Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Nou/Evrei
_pagina_1.png)
| ←Filimon | DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ NOAUĂ CEA CĂTRĂ EVREI CARTE TRIMISĂ A LUI PAVEL |
Iacov→ |
CAP 1[modifică]
1. În multe părți și în multe chipuri de demult Dumnezău grăind părinților pren proroci, la svârșitul zilelor acestora au grăit noao întru Fiiul,
2. Pre carele au pus moștenitoriu tuturor, pren carele și veacii au făcut.
3. Care, fiind zare mărirei și însămnare statului lui și purtând toate cu graiul puterii lui, pren el curățire făcând păcatelor noastre, au șezut de-a direapta măririi întru ceale înalte,
4. Cu atâta mai bun făcându-să decât îngerii, cât mai usebit decât ei au moștenit nume.
5. Căci căruia den îngeri au zis vreodinioară: „Fiiul Mieu ești tu; Eu astăzi am născut pre tine“? Și iarăș: „Eu voiu fi lui în loc de părinte și el va fi mie în loc de Fiiu“?
6. Și iară, când va băga pre cel dentâiu născut în lume, zice: „Și să să închine lui toți îngerii lui Dumnezău!“
7. Și adecă cătră îngeri zice: „Cela ce face pre îngerii lui duhuri și pre slujitorii lui pară de foc“.
8. Iară cătră Fiiu: „Scaunul tău, Dumnezăule, în veacul veacului; toiagul direptății, toiagul împărăției tale.
9. Îndrăgit-ai direptatea și ai urât fărădeleagea; pentru aceaea uns-au pre tine Dumnezău, Dumnezăul tău, cu untul-de-lemnul bucuriei, mai mult decât părtașii tăi“.
10. Și: „Tu de ’nceput, Doamne, pământul ai întemeiat; și faptele mânilor tale sânt ceriurile.
11. Acealea vor pieri, iară tu rămâi; și toți ca o haină să vor vechi;
12. Și ca o îmbrăcăminte vei învăli pre ei și să vor schimba; iară tu tot acelaș ești și anii tăi nu să vor sfârși“.
13. Și cătră carele dentru îngeri au zis vreodinioară: „Șăzi de-a direapta mea, până unde voiu pune pre vrăjmașii tăi căpătâiu picioarelor tale“?
14. Au nu toți sânt slujitoare duhure, spre slujbă trimițindu-se pentru ceia ce vor să moștenească mântuire?
CAP 2[modifică]
1. Pentru aceaea trebuie mai mult voi să luați aminte la cealea ce s’au auzit, ca să nu ne scurăm.
2. Pentru că, de vreame ce cel ce e pren îngeri grăit cuvânt fu adeverit, și toată călcarea și neascultarea de cuvinte au luat pre judecată răsplătire,
3. Cum noi vom scăpa negrijindu-ne de o mântuire ca aceasta, carea, începătură luând a să grăi de Domnul, de cei ce au auzit la noi s’au adevărat,
4. Împreună mărturisind Dumnezău cu seamne și cu minuni și cu multe fealiuri de puteri și cu ale Duhului Svânt împărțeale, după a lui voie.
5. Pentru că nu îngerilor au supus lumea cea viitoare, pentru carea grăim.
6. Și mărturisi oareunde oarecine zicând: „Ce iaste omul, de pomenești de el, au fiiul omului, de-l socotești pre el?
7. Micșorat-ai pre el puțin oarece decât îngerii, cu mărire și cu cinste ai cununat pre el și l-ai pus pre el preste lucrurile mânilor tale:
8. Toate le-ai supus dedesuptul picioarelor lui“. Pentru că supuind lui toate, nemică n’au lăsat lui nesupus. Ce acum încă nu vedem la el toate supuse.
9. Iară pre „Cel puțin oarece decât îngerii micșorat“ vedem pre Iisus, pentru patima morții, „cu mărire și eu cinste încoronat“, ca cu darul lui Dumnezău pentru toți să guste moartea.
10. Pentru că să cădea lui, pentru carele sânt toate și pren carele-s toate, pre mulți fii în mărire aducând, pre Începătoriul mântuirii lor, pren patime a-l săvârși.
11. Pentru că cela ce svințeaște și cei ce svințescu dentru Unul sânt toți, pentru care lucru nu să rușinează a-i chema pre ei frați,
12. Zicând: „Voiu spune numele tău fraților miei, în mijlocul adunării lăuda-te-voiu“.
13. Și iarăș: „Eu voiu fi nădejduind spre el“. Și iarăș: „Iată eu și copiii care mi’au dat mie Dumnezău!“
14. Deci, de vreame ce copiii au avut împreunare de trup și de sânge, și el aseamene au avut parte de aceeași, ca pren moarte să surpe pre cel ce are tăria morții, adecă pre diavolul,
15. Și va mântui pre aceia câți cu frica morții în toată viața supuș era robiii.
16. Pentru că nu cu adevărat de îngeri să apucă, ce de sămânța lui Avraam să apucă.
17. Pentru aceaea datoriu era fraților a să asămăna, ca milostiv să fie și credincios arhiereu întru ceale ce-s cătră Dumnezău, ca să curățască păcatele norodului.
18. Pentru că, întru carea au pătimit el ispitindu-se, poate celor ce să ispitesc a ajutori.
CAP 3[modifică]
1. Pentru aceaea, frați sfinți, ai chemării cerești părtași, socotiți pre Apostolul și Arhiereul mărturisirii noastre, pre Hristos Iisus.
2. Credincios fiind celuia ce au făcut pre el, după cum și Moisi întru toată casa lui.
3. Pentru că de mai multă mărire Acesta decât Moisi s’au învrednicit, întru cât mai multă cinste are decât casa cela ce au lucrat pre ea.
