Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Eclisiastul

 

CAP 1

Nimicnicia lucrurilor omenești.

1. Graiurile Eclisiastului, fiiului lui David, a împăratului lui Israil, în Ierusalim.

2. Deșărtarea deșărtărilor, zise Eclisiastul, deșărtarea deșărtărilor, toate-s deșărtare!

3. Care e prisosirea omului, în toată truda lui care trudeaște supt soare?

4. Neam mearge și neam vine, și pământul în veac stă.

5. Și răsare soarele, și apune soarele, și la locul lui trage el răsărind, iase cătră austru și încungiură cătră crivăț.

6. Încungiură încungiurând, mearge duhul, și la încungiurările lui întoarce-se duhul.

7. Toate pâraiele merg în mare, și marea nu se împle. La locul unde pâraiele merg, acolo eale se vor întoarce a mearge.

8. Toate cuvintele sânt cu trudă. Nu va putea bărbat a grăi, și nu se va sătura ochiul a vedea, și nu se va împlea ureachea de auz.

9. Ce e cea ce fu? Ceaea ce va să fie. Și ce e cea ce s’au făcut? Aceasta ce va să să facă;

10. Și nu iaste tot proaspăt supt soare. Carele va grăi și va zice: „Vezi, acesta nou iaste“, acum s’au făcut în veacii carii s’au făcut denaintea noastră.

11. Nu iaste pomenire la cei dentâiu; și încă la cei de apoi făcându-se, nu va fi lor pomenire cu ceale ce se vor face la ceale de apoi.

12. Eu, Eclisiastul, am fost împărat preste Israil, în Ierusalim.

13. Și am dat inima mea a cerceta și a socoti cu înțelepciunea pentru toate câte s’au făcut supt ceriu; căci migăială rea au dat Dumnezău fiilor oamenilor ca să migăiască întru sine.

14. Văzuiu toate faptele ceale făcute de supt soare și, iată: toate deșărtare și voie de duh.

15. Cel întort nu se poate împodobi, și lipsa nu se va putea număra.

16. Grăit-am eu în inima mea a zice: „Iată, eu mă măriiu, și adaoș înțelepciune preste toți carii fură înaintea mea în Ierusalim, și inima mea văzu multă înțelepciune și minte.

17. Și dediu inima mea a conoaște înțelepciune și minte, pilde și știință; conoscuiu eu că încă și aceasta iaste voie a duhului,

18. Căci întru mulțimea învățăturii –mulțime de minte, și cela ce adaoge înțeleagere, adaoge-va dureare“.

CAP 2

Zădărnicia lucrurilor lumești.

1. Ziș eu în inema mea: „Vino dară să te ispitesc întru veselie, și vezi întru bine“. Și, iată, să făcu aceasta deșărtăciune.

2. Râsului ziș: „Împrejurare“, și veselie: „Ce aceasta faci?“

3. Și socotiu de va slăbănogi inema mea cu niște vin trupul mieu, –și inema mea mă povățui cu învățătură și a birui pe veselie,– până unde voiu vedea care e binele fiilor oamenilor care făcu supt soare numărul zilelor vieții lor.

4. Mărit-am fapta mea, ziditu-mi-am case, răsăditu-mi-am mie vii,

5. Făcutu-mi-am grădini și livezi, și răsădiiu întru eale tot lemnul de toată roada;

6. Făcut-am mie scăldători de ape, ca să adăp dentru eale dumbrăvi ce odrăsleaști leamne;

7. Câștegat-am slugi și slujnece, și de casă născuți să făcură mie, și încă câștigare de cireadă și de turme multe să făcură mie, mai mult decât toți ceia ce s’au făcut înaintea mea în Ierusalim;

8. Adunaiu mie argint și aur, și averile împăraților și ale țărilor; făcut-am mie cântăreți și cântăreațe, și desfătăciunile fiilor omului, mestecători de vin și mestecătoare.

9. Și mă măriiu și adaoș înțelepciune mai multă decât toți ceia ce s’au făcut înaintea mea în Ierusalim; și încă învățătura mea au stătut mie.

10. Și tot ce au cerșut ochii miei n’au fost depărtat de cătră dânșii; n’am oprit inema mea de cătră toată veselia, căci inema mea să veseli întru toată osteneala mea, și aceasta să făcu împărțeale de cătră toată truda mea.

11. Și căutaiu eu întru toate faptele meale carele au făcut mânile meale și în truda carea am ostenit a face și, iată, toate în deșărt, și voia duhului, și nu iaste prisosire supt soare.

