Tragedia lui Othello/Actul I
| Tragedia lui Othello de William Shakespeare Actul I |
Actul II→ |
(1. 1.) VENEȚIA. — O STRADA
Intră Roderigo și Iago
RODERIGO
Ei lasă! — Nu știi ce mult m’a durut
Ca tocmai Iago, omul căruia-am deschis
O viață ’ntreagă baerele pungei,
Să știe și să tacă…
Ei lasă! — Nu știi ce mult m’a durut
Ca tocmai Iago, omul căruia-am deschis
O viață ’ntreagă baerele pungei,
Să știe și să tacă…
IAGO
— Dar la naiba!
Pricepe-odată că habar n’aveam.
Iți jur!
— Dar la naiba!
Pricepe-odată că habar n’aveam.
Iți jur!
RODERIGO
— Și dacă, ah, nu mi-ai fi spus
Chiar tu cât îl urăști!
— Și dacă, ah, nu mi-ai fi spus
Chiar tu cât îl urăști!
IAGO
— Și nu-l urăsc?
Mă scoți din minți! — Trei nobili din cetate
S’au dus cu plecăciuni la el odată,
Să-l roage să mă ia locotenent,
Pe lângă el, — și-ți jur că nu cereau
Ceva ce nu era de mutra mea…
El însă plin de el și de ’ngâmfare,
Ii ia cu vorbe late pe departe.
Cu aere de mare general,
Ca pofta să le-o taie pe cuvânt
Că… «omul el de mult și l-a găsit»!…
Și care-i omul?
Mă rog, un mare-adunător de cifre!
Un oarecare florentin, zis Cassio,
Un flușturatec și-un afemeiat,
Ce n’a condus în viața lui un escadron,
Și nu știe ce-i aia bătălie,
Mai mult decât o slujnică !… în colo,
Mai bun la teorie ca un consul,
Mai tare decât toți în trăncăneală!
Acesta-i «omul» lui… Pe când pe mine,
Pe care m’a văzut luptând la Rodos,
Și Cypru, — cu creștinii, cu păgânii —
Mă lasă ’n drum, mă lasă ’ncălecat
De-un conțopist, ce știe doar s’adune!
Și-așa contabilul e azi locotenent,
Iar eu rămân un simplu port-drapel,
Al Excelenței Sale Domnul Maur…
— Și nu-l urăsc?
Mă scoți din minți! — Trei nobili din cetate
S’au dus cu plecăciuni la el odată,
Să-l roage să mă ia locotenent,
Pe lângă el, — și-ți jur că nu cereau
Ceva ce nu era de mutra mea…
El însă plin de el și de ’ngâmfare,
Ii ia cu vorbe late pe departe.
Cu aere de mare general,
Ca pofta să le-o taie pe cuvânt
Că… «omul el de mult și l-a găsit»!…
Și care-i omul?
Mă rog, un mare-adunător de cifre!
Un oarecare florentin, zis Cassio,
Un flușturatec și-un afemeiat,
Ce n’a condus în viața lui un escadron,
Și nu știe ce-i aia bătălie,
Mai mult decât o slujnică !… în colo,
Mai bun la teorie ca un consul,
Mai tare decât toți în trăncăneală!
Acesta-i «omul» lui… Pe când pe mine,
Pe care m’a văzut luptând la Rodos,
Și Cypru, — cu creștinii, cu păgânii —
Mă lasă ’n drum, mă lasă ’ncălecat
De-un conțopist, ce știe doar s’adune!
Și-așa contabilul e azi locotenent,
Iar eu rămân un simplu port-drapel,
Al Excelenței Sale Domnul Maur…
RODERIGO
Decât drapel, mai bine poartă-i Sâmbetele…
Decât drapel, mai bine poartă-i Sâmbetele…
IAGO
Așa-i în oaste, mulți înaintează
Mai mult cu bilețele și favoruri,
Decât după vechime, după merit…
— Dar crezi tu că mai pot avea la suflet
Pe-un om ca ăsta?…
Așa-i în oaste, mulți înaintează
Mai mult cu bilețele și favoruri,
Decât după vechime, după merit…
— Dar crezi tu că mai pot avea la suflet
Pe-un om ca ăsta?…
RODERIGO
— Da, dar îl slujești…
— Da, dar îl slujești…
IAGO
Ca el de asemeni mie să-mi slujească!…
— Stăpâni să fim cu toții nu se poate,
Dar nici să fim cu toții slugi oneste…
Vezi ființe fericite să-și târască
Robia în genunchi, precum măgarul
Samaru-și duce până când stăpânul
Ii dă la bătrânețe cu piciorul.
