Luarea Hotinului

Serascherul vede cetele moldave,
Oştile muntene, tinere şi brave.
Dar a lor splendoare turbură mai rău
Fala musulmană şi sufletul său.
El tânjeste domnii pentru ce să vie
În cuprinsul luptei cu puţină-armie.
Petricei răspunde pentru-ai lui moldavi
— ,,Sunt puţini la număr, însă toţi sunt bravi."
Paşa se mânie, c-un hanger loveşte
Domnul peste faţă - fruntea lui roşeşte.

Pe dorminda frunte vechiului Hotin
Luna plină varsă valuri d-aur lin.
Dar sub cortu-i mândru serascherul cheamă
Capii ordii sale şi le cere seamă.
Pe lucioase stofe paşii s-aşezau;
Numai domnii noştri pe picioare stau.

Serascheru-arată planurile sale.
Paşii toţi se-nchină şi găsesc cu cale.
Apoi cere vorba domnilor români
Şi-astfel le vorbeşte: — ,,Ce tăceţi, voi, câini?"
Domnul României astfel îi răspunde
— ,,Umbrele ştiinţei până-a nu pătrunde
Este nevoinţă garde să-nşiraţi,
Căci în somn molatic turcii toţi sunt daţi."
Paşa se mânie şi mânia-i creşte,
Cu măciuca d-aur el pe domn loveşte.
Ambii domni atuncea cortu-au părăsit;
Dorul ce-i pătruride gândul le-a mărit.

Petricei vorbeşte mândrelor armate
— ,,Ţările române sunt azi înherate.
Cela care-aude hulă şi-ntristare
Şi mai pleacă fruntea, suflet nobil n-are.
Sufletu-i merită să fie-umilit
Şi decât ruşinea mult mai înjosit."
Zice. Căpitanii jură răzbunare.
La poloni, românii trec cu mic, cu mare.

Leşii se coboară, turcii se trezesc.
rmele răsună, văile mugesc.
Petricei deschide porţile pe dată.
Leşii intră,-atacă, lupta-i verşunată.
Zorile revarsă peste luptători,
Peste morţi, pe sânge, luminoase flori.
Petricei, în frunte, p-al său cal răzbeşte.
Vede serascherul... capul îi răpeşte.