui aripi ca unui vultur și să întoarce la casa celuia ce stă înaintea lui.
6. Nu cina împreună cu omul zavistnic, nici pofti den bucatele lui,
7. Că precum oricine va înghiți păr, așa mănâncă și bea. Nici cătră tine să-l bagi pre el
8. Și să mănânci pâinea ta cu el, pentru că va borî pre ea și va strica cuvintele tale ceale bune.
9. La urechile celui fără de minte nemica nu zice, ca nu cândai să batjocurească pre ceale înțeleapte cuvinte ale tale.
10. Să nu muți hotarăle veacinice, și la agonisita săracilor să nu întri,
11. Pentru că cela ce mântuiaște pre ei, Domnul, tare iaste și va judeca judecata lor împreună cu tine.
12. Dă la învățătură inima ta, și urechile tale le găteaște la cuvintele sâmțirii.
13. Nu lipsi a certa pruncul, nici de-l vei lovi pre el cu toiag. Nu va muri
14. Pentru că tu îl vei lovi pre el cu toiag, și sufletul lui den moarte îl vei izbăvi.
15. Fiiule, de se va face inima ta înțeleaptă, veseli-vei și pre a mea inimă,
16. Și întru deprinderea cuvintelor ale tale buze cătră ale meale buze, de vor fi direapte.
17. Nu râvnească inima ta păcătoșilor, ce în frica Domnului fii toată ziua,
18. Pentru că, de le vei păzi aceastea, fi-ț-vor ție nepoți, și nădeajdea ta nu să va depărta.
19. Ascultă, fiiule, și te fă înțelept, și îndreptează gândurile inimii tale.
20. Nu fii bețiv, nici te întinde la sfaturi, și la cumpărăturile cărnii,
21. Pentru că tot curvariul și bețivul va sărăci, și se va îmbrăca cu rupte și dezmățate tot somnorosul.
22. Ascultă, fiiule, de părintele cela ce te-au născut, și nu huli căci au îmbătrânit maica ta.
23. Câștigă adevărul și nu lepăda înțelepciunea, și învățătura, și priceaperea.
24. Bine hrăneaște tatul dirept, și pre fiiul înțelept veseleaște-se inima lui.
25. Veselească-se tatul și maica pre tine și bucure-se ceia ce te-au născut.
26. Dă-m, fiiule, a ta inimă și ai tăi ochi ale meale căi să păzească,
27. Pentru că cadă surpată iaste casa striină, și fântână strâmtă e cea striină.
28. Pentru că acesta degrabă piare, și tot cel fără de leage va pieri.
29. La cine e vai? La cine e gâlceavă? La cine-s judecăți? La cine-s voi reale și bârfeale? La cine-s zdrobiturile în zadar? Ai cui sânt ochii urduroși?
30. Au nu ai celor ce să zăbovesc în vinuri, au nu celor ce urmează unde băuturi să fac? Nu vă îmbătați cu vin, ce vă voroviți cu oameni direpți, și voroviți întru primblări.
31. Pentru că, de vei da la păhară și la potire ochii tăi, apoi vei îmbla mai gol decât un pilug;
32. Și cea mai de apoi ca de șarpe rănit să întinde și ca de chierast să varsă lui veninul.
33. Ochii tăi când vor vedea pre striin, atuncea gura ta va grăi strâmbe,
34. Și vei zăcea ca în inima mării, și ca un cârmaciu la multă fortună, și vei grăi:
35. „Bătea-mă, și nu am durut; și mă batgiocuriră,
36. Și eu nu știiam. Când mânecatul va fi, pentru ca, venind, voiu cerca cu carele voiu mearge împreună?“
CAP 24
[modifică]
