Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Înțelepciunea lui Solomon
_pagina_1.png)
CAP 1
[modifică]
1. Iubiți direptatea, ceia ce judecați pământul; gândiți pentru Domnul cu bunătate, și cu prostime de inemă cercați pre El,
2. Căci să află celora ce nu ispitesc pre El, și să arată celor ce nu să necredințază lui.
3. Pentru că gândurile îndărătnice osebesc de la Dumnezeu și, ispitindu-se, putearea mustră pre cei fără de minte.
4. Pentru că la sufletul cel cu rău meșterșug nu va întra înțelepciunea, nici va lăcui în trupul cel ce iaste plin de datoria păcatului.
5. Pentru că Svântul Duh al învățăturii fugi-va de vicleșug și să va scula de la gândurile ceale fără înțeleagere și să va dovedi, viind strâmbătatea.
6. Pentru că duh iubitoriu de oameni iaste înțelepciunea și nu va nevinovăți pre cel hulitoriu den buzele lui, pentru că rănichilor lui martur e Dumnezeu, și inemii lui socotitoriu adevărat, și limbii auzitoriu.
7. Căci Duhul Domnului au împlut lumea și Cel ce ține toate are înțeleagere de glas.
8. Pentru aceaea, răspunzând nedireapte, nimene nu va ascunde, nici va treace pre el, dovedindu-l direptatea.
9. Pentru că în sfaturile celui necurat cercetare va fi, și auzul cuvintelor lui cătră Domnul va veni, spre dovedirea fărădelegilor lui.
10. Căci ureachea râvnirii ascultă toate, și gâlceava răpștirilor nu să ascunde.
11. Păziți-vă dară de răpștirea nefolositoare și de clevetituri vă cruțați limba, căci răspunsul pre ascuns deșărt nu va mearge și gura preamințind omoară sufletul.
12. Nu râvniți moartea întru rătăcirea vieții voastre, nici trageți cătră voi pieire cu faptele mâinilor voastre.
13. Căci Dumnezău moarte n’au făcut, nici să bucură spre pierzarea celor vii.
14. Pentru că au zidit ca să fie toate, și mântuite-s facerile lumii, și nu iaste întru eale iarbă de pierzare, nici iadului împărăție pre pământ.
15. Pentru că direptatea fără de moarte iaste.
16. Și păgânii cu mâinile lor și cu cuvintele l-au chemat pre el [iadul] priatin, socotind pre el s’au topit, și legătură au făcut cătră el, căci vreadnici sânt părții aceluia a fi.
CAP 2
[modifică]
1. Pentru că ziseră întru ei, și gândind nu dirept: „Puțină iaste și mâhnită viața noastră, și nu iaste leac în moartea omului, și nu s’au cunoscut cel ce s’au întors de la iad.
2. Căci deodată ne-am făcut, și după aceasta vom fi ca când n’am fost, căci fum iaste răsuflarea în nasurile noastre, și cuvântul –scânteaie, întru pornirea inimii noastre,
3. Care stingându-se, cenușă se va aleage trupul, și duhul se va răsipi ca un văzduh moale.
4. Și numele nostru se va uita cu vreame, și nimenea nu va pomeni lucrurile noastre, și să va treace viața noastră ca urma norului și ca negura să va răsipi, gonindu-se de razele soarelui, și de fierbințeala lui îngreuindu-se.
5. Pentru că treacerea umbrii iaste vreamea noastră, și nu iaste înturnare săvârșitului nostru, căci s’au pecetluit și nimeni nu se întoarce.
6. Veniț dară, și să dobândim den ceale ce-s bune, și să ne trebuim cu zidirea ca cu tinereațele, degrabă.
7. De vin de mult preț și de miruri să ne săturăm și să nu ne treacă pre noi floarea văzduhului.
8. Să ne cununăm cu flori de trandafir, până a nu să veșteji.
9. Nimenilea dentru noi să nu fie fără parte, de a noastră răsfățare pretutindinea să lăsăm seamne de veselie, căci aceasta e partea noastră și acesta e sorțul.
10. Să asuprim pre săracul dirept, să nu cruțăm vădua, nici de ale bătrânului cărunteațe de mulți ani să ne rușinăm.
11. Să fie noao vârtutea leagea direptății, pentru că ce e slab fără puteare să dovedeaște.
12. Și să vânăm pre cel dirept cu vicleșug, căci de rea treabă iaste noao, și să împoncișază lucrurilor noastre, și împută noao păcatele legii, și dovedeaște noao păcatele învățăturii noastre.
13. Să adeverează a avea conoștința a lui Dumnezău și fiiu Domnului pre sine să numeaște.
14. Făcutu-s’au noao spre dovedeala cugetelor noastre;
15. Greu iaste noao și văzându-să, că neasămănată iaste cu ceialalți viața lui și schimbate sânt cărările lui.
16. Spre spurcăciune ne-am socotit la el și să fereaște de căile noastre ca de necurății; fericeaște ceale de apoi ale direpților și să semețeaște a avea tată pe Dumnezău.
17. Să vedem de-i sânt cuvintele lui adevărate și să ispitim cealea ce i se vor întâmpla lui.
18. Pentru că, de iaste direptul fiiul lui Dumnezău, va ajutori lui și va izbăvi pre el den mâna celor ce-i stau împotrivă.
19. Cu sudalma și cu certarea să-l cercăm pre el, ca să cunoaștem blândeațele lui și să ispitim suferirea răului lui.
20. Cu moarte grozavă să-l vinovățim pre el, pentru că va fi lui socoteală den cuvintele lui“.
21. Aceastea au gândit și s’au rătăcit, pentru că i-au orbit pre ei răutatea lor.
22. Și n’au cunoscut tainele lui Dumnezău, nici spre plata cuviinții au nădejduit, nici au cules cinstea sufletelor celor curate.
23. Căci Dumnezău au zidit pre om spre nestricare, și chip ființii sale au făcut pre el.
24. Și cu zavistia diavolului moartea au întrat în lume, și ispitescu pre el cei ce sânt den partea lui.
CAP 3
[modifică]
1. Iară sufletele direpților sânt în mâna lui Dumnezău și nu să va atinge de eale muncă.
2. Părutu-s’au întru ochii celor fără de minte a muri, și să socoti răutate ieșirea lor,
3. Și cea de la noi călătorie –zdrobire, iară ei sântu în pace;
4. Că, de să vor și munci în vedearea oamenilor, nădeajdea lor iaste plină de nemurire.
5. Și puține certându-se, mari faceri de bine vor lua, căci Dumnezău au ispitit pre ei și au aflat pre ei luiș vreadnici.
6. Ca aurul în topitoare au ispitit pre ei, și ca rodire de tot a jârtvei i-au priimit pre ei.
7. Și în vreamea socotinții lor vor lumina și ca scânteile în trestie vor alerga.
8. Judeca-vor limbi și vor birui noroade, și va împărăți lor Domnul, în veaci.
9. Ceia ce nădejduiescu pre El înțeleage-vor adevărul și cei credincioși cu dragoste vor rămânea lângă El, căci har și milă e întru preacuvioșii lui și socotință întru cei aleși ai lui.
10. Iară cei necurați, precum au socotit, vor avea certarea, – cei ce s’au lenevit de cătră cel dirept și de Domnul s’au depărtat.
11. Că cel ce defaimă înțelepciunea și învățătura dosădit iaste, și deșartă e nădeajdea lor, și trudele nefolosite, și fără treabă sânt lucrurile lor.
12. Muierile lor –fără de minte, și răi sânt fiii lor.
13. Blestemată e nașterea lor, că fericită e cea stearpă ce iaste nepângărită, care n’au conoscut pat spre greșală; avea-va roadă la socotința sufletelor.
14. Și hadâmul care n’au făcut cu mâna fărădeleage, nici au gândit asupra Domnului reale; pentru că să va da lui darul credinții cel ales și sorțu în beseareca Domnului mai cu poftă.
15. Pentru că roada bunelor trude cu bună cinste iaste și necăzută e rădăcina înțelepciunii.
16. Și fiii preacurvarilor nesăvârșiți vor fi și, den fără de leage zăceare, sămânța să va stinge.
17. Pentru că, de să vor și face îndelungați de viață, întru nimica să vor socoti și necinstite vor fi la ceale de apoi bătrâneațele lor.
