Sari la conținut

Castorul și alte lighioni

(Redirecționat de la Castorul şi alte lighioane)
Castorul și alte lighioni
de Grigore Alexandrescu
1918Castorul și alte lighioniGrigore Alexandrescu


  Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute rîu vecin,
Care, ieșind cu zgomot din malurile sale,
Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin.
    Ele dar s-adunară
    Și mult se consultară,
    Ce fel ar putea face,
    Și prin care mijloace
    Stavilă ar opune
    L-acea înecăciune.
    „Frați — zise un castor,
    Zidar de soiul lui —
    Eu asta socotesc,
    De mi-eți da ajutor,
    Să m-apuc să clădesc
  Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“
    — „Bravo! bine-ai gîndit,
    Strigară toți pe loc;
    Ești patriot vestit
    Și mare dobitoc.“
    Castorul încîntat,
    Făr-a mai zăbovi,
    S-apucă de lucrat,
    Dar nu fu ajutat,
    Și pre rău izbuti,
    Căci rîul furios,
    De multe ploi umflat,
    Izbi ș-azvîrli jos
    Pămîntul înălțat.
    Atunci ceilalți fugînd
    Pe meșter blestemau
    Și toți îl defăimau
    Zicînd: „Ce ticălos,
    El a pricinuit
    Răul ce s-a-ntîmplat,
    Pentru că a cercat,
    În neroada-i dorință,
    Lucru peste putință;
    Eu l-am povățuit,
    Dar nu m-a ascultat,
    Și de aceea noi
    Tragem aste nevoi“.

Adeseaori virtutea așa se prețuiește:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulțimei bine ș-a țărei apărare,
Mișeii o defaimă, daca nu izbutește.

(„Romînul“, 22 aprilie 1858)