12. Și căutaiu eu ca să văz învățătura, și împrejurarea, și fără-de-mintea; căci cine e omul carele va veni denapoia sfatului, toate câte au făcut întru el?

13. Și văzuiu eu că sânt prisosiri înțelepciunei mai mult decât nebunia, câtu e prisosirea luminii mai multu decât întunearecul.

14. Ochii înțeleptului –în capul lui, și cel fără de minte întru întunearec mearge. Și cunoscuiu și eu că o timpinare va timpina la toate aceastea.

15. Și ziș eu în inema mea: „Cumu e întimpinarea celui fără de minte, și mie mi să va timpina; și pentru căci m’am măiestrit?“ Eu de prisosit grăiiu în inema mea –pentru că cel fără de minte den prisosire grăiaște–, căci și aceasta e deșărtăciune,

16. Căci nu iaste pomenirea celui înțelept cu a celui fără de minte, în veac, în ce chip dară zilele la ceale viitoare toate s’au uitat; și cum va muri înțeleptul cu cel fără de minte?

17. Și am urât viața, căci vicleană iaste asupra mea fapta cea făcută supt soare, căci toate-s deșărtare și voie de duh.

18. Și urâiu eu toată lumea și truda mea carea am trudit supt soare, căci las pre ea omului care s’au făcut după mine;

19. Și cine știe de va fi înțelept au fără de minte? Și, de stăpâneaște întru toată osteneala mea carele am ostenit și am măiestrit supt soare, și aceasta e deșărtare.

20. Și m’am întors eu ca să așăz inemii meale în toată truda care am trudit supt soare,

21. Căci iaste omul de e truda lui întru înțelepciune și întru minte și întru vitejie, și omul la carele n’au ostenit da-va lui partea lui. Și încă aceasta e în deșărt și răutate mare.

22. Căci să face la om, în toată truda lui, și în voia inemii lui, în ce chip el osteneaște supt soare?

23. Căci toate zilele lui –ale durerilor, și a mânii migăiale la el, și încă noaptea nu doarme inema lui. Și aceasta deșărtare iaste.

24. Nu iaste bine la om, fără de numai ce va mânca și ce va bea și va arăta sufletului lui bine întru osteneala lui. Și încă aceasta am văzut eu că de la mâna lui Dumnezeu iaste.

25. Căci cine va mânca? Și cine va bea afară den El?

26. Căci, la omul cel bun înaintea feații lui, dat-au înțelepciunea și mintea și veselia; și, celui ce greșaște, dat-au migăială ca să meargă și să adune ca să dea celui bun înaintea feații lui Dumnezău. Căci și aceasta e deșărtare și voia duhului.

CAP 3

Vreamea tuturor lucrurilor. Deosebirea omului de dobitoc.

1. La toate e vreamea și vreamea e la tot lucrul supt soare:

2. Vreame a naște și vreame a muri, vreame a răsădi și vreame a zmulge pre cel răsădit.

3. Vreame e a omorî și vreame e a vindeca, vreame e a surpa și vreame e a zidi.

4. Vreame e a plânge și vreame a râde, vreame e a să tângui și vreame e a juca.

5. Vreame e a zvârli pietri și vreame e a strânge pietri, vreamea e a cuprinde și vreamea e a să depărta de cuprindere.

6. Vreamea e a căuta și vreamea e a piarde, vreamea e a păzi și vreamea e a scoate.

7. Vreamea e a rumpe și vreamea e a coase, vreamea e a tăcea și vreame e a grăi.

8. Vreamea e a iubi și vreamea e a urî, vreamea e a războiului și vreamea e a păcii.

9. Ce iaste prisosirea celui ce face întru carele el trudeaște?

10. Văzuiu împreună toată migăiala care o au dat Dumnezău fiilor oamenilor ca să migăiască întru ea.

11. Toate carele au făcut –bune fieșcarele la vreamea lui; și încă tot vacul au dat în inima lor, pentru ca să nu afle omul făptura care au făcut Dumnezău, de ’nceput și până în săvârșit.

12. Cunoscuiu că nu iaste bine întru ei, fără numai a să veseli și a face bine în viața lui;

13. Și tot omul care va mânca și va bea și va vedea bun în toată osteneala lui, aceasta dare lui Dumnezău iaste.

14. Cunoscuiu că toate câte au făcut Dumnezău, aceastea vor fi în veac asupra lor; nu iaste a adaoge, de la eale nu iaste a lua, și Dumnezău au făcut pentru ca să să teamă de fața lui.