4. Pentru că toată casa să lucrează de oarecarele, iară cela ce toate au lucrat e Dumnezău.
5. Și Moisi au fost „credincios întru toată casa lui, ca o slugă, spre mărturie celor ce să vor grăi.
6. Iară Hristos, ca un Fiiu în casa lui; căruia casă sântem noi, de vom ținea îndrăznirea și lauda nădejdii până la săvârșit adeverită.
7. Pentru aceaea, după cum zice Duhul cel Sfânt: „Astăzi de veți auzi glasul lui,
8. Nu întăriți inimile voastre, ca și la amărăciune, în ziua ispitirii în pustiiu,
9. Unde au ispitit pre mine părinții voștri, ispititu-m’au și au văzut lucrurile meale 40 de ani!
10. Pentru aceaea mâhnitu-m’am spre ruda aceaea și ziș: ‘Pururea să rătăcesc cu inima, iară ei n’au conoscut căile meale!’
11. Cum m’am jurat întru urgia mea: ‘De vor întra la odihna mea!’“
12. Vedeți, fraților, ca nu cândai va fi în vreunul den voi inimă vicleană, de necredință, ca să să desparță de la Dumnezăul cel viu.
13. Ce vă mângâiați înșivă în toate zilele până unde să va chema „ziua de astăzi“, ca să nu se învârtoșeaze neștine dentru voi cu înșălăciunea păcatului.
14. Pentru că părtași ne-au făcut lui Hristos, de vom ținea începătura stării până la săvârșit adeverită,
15. Zicând: „Astăzi de veți auzi glasul lui, nu învârtoșați inimile voastre, ca întru amărăciune“.
16. Pentru că oare carii auzind au amărât? Ce nu toți ceia ce au ieșit den Eghipet pren Moisi?
17. Și la carii s’au scârbit 40 de ani? Au nu la cei ce au greșit, cărora oasele au căzut în pustiiu?
18. Și cărora au jurat ca sa nu între în odihna lui, fără numai celor ce n’au ascultat?
19. Și vedem că n’au putut să între pentru necredința.
CAP 4[modifică]
1. Să ne teamem dară ca nu cândai, lăsându-se făgăduința a întra la odihna lui, de să va părea neștine dentru voi a scăpa.
2. Pentru că sântem bine-vestiți, precum și aceia; ce n’au folosit acelora cuvântul auzirei, nefiind amestecați cu credința celor ce au auzit.
3. Pentru că întrăm la „odihnă“, ceia ce am crezut, precum au zis cum: „M’am jurat întru urgia mea, de vor întra la odihna mea!“ Măcară că lucrurile den izvodirea lumii făcându-se.
4. Că au zis oareunde pentru a șaptea zi așa: „Și odihni Dumnezău în ziua a șaptea de toate lucrurile lui“.
5. Și întru aceasta, iarăș: „De vor întra la odihna mea!“
6. Deci, de vreame ce lipsesc oarecarii a întra la ea și cei ce întâiu s’au bine-vestit n’au întrat, pentru neascultare,
7. Iarăș pre oarecare zi rânduiaște: „Astăzi“, întru David zicând, după atâta vreame, după cum s’au grăit: „Astăzi de veț asculta glasul lui, nu întăriț inimile voastre!“
8. Pentru că, de vreame ce pre ei Iisus au odihnit, nu ar grăi după aceasta pentru altă zi.
9. Iată dară, au rămas sărbarea sâmbetei nărodului lui Dumnezău.
10. Pentru că cela ce au întrat la odihna lui, și el au odihnit despre lucrurile lui în ce chip și de la ale sale, Dumnezău.
11. Deci să sârguim să întrăm la acea odihnă, ca nu întru aceaeaș pildă a neascultării neștine va cădea.
12. Pentru că viu iaste cuvântul lui Dumnezău și lucrătoriu și mai tăios decât toată sabia cu doao ascuțite: și ajungând până la împărțala sufletului și a duhului și a mădulărilor și a măduhăi și judecătoriu aducerilor-aminte și gândurilor inimii.
13. Și nu iaste zidire nevăzută înaintea lui, ce toate goale și descoperite la ochii lui, cătră carele ni-e noao cuvântul.
14. Având, dirept aceaea, Arhiereu mare, care au trecut pren ceriuri, pre Iisus, Fiiul lui Dumnezău, să ținem mărturisirea.
15. Pentru că nu avem Arhiereu neputând să iarte slăbiciunile noastre, și ispitit întru toate, după asămănare, fără de păcat.
16. Să venim dară cu îndrăzneală la scaunul darului, ca să luom milă și har să aflăm, la bună vreame ajutoriu.
CAP 5[modifică]
1. Pentru că tot arhiereul dentru oameni luându-se, pentru oameni să pune, pentru ceale ce sânt spre Dumnezău, ca să aducă daruri și jârtve pentru păcate,
2. A îngădui putând celor ce nu știu și rătăcesc, de vreame ce și el are slăbiciune.
3. Și pentru aceasta datoriu e, precum pentru norod, așa și pentru el să aducă pentru păcate.
4. Și nu-ș ia lui neștine cinstea, ce cel ce să cheamă de Dumnezeu, precum și Aaron.
5. Așa și Hristos, nu pre el au mărit a să face Arhiereu, ce cela ce au grăit cătră el: „Fiiul Mieu ești tu, eu astăzi am născut pre tine“.