La tălpi să-mi bați o slugă-așa de proastă!
Dar sunt și unii care pun smerenie
Pe chip, însă cu inima sunt liberi…
— Se fac doar că-și slujesc cu drag stăpânul,
Se’mbuibă, își fac rostul, dar cu gândul
Se ’nchină lor, când altora se pleacă…
Sunt slugile cu cap. Și eu sunt una!
Cum tu ești Roderigo, n’aș mai fi
Nici eu un Iago, dacă-aș fi Othello…
Urmându-l deci, pe mine mă urmez…
Și dacă fac — cu scop — pe ’ndrăgostitul,
Mi-e martor Cerul că-l urăsc de moarte.
Atunci când însă actul din afară
Va da pe față gândul dinăuntru,
Atuncea numai, dragă, voi putea
Și eu în palmă inima să-mi port,
Ca ciorile din ea să ciugulească…
Dar pân’atunci… eu nu sunt cine sunt.
Ca el de asemeni mie să-mi slujească!…
— Stăpâni să fim cu toții nu se poate,
Dar nici să fim cu toții slugi oneste…
Vezi ființe fericite să-și târască
Robia în genunchi, precum măgarul
Samaru-și duce până când stăpânul
Ii dă la bătrânețe cu piciorul.
La tălpi să-mi bați o slugă-așa de proastă!
Dar sunt și unii care pun smerenie
Pe chip, însă cu inima sunt liberi…
— Se fac doar că-și slujesc cu drag stăpânul,
Se’mbuibă, își fac rostul, dar cu gândul
Se ’nchină lor, când altora se pleacă…
Sunt slugile cu cap. Și eu sunt una!
Cum tu ești Roderigo, n’aș mai fi
Nici eu un Iago, dacă-aș fi Othello…
Urmându-l deci, pe mine mă urmez…
Și dacă fac — cu scop — pe ’ndrăgostitul,
Mi-e martor Cerul că-l urăsc de moarte.
Atunci când însă actul din afară
Va da pe față gândul dinăuntru,
Atuncea numai, dragă, voi putea
Și eu în palmă inima să-mi port,
Ca ciorile din ea să ciugulească…
Dar pân’atunci… eu nu sunt cine sunt.
RODERIGO
Dar ce noroc pe-acest buzat de Maur
Să ia așa femeie!
Dar ce noroc pe-acest buzat de Maur
Să ia așa femeie!
IAGO
— Strigă, scoală,
Și tu din somn pe tatăl Desedemonei,
S’alerge după el, să-i strice cheful,
Din stradă ’n stradă numele țipându-i-l!
Ațâță și pe rude… Fă să-l piște,
In raiu ’n care ’noată, toate muștele,
Așa ca fericirea, cât de mare,
Mai mult un chin s’ajungă pentru Maur!
— Strigă, scoală,
Și tu din somn pe tatăl Desedemonei,
S’alerge după el, să-i strice cheful,
Din stradă ’n stradă numele țipându-i-l!
Ațâță și pe rude… Fă să-l piște,
In raiu ’n care ’noată, toate muștele,
Așa ca fericirea, cât de mare,
Mai mult un chin s’ajungă pentru Maur!
RODERIGO
Aici stă tatăl. — Strig în gura mare!
Aici stă tatăl. — Strig în gura mare!
IAGO
Da, fă-te speriat!, — ca ’n miez de noapte,
Când focul izbucnește prin oraș.
Da, fă-te speriat!, — ca ’n miez de noapte,
Când focul izbucnește prin oraș.
RODERIGO
Brabanțio, he-hei! Brabanțio, scoală!
Brabanțio, he-hei! Brabanțio, scoală!
IAGO
Trezește-te, n’auzi! Brabanțio, hoții,
Te pradă hoții, hoții-ți fură fata!
Brabanțio apare la fereastră, sus.
Trezește-te, n’auzi! Brabanțio, hoții,
Te pradă hoții, hoții-ți fură fata!
Brabanțio apare la fereastră, sus.
BRABANȚIO
Dar cine țipă? Ce s’a întâmplat?
Dar cine țipă? Ce s’a întâmplat?
RODERIGO
Sunt toți ai tăi acasă?
Sunt toți ai tăi acasă?