1. Fiiule, să nu te potrivești cu oamenii răi, nici să poftești a fi cu dânșii,
2. Pentru că minciuni cugetă inima lor, și osteneale buzele lor grăiesc.
3. Cu înțelepciunea să zideaște casă (și cu priceaperea să îndireptează).
4. Cu simțirea să umplu cămările de toată avuția cinstită și bună.
5. Mai bun iaste înțeleptul decât cel tare, și omul ce are minte decât o arătură mare.
6. Cu otcârmuirea să face războiul, și ajutoriul iaste cu inima cea sfătuitoare.
7. Înțelepciunea și gândul bun –la porțile înțelepților. Înțelepții nu să abat den leagea Domnului,
8. Ce socotesc întru adunări. La cei necertați timpină moarte,
9. Și moare cel fără de minte întru păcate. Necurăția iaste la omul pierzătoriu,
10. Pângări-se-va în ziua cea rea și în ziua scârbei, până unde se va săvârși.
11. A izbăvi pre ceia ce să aduc la moarte și a răscumpăra pre cei ce să întind, nu te scumpi!
12. Și de vei zice: „Nu știu pre acesta“, să știi că Domnul inimile tuturor cunoaște, și Cela ce au zidit suflare la toți, Acela știe toate, carele va răsplăti fieștecăruia după faptele lui.
13. Mănâncă miare, fiiule, pentru că e bun fagurul, pentru ca să ți să îndulcească gâtlejul,
14. Pentru că așa vei simți înțelepciunea la sufletul tău; pentru că, de vei afla, fi-va bună săvârșirea ta, și nedeajdea nu te va părăsi.
15. Să nu apropii la cel necurat pășunea direpților, nici să te amăgești cu sațiul pântecelui;
16. Pentru că de 7 ori va cădea direptul, și se va scula, iară cei necurați vor slăbi în reale.
17. De va cădea nepriatinul tău, să nu te bucuri pre el, și întru împiedecarea lui nu te înălța,
18. Căci va vedea Domnul și nu-i va plăcea lui, și va întoarce mânia lui de la dânsul.
19. Nu te bucura pre ceia ce fac rău, nici râvni pre cei păcătoși,
20. Pentru că nu se vor face nepoți la cei rău, și lumina necuraților stinge-se-va.
21. Teame-te de Dumnezău, fiiule, și de împăratul, și nici unuia să nu fii neascultătoriu,
22. Pentru că fără de veaste vor plăti spre cei necurați; și caznele amânduror cine le știe? Și aceastea zic voao, înțelepților:
23. A cunoaște fața la judecată nu iaste bine.
24. Cela ce zice necuratului: „Dirept iaste“, blestemat năroadelor va fi, și urât la limbi.
25. Și cei ce mustră mai buni se vor arăta, și preste ei va veni blagoslovenie bună,
26. Și buzele vor iubi, răspunzând cuvinte bune.
27. Găteaște la ieșire faptele tale, și te găteaște la țarină, și pasă denapoia mea, și de iznoavă vei zidi casa ta.
28. Nu fii mincinoasă mărturie pre al tău cetățean, nici te lărgi cu ale tale buze!
29. Să nu zici: „În ce chip au făcut mie, face-voiu lui, și voiu plăti lui ceale ce m’au năpăstuit“.
30. Ca o arătură e omul fără de minte, și ca via e omul lipsit de minte;
31. De-l vei lăsa pre el, țeleni-se-va și se va îmburuiena tot, și să face părăsit, și îngrădirile pietrilor lui să sapă de tot.
32. Apoi eu m’am căit, căutat-am ca să aleg învățătura.
33. „Puțin dormitez, puțin dormu, și puțin îmbrățășăz cu mâinile pieptul“; și de vei face aceasta,
34. Veni-va mergând înainte sărăcia ta, și lipsa –ca un bun alergătoriu.
CAP 25
[modifică]
1. Aceastea-s pildele lui Solomon ceale nealease, carele au scris priatenii Ezechiei, împăratului Iudeii.
2. Mărirea lui Dumnezău ascunde cuvânt, și mărirea împăratului cinsteaște porunca lui.
3. Ceriul e înalt și pământul adâncu, și inima împăratului –neoblicită.
4. Bate argintul nelămurit, și se va curăța curat tot.
5. Ucide pre necurați denaintea împăratului, și va isprăvi întru direptate scaunul lui.
6. Nu te mândri naintea împăratului, nice în lucrurile silnicilor sta,
7. Pentru că mai bine e a ți se zice: „Să te sui!“, decât a te smeri în fața silnicului; ceale ce au văzut ochii tăi, grăiaște.
