Tragedia lui Othello/Actul II

 

(2. 1.) PORT DE MARE, CYPRU. LOC LIBER LÂNGĂ CHEI

Intră Montano și doi Domni.

  MONTANO
Se poate desluși ceva pe mare?

  1 DOMN
(care a venit dela capătul digului)
Nimic decât prăpăd, prăpăd de ape.
Nici pic de pânză între cer și mare.

  MONTANO
E zarvă ’ngrozitoare pe uscat.
Dă buzna ’n metereze uraganul.
— Și dacă tot așa se năpustește
Asupra mărei, cum să nu se rupă
Scheletele de grindă, din rărunchi,
Sub namila de apă prăvălită?
— Dar flota turcă?

  2 DOMN
— Sigur nimicită,!
— Vedeți cum urlă țărmul, cum se ’ntrec
Balaurii de apă să plesnească
Din coadă norii, — val-vârtej nămeții
Sosesc mugind să stingă Ursa mare
Și aștrii sgribuliți la Polul Nord…
In viața mea eu n’am văzut atâta
Svârcolitoare furie de apă…

  MONTANO
De nu-i retrasă flota în vreo radă,
E praf făcută! — Cum să ție piept?
Intră un al treilea Domn

  3 DOMN
O veste bună! Turcii scoși din luptă!
Furtuna le-a dat flota peste cap!
Tot planul lor i-acuma la pământ.
Un nobil vas, venind dinspre Veneția
A dat de multe vase înnecate…

  MONTANO
Să fie adevărat?

  3 DOMN
— A tras la chei.
E-o navă veroneză. — Comandantul,
E Cassio, locotenentul lui Othello,
Viteazul Maur, — și-i la țărm acuma,
In vreme ce Othello-i încă ’n larg,
C’un ordin de comandă asupra Cyprului.

  MONTANO
Mă bucur. E un mare comandant.

  3 DOMN
Dar cât de vesel Cassaio se-artă
De jalea flotei turce, — când vorbește
De Maur, se ’ntristează, fiindu-i teamă
Să nu se fi ’ntâmplat ceva din clipa
Când branbura i-a despărțit furtuna.

  MONTANO
Ferească Dumnezeu! Am fost sub el,
Și știu ce mai soldat e comandantul.
Să mergem dar la vasul ancorat,
Iar apoi dela țărm să căutăm
Cu ochii pe Othello până unde,
Azur și mare una fac în zare…

  3 DOMN
Să mergem da, căci nu aduce anul
Ce poate-aduce ceasul…

Intră Cassio.

  CASSIO
— Mulțumesc,
Vitejilor acestei brave insule!
Othello nu de geaba-i lăuda.
Ah, numai dacă Cerul l-ar feri,
Căci pradă elementelor era,
Pe marea ’nfuriată…

  MONTANO
— Vasu-i zdravăn?

  CASSIO
Un vas voinic, din grindă grea, pilotul,
Și el un om de-o veche iscusință.
E tot ce-mi dă un sâmbur de nădejde…
(strigăt de afară)
— O pânză, — o pânză, — o pânză!
Intră un al patrulea Domn

  CASSIO
Dar ce să fie?

  4 DOMN
— Orașul dă năvală,
Și pâlcuri, pâlcuri mișună pe chei,
Strigând: O pânză!…

  CASSIO
— Doamne, dacă poți,
Dă pânzei tale chipul lui Othello! (salvă de tun)

  2 DOMN
O salvă! Asta ’nseamnă că-s de-ai noștrii!

  CASSIO
Dați fuga și vedeți anume cine-i!

  2 DOMN
Mă duc. (iese)

  MONTANO
— Dar cum? Othello s’a ’nsurat?

  CASSIO
Și ce ’nsurat! A pus pe-o fată mâna,
De ne mai pomenită frumusețe,
Ceva ce ’ntrece orice ’nchipuire!… (reintră al doilea Domn)
— Ei, cine-a acostat?

  2 DOMN
— E unul Iago.
Un sublocotenent al generalului.

  CASSIO
Avea cu el un înger păzitor!…
Furtuna, valul, furia văzduhului,
Și stâncile râpoase și nisipurile
Ce-atrag corăbii ca să le înghită,
Au fost pe semne toate ’nfiorate
De-atâta frumusețe, și uitându-și
Natura lor haină, au lăsat
Să treacă printre ele Desdemona…

  MONTANO
Să treacă cine?

  CASSIO
— Așa se cheamă fata!
Stăpâna, căpitana căpitanului!
— Lăsată ’n seama strașnicului Iago.
Dar bine-au mers! Auzi, în șapte nopți!
Mărite Jupiter,
Ai grije de Othello, — umflă pânzele
Cu pieptul tău, ca să vedem odată
Intrând în radă nava lui înaltă,
— Fă dragostea să-l mâie spre iubită,
Iar nouă să ne toarne foc în vine,
Și Cyprului un fel de viață nouă!

Intră Desdemona, Emilia, Iago, Roderigo.

— A uite, bogățiile corăbiei
Au și ajuns la țărm! — Intregul Cypru
In fața ei genunchii să-și îndoaie!…
— Salut Domniță, Dumnezeu cu tine,
Acum și ’n vecii vecilor, amin.