IAGO
— Ușile…
Sunt bine încuiate?
— Ușile…
Sunt bine încuiate?
BRABANȚIO
— Dar de ce?
— Dar de ce?
IAGO
Imbracă-te, n’auzi? — Te calcă hoții!
Ți-au rupt în două inima, și-au luat
Cu ei o parte!… chiar acuma lupul
O șterge cu mioara ta ’ntre dinți!…
Hai vino jos! Din sforăieli orașul,
Cu clopote trezește-l!… — àltfel Dracul
Curând din tine face un bunic!
— Hai repede!
Imbracă-te, n’auzi? — Te calcă hoții!
Ți-au rupt în două inima, și-au luat
Cu ei o parte!… chiar acuma lupul
O șterge cu mioara ta ’ntre dinți!…
Hai vino jos! Din sforăieli orașul,
Cu clopote trezește-l!… — àltfel Dracul
Curând din tine face un bunic!
— Hai repede!
BRABANȚIO
— Dar ce-ați înebunit?
— Dar ce-ați înebunit?
RODERIGO
Signiòr, pe semne nu mă recunoști…
Signiòr, pe semne nu mă recunoști…
BRABANȚIO
De loc! Dar cine ești?
De loc! Dar cine ești?
RODERIGO
— Sunt Roderigo.
— Sunt Roderigo.
BRABANȚIO
Ia lasă-mă în pace! — Nu ți-am spus,
Să nu mai calci pe-aici? Ți-am spus pe șleau,
Că fată nu-i de tine, — iar acuma,
Cu capul tărbăcit de băutură,
Vii după chef și-mi faci pe zurbagiul!
Ia lasă-mă în pace! — Nu ți-am spus,
Să nu mai calci pe-aici? Ți-am spus pe șleau,
Că fată nu-i de tine, — iar acuma,
Cu capul tărbăcit de băutură,
Vii după chef și-mi faci pe zurbagiul!
RODERIGO
Dar stai, ascultă…
Dar stai, ascultă…
BRABANȚIO
— Insă fii tu sigur,
Că am eu ac și pentru pielea ta!
— Insă fii tu sigur,
Că am eu ac și pentru pielea ta!
RODERIGO
Ascultă un moment…
Ascultă un moment…
BRABANȚIO
— Ce-mi trăncănești,
De hoți, mereu? Doar suntem în Veneția!
Ce? casa mea e vraiște?
— Ce-mi trăncănești,
De hoți, mereu? Doar suntem în Veneția!
Ce? casa mea e vraiște?
RODERIGO
— Venerate,
Eu vin aci cu sufletul curat…
— Venerate,
Eu vin aci cu sufletul curat…
IAGO
Și n’auzi că aici dracul și-a vârît coada? Fă-ți cruce, și zi Doamne-ajută! Noi venim să-ți dăm o mână de-ajutor, și d-ta ne iei la zor? Nu cumva vrei să-ți lași fata călcată de un armăsar arab! — ăi fi vrând ca nepoții să-ți necheze, să ai telegari ca strănepoți, și iepe rubedenii!…
Și n’auzi că aici dracul și-a vârît coada? Fă-ți cruce, și zi Doamne-ajută! Noi venim să-ți dăm o mână de-ajutor, și d-ta ne iei la zor? Nu cumva vrei să-ți lași fata călcată de un armăsar arab! — ăi fi vrând ca nepoții să-ți necheze, să ai telegari ca strănepoți, și iepe rubedenii!…
BRABANȚIO
Dar ce haimana mai ești și tu?
Dar ce haimana mai ești și tu?
IAGO
Sunt unul, scumpe Domn, care vine să-ți spuie că Maurul și fiica dumitale fac în clipa asta pe bestia cu două capete…
Sunt unul, scumpe Domn, care vine să-ți spuie că Maurul și fiica dumitale fac în clipa asta pe bestia cu două capete…
BRABANȚIO
Ești un măgar!
Ești un măgar!
IAGO
— Și tu, un senator!
— Și tu, un senator!
BRABANȚIO
Te fac răspunzător, auzi Rod(e)rigo?
Te fac răspunzător, auzi Rod(e)rigo?
RODERIGO
Răspund de ori și ce! — Dar rogu-te,
De-ți este după plac și învoială,
(Cum pare că și e!…) — ca fata ta,
La ceasul ăsta fără soț al nopței,
Să fie dusă de un om cu plată,
Un biet gondolier,
In patul de desfrâu al unui Maur,
— De e cu știrea și cu voia ta,
Atunci într’adevăr, te-am… deranjat!