18. Și, săvai de pripă se vor săvârși, n’au nădeajde, nici în ziua conoștinței mângâiare,
19. Pentru că neamului nedirept reale-s săvârșiturile.
CAP 4
[modifică]
1. Mai bună e nefacerea de feciori, cu bunătate, pentru că nemurire iaste întru pomenirea ei, căci și lângă Dumnezău să conoaște bunătatea, și lângă oameni.
2. Și, de față fiind, să asamănă ei și, ducându-se, o poftesc; și în veac cununată fiind petrece, biruind pe nevoința celor nepângărite biruințe.
3. Iară mulțimea cea de multă naștere a necuraților nu să va folosi; și, den răsăditurile copililor, nu va da rădăcina la adâncime, nici va face temeiu întărit.
4. Că, macară în stâlpări cătră vreame va odrăsli, cu sminteală fiind covârșit, de vânt să va clăti și de sila vânturilor să va dezrădăcina.
5. Împrejur să vor frânge ramurile nesăvârșite, și roada lor –fără de treabă, necoaptă la mâncare, și la nimica iscusită,
6. Pentru că fiii cei ce fac somnurile ceale fără de leage mărturii sânt răutății asupra părinților, întru cercetarea lor.
7. Și direptul, de va ajunge să să săvârșască, întru odihnă va fi,
8. Pentru că bătrâneațele sânt cinstite nu ceale de mulți ani, nici ceale ce cu numărul anilor s’au numărat,
9. Ce înțelepciunea iaste la oameni cărunteațele, și vârsta bătrâneațelor –viața cea nepângărită.
10. Bineplăcut lui Dumnezău făcându-se, s’au îndrăgit și, trăind între păcătoși, s’au mutat,
11. S’au hrăpit, ca nu răutatea să primenească înțelepciunea lui sau vicleșugul să înșale sufletul lui;
12. Pentru că mâhnirea răutății negreaște ceale bune și neînfrânarea poftei izmeneaște gândul cel nerău.
13. Săvârșindu-se preste puțin, au plinit ani îndelungați.
14. Pentru că plăcut era Domnului sufletul lui, pentru aceaea au grăbit den mijlocul răutății.
15. Iară năroadele văzând și nu socotind, nici puind la cuget ca aceasta, căci har și milă iaste întru preacuvioșii lui și socotință întru cei aleși ai lui.
16. Și direptul, murind, va osândi pre necurații cei ce trăiescu, și tinereațele, ceale ce să săvârșăscu degrabă,– bătrâneațele nedireptului, ceale de mulți ani.
17. Pentru că vor vedea săvârșitul înțeleptului, și nu vor socoti ce au svătuit pentru el și spre ce l-au întemeiat pre el Domnul.
18. Vedea-vor, și vor defăima, și pre ei Domnul va batjocuri; și vor fi după aceasta spre cădeare necinstită și spre sudalmă, întru cei morți, în veac.
19. Căci îi va rumpe în doao pre ei fără de glas, cu fața în jos, și va clădi pre ei den temelie, și până la cea de apoi să vor înțeleni, și vor fi întru dureare, și pomenirea lor va pieri.
20. Veni-vor în cugetul greșalelor lor, fricoși, și vor mustra pre ei dempotrivă fărădelegile lor.
CAP 5
[modifică]
1. Atuncea va sta cu îndrăznire multă direptul de cătră fața celor ce l-au necăjât pre el și celor ce hulescu trudele lui.
2. Văzând, să vor turbura cu frică groaznecă și să vor mira de minunata mântuire;
3. Zice-vor, întru ei căindu-se, și pentru îngustarea duhului vor suspina: „Acesta era pre carele aveam oarecând spre râsu și spre pildă de ocară.
4. Noi, cei fără de minte, viața lui am socotit nebunie și săvârșitul lui necinstit.
5. Cum s’au socotit întru fiii lui Dumnezeu și întru svinți sorțul lui iaste!
6. Rătăcit-am dară den calea adevărului, și a direptății lumină n’au luminat noao, și soarele n’au răsărit noao.
7. De cărările fărădelegii și ale pierzării ne-am împlut; și am umblat pustietăți neumblate, și calea Domnului n’am cunoscut.
8. Ce ne-au folosit noao mândria? Și avuția cu semeție ce au folosit noao?
9. Trecut-au acealea toate ca umbra și ca o veaste ce aleargă pre aproape,
10. Ca corabia carea treace apa cu valuri, ai căriia treaceri nu iaste de-a-i afla urma, nici drumul și cărarea ei în valuri,
11. Sau ca pasărea ce zboară în văzduh, nemica nu să află semnu de călătorie
12. Și, cu lovirea talpelor lovindu-se duhul ușoru și despicându-se cu sila pornirii, mișcându-se arepile, să preumblă, și după aceasta nu s’au aflat semnul suirii într’însul,
13. Sau ca săgeata, săgetându la proașcă, tăindu-se văzduhul, îndată la sine să topi, cât nu să știe treacerea ei,
14. Așa și noi, născuți fiind, ne sfârșim și nici un semnu de bunătate nu avem a arăta, ce în răutatea noastră ne-am cheltuit“.
15. Căci nădeajdea necuratului, ca țărâna purtându-să de vânt și ca bruma de vifor gonindu-se, supțire, și ca fumul de vânt să răvărsă, și ca pomenirea unui oaspețu de o zi au trecut.
16. Iară direpții în veacu trăiescu, și întru Domnul e plata lor, și grija lor –lângă Cel Înalt.
17. Pentru aceaea vor lua împărăția bunei-cuviințe și stema frumseții den mâna Domnului, căci cu direapta va acoperi pre ei și cu brațul va scuti pre ei.
18. Lua-va înarmarea râvnirea lui și va înarma zidirea spre izbânda vrăjmașilor.
19. Îmbrăca-va zaoa direptatea și va pune coifu judecata cea nefățarnică.
20. Lua-va pavăță nebiruită curăția, și va ascuți cea cumplită urgie spre sabie, și va da războiu împreună cu el lumea asupra celor fără de minte.
21. Mearge-vor bine nemerite loviturile fulgerilor și ca dentr’un bun încordat arcu al norilor la țântă vor sări.
22. Și den mânie zvârlitoare de pietri pline să vor arunca grindinile.
23. Scârbi-se-va asupra lor apa mării și râurile vor neca cu năprăsnicie; sta-va împotriva lor Duhul puterii și ca viforul va vântura pre ei.
24. Și va pustii tot pământul fărădeleagea, și facerea de rău va surpa scaunile putearnicilor.
CAP 6
[modifică]
1. Ascultați dară, împărați, și înțeleageți, învățați judecătorii marginilor pământului!
2. Băgați în urechi, cei ce biruiți mulțimea și sânteți semeț pre gloatele limbilor:
3. Căci s’au dat de la Domnul biruința voao și puternicia de la Cel Preaînălțat, carele va cerceta faptele voastre și sfaturile va cerca.
4. Căci, poslușnici fiind împărăției lui, n’ați judecat dirept, nici ați păzit leagea, nici după sfatul lui Dumnezău ați mersu.
5. Cu groază și cu grabă va sta asupra voastră, căci judecată cumplită să face la cei ce-s mai presus;
6. Pentru că cel mai micu iertat iaste milei, iară cei tari tare să vor certa.
7. Pentru că nu să va înfrunta de obraz Stăpânul tuturor, nici să va rușina de mărire, căci, micu și mare, El au făcut; așijderea socoteaște mai nainte pentru toți.
8. Iară celor tari vârtoasă cercetare le stă asupră.
9. Cătră voi, dară, o, tirani, sânt cuvintele meale, pentru ca să învățați înțelepciunea și să nu scădeți.
10. Pentru că, ceia ce au păzit cu cuviință ceale cuvioase, cuvioși vor fi, și cei ce să vor învăța aceastea, afla-vor răspunsu.
11. Poftiți dară cuvintele meale, poftiți și vă veți învăța.
12. Luminată și neveștejită iaste înțelepciunea, și pre lesne să veade de cei ce o iubescu și să află de cei ce o caută pre ea.
13. Ajunge pre cei ce o poftescu a să cunoaște ea, mai nainte.
14. Cel ce au mânecat cătră ea nu va osteni, pentru că șăzându lângă porțile lui o va afla.
15. Pentru că a cugeta de dânsa a gândului plinire iaste, și cel ce va priveghia pentru ea, curându va fi fără de grijă.
16. Căci, pre cei vreadnici ai ei, ea umblă împrejur de-i caută, și în cărări să năluceaște lor cu bun har, și cu toată socoteala să întimpină cu ei.