  DESDEMONA
Iți foarte mulțumesc. — Dar ce vești ai,
Și ce-mi poți spune de stăpânul drag?

  CASSIO
— Că încă n’a sosit… Dar știu că-i bine,
Și că va fi ’n curând aci…

  DESDEMONA
— Mă tem.
Dar cum de v’ați pierdut unul de altul?

  CASSIO
Grozava ceartă dintre cer și mare
Și nouă ne-a stricat tovărășia…
Dar ce aud? — O pânză! (de afară)
(voce) — O pânză! — O pânză! (salvă)

  2 DOMN
O altă salvă în onoarea noastră!
Deci tot ai noștri!

  CASSIO
— Vezi te rog ce e! (iese Domn)

  (lui Iago)
A, bună ziua sublocotenente. (Emiliei)
Și bună ziua, Doamnă. — Dragă Iago,
Să nu te mire-atâta îndrăzneală,
Când până-acolo merg cu buna creștere,
Că uite-mi vine să-ți sărut nevasta… (o și sărută)

  IAGO
Măcar să-ți dea atât de mult cu buzele,
Cât mi-e mi dă, — cu gura înainte!…

  DESDEMONA
Dar văd că-i o femeeie prea tăcută…

  IAGO
Atunci când nu vorbește! — Dacă spun,
Că nici nu pot dormi de gura ei!…
Da ’n fața ta — știu eu? — poate că limba
In inimă și-o vâră, ca din inimă,
Bărbatul să-și urască…

  EMILIA
— N’ai dreptate…

  IAGO
Ei par’că nu știu eu… Sântèți icoane,
In lume; însă mori de vânt acasă!
Pisici când sgâriați, mironosițe:
Când sunteți vinovate! — draci curați,
Atunci când v’a călcat un om pe coadă,
Bolnave când e’n joc gospodăria,
Și foarte bune gospodine ’n pat!

  DESDEMONA
Dar ce mai gură!

  IAGO
— Dacă nu-i așa,
Să-mi spuneți Turc! — Din pat plecați hoinare,
Iar când la treabă, — iarăși la culcare!

  EMILIA
Eu nu m’aștept la laude din parte-ți…

  IAGO
Să nici n’o faci!

  DESDEMONA
— Dar ce-ai putea să spui,
De mine, dac’ar fi să-mi faci portretul?

  IAGO
Domniță, nu mă pune la ’ncercare:
Căci ori vorbesc de rău, ori nu sunt Iago!

  DESDEMONA
Incearcă, hai… — S’au dus în port să vadă?

  IAGO
Da, Doamnă.

  DESDEMONA
— Nu sunt veselă, dar cată,
Cu vorba s’alungăm urâtul… spune.

  IAGO
Să văd…
De creer mi se ține inspirația,
Ca cleiul de o ștofă învechită…
— Să smulgă tot cu el!… — Dar Muza miaue,
Și uite c’a fătat:
La trup ca și la minte minunată,
Ne placi cu trupul, mintea ne desfată!

  DESDEMONA
Și dacă o femeie-ar fi deșteaptă,
Dar neagră?

  IAGO
— Ea un alb de și-ar găsi,
Cu tenul lui frumos s’ar potrivi!

  DESDEMONA
Din ce în ce mai rău!

  EMILIA
— Și dacă-i albă,
Dar proastă?…

  IAGO
Femeia nu e proastă niciodată:
Căci altfel n’ar rămâne ’nsărcinată!

  DESDEMONA
Sunt vechi zicale de făcut lumea să râdă la un pahar cu vin. Atunci, ce cuvinte mai poți avea pentru aceea care-i și urâtă și proastă?

  IAGO
Oricât de hâdă și puțin deșteaptă,
Aceeaș păcăleală ne așteaptă…

  DESDEMONA
Neștiutorule de tine! Ponegrești fără socoteală. Dar ce laudă ai aduce femeiei într’adevăr meritoase, care numai prin puterea virtuților ei pune lacăt gurilor rele?

  IAGO…
Frumoasă cine e, și ne’ncrezută,
Cu limbă mare, însă nu limbută,
Bogată, fără-a fi și răsfățată,
Și veselă, dar nu și desfrânată,
Femeia care-și lasă supărarea
La ușe, și la fel și răzbunarea,
Și nu își bate capul, în zadar,
Să facă din țânțar un armăsar,
Femeia care face, dar și tace,
Și ochii după alții nu-și întoarce.
Acea femeie-ar fi o raritate…
— Și dac’ar exista…

  DESDEMONA
— Cum se prea poate…

  IAGO
Ea n’ar fi bună decât prunci să crească,
— Și uneori ciorapii să-i cârpească!

  DESDEMONA
Vai ce ’ncheiere fără duh și noimă! Nu ’nvăța nimic dela el, Emilia, oricât de bărbat ți-ar fi! Ce spui, Cassio, nu-i cam liber la gură?

  CASSIO
Vorbește, doamnă, pe față. Trebuie să vedeți în el mai mult un soldat decât un cărturar.
Desdemona înaintează spre port, Cassio îi dă mâna și se depărtează cu ea.