Dar dacă nu, ești tu nedrept cu noi.
Adică, peste ori ce bună creștere,
Să viu să-mi bat eu joc, de-un venerabil?
Afară dacă nu-i cu știrea ta,
Copila ta cam a sărit pârleazul…
Legându-și frumusețea și norocul
De-o haimana ce azi e-aici și nu e!
Tu caut-o, și dacă-i în odae,
Asmute toate legile asupră-mi,
Că vin să te-amăgesc!
Răspund de ori și ce! — Dar rogu-te,
De-ți este după plac și învoială,
(Cum pare că și e!…) — ca fata ta,
La ceasul ăsta fără soț al nopței,
Să fie dusă de un om cu plată,
Un biet gondolier,
In patul de desfrâu al unui Maur,
— De e cu știrea și cu voia ta,
Atunci într’adevăr, te-am… deranjat!
Dar dacă nu, ești tu nedrept cu noi.
Adică, peste ori ce bună creștere,
Să viu să-mi bat eu joc, de-un venerabil?
Afară dacă nu-i cu știrea ta,
Copila ta cam a sărit pârleazul…
Legându-și frumusețea și norocul
De-o haimana ce azi e-aici și nu e!
Tu caut-o, și dacă-i în odae,
Asmute toate legile asupră-mi,
Că vin să te-amăgesc!
BRABANȚIO
— Să vie-o torță!
O torță! Toată lumea să se scoale!
Visasem eu urât! — Blestemăție!
Să-ți vie nebuniile! — O torță!
Lumină, hei, lumină! (Pleacă de la fereastră)
— Să vie-o torță!
O torță! Toată lumea să se scoale!
Visasem eu urât! — Blestemăție!
Să-ți vie nebuniile! — O torță!
Lumină, hei, lumină! (Pleacă de la fereastră)
IAGO
— Acum te las.
Adio, nu e practic pentru mine
Să fiu citat ca martor contra Maurului,
Cum sigur că voi fi, dacă rămân…
— Cetatea o să-i dea un bobârnac,
Un vot de blam, și-atâta tot! Căci fără el,
Cetatea nu se simte ’n siguranță.
Așa de prins e ’n lupta contra Cyprului,
Că n’are cine să preia comanda,
Să ducă ’nfăptuirea pân’la capăt.
Drept care, eu, deși-l urăsc ca dracul,
Imi plec-vezi bine-steagul deocamdată,
Și-i fac ochi dulci… nimic decât ochi dulci…
— Voi dați de el la Hanul cu Săgeata…
Voi fi și eu acolo… Deci, cu bine! (iese).
— Acum te las.
Adio, nu e practic pentru mine
Să fiu citat ca martor contra Maurului,
Cum sigur că voi fi, dacă rămân…
— Cetatea o să-i dea un bobârnac,
Un vot de blam, și-atâta tot! Căci fără el,
Cetatea nu se simte ’n siguranță.
Așa de prins e ’n lupta contra Cyprului,
Că n’are cine să preia comanda,
Să ducă ’nfăptuirea pân’la capăt.
Drept care, eu, deși-l urăsc ca dracul,
Imi plec-vezi bine-steagul deocamdată,
Și-i fac ochi dulci… nimic decât ochi dulci…
— Voi dați de el la Hanul cu Săgeata…
Voi fi și eu acolo… Deci, cu bine! (iese).
BRABANȚIO
Intră în stradă Brabanțio, în halat de noapte, și slujitori cu torțe.
Vai Doamne-așa e, mi-a fugit copila!
Sărmane bătrâneți mă mai așteaptă!
Tu unde ai văzut-o, Roderigo?
Auzi nenorocita, — cu un Maur!…
Să-i facă și-un copil!… Dar ești tu sigur,
Că ea era?… — vai, ce dezamăgire!
Și ce spunea? — Mai multe torțe! — Și treziți,
Pe toți ai mei!… S’or fi căsătorit?
Intră în stradă Brabanțio, în halat de noapte, și slujitori cu torțe.
Vai Doamne-așa e, mi-a fugit copila!
Sărmane bătrâneți mă mai așteaptă!
Tu unde ai văzut-o, Roderigo?
Auzi nenorocita, — cu un Maur!…
Să-i facă și-un copil!… Dar ești tu sigur,
Că ea era?… — vai, ce dezamăgire!
