Cornul lui Sas

Încetează, ţară dulce şi iubită,
A spera mai bună, mai frumoasă-ursită,
Pe cât timp în viaţă nu vei căuta,
În trufaşe lupte, fericirea ta!
Lanţu-ncinge numai braţe nearmate,
Slabe de robie şi de laşitate.
Dar a ta ursită, o, patria mea,
A pieri-n uitare, scrisă nu era!
Misia-ţi în lume fuse glorioasă...
Pentru ce pleci capul, ţara mea frumoasă?
Este încă timpul; moartea n-a cuprins
Tot sufletu-ţi nobil de durere stins.
În a vieţii carte, zile de putere
Poţi să afli încă, ţară de durere!
Scaldă al tău suflet în al vieţii foc,
Între popoli liberi ia-ţi măreţul loc!

Oştile polone pe Cornul lui Sas,
Cu trufie mare tăbărând, au mas,
D-acolo Potoski domnului dă ştire
,,Noi avem pe ţară drept de moştenire,
Câştigat prin moartea vechilor eroi.
În pământu-acesta noi suntem la noi!"
Astfel scrie leahul îngâmfat de fală
Şi-n plăceri molatici inima-şi înşeală.
Astfel scrie leahul; dar acest popor
Nu plecase încă inima sub dor.

Domnul se ridică cu a lui oştime
Şi, lovind, zdrobeşte oştile străine.

Armia polonă laurii-a pierdut.
Unii leşi s-aruncă şi se-neacă-n Prut;
Alţii scap prin fugă ş-alţii prin robie.
lar moldavii taie... strig cu ironie
,,Ce luaţi d-a fuga, strănepoţi d-eroi,
În pământu-acesta nu sunteţi la voi!"

Şase mii, în luptă, din poloni picară;
Pe Potoski-l duce coperit de fiare.