  IAGO (aparte)
O ia de mână. Bună ideie. Șoptește-i, — minunat! Cu firul acesta firav de paianjen voi prinde un fluture cât Cassio de mare… Așa, surîde‑i, bravo… Fă‑i curte, asta ți‑e căpcana… Dai din cap? asta vreau și eu. Dacă de fandoselile astea nu‑ți vei mușca odată degetele! Dacă nu‑ți vei pierde locotenența!… Așa, dă‑i înainte… Ptiu, ce mai sărutat! Și ce mai reverență! — Bravo… Mai du odată degetele la buze… Ce mai flaute, nu? Pe ele ai să fi suflat… (trompetă afară) Maurul, cunosc trompeta!

  CASSIO
El e!

  DESDEMONA
Haidem să-i ieșim înainte.

  ICASSO
Dar uite c’a și sosit!

Intră Othello cu suita.

  OTHELLO
Frumoasa mea războinică…

  DESDEMONA
— Othello, dragul meu.

  OTHELLO
Pe cît sunt de uimit, pe atât mă bucur
Să văd c’ai și sosit! — Minunea mea!
De-i vorba ca furtuna să-mi aducă
Atâta fericire totdeauna,
Să sufle vântul până nu mai poate,
Să-mi ducă nava peste munți de apă,
S’o urce până ’n piscul lor olimpic,
Și iarăși s’o scufunde în prăpastie!
…De-ar fi să mor, aș vrea să mor acuma…
In culmea fericirei… Sufletul,
Imi e așa de plin, că nu văd cum
Destinul mă mai poate răsfăța…

  DESDEMONA
Ferească Dumnezeu!… De ce n’am crede
Că zile mai frumoase ne așteaptă?…

  OTHELLO
Amin. E tot ce pot să spun, copilă…
Mă ’năbuș — uite vezi? — de fericire…
Primește un sărut, și încă unul…
— Sărutul să ne fie toată cearta. (se sărută)

  IAGO (aparte)
Acord desăvârșit… Dar am eu cheia,
I-oi face eu să sune ’n dezacord…

  OTHELLO
Să mergem în cetate. — Dragii mei,
Am vești, războiul nostru-i isprăvit.
Dușmanu-i dus la fund!… — Ce face Cyprul?
— Să vezi ce bine ai să fii primită,
Iubirea mea, — am prieteni mulți pe-aicea…
Vorbesc cam fără șir… fiindcă sunt beat,
Sunt beat de fericire… Dragă Iago,
Fii bun și du-te ’n port după bagaje,
Dar ia ’n cetate și pe șef cu tine,
Căci merită! — e tare cum se cade…
Hai vino, Desdemona, și ’nc’odată,
La noi în Cypru fii binevenită…

Ies toți, afară de Iago și Roderigo

  IAGO
Caută-mă numaidecât în port. — Vin’aici. Dacă ești om de curaj (și se spune că fricoșii, când sunt îndrăgostiți, au mai mult decât le-a fost dat dela natură) atunci ascultă. Locotenentul noaptea asta e de serviciu la corpul de gardă. Mai întâi trebuie să-ți spun că Desdemona s’a și îndrăgostit de el.

  RODERIGO
Nu se poate.

  IAGO
Pune-ți degetul pe buze și capul la bătaie. (pune degetul) Dacă a fost ea în stare să cadă nebună după Maur! Și pentru ce? Pentru palavrele și fanfaronadele lui! Dar crezi că-l mai poate iubi de dragul trăncănelei? Ochii ei caută ceva nou. Și ce noutate mai e și aia, să te uiți mereu la dracu? Când sângele nu mai e furnicat de plăceri, ca să-l poți pune pe foc, ca să dai poftei săturate un gust nou, îți trebuie oarecare vino ’ncoace, oarecare potrivire de vârstă, gusturi și frumusețe, — toate lucruri care lipsesc Maurului. In lipsa acestor condiții atât de necesare, toată dragostea ei fragedă se va simți amăgită, inimei i se va apleca, ea va începe să urască pe Maur. In materia asta, natura singură îi va da lecții, și-o va îndemna la altă alegere. Date fiind toate astea — și nu văd în ele nimic nefiresc sau tras de păr — cine e rogu-te, mai vecin cu norocul care se apropie? Cassio, nu? Un flușturatec, — de o conștiință ce nu merge mai de parte de câteva forme de bună‑cuviință și omenie, pe care le pune pe el ca mai ușor să-și facă pofta, să-și atingă ținta. Un mare strengar, un vrăjitor de-inimi. Un om care știe să tragă cu ochiul, cu urechea. Să miroasă unde-i rost de o femeie. Un drac și jumătate. In plus, pungașul e tânăr, frumos, — are toate acele însușiri după care femeile prostuțe și începătoare se fac praf. Ce să mai vorbim! O pușlama desăvârșită. Femeia a și dat peste ce-i trebuie.

  RODERIGO
Asta n’o cred. Ea-i o fire din cele mai curate.

  IAGO
Mofturi. Vinul pe care-l bea e făcut din struguri. Dacă era curată dela Dumnezeu nu mai cădea pe Maur. Fata tatii! N’ai văzut nenorocita cum se juca cu palma lui Cassio? N’ai observat?