8. Nu cădea la sfadă în grabă, pentru ca să nu te căiești mai apoi, când te va ocărî priatenul tău.
9. Tu stăi înapoi, nu huli, ca să nu te ocărască priatenul.
10. Și sfada ta și vrajba ta nu se va depărta, ce va fi ție întocma cu moartea; harul și prieteșugul mântuiaște, carele întăreaște-le ție, pentru ca nu ocărât să fii, ce păzeaște căile tale bine premenindu-le.
11. Măru de aur la șâr de sardion, așa a zice cuvântul la cel ce se cuvine lui.
12. La cercel de aur sardion de mult prețu iaste legat: cuvântul înțelept –la bună ascultătoare ureache.
13. În ce chip ieșirea zăpăzii la seacere zădufului foloseaște, așa vestitoriul credincios celor ce l-au trimis pre el; că spre sufletele celor ce să trebuiescu cu el foloseaște.
14. Cumu-s vânturile și norii și ploile prea lucii, așa sânt cei ce să făluiescu pre dare mincenoasă.
15. Întru îndelungarea mâniei –sporiul împăratului, și limba moale zdrobeaște oase.
16. Miare aflând, mănâncă câtu e destul, ca nu cândai, umplându-te, vei borî.
17. Raru bagă piciorul tău cătră priatenul tău, ca nu cândai, săturându-se de tine, urî-te-va.
18. Zburătură și sabie, și săgeata fără de smârdă, așa e și omul carele mărturiseaște asupra priatenului lui mărturie mincinoasă.
19. Calea răului și piciorul celui fără de leage pieri-va în zio rea.
20. În ce chip e oțetul la rană nefolositoriu și fumul la ochi, așa, căzând vătămare în trup, inima mâhneaște.
21. În ce chip molia în haină și viarmele în lemnu, așa voia rea a omului strică inima.
22. De e flămând vrăjmașul tău, hrăneaște-l pre el; de-i iaste seate, adapă-l pre el;
23. Pentru că, făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi preste capul lui, și Domnul răsplăti-ț-va ție bune.
24. Vântul crivăț rădică nori, și obrazul obraznic limbă întărâtă.
25. Mai bine e a lăcui într’un unghiu de pod, decât cu muiarea suduitoare în casă de obște.
26. În ce chip apa reace la sufletul însetat iaste dulce, așa e veastea bună de la pământ de departe.
27. Precum de va astupa neștine izvor și a apei ieșire va strica, așa fără podoabă a cădea direptul înaintea necuratului.
28. A mânca miare multă nu iaste bine, și trebuie a cinsti cuvintele slăvite.
29. În ce chip cetatea la ziduri e surpată și nezidită, așa bărbatul carele nu cu sfat face ceva.
CAP 26
[modifică]
1. În ce chip roao la seacere și în ce chip ploaia vara, așa nu iaste la cel fără de minte cinste.
2. În ce chip pasările zboară și vrabiile, așa blestemul în deșărt nu va veni asupra nemărui.
3. În ce chip biciul la cal și boldul la măgariu, așa e toiagul la norodul fără de leage.
4. Nu răspunde la cel fără minte după nebunia lui, pentru ca să nu fii aseamene lui,
5. Ce răspunde celui nebun cătră nebunia lui, pentru ca să nu se pară înțelept la sine.
6. Den căile lui ocară face cela ce au trimis pren vestitoriu fără de minte cuvânt.
7. Ia meargerea vinelor și fărădeleagea den rostul celor fără de minte.
8. Cela ce leagă piatra în praștie aseamene iaste celuia ce dă celui fără de minte mărire.
9. Ghimpi cresc în mâna bețivului și robie în mâna celor fără de minte.
10. Mult să bate de valuri tot trupul celor fără minte, pentru că să surpă spământarea lor.
11. Ca câinele când vine spre a lui borâtură și urât să face, așa și cel fără de minte, cu răul său întorcându-se la al său păcat. Iaste rușine aducând păcat, și iaste rușine aducând mărire și dar.