15. Ceaea ce să face acum iaste; și câte-s a să face acum s’au făcut; și Dumnezău va cerca pre cela ce să goneaște.

16. Și încă am văzut supt soare locul judecății, și acolo e cel necurat; și locul direptului, acolo e cel bun-credincios.

17. Și ziseiu eu în inima mea: „Împreună cu cel dirept și împreună cu cel necurat va judeca Dumnezău, căci vreame e la tot lucrul și la toată fapta acolo“.

18. Ziș eu în inima mea pentru graiurile fiilor omului: „Căci va osebi pre ei Dumnezeu, și ca să arate că ei dobitoace sânt.

19. Și, la ei, ca întimpinarea fiilor omului –și întimpinarea dobitocului, o timpinare la ei; în ce chip iaste moartea acestuia, așa și moartea acestuia, și un duh la toate. Și ce au prisosit omul decât dobitocul? Nemică, căci toate-s deșarte.

20. Toate merg la un loc: toate s’au făcut den țărână și toate se vor întoarce la țărână.

21. Și cine au văzut duhul fiilor omului, de să suie în sus? Și duhul dobitocului, de să pogoară el jos la pământ?“

22. Și văzuiu că nu iaste bine, fără de numai ceaea ce se va veseli omul întru faptele lui, căci aceaea e partea lui. Căci cine îl va aduce pre el că să vază întru care va fi după el?

CAP 4

Zădărnicia avuției.

1. Și mă întorș eu și văzuiu toate năpăștile cealea ce să fac supt soare. Și iată lacrăma celor ce să năpăstuiesc, și nu iaste lor cel ce mângâie; și de la mâna celor ce năpăstuiesc pre dânșii –puteare, și nu iaste lor mângâitoriu.

2. Și am fericit eu pre toți ceia ce au murit, pre cei ce au murit, mai bine decât pre cei vii, căci ei sânt vii până acum.

3. Și, mai bun decât amândoi aceștea, carele încă nu s’au născut, carele nu știe toată facerea cea rea care iaste făcută supt soare.

4. Și văzuiu eu toată osteneala și împreună toată vitejia facerii că e aceasta râvnirea omului de la priatenul lui. Și încă aceasta e deșărtare și voia duhului.

5. Cel fără de minte îmbrățășă mânile lui și mâncă cărnurile lui.

6. Mai bine iaste o împleare de mână de odihnă decât umpleare de 2 mâni de trudă și de voia duhului.

7. Și mă întorșu eu, și văzuiu deșertăciune supt soare.

8. Iaste unul, și nu iaste al doilea, și încă fecior și frate nu iaste lui. Și nu iaste săvârșit la toată truda lui, și încă ochiul lui nu să satură de avuție. „Și cui eu trudesc și lipsescu sufletul mieu de bunătate?“. Și aceasta e deșărtare, și migăială rea iaste.

9. Mai buni sânt doi decât unul, cărora iaste lor plată bună întru truda lor;

10. Căci, de va cădea unul, celalalt rădică pre părtașul lui; și vai acestui unuia, când va cădea și nu va fi al doilea ca să-l rădice pre dânsul.

11. Și încă, de vor dormi amândoi, și căldură la ei; și unul cum să va încălzi?

12. Și măcară de să va întări cel unul, și cei doi vor sta împotriva lui, și funea cea întreită nu curând să va rumpe.

13. Mai bun iaste copilul sărac și înțelept decât împăratul bătrân și fără de minte, carele n’au mai conoscut a mai lua aminte încă;

14. Căce den casa legăturilor ieși-va a împărăți, căci și întru împărăția lui s’au făcut sărac.

15. Văzut-am pre toți cei vii, cei ce umblă supt soare, cu tânărul cel al doilea, carele va sta pentru el.

16. Nu iaste săvârșire la tot norodul, la toți câți s’au făcut înaintea lor, și încă cei mai de apoi nu să vor veseli întru el, căci și aceasta e deșărtare și voia duhului.

17. Păzeaște piciorul tău cu carele vei mearge la casa lui Dumnezău și aproape –a auzi; decât darea celor fără de minte –jârtva ta, căci nu sânt știind ca să facă bine.

CAP 5

Folosul avuției.

1. Nu grăbi asupra gurii tale, și inima ta nu sârguiască ca să scoață cuvânt înaintea lui Dumnezău, căce Dumnezeu e în ceriu sus, și tu pre pământ jos; spre aceasta fie-ți cuvintele tale puține.

