America și românii din America/Șapte conferințe/5. Românii

 

Ⅴ.
Românii.

---

In această conferință îmi îndeplinesc o datorie față de Românii din America.

Românii din America îmi păreau altfel înainte de a merge acolo, decât pe urmă Este o legendă a Românilor din America, și această legendă este bine să o înlăturăm, fiindcă legenda face pe mulți oameni să călătorească în America în vederea unor profituri materiale, pe care nu e bine să le caute, nici din punctul de vedere al bunei cuviinți, și, pe de altă parte, fiindcă nici nu ajung la dânsele.

Legenda Românilor din America este aceasta: că ei sunt foarte numeroși. Ni se dau cifre fantastice, uimitoare. Atunci când cauți mai de aproape, vezi că ele nu există și nici n’au existat vre-odată. Călătoriile Românilor în America sânt în legătură cu anume posibilități de desvoltare, foarte variate. Foarte variate, dar nu și foarte întinse, — aceasta chiar înainte de restricțiile actuale, puse la imigrare.

Se știe că, acuma, Americanii, voind să facă a fierbe al lor „melting pot”, de asimilare a tuturor raselor, au introdus un fel de raționalisare a imigrării. Se prevede un anumit număr de imigranți pentru fiecare țară, cari pot fi primiți în fiecare an în America. In ce ne privește pe noi, numărul acesta este foarte mic. Și de aceia toți oamenii săraci cari se îngrămădesc necontenit la birourile de pașapoarte, își pierd vremea degeaba. Unii dintre dânșii, poate când vor ajunge la vrâsta de patru sute de ani vor putea fi primiți în America, dar înainte de a-această respectabilă vrâstă hotărât că nu. Fiindcă, precum spuneam, în Amerțca nu sânt primiți mai mult decât d anumită cifră pe an, și, cedata împlinita cifra, nu mai întră nimeni.

Știu foarte bine că sânt și mijloace de a scăpa con-tingentării americane. Măsurile restrictive nu există în Canada și nu există în Mexic, cele două țeri vecine, la Nord și la Sud, „cu Ștatele-Unite. Și, atunci, unii Români fac așa: iau pașaport pentru Canada, și încearcă să se strecoare de aici în Statele-Unite, ori iau pașaport pentru Mexic, de unde caută să pătrundă prin granița de Sud în Statele-Unite. Insă în niciun cas procedeul nu este recomandabil. Nu, din punct de vedere moral: Americanii nu vor mai mulți Români decât atâta, și atunci de ce să se îndese în locul unde nu-i poftește nimeni? Din fericire, această interzicere nu este numai pentru noi, ci pentru toate națiile. Americanii vreau să creeze o societate unitară, și atunci emigranții noi îi supără. Dacă, din punct de vedere american, este bine sau ba, altă chestiune. Americanii stabiliți, aceia nu se înmulțesc. De la prima generație ei mărgenesc numărul copiilor. In a doua nu-i au aproape de loc. Și atunci se poate întâmpla Ca previsiunile făcute, cu o mare seninătate de conștiință, de un sociolog american să se realiseze, să vie, adecă, o vreme când Aframericanii se vor confunda cu rasa albă, și va fi o singură rasă. Dar se poate întâmpla ca acea rasă să nu fie tocmai albă, ci de un negru foarte pronunțat, cu toate instinctele care se pol ascunde supt această rasă neagră.

In general, orice clasă superioară care margenește numărul nașterilor, de chide drumul pentru o plasă inferioară care-i ia locul. E bine să o știe și societatea românească, de exemplu cea din Banat, unde mărgeniiea naște-orilor este scandaloasă și criminală; sânt case cu un singur copil sau cu niciunul; Șvabii și Sârbii fac același lucru, și resultatul va fi că satele vor ajunge pe mânile Țiganilor, cari nu mărgenesc nașterile.

Deci, numărul Românilor în America nu poate să fie așa de mare cum își închipuie lumea.

Pe de altă parte, se crede- că Românii din America sânt oameni extraordinar de bogați. Prin urmare, orice om politic român căruia îi trebuie bani pentru alegeri, orice gazetar care se găsește în situația în care tocmai mi se spune că se găsește ziarul mieu,— din care pricină poate peste câtăva vreme, ca o mulțămîtă a societății românești pentru ce a însemnat acest ziar în țimpul războiului, el ar fi silit să-și înceteze apariția—, orice ziarist, zic, care n’are cu ce scoate ziarul, crede că poate apela la Românii din America. Oamenii au punga plină de dolari. Dolarii li curg prin toate buzunarele, și, buzunarele fiind sparte, n’are decât să întindă cineva, supt buzunar, palma pentru ca să i se umple de dolari.

Și, atunci, pleacă fel de fel de oameni în America având acest gând.

Când am plecat eu în America, erau prieteni care-mi spuneau: ai să faci o călătorie strașnică și foarte profitabilă, pentru că, imediat ce au să te vadă Românii din America, or să-ți dea un automobil și fondul pentru întreținerea lui. Iar, pe lângă aceasta, cum or să afle că „Neamul Românesc”, gazeta d-tale, este în primejdie, o să se gândească la vremea războiului, și subvențiile vor fi așa de multe, încât o să trebuiască să închiriezi un vapor special pentru d-ta, din causa sacilor cu dolari, pe cari o să-i cari în România.

Deci, două păreri: că Românii sânt extraordinar de numeroși în America și, al doilea, că sânt foarte bogați, un fel de mari negustori, industriași, capitaliști.

A treia părere este că Românii din America sânt niște intelectuali, cu gândul numai la tricolorul românesc, la casa lor din țară, că inima li bate numai pentru lucru

(imagine)

Misiunea S Ioan de Capistrano.