12. Văzuiu bărbat ce i să păru lângă sine a fi înțelept, însă nedeajde avu mai multă cel fără de minte decât el.
13. Zice leaneșul trimițându-se la cale: „Leul e în căi și în ulițe ucigaș“.
14. În ce chip ușa să întoarce la țâțână, așa leaneșul pre patul lui.
15. Ascunzând leaneșul mâna în sânul lui, nu poate să aducă la gură.
16. Mai înțelept luiș leaneșul i să pare, decât cel ce în săturare duce veaste.
17. În ce chip cela ce ține de coada câinelui, așa cela ce stă înainte pentru judecată striină.
18. În ce chip ceia ce ispitesc pun înainte cuvinte la oameni, iară cela ce va timpina cuvântul întâiu se va împiedeca,
19. Așa toți ceia ce într’ascuns pândesc pre ai lor priateni și, când se vor vedea, zic că „Glumind, am făcut“.
20. În multe leamne odrăsleaște focul, și, unde nu iaste iute la mânie, să potoleaște sfada.
21. Grătariu pre cărbuni și leamne în foc, și omul suduitoriu –spre gâlceava sfăzii.
22. Cuvintele mângâitorilor moi sânt și aceștea bat la locurile ficaților.
23. Argintul, dânsu-se cu vicleșug, ca hârbul să să socotească. Buzele vicleane acopere inimă mâhnită.
24. Cu buzele toate le priimeaște jălindu-se vrăjmașul, iară în inimă meșterșuguiaște vicleșuguri.
25. Săvai de ți s’ar ruga vrăjmașul cu glas mare, să nu-l asculți, pentru că 7 vicleșuguri sânt în sufletul lui.
26. Cine ascunde vrajba, închiagă vicleșugul, și descopere ale sale greșale cel bine conoscut întru adunare.
27. Cela ce sapă groapa aproapelui său, într’însa va cădea; și cel ce tăvăleaște piatră, preste el se va tăvăli.
28. Limba mincinoasă uraște adevărul, și gura cea neacoperită face neașăzări.
CAP 27
[modifică]
1. Nu te făli spre ceale de mâine, pentru că nu știi ce va naște ceaea ce vine.
2. Laude-te aproapele-ți, și nu gura ta; striinul, și nu buzele tale.
3. Grea e piatra și cu nevoie purtat năsipul; și urgia celui fără de minte mai grea e decât amândoao.
4. Nemilostivă e mânia și iute e urgia, iară nemică nu rabdă râvnirea.
5. Mai bune-s mustrările descoperindu-se decât ascuns priiteșug.
6. Mai vreadnice-s de credință ranele priatenului decât sărutările ceale de bună voie ale vrăjmașului.
7. Sufletul, în săturare fiind, batjocureaște fagurii; iară sufletului ce e la lipsă, și ceale amară dulce i să par.
8. În ce chip când pasărea va zbura dentru al său cuiub, așa omul să robeaște când să înstreinează de la ale sale locuri.
9. Cu miruri și cu vinuri și cu tămâie să veseleaște inima, și să sparge de primejdii sufletul.
10. Pre priatenul tău sau pre priatenul părintesc să nu-l părăsești, și la casa frățâne-tău să nu întri nenorocind; mai bun e priatenul aproape decât frate lăcuind departe.
11. Înțelept fii, fiiule, pentru ca să ți se veselească inema; și întoarce de la tine cuvintele ocărâte.
12. Marghiolul, realele viind, să ascunse, iară cei fără de minte, mergând, pagubă vor plăti.
13. Ia haina lui, pentru c’au trecut semețul, carele ceale striine strică.
14. Cela ce binecuvintează priatenul dimeneața cu glas mare, decât cel ce bleastemă, nemica nu să va părea că iaste osebit.