2. Că vine visul întru mulțime de dodeială, și glasul celui fără de minte –întru mulțime de cuvinte.

3. În ce chip vei făgădui făgăduința lui Dumnezău, nu zăbovi a o da pre ea, căce nu iaste la nebunie voie; tu dară, de te vei făgădui, dă!

4. Mai bine e a nu te făgădui, decât, făgăduindu-te, să nu dai.

5. Nu da gura ta ca să greșască trupul tău, și să nu zici înaintea feații lui Dumnezău că: „Neștiință iaste“, pentru ca să nu se urgisască Dumnezău pre glasul tău, și va strica faptele mânilor tale.

6. Căce, întru mulțimea visurilor și deșărtăciunilor și a cuvintelor multe, tu de Dumnezău te teame!

7. Săvai năpastea săracului și jaful judecății și al direptății vei vedea în țară, nu te mira de lucru, căci cel înalt asupra celui înalt să va păzi,

8. Și înalți –preste ei. Și prisosirea pământului preste tot iaste împărat, țarina fiind lucrată.

9. Iubind argintul, nu să va sătura de argint. Și cine au iubit întru mulțimea lor roadele? Și acesta e deșărtare.

10. Întru mulțime de bunătăți să înmulțiră ceia ce mănâncă pre ea. Și ce e vitejia celui de lângă ea? Căci începătură a vedea cu ochii lui.

11. Dulce e somnul robului, săvai puținel, săvai mult va mânca; iară celui ce s’au săturat a se îmbogăți, nu iaste lăsând pre el să adoarmă.

12. Iaste boala carea o am văzut supt soare: avuție păzindu-se la cel ce e a lui, spre răul lui,

13. Și piare avuția aceaea întru migăială rea; și au născut fiiu, și nu iaste în mâna lui nemică.

14. În ce chip au ieșit den pântecele maicei lui, gol, întoarce-se-va ca să meargă cum au venit; și nemică nu va lua cu truda lui, pentru ca să meargă în mâna lui.

15. Și încă aceasta e rea boală, pentru că în ce chip au venit, așa va și mearge. Și ce e prisosirea lui carea trudeaște în vânt?

16. Și încă toate zilele lui –întru întunearec și în jale, și mânie multă, și boală, și scârbă.

17. Iată, am văzut eu binele carele iaste bun: a mânca, și a bea, și a vedea bunătatea în toată truda lui carea va trudi supt soare, numărul zilelor vieții lui care au dat lui Dumnezeu, căci aceasta e partea lui.

18. Și încă tot omul căruia au dat lui Dumnezeu bogăție și aveare, și l-au volnicit pre el ca să mănânce dentr’însele, și să ia partea lui, și ca să să veselească întru osteneala lui; aceasta darea lui Dumnezeu iaste,

19. Căci nu mult să vor pomeni zilele vieții lui, căci Dumnezeu migăiaște pre el, în veselia inemii lui.

CAP 6

Deșertăciunea iubirei de avuție.

1. Iaste răutate carea am văzut supt soare, și multă iaste supt om;

2. Omul căruia va da lui Dumnezeu avuție și aveare și slavă, și nu iaste lipsindu-se cu sufletul lui de toate carele va pofti, și nu va stăpâni lui Dumnezeu ca să mănânce dentru eale, căci om striin va mânca pre el. Și aceasta e deșărtare, și boală rea iaste.

3. De să va face om de 100 de ani, și mult va trăi, și cât de multe vor fi zilele anilor lui, și sufletul lui nu să va sătura de bunătate, și încă îngropare nu s’au făcut lui, zis-am: „Mai bună e lepădătura femeii decât el!“

4. Căci întru deșărtăciune au venit, și întru ’ntunearec mearge, și întru ’ntunearec numele lui să va acoperi,

5. Și încă soarele n’au văzut, și nu am odihna acestuia mai multă decât a celuia.

6. Și, de au trăit trecători de 1000 de ani, și bunătate n’au văzut, au nu la un loc vor mearge toate?

7. Toată osteneala omului –la gura lui, și încă sufletul nu se va împlea.

8. Căci ce e prisosirea înțeleptului mai multă decât celui fără minte? Pentru căci săracul știe a mearge în preajma vieții.

9. Mai bună e vedearea ochilor decât cel ce mearge cu sufletul. Și încă aceasta e deșărtăciune și voie a duhului.

10. Orice s’au făcut, iată, s’au chemat numele lui, și să cunoscu ce iaste omul, și nu va putea să să judece cu cel mai tare decât el.