(imagine)

Tile, bune sau rele, care sânt la noi, firește lăudând pe cele "bune, iertând pe cele rele. Și, dacă aceia de facem noi în țară se iartă ceva mai greu, este pentru că ei nu-și dau sama de împrejurările grozave în care ne găsim.

Se Uiai crede că Românii aceștia din America au atâta timp liber, încât de dimineață pănă seara nu fac decât să •cultiv», în forma cea țnai romantică, patriotismul și naționalismul românesc. Pentru aceasta iau și cetesc frumoasa gazetă care se numește „America”, Joarte bine redactată și de care voiu avea prilejul să vorbesc pe urmă.

își închipuie lumea că întăia grijă a Românilor din America, îndată ce sc scoală — și evident se scoală foarte “târziu, pentru că Românul este capitalist—, e să deschidă . gazeta, ca să vadă cum stăm cu lăcustele din Dobrogea, și la orice năcaz al nostru ei sânt gata a trimete un șir nesfârșit de dolari celor din țară.

Dimineața, cântă „Deșteaptă-te Române”, la dejun „Trăiască Regele”, către seară își aduc aminte de „La arme” și-l cântă înainte de a se așeza la masă pentru prânz, un prânz foarte copios.

Româțjii din America ar trăi deci ca într’un fel de „pays •de Cocagne”, o țară' a bielșugului, în care trebuie să se •ducă toată lumea care nu vrea să muncească, pentru a-și reface situația materială.

Ce n’am auzit în America de pe urma unor anumite drumuri, făcute acolo! Ce ecouri ale luptelor politice de la noi! Și mi se spunea: 4,dar-d-ta nu ni spui lucrurile așa cum le ăpunea domnul cutare, ca!re a fost înaintea d-tale”. Și trebuia să răspund: „Nu, pentru că nu mă chiamăj așa cum se chema domnul cutare”, nu voiu zice și eu: „,Mă voiu presinta înaintea regelui și-i voiu spune: „Rege, America este republică! Ori faci Ministeriul așa și așa, «ori poporul Va veni și îți va cere socoteală”.

Și aici este o foarte mare greșală să se creadă că acolo în America poți întrebuința un astfel de limbagiu. Americanii sânt republicani, fără îndoială, dar republica lor este une ori foarte conservativă, și, pentru că au trecut prin școli, ei Știu imposibilitatea morală și socială de a> întrebuința un anumit limbagiu.

Drumul acesta în America s’a făcut totuși și une ori a adus foloase, dar, hotărât, pentru astfel de foloase nu trebuie să întreprindă cineva drutnul în America. Gândul că.-în America sânt oameni cari te pot ținea necontenit pe-palme, satisfăcând toate dorințile și toate capriciile d-tale^ trebuie părăsit.

Se mai credfe că Americanii au obiceiul, când pleci, să-ți facă darurile cele mai extrordinare, încât din darurile adunate să poată trai emul câ-țiva ani de zile.

Sânt persoane care se stabilesc pe acolo, pentru a re-presinta cultura românească, gata a tipări^ tot felul de-cărți, pe care să le plătească Ministeriul din București. Oamenii pot 1'i înșelați și -m A meiica și în România și în, orice parte din lume, pentru ca 1 mea este așa, încât cu obrăznicia răzbești cu siguranță. Greutatea petitru mulți oameni este să o aibă. Oamenii cinstiți, muncitori, morali sânt, oriunde, prada oricăriu șarlatan. Multe succese românești la Paris se explică astfel. De îndată ce vede France-sul, și prin urmare Americanul, pe un om cu o siguranță extraordinară, luându-și aiere grozave, parând că. în el se cuprind comori întregi de știință, vorbind de importanța lui în țară la dânsul, își zice: ca să aibă cineva un astfel de obraz, trebuie să fie deosebit de important, și cum n’are mijlocul de verificare, îl acceptă. Aceasta însă este o nota tot atât de bună pentru cel caret se lașa înșelat, pe cât e de rea pentru înșelător.

Legenda aceasta întreagă noi trebuie să o înlăturăm.

E adevărat că se pot duce cu succes în America oameni capabili' sa resiste la orice, să treacă printr’o închisoare pentru a face avere și printr’o a doua închisoare pentru a o crește. Oameni de aceștia se pot duce și se pot impune. june ori și ca prinți și conți; vor găsi oameni pe cari să-L

înșele. Vor răzbi și băieți frumoși de la noi, cari să se ofere unor doamne de anumită vrâstă. In America mi s’a "vorbit de un prinț Popescu și un conte Popescu; contele era la New-York, iar prințul la Chicago. Contele o ducea ceva mai greu, dar prințul mult mai bine, împrumutând, de la toată lumea, pentru a cumpăra bomboane și buchete, pe care le oferia unei moștenitoare de mulți dolari, izbutind 6ă fie acceptat de dânsa, care a avut plăcerea să fie, astfel, câteva zile .principesa Popescu. Cum nu știa nimic despre România, a fost încântată de această înălțare socială așa de neașteptată și așa de scump plătită. Dar, cum omul era ce era, i-a căzut masca după câtăva vreme, și princesa Popescu a văzut cu cine are -a face/

încă odată, legenda aceasta a Americei bogate, ușoară de înșelat, doritoare de a primi pe orice Român, fie și aventurier și șarlatan, pe orice secătură, din care Speță orașul nostru produce într’o măsură așa de mare, și cari nu sânt buni decât să fabrici din ei negru animal pentru vax sau altă întrebuințare chimică, legenda că ar •putea merge cineva în America pentru ca toată societatea americană să-i iasă înainte^ j?i Românii și Evreii, — bine înțeles Evreul român trebuie să fie un bancher cu o pungă formidabilă și, mai ales, dacă te recomanzi ca antisemit, se grăbește să-ți dea cheile casei de fer, pentru ca să fii mai blajin cu coreligionarii lui—, trebuie părăsită.