6. Precum și într’alt loc zice: „Tu ești preot în veaci, după rânduiala lui Melhisedec“.
7. Carele în zilele trupului lui, rugăciuni și rugi cătră cela ce putea să-l mântuiască pre el den moarte cu strigare tare și lacrămi aducând și ascultându-se de teamere,
8. Măcară că era Fiiu, învăță ascultarea dentru ceale ce au pățit.
9. Și săvârșindu-se, fu celor ce ascultă lui, tuturor, pricină de mântuire veacinică,
10. Chemându-se de Dumnezău „Arhiereu, după rânduiala lui Melhisedec“.
11. Pentru carele mult iaste noao cuvântul și cu greu tălmăcit a-l zice, de vreame ce zăbavnici v’ați făcut cu auzirile.
12. Pentru că datori fiind a fi învățători pentru vreame, iarăși vă trebuie a învăța pre voi carele-s stihiile începutului cuvintelor lui Dumnezău și v’ați făcut trebuindu-vă lapte, și nu hrană întemeiată.
13. Pentru că tot cela ce are parte de lapte neispitit e de cuvântul direptății, căci ca pruncu iaste.
14. Iară celor desăvârșit iaste cea întemeiată hrană, celor ce pren deprindere simțirile sânt învățate cătră aleagerea binelui și răului.
CAP 6[modifică]
1. Pentru aceaea, lăsând cuvântul începăturii lui Hristos, spre săvârșire să ne aducem, nu iarăș temelie punind pocăinții de la lucruri moarte și credinții spre Dumnezău,
2. Învățăturii botezurilor și a punerii mânilor și învierii morților și judecății veacinice.
3. Și aceasta vom face, de va rândui Dumnezău.
4. Pentru că peste putință iaste cei ce, de odată să vor lumina și vor gusta darul cel cerescu, și parte având den Duhul Sfânt
5. Și gustând cel bun al lui Dumnezău graiu și puterile veacului celui viitoriu,
6. Și scăzând, iarăși să să înnoiască la pocăință, răstignind întru eiși pre Fiiul lui Dumnezău și batjocorind.
7. Că pământul, carele bea ploaia, cea ce preste el de multe ori vine, și naște iarbă de folos la dânșii pentru carii să și lucrează, priimeaște blagosloveniile de la Dumnezău.
8. Și scoțând spini și ciulini, neispitit e și de blestem aproape, al căruia e săvârșitul spre ardere.
9. Iară ne-am adeverit pentru voi, iubiților, ceale mai bune și care să țin de mântuire, măcară că și așa grăim.
10. Pentru că nu e nedirept Dumnezău, să uite lucrul vostru și osteneala dragostii carea ați arătat la numele lui, carii ați slujit sfinților și slujind sânteți.
11. Și pohtim fieștecarele dentru voi aceastaș a arăta sârguială, cătră adeverirea nădejdii până la săvârșit,
12. Ca nu zăbavnici să vă faceți, ce asămănători celor ce pren credință și pren răbdarea mâniei moștenesc făgăduințele.
13. Pentru că lui Avraam făgăduindu-se Dumnezău, de vreame ce spre nemic alt mai mare avea a să jura, jură-se asupra lui,
14. Zicând: „Cu adevărat blagoslovind blagoslovi-te-voiu și înmulțind înmulți-te-voi“.
15. Și așa, îndelung răbdând, au dobândit făgăduința.
16. Pentru că oamenii asupra celui mai mare să jură, și săvârșitul a toată pricea lor, spre adeverință, iaste jurământul.
17. Întru carea, mai mult vrând Dumnezău să arate moștenitorilor făgăduinței neschimbarea sfatului lui, au pus la mijloc jurământ;
18. Ca pren doao lucruri nemutate, întru carele cu neputință iaste a minți Dumnezău, tare mângâiare să avem cei ce am scăpat a ne ținea de nădeajdea ce e înainte,
19. Pre carea ca un fier de corabie avem sufletului, negreșit și adeverit, și carea întră în cea mai denlăuntru de catapeteazmă,
20. Unde înainte-alergătoriu pentru noi au întrat Iisus după obiceaiul lui Melhisedec, arhiereu făcându-se în veac.
CAP 7[modifică]
1. Pentru că acesta Melhisedec, împăratul Salimului, preotul lui Dumnezău celui Preaînalt, cela ce au întimpinat pre Avraam întorcându-se de la tăiare împăraților și au blagoslovit pre el,
2. Căruia și a zeace au împărțit Avraam dentru toate, întâiu înțelegându-se „împăratul direptății“, iară apoi și „împăratul Salimului“, care iaste „împăratul păcii“,
3. Fără tată, fără mumă, fără semenție, nici începătură de zile, nici săvârșâre de viață având, ce asămănat Fiiului lui Dumnezău, rămâne preot în veac.
4. Căutați dară întru câtu e acesta, căruia și zeciuiale patriarhul Avraam au dat dentru începăturile prăzii!
5. Și cei den fiii lui Levi carii iau preoția poruncă au a zeciui nărodul după leage, adecă pre frații lor, măcară că au ieșit den mijlocul lui Avraam.
6. Iară cela, ce nu să rudeaște dentru ei, au zeciuit pre Avraam, și pre cela ce are făgăduințile au blagoslovit.
7. Și fără de nici o price, cel mai mic de cel mai bun să blagosloveaște.
8. Și aicea zeciuiale murind oamenii iau; și acolo, mărturisindu-se că trăiaște.
9. Și după cum iaste cuvânt să zicem, pren Avraam, și Levi, cela ce ia zeciuiale, s’au zeciuit;
10. Pentru că încă în mijlocul tătâne-său era când îl întimpină pre el Melhisedec.
11. Deci, de era săvârșirea pren cea leviticească preoție – că nărodul preste ea era legiuit –, de ce treabă dară încă „după obiceaiul lui Melhisedec“ altul să să scoale preot, și nu după obiceaiul lui Aaron să să zică?