11. Căci sânt cuvinte multe, înmulțind deșărtăciune.

CAP 7

Folosul înțelepciunei. Viclenia femeii.

1. Căci prisoseală e la om? Căci cine știe binele omului în viață, numărul zilelor vieții deșărtăciune e lui? Și au făcut pre eale în umbră, căci cine va povesti omului ce va fi după el supt soare?

2. Mai bun iaste numele decât untdelemn bun, și ziua morții decât ziua nașterii.

3. Mai bine e a mearge la casa plângerii decât a mearge la casă de băutură, după cum aceasta e săvârșit la tot omul, și cel ce e viu da-va bun la inema lui.

4. Mai bună e mânia decât râsul, căci întru răutatea obrazului să va îmbuna inema.

5. Inema înțelepților –în casa plângerii, și inema celor fără minte –în casa veseliei.

6. Mai bine e a auzi certarea înțeleptului decât omul ce aude cântările celor fără minte.

7. În ce chip iaste glasul spinilor supt căldare, așa e râsul celor fără minte. Și încă aceasta e deșărtăciune.

8. Căci năpastea împrejur poartă pre înțelept și strică inima bunii nașterii lui.

9. Mai bună e săvârșirea cuvintelor decât începătura lui; mai bunu e cel îngăduitoriu decât cel înalt cu inima.

10. Să nu sârguiești cu duhul tău a te mânia, căci mânia în sânul celor fără minte se va odihni.

11. Să nu zici: „Ce s’au făcut, căci zilele ceale de mainte era mai bune decât aceastea?“, căci nu întru înțelepciune ai întrebat pentru aceasta.

12. Bună e învățătura cu dare de sorți, și prisosirea, celor ce văd soarele,

13. Căci, în umbra ei, înțelepciunea –ca umbra argintului; și prisosirea minții, a înțelepciunei, înțelepciunea va învia pre cel de la ea.

14. Vezi faptele lui Dumnezău, căci cine va putea a împodobi pre carele Dumnezău va înfrânge?

15. În ziua bunătății lui, trăiaște în bine, și vezi, în ziua răutății, vezi încă și tu cu aceasta tocmirea acestora care au făcut Dumnăzău, pentru graiu, pentru ca să nu afle omul după dânsul nemică.

16. Toate le-am văzut în zilele deșărtăciunii meale: iaste dirept pierind întru direptatea lui, și iaste necuratul rămâind întru răutatea lui.

17. Nu te face dirept pre multe, nici te înțelepți de prisosit, ca nu cândai te vei spărea.

18. Și nu păgâni spre mult și nu te face năsilnic, ca nu cândai vei muri întru nevreamea ta.

19. Bine e a te ținea întru aceasta, și încă de aceasta să nu pângărești mâna ta, căci temătorilor de Dumnezău ieși-vor toate.

20. Înțelepciunea va ajuta înțeleptului mai mult decât 10 stăpânitori ce vor fi în cetate.

21. Căci om nu iaste dirept pre pământ, carele va face bine și nu va greși.

22. Și încă la toate cuvintele carele vor grăi cei necurați, să nu pui inima ta, pentru ca să nu auzi pre robul tău blestemându-te;

23. Căci de multe ori te va vicleni pre tine, și cu pogorâri multe va face rău inimii tale, pentru că și tu ai blestemat pre alții mulți.

24. Toate aceastea le-am ispitit cu înțelepciunea;

25. Ziș: „Înțelepți-mă-voiu“, și ea s’au depărtat de la mine mai departe decât era, și adâncă adâncătură e; cine o va afla pre ea?

26. Încunjuraiu eu, și inima mea, a cunoaște și a cerceta și a cerca înțelepciunea și sorțul, și a conoaște nebunia celui necredincios, și năsâlnicia, și învăluiala.

27. Și aflu eu, mai amară pre dânsa decât moartea, cu muiarea –carea iaste vânare, și mreji –inima ei, legătura –în mânile ei. Cel bun înaintea feații lui Dumnăzău se va râdica de la ea, și cel ce păcătuiaște prinde-se-va întru ea.

28. Vezi, aceasta aflaiu, zise Eclisiastul, una câte una a afla gândul

29. Pre carele au cercat sufletul mieu, și n’am aflat; și un om dentru 1000 am aflat, și muiare întru toate aceastea n’am aflat.