Și ce spunea? — Mai multe torțe! — Și treziți,
Pe toți ai mei!… S’or fi căsătorit?
RODERIGO
Ei știi că-mi place!
Ei știi că-mi place!
BRABANȚIO
— Ce rușine! — auzi să fugă!
Ah sânge trădător! — Sărmani părinți…
Poftim de mai te ’ncrede în odrasle,
Când uite cum se poartă!… Nu cumva,
Or fi la mijloc farmece?… Cu ele,
Poți bine ’ntoarce capul unei fete…
Roderigo, n’ai citit cumva prin cărți?
— Ce rușine! — auzi să fugă!
Ah sânge trădător! — Sărmani părinți…
Poftim de mai te ’ncrede în odrasle,
Când uite cum se poartă!… Nu cumva,
Or fi la mijloc farmece?… Cu ele,
Poți bine ’ntoarce capul unei fete…
Roderigo, n’ai citit cumva prin cărți?
RODERIGO
E drept, am cam citit…
E drept, am cam citit…
BRABANȚIO
— Chemați-mi fratele!
— Mai bine ți-o dam ție! — Cum să-i prindem?
Luați unii într’o parte, alții ’ntr’alta!
— Chemați-mi fratele!
— Mai bine ți-o dam ție! — Cum să-i prindem?
Luați unii într’o parte, alții ’ntr’alta!
RODERIGO
De el aș da eu, dac’am lua cu noi
O pază bună…
De el aș da eu, dac’am lua cu noi
O pază bună…
BRABANȚIO
— Rogu-te ’nsoțește-ne!
Din casă ’n casă am să bat. Sunt cineva!
La arme, luați și paznicii de noapte!
Să mergem Roderigo, — și rămân,
Al tău pe viață… (ies).
— Rogu-te ’nsoțește-ne!
Din casă ’n casă am să bat. Sunt cineva!
La arme, luați și paznicii de noapte!
Să mergem Roderigo, — și rămân,
Al tău pe viață… (ies).
(1. 2.) ALTĂ STRADĂ
Intră Othello, Iago, și slujitori cu torțe.
IAGO
Deși ’n război am doborît atâțea,
E’n mine o problemă de conștiință,
Să nu omor cu sânge rece… Am un suflet,
Ce-mi face rău de bun ce e cu alții…
— Ce poftă-aveam să mi-l înțep în coastă!…
Deși ’n război am doborît atâțea,
E’n mine o problemă de conștiință,
Să nu omor cu sânge rece… Am un suflet,
Ce-mi face rău de bun ce e cu alții…
— Ce poftă-aveam să mi-l înțep în coastă!…
OTHELLO
Mai bine-așa…
Mai bine-așa…
IAGO
— Dar n’o slăbea nemernicul!
Și câte murdării pe seama ta…
Iți spun că mie, care nu sunt sfânt,
Puțin mi-a trebuit să-l trec prin sabie…
— Dar, rogu-te, v’ați luat în bună lege?
Bătrânul este om cu greutate,
Cuvântul lui atârnă cât al Dogelui,
Și ori divorț va cere, ori, să știi,
Va pune cît mai multe bețe ’n roate…
— Dar n’o slăbea nemernicul!
Și câte murdării pe seama ta…
Iți spun că mie, care nu sunt sfânt,
Puțin mi-a trebuit să-l trec prin sabie…
— Dar, rogu-te, v’ați luat în bună lege?
Bătrânul este om cu greutate,
Cuvântul lui atârnă cât al Dogelui,
Și ori divorț va cere, ori, să știi,
Va pune cît mai multe bețe ’n roate…
OTHELLO
Dar facă ce o vrea, — serviciile,
De mine-aduse-acestui principat,
Mai sus și tare vor vorbi ca jalea lui…
Mai afle apoi — și-o voi spune-atuncea când
Voi crede de cuviință să mă laud —
Că ființa mea din rang regesc coboară,
Și-mi pot privi cu fruntea sus Norocul…
— Ah dacă n’aș iubi pe Desdemona
Așa cum o iubesc, o clipă, Iago,
Destinul nu mi-aș pune ’n colivie,
Să știu că am comorile din lume!
— Dar ce să fie? Văd că vin cu torțe!