Românii din America însemnează altceva, și în ce pricește numărul lor, și în ce privește proveniența lor felul lor de viață, viața lor culturală, aspirațiile lor și posibilitățile lor de viitor.

Se vor înfățișa lucrurile reale, așa cum o poate face cineva care a trăit mai bine de două luni în mijlocul lor și â mers aproape în toate centrele unde se găsesc Români, chiar și în localitățile unde nu erau decât câteva sute. Nu pot, să zic că i-am văzut pe toți, căci este foarte greu să aduni oameni așa de răspândiți și unii rupți de comu-l-nitatea sufletească a poporului românesc, dar cea mai. mare parte dintre dânșii i-am văzut. Ceia ce vă voiu spune ded nu este luat din cărți, ci din realitate. De altfel, în tot ce spun eu, partea luată din cărți este de obiceiu foarte-.restrânsă. De multă vreme nu mai cred în cărți.

Când vorbesc despre Românii din America, înțeleg pe acei din Statele-Unite. In afară de ei și de cei din Canada, e o dubioasă colonie românească în Mexic, unde se zice că ar fi un sat format din vreo patruzeci de familii, care vorbesc o românească amestecată cu sjpanio-lește. M’am interesat: unii mi-au spus că este o legendă, înțeleg pe Românii din Statele-Unite, nu și pe RomâniL din Canada, cari sânt numeroși, câteva zeci de mii de Români, cu totul deosebiți însă de Românii din Statele-Unite. Ei sânt alezați mai ales în provincia Saskatchewan și se ocupă cu agricultura. Au ferme, unii dintre dânșii sânt bogați, chiar foarte bogați, dar rău organisați. Au o gazetă pe care o scoate un domn, Romaneti, care a fost și consul al României, dar oonsulatul a fost suprimat. Românii în Canada sunt însă risipiți la distanțe enorme, pe când cei din Statele-Unite- represintă o oarecare forță, pentru că-sânt cu miile, ba chiar cu zecile de mii împreună, în același loc.

Cu privire la Românii din America, avem o carte a d-lui Druțu, de vre-o 500 de pagini, și de curând a apărut una englesă, foarte bună, a unei domnișoare din Constanța, Cristina Galitzi, care a făcut studii de sociologie în București, a trecut în urmă în America, unde a luat doctoratul la Universitatea Columbia din New-York, Cartea, domnișoarei Galitzi, care s’â întors de curând în, țară, este q scriere sociologică și cuprinde foarte multă documentare umană, culeasă la fața locului, iar în afară de aceasta o cercetare critică a considerațiilor filosofice pe carele fac Americanii astăzi în ce privește pe coloniști, și soluțiile pe care ei le dau chestiunii ooloniștilor. Cartea.

(imagine)

Evrei din America.

e foarte bine informată, bine gândită și scrisă tntr’o formă plăcută.

Românii aceștia din Statele-Unite, cari se pot cunoaște din aceste cărți, se pot cunoaște mai bine încă stând în mijlocul lor. Fiindcă viața lor, fără să fie foarte variată, oferă deosebiri locale, deosebiri de clasă socială și deosebiri individuale, de care -trebuie să ținem samă.

Românii din Canada așteaptă ceasul lor. Acolo ar trebui un om devotat, care să meargă din loc în loc. Veți zice: poate un artist dramatic. Nu, vă rog. Liga Culturală a trimis cândva doi artiști de la noi, cari ei s’au pre-sintat la Ligă și au cerut să fie patronați de dânsa, pentru a merge în America. Au dat multe represintații și au fost pretutindeni bine primiți. Insă ar trebui un control, în ce privește spectacolele care se dau; mai ales că la ele asistă ,și străini, și fără îndoială că arta noastră populară nu consistă in niște strigăte quasi-musicale, după sistemul Negrilor, cari bălăbănesc mâinile și picioarele atunci când cântă, și nu consistă din greoaie țopăieli care au pretenția de a înfățișa ceia ce are mai grațios danțul nostru popular. Chiar când artistul este un om foarte inteligent, capabil de a crea un fel de folklore special, cu toate acestea trebuie să se ferească de a cădea în anume vulgarități, care trezesc, e drept, imediat râsul solid al muncitorilor noștri, dar de sigur că noi nu trebuie să ne coborâm la un anume nivel, ci trebuie să-i ridicăm pe ai noștri după putință, la nivelul la care soarta ne-a ajutat pe noi să ne ridicăm.