30. Însă, vezi, aceasta am aflat, carea au făcut Dumnezău împreună cu omul dirept, și ei au cercat gânduri multe. Cine știe înțelepciunea și cine știe dezlegarea cuvântului?

CAP 8

Nestatornicia vieții.

1. Înțelepciunea omului lumina-va fața lui, și cel fără rușine la fața lui se va urî.

2. Gura împăratului păzeaște, și a călca jurământul lui lui Dumnăzău

3. Să nu sârguiești! De cătră fața lui mearge-vei, că nu stai la cuvânt rău, căci tot ce va vrea face-va,

4. În ce chip cuvântul, împăratului stăpânind, cine va grăi lui: „Ce vei face?“.

5. Cela ce păzeaște porunca nu va conoaște cuvântul rău, și vreamea judecății cunoaște-va inima înțeleptului,

6. Căci în tot lucrul iaste vreamea judecății, căci mintea omului iaste multă preste el.

7. Căci nu iaste conoscând ce e ceaea ce va să fie, căci, în ce chip va fi, cine va spune lui?

8. Nu iaste om stăpânind întru duh ca să oprească împreună cu duhul. Și nu iaste stăpânind în ziua morții, și nu iaste trimitere întru zi de războiu, și nu va mântui necurăția pre cel de la ea.

9. Și toată aceasta văzuiu, și am dat inima mea la toată facerea care s’au făcut supt soare, toate câte au stăpânit omul întru om ca să-i facă rău lui.

10. Și atuncea văzuiu necurați în gropi băgați, și dentru cel sfânt, și mearsără și să lăudară în cetate că așa au făcut. Și încă aceasta e deșărtăciune.

11. Căci nu iaste făcându-se price dentru ceia ce fac răul, în grabă, pentru aceaea să adeveri inima fiilor omului întru dânșii ca să facă răul.

12. Cel ce au greșit au făcut răul de atuncea și de la delungarea lor, căci și știu eu că iaste bine celor ce să tem de Dumnezău pentru ca să să teamă de cătră fața lui.

13. Și bine nu va fi necuratului, și nu va îndelunga zilele în umbră carele nu iaste temându-se de cătră fața lui Dumnezău.

14. Iaste deșărtare carea s’au făcut pre pământ, căci sânt direpți căci ajunge preste ei ca făptura necuraților, și sânt necurați căci ajunge preste ei ca făptura direpților; zis-am că încă și aceasta e în deșărt!

15. Și am lăudat împreună pre veselie, căci nu iaste bine omului supt soare, fără numai a mânca și a bea și a să veseli, și aceasta mearge împreună cu el în truda lui, în zilele vieții lui care i-au dat lui Dumnezău supt soare.

16. Întru carei am dat inima mea a cunoaște înțelepciunea și a vedea migăiala făcută pre pământ, căci și în zi și în noapte somn la ochii lui nu iaste văzând,

17. Și văzuiu toate faptele lui Dumnezău, că nu va putea omul afla împreună cu faptul cel făcut supt soare. Oricâte va trudi omul a afla, și nu va afla; și încă oricâte va zice înțeleptul a cunoaște, nu va putea afla.

18. Că toată aceasta am dat la inima mea, și inima mea toată au văzut aceasta:

CAP 9

Cei buni și cei răi au aceaeași soartă. Înțelepții disprețuiți.

1. În ce chip sânt direpții și înțelepții și faptele lor în mâna lui Dumnezău, și încă dragoste și urâciune nu iaste omul știind.

2. Toate-s înaintea feații lor deșărtare, întru toate o timpinare: direptului și celui necredincios, răului și bunului, și curatului și necuratului, și celui ce jârtvuiaște și celui ce nu jârtvuiaște, și în ce chip iaste cel bun, în ce chip iaste cel ce greșaște, și în ce chip cel ce jură, precum cel ce să teame de jurământ.

3. Aceasta e rea întru tot cel făcut de supt soare, căci o timpinare e la toate. Și încă inima fiilor omului să împlu de rău, și învăluiale –întru inima lor, și în viața lor, și denapoia lor, spre morți.

4. Căci cine e cel ce să împreună cătră toți cei vii? Iaste nădeajde, căci câinele cel viu acesta mai bun e decât leul cel mort.

5. Căci cei vii cunoaște-vor că vor muri, și cei morți nu sânt cunoscând nimică, și nu iaste lor încă plată, căci s’au uitat pomenirea lor.

6. Și încă iubirea lor, și încă urâciunea lor, și încă râvnirea lor, iată, au pierit, și încă parte nu iaste lor încă în veac întru tot ce e făcut supt soare.