12. Pentru că, mutându-să preoția, de nevoie și a legii mutare să face.
13. Pentru că de carele să zicu aceastea de alt neam are parte, de la carea nimenea s’au apropiat lângă jârtăvnic.
14. Pentru că aiave iaste că den Iuda au răsărit Domnul nostru, la care neam nemică pentru preoție Moisi au grăit.
15. Și mai vârtos încă arătat iaste, devreame ce, după asămănarea lui Melhisedec, să scoală alt preot,
16. Carele nu după leagea poruncii trupești s’au făcut, ce după putearea vieții cei nestricate.
17. Pentru că mărturiseaște că „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec“.
18. Pentru că nebăgare de samă să face înainte-mergând poruncă, pentru a ei slăbiciune și nefolos
19. – Că nemică n’au săvârșit leagea – ce întrare iaste a mai bunei nădejdi, pren carea ne apropiem la Dumnezău.
20. Și după cât iaste nu fără de jurământ – pentru că aceia fără de jurământ sânt preoți făcuți,
21. Iară acesta, pren facere de jurământ, pren cela ce zice cătră el: „Juratu-s’au Domnul și nu se va căi: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec“–
22. Cu atâta a mai bunei făgăduințe chezaș fu Iisus.
23. Și cei mai mulți sânt făcuți preoți, pentru că cu moarte să opresc ei a rămânea.
24. Iară Acesta, căci rămâne el în veac, are preoția nepetrecătoare.
25. Pentru aceaea și a mântui desăvârșit poate pre cei ce vin pren el la Dumnezău, pururea trăind ca să să roage pentru ei.
26. Pentru că ca Acesta noao să cuviniia Arhiereu: preacuvios, fără de răutate, nepângărit, osebit de cei păcătoși și mai înalt decât ceriurile făcându-se;
27. Carele nu are în toate zilele nevoie, ca arhiereii, a aduce mai înainte pentru ale lui păcate jârtve, apoi pentru ale norodului; pentru că aceasta au făcut de o dată, pre el aducându-se.
28. Pentru că leagea pre oameni pune arhierei, având slăbiciune; iară cuvântul jurământului cel după leage, pre Fiiul, în veac desăvârșit.
CAP 8[modifică]
1. Și, cap preste aceastea ce zicem, pre unul ca Acesta avem Arhiereu, carele au șăzut de-a direapta scaunului Mărimei în ceriuri,
2. Sfinților poslușnic și cortului celui adevărat, carele l-au întins Domnul, și nu om.
3. Pentru că tot arhiereul ca să aducă daruri și jârtve să pune; pentru aceaea trebuie să aiba ceva și Acesta, care va aduce.
4. Că de ar fi pre pământ, nice ar fi preot, fiind preoți ceia ce aduc darurile după leage,
5. Carii la pilde și la umbră slujăsc celor cerești, după cum s’au zis lui Moisi de la Dumnezău, vrând să facă cortul, pentru că „Caută – zice – să faci toate după pilda cea ce ți s’au arătat ție în munte“.
6. Iară acum mai osebită slujbă au nemerit, cu cât și mai bunei făgăduințe iaste împăcătoriu, carea spre mai bună făgăduință s’au legiuit.
7. Că de ar fi fost aceaea dentâiu fără prihană, nu cei de a doua s’ar cerca loc.
8. Pentru că, mustrând pre ei, zice: „Iată, zile vor veni –zice Domnul– și voiu săvârși spre casa lui Israil și spre casa Iudei făgăduință noao;
9. Nu după făgăduința carea am făcut părinților lor, în ziua când i-am apucat pre ei de mâna lor a scoate pre ei den pământul Eghipetului. Căci ei n’au rămas în făgăduința mea, și eu n’am grijit de ei –zice Domnul–,
10. Căci această făgăduință carea voiu pune casei lui Israil după zilele acealea –zice Domnul– dând legile meale în cugetele lor, și la inimile lor voiu scrie pre eale; și voiu fi lor întru Dumnezeu și ei vor fi mie întru norod.
11. Și nu vor învăța fieștecarele pre oroșanul lui și fieștecarele pre fratele lui, zicând: ‘Cunoaște pre Domnul!’, căci toți vor ști pre mine, de la mic până la marile lor.
12. Căci blând voiu fi spre strâmbătățile lor, și de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-m voiu mai aduce aminte“.
13. Zicând „cea noao“, au vechit pre cea dentâiu; iară ce să învecheaște și îmbătrâneaște aproape e de pierire.
CAP 9[modifică]
1. Avea, dirept aceaea, și cel dentâiu cort direptăți de slujbă și sfințirea cea lumească.
2. Pentru că cortul cel dentâiu s’au gătit, întru carele sfeașnicul și masa și punerea-înainte a pâinilor, carea să zice Sfinte;
3. Iară după a doua catapeteazmă, cortul cela ce să cheamă Sfintele Sfintelor,
4. Cădealniță de aur având și secriiul făgăduinții, acoperit de toate părțile cu aur, întru care era vadra de aur având mana și toiagul lui Aaron, cel ce au odrăslit, și leaspezile făgăduinții.
5. Iară deasupra lui, heruvimii slavei, umbrind preste acoperemânt. Pentru carele nu iaste acum a zice pre amăruntul.
6. Și aceastea așa fiind lucrate, la cortul cel dentâiu pururea întra preoții, slujbele făcând.
7. Iară la cel de al doilea, o dată într’un an, singur arhiereul, nu fără de sânge, carele aducea pentru dânsul și pentru neconoștințele norodului.
