Lupul moralist

   V-am spus, cum şi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
   Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strîngă obşteasca adunare,
        Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
        Şi-n puţine cuvinte,
        Să le-aducă aminte
        Datoriile lor.
Toţi se înfăţişară: şi-nălţimea lupească
        Începu să vorbească
        C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte;
        Încă, pe la soroace,
        Cîte un dar vă face.
        Dar reaua nărăvire,
        Ce o aveţi din fire,
        Nu se tămăduieşte.
        Vedeţi cu ce morţi grele
        Se isprăvesc din lume
        Şi cum lasă rău nume
        Acei care fac rele.
Gîndiţi-vă că poate veţi da cuvînt odată.
        La-nalta judecată.
Gîndiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
        Pildă a face bine.“
        Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
        Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
        Şi propoveduia,
Pe mulţi din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce aţi hotărît, jupîni amploiaţi?
        Oare-o să vă-ndreptaţi?“
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
        Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.