  RODERIGO
Ei bine, era din politețe…

  IAGO
Era din lubricitate, băiatule. Preludiu tainic, la toată povestea asta de gânduri necurate și desfrâu. Se apropiau așa de mult cu buzele, că respirările lor se sărutau. Gânduri murdare, Roderigo. Apropierele astea dintre ei, netezesc drumul. Și odată te pomenești cu drumul bătut, iar la capătul lui: două trupuri ce se ’ntâlnesc! Pfui! — Dar lasă pe mine, dragul meu. Nu de geaba te-am adus din Veneția. Stai de pază noaptea asta. Din ordinul meu. Cassio nu te cunoaște. Eu voi sta pe lângă tine. Tu caută-i pricină. Ori vorbind prea tare, ori râzând de disciplina lui, — ori pe ce cale vrei, și după cum se va ivi prilejul.

  RODERIGO
Bun.

  IAGO
E iute la mânie, arțăgos. Se poate să te și lovească. Ațâță-l. Doar de o da! Ca eu, pe motivul ăsta, să ridic Cyprul în sus. Scandal, care nu se va putea potoli decât cu debarcarea lui Cassio. Prin asta, cu mijloacele la ’ndemână, tu te vei afla mai aproape de dorința ta, înlăturate fiind acele obstacole ce altfel îți cam taie calea.

  RODERIGO
Voi face cum e mai bine.

  IAGO
Bizuie-te pe mine. Caută-mă numaidecât în oraș.
M’a însărcinat Maurul să-i cobor bagajele.
La revedere.

  RODERIGO
La revedere (iese)

  IAGO
Că o iubește Cassio, sînt sigur.
Că ea-l iubește, nu e de mirare.
Othello, cât e de nesuferit,
E-o fire iubitoare și statornică,
Un soț cuminte pentru Desdemona.
Și eu iubesc puțin pe Desdemona,
Dar nu cu trupul, nu! — deși, știu eu?
Cam greu m’aș da ’napoi la o adică…
Dar dragă mi-e, de dragul răzbunărei…
Căci Dracul desfrânat a călărit,
Puțin, se pare, și în șaua mea…
Gând negru ce mă roade ca otrava,
De care n’am să scap decât în clipa
Când suntem chit, femeie cu femeie!
Sau cel puțin când l-am făcut pe Maur,
Nebun de gelozie! — Drept aceea,
De pot da drumul micului copoi, (arată după Roderigo)
Să-i ție bine urma, Cassio,
Imi cade, pac! în mână… L-înegresc,
Cât pot mai bine ’n ochii lui Othello
(Mă tem, și el să nu se fi ’ndulcit
Vreodată la boneta mea de noapte…).
— Și-l fac pe Maur să mă ia în brațe,
Din el fiindcă-am făcut un biet măgar…
Un biet nebun din omul de-altădată…
(arată la cap) Am tot aci. Deși cam îmbâcsit…
Dar nu-i nimica. Fapta necurată
Abia pe drum la față se arată. (iese)

(2. 2.) O STRADĂ

Intră un Herald cu o proclamație. Lume după el

  HERALD
E voia lui Othello, nobilul și viteazul nostru general, ca după veștile sosite cu privire la nimicirea flotei musulmane, om de om să sărbătorească triumful. Faceți jocuri, aprindeți focuri de bucurie, petreceți și vă ’nveseliți, care după cum vă spune inima. Fiindcă pe lângă veștile binefăcătoare, mai e și ziua nunței sale. Drept care, a binevoit să dea această proclamație. Toate localurile sunt deschise, și-i voie deplină să petreacă lumea, dela această oră 5, și până la clopotul care va bate 12. Cerul binecuvânteze insula Cypru, și pe nobilul nostru general, Othello. (iese)

(2. 3.) SALĂ DE CASTEL

Intră Othello, Desdemona, Cassio, suită

  OTHELLO
Tu Cassio, stai de veghe toată noaptea.
Așa ca s’arătăm că și petrecerei
Noi știm să punem frâna de cuviință.

  CASSIO
Am dat lui Iago toate îndrumările,
Dar și așa, cu ochii mei veghea-voi.

  OTHELLO
Bun. Iago-i om onest. Te las cu bine.
Iar mâne vino cât de dimineață.
(Desdemonei) Iubito, haidem. Ziua încheiată,
Ne-așteaptă încă clipa minunată.
Noapte bună. (ies Othello, Desdemona, și suită)

Intră Iago.

  CASSIO
Bine că vii, Iago, mergem la corpul de gardă.

  IAGO
Nicio grabă, locotenente. Nu-i încă zece. Generalul ne-a dat drumul așa de vreme, de dragul Desdemonei. Și să nu i-o luăm în nume de rău: până acum nici n’a avut, săracul, o noapte cu ea. Și pe ochii mei, nurlie femeie.

  CASSIO
A, e o femeie de toată frumusețea.

  IAGO
Și rea de muscă, te asigur.

  CASSIO
Făptură fragedă și dulce.

  IAGO
Ii joacă ochii ’n cap, — îți vorbește cu geana!