17. Pentru că începătura ei iaste cea prea adevărată a învățăturii pohtă.
18. Și grija învățăturii –dragostea, și dragostea e paza legilor ei.
19. Și luarea aminte de legi –întemeiarea neputrejiciunii, și neputrejiciunea face a fi aproape de Dumnezău.
20. Pohta dară înțelepciunii aduce la împărăție.
21. De vă bucurați dară pre scaune și schiptre, tiranii năroadelor, cinstiți înțelepciunea, pentru ca în veac să împărățiț.
22. Și ce iaste înțelepciunea și cum s’au făcut, spune-voiu voao.
23. Și nu voiu ascunde voao taine, ce de ’nceputul facerii voiu cerceta.
24. Și voiu pune la iveală cunoștința ei și nu voiu treace adevărul.
25. Nici iară cu zavistia cea topită voiu umbla împreună, căci aceasta nu se va împreuna cu înțelepciunea.
26. Și mulțimea înțelepților –mântuirea lumii, și împăratul înțelept iaste bună întemeiare norodului.
27. Cât voi vă învățați cu graiurile meale și vă veț folosi.
CAP 7
[modifică]
1. Sânt dară și eu om muritoriu, aseamene cu toți, și de pămintean, den rodul celui dentâiu zidit.
2. Și în pântecele maicii s’au luat carne, de zeace luni, închegându-se în sânge, den sămânță de bărbat și cu somnu de dulceață împreunându-se.
3. Și eu făcându-mă, am tras cel de obște văzduh și preste cel aseamene pătimaș pământ am căzut.
4. Întâiul glas, cel aseamene cu toți tocma plângând; în scutece m’am hrănit și în griji.
5. Că nici un împărat au avut altă începătură de naștere,
6. Ce una e întrarea tuturor în viață, și ieșirea e tocma.
7. Pentru aceaea rugatu-m’am, și minte mi s’au dat; chemat-am, și au venit mie duhul înțelepciunii.
8. Mai ales-am pre ea decât schiptrele și scaunele.
9. Și avuția nemică nu o am socotit întru asămănarea ei.
10. Nici am potrivit cu ea piatră scumpă, căci tot aurul, întru vedearea ei, năsip puțintel; și ca tina să va socoti argintul înaintea ei.
11. Mai mult decât sănătatea și frumuseațele am îndrăgit pre ea; și am ales pre ea în loc de lumină a o avea, că nestinsă e zarea cea dentr’însa.
12. Și-m veniră toate ceale bune împreună cu ea și nenumărată avuție în mâinile ei.
13. Și mă veseliiu preste toate, căci înțelepciunea povățuiaște pre eale; și nu știiam pre ea a fi născătoare acestora.
14. Și făr de vicleșug am învățat, și făr de zavistie dau și altuia den ce am luat, avuția ei nu ascunz.
15. Pentru că nesfârșită comoară iaste la oameni, cu care cei ce s’au trebuit spre Dumnezău au trimis prieteșug, pentru învățături, daruri întemeind.
16. Mie îm deade Dumnezău a zice după gându-mi și a-m aduce aminte cu vrednicie de ceale ce să dau, că Acesta și înțelepciunii povățuitoriu iaste și înțelepților îndireptătoriu,
17. Pentru că în mâna Lui –și noi, și cuvintele noastre, și toată mintea, și a lucrurilor știință.
18. Pentru că Acesta mi’au dat conoștință adevărată celor ce sânt a ști, tocmirea lumii și lucrarea stihiilor,
19. Începătura și sfârșitul și mijlocul anilor, premenirile chipurilor și schimbările vremilor, crugurile anilor și punerea stealelor,
20. Firile dobitoacelor și mâniile hiarălor, silele vânturilor și gândurile oamenilor, osebirile pomilor și tăriile rădăcinilor.
21. Și câte-s ascunse și ivite le-am conoscut, pentru că înțelepciunea, meștera tuturor, m’au învățat.
22. Pentru că iaste într’însa duh gândit, sfânt, singur-născut, de multe părți, supțire, bine-pornit, fraged, nespurcat, arătat, nevătămat, iubitoriu de bunătate, ascuțit, neoprit, de bine făcătoriu,
23. Iubitoriu de oameni, adeverit, întemeiat, fără de grije, întru-tot-putearnec, întru-tot-socotitoriu și răzbătând pren toate duhurile ceale gânditoare, curate, prea subțiri.
24. Pentru că decât toată pornirea mai pornitoare e înțelepciunea, și pătrunde și încape pren toate, pentru curăția.
25. Pentru că abur iaste puterii lui Dumnezău și strecurătură cei limpede măriri Atotțiitoriului, pentru aceaea nimica pângărit nu se apucă de ea.
26. Pentru că zare iaste luminii veacinice și oglindă fără de hulă a lucrării lui Dumnezău și chip bunătății lui.
27. Și, una fiind, toate le poate, și rămâind întru sine, toate le înnoiaște și, după neamuri, la suflete curate mutându-se, priateni lui Dumnezău și proroci tocmeaște.
28. Pentru că nimica nu iubeaște Dumnezău, fără de numai pre cel ce cu înțelepciunea într’un loc lăcuiaște.
29. Pentru că iaste aceasta mai binecuvioasă decât soarele și decât toată punerea stealelor; cu lumină alăturându-se, să află mai de frunte.
30. Pentru că pre aceasta o așteaptă noaptea, iară înțelepciunii nu-i învinge răutatea.
CAP 8
[modifică]
1. Și să tinde den margine până în margine, cu bună vârtute, și otcârmuiaște toate cu folos.
2. Pre aceasta am iubit și am cercetat den tinereațele meale, și am căutat să mi’o aduc mie nevastă, și ibovnic m’am făcut frumuseațelor ei.
3. Blagorodnia măreaște, viețuirea lui Dumnezău având, și Stăpânitoriul tuturor au îndrăgit pre ea.
4. Pentru că învățătoare iaste științii lui Dumnezău și alegătoare de lucrurile lui.
5. Iară de iaste avuția câștigare poftită în viață, ce iaste mai bogat decât înțelepciunea ceaea carea lucrează toate?
6. Iară de lucrează mintea, cine iaste meșter mai mult decât ea, den câte sânt?
7. Și de iubeaște neștine direptatea, trudele aceștiia sânt bunătățile.
8. Pentru că întregăciunea minții și înțelepția învață, direptatea și bărbăția, decât carele mai de folos nemică nu iaste în viața oamenilor.
9. Iară de și pohteaște cineva a ști multe, știe ceale de ’nceput și închipuiaște ceale viitoare, știe întorsurile cuvintelor și dezlegările cuvintelor celor întunecoase, seamne și minuni mai nainte cunoaște, și întâmplările vremilor și anilor.
10. Ales-am dară pre aceasta să o aduc spre viețuire împreună, știind că va fi mie sveatnec celor buni și învățătură de griji și de mâhnire.
11. Și să aibă, pentru dânsa, mărire în gloate și cinste lângă cei bătrâni cel tânăr.
12. Iute mă voiu afla la judecată și întru vedearea silnicilor minuna-mă-voi.
13. Tăcând, mă vor aștepta, și răspunzând, vor lua aminte; și grăind mai mult, vor pune mâna preste gura lor.
14. Avea-voiu, pentru ea, nemurire, și pomenire veacinică celor după mine voiu lăsa.
15. Voiu ocârmui noroadele, și limbi să vor supune mie.
16. Înfricoșa-se-vor, de mine auzind, tiranii cei înfricoșați; la mulțime mă voiu arăta bun și la războiu viteaz. Întrându în casa mea, mă voiu odihni cu ea,
17. Pentru că nu are amărâciune adunarea ei, nici durearea viețuirea ei, ce veselie și bucurie.
18. Aceastea socotind întru mine și grijind întru inema mea: Că iaste nemurire întru rudenia înțelepciunii, și în prieteșugul ei veselie bună, și în ostenealele mânilor ei avuție nesfârșită, și întru petreacerea voroavei ei înțelepciune, și cinste la împreunarea cuvintelor ei.