In Canada ar trebui mai mult decât atâta; ar trebui —fiindcă sânt cele două Biserici: ortodoxă și unită, și mai este represintantul celei de a treilea Biserici, baptistă, care în Statele-Unite are foarte mulți credincioși — un preot, un călugăr lipsit de iubire de arginți și de o curățenie de viață exemplară. Altfel se poate întâmpla cașul, frecvent în Statele-Unite, în care fostul muncitor de Ieri se duce la episcopul rusesc din New-York, ca să-l facă preot. Lumea care-i cunoscuse însă situația anterioară, na-turaj nu poate/fi deosebit de -respectuoasă față de preotul improvisat. Trebuie deci un cleric cu temperament de misionar, care să meargă din loc în loc, să petreacă o bucată de vreme într’o localitate, altă bucată de vreme în-tr’altă localitate. In Canada, în special, acest preot ar face o bună treabă, între altele și pentru faptul că Englesii nu urmăresc nicio desnaționalisare; n’au nevoie să desnațio-onaliseze; aparatul școlar de desnaționalisare nu funcționează și în Canada. Pe de altă parte, desnaționalisarca prin influența mediului nu se poate face, pentru motivul că Românii, trăind în sate, nu sânt încunjurați din toate părțile de Englesi, cari să-i poată desnaționalisa. Și mai este un avantagiu; acela că în Canada Românii pot să întâlnească Francesi, cari să-i susțină. In general vorbind însă, și în Canada, dacă nu găsește cineva câmp să lucreze și nu ajunge să-și facă o fermă, o duce destul de greu. Mi s’a întâmplat, când am trecut granița, să întâl-tâlnesc grupuri întregi de Români înaintea ușii bisericei din Windsor, toți împovărați de familii, cu mulți copii. Am întâlnit un Botoșănean, de la mine, care n’avea de lucru de o mulțime de vreme. L-am întrebat de ce nu se întoarce. Am crezut că e vorba poale de o deșertare necugetată, și i-am spus că au foșt iertați desertorii. El mi-a răspuns: „da, dar nu mă iartă mijloacele din buzunar”. N’au cu ce plăti vaporul să se întoarcă în țară. Sânt unele cașuri cu totul duioase. In cutare localitate cali-forniană, am fost primit de o familie, compusă din bunic, fiu și tetele acestuia, cu tricolorul și buchete. Erau Bucovineni. Acel care represinta generația actuală, fusese profesor în Canada, iar în California îndeplinia nu știu ce funcțiune manuală. Când am întrebat pe oamenii aceștia voinici, inteligenți, cu fete frumoase, de ce nu se întorc în țară, li-au venit Iăcramile în ochi și mi-ș.u spus; „Ce mare pomană v’ați face dv. dacă ne-ați readuce în țâră!”. Vă puteți închipui, în Bucovina de Nord, unde

(imagine)

Înaintea unei școli americane.

(imagine)

Defilare de societăți americane.

ne gâtuie Rutenii, ce mare folos ar fi dacă. am așeza o astfel de gospodărie, de oameni știutori de carte, cari au fost în contact cu o înaltă civilisație și cari ar birui cu desăvârșire, prin însușirile sufletești și dorul de țară satisfăcut, mediul inferior de care ar fi încunjurați.

In Statele-Unile Românii nu pot fi mai mult decât 120 de mii. Pe lângă aceștia, «este o populație evreiască, într’a-devăr numeroasa, populație care, trebuie să o spun,—căci, dacan’aș spune-o, n’aș fi onest, sincer și drept, cum cred că am fost în totdeauna, este alcătuită din oameni cari vorbesc românește, foarte frumos românește. A doua generație chiar vorbește românește, dfe și n'are niciun interes să vorbească această limbă, și vorbesc românește cu un foarte frumos accent; accentul cel rău din țară I-au pierdut, trăind în tovărășia Românilor. Au relații de afaceri cu Românii, și-i împrumută în condiții mult mai bune decât bancherul american. Este adevărat însă, de oare ce temperamentul națiunii este foarte nervos, că, îndată ce vine câte o minciună, că pe la noi a fost un pogrom, că s’au ars sate întregi, că a fost pârlit pe foc un rabin — și când eram eu în America au venit de multe ori știri de acestea , atunci toți aleargă la consulat și la Legație să întrebe dacă este adevărat. Eu li-am spus: „domnilor, nu credeți; n’am apucat niciodată așa ceva; s’a aruncat doar cu pietre în câteva geamuri, de câțiva băieți a căror educație are oarecare defecte, dar aceasta se întâmplă în orice fel de nație.- Nu -e niciun motiv ca d-voastră să primiți lucrurile așa”. Și li-am spus, cu toată severitatea: „Când aveți plângeri, nu la New York, ci la București să le înaintați; în fața conștiinții sănătoase a poporului român, acolo se pledează procesele, nu în străinătate, pe basă de fapte închipuite”.

Nu odată mi s’a întâmplat să aud pe oamenii aceștia mărturisind o credință națională care e a noastră și care înduioșează. Cetesd cărțile românești; este o librărie, pe care în mare parte o întrețin ei și unde se vând cărți românești, de și nu totdeauna cele mai bune.

S’a întâmplat încă un lucru. Când am mers la Universitatea din Chicago, cu englezeasca mea defectuoasă^ .înainte de a începe conferința, eum vorbiam cu rectorul tânăr — care acolo știți că este un însărcinat de afaceri al papitaliștilor cari au pus bani în întreprindere , două persoane se aplecau una spre alta, se uitau lung la noi și râdeau. Pofta mea de a vorbi englezește scădea în proporția în care observam acest ziinbet. Credeam că râd de englezeasca mea. Insă, după ce am tăcut, a venit unul dintre dânșii și s’a recomandat, în cea mai bună românească: „Eu sânt Landesco”. Era unul dintre factorii polițienești principali din Chicago. Și pentru Chicago aceasta însemnează un lucru enorm, pentru că acesta este orașul cu cele mai numeroase crime și orașhl contrabandelor de băuturi spirtoase, unde automobilele pornesc cu petrecători și sâ întoarc 'ine ori cu cadavre, iar la cinematografe se presintă ca eveniment al zilei colecțiile de revolvere care au fost sechestrate în timpul nopții pentru ca în sală să auzi, din când în când, câte o exclamație, care probabil vine de la acel care își recunoaște-proprietatea. D. LandesOo are un studiu foarte întins asupra criminologiei din Chicago. Și acum se manifest? ca Român.

Dar și mai interesant decât dânsul a iost profesorul de la Facultatea de medicină, Shrager, care, la o masă, înaintea Americanilor, a spus aceste cuvinte, pe care le reproduc aproape textual: ^Domnilor, avem în mijlocul nostru un represintant al culturii românești; trebuie să. știți un lucru: înainte de războiu, șooala românească era mult mai bună decât școala americană, de atunci am făcut și noi oarecare progrese, dar și acum școala ’ românească este măcar la același nivel cu școala americană. Eu sânt nășcut în România; vorbesc românește și v’o spun' foarte limpede”.

