Şarlatanul şi bolnavul

        La un neguţător mare
        Cărui vederea-i slăbise
        Fără nici o invitare
        Un doctor vestit venise.
Cînd zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
        Însă avea atestate
        Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
        Prin ţări care niciodată
        Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit.
        Bunul pătimaş îl crede,
        Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămînă deplin
Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a duoua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdauna, la orice vizită nuouă,
        Luă cîte unul-duouă
Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi.
Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslegă:
„Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?“ îl întrebă.
„Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind,
Şi din averile sale nimica nemaizărind.
Cum văz? nu ştiu, frate, atît numai poci să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic.“

Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.