8. Aceasta arătând Duhul cel Sfânt că încă să nu se fie arătat calea sfinților, având încă stare cortul cel dentâiu,
9. Care e pildă la vreamea de acum, după carea daruri și jârtve să aduc, neputând după știință să săvârșască pre cela ce slujaște,
10. Numai pren mâncări și băuturi și în multe fealiuri de botezuri și îndireptări de trup, până la tocmirea vremii aflându-se.
11. Iară Hristos venind Arhiereu celor viitoare bunătăți, pren cel mai mare și mai desăvârșit cort, nefăcut de mână, adecă nu la aceștiia zidiri,
12. Nici pren sânge de țapi și de viței, ce prentr’al său sânge întră de o dată la ceale sfinte, veacinică mântuire aflând.
13. Pentru că, de vreame ce sângele juncilor și țapilor și cenușa juncii, stropind pre cei ce-s împreună, sfințeaște, cătră a trupului curățire,
14. Cu cât mai vârtos sângele lui Hristos, carele pren Duh veacinic pre el au adus fără prihană lui Dumnezău, va curăți știința voastră den faptele ceale moarte, ca să slujiți la Dumnezău viu!
15. Și pentru aceaea făgăduinții noao Împăcătoriu iaste, ca făcându-se moartea spre mântuirea greșalelor ce au fost în leagea dentâiu, făgăduința moștenirii cei de veaci să o ia cei chemați.
16. Pentru că, unde e făgăduință, moarte să cuvine a fi celui ce face făgăduința.
17. Pentru că făgăduința e spre morți adevărată, de vreame ce niciodinioară poate, când trăiaște cel ce face făgăduința.
18. Pentru aceaea nici cea dentâiu fără de sânge s’au înnoit.
19. Pentru că grăindu-se de Moisi toată porunca după leage la tot norodul, luând sângele vițeilor și țapilor, cu apă și lână roșie și cu isop, și cartea aceasta, și tot norodul au stropit,
20. Zicând: „Acesta e sângele făgăduinții care au poruncit cătră voi Dumnezău“.
21. Și cortul și toate vasele slujbei cu sângele așijderilea le-au stropit.
22. Și mai toate cu sânge să curățescu, după leage; și fără vărsare de sânge nu să face iertare.
23. Deci trebuie pildele celor den ceriuri cu aceastea a să curăți, iară ceale cerești cu mai bune jârtve decât aceastea.
24. Pentru că nu în sfinte făcute de mâni au întrat Hristos, pildă celor adevărate, ce într’acesta ceriu, acum să să arate feații lui Dumnezău pentru noi.
25. Și nici ca de multe ori să aducă pre el, după cum arhiereul întră în ceale sfinte, pre an, cu sânge striin;
26. De vreame ce s’ar fi căzut el de multe ori a pătimi, den izvodirea lumii, iară acum, o dată, la săvârșirea veacurilor, spre lepădarea păcatului pren jârtva lui s’au arătat.
27. Și, după cum iaste rânduit oamenilor o dată a muri, iară după aceasta judecata e,
28. Așa și Hristos, o dată aducându-se ca a multora păcate a rădica, de al doilea, fără de păcat să va arăta celor ce pre el așteaptă spre mântuire.
CAP 10[modifică]
1. Pentru că Leagea, având umbra bunătăților celor viitoare, iară nu acestaș chipul lucrurilor, cu aceasteaș jârtve, carele aduc pururea pre an, niciodinioară poate pre cei ce să apropie să-i facă desăvârșit;
2. De vreame ce s’ar fi încetatu aducându-se, pentru că nici o conoștință ar mai avea de păcate, ceia ce slujescu, o dată fiind curățiți?
3. Ce întru eale pomenire e păcatelor preste an;
4. Pentru că cu neputință iaste sânge de tauri și de țapi să rădice păcatele.
5. Pentru aceaea, întrând în lume, zice: „Jârtvă și prinos n’ai vrut, iară trup mi’ai întemeiat;
6. Ardere-de-tot și pentru păcat n’ai binevrut.
7. Atuncea am zis: ‘Iată, viu (într’un căpătâiaș de carte scrisu-s’au pentru mine), ca să facu, Dumnezăule, voia ta’“.
8. Mai sus zicând că „jârtvă și prinos și arse-de-tot și pentru-păcat n’ai vrut, nici bine ț’au părut“ (carele după Leage să aducu),
9. Atuncea zise: „Iată, viu, ca să facu, Dumnezăule, voia Ta“. Rădică pre cea dentâiu ca să puie pre a doao.
10. Întru care „voie“ sfințiți sântem pren prinosul trupului lui Iisus Hristos, de o dată.
11. Și tot preotul stă în toate zilele slujind și aceleași de multe ori aducând jârtve, carele niciodinioară pot ca să curățească păcatele.
12. Iară el, o jârtvă aducând pentru păcat, pururea au șăzut în direapta lui Dumnezău,
13. De acii înainte așteptând până să vor pune vrăjmașii lui supt talpele picioarelor lui.
14. Pentru că cu un prinos au săvârșit în veaci pre cei ce să sfințescu.
15. Și mărturiseaște noao și Duhul cel Sfânt
16. Că, după ce au zis mai nainte: „Aceasta e legătura carea voiu pune cătră ei după zilele acealea –zice Domnul–, dând legile meale întru inimile lor și în cugetele lor scrie-voiu pre eale,
17. Și de păcatele lor și de fărădelegile lor nu voiu mai pomeni“.
18. Și, unde e iertare de aceastea, nu mai iaste prinos pentru păcat.