  CASSIO
Ochi îmbietori, e adevărat. Dar care totuși au în ei ceva nevinovat.

  IAGO
Dar vorba? Trâmbiță de dragoste!

  CASSIO
O femeie, desăvârșirea însăși!

  IAGO
Ei, Domnul le aibe ’n pază așternutul. Hai, locotenente, că am un vas cu vin, și afară ne-așteaptă niște Cyprioți, băieți de viață, să bem în sănătatea negrului Othello.

  CASSIO
Nu noaptea asta, dragă Iago. N’am chef deloc de băutură. De ce nu există și mijloace mai cuvincioase de sărbătorit lumea!

  IAGO
Dar sunt prieteni de-ai noștri. Doar un pahar. Beau eu pentru tine.

  CASSIO
Doar un pahar am băut și seara asta, și încă bine stropit cu apă, și uite fața mea… (îi arată fața) E o slăbăciune a mea, nenorocitul de mine!
Și n’am curajul s’o mai pun la ’ncercare.

  IAGO
Hai dragă, noaptea asta-i chef și zaiafet. Ne invită băieții.

  CASSIO
Unde sunt?

  IAGO
Aici, la ușe. Fii bun și poftește-i înăuntru.

  CASSIO
Bine, dar să știi c’o fac în silă (iese).

  IAGO
Să-i pot turna pe gât numai atâta:
O cupă peste cupa de-adineaurea,
Și gata, se va da la om mai rău
Ca javra Desdemonei!… — Roderigo,
Sărmanul meu sitar, de altă parte,
Intors pe dos de dragoste, îi trage
Clondire ’ntregi în cinstea Desdemonei,
Și stă la pândă! — Trei flăcăi din Cypru,
Trei inimi de jeratec, — tot ce are
Mai bun acest ținut, — trei inimi gata
Să-și apere onoarea ’n vârful spadei,
Sunt strânși la un pahar în noaptea asta,
Și stau și ei la pândă… — Am să fac,
In mijlocul bețivilor, pe Cassio
Să-și dea în petec, să jicnească insula!
— Dar uite vin!… Să pun eu tot la cale,
Și barca-mi va sălta ușor, la vale!…

Reintră Cassio, cu Montano și Domni; urmează slujitori cu vin.

  CASSIO
Dracu să mă ia, că m’am și chirchilit!

  MONTANO
Ei dă-o’ncolo. N’a fost nici o litră! Pe onoarea mea de soldat.

  IAGO
Să bem, băieți. (cântâ)
   Să-i tragem la măsea,
   Să-i tragem la canea,
   Soldatu-i om deschis,
   Și viața e un vis,
   Să-i tragem la măsea.
Să bem, băieți. Dați vin încoace.

  CASSIO
Dracu să mă ia, al dracului cântec!

  IAGO
L-am învățat în Anglia, unde lumea știe să bea. Danezul, Germanul, Olandezul cu burta cât o damigeană, la băutură, he‑hei, sunt un fleac pe lângă Englezul nostru.

  CASSIO
Așa de tare să fie englezu ’n băutură?

  IAGO
Englezul? Da-l bea turtă pe Danez, și abia după aia se pune să-i tragă; n’apucă să asude, și-a și băgat sub masă pe German; iar după ce a băgat în cofă și pe Danez, abia atunci s’așează pe băutură.

  CASSIO
In sănătatea generalului.

  MONTANO
Așa-i, în sănătatea generalului.

  IAGO (cântând)
   Era Ștefan un rege mare,
   Un galben haina îl costa,
   Dar el mereu se văita,
   Că scumpă e, afar’ din cale!
   Era Ștefan un rege mare,
   Iar noi, de neam ceva mai prost…
   Mândria însă ne omoară,
   — Ia-ți haina, deci, și fii ce-ai fost.
— Să bem, băeți, să bem!

  CASSSIO
Da ăsta-i și mai strașnic ca ălâlant!

  IAGO
Să-i mai zic odată?

  CASSIO
Nu, că nu prea merge cu slujba noastră. Nu face nimic: Cerul e deasupra noastră, și sunt suflete pe lume care vor fi mântuite, altele care nu!

  IAGO
Asta-așa e, dragă locotenente.

  CASSIO
Din partea mea, fără să jicnesc pe general, sau pe vreunul din șefii mei, — sper să fiu printre cei mântuiți.

  IAGO
Și eu, locotenente.

  CASSIO
Și tu. Dar nu ’naintea mea, te rog… Locotenentul trece înaintea sublocotenentului… Dar să nu mai vorbim de asta. Hai la treaba noastră. Doamne iartă greșalele noastre. Domnii mei, să ne vedem de treabă. Să nu credeți, domnii mei, că-s beat. Uite, nu-i ăsta locotenent? (se pipăie singur) Nu-i asta mâna lui dreaptă? Asta, mâna lui stângă? Păi asta ’nseamnă că sunt beat? Uite cum mă țin pe picioare, uite cum vorbesc…

  TOȚI
Minunat, mai e vorbă !

