Tristețea Lenorei (sonet dublu)

Jump to navigation Jump to search
Tristețea Lenorei (sonet dublu)
de Panait Cerna
Publicată în „Revista modernă”, I, nr. 8, 9 aprilie 1901.


Pe sub portale-ți stau în pază
Cavași[1] cu bărbile-argentine
Răsar bătrânii să te vază
Trecând ca visul pe ruine...

Supuși sau suflete haine
Sub ochii tăi îngenunchează
Ah, ochii tăi ce smulg suspine
Și ard ca soarele-n amiază!...

Tu ai palate ce sfidează
Splendoarea calmă-a lunei pline
O, cea mai albă din regine,
Ce jale grea le populează?

În nopțile de mai senine
E-atât de blândă-a lunei rază,
Și totuși firea plânge-n sine
Și trandafirii lăcrămează...

Cu mine-a fost destinul darnic:
Un cer de-a pururea senin
Hebè[2], scânteietor paharnic,

Mi-a-ntins o cupă de rubin;
Dar cupa spumegă zadarnic
Când n-am în cinstea cui să-nchin!
.......................

Cu lacrămi sufletu-mi să-adapă
Privindu-i lespedea-n bujor...
Vezi tu o cruce lângă apă?

Acolo zace Leonor,
Și florile-au venit la groapă
Să plângă pe o soră-a lor...

Note[modifică]

  1. Cavas, cavaz agent de poliție în Turcia, aici cu sensul de păzitor, gardian
  2. Hebè zeița tinereții, fiica lui Zeus și Herei.