19. Având dirept aceaea, frațior, îndrăznire la întrarea sfintelor cu sângele lui Iisus,
20. Carea au înnoit noao cale proaspătă și vie pren acoperemânt, adecă trupul lui,
21. Și preot mare spre casa lui Dumnezău,
22. Să ne apropiem cu adevărată inimă, întru adeverire de credință, fiind stropiți la inimi de știință rea și scăldați la trup cu apă curată,
23. Să ținem mărturisirea nădejdii neclintită, pentru că credincios e cela ce au făgăduit,
24. Și să socotim unul pre alalt spre îndemnare de dragoste și de fapte bune,
25. Nepărăsind adunarea lor, cum iaste obiceaiul la oarecarii, ce rugând, și cu atât mai vârtos, cu cât vedeți apropiindu-se ziua.
26. Pentru că, de bunăvoie greșind noi după ce am luat conoștința adevărului, n’au mai rămas pentru păcat jârtvă,
27. Iară înfricoșată e oarecarea așteptare de judecată și a focului râvnă vrând să mănânce pre cei împotrivnici.
28. Lepădând neștine leagea lui Moisi, fără de îndurări, pre doao au trei mărturii, moare.
29. Cu cât mai vârtos socotiți cu mai rea certare să să învrednicească cela ce pre Fiiul lui Dumnezău îl va călca și sângele făgăduinții spurcat socotindu-l, întru carele s’au sfințit, și Duhul darului ocărând?
30. Pentru că știm pre cela ce au zis: „A mea e izbândirea, eu voiu răsplăti –zice Domnul; și iarăși– Domnul va judeca pre norodul lui“.
31. Înfricoșat lucru iaste a cădea în mânile lui Dumnezău celui viu!
32. Și vă aduceți aminte de zilele ceale de mai nainte, întru carele, luminându-vă, multă răbdare ați suferit de patime:
33. De o parte cu ocări și cu necazuri fiind în priveală, și de altă parte făcându-vă părtași celor ce petrec așa.
34. Pentru că și cu legăturile meale împreună ați pătimit, și jăfuirea averilor voastre cu bucurie ați priimit, cunoscând a avea voao mai bună aveare în ceriuri și veacinică.
35. Nu lepădați dară îndrăznirea voastră, carea are mare dare de plată!
36. Că aveți trebuința răbdării, ca, voia lui Dumnezău făcându-o, veți lua făgăduința.
37. Că „încă puțin câtuși, câtuși, cel ce e viitoriu veni-va și nu va zăbovi“.
38. Iară „cel dirept den credință va trăi, și de să va apăra, nu bine va sufletul mieu întru el“.
39. Iară noi nu sântem ai apărării spre pieire, ce ai credinții spre câștigarea sufletului.
CAP 11[modifică]
1. Și credința iaste ființa celor nădejduite, lucrurilor celor ce nu să văd dovediri.
2. Pentru că întru aceasta s’au mărturisit cei bătrâni.
3. Cu credința socotim să să fie întemeiat veacurile, cu graiul lui Dumnezău, ca nearătându-să cealea ce să văd că s’au făcut.
4. Cu credința mai multă jârtvă Avel decât Cain au adus lui Dumnezău, pren carele s’au mărturisit a fi dirept, mărturisind Dumnezău de darurile lui; și prentr’însa, murind, încă grăiaște.
5. Cu credința Enoh s’au mutat ca să nu vază moarte: și nu să află, căci l-au mutat pre el Dumnezău, pentru că mai nainte de mutarea lui s’au mărturisit că au bine-plăcut lui Dumnezău.
6. Și fără de credință cu neputință e a bine-plăcea, că trebuie să crează cela ce să apropie la Dumnezău, că iaste, și celora ce-l caută pre el dătătoriu de plată să face.
7. Cu credința arătându-să lui Noe de la Dumnezău pentru cealea ce încă nu să vedea, temându-să, au meșterșuguit chivot spre mântuirea casei lui; pren carea au osândit lumea, și direptății cei după credință fu moștenitoriu.
8. Cu credința chemându-să Avraam, ascultă a ieși la locul carele vrea să-l ia spre moștenire și ieși, neștiind unde vine.
9. Cu credința au nemernicit la pământul făgăduinței, ca pre un pământ strein, în corturi lăcuind cu Isaac și cu Iacov, cei dempreună moștenitori aceiaș făgăduință.
10. Pentru că aștepta cetatea cea ce avea temeliile, al căriia meșter și lucrătoriu iaste Dumnezeu.
11. Cu credința și sângură Sarra puteare spre izvodire de sămânță au luat și, afară den vreamea vârstei, au născut, de vreame ce credincios au socotit pre cela ce au făgăduit.
12. Pentru aceaea, și dentru unul, încă omorât fiind, s’au născut, și aceastea – cumu-s stealele ceriului la mulțime și ca năsipul cel nenumărat de la țărmurele mării.
13. După credință au murit aceștea toți, neluând făgăduințele, ce de departe pre eale văzând, și adeverindu-se și închinându-se și mărturisind că streini și nemearnici sânt pre pământ.
14. Pentru că ceia ce zic unele ca aceastea arată că moșie caută.
15. Și, de ș’ar fi adus aminte de ceaea de la carea au ieșit, ar hi avut vreame a să întoarce.
16. Iară acum mai bună pohtesc, adecă cerească. Pentru aceaea nu să rușinează de ei Dumnezău a să numi lor Dumnezău, pentru că au gătit lor cetate.