  CASSIO
Nu-i așa? Atunci cine spune că sunt beat? (iese)

  MONTANO
Pe esplanadă, camarazi! Să punem strejile! (ies ceilalți)

  IAGO
Văzuși pe camaradul de-adineaurea?
Soldat, să-l pui alăturea de Cezar!
Dar cum ia un pahar de vin, e gata:
Virtute, viciu, fac la el un echinox!…
Păcat, păcat de el! — Cu toată ’ncrederea,
Pe care-o pune ’n omul lui, Othello,
Mă tem, cu blestemata-i de meteahnă,
Să nu ne puie insula pe foc…

  MONTANO
Dar cum? E des așa?

  IAGO
— Preludiul somnului:
La ceas se uită țintă ore ’ntregi
Când patul nu și-l simte învârtindu-se…

  MONTANO
Ar fi atunci de spus și generalului…
Căci bun din fire, poate vede ’n Cassio
Nimic decât valoarea de ostaș,
Când poate — nu-i așa? — se cer și altele…

Intră Roderigo.

  IAGO (aparte lui Roderigo)
Ei ce faci Roderigo? Du-te repede,
Hai, du-te după el, auzi? (iese Roderigo)

  MONTANO
— Păcat,
Să pună ’n mâna unui om pierdut,
Un post așa de mare… S’ar cădea,
Știu eu? să i se-atragă luarea-aminte…

  IAGO
Eu nu, în orice caz. Pe ce-am mai scump,
Mi-e drag, mi-e drag ca ochii mei din cap!
Mi-aș da și viața, numai ca să-l scap…
Dar ce e? Ce s’aude? (de afară) (voce) — Ajutor!

Reintră Cassio luptând cu Roderigo

  CASSIO
Pungaș și secătură!

  MONTANO
— Ce-i locotenente?

  CASSIO
O javră care vrea să mă învețe
Ce-i aia datorie… Am să-l toc,
Să-l fac saladă!

  RODERIGO
— Tu pe mine?

  CASSIO
Mai faci și pe grozavul? (îl lovește)

  MONTANO
Dar stai, locotenente! (îl oprește) Ce-ai de gând?

  CASSIO
In lături, că-ți retez și ție botul!

  MONTANO
Poftim, te-ai îmbătat! Ești beat.

  CASSIO
— Beat eu? (se bat)

  IAGO (aparte lui Roderigo)
Tu șterge-o hai, și strigă că-i răscoală!
— Dar, dragul meu locotenent, dar Domnilor,
Se poate? Ajutor!… Montano! Cassio!…
Săriți într’ajutor… Ha, bună pază! (se trag clopote)
Mai trag acum și clopotul! — Ei drace,
Să vezi că se ridică tot orașul!
Dar pentru Dumnezeu, locotenente,
O să ne crape-obrazul de rușine!

Reintră Othello și suită.

  OTHELLO
Dar ce e? Ce-i cu voi?

  MONTANO
— Na, drace, sânger!
Ah sunt lovit de moarte!… (leșină)

  IAGO
— Dar opriți-vă
Oprește-te, locotenente. Dragii mei,
Vă pierdeți capul! — Nu vă e rușine,
De general? Pe semne-ați căpiat!

  OTHELLO
Dar ce mai e și asta? Am scăpat
De Turci, ca între noi să ne ucidem?
Rușine să vă fie! — Ce barbari!
— Pe pielea lui o face cine mișcă!
— Să nu mai tragă clopotul, că scoate
Din fire tot orașul! — Ce-a fost asta?
Cinstite Iago, parcă-abia respiri,
Hai spune, ce e, — cine-a început?
Pe dragostea ce-ți port, te rog, vorbește.

  IAGO
Dar n’am habar… Mai până adineaurea,
Eu prieteni i-am știut, mai prieteni poate
Ca soarele cu luna…
Când iată că, par’că loviți cu leoca,
Ii văd că se încaieră,
Și sabia și-o vâră unu’ntr’altul!
Idee n’am din ce s’au luat, sărmanii…
Mai bine-mi reteza un Turc picioarele,
Decât să mă aducă-aicea martor!

  OTHELLO
Dar cum să-ți ieși, Mihai, așa din fire?

  CASSIO
Te rog, mă iartă, nu pot spune-o vorbă…

  OTHELLO
Montano, te știam un om de treabă,
De-aleasă și cuminte tinerețe,
Mai toți te lăudau. Frumosu-ți nume
Trecea nestânjenit din gură ’n gură…
Și-acum să ți-l mânjești, s’ajungi să treci
Drept un chefliu și-un zurbagiu de stradă?
Răspunde, haide.

  MONTANO
Mă zbat cu moartea… Rogu-te, mă cruță
De ori și ce sforțare… Ai pe Iago…
Iți poate spune tot ce știu și eu…:
Căci nu mă știu cu-o iotă vinovat,
Cu vorba sau cu fapta, — afară numai,
De nu-i o vină dragostea de sine,
Și nu e un păcat să-ți aperi viața,
Când altul ți-o atacă din senin…

  OTHELLO
Pe ce-am mai scump, mă scoate-ți din sărite!
Incep să văd doar roșu ’n fața ochilor…
Un pas să fac, o mână să ridic,
Și gata, s’a sfârșit cu voi!
Eu vreua să știu cine-a ’nceput scandalul.
Căci frate bun să-mi fie, frate geamăn,
Cu mine-a terminat-o! — Cum adică,
Intr’o cetate ’n stare de război,
Ce încă stă cu sufletul pe buze,
Ca orbii să ne batem între noi,
Și unde? Lângă corpul meu de gardă?
Și noaptea? E de nemaiauzit!
— Vreau, Iago, tot să știu.

