În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul VIII. Expertul

Salt la: navigare, căutare
Capitolul VII. Avertismentul În preajma revoluției. Volumul I. Prolog. Smaragda Theodorovna de Constantin Stere
Capitolul VIII. Expertul
Capitolul IX. Aizic cârciumarul


Dar și puținele indicațiuni date de Smărăndița și complectate de cucoana Anica — bună gospodină și matronă cu o bogată experiență a căsniciilor boierești — puneau în fața stăpânului Năpădenilor niște probleme, care întreceau imaginația și puterea lui de realizare.

Și nu jupâneasa Marghioala sau vechilul Alexandru puteau suplea insuficiența lui. ,

Din fericire, județul S*** avea în sânul său un personagiu, a cărui reputație de om purtat prin lume, cu o bogată cunoștință a vieții, nu putea fi discutată.

Acesta, era Alexandru Ivanovici Brașevan.

Unicul fiu al unui mare latifundiar din vremurile Moldovei, Alexandru Ivanovici nu mai avea astăzi altă avere decât această reputație.

Nimeni nu știa, cum nici măcar el însuși, nici sărmana lui soție, moartă de inimă rea, nu puteau spune prin ce minune o moștenire, acumulată de mai multe generații, a fost risipită într-un timp amețitor de scurt.

Alexandru Ivanovici în adevăr nu juca cărți, nu era lacom de femei, nici nu bea, cel puțin pe atunci — n-avea„ într-un cuvânt, niciunul din viciile acelea cari, de obicei, aduc ruina.

Dar însăși structura lui psihică era mai fatală pentru el decât orice viciu.

Incapabil de calcul sau de întocmire a vreunui plan de acțiune, Alexandru Ivanovici nu putea rezista niciunui gând care „îl apuca“ subit; orice capriciu îl ducea la ispita de realizare imediată, fără nicio amânare.

Dacă, de pildă, îi plăcea la un vecin o trăsură adusă din Viena, el, pe loc, îl ruga pe acesta să i-o vândă, cu orice preț. Dar și după ce-și făcea pofta, nu se astâmpăra, ci, în aceeași trăsură pleca îndată cu nevastă, cu rude și prieteni, câți puteau încăpea, chiar dacă el era silit să se urce pe capră, și porneau cu toții la Viena, fără să ție seama de vreme, chiar în toiul muncilor să vadă dacă nu se poate alege acolo o trăsură și mai bună.

Asemenea expediție se prelungea de obicei cu săptămânile și lunile, cu opriri în toate orașele din cale, cu cumpărături neașteptate de piane, mașini, cai. Odată chiar, Alexandru Ivanovici a cumpărat, spre spaima cucoanei sale, la cine știe ce circ, un pui de elefant, iar altădată — o orgă de catedrală; Adesea, în loc de Viena argonauții aceștia ajungeau la Varșovia, Dresda sau în Elveția. Peste tot Alexandru Ivanovici uimea lumea cu extravaganțele sale.

Dar de obicei epopeea se sfârșea în același fel: el își vindea și elefanții, și pianele, și orgile, și chiar trăsura cu care venise, sau le arunca în drum, numai să scape de ele. Și după ce cutreierase o jumătate din Europa, cu tribulațiuni nesfârșite și inimaginabile, sleit fiind de parale, expediția se întorcea acasă, cu ajutorul vreunui consulat al împărăției.

Dar și la moșia lui, Cucernica, Alexandru Ivanovici nu putea sta multă vreme liniștit și prindea orice prilej pentru a servi concetățenilor săi banchete pantagruelice. Un guvernator al Basarabiei, care era cât pe ce să plătească cu viața invitația cu care îl onorase Alexandru Ivanovici, l-a eternizat în memoriile sale, prin descrierea unui banchet la palatul din Cucernica, pe atunci proprietatea lui Alexandru Ivanovici, banchet, care, început la amiază, s-a sfârșit numai după răsăritul soarelui a doua zi dimineața.

Chiar în acele vremuri eroice, puține organisme puteau rezista unor meniu-uri sardanapalice, scăldate în valuri de Riesling, de Tokay, de șampanie și de „brumărel“ de Cucernica.

Și Ștefan Andreevici Bărnav din Băbeni, până la ceasul lui din urmă, era convins că sfârșitul obștesc al octogenarului său părinte se datorește acestui ospăț din Cucernica.

La epoca povestirii noastre, aceste vremuri de glorie ale lui Alexandru Ivanovici Brașevan erau de mult acoperite de vălul uitării; nu știm dacă însuși Alexandru Ivanovici își mai aducea aminte de ele — doar când se ducea la mormântul soției, care singura din familie odihnea la Cucernica, aceasta fiind demult căzută în mâinile unui magnat polonez. Și orfanul Pavlușa, singurul copil pe care i-l dăruise defuncta, primit din milă în pensionatul „liceului nobilimii“ din Chișinău, rar își putea vedea pe părintele său rămas fără cămin și adăpost.

Dar slava veche l-a servit cel puțin, pe Alexandru Ivanovici în noua lui situație socială, căci și el a ajuns ca și coana Anica din Coreeni, o instituție a județului S***.

Tot avutul lui Alexandru Ivanovici se reducea acum la o „nătăceancă“ și trei mârțoage, cari, deși ar fi încurcat pe orice zoolog în clasificările lui, erau înhămate totuși după modelul ireproșabil al „troițelor“ rusești.

Această nătăceancă îi asigura lui Alexandru Ivanovici mijloacele de existență..

Orice moșier din județul S***, și chiar din județele vecine, s-ar fi expus oprobriului obștesc, dacă n-ar fi acordat ospitalitate lui Alexandru Ivanovici pentru două-trei săptămâni!

Oricând, el putea avea astfel pe acest termen, în orice conac boieresc, la dispoziție o odaie de musafiri, un loc în grajd pentru troica lui și acoperiș pentru nătăceancă.

Alexandru Ivanovici, discret, modest din fire, știa să se facă folositor. El juca pichet cu amfitrionul; arăta doamnei cea mai nouă pasiansă; brațele și degetele lui erau totdeauna la dispoziție, pentru ca doamna să poată depăna un ghem de mătasă sau de lână.

Dar mai cu seamă Alexandru Ivanovici era neîntrecut, mulțumită bogatei sale experiențe, ca expert îndrumător și sfetnic pentru instalarea noilor căsnicii și pentru organizarea de festivități, cunoscând cele mai bune firme din țară și străinătate pentru orice fel de cumpărături, pentru decorarea camerelor sau pentru aprovizionarea cu toate cele trebuincioase pentru banchete și baluri.

În aceste prilejuri vechiul magnat al Cucernicei reînvia; imaginația lui își luă vânt, și amfitrionii săi aveau nevoie de multă energie și tenacitate ca să reziste planurilor grandioase, desfășurate în fața lor de Alexandru Ivanovici.

Astfel, într-un an Alexandru Ivanovici de obicei de-abia putea face ocolul celor nouăsprezece curți boierești din județul S***.