15. Picăturile scot pre om în zi de iarnă den casa lui, așijderea și muiarea sudalnică den casa ei.
16. Crivățul nesilnic vânt iaste, iară pre nume „Iscusit“ să cheamă.
17. Fier pre fier ascute, și omul întărâtă fața priatenului.
18. Cine răsădeaște smochin, mânca-va roadele lui; și cine păzeaște pre al său domn, să va cinsti.
19. În ce chip nu-ș samănă feațele la feațe, așa nici inemile oamenilor sânt potrivă.
20. Iadul și pierirea nu se satură, așijderea și ochii oamenilor sânt nesățioș. Urâciune e Domnului cela ce împoncișază ochiul, și cei neînvățați –neopriț la limbă.
21. Ispitirea la argint și la aur –lămurirea, și bărbatul să ispiteaște pren rostul celora ce laudă pre el. Inema celui fără de leage cercetează reale, și inema direaptă cearcă mintea.
22. De vei bate pre cel fără de minte, în mijlocul adunării necinstindu-l, nu vei lua nebunia lui.
23. Cu cunoștință vei cunoaște sufletele turmei tale și vei întări inema ta la ale tale cirezi.
24. Căci nu e în veac la om putearea și vârtutea, nici dă den neam în neam.
25. Poartă grija celor den câmp verzi, și vei tunde iarbă, și adună buruian de munte,
26. Pentru ca să aibi oi de îmbrăcăminte. Cinsteaște-ț câmpul, pentru ca să-ț fie ție miei.
27. Fiiule, de la mine ai graiuri cuvioase în viața ta și în viața slugilor tale.
CAP 28
[modifică]
1. Fuge necuratul, nimenea gonindu-l, iară direptul ca un leu nădejduiaște.
2. Pentru păcatele necuraților judecăți să scoală, și omul isteț va stinge pre eale.
3. Viteazul întru cei fără de credință năpăstuiaște pre săraci. Ca o ploaie mare și nefolositoare,
4. Așa ceia ce au lăsat leagea laudă necurăția; și ceia ce iubesc leagea pun împrejurul lor zidu.
5. Oamenii răi nu vor gândi judecată, iară ceia ce cearcă pre Domnul înțeleage-vor întru tot.
6. Mai bun e săracul mergând cu adevăr decât bogatul mincinos.
7. Păzeaște leagea fiiul înțelegătoriu, iară cela ce paște necurăția necinsteaște pre tatul lui.
8. Cela ce înmulțeaște avuția lui cu camete și lăcomii, celui ce miluiaște pre săraci adună pre ea.
9. Cela ce abate ureachea lui ca să nu auză leagea, și el ruga lui ș’au urât.
10. Carele rătăceaște pre cei direpți în cale rea, la stricăciune el va cădea; iară cei fără de leage vor treace ceale bune și nu vor întra la eale.
11. Înțelept lângă sine e omul avut, și tot înțeleptul va defăima pre el.
12. Pentru ajutoriul direpților mult să va face mărire, și în locurile necuraților prindu-se oamenii.
13. Cela ce acopere necurăția lui nu se va spori, iară cel ce tălmăceaște mustrările iubi-se-va.
14. Fericit omul carele să teame de toate pentru smerire, iară cel nesilnic la inemă cădea-va la reale.
15. Leu flămând și lup setos iaste cel ce te răneaște, sărac fiind, de fealiu sărăcăcios.
16. Împărat ce e lipsit de venituri –mare asupritoriu iaste, iară cel ce uraște strâmbătatea, îndelungată vreame va trăi.
17. Cela ce ia în chezășie pre bărbatul ce iaste în vină de ucidere, pribeag va fi, și nu întru întemeiare. Ceartă pre fiiu, și te va iubi și va da podoabă sufletului tău; nu va asculta la limbă fără de leage.