Un om foarte simpatic, care vorbește românește cu o distincție extraordinară,— a cetit la New-York versuri românești, care m’au mișcat adânc,— este profesorul de limbi romanice Fera.ru, de la Universitatea Columbia, caro are o bogată bibliotecă românească și scrie și acum poesii românești.

Lăsând însă de o parte pe acei cari nu sânt Români de sânge —, dar cari vorbesc limba noastră, și ea li place, de vreme ce au păstrat-o,—în ce privește pe Românii de sânge, ei sunt vre-o 120.000, cum spuneam.

Acum, care este locul unde-i poate găsi cineva'? Este o mare greșeală să se creadă că sâiit răspândiți aici un pachet, dincolo altul. Nu; sânt strânșr în anumite locuri. Ceva Români se pot găsi și la New-York, mai mult intelectuali, fugari din Vechiul Regat, câțiva Români din Ardeal, dar despre categoriile acestea din provincii vom vorbi îndată. Cei mai mulți, din nenorocire, se întâlnesc în locurile unde este munca mai grea/ și mai grozavă, aceia care stoarce toate puterile omului. Sânt „negrii-albi”, cum spuneam, ai fabricilor americane. Se întâlnesc în vecinătatea orașului Chicago. Se întâlnesc și la Philadelphia, dar mai ales la Chicago, unde șunt oțelăriile cele mari, în care se prăpădește puterea celui mai vrednic. In America omul bătrân, cum spuneam, nu mai are nici-un fel de valoare; poate crăpa într’un colț de stradă. Așa e Organisata societatea. Mila creșlină eâte foarte bună la biserică, dar mașina industrială e așa de teribilă, încât nu se încurcă ea cu elemente omenești usate; pot dispărea, nimeni nu plânge. S’au întâmplat une ori cașuri grozave; s’a găsit, lâ Chicago, pe stradă cadavrul unui copil înfășurat în cârpe. Poliția a ajuns să afle cine a. aruncat copilul. Era însăși mama copilului, care mai avea încă alți doi; părăsită de bărbatul ei de mai multă vreme, făpă niciun fel de ocupație, a răspuns: „Da; eu am lăsat copilul în stradă, pentru că n’am avut cu ce-I îhgropa. Oricare dintre ei va mai muri, voiu face tot așa”. Și tribunalul american a condamnat-o numai pentru călcarea legilor de igienă publică. I-a dat câteva zile de închisoare și, când s’a întors acasă, i-or fi murit pe râhd și ceilalți copii. Pentru că ajutorul câre se poate căpăta într’un oraș cu o populație așa de mare cum e Chicago, populație dih care lai țiutea face un Stat, nu poate aujnge la atâta miserie câtă este acolo.

Românii au fost atrași, întăiu de toate, în fabricile de -oțel, unde munca este de zi și de noapte, dntr’o căldură' neînchipuită: dogorite Iadului, cu ochii asupra flăcărilor care orbesc, stropiți de Scântei. De aceia, când am venit acolo, invitat de dânșii, am avut mustrare de cuget și mi-a părut foarte rău că a trebuii să mă ating și de banii lor; parcă vedearp 6 picătură de sânge pe fiecare dolar pe care-l atingeam. E o neomenie să ne gândim a exploata o muncă așa de grea și care aduce așa de puțin. Am menționat strigătul acela, jeșit din gura unui Român, care-mi spunea: „aceasta este o țară de rupt oasele”. Iar o femeie se plângea: „Cărăm greutățile cele mai mari, noi pe umerii noștri”. Femei de abia douăzeci de ani, ale căror oase erau mutate, strâmbate de munca îngrozitoare,, pe care, afară de negri, nu o mai face nimeni, dar pe care Românii o fac. Acesta este adevărul, vă rog, iar nu fericirea tpicoloră, pe care o poate strânge orice aventurier politic și orice doritor de pani sau amator de petreceri dip. România..

Așa trăiesc Românii din America. In Chicago, în Cle-veland, în Detroit. îndată ce părăsești regiunea aceasta a oțelariilor, nu mai întâlnești decât foarte puține colonii de Români. Români plugari în America-de-Nord nu sânt. Nici în California nu lucrează la livezi. Acolo se duc Mexicanii.

Din lumea aceasta țerănească, pe care o cunoaștem, dd-venită lume muncitorească, se ridică une ori oameni cu averi. E o plăcere să-i vezi pe oamenii aceștia înstăriți, întreprinzători, cari sânt însă foarte puțini. Dar între Români există solidaritate, și Românuț vine la prăvălia

Românului și-l sprijine, ceia ce este datoria oricaî-ii națiuni. E mult mai bine să susținem pe ai noștri decât să atacăm pe alții. Trebuie făcută o politică activă, afirmativă națională, iar nu negativă, cu care nu ajungi la nimic.