Dar facă ce o vrea, — serviciile,
De mine-aduse-acestui principat,
Mai sus și tare vor vorbi ca jalea lui…
Mai afle apoi — și-o voi spune-atuncea când
Voi crede de cuviință să mă laud —
Că ființa mea din rang regesc coboară,
Și-mi pot privi cu fruntea sus Norocul…
— Ah dacă n’aș iubi pe Desdemona
Așa cum o iubesc, o clipă, Iago,
Destinul nu mi-aș pune ’n colivie,
Să știu că am comorile din lume!
— Dar ce să fie? Văd că vin cu torțe!
IAGO
E tatăl furios cu șleahta lui.
Mai bine să intrăm…
E tatăl furios cu șleahta lui.
Mai bine să intrăm…
OTHELLO
— De ce? Poftească!
Mai bine să mă vadă așa cum sunt:
Un om dintr’o bucată. — Ei sunt parc’ă…
— De ce? Poftească!
Mai bine să mă vadă așa cum sunt:
Un om dintr’o bucată. — Ei sunt parc’ă…
IAGO
Pe Ianus, par’că nu…
Pe Ianus, par’că nu…
Intră Cassio și câțiva ofițeri cu torțe
OTHELLO
— Nu, nu, e Cassio,
Cu oamenii puterii… Ce mai faceți,
Dragi prieteni… — Ce mai nou?
— Nu, nu, e Cassio,
Cu oamenii puterii… Ce mai faceți,
Dragi prieteni… — Ce mai nou?
CASSIO
— Din partea Dogelui,
Ți-aducem salutări, și rugămintea
Să vii la el numaidecât.
— Din partea Dogelui,
Ți-aducem salutări, și rugămintea
Să vii la el numaidecât.
OTHELLO
Dar ce e?
Dar ce e?
CASSIO
— Vești din Cypru. Mare fierbere.
Galerele-au trimes în cursul nopței
Vreo zece crainici, unul după altul,
Iar consulii din somn au fost treziți,
Și sunt acum la Doge… Toată noaptea,
Ai fost și tu — vezi bine — căutat,
Și-acasă negăsindu-te, — Senatul
A pus pe urma ta vreo trei iscoade.
— Vești din Cypru. Mare fierbere.
Galerele-au trimes în cursul nopței
Vreo zece crainici, unul după altul,
Iar consulii din somn au fost treziți,
Și sunt acum la Doge… Toată noaptea,
Ai fost și tu — vezi bine — căutat,
Și-acasă negăsindu-te, — Senatul
A pus pe urma ta vreo trei iscoade.
OTHELLO
Ei bine cel puțin că m’ați găsit!
O vorbă doar să las în casa asta,
Și-al vostru sunt. (iese)
Ei bine cel puțin că m’ați găsit!
O vorbă doar să las în casa asta,
Și-al vostru sunt. (iese)
CASSIO (lui Iago).
— Dar ce-are?
— Dar ce-are?
IAGO
— Noaptea asta,
Pe cât știu eu, a acostat o navă…
Și dacă merge bine, ancorează…
— Noaptea asta,
Pe cât știu eu, a acostat o navă…
Și dacă merge bine, ancorează…
CASSIO
Dar nu pricep
Dar nu pricep
IAGO
— Căsătorit!
— Căsătorit!
CASSIO
Cu cine?
Cu cine?
Reintră Othello.
IAGO
Cu cine!… — Atunci să mergem, generale,
Cu cine!… — Atunci să mergem, generale,
OTHELLO
Să mergem, da.
Să mergem, da.
CASSIO
— Dar uite că te caută,
Și alții…
— Dar uite că te caută,
Și alții…
IAGO
— Generale, e Brabanțio.
Ia seama, te ferește!
— Generale, e Brabanțio.
Ia seama, te ferește!
Intră Brabanțio, Roderigo, și slujitori cu torțe și arme
OTHELLO
— Ce-i cu voi?
— Ce-i cu voi?
RODERIGO
E Maurul! (lui Brabanțio).
E Maurul! (lui Brabanțio).
BRABANȚIO
— Jos, jos cu el, tâlharul!
(de ambele părți se pune mâna pe sabie)
— Jos, jos cu el, tâlharul!
(de ambele părți se pune mâna pe sabie)
IAGO
Sunt omul dumitale, Roderigo!
Sunt omul dumitale, Roderigo!