7. Vino, mănâncă cu veselie pâinea ta și bea cu inimă bună vinul tău, căci acum au binevrut Dumnezău faptele tale.

8. Întru toată vreamea fie hainele tale albe, și untdelemnu de pre capul tău nu se lipsească.

9. Și vezi viață cu fămeaia care ai îndrăgit, toate zilele vieții tinereațelor tale cealea ce ți s’au dat ție supt soare, toate zilele deșărtării tale, căci aceasta e partea ta în viața și întru truda ta carea tu trudești supt soare.

10. Toate, oricâte va afla mâna ta a face, în ce chip iaste putearea ta, fă, căci nu iaste fapt, și gând, și minte, și înțelepciune, în iad, unde tu mergi acolo.

11. Întorșu-mă și văzuiu supt soare că nu e celor sprinteni alergătura, și nu e celor tari războiul, și încă acestuiaș înțelept nu e nescari pâine, și încă nu celor de ’nțeles –avuția, și încă nu celor ce cunoscu –harul, că vreame și timpinare va întimpina la toți aceia.

12. Și încă nu cunoscu omul vreamea lui; ca peștii cei ce să vânează în mreaje rea, și ca pasările ceale ce să vânează în laț, ca aceastea să prind fiii omului la vreamea rea, când va cădea preste dânșii fără de veaste.

13. Și încă aceasta văzuiu înțelepciune supt soare, și mare iaste cătră mine:

14. Cetate mică și oamenii ei puținei, și va veni preste ea împărat mare și o va încunjura pre ea, și va clădi preste ea șanțuri mari,

15. Și va afla întru ea om sărac înțelept și va mântui lor cetatea întru înțelepciunea lui; și omul n’au pomenit împreună cu omul cel sărac acela.

16. Și ziș eu: „Mai bună e înțelepciunea decât putearea, și învățătura săracului –defăimată, și cuvintele lui nu sânt ascultându-se“.

17. Cuvântele înțelepților întru odihnă să aud decât strigarea celor ce biruiescu cu nebunie. Mai bună e înțelepciunea decât unealtele războiului, și, păcătuind unul, va piarde bunătate multă.

CAP 10

Urmările nedreptății omenești și ale trândăviei.

1. Muștele, murind, putrezescu tocmirea îndulcirei untdelemnului; mai cinstit e cel puțin al înțelepciunei decât mărire mare a nebuniei.

2. Inima înțeleptului –la direptul lui, și inima celui fără minte –la stângul lui.

3. Și încă în cale, când cel fără minte mearge, inima lui să va scădea și, ceale ce va socoti, toate nebunie sânt.

4. De să va sui duhul celui ce biruiaște preste tine, locul tău să nu lași, căce vindecarea va potoli greșale mari.

5. Iaste răutatea carea o am văzut supt soare că fără voie au ieșit de cătră fața celui ce biruiaște:

6. Deade-să cel fără minte întru nălțări mari, și bogații întru smerire vor șădea.

7. Văzuiu robi pre cai, și boiari mergând ca niște robi pre pământ.

8. Cel ce sapă groapă, într’însa va cădea; și pre cel ce curățeaște gardul, mușca-l-va pre el șarpe.

9. Scoțând pietri, osteni-se-va întru eale; despicând leamne, primejdui-va întru eale.

10. De va cădea fierul, și el fața ș’au turburat, și puteri va întări, și prisosirea omului –înțelepciunea.

11. De va mușca șarpele, nu în șoaptă, și nu iaste prisosire celui ce vrăjaște.

12. Cuvintele gurii înțeleapte iaste har, și buzele celui fără minte îl vor prăpădi pre dânsul.

13. Începătura cuvintelor gurii lui –nebunie, și cea de apoi a gurii lui –învăluială rea.

14. Cel fără minte mulțeaște cuvinte. N’au cunoscut omul ce e ceaea ce să face, și ce e ceaea ce va să fie, ce e denapoia lui; și cine va povesti lui?

15. Osteneala celor fără minte va trudi pre el, carele n’au cunoscut ca să meargă la cetate.

16. Vai ție, cetate care împăratul tău iaste tânăr și boiarii tăi dimineața mănâncă!

17. Fericit tu, pământ care e împăratul tău fiiul volnicilor și boiarii tăi la vreame vor mânca în puteare, și nu să vor rușina!

18. Întru leneviri pleca-se-va grinzirea, și în zăbava mânilor pica-va casa.