19. Împrejuram cercând, pentru ca să o iau pre ea la mine.
20. Și eram copil iscusit, și de suflet încă m’am întâmplat bun și, mai vârtos, bun fiindu, venit-am la trup nepângărit;
21. Și cunoscându că nu voiu fi într’alt chip răbdătoriu, de nu Dumnezeu va da, –și aceasta era a înțelepciunii: a ști al cui e darul–, mă rugaiu Domnului și mă umiliiu lui și zișu den toată inema mea:
CAP 9
[modifică]
1. „Dumnezeul părinților și Doamne al milii tale, cela ce ai făcut toate cu cuvântul tău,
2. Și cu înțelepciunea ta ai meșterșugit pre om pentru ca să stăpânească zidirile ceale făcute de tine
3. Și să ocârmuiască lumea cu curăție și cu direptate, și cu direptatea sufletului judecată să judece,
4. Dă-m mie pre cea șăzătoare alăturea cu scaunile tale înțelepciunea, și să nu mă izgonești den slugile tale.
5. Că eu robul tău sânt și fiiul roabei tale, slab om, și cu puțini ani, și mai puțin întru înțeleagerea judecății și a legilor.
6. Că, măcară că va fi neștine desăvârșit întru fiii oamenilor, cea de la tine înțelepciune lipsind, întru nemică să va socoti.
7. Tu pre mine înainte m’ai ales împărat nărodului tău și judecătoriu fiilor tăi și featelor.
8. Zis-ai să zidești besearecă în muntele cel svânt al tău, și în cetatea sălașului tău –jârtăvnicu, asămănarea cortului celui svânt, care mai nainte ai gătit de ’nceput.
9. Și împreună cu tine e înțelepciunea, ceaea ce știe faptele tale și era de față când făceai lumea, și știind ce iaste plăcut înaintea ochilor tăi și ce e dirept întru poruncile tale. Trimite-o pre ea dentru svintele ceriuri și de la scaunul măririi tale
10. Trimite pre ea, ca, fiind cu mine, va osteni, și voiu cunoaște ce e bine-plăcut lângă tine.
11. Pentru că știe aceaea toate, și va înțeleage, și mă va povățui întru lucrurile meale cu întregăciunea minții, și mă va păzi cu mărirea ei.
12. Și vor fi priimite lucrurile meale și voiu judeca pre norodul tău cu direptate, și voiu fi vreadnec scaunelor tătâne-mieu.
13. Pentru că, ce om va conoaște sfatul lui Dumnezău? Sau cine-ș va aduce aminte ce va Dumnezău?
14. Că gândurile păminteanilor sânt fricoase, și greșite-s socotealele noastre.
15. Pentru că putredul trup îngreuiază sufletul și încarcă cel pămintescul sălaș gândul cel cu multă grije.
16. Și abia închipuim ceale de pre pământ și ceale den mâni le aflăm cu osteneală, iară ceale den ceriuri cine le-au cercat?
17. Și sfatul tău cine l-au conoscut, fără de numai tu ai dat înțelepciunea și ai trimes Duhul tău cel Sfânt den ceale înalte?
18. Și așa s’au îndireptat cărările celor de pre pământ,
19. Și ceale plăcute ale tale s’au învățat oamenii, și cu înțelepciunea s’au mântuit“.
CAP 10
[modifică]
1. Acesta pre cel dentâiu zidit părintele lumii, singur zidit fiind, l-au păzit.
2. Și l-au scos pre el den cădearea sa și deade lui vârtute a birui tuturor.
3. Și depărtându-se de la ea, cel nedirept, cu urgia lui, cu mâniile ceale ucigătoare de frate au pierit.
4. Pentru carele, pre necatul pământ iarăș au mântuit înțelepciunea, pren lemn prost pre cel dirept otcârmuind.
5. Aceasta și întru unirea răutății limbilor turburându-se, află pre cel dirept și-l feri pre el fără de prihană lui Dumnezău și pre ficații fiiului tarele păzi.
6. Aceasta pre cel dirept, pierind cei necurați, fugind l-au mântuit [de] cel pogorât focul acelor 5 cetăți,
7. Cărora, întru mărturia răutății, stătu pământul afumându-se, și la nesăvârșite vremi rodind pomi, stând stâlpul sării –mormântul sufletului celui necredincios.
8. Pentru că, trecând alăturea cu înțelepciunea, nu numai să vătămară a nu conoaște ceale bune, ce și nebuniii au lăsat în viață pomenire, ca întru ceale ce au greșit nici a să ascunde să nu poată;
9. Iară înțelepciunea, pre ceia ce au slujit ei, den trude i-au izbăvit.
10. Aceasta, pre pribeagul urgiei fratelui, dirept l-au povățuit întru cărări direapte; arătat-au lui împărăția lui Dumnezău și au dat lui conoașterea sfintelor, l-au sporit pre el întru osteneale și înmulți trudele lui.
11. Întru lăcomia celor ce biruia pre el au stătut de față, și-l îmbogăți pre el.
12. Păzitu-l-au pre el de vrăjmași, și de cei ce-l pândiia l-au întemeiat, și biruință vârtoasă îi deade lui, pentru ca să conoască că mai tare decât toate iaste buna credință.
13. Aceasta, vânzându-se cel dirept, nu-l părăsi, ce den păcat l-au mântuit pre el.
14. Pogorâtu-s’au cu el în groapă și în legături nu l-au lăsat pre el, până au adus lui schiptrurile împărăției și stăpânirea celor ce-l tirăniia pre el; și mincenoș au arătat pre cei ce au hulit pre el, și deade lui mărire veacinică.
15. Aceasta pre norodul cel curat și sămânța fără de prihană au izbăvit de la limba celor ce necăjiia.
16. Întră la sufletul robului Domnului și stătu împotriva împăraților groaznici, cu minuni și cu seamne.
17. Deade preacuvioșilor plata trudelor lor, povățui pre ei în cale minunată și să făcu lor întru acoperemânt ziua și întru văpaie de steale noaptea.
18. Trecutu-i-au pre ei Marea Roșie și i-au petrecut pren apă multă.
19. Iară pre vrăjmașii lor îi necă și den adâncul cel fără de fund i-au fiert pre ei.
20. Pentru aceaea, direpții prădară pre cei necurați și lăudară, Doamne, numele cel sfânt al tău, și cea prea războinică mâna ta lăudară toți deodată.
21. Căci înțelepciunea deșchise gura muților și limbile pruncilor le-au pus mari.
CAP 11
[modifică]
1. Spori faptele lor, cu mâna sfântului proroc,
2. Îmblară pustiiul cel nelăcuit și în locuri neumblate întinseră corturi.
3. Stătură împotriva vrăjmașilor și izbândiră spre pizmaș.
4. Însetoșară, și chemară pre tine, și să deade lor apă den piatră colțurată și leacul seatei den piatră vârtoasă.
5. Pentru că, pren care s’au muncit vrăjmașii lor,
6. Pentru aceastea ei, lipsindu-să, au luat facerea de bine.
7. Și în loc de izvorul pururea curătoriului râu, cu sânge mântuitoriu turburându-să,
8. Spre dovedirea poruncii cei ucigătoare de prunci, ai dat lor de ajuns apă, fără de nădeajde,
9. Arătând, prin seatea de atuncea, cum pre cei vrăjmași i-ai muncit.
10. Căci, când s’au ispitit, macară că cu mile să munciia, au cunoscut cum, cu urgie judecându-se, necurații să munciia.
11. Pentru că pre aceștea, ca un părinte mustrând, i-ai ispitit, iară pre aceia, ca un năsilnic împărat vinuindu-i, i-ai cercat.
12. Și fiind de față, și lipsind, tot într’un chip să dosădiia.
13. Pentru că îndoit i-au luat pre ei mâhnirea și suspinul pomenirilor celor trecute.
14. Căci când au auzit pren ale lor certări bine făcându-li-se lor, simțiia de Domnul;
15. Pentru că, pre Care au rușinat mai nainte, lepădat fiind în izgonire, batjocurindu-l, la sfârșitul întâmplărilor l-au lăudat, nu aseamene cu cei direpți însetoșind ei.