18. Cel ce mearge dirept ajutoritu-s’au, iară cela ce mearge în căi strâmbe se va încleșta.
19. Cela ce lucrează pământul lui se va sătura de pâine, iară cel ce goneaște zăbavă umplea-se-va de sărăcie.
20. Omul ce e vreadnic de credință mult se va blagoslovi, iară cel rău nu va fi necertat.
21. Cine nu să rușinează de obrazele direpților, nu iaste bun; unul ca acesta pentru o bucată de pâine va vinde pre om.
22. Grăbeaște a să îmbogăți omul zavistnic, și nu știe că cel milostiv va birui pre el.
23. Iară cela ce dovedeaște căile omului har va avea mai mult decât cela ce să îmbunează cu limba.
24. Cine leapădă pre tată sau pre mumă și i să pare cum nu greșaște, acesta împreunătoriu iaste omului celui necurat.
25. Nesățiosul om va judeca în deșărt, iară carele nedejduiaște pre Domnul întru socotință va fi.
26. Carele nedejduiaște cu inimă dârză, unul ca acesta e nebun; iară carele mearge cu înțelepciune mântui-se-va.
27. Iară carele dă săracilor nu se va lipsi, iară carele întoarce ochiul lui în multă lipsă va fi.
28. În locurile necuraților suspină direpții, și întru acelora pieiri înmulți-se-vor direpții.
CAP 29
[modifică]
1. Mai bun e omul ce mustră decât omul ce e năsilnic la cerbice, pentru că, fără de veaste arzându-se el, nu iaste vindecare.
2. Lăudându-se direpții, veseli-se-vor năroadele, și de boiarii ce-s fără de leage suspină bărbații.
3. De bărbatul ce iubeaște învățătura veseleaște-se tatul lui, iară carele va paște curve va piarde avuția.
4. Împăratul dirept râdică țară, iară bărbatul fără de leage de tot o sapă.
5. Carele găteaște de spre fața nepriatinului său mreajă, o pune pre ea la picioarele lui.
6. La omul ce păcătuiaște mare e lațul, iară direptul în bucurie și în veselie va fi.
7. Știe direptul a judeca la săraci, iară cel necurat nu va priceape judecata; și la sărac nu iaste minte a să cunoaște pre sine.
8. Oamenii fără de leage au ațâțat cetate, și înțelepții întoarseră urgia.
9. Bărbatul învățat judecă limbi, iară omul rău, urgisindu-să, batgiocureaște și nu se spământează.
10. Bărbații părtaș de sângiuri urî-vor pre cel curat, iară cei direpți cerca-vor sufletul lui.
11. Toată mânia lui îș arată cel fără de minte, și înțeleptul ascunde pre amăruntul.
12. Împăratului ce ascultă cuvântul strâmb toți cei de supt dânsul fără de leage sânt.
13. Împrumutătoriul și datornicul, unul cu altul împreunându-se, socotință face amândurora Domnul.
14. Împăratul cu adevăr judecând pre săraci, scaunul lui întru mărturie se va pune.