Se ridică deci "în America și Români în clasele de sus. De exemplu negustori. Prăvălia Românului se distinge-prin faptul că e mult mai curată decât cea americană. E la el un fel de gospodărie țerănească; răsufli viața de la țară și în acest magazin de foburg american. In pivniță sunt așezate formidabile butoaie, despre care'se-spune că sânt „murături7’. E liber să o creadă cine vreâ. Agentul de poliție din colțul străzii știe foarte bine ce se găsește în acele butoaie, dar e simțitor la gustul „murăturilor” românești și închide ochii. De-asupra se găsesc lucruri de mâncare, de tot felul, perfect ținute. Și se mai întâmplă că omul își zice: decât să vând legumele pe care le cumpăr de la altcineva, de ce n’aș face eu însumi aceste legume? Atunci, la margenea orașului, el cumpăra un feren și face grădină de zarzavat. Pe acel teren construiește o casă de lemn, pe care imediat o împodobește cu tot felul de lucruri. Une ori este foarte greu să-i spui că nu e chiar așa de frumos cum crede el cutare tablou, pe care l-a pus în părete. De ex. unul din cei mai bogați Români din America avea nu știu ce tablouri alegorice, cu Traian pe un fond colorat. Dacă-i spui gândul tău, te găsești într’o situație jenantă. Gospodăriile acestea românești sunt frumoase. Plantează pomi și reproduc, în mic, casele lor de acasă. In America se întâlnesc foarte rare ori câni legați înaintea șurii. Românul însă nu poate fără câne. Așa încât dacă auăi o javră lătrând din toți plămânii, poți fi sigur că e al unui conațional, a cărui avere este păzită.

Oamenii aceștia păstrează în cașe și puritatea moravurilor din locul lor de naștere, din regiunea lor țerănească.

Americanii au anumite idei pe cari ai noștri nu vreau să le recunoască. De exemplu: într’un loc, fata țeranilor

Instăfriți, ajunși comercianți, avea o prietenă, o Americană în vrâstă de patrusprezece, cincisprezece ani. Ea se ducea la bal cu cine vrea, se întorcea acasă când vrea, făcea ce vrea. Bănuim că se petrec lucrurile cele mai curate, dar nimeni dintre noi, cari sântenț din țara aceasta, n’ar lăsa pe o fată de vrâsta ei să se ducă singură la bal, și am -întrebuința chjar cele mai patriarhale mijloace de corecțiune. Nu sânt elegante,, dar, cu toate acestea, în unele cașuri sânt indispensabile. Când fata Româncei era invitată să meargă la prietena ei fără fratele ei, mama protesta spunând: „Ce fel de visită o fi asta de nu poate fi și fratele tău acolo? Dacă vrea să te vadă, să poftească ea la d-ta”. Și, când a venit prietena americană, Românca i-a făcut o morajă cum n’a mai mâncat niciuna niciodată în țara ei. A doua zi a venit mama fetei și a zis Româncei: _,,Vă mulțămesc, eu n’aș fi îndrăznit să vorbesc fetei mele cum i-ai vorbit d-ta, dar i-a folosit foarte mult”,

Respectul părinților, condescendența femeii față de bărbat, care e un om necăjit, de obiceiu și de o vrâstă mai mare, lucrurile acestea care se întâlnesc la noi în viața țerănească se păstrează perfect și la Românii din America.

Foarte rare ori, și numai în clasa de sus, aceste bune moravuri au dispărut. De exemplu în casa unuia dintre cei mai simpatici preoți, care avea două fete, una nemăritată, pe care am invitat-o să vie în țară, cealaltă măritată foarte bine în America, dar și un băiat pe care nu l-am văzut pentru că nu știa românește și se indigna când i se spunea că ar putea să între în contact cu Românii; din această causă, n’a venit. Părintele nu-l putuse stăpâni, dar aceasta este extrem de rar.

De obiceiu Românii mai avuți sânt, am spus-o, comercianți; industriași foarte puțini. De obiceiu în industrie sânt mai mult Evrei bogați de la noi, cum e d. Feldman, care-și are la Chicago una din cele mai mari fabrici de obiecte pentru copii, cunoscută în toată America.

In afară de aceștia sânt intelectuali români de mai multe trepte, și, înainte de- toate, preoți. Unii sânt veniți din țară, alții au fost hirotonisiți în America^ V’am vorbit de episcopul rusesc din New-York, care, în schimbul unei sume de bani, face oricâți și orice preoți. Am găsit foarte mulți dintre dânșii de tot bine, sufletește foarte bine. Nu cunosc, ca preoții de profesiune, cântările, slujba era une ori mai așa; la preoții din țară trebuie să spun că slujba este excepțional de frumoasă. Rare ori am vă#ut așa de mișcător serviciu religios ca âcolo. Când preotul se suie pe amvon, el ține o cuvântare pe care nu știu dacă o -sută de absolvenți ai Facultăților noastre de teologie ar li în stare să o ție, vorbind așa încât să răscolească tot ce este în sufletul omenesc. La un moment plângea toată biserica. Pe de altă parte, corul e foarte frumos De exemplu cumnațul d-lui Goga, părintele Mureșami, de la Detroit, este unul dintre cei mai mari meșteri de cântări care există, și slujba lui era adânc impresionantă.

Preoții au o activitate largă. Natural,, ei represintă și țara. Sânt oameni îndrăzneți și întreprinzători. Ei fac imediat _o biserică. Sânt unele cașuri în care pentru o foarte mică grupare românească este o biserică de cărămidă. In ce privește curățenia, nici nu poate să existe comparație. Bisericile din Moldova sânt curate, cele din Muntenia de regulă murdare, bisericile din Ardeal dau adese ori, prin sate, aspectul unor peșteri părăsite; să spunem adevărul: în orașe e bine, în sate nu totdeauna bine. Eu care am mers pănS în satele cele mai sărace, știu ce spun. Bisericile din America sânt împodobite cu vitrouri tricolore, cu steaguri, cu tot ce poate aminti nația.