OTHELLO
Vârâți-vă în teacă spada lucie,
Să n’o atace roua!… — Venerabile,
Mai mult îmi poți vorbi cu bătrânețea,
Decât cu — atâtea spade…
Vârâți-vă în teacă spada lucie,
Să n’o atace roua!… — Venerabile,
Mai mult îmi poți vorbi cu bătrânețea,
Decât cu — atâtea spade…
BRABANȚIO
— Ce-ai făcut,
Cu fata mea, tâlhare? — Mi-ai vrăjit-o,
Nebun afurisit! (lumei) — Căci fac apel,
La bunul vostru simț, dacă o fată,
Așa de fericită, și ’nzestrată,
Și-așa de ’mpotrivită căsniciei,
Că nu vroia s’audă, — nu de ăsta,
Dar nici de feți-frumoși ca în poveste —
Putea de râsul lumei să se facă,
Fugind de-acasă, ca poftim, să cadă
La sânul tuciuriu al unui om
Făcut mai mult să sperie femeile!
(lui Othello) — Să spuie cine are-un dram de minte,
De n’ai lucrat asupra ei cu farmece,
Și ființa albă nu i-ai descântat-o
Cu ierburi care mințile îți iau!
E limpede ca ziua. De aceea,
Eu iată, te denunț ca hoț de inimi,
Ca vrac, cu meșteșuguri nepătrunse,
Și ’n lege te-arestez! (a lor lui) — Un pas să facă,
Și-l face doar pe pielea lui!
— Ce-ai făcut,
Cu fata mea, tâlhare? — Mi-ai vrăjit-o,
Nebun afurisit! (lumei) — Căci fac apel,
La bunul vostru simț, dacă o fată,
Așa de fericită, și ’nzestrată,
Și-așa de ’mpotrivită căsniciei,
Că nu vroia s’audă, — nu de ăsta,
Dar nici de feți-frumoși ca în poveste —
Putea de râsul lumei să se facă,
Fugind de-acasă, ca poftim, să cadă
La sânul tuciuriu al unui om
Făcut mai mult să sperie femeile!
(lui Othello) — Să spuie cine are-un dram de minte,
De n’ai lucrat asupra ei cu farmece,
Și ființa albă nu i-ai descântat-o
Cu ierburi care mințile îți iau!
E limpede ca ziua. De aceea,
Eu iată, te denunț ca hoț de inimi,
Ca vrac, cu meșteșuguri nepătrunse,
Și ’n lege te-arestez! (a lor lui) — Un pas să facă,
Și-l face doar pe pielea lui!
OTHELLO
— Jos mânile
Dușmani și prieteni! — Rolul mi-l cunosc,
Și numai de soufleur eu n’am nevoie…
(lui Brabanțio) Pot merge unde vrei să-ți dau răspunsul.
— Jos mânile
Dușmani și prieteni! — Rolul mi-l cunosc,
Și numai de soufleur eu n’am nevoie…
(lui Brabanțio) Pot merge unde vrei să-ți dau răspunsul.
BRABANȚIO
La beci, până la ziua judecăței!
La beci, până la ziua judecăței!
OTHELLO
Bun, numai Dogele să vrea!
Dat fiind că după mine a trimis,
Se zice, pentru treburi mari de stat…
Bun, numai Dogele să vrea!
Dat fiind că după mine a trimis,
Se zice, pentru treburi mari de stat…
1 SLUJBAȘ
Prea vrednic senator, e-adevărat.
Chiar e și Excelența Ta chemată
Să vie la consiliu
Prea vrednic senator, e-adevărat.
Chiar e și Excelența Ta chemată
Să vie la consiliu
BRABANȚIO
— La consiliu?
La ora asta?… — Ridicați-l. Cazul meu
E prea grozav, ca frații Senatori
Și Dogele să nu și-l însușească.
Asemeni fapte dacă nu le pedepsim,
Doar robi ne mai rămâne la păgâni să fim. (iese)
— La consiliu?
La ora asta?… — Ridicați-l. Cazul meu
E prea grozav, ca frații Senatori
Și Dogele să nu și-l însușească.
Asemeni fapte dacă nu le pedepsim,
Doar robi ne mai rămâne la păgâni să fim. (iese)
(1. 3.) SALA DE CONSILIU
Dogele și Senatorii stând la o masă; slujbași de serviciu
DOGE
Dar prea se bat în cap aceste știri,
Ca să le dăm crezare.
Dar prea se bat în cap aceste știri,
Ca să le dăm crezare.
1 SENATOR
— Asta-așa e.
Eu știre am de-o sută șapte vase.
— Asta-așa e.
Eu știre am de-o sută șapte vase.