16. Și pentru gândurile ceale neînțelegătoare ale strâmbătății lor, întru carele rătăcindu-se cinstiia târâitoarele ceale necuvântătoare și jiganii de nemică, ai trimis asupra lor mulțime de hiară necuvântătoare spre izbândire,
17. Ca să cunoască, că, cine pren care greșaște, pentru acealea să ceartă.
18. Pentru că n’ar fi lipsit a toată putearnica ta mână, care și lumea au zidit den lucru fără de chip, a trimite asupra lor mulțime de urși sau dârji lei,
19. Sau noao-născute hiară necunoscute, pline de mânie, sau foc suflătoriu suflând răsuflare, sau urlete vânturându-se de fum, sau groaznice scântei den ochi fulgerând,
20. Cărora nu numai vătămarea ar putea să fărâme spre ei, ce și vedearea înspăimântându-i să-i piarză.
21. Și afară dentru aceastea, cu un duh putea să cază, gonindu-se ei de judecată și vânturându-se de vântul puterii tale; ce toate cu măsură, și cu număr, și cumpănă le-ai rânduit.
22. Că ție iaste a putea tare pururea, și la tăria brațului tău cine va sta împotrivă?
23. Căci ca plecarea den cumpene iaste toată lumea înaintea ta și ca picătura de roao cea de dimineață ce să pogoară pre pământ.
24. Și miluiești pre toți, căci toate le poți; și treci cu vedearea greșalele oamenilor, spre pocăință,
25. Pentru că iubești ceale ce sânt, toate, și nemica nu te scârbești de ceale ce ai făcut; că de-ai fi urât, n’ai fi făcut ceva.
26. Și cum ar fi rămas ceva, de nu ai fi vrut tu? Sau, ceaea ce nu s’au chemat de tine, s’ar fi păzit?
27. Și le cruțezi toate, căci ale tale sânt, Stăpâne iubitoare de suflete!
CAP 12
[modifică]
1. Pentru că cel nestricat al tău Duh iaste întru toate.
2. Pentru aceaea, pre cei ce cad câte puținel îi mustri și, întru ceale ce greșăsc, aducându-le aminte, îi înveți ca, mântuindu-se de răutate, să crează întru tine, Doamne.
3. Pentru că și pre cei vechi lăcuitori ai sfântului tău pământ ai urât,
4. Căci făcea lucruri vrăjmășăști, de fărmăcături, și jârtve necurate, și pre cei ucigători de fii, nemilostivi,
5. Și mâncarea mâncătorilor de droburile trupurilor omenești și a sângelui den mijlocul dumnezăieștii tale taine,
6. Și pre domnii, părinții sufletelor celor neajutorite, ai vrut a piarde pren mânile părinților noștri,
7. Ca vreadnică înstriinare să priimească fiilor lui Dumnezău pământul carele e lângă tine mai cinstit de toate,
8. Ce și acestora ca unor oameni ai iertat, și ai trimis înainte alergătorii taberii tale –viespi, ca pre ei câte puțin să-i piarză de tot;
9. Nu neputincios fiindu la rânduiala războiului să dai supuși pre cei necurați direpților, sau cu hiară groaznice, au cu cuvânt cumplit deodată să-i surpi,
10. Ce, judecând câte puțineale, dai locu de pocăință, nu neștiindu că rea e nașterea lor și înlăuntru răsădită răutatea lor și cum că nu să va premeni gândul lor în veacu,
11. Pentru că era sămânță blestemată de ’nceput; nici, temându-te de cineva, le dai lor slobozenie pentru ceale ce greșiia,
12. Că cine va grăi: Ce ai făcut? Sau cine va sta împotrivă judecății tale, au cine va pârî pre tine asupra limbilor celor pierite, care le-ai făcut tu? Sau cine-ți va veni ție la așăzare izbânditoriu asupra oamenilor celor nedirepți?
13. Pentru că nici dumnezău iaste afară den tine, căruia iaste grije pentru toate, pentru ca să arăți că nu cu strâmbătate ai judecat,
14. Nici împărat au tiran va putea să caute cu ochii împotriva ta, pentru ceale ce ai certat,
15. Ce, dirept fiindu, cu direptate toate le otcârmuiești,
16. Pentru striin lucru socotind puterii tale a osândi pre cel ce nu e datoriu a să munci; că vârtutea ta începătura direptății iaste și faci a stăpâni tu toate și a cruța pre toți.
17. Vârtute arăți neîncrezându-te pre săvârșirea puterii, și întru cei ce știu dârjirea dovedești.
18. Și tu, stăpânind putearea, cu blândeațe judeci și cu multă cruțare otcârmuiești pre noi, pentru că iaste la tine, cându vei vrea, să poți.
19. Și ai învățat norodul tău, pren lucrure ca aceastea, că trebuie direptul a fi iubitoriu de oameni, și cu bună nădeajde ai făcut pre fiii tăi, că dai spre păcate pocăință.
20. Pentru că, de vreame ce pre vrăjmașii fiilor tăi, și cei ce sânt datori de moarte, cu atâta rugă și umilință i-ai certat, dându ani și loc pren carele se vor mântui de răutate,
21. Cu câtă cercetare ai ales pre fiii tăi, la ai cărora părinți jurământuri și tocmeale ai dat, de bune făgăduințe?
22. Deci, certând pre noi, pre vrăjmașii noștri de zeaci mii de ori îi baț, ca să avem grije de bunătatea ta, judecându; iară noi, judecându-ne, așteptăm milă.
23. Pentru aceaea și pre ceia ce au trăit întru nebunia vieții cu strâmbătate, prentr’ale lor urâciuni i-ai muncit.
24. Pentru că de căile rătăcirii mai departe au rătăcit, dumnezei socotindu ceale ce și în dobitoacele vrăjmașilor sânt necinstite, ca pruncii cei fără de minte mințind,
25. Pentru aceaea ca unor copii nesocotiți judecata spre batgiocură ai trimis.
26. Iară cei ce nu s’au mustrat cu jucăreile certării, vreadneca lui Dumnezău judecată vor ispiti, pentru că pre ceale ce pătimiia ei, să scârbiia.
27. Spre aceștea, carii îi socotiia dumnezăi, întru ei cercetându-se văzându, pre Cel ce demult să lepăda a-l ști l-au conoscut Dumnezău adevărat; pentru aceaea și săvârșitul osândei asupra lor au venit.
CAP 13
[modifică]
1. Pentru că deșărți sânt toți oamenii den fire, la carii era de față neconoașterea de Dumnezău, și den bunătățile ceale ce să vădu n’au putut să știe pre Cela ce iaste, nici, la lucruri luându aminte, au conoscut pre meșteri.
2. Ce sau foc, au vânt, au pripealnic văzduh, au crugul stealelor, au silnică apă, au luminătorii ceriului –oblăduitorii lumii dumnezei au socotit,
3. De carele, de se bucura de frumuseațele, dumnezei îi socotiia; cunoască cu cât mai bun decât aceștea iaste Stăpânitoriul, pentru că Începătoriul de facerea frumuseațelor au zidit pre eale.
4. Iară de să minunează de puteare și de facere, gândească cu cât iaste mai tare Cela ce le-au făcut pre eale.
5. Pentru că, den mărimea frumuseațelor și a ziditurilor, după socoteală, Făcătoriul lor să veade.
6. Iară încăș pre aceastea iaste puțină hulă, pentru că și ei poate fi să înșală, pre Dumnezău cercând și vrând să-l afle.
7. Că, în faptele lui amestecându-se, cercetează și să supun vederii, căci bune-s ceale ce să vădu.
8. Și iarăș nici ei sânt de iertat,
9. Pentru că, de-au putut atâta a ști ca să poată a socoti veacul, pre al acestora Stăpânitoriu cum nu mai curându l-au aflat?
10. Ce dosădite-s și întru morți nădejdile lor, carii au numit dumnezei faptele mânilor omenești, aur și argint, chibzuiala meșterșugului, și închipuiri de vite, sau piatră fără de treabă, lucru de mână de ’nceput.
11. Iară de și vreun tăietoriu de păduri, meșter de lemnu, să porni tăind un copac, cură cu bună învățătură toată coaja lui și, meșterșugind cu bunăcuviință, au făcut un vas de treabă spre slujba vieții;
12. Și lepădăturile lucrului, spre gătirea hranii cheltuindu, s’au săturat;
13. Și rămășița dentr’însele la nemică nu e de folos, lemn strâmbu și cu ramuri fiind răsădit, luând l-au săpat cu nevoința zăbăvii lui și cu știința înțeleagerii l-au tipărit pre el, închipui pre el cu chipul omului,
14. Au cu oarecare vită proastă au asămănat pre el, ungându-l cu minău și chinovariu rușindu fața lui, și toată pata cea dentru el ungând peste tot,
15. Și făcând la el vreadnecă lăcuință lui, în păreate l-au pus pre el, întărindu-l cu fier.
