Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului

Jump to navigation Jump to search
←←Balada V: Uriașul Balade de Victor Hugo
(Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului)
Balada VII: Vălmășeala→→
Traducere de Constantin Negruzzi - 1839


Dulce e moartea viind când iubești.
Desportes, Sonet

„Domnul duce de Bretania
Aduna mai mulți voinici.
De la Nante la Mortania
Vasalii săi mari și mici.

Baroni cu frumoase arme
Ce șed în mândre cetăți,
Toți oșteni fruntași ce-n larme
Au fost în mai multe dăți.

Pintre dânșii unul este
Cu care m-am logodit,
Între vitezi are veste,
Și de toți este iubit.

Poartă haine înfirate
De-i și simplu trâmbițaș,
Cine-l vede îl socoate
Căpitan iar nu ostaș.

Când era ca să pornească
M-am rugat lui Dumnezeu,
Sântul înger să păzească
Pre scump logodnicul meu.

Pre duhovnicul părinte
Să se roage l-am rugat,
Cu smerenie ferbinte.
Pentru oricare soldat.

Și la Sânta Născătoare
Trei făclii am hărăzit;
Cu lacrimi și cu ardoare
Să port am făgăduit

La grumaz sunte metanii;
Și pân va veni aici,
Să citesc numai cazanii
De-a sânților mucenici.

Ah, sunt pre nerăbdătoare
Să-l văd că s-a înturnat ;
N-am primit nici o scrisoare
De când d-aici a plecat!

O vasală pagi nu are
Nici vasalul scutieri,
Când se află-n depărtare
Să-și poată da-nștiințări.

Astăzi de la bătălie
Toți oștenii noștri vin,
El cu dânșii a să fie
Pe lâng al nostru stăpân.

Înaintea ducei poartă
Pagiul steagul său ducal,
Priviți cum toți pe poartă
Întră ca un mare val.

Vedeți calul său în frunte
Pene roși pe cap purtând.
Cum trece-n fugă pe punte,
Tot sărind și nechezând.

Veniți acum, surioare,
Vă grăbiți a vă găti,
Trumbeța-i răsunătoare
De voiți a auzi.

Mândru să-l vedeți cum vine
Sub coiful său de oțel,
Manta cusută de mine
Negreșit va fi pe el.

Vrăjitoarea blăstemată
Ieri așa îmi proroci:
Din a trumbacilor ceată
Unul, zise, va lipsi.

Dumnezeu să mă ferească!
Toată noaptea m-am rugat,
Sânții îngeri să păzească,
Pre al meu amorezat.

Însă baba afurisită?
Țintirimu-mi arătă,
Și c-o zâmbire cumplită,
Aste ea îmi cuvântă:

Tu nu mai gândi la dânsul
De mă crezi, copila mea;
Că-n deșert îți va fi plânsul,
Mâni aici te voi vedea!

Dar ce gândesc la-ntristare?
S-aud tobele vuind,
Ostașii întră călare;
Se văd steaguri fâlfâind.

Întâi clerul naintează
Și cu călărimea grea,
Apoi baronii urmează,
Îmbrăcați în catifea.

Scutierii trec acuma
Purtând paveze în mâni,
Călări pe cai albi ca spuma,
Și urmând p-ai lor stăpâni.

Văd armele strălucite
Vestiților templieri;
De pe zalele-aurite.
Se cunosc că-s cavaleri.

Corpul arcașilor trece
Toți cu peptare de bou,
Car de care se întrece,
A s-arata un erou.

Ducele n-a să-ntârzie!
Văd cavaleri și ostași,
Lângă el trebui să fie
Și ceata de trâmbițași,

Luați seama, surioare,
Să vedeți pe-al meu iubit;
Însă-l veți cunoaște oare? —
Trâmbițașii au sosit...“

Ca să-l vadă să rădică,
Pintre gloată-l căuta;
Dar leșină și jos pică!—
Iubitul ei nu era...