17. Cu credința aduse Avraam pre Isaac, ispitindu-se: și pre cel sângur născut îl aducea cela ce făgăduințele priimise!
18. Cătră carele s’au grăit că „Isaac să va chema ție sămânță“.
19. Gândind că și den morți a învie putearnic e Dumnezău: pentru aceaea pre el și în pildă l-au adus.
20. Cu credința pentru ceale viitoare au blagoslovit Isaac pre Iacov și pre Isaf.
21. Cu credința Iacov, murind, pre fieștecarele den fiii lui Iosif au blagoslovit și „s’au închinat la marginea toiagului lui“.
22. Cu credința Iosif, murind, pentru ieșirea fiilor lui Israil au pomenit și pentru oasele lui au poruncit.
23. Cu credința Moisi, născându-se, s’au ascuns trei luni de părinții lui: căci au văzut iscusit copilul și nu s’au temut de porunca împăratului.
24. Cu credința Moisi, mare făcându-se, tăgădui a să zice fecior featei lui Faraon,
25. Mai mult alegând împreună să pață rău cu norodul lui Dumnezău, decât să aibă cea trecătoare a păcatului dulceață;
26. Mai mare bogăție socotind, decât ceale den Eghipet comori, ocara lui Hristos, pentru că căuta la darea platei.
27. Cu credința au lăsat Eghipetul, netemându-se de frica împăratului, pentru că pre cel nevăzut ca cum l-ar vedea au îngăduit.
28. Cu credința au făcut Paștele și vărsarea sângelui, ca nu cel ce pierdea pre cei dentâiu născuți să să atingă de ei.
29. Cu credința au trecut Marea Roșie ca pre uscat, carii ispită luând eghipteanii, s’au înecat.
30. Cu credința zidurile Ierehonului au căzut, încunjurându-se în șapte zile.
31. Cu credința Raav curva n’au pierit împreună cu cei ce n’au ascultat, priimind pre iscoade cu pace.
32. Și ce încă voiu mai zice? Pentru că sfârși-mi-se-va mie vreamea povestind pentru Ghedeon și Varac și Sampson și Ieftae și pentru David și Samuil și prorocii!
33. Carii pentru credința au biruit împărății, au făcut direptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins putearea focului, au scăpat de ascuțitul sabiei, s’au întărit de slăbiciune, s’au făcut tari în războiu, taberile vrăjmașilor au înfrânt,
35. Luară muierile, dentru înviare, pre morții lor; iară alții s’au muncit, nepriimind mântuirea, ca mai bună înviare să dobândească.
36. Și alții de batjocuri și de bătăi ispită au luat și încă în legături și în temniță;
37. Cu pietri s’au omorât, fierăstruitu-s’au; ispititu-s’au, cu ucidere, de sabie au murit, îmblat-au cu cojoace, cu piei de capre, lipsindu-se, necăjindu-se, chinuindu-se–
38. Cărora nu era vreadnică lumea–, în pustiiu rătăcind și în măguri și în peșteri, și în crăpăturile pământului.
39. Și aceștea toți, mărturisindu-se pren credință, n’au luat făgăduința,
40. Dumnezău pentru noi oarece mai bun mai nainte văzând, ca nu fără de noi să să săvârșască.
CAP 12[modifică]
1. Derept aceaea și noi, având atâta nor de mărturii prejur noi zăcând, sarcina toată lepădând și păcatul cel cu bun prilejiu, pren răbdare să alergăm la lupta ce iaste înaintea noastră;
2. Căutând spre începătoriul credinții și săvârșitoriul Iisus, carele, în locul bucuriei ce era înaintea lui, răbdă cruce, de rușine negândind, și de-a direapta scaunului lui Dumnăzău au șăzut.
3. Pentru că socotiți pre cela ce ca aceasta împotrivire au răbdat de cei păcătoși spre el, ca să nu vă osteniți, sufletele voastre slăbind.
4. Că încă nu până la sânge ați stătut împotrivă, spre păcat împotrivă lepădându-vă.
5. Și ați uitat mângâiarea carea voao ca unor fii povesteaște: „Fiiul Mieu, nu fi nebăgătoriu de samă de certarea Domnului, nici te slăbi, de dânsul mustrându-te.
6. Pentru că pre carele iubeaște Domnul îl ceartă și bate pre tot fiiul pre carele îl priimeaște“.
7. De veți răbda certarea, ca unor fii voao să apropie Dumnezău. Căci care iaste fiiul pre carele nu-l ceartă tatăl?
8. Iară de sânteți fără de învățătură căriia părtaș s’au făcut toți, poate fi că copili sânteți, și nu fii.
9. Apoi, pre ai trupului nostru părinți avemu-i certători și ne înfruntăm; nu cu mult mai vârtos ne vom supune la Părintele duhurilor și vom trăi?
10. Pentru că ceia spre puține zile, după cum li să părea lor, certa, iară Acesta, spre folos, ca să ne împreunăm svințirii lui.
11. Și toată certarea într’acel ceas nu ni să pare de bucurie a fi, ce de mâhnire; iară mai apoi roadă de pacea direptății dă celor ce pre ea sânt deprinși.
12. Pentru aceaea ceale slobozite mâni și ceale slăbănoage genuche îndireptați-le.
13. Și roade direapte faceți picioarelor voastre, ca nu ce e șchiop să să răstoarne, ce să să vindece mai vârtos.
14. Pacea goniți cu toți și svințirea, fără de carele nimenea nu va vedea pre Domnul;
15. Socotind ca nu neștine să fie scăzut den darul lui Dumnezău, ca nu vreo rădăcină de amărăciune, în sus odrăslind, dodeiaște, și pren aceasta să vor pângări mulți.