16. Însă, pentru ca să nu cază, au socotit mai nainte pentru el, știind că nu poate lui să-ș ajute, pentru că iaste chip și-i trebuiaște ajutoriu.
17. Iară pentru agonesitele și nuntele lui, și de fii rugându-se, nu să rușinează, cu cel fără de suflet vorovind.
18. Și pentru sănătate pre cel neputincios cheamă, și pentru viață pre cel mort roagă, și pentru ajutoriu pre cel mai de nemică,
19. Și pentru călătorie pre cela ce nici a sta poate; și pentru venit și pentru lucru și a mânilor nemereală, de la cel neputincios den mâni putință ceare.
CAP 14
[modifică]
1. Mergând iară neștine pre apă și vrând să călătorească pren sălbateci valuri, decât vasul cela ce-l poartă pre el mai putredu lemnu roagă.
2. Pentru că pre acela pohta agonesitelor l-au socotit și meștera înțelepciune l-au meșterșugit;
3. Aceasta, Părinte, a ta pronie otcârmuiaște, căci ai dat în mare cale și în valuri cărare negreșită,
4. Arătând că poți den tot a mântui, ca și fără de meșterșug de va întra neștine,
5. Și vei ca nu cu zăbavă să fie lucrurile înțelepciunii tale, pentru aceaea și la un mai mic lemnu îș credu oamenii sufletele și, trecând furtuna cu plută, au scăpat.
6. Pentru că și la început, pierind cei mândri uriași, nădeajdea lumii pre plută scăpând, au lăsat veacului sămânța facerei, cu a ta mână otcârmuindu-se.
7. Pentru că bine s’au cuvântat lemnul, pren carele să face direptate,
8. Iară cel făcut de mână, blestemat iaste acela, și cel ce au făcut pre el, căci el lucra, iar putreziciunea dumnezeu să numi.
9. Pentru că tocma urâte-s la Dumnezău, și cel ce păgâneaște, și păgânătatea lui.
10. Pentru că cel ce s’au făcut cu cel ce au făcut să vor munci.
11. Pentru aceaea și întru chipurile limbilor socoteală va fi, căci întru zidirea lui Dumnezău spre urâciune s’au făcut și spre piadeci sufletelor oamenilor și spre lațu picioarelor celor fără de minte.
12. Pentru că începătura curviei iaste socoteala chipurilor, și aflările lor –stricăciune vieții.
13. Pentru că nici era de ’nceput, nici în veacu va fi.
14. Pentru că deșarta mărire a oamenilor au întrat în lume, și pentru aceaea pre scurt al lor sfârșit s’au socotit.
15. Pentru că, cu fără de vreame jăli dosădindu-se tatăl fiiului celui ce degrabă s’au luat, chip făcând, pre acel de atuncea mortu om, acum ca pre un dumnezău l-au cinstit și au dat celor supuși taine și praznice.
16. După aceaea, în vreame țiindu-se acel necurat obiceaiu, ca o leage s’au păzit, și cu ale tiranilor porunci să cinstiia ceale săpate.
17. Pre carei, cu vedearea neputându să-i cinstească oamenii, căci lăcuia departe, chipul cel de departe tipărindu-l, au făcut un arătat chipu al împăratului celui ce să cinstiia, ca pre cel ce nu e de față, ca când ar fi de față să-l amăgească, pren sârguială.
18. Și spre tinderea credinții, mândria meșterului și pre cei ce nu cunoscu au îndemnat.
19. Pentru că, vrând el adecă să placă celui ce biruiaște, au silit cu meșterșugul ca să facă asămănarea precum ar fi mai bine.
20. Iară mulțimea, trăgându-se pentru iscusitura lucrului, pre cel cu puțin mai nainte cinstit om, acum închinăciune au socotit.
21. Și aceasta s’au făcut vieții spre vicleșugu, căci la primejdie sau la o tiranie slujindu oamenii, numele cel neîmpreunat l-au pus la pietri și la leamne.
22. Și apoi nu fu destul a să înșăla asupra conoștinții lui Dumnezău, ce și întru mare luptă a necunoștinții trăind, atâta reale pace le numescu.
23. Că au jârtve de omorâri de fii, sau taine ascunse, sau nebunești dentr’alte obiceaie beție făcându.
24. Nici viețile, nici nunțile le mai păzescu curate, ce unul pre altul ficlenindu-l, îl omoară sau, amăgindu-l, face durearea.
25. Și toate amestecate sânt, sângele și uciderea, furtișagul și vicleșugul, stricăciunea, necredința, turburarea, jurământul strâmbu, gâlceavă de bunătăți,
26. Nepomenire de har, a sufletelor pângăriciune, a nașterii premenire, a nuntelor netocmire, preacurvie și necurăție.
27. Pentru că, închinăciunea celor nenumite chipuri, a tot răul începătură, și pricină, și sfârșit iaste.
28. Pentru că, au veselindu-se nebunescu, au prorocescu mincinoase, au trăiescu cu strâmbătate, au calcă jurământul curând.
29. Pentru că, nădejduindu la idolii cei fără suflet, rău jurându-se, a avea strâmbătate nu priimescu.
30. Și amândoao ceale direapte pre dânșii vor certa, căci rău au gândit pentru Dumnezău, luând aminte la chipuri fără direptate, și au jurat cu vicleșugu, nebăgând în samă curăția.
31. Pentru că nu putearea celor ce jură, ce a celor ce greșăscu judecată ceartă pururea călcarea nedirepților.
CAP 15
[modifică]
1. Iară tu, Dumnezăul nostru, bun ești și dirept, îndelungu-răbdătoriu și cu milă otcârmuind toate.
2. Pentru că, de vom și greși, ai tăi sântem, știind tăria ta, și nu vom greși, știindu că ai tăi ne-am socotit.
3. Pentru că a ști pre tine întreagă direptate iaste, și a ști tăria ta –rădăcina nemuririi.
4. Că nici ne-au înșălat pre noi a oamenilor cea cu rău meșterșug socoteală, nici a celor scriitori de umbră trudă fără de roadă, chip întinat cu schimbate feațe,
5. A cărora vedeare la cei fără de minte spre ocară vine și pofteaște a mortului chipu, vedeare fără de suflare.
6. Iubitorii de reale –și vreadnici de nădejdi ca aceastea, și ceia ce facu și ceia ce poftescu, și cei ce să închină.
7. Pentru că și olariul, moale pământ călcând, cu trudă zideaște, spre slujba noastră fieștecare; ce dentr’acel lut au zidit și ceale ale celor curate lucruri vase de slujbă, și ceale dempotrivă, toate aseamene; și, dentr’aceastea amândoao, care iaste trebuința fieștecăruia judecătoriu e lucrătoriul de lut.
8. Și cel rău ostenitoriu face dumnezău deșărt dentr’acelaș lut carele, mai nainte cu puțin, den pământ născându-se, după puțin mearge de unde s’au luat, a sufletului cerșându-se datorie.
9. Ce iaste la el grijă nu căci va să ostenească, nici căci scurtă viață are, ce să razimă la lucrătorii de aur și la zlătari, și ziditorilor de aramă urmează, și mărire socoteaște căci face ceale spurcate.
10. Cenușă e inima lui, și decât pământul mai proastă e nădeajdea lui, și decât lutul mai necinstită e viața lui,
11. Căci n’au conoscut pre Cel ce au zidit pre el și pre Cel ce au suflat lui suflet lucrătoriu și Cel ce au suflat duh de viață,
12. Ce socotiră jucăreaie a fi viața noastră, și traiul zbor cu dobândă, pentru că trebuie, zice, orideunde, macară den rău, a agonisi.
13. Pentru că acesta decât toți mai mult știe că greșaște, den lucru de pământ vase pre lesne frânte și săpate zidind.
14. Ce toți sânt mai nebuni și ticăloș mai mult decât sufletul pruncului, vrăjmașii norodului tău, asuprindu-l pre el.
15. Pentru că și toate chipurile limbilor le-au socotit dumnăzăi, la carii nici folosul ochilor iaste spre vedeare, nici nasurile spre tragere de văzduh, nici urechi a auzi, nici deagetele mânilor spre pipăire, și picioarele lor –zăbavnice spre încălecare.