  MONTANO
— Dacă te simți
Legat prin grad sau altă-apropiere,
Să nu vorbești decât cu părtinire,
Atuncea Iago, nu mai ești soldat…

  IAGO
Ah nu lovi în tot ce am mai scump…
Mai bine limba taie-mi-o decât,
S’o las să se atingă de un Cassio!
Dar sper că n’o să-l coste adevărul…
Deci iată cum stă cazul, generale.
Montano sta cu mine-aci de vorbă,
Când peste noi dă unul fugărit,
De Cassio, — strigându-ne Ajutor!
Căci Cassio sta gata să-l străpungă…
Montano face-atunci un pas spre Cassio,
Și-l roagă să se-astâmpere; iar eu,
Mă duc să-l fac pe celălalt să tacă!…
Să nu ridice — cum s’a și ’ntâmplat —
Cu larma lui, orașul în picioare.
Dar iute la picior, o și tulise!
Și n’apuc să mă ’ntorc, c’aud un zangăt,
— De săbii!… — și pe Cassio ’njurând,
Cum nu l-am auzit în viața mea!
Mă duc la ei, și-i văd încăerați…
— Așa cum i-ai văzut și tu, — adineaurea…
Mai mult decât atâta nu mai știu…
Decât că… omu-i om… și-și pierde capul…
Adesea dai în cel ce-ți vrea doar binele…
Așa poate și Cassio, săracul…
Mai fiind și scos din minți cu vreo insultă,
De haimanaua aia care-a șters-o…

  OTHELLO
Văd, Iago, foarte bine,
Că vrei din datorie și iubire,
Pe Cassio să-l faci scăpat… (lui Cassio) Mi-ești drag,
Dar Cassio, de astăzi înainte,
In tine nu mai am un ofițer.

Reintră Desdemona cu suită

Poftim, și pe iubită mi-au trezit-o!
— Ce lecție vă trebuie!…

  DESDEMONA
— Dar ce-i?

  OTHELLO
Nimic, iubito… Mergem la culcare…
(lui Montano care e ridicat)
Cu mâna mea eu rana-am să ți-o caut…
Plecați acum…
Mai dă o raită, Iago, prin oraș
Și vezi să fie liniște… — Iubito,
Așa e viața asta de cazarmă,
Trezit din somn mereu de o alarmă… (ies toți afară de Iago și Cassio)

  IAGO
Dar ce? Ești rănit locotenente?

  CASSIO
O rană fără leac.

  IAGO
Ferească Dumnezeu!

  CASSIO
Reputația, reputația, reputația… Mi-am pierdut reputația… Am pierdut partea nemuritoare din mine… Ce-a mai rămas e animalul… Reputația mea, Iago, reputația mea…

  IAGO
Ehei, credeam că-i vorba de o rană corporală! De asta te plângi tu? Reputația? Ce-i aia? Un cuvânt fără rost. O bâiguială! — Reputația! Obținută mai totdeauna pe nedrept, și pierdută tot așa. Nu ți-ai pierdut nicio reputație. Afară poate de aceea de a nu avea niciuna! Ai o mie de mijloace, omule, să câștigi din nou pe general! Ai căzut puțin în disgrație… Ei și? O mică supărare a lui… Mai mult de ordin disciplinar, decât din inimă… Așa cum ți-ai bate cânele, ca să sperii un leu! O vorbă, două, și l-ai înmuiat!

  CASSIO
Sau poate l-am făcut să mă disprețuiască și mai mult… Un comandant așa de bun, și eu, un ofițer așa de păcătos!… Un bețiv și un scandalagiu… Ce rușine, Iago, ce rușine… Beat, auzi?… Vorbind ca un papagal, certându-mă și înjurând, dându-mi ifose, făcând pe spadasinul cu propria mea umbră! Ah duh nevăzut al vinului! Dacă nimeni nu ți-a spus încă pe nume, îți voi spune eu: ești Dracul!

  IAGO
Cine era acela după care fugeai cu sabia?

  CASSIO
Habar n’am.

  IAGO
Nu se poate.

  CASSIO
Sunt în capul meu o groază de lucruri. Dar nimic limpede. O ceartă. Dar de ce? Vai Doamne, cum pot oamenii să-și pună singuri în gură un dușman care să le fure mințile, cum de simțim noi plăcere, bucurie, voluptate, în a ne preface singuri în bestii!…

  IAGO
Dar te văd teafăr și întreg… Cum de ți-ai revenit?