19. Spre râs fac pâinea; și vinul și untuldelemnul –ca să să veselească cei vii; și argintului vor asculta toate.

20. Și încă întru socotința ta să nu blastemi pre bogat, nice pre împărat; și în cămările așternuturilor tale, să nu blastemi pre cel bogat, căce pasărea ceriului va duce glasul tău și cel ce are arepile spune-va cuvântul tău.

CAP 11

Aducerea aminte de moarte și de judecată.

1. Trimite pâinea ta pre fața apei, căci întru mulțimea zilelor vei afla pre ea.

2. Departe celor șapte, și încă la cei 8, căci nu conoști ce va fi rău pre pământ.

3. De se vor plini norii de ploaie, preste pământ vor turna. Și de va cădea lemn în austru, și săvai în crivăț, la locul unde va cădea lemnul, acolo va fi.

4. Păzind vântul, nu va sămăna; și căutând la nori, nu va secera

5. Întru carele nu iaste conoscând care e calea duhului. Ca oasele în pântecele ceii ce poartă naștere, așa nu vei conoaște faptele lui Dumnezău, câte va face toate.

6. Dimeneața samănă sămânța ta, și ziua nu lasă mâna ta, căci nu conoști care va rândui ceasta au ceaea și de vor fi amândoao dempreună bune.

7. Și dulce e lumina și bună la ochi a vedea împreună cu soarele.

8. Căci, de va și trăi ani mulți omul, întru toate aceastea se va veseli, și vor pomeni zilele întunearecului, că multe vor fi. Tot cel ce vine deșărtăciune e.

9. Veseleaște-te, tinerelule, în tinereațele tale, și te îmbuneaze inima ta în zilele tinereațelor tale, și îmblă în căile inimii tale fără prihană, și nu întru vedearea ochilor tăi, și conoaște că preste toate aceastea aduce-te-va Dumnezău la judecată.

10. Și depărtează mânia de la inima ta, și fereaște răul de la trupul tău, căci tinereațele și nebunia e deșărtare.

CAP 12

Vârsta bătrâneții și sfârșitul vieții.

1. Și-ț adu aminte de cel ce te-au zidit pre tine, în zilele tinereațelor tale, până unde nu vor veni zilele răutății tale și vor ajunge ani întru carele vei grăi: „Nu iaste mie întru dânșii voie“,

2. Până unde nu se va întuneca soarele, și lumina,, și luna, și stealele, și se vor întoarce norii denapoia ploii.

3. În ziua carea se vor clăti paznicii casii, și se vor înturna oamenii puterii, și au sărbat cealea ce macină, căci s’au împuținat, și se vor întuneca cealea ce văd în gauri,

4. Și vor închide ușăle în târg, întru slăbiciunea glasului cei ce măcina, și se va scula la glasul vrabiii, și se vor smeri toate featele cântării,

5. Și încă de la înălțare vor vedea și spământare în cale, și va înflori migdalul, și se va îngroșa lăcusta, și se va răsâpi chiparosul, căci au mers omul la casa veacului său, și au încunjurat în târg cei ce să tânguiesc,

6. Până unde nu se va înturna funea argintului, și se va zdrobi înflorirea aurului, și se va zdrobi ciutura la izvor, și se va învârti roata la groapă,

7. Și se va întoarce țărâna la pământ, în ce chip era, și duhul se va întoarce cătră Dumnăzău, carele au dat pre el.

8. Deșărtarea deșărtărilor, zise Eclisiastul, toate-s deșarte.

9. Și de prisosit iaste căci s’au făcut Eclisiastul înțelept, și căci au învățat minte împreună cu omul, și ureachea au urmat podoaba pildelor. Mult

10. Cercă Eclisiastul a afla cuvintele voii, și cea scrisă a direptății, cuvintele adevărului.

11. Cuvintele înțelepților –ca strămurările, și ca cuie arse în foc, care de la tocmeale s’au dat, de la un Păstoriu.

12. Și prisosit iaste dentru eale, fiiul mieu: Păzeaște a face cărți multe, nu iaste săvârșit; și cercetare multă –trudă trupului.

13. Săvârșitul cuvântului tot auzi: De Dumnezău te teame, și poruncile lui păzeaște, căci aceasta e tot omul.

14. Căci toată facerea Dumnezău va duce la judecată întru tot ce e trecut cu vedearea, ori bine, ori rău. La Eclisiast, cea de săvârșit, ca la niște mari, și desăvârșit pune învățătura.

▲ Începutul paginii.