16. Să nu fie cineva curvariu, au spurcat ca Isaf, carele pentru o mâncare au vândut nașterile dentâiu ale lui.
17. Pentru că știți că și mai apoi, vrând să moștenească blagoslovenia, să îndelungă, pentru că loc de pocăință n’au aflat, măcară că și cu lacrămi o au cerșut pre ea.
18. Pentru că nu v’ați apropiat la măgura ce să pipăia și arsă cu foc și cu nori și cu întunearec și cu ceață,
19. Și la sunet de trâmbiță și la glas de graiuri, carele auzindu-l, să feriră, ca să nu să mai adaogă lor cuvânt,
20. –Pentru că nu putea răbda ce să răspundea: „Măcară fiară de să vrea atinge de măgură, cu pietri să vrea omorî, au cu zvârlituri să vrea săgeta“.
21. Și așa infricoșată era cea ce să năluciia, Moisi zise: „Plin de frică sânt și de cutremur“–,
22. Ce v’ați apropiat la măgura Sionului și la cetatea lui Dumnezău celui viu, la Ierusalimul cel ceresc, și la zbor de zeci de mii de îngeri.
23. Și la beseareca celor dentâiu născuți, în ceriuri scriși, și la Judecătoriul tuturor, Dumnezău, și la duhurile direpților ceale săvârșite,
24. Și al testamentului nou împăcătoriu Iisus și cu stropirea sângelui, mai bune grăind decât Avel.
25. Căutați nu părăsiți pre cela ce grăiaște. Că de n’au scăpat aceia părăsând pre cela ce pre pământ era, cu mult mai vârtos noi, ceia ce pre cel den ceriu urâm,
26. Al căruia glas pământul au cutremurat atuncea, iară acum s’au făgăduit zicând:
27. „Încă o dată eu voiu clăti nu numai pământul, ce și ceriul“. Iară acest „încă o dată“ arată primenirea celor ce să clătescu, ca unor făcute, ca să rămâie ceale ce nu să clătescu.
28. Pentru aceaea, împărăție neclătită luând, avem dar pren carele slujim cu bună plăceare lui Dumnezău, cu rușine și teamere.
29. Pentru că „Dumnezăul nostru focu iaste mistuitoriu“.
CAP 13[modifică]
1. Iubirea de frați să rămâie.
2. De iubirea de striini nu vă uitareți, pentru că pren aceasta, neștiind, oarecarii sălășluiră îngeri.
3. Aduceți-vă aminte de cei legați, ca când aț fi legați; cu cei ce pat rău, ca cum și voi sânteți cu trup.
4. Cinstită e nunta întru toate și culcarea nespurcată, iară pre curvari și pre preacurvari judeca-i-va Dumnezău.
5. Neiubitori de argint să vă fie obiceaiul, destuliți fiind cu cealea ce aveți, pentru că el au zis: „Nu te voiu lăsa, nici te voiu părăsi“.
6. Deci cu îndrăznire noi să zicem: „Domnul îm iaste mie ajutoriu și nu mă voiu teame: ce-m va face mie omul?“
7. Aduceți-vă aminte de povățuitorii voștri, carii au grăit voao cuvântul lui Dumnezău; cărora căutând istovul petreacerii, asemănați-vă la credință!
8. Iisus Hristos, ieri și astăzi, acestași e, și în veaci!
9. Cu învățături de multe fealiuri și striine nu vă învăluiți; pentru că bine e cu daru să să adeverească inima, nu cu mâncări, întru carele nu s’au folosit ceia ce au umblat.
10. Avem jârtăvnic den carele a mânca nu avem voie, cei ce slujescu cortului.
11. Pentru că al cărora dobitoace „sânge să bagă înlăuntru, pentru păcat, la ceale sfinte“, pren arhiereu, ale acestora trupuri „să ardu afară den tabără“.
12. Pentru aceaea și Iisus, ca să sfințească pren sângele lui pre norod, afară den poartă au pătimit.
13. Deci să ieșim cătră el afară den tabără, ocara lui purtându-o.
14. Pentru că nu avem aici cetate stătătoare, ce cea viitoare căutăm.
15. Pren el dară aducem jârtvă de laudă pururea lui Dumnezău, adecă roada buzelor ce mărturisescu numele lui.
16. Iară a facerii de bine și a împreunării nu uitareți; pentru că, cu jârtve ca aceastea, bine să place lui Dumnezău.
17. Plecați-vă povățuitorilor voștri și vă supuneți, pentru că ei priveaghe pentru sufletele voastre, ca să dea samă, ca cu bucurie aceasta să o facă, și nu suspinând, pentru că fără de folos iaste voao aceasta.
18. Rugați-vă pentru noi; pentru că nădejduim că bună știință avem, întru toate binevrând să petreacem.
19. Și mai mult rog aceasta să faceți, ca mai curând să sosescu la voi.
20. Iară Dumnezăul păcii, cela ce au scos den morți pre „Păstoriul oilor“, pre cel mare, „în sânge de făgăduință veacinică“, pre Domnul nostru Iisus,
21. Să vă întemeiaze pre voi în tot lucrul bun, ca să faceți voia lui, făcând întru voi ce e bine-plăcut înaintea lui, pren Iisus Hristos, căruia e mărirea în veacii veacilor. Amin.
22. Și rog pre voi, fraților, îngăduiți cuvântul mângâierii, pentru că pre scurt am scris voao.
23. Să știți pre fratele Timotheiu că e slobod; cu carele, de va veni mai curund, vedea-voiu pre voi. Închinați-vă tuturor povățuitorilor voștri și tuturor sfinților.
24. Închină-să voao cei de la Italia.
25. Darul cu toți cu voi. Amin.
Cătră evrei s’au scris de la Italia, pren Timotheiu.
| ▲ Începutul paginii. |