  CASSIO
Așa a găsit de cuviință demonul beției, să facă loc demonului mâniei. Cui pe cui se scoate. Ca de fapt să mă disprețuiesc și mai mult…

  IAGO
Ei lasă, prea faci și tu pe moralistul. E drept că la vremea, în locul și în împrejurările în care ne aflăm, pe insula asta, bine-ar fi fost să nu se ’ntâmple… Dar ai făcut-o, ai făcut-o! Vorba e cum s’o dregem…

  CASSIO
Să zicem că-i cer postul înapoi. El o să-mi spuie: bețivule! Ei bine, o sută de guri să am, ca hidra din Lerna, și-un cuvânt ca ăsta le ’nchide pe toate! Mă lasă, — n’auzi? — om în toată firea. Și peste cinci minute, îmi pierd mințile, peste alte cinci: bestie în toată regula!… Ciudat lucru când te gândești… Ce însemnează un pahar, numai un pahar mai mult. Par’că are ’n el pe diavolul!

  IAGO
Ce diavol! Vinul bun e un tovarăș minunat! Numai să știi cum să-l iei!… Nu mai tuna și fulgera contra prietenilor… Ascultă, dragă locotenente, sunt eu sau nu prietenul tău?

  CASSIO
Prieten… N’am văzut-o adineaurea?… Auzi d-ta, beat!…

  IAGO
Se ’ntâmplă!… Cine nu-i odată beat în viața lui? Dar eu să-ți spun ce trebuie să faci… General e acum, nevasta generalului… Ce mai vorbă, e în al noulea cer după ea… După nurii și farmecele ei… Spune-i, Domnule, păsul… n’o lăsa în pace până nu-ți recapeți postul… O femeie ca ea, bună și apropiată, o fire așa de binecuvântată, ar simți ca o pată pe conștiință să nu facă mai mult chiar decât i-ai cere. Roag’o în genunchi, să dreagă scrântitura asta ivită în prietenia dintre soțul ei și tine, și capul mi-l pun că osul scrântit va arăta mai frumos ca mai ’nainte…

  CASSIO
Sfatul nu e rău.

  IAGO
O spun din dragoste sinceră și onestă prietenie…

  CASSIO
Mi-e-mi spui? Să știi că mâne cu noaptea ’n cap mă duc la buna și curata Desdemona, s’o rog să-mi vie într’ajutor… Ar fi să-mi iau câmpii, să cred că m’am potmolit aci!

  IAGO
Asta spun și eu! Noapte bună locotenente, — mă duc să dau o raită prin oraș…

  CASSIO
Noapte bună, oneste Iago (iese).

  IAGO
Mai spuie cineva că sunt om rău,
Când dau un sfat așa de cum se cade!
Nimica mai ușor decât să faci
Să-și plece-auzul buna Desdemona…
E darnică din fire cum e soarele…
Iar cât privește Maurul, — de-ar fi
Să-și lepede religia, botezul,
Credința în simbolul Mântuirei,
Așa ’l încătușează cu-o privire,
Că face ori ce vrea din el, cu-o vorbă!
Un gest al ei, e lege pentru Maur,
In mâna ei, i-o biată jucărie…
Și sunt atunci om rău dacă mi-l pun
Pe calea care duce drept la țintă?
— Dar zei deștepți ai Iadului, — cu cât
Vrea Dracul să se ’mbrace mai în negru,
Cu-atât își pune haină mai cerească…
Așa fac eu acum!… In timp ce omul,
Cinstit sărută poala Desdemonei,
Iar ea se roagă pentru el la Maur,
Otravă în ureche eu strecor,
Și-i spun că-i lucru necurat la mijloc…
Așa ca pe măsură ce îl roagă,
Pe-Othello tot mai mult să-l și desguste.
— Și astfel o ’nnegresc în ochii lui…
In timp ce ea de bună voie-mi țese,
Un laț în care pîn’la urmă-i prind pe toți…

Reintră Roderigo

— Ei, ce e, Roderigo?

  RODERIGO
Iată-mă alergând, dar nu ca un câne la vânat, ci ca o javră care numai ajută haita cu schelălăiala! Banii mi s’au dus pe gârlă. Azi noapte am fost ciomăgit în toată legea! Și ce-mi rămâne să spun e că m’am săturat. Mă duc înapoi la Veneția, fără un ban în pungă, dar cu ceva mai multă minte la cap…

  IAGO
Ce rău, ce rău când omul se pripește…
O rană ’ncet, încet se lecuiește,
— Lucrăm cu capul, nu lucrăm cu farmecele;
Iar capul mai gândește, potrivește…
— Nu merge strună fiindc’ai fost lovit?
Dar tu cu lovitura asta uiți
C’ai scos din circulație pe Cassio!
Sunt multe lucruri care cresc sub soare,
Dar primăvara nu vine cu-o floare…
Răbdare deci… Ia uite, crapă zorile!
Cum trece timpul când e omul mulțumit!
— Hai, pleacă… Pe curând vei ști mai multe, (Roderigo iese)
— Sunt două lucruri de făcut acuma:
Nevasta să-mi trimet numaidecât,
La Cassio, să-i vadă ’ntreținuta…
Iar eu, ținând de vorbă pe Othello,
Să-l fac s’apară chiar când Desdemona
Pe Cassio îl are la picioare!…
I-un plan măestru… — Repede cu el,
Să batem fierul până-i cald, altfèl… (iese)