Unele dintre dânsele sânt vechi. Când se învechește biserica, atunci comunitatea sC ia la întrecere pentru a nu avea o biserică mai mică decât a altora. Fie că sânt ortodocși, fie că sânt uniți, și unii și alții sânt în stare să se îndatoreze pentru decenii, să plătească dobânzi nilmaî să fie biserică lor mai frumoasă sau tot așa de frumoasă cum e a celorlalți. Intrebați-mă pe mine dacă-mi era ușor să ,merg la câte patru, cinci biserici în aceiași localitate, dar mă duceam la toate și stăteam cât mi se spunea; nu-mi reproșez un gest care să fi jignit; mergeam la biserica ortodoxă ca și la cea unită și întrebuințam toate mijloacele ca să nu iasă nimeni supărat. M’au chemat și baptiștii, am ascultat imnurile lor și discursurile lor simple, care însă erau emoționante. Intr’un loc mi s’a adus o Biblie} foarte frumos legată, pe carp mi-au presintat-o la sfârșitul unui ospăț.

E într’adevăr o scădere că împărțirile confesionale din Ardeal trec și acolo. De multe ori preoții nu se înțeleg,, dar trebuie să luăm lucrurile cum sânt. O organisație a Bisericii unite de șigur • există, pentru că ea are calitățile Bisericii catolice; o organisare a Bisericii ortodoxe, din nenorocire nu, E 6 luptă între Patriarhie și Mitropolia din Sibiiu, fiecare voind să le atragă către sine. A venit chiar un delegat al Mitropoliei sibiiene, care a luat în răspăr lumea deprinsă a trăi liber.Trebuie pornite lucrurile cu cea mai mare delicateță; un despot bisericesc nu va putea fi primit niciodată, dar lumea e bucuroasă când elemente de organisare și de adevărată autoritate sosesc pe acolo.

Une ori țin și câte o școală, cu multă greutate. Școala are și o bibliotecă. S’a făcut greșeala de a se trimete de la noi cărți pe care nimeni nu le cetește. Preoții ni-au aratat însă dorința sa li vie cărți pe înțelesul lor, cu materie și englesească și românească, și pu cșva cântece. Iar Statul, cu cultura fui birocratică, 'dă cărți făcute numai ca să răpească banii autorității', dar nu ca sa jpatrundă în sufletul omului. Noi, la Liga Culturală o să facem cărți cum ni-au cerut ei.

Une ori școala merge așa și-așa. Părintele aduce lume care să cânte, în unele cașuri e bine, dar e' așa de duios chiar când nu e bine! Oricum să fie cântat cântecul românesc, 'nu se poate să nu te atingă. Une ori pun câte un copil prea mic să declame înaintea tuturor, dar, oricât ar fi de defectuos accentul, nti știi cum să mulță-mești și copilului și mamei. Chiar azi am primit o scrisoare a unei Românce din America a cării fată are un talent extraordinar pentru danț, și mama dorește să-i facă aici carieră.

Pe lângă -aceasta se creiază încetuL cu încetul și profesori și profesoare printre Români, însă natural profesori și profesoare în limba englesă. Școlile înalte dau și diplomați români.

Una din ocupațiile mele de căpetenie a fost aceia de a-i ruga să se întoarcă în țară. Am invitat la Văleni vre-o cinci fete. Vreau să le fac profesoare de englesă aici. Mai bine să ni aducă toate cunoștințile lor și toată râvna lor decât să rămâie acolo.

Acuma, mai am un singur lucru să vă înfățișez: presa românească de care am vorbit și căreia nu-i putem mul-țămi în de ajuns. A fost un timp când ziarele se certau între dânsele, pentru că asociațiile românești erau în luptă. Românii din America au nesfârșit de multe asociații, dar pe lângă ceia ce-i mai strânge este și altceva: ei au grijă mare de a muri creștinește, prin urmare sânt în rândul întăiu societăți de Îngropare: vor să meargă cu popă românesc în colțul de cimitir 1 nde sânt Românii." Mi s’a întâmplat, în cutare localitate, sa-mi iasă înainte toți șefii lor ca sa-mi arăte unde este înmormântat cel d’in-tăiu care i-a organisat; mormântul era foarte bine îngrijit.

Societățile acestea s’au luptat multă vre ne între dân-sete, dar pe urmă s’au unit, și gazeta, frumoasa gazetă „âmerica” e scoasă pentru dânșii toți. Ea tipărește și un calendar bogat. Dumim^ca, cealaltă gazetă pe care a aveau „Românul”, apare ca gazetă literară și de sfat. Pe lângă acestea sânt și foi mai mici, chiar și foi socialiste. Acestea nu prea progresează, fiindcă se țin într’o atitudine negativă care nu e în firea poporului nostru. Noi sântem un popor generos și vesel, tot cenușiul acesta de muoedă doctrină socială nu ni ține nouă de cald; nu putem trăi prin ură, căci sufletul nostru e prea bun, prea luminos pentru ca să jertfească unor astfel de doctrine de tăgăduire, de revoltă și 'de. răsturnară, Așa încât cele mai multe gazete sânt gazete naționale românești, puțin jenate când văd cum ne stâșiem pe partide, dar oamenii sânt dibaci: fac fiecăruia un loc, și politicianul are, de regulă, unul foarte mic. Americanii noștri judecă pe oameni după cum sânt ei, nu după ideile pe care pretind că le manifestă și pe care de cele mai multe ori nu le înțeleg de loc.

Românii aceștia sânt în cea mai mare parte din Ardeal și Banat, ceva Crișeni, foarte rare ori Români, de dincoace de munți. Ardelenii și Bănățenii sânt fiecare de o parte. Ii face foarte mare plăcere Bănățeanului când îl recunoști ta atare. Unde sânt Sălăgeni, trebuie să-i deosebești și pe ei. Toate grupările de acasă păstrează costu nul lor în fundul lăzilor, și ce mai costume naționale am văzut la Indiana Harbor, unlde e o societate care poartă numele mieu; ce mai altițe, ce mai brâie tricolore, ce mai mantale împodobite cu chenare! Parea că învia toată viața trecută, de care ^soarta îi despărțise.

