Bursucul și vulpea

Bursucul și vulpea
de Grigore Alexandrescu

Bursucului îi venise rîndul și el să domnească
Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească,
Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic
    Și acei ce îl văzură
    Toți într-o unire zic
    Că nu era alt nimic
    Decît o miniatură.
    Dar riga voiajase,
    Și-n streinătate-aflase
    Că un bursuc domnitor,
    Ce va să-și facă un nume
    Mare și faimos în lume,
    E neapărat dator
    Să ia un tron de mărire,
    Să dea porunci pe ostire,
    Chiar de n-ar avea soldați,
    Căci astfel obișnuiesc
    Toți acei care domnesc,
    Duci sau regi sau împărați.
    Așa el și slobozi
    Patru ordine de zi
    Într-acest chip redijate:
„Către armiile noastre de linie și de mare,
Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare,
    Poruncim… și celelalte.“
O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat,
    De vînt a fost aruncată
    În țara învecinată,
Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat
    Văzînd că bursucul are
    Armie așa de mare;
Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni
Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci
Să saluteze pe prințul, dar în taină-a spiona
Și a trage cu urechea, dar mai ales a afla
Cum merg trebile p-acolo, cît e de primejdios
Și cîtă armie ține vecinul său cel păros.
Sfîrșindu-se ambasada, vulpea înapoi veni,
Se înfățîșă la curte, se închină și vorbi:
    „Porunca am împlinit;
    Cu ochii-mi le-am văzut toate,
    Și poți dormi liniștit,
    Fără să ai griji deșarte,
Căci toate acele armii de linie și de mare,
Cavalerii, infanterii și artilerii ușoare
Nu sînt alt, poți fi prea sigur, pestrițule împărat,
Decît un soldat pe apă și o luntre pe uscat.“

Vanitatea e mic vițiu, dar cu bună-ncredințare,
Ea adesea ne expune la ridicol foarte mare.