15. Ranele și mustrările dau învățătura, și copilul rătăcindu-se rușinează părinții lui.
16. Mulți fiind cei necurați, multe să fac păcatele, și direpții, căzând aceia, plini de frică să fac.
17. Ceartă pre fiiul tău, și te va odihni și va da podoabă sufletului tău.
18. Să nu fii tâlcuitoriu la limbă fără de leage, și cel ce păzeaște leagea fericit iaste.
19. Cu cuvintele nu se va certa sluga năsilnică, că, de va și înțeleage, iară nu va asculta.
20. De vei vedea bărbat grabnic la cuvinte, să știi că nedeajde are mai mult cel fără de minte decât dânsul.
21. Carele să desfrânează den copilărie, slugă va fi; și mai târziu se va durea spre sine.
22. Omul mânios rădică price, și bărbatul urgisitoriu au săpat păcatul.
23. Semeția pre om smereaște, și pre cei ce gândesc cu smerire razimă-i cu mărire Domnul.
24. Cine împarte cu furul, uraște-ș sufletul lui; și de se va pune jurământ, auzind nu vor spune.
25. Temându-se și rușinându-se de oameni, s’au împiedecat; iară cela ce nedejduiaște pre Domnul, veseli-se-va.
26. Necurăția la om dă greșală, iară carele nedejduiaște pre Stăpânitoriul, mântui-se-va.
27. Mulți slujăsc obrazelor povățuitorilor, iară de la Domnul să face direptul la om.
28. Urâciune e direptului omul strâmb, și urâciune e celui fără de leage calea ce îndireptează.
CAP 30
[modifică]
1. Aceastea zice bărbatul celor ce cred lui Dumnezeu și încetează:
2. „Pentru că mai fără de minte sânt decât toți oamenii și înțelepciunea omului nu iaste în mine,
3. Și Dumnezău m’au învățat înțelepciune, și mintea sfinților am conoscut.
4. Cine s’au suit în ceriu și s’au pogorât? Cine au adunat vânturile în sân? Cine au întorsu toată apa întru haină? Cine au biruit toate marginile pământului? Ce e numele lui? Sau ce e numele fiilor lui? Pentru ca să conoască
5. Că toate cuvintele lui Dumnezău sânt lămurite, și ajută El celor ce să smerescu de Dânsul.
6. Nu adaoge la cuvintele lui, ca să nu te dovedească, și mincinos vei fi.
7. Doao ceru de la tine, să nu iai harul mieu mainte de ce voiu muri eu:
8. Cuvântul deșărt și mincinos departe de la mine îl fă. Avuție și sărăcie nu-m da,
9. Ce-m rânduiaște ceale ce-m trebuie și ceale de ajunsu,
10. Pentru ca nu, săturându-mă, mincinos mă voiu face, și voiu zice: ‘Cine mă veade?’; au sărac făcându-mă, voiu fura, și voiu jura în numele lui Dumnezău.
11. Să nu dai pre rob la mânile stăpânului lui, pentru ca să nu te bleasteme, și te vei stinge.
12. Nepotul rău pre tatul blastămă, și pre mumă nu binecuvintează.
13. Nepotul rău dirept pre sine să judecă, și ieșirea lui n’au spălatu-o.
14. Nepotul rău înalți ochi are și cu geanele lui să înalță; nepotul rău are dinți de sabie și măsealele barde, ca să mistuiască și să mănânce de tot pre cei slabi de la pământ și pre săracii lor dentru oameni.
15. Lipitoarei trei feate era cu dragoste iubindu-se și aceaste trei nu o sătura pre ea, și a patra nu-i fu destul a zice: ‘Deajuns e’.
16. Iadul, și dragostea muierii, și pământul neumplut de apă, și apa, și focul nu vor zice: ‘Destul e’.
17. Ochiul cel ce batgiocoreaște pre tatăl și necinsteaște bătrâneațele maicii, să-l taie pre el corbii den văi, și să-l mănânce de tot pre el puii vulturilor.
18. Și trei îm sânt preste putință a le gândi, și a patra nu o cunoscu:
19. Urmele vulturului ce zboară, și căile șarpelui pre piatră, și cărările corabiei ce mearge pre mare, și căile omului la tinereațe.
20. Ca aceasta e calea muierii preacurve, carea, când va face, spălându-se, nemică zice că au făcut fără cale.
21. Pren trei lucruri să clăteaște pământul, și al patrulea nu poate să-l poarte:
22. De va împărăți slugă, și nebunul să va umplea de bucate;
23. Și slujneca de va scoate pre a ei stăpână, și muiarea urâtă de va nemeri bărbat bun.
24. Și patru sânt mai mici pre pământ, și aceastea-s mai înțeleapte decât ceale înțeleapte:
25. Furnicile, la carele nu iaste vârtute, și gătescu vara hrană;
26. Și aricii, neam slab, carii au făcut în pietri casele lor;
27. Neîmpărățită iaste lăcusta, și dentru o poruncă osteneaște cu bun obiceaiu;
28. Și nevăstuica, pre mâni răzimându-se, și pre lesne fiind a să prinde, lăcuiaște întru tăriile împăraților.