Femeile sânt foarte harnice, foarte curate, fără vicii. Rare ori fată de Român care să se poarte rău. Totuși mi s’a "vorbit de una, de pildă, care fusese remăritată de patru ori, dar în America aceasta se poale și de opt ori, fără să aibă vre-o importanță. Cum sânt Românii de trei confesiuni, are ocasia să se mărite de trei ori în forme legale: se mărită ortodox, unit și baptist; pănă se întoarce la legea d’intăiu, s’a schirțibat popa, sau a uitat, și se poate face a patra căsătorie. De obiceiu oamenii aceștia ai noștri, au, cum spuneam, curăția de suflet, ardelenească. Sânt și Macedoneni ici colo. Ca pretutindeni, clementul acesta este de o energie, de o dorință de luptă, de o putere de a construi fără păreche. Macedoneanul tre-~buie să scoată capul rotund și brun între capetele tuturora. Românii sânt darnici: fac biserici, școli și tot Macedoneanul scoate mai mult din pungă pentru societate. Mare -deosebire de oamenii de la noi, cari iau orice pentru gospodăria lor, de acasă! Sânt și câțiva Bucovineni, cam înțepeniți și stângaci. Se fac une ori și căsătorii între unii și alții. Am văzut o căsătorite de Bucovineni, foarte frumoasă. Elementele mai slabe vin din Vechiul Regat. Nu știu ce otravă e în societatea noastră îndreptată către func-ționarism și lux, în societatea aceasta unde minciuna și înșelătoria se moștenesc și trec de la om la om. Nu știu ce este de ne presintăm noi, cari ar îi trebuit să vădim ceia ce cultura românească are mai înalt șt mai curat, atât de inferior față de ceilalți!

Cutare doamnă a venit de undeva din Muntenia; măritată cu un străin. I-am făcut predica obișnuită : „Acasă, toți! Vă găsim loc de mpncă; nu vă pierdeți între străini”. Doamna a făcut gestul acela, obișnuit în Vechiul Regat, al ridicării umerilor cu puf ni tur a desprețuitoare de snobism care se întâlnește la fiecare pas aici unde orice om crede că are drejîlul să judece și să osândească pe fiecare cu despreț pentru tot ce e al nostru. Foarte rar cașul când o învățătoare sau un învățător fac și altfel, și eram bucuros, fiindcă, dacă mie mi-e drag orice Român, mi-e mai drag Românul din partea țerii unde m’am născut și mai drag omul din locul unde trăiesc. E o doctrină englesă; „Ce-ți place mai mult? Satul mieu, mai mult districtul, și Anglia mai presus de orice”. îmi place de partea pământiului românesc în care m’am' născut, unde em cheltuit toate ostenelile. De ce o școală rău condusă și o politică nenorocită au stricat partea din poporul româ-nlesc în care trăiesc cele mai nobile tradiții? Dș ce â stârpit inimile în părțile acestea ale noastre? Nu pretutindeni, dar cel puțin în ce privește elementele care merg în străinătate.

Româmul „regățean”’ în străinătate e așa încât adese ori ai merge către dânsul de drag, dar fugi de spaimă să nu descoperi ceia ce din nenorocire, dacă încerci, ai și descoperit.

Pe lângă cei vechi, cari plecau de la noi după un furtișag în averea publică, oameni cari puseseră în buzunar ceva care nu li aparținea și găsiau drumul Ameri-cei, mai sânt tot felul de elemente complect desorien-tate. De sigur ceia ce spun eu aici n’o să fie cetit de-toți oamenii pe cari i-am întâlnit, dar Se poate să cetească și cutare student român venit acolo, debarcat în America, fără să știe singur de ce a venit. L-am întrebat: „D-ta ce vrei să faci?”. Umbla ca un desmetec, cu gândul să capete o bursă de Stat pentru ca pe urmă să se întoarcă din America cu pretenția omului de dincolo de Ocean.

Ardelenii noștri biruie cu desăvârșire. Eu nu fac predică pentru Ardelenii aceia cari, de când au făcut legătura cu Regatul Vechi u„ caută să ne întreacă în greșelile noastre, în ambiții premature și în nemăsurata sete de bani.

In America însă e altceva. Stând de vorbă, începeau oamenii să-și deslege limba. O femeie mi-a povestit a tragedie cumplită: un tată bețiv, cu amantă, voia âă-și omoare femeia, Mama a fugit, luând copilul cu dânsa. A debarcat la New-York. O mulțime de vreme nu știa cu ce o să se hrănească; mai avea puțini bani. S’a așezat la un colț și, după obiceiul Româncei, a scos fire de ață și o bucățică de cârpă și a început a coase. Cineva a văzut-o: „Ce frumos coși d-ta!”. Degetele fermecate ale Româncei! Și a dus-o într’un loc unde în puțină vreme ea a ajuns să fie căutată, de cusătoresele din New-York, ca-re-i cereau să fadă flori românești. Fata ei a fost crescută în limba noastră, s’a măritat după un Român și are o gospodărie înfloritoare, un băiat care merge la școală;. păcat că băiatul a cam uitat românește! Fata se va mărita cu siguranță după un Român; numai rare ori ni fură fetele străinii, mai ales Italienii, cari țin grozav la fetele noastre, și din asămănare de limbă, luându-le de mici, la paisprezece, cincisprezece ani. In familie însă nu mai vorbesc nici italienește, nici românește, ci englezește.

Unele din cele mai interesante elemente ale energiei neamului nostru se pot găsi la cei din America. Și tocmai de aceia nu trebuie să-i lăsăm acolo. Iar, când vor veni aici, cu gândul la dreptatea și buna cuviință a țerii de unde au venit, să ne purtăm cu dânșii astfel, încât să nu li pară rău.