16. Pentru că om au făcut pre ei, și cel ce e împrumutat de duh au zidit pre ei, că nici un om poate să facă dumnezău aseamene lui,
17. Ce, muritoriu fiind, mort face, cu mâni fără de leage, că mai bun iaste el decât închinăciunile lui ceale ce au trăit el, iară acealea niciodinioară.
18. Și la dobitoacele ceale mai urâte să închină, că, alăturându-se cu nebunia, decât cealealalte sânt mai reale.
19. Nici sânt bune cât a să pofti ca vedearea vitelor, și au fugit și de a lui Dumnezău laudă și de blagoslovenia lui.
CAP 16
[modifică]
1. Pentru aceaea dară, într’un chip s’au muncit vreadniceaște și pren mulțimea jâganiilor s’au căznit.
2. Pentru care caznă, bine făcând norodului tău, spre pofta râvnii, striină gustare hrană ai gătit prepelițe.
3. Ca aceaea poftind hrană, pentru urâta grozăvie a celor trimise, și cea de treabă poftă să urască; iară aceștea, preste puțin lipsiți făcându-se, și de striina gustare vor fi părtaș.
4. Că să cădea celora ce tirănesc nemântuită lipsă a le veni, și acestora numai să li se arate cum vrăjmașii lor să căzniia;
5. Pentru că, și când au venit lor groaznica mânie a jiganiilor și cu mușcările acelor strâmbi șărpi să strica,
6. Nu până la săvârșit au rămas urgia ta, ce spre dojană, spre puțin s’au turburat, având sveatnec mântuirei spre pomenirea poruncii legii tale;
7. Pentru că cel ce s’au întors, nu pentru ceaea ce să vedea să mântuia, ce pentru tine, cel al tuturor Mântuitoriu.
8. Și cu aceasta ai plecat pre vrăjmașii noștri, că tu ești cel ce izbăvești den tot răul.
9. Că pre aceia, ale lăcustelor și ale muștelor mușcări i-au omorât, și nu s’au aflat leac sufletului lor, căci vreadnici era de unele ca aceastea a să certa.
10. Iară pre fiii tăi nici dinții otrăviților bălauri i-au biruit, pentru că mila ta în preajmă trecu și vindecă pre ei,
11. Pentru că spre pomenirea cuvintelor tale să împungea și iute să mântuia, ca nu, întru adâncă uitare căzând, neucrotiți vor fi de cătră a ta bună-facere.
12. Pentru că nici iarbă, nici unsoare i-au vindecat pre ei, ce al tău, Doamne, cuvânt, cel ce toate le vindecă.
13. Pentru că tu a vieții și a morții biruință ai, și pogori la porțile iadului și sui.
14. Și omul ucide cu răutatea lui și, ieșind duhul, nu se întoarce, nici mai întoarnă sufletul carele s’au luat.
15. Iară de mâna ta a fugi preste putință iaste.
16. Pentru că păgânii, lepădându-se a te ști pre tine, cu vârtutea brațului tău s’au bătut, cu ploi streine, și cu grindine, și cu ploi gonindu-se neîncetat, și cu foc topindu-se.
17. Pentru că, cea mai minunată: în apa ceaea ce toate le stinge, mai mult isprăviia focul, pentru că ajutoare iaste lumea direptăților.
18. Că, câteodată se îmblânziia para focului, ca să nu mistuiască ceale deasupra necuraților trimise vite, ce ei, văzând, să caute că cu a lui Dumnezău judecată să gonesc.
19. Iară câteodată, și între mijlocul apei mai mult decât putearea focului arde, ca să strice roadele pământului celui nedirept.
20. Pentru care, cu hrană îngerească ai hrănit pre nărodul tău, și pâine gata ai trimis lor den ceriu, fără osteneală, având toată dulceața și spre toată plăcuta gustare.
21. Pentru că statul tău, dulceața ta cătră fii au arătat, iară spre pohta celui ce o mânca, slujind cine spre ce vrea, să premeniia.
22. Și zăpada și ghiața răbda focul și nu să topiia, ca să conoască că pre ale vrăjmașilor roade au stricat focul, arzând în grindină și în ploi strălucind;
23. Și acesta iarăș, focul, ca să să hrănească direpții, ș’au uitat putearea lui,
24. Pentru că zidirea ție, Celuia ce o ai făcut, slujind, să tinde spre muncă asupra celor nedirepți, și slobozeaște spre facere de bine pentru ceia ce la tine nădejduiesc.
25. Pentru aceaea și atuncea, spre toate mutându-se, la cel de toate hrănitoriu al tău daru slujaște, cătră vrearea celor ce să roagă,
26. Pentru ca să înveațe fiii tăi, pre carii ai iubit, Doamne, că nu facerile roadelor hrănesc pre om, ce graiul tău pre cei ce cred ție îi fereaște.
27. Că cel ce de foc nu să strică, fieștecum de nemică, de rază a soarelui, încălzindu-se, să topiia.
28. Pentru ca cunoscut să fie că trebuie a ajunge soarele spre mulțimita ta și către răsăritul luminii să să roage ție.
29. Pentru că nădeajdea celui nemulțămitoriu ca o brumă de iarnă să va topi și va cură ca o apă de nici o treabă.
CAP 17
[modifică]
1. Pentru că mari sânt judecățile tale și cu nevoie povestite, pentru aceaea sufletele ceale necertate s’au rătăcit;
2. Pentru că, socotind să asuprească limbă sfântă, cei fără de leage –legații întunearecului, carei și nopții cei lungi s’au legat, închizându-se cu acoperemânturi –pribeagi zăcea cei veacinice mai nainte-conoștințe.
3. Pentru că, gândind a amăgi pren ceale ascunse păcate, cu neluminos al uitării acoperemânt s’au răsipit, înspăimându-se cu groază, și cu năluciri turburându-se.
4. Pentru că nici fundul cel ascuns ce ținea pre ei îi păziia fără frică, ce sunete dărâmând pre ei, împrejur răsuna, și năluciri posomorâte la obrazele ceale fără de râs să iviia.
5. Și nici o puteare a focului biruia să lumineaze, nici ale stealelor strălucitele văpăi îngăduia a lumina pre zăbavnica aceaea noapte,
6. Ce să vedea la ei numai foc grabnic, plin de frică, și, spărindu-se de acea vedeare ce nu să vedea, socotiia mai reale ceale ce să văd.
7. Și batjocurile meșteșugului vrăjitoresc zăcea, și simeției cei preste înțelepciune era mustrare cu batjocură.
8. Pentru că ceia ce să făgăduiesc a goni înfricoșările și turburările sufletului bolnav, aceștea teamere plină de râs boliia.
9. Pentru că, de nu-i înfricoșa pre ei nemică lucru turburătoriu, cu a jiganiilor treacere și cu șuierăturile celor târâitoare fiind buhniți, pieriia plini de frică, și de cel de necăiurea fugit văzduh să lepăda a-l vedea.
10. Pentru că fricos lucru e când singurăș răutatea mărturiseaște, vinuindu-se;
11. Și pururea au luat ceale reale, țiindu-se cu știința,
12. Pentru că nemică nu iaste frica, fără de numai dare celor den cuget ajutoriri.
13. Și, înlăuntru fiind, mai mică e așteptarea, mai mult socoteaște necunoștința vinii ceiia ce dă munca.
14. Iară aceia carii în cea neputincioasă adevărată noapte, care și den fundurile neputinciosului iadu au venit tot acelaș somnu dormindu,
15. De o parte cu minunele nălucirelor să goniia, și de altă parte cu a sufletului dare să slăbiia, pentru că fără de veaste lor și fără de nădeajde frică le-au venit.
16. Și după aceasta oricarele era acolo, căzând să păziia la cea fără de fier temniță închizându-se.