29. Și trei sânt carele cu sporiu mergu, și a patra carea bine treace:
30. Puiul de leu mai vârtos e decât dobitoacele, care nu să întoarce, nice să teame de dobitoc;
31. Și cocoșul umblând în găini cu bun suflet, și țap povățuind turma, și împăratul povestind întru limbi.
32. De te vei da pre sine la veselie și vei întinde mâna ta cu vrajbă, te vei necinsti.
33. Mulge lapte, și va fi unt; și de vei stoarce nările, va ieși sânge; și de vei trage cuvintele, vor ieși judecăți și vrajbă“.
CAP 31
[modifică]
1. Ale meale cuvinte grăitu-s’au de Dumnezău împăratul, legiuire, pre carele au certat maica lui:
2. „Ce vei păzi, fiiule? Graiurile lui Dumnezău. Dentâi născut, ție zicu, fiiule! Ce, fiiule pântecelui mieu? Ce e, fiiule rugăciunilor meale?
3. Nu da muierilor a ta avuție, și gândul tău, și viața, la sfatul de apoi.
4. Cu sfat toate fă, cu sfat bea vin. Silnicii mânioși sânt; vin să nu bea,
5. Pentru ca nu cumva, bând, vor uita învățătura, și dirept a judeca nu vor putea pre cei slabi.
6. Dați beție celor den mâhniri și vin a bea celor den dureri,
7. Ca să uite sărăcia și de osteneale să nu-și mai aducă aminte.
8. Fiiule, deșchide gura ta cu cuvântul lui Dumnezău și judecă toate sănătos!
9. Deșchide gura ta și judecă dirept, și osebeaște pre sărac și pre slab!
10. Muiare bărbată cine va afla? Mai cinstită iaste decât pietri scumpe una ca aceasta.
11. Nedejduiaște pre ea inima bărbatului ei; una ca aceasta de bune prăzi nu se va lipsi,
12. Pentru că lucrează bărbatului spre bine în toată viața.
13. Depănând lână și in, au făcut bună treabă cu mânile ei.
14. Să făcu ca o corabie ce să neguțătoreaște pre departe și-ș adună avuția ei.
15. Și să scoală de noapte, și au dat mâncări casii și lucruri la slujnece.
16. Văzând arătură, au cumpărat, și den roadele mânilor ei răsădi aveare.
17. Încingând vârtos mijlocul ei, răzimă brațul ei la lucru.
18. Și gustă că e bine a lucra, și nu se stinge luminătoriul ei toată noaptea.
19. Coturile ei le întinde spre ceale de folos, și mânile ei le razimă la fus.
20. Și mânile ei le deșchise săracului, și roadă întinse la sărac.
21. Nu grijaște de ceale den casă bărbatul ei, când zăboveaște undeva, pentru că toți ceia de lângă ea să îmbracă.
22. Îndoite cămăși au făcut bărbatului ei, și den vison și mohorât –ei îmbrăcăminți.
23. Și socotit să face bărbatul ei la porți, când va șădea în adunare cu bătrânii cei ce lăcuiesc pământul.
24. Cearșafuri au făcut și le-au vândut finiceanilor și cingători hananeilor.
25. Cu puteare și cu bună-cuviință s’au îmbrăcat, și să veseli în zilele de apoi.
26. Gura ei o deșchise cu socotință și cu leage, și rânduială porunci limbii ei.
27. Strimte-s cărările caselor ei, și mâncări leaneșe n’au mâncat.
28. Râdică fiii ei și să îmbogățiră, și bărbatul ei lăudă pre ea:
29. ‘Multe feate au făcut puteare, multe au făcut tari, iară tu mai sus ești și le-ai covârșit pre toate’.
30. Mincinoasele plăceri, și deșartă frumseațea (muierii nu iaste întru tine), pentru că muiarea înțeleaptă să binecuvintează (și frica Domnului aceasta laude).
31. Dați ei den roadele buzelor ei și să laude în porți bărbatul ei“.
| ▲ Începutul paginii. |