Balada VII: Vălmășeala

Jump to navigation Jump to search
←←Balada VI: Domnul I. F. Logodnica trâmbițașului Balade de Victor Hugo
(Balada VII: Vălmășeala)
Balada VIII: Domnului L. Boulanger. Amândoi arcașii→→
Traducere de Constantin Negruzzi - 1839


Armiile se mișcă; izbirea lor e strașnică,
luptătorii sunt strașnici, ranele strașnice, războiul strașnic.
Gonzalo Berceo, Bătălia de la Simancas

Păstor! Ia altă cale. — La poala celei coaste
Privești tu două cete de oameni mulți de oaste?
Vezi pâlcurile dese de lance ascuțite,
Stând gata să s-arunce în sânge și omor?
S-opriră să se lupte pe plaile-nflorite.
Te sparie-a lor strigăt?... Acesta-i cântul lor!

„Alergați cu grabă mare
Vulturi lacomi, bufne, corbi.
Veniți iute la mâncare,
Lăsați cuibul de prin sorbi.
Vrăjmașul a să-și dea duhul!
Faceți să geamă văzduhul
De-a voastre triste strigări.
Peară dușmănesc norodul!
Popa le-a cetit prohodul;
Moară-n plâns și văietări!“

Ronan, prințul de Galii, baronul Normandiei
Aice vror să-și cerce puterea ostășiei.
Vitezi sunt normandezii, iar galii ageri foarte;
Cu arme strălucite sunt unii îmbrăcați,
Ceilalți pe a lor frunte deprinsu-s-au să poarte
Coifuri, unde s-arată dinți de lup încleștați.

„Ce ne pasă dacă plânge
Văduva neâncetat?
Noi mâni vom spală de sânge
Brațul nostru încruntat.
Rangurile să ne strângem
Pe vrăjmaș ca să-l înfrângem
Să-l perdem de pe pământ!
Brazdele arse de soare.
Ce le calcă în picioare
Să le fie un mormânt!“

S-a dat semnul bătăiei. — Prin valuri colbăite,
Ca trosnetul răsună a lor urme-ncâlcite.
Precum sunt doi cai negri ce rod a lor zăbale,
Precum doi strașnici tauri care se luptă-n munți,
Acest fel aste două grămăzi de fer și zale,
Își sfarmă în izbire a lor de oțel frunți.

„Mergeți, ostași, cale bună!
Biruință vă urez!
Toba saxonă răsună
Și buciumul normandez.
Junghi și săbii ascuțite,
Alebărzi mult oțelite
Pintre zali vă faceți loc;
Stați înfipte,-omorâtoare,
În peptele zvâcnitoare,
Ca niște raze de foc!“

Soarele nu se vede. — Lumina lui cuprinsă
De spaimă, stă deasupra acei flăcări întinse,
Precum un scut roșatic într-un cuptor de focuri.
Cu aburi groși de sânge ferul se învăli.
Drumețul ce privește aceste crunte jocuri,
Că iadul se deschise acolo el gândi!

„Dar jocul se prelungește
Vitezilor luptători;
Rang piste rang năvălește.
Pulberea se-nalță-n nori.
Voinicul calcă-n picioare
Pre rănitul care moare;

Iar pedestrul doborât
În cumplita năpustire,
Subt a calului izbire,
A căzut și a perit!“

Ce zgomot trist de arme! Ce țipete fioroase!
În spate galii poartă pei grele și flocoase;
Desprețuind a lancei împungeri ucigașe,
Pe-ai lor morți vror să moară ca niște bravi ostași.
Ei pare că înjură cu a lor fețe trufașe
Normanda călărime pe caii uriași!

„Care-au frânt în bătălie
Lancele, săbii și junghi,
Lupte-se cu bărbăție
Cu mâni, cu dinți și cu unghi.
Lupii or să se răpadă,
Și-n gura lor or să cadă
Cei ce n-au căzut sub fer.
Murim moarte vitezească,
Ziua în mâni să ne găsească,
Cu a săbiei mâner!“

Păstor! acuma vino.— Apuse-a zilei rază;
Lovirele-n întunec mai groznic scânteiază;
Sângele șiroiește, și caii trudiți zbeară;
Veselă așteaptă moartea l-a tartarului porți.
Ș-acești sângeroși oameni în lupta lor amară,
Mâni vor gusta odihnă, învingători sau morți!