17. Că au plugariu de era neștine, au păstoriu, sau den cei de la pustiire lucrători de trude, apucându-se mai nainte de cea cu greu suferită nevoie aștepta,
18. Pentru că cu un lanțu de ’ntunearec toți s’au legat.
19. Ori duh șuierând, au glasul pasărilor cel cu bun viersu de pre ramurile ceale dease, sau repeziș de apă mergând cu silă, sau lovitură cumplită de pietri surpate, cea nevăzută alergare a dobitoacelor celor ce saltă, au glasul cumplitelor hiară celor ce răcnesc i-au făcut de au leșinat, au ceaea ce spre sine să frânge den vale a munților răsunare, deznodată de frică.
20. Pentru că toată lumea cu luminată lumină lumina și cu neîmpiedecate lucruri să ținea,
21. Și numai la aceia să întinse noapte grea, chipul întunearecului celui ce va să-i priimească pre ei, și lor îș era mai grei decât întunearecul.
CAP 18
[modifică]
1. Și la cuvioșii tăi mare lumină era, al cărora glasul auzind și chipul nevăzându-l,
2. Căci dară și aceia au pătimit, fericiia; și căci nu vatămă, fiindu mai nainte năpăstuiți, mulțemesc și, pentru ca să să petreacă, să ruga.
3. Pentru care, stâlpu de foc arzătoriu, povățuitoriu cei necunoscute călătorii, și soare fără de stricăciune ai dat aceii înstriinări iubitoare de cinste.
4. Pentru că vreadnici era aceia a se lipsi de lumină și a să păzi întru ’ntunearec ceia ce prea închiși au păzit pre fiii tăi, pren carii vrea cea nestricată a legii lumină veacului să să dea.
5. Svătuindu-se ei să omoară pruncii celor cuvioș, și un fiiu puindu-se și mântuindu-se, spre dovedeală ai luat cea de fii mulțime a lor și totdeodată i-ai pierdut în apă tare.
6. Aceaea noapte s’au cunoscut mai nainte la părinții noștri ca, –cu întemeiare știind jurământurile, întru care s’au încredințat– să vor veseli.
7. Și să priimi de către nărodul tău mântuirea direpților și a vrăjmașilor pierzare.
8. Pentru că, în ce chip ai certat pre cei împotrivnici, cu aceaea, pre noi chemând, ne-ai mărit.
9. Pentru că pre ascuns jârtvuia preacuvioșii fiii bunătăților și leagea dumnezeirei într’un gându au pus, aseamene acestora, și bunătăților și primejdiilor să fie părtaș svinții, părinții dară cântând înainte laude.
10. Și în preajmă răsuna netocmita strigare vrăjmașilor și cu jale să purta copiii plângând.
11. Și cu o certare robul cu stăpânul certându-se, și cel den gloată cu împăratul unele pătimind,
12. Și cu toți dempreună, toți cu un nume de moarte, avea morți nenumărați, că nici în groapă nu era destui cei vii, de vreame ce, într’o clipeală, cea mai cinstită facere a lor să strică.
13. Pentru că toate necrezându-le, pentru fărmecături, pre pieirea celor dentâiu născuți, mărturisiră nărod –fiiu lui Dumnezeu a fi.
14. Pentru că lina tăceare cuprinzând toate și noaptea și cu a ei sârguială mijlocind,
15. Atotputearnicul tău cuvânt den ceriu, den scaunele împărătești, cumplit războinic la mijlocul celui pierdut pământ au sărit,
16. Sabie ascuțită, nefățarnica ta poruncă purtând; și stând, împlu toate de moarte, și de ceriu să atingea și sta pre pământ.
17. Atuncea îndată, nălucirile viselor groaznic îi tulburară pre ei, și înfricoșări stătură asupra lor nădejduite.
18. Și altul, aiurilea lepădându-se, jumătate mort, arăta pentru care vină muriia.
19. Pentru că visele turburându-i pre ei, aceasta au vestit mai nainte, ca să nu piară neștiind pentru ce pătimesc rău.
20. Și s’au atins și de direpții ispita morții, și dărâmare în pustiiu s’au făcut mulțimei; ce nu întru mult rămase urgia.
21. Pentru că grăbind bărbatul nevinovat au dat războiu denainte, arma slujbei lui –rugă, și a tămâiei curățenie aducând, stătu împotriva mâniei și sfârșit puse primejdiei, arătând că robul tău iaste.
22. Și birui gloata nu cu vârtutea trupului, nu cu a armelor lucrare, ce cu cuvântul pre cel ce munciia îl supuse, jurământurile părinților și făgăduințele pomenind.
23. Pentru că, fiind grămadă de morți căzuți unii preste alții, la mijloc stând, tăie urgia și despică calea cea de cătră cei vii.
24. Pentru că în veșmânt până în picioare era toată podoaba, și a părinților mărire –pre săpătură de piatră, cu patru rânduri; și mărirea ta –preste stema capului lui.
25. La aceastea veni cel ce pierdea, și de aceastea să spământară, pentru că era numai sângură ispita urgiei destulă.
CAP 19
[modifică]
1. Iară celor păgâni până la săvârșit nemilostivă mânie le stătu asupră,
2. Pentru că știia mai nainte ale lor și ceale viitoare, căci ei, întorcându-să ca să-i sloboază și cu sârguială petrecând pre ei, să-i gonească, căindu-se.
3. Pentru că, încă în mână având plânsurile și plângând la mormânturile morților, alt gând nebunesc au tras și, pre carii rugându-i i-au scos, pre aceștea ca pre niște fugari îi goniia.
4. Pentru că-i trăgea pre ei cea vreadnică nevoie spre acest săvârșit, și celor ce s’au întâmplat nepomenire au pus, ca să plinească cazna cea ce lipsiia den muncile lor
5. Și norodul tău minunată călătorie să ispitească, iară aceia streină moarte să afle.
6. Pentru că toată zidirea, întru al său fealiu, iarăș de sus să închipuia, slujind la ale tale porunci, ca ai tăi fii să să păzească nevătămați;
7. Norul umbriia tabăra; și den apa cea ce au fost mai nainte uscatului pământ izbucnire să văzu; den Marea Roșie, cale neîmpiedecată și câmp cu pajește, den fortună silnică;
8. Pren care toată limba trecu, cei ce cu a ta mână să acoperiră, văzând minunate minuni.
9. Că, ca caii s’au păscut și ca miei au săltat, lăudând pre tine, Doamne, pre cel ce i-ai mântuit pre ei.
10. Pentru că-ș aducea aminte încă de ceale den nemernicia lor, cum, în loc de nașterea vitelor, scosease pământul mușițe și, în loc de pești, izbucni râul mulțime de broaște.
11. Și la cea de apoi văzură și noao naștere de pasări, căci, cu pohtă aducându-se mai nainte, cerșut-au mâncări de desfătare,
12. Pentru că spre mângâiare s’au suit lor de la mare prepelițe; și caznele la cei păcătoși veniră, nu afară den seamnele ce s’au făcut cu sila trăsnetelor, pentru că cu direptate pătimiia cu răutățile lor,
13. Pentru că și mai grea urâre de streini meșterșugiră, pentru că ceia, pre cei ce nu știia, nu-i priimiia, fiind de față, iară aceștea pre făcătorii de bine streini îi supunea.
14. Și nu numai, ce încă și au ce socoteală va fi lor, de vreame ce cu pizmă priimiia pre cei streini,
15. Iară cei ce priimiia cu praznice pre cei ce au fost părtaș la ale lor direptăți, cu cumplite dureri au chinuit.
16. Și s’au rănit și cu nevedearea, precum aceia la ușile direptului, când cu nesfârșit întunearec să cuprindea, fieștecarele ieșirea ușilor lui cerca.
17. Pentru că, pren sine stihiile împreunându-se, precum strunele la un canon schimbă numele cântecului, rămâind pururea cu glas, care iaste a închipui cu amăruntul den vedearea celor ce s’au făcut.
18. Pentru că ceale ce era ale uscatului spre ceale de apă să premeniia, și ceale plutite să muta pre pământ.
19. Focul au putut în apă, peste putearea sa, și apa stingătoarea ei puteare uita.
20. Văpăile, de altă parte, n’au veștejit trupurile vitelor celor pre lesne stricătoare, care umbla împreună, nici topit, pre lesne topit, în chipul gheții, fealiul acei dumnezăiești hrane.
21. Pentru că, întru toate, Doamne, ai mărit nărodul tău și l-ai slăvit și nu l-ai trecut cu vedearea, în toată vreamea, în tot locul stând de față lângă el.
| ▲ Începutul paginii. |