DOGE
Și eu de-o sută și ’ncă patruzeci…
Și eu de-o sută și ’ncă patruzeci…
2 SENATOR
Eu două sute. Insă ori și cât
S’ar bate cap în cap aceste cifre,
— Și-i ceea ce se’ntâmplă nu arare —
Un lucru-i sigur: flota musulmană,
Se ’ndreaptă către Cypru.
Eu două sute. Insă ori și cât
S’ar bate cap în cap aceste cifre,
— Și-i ceea ce se’ntâmplă nu arare —
Un lucru-i sigur: flota musulmană,
Se ’ndreaptă către Cypru.
DOGE
— Asta-i limpede.
E fapt că e primejdie pe mare.
— Asta-i limpede.
E fapt că e primejdie pe mare.
MARINAR (de afară)
Ehei, ehei,
Ehei, ehei,
1 SLUJBAȘ
— O veste dela flotă!
— O veste dela flotă!
Intră Marinarul
DOGE
O veste nouă? Spune.
O veste nouă? Spune.
1 SLUJBAȘ
— Musulmanii,
Sunt gata să se ’ndrepte către Rodos.
Și-am fost trimis aci să dau de veste,
De chiar Signior Angelo.
— Musulmanii,
Sunt gata să se ’ndrepte către Rodos.
Și-am fost trimis aci să dau de veste,
De chiar Signior Angelo.
DOGE
Ce să fie?
Ce să fie?
1 SENATOR
E limpede că-i numai o manevră,
Făcută înadins, să ne ia ochii…
Când știm că Cyprul mult mai mult înseamnă
Ca Rodos, pentru Turc, — și că de asemenea,
E și cu mult mai lesne de-atacat,
(Ca unul care n’are apărarea
De care Rodos din belșug se bucură)
Copii am fi să-l credem pe dușman
Așa de nătărău ca să lovească
Acolo unde n’are niciun rost,
Când rostu-i dimpotrivă: să nu scape
Un lucru mai de preț și la ’ndemână.
E limpede că-i numai o manevră,
Făcută înadins, să ne ia ochii…
Când știm că Cyprul mult mai mult înseamnă
Ca Rodos, pentru Turc, — și că de asemenea,
E și cu mult mai lesne de-atacat,
(Ca unul care n’are apărarea
De care Rodos din belșug se bucură)
Copii am fi să-l credem pe dușman
Așa de nătărău ca să lovească
Acolo unde n’are niciun rost,
Când rostu-i dimpotrivă: să nu scape
Un lucru mai de preț și la ’ndemână.
DOGE
E clar ca ziua, n’are ’n minte Rodos.
E clar ca ziua, n’are ’n minte Rodos.
1 SLUJBAȘ
O veste nouă!
O veste nouă!
Intră un Sol
SOL
— Flota otomană
O luase înspre Rodos, să ’ntâlnească
Acolo altă flotă…
— Flota otomană
O luase înspre Rodos, să ’ntâlnească
Acolo altă flotă…
1 SENATOR
— Ei vedeți?
— Și cât să aibe ’n tot?
— Ei vedeți?
— Și cât să aibe ’n tot?
SOL
— Treizeci de pânze.
O iau acuma înapoi spre Cypru,
Cu gândul dat pe față. Chiar Montano,
Supusul credincios al vrerei Voastre,
Dator se simte să vă dea de știre,
Și-ar vrea să-i dați crezare.
— Treizeci de pânze.
O iau acuma înapoi spre Cypru,
Cu gândul dat pe față. Chiar Montano,
Supusul credincios al vrerei Voastre,
Dator se simte să vă dea de știre,
Și-ar vrea să-i dați crezare.
DOGE
— Cypru, sigur!
Dar Marcus Luccicos nu-i în Veneția?
— Cypru, sigur!
Dar Marcus Luccicos nu-i în Veneția?
1 SENATOR
E tocmai la Florența.
E tocmai la Florența.
DOGE
— Dă-i de știre,
Să vie într’un suflet! — Scurt!
— Dă-i de știre,
Să vie într’un suflet! — Scurt!
1 SENATOR
— Brabanțio!
Sosește cu viteazul nostru Maur!
— Brabanțio!
Sosește cu viteazul nostru Maur!
Intră Brabanțio, Othello, Iago, Roderigo și oameni de serviciu.
DOGE
Viteaz Othello, trebuie să pleci,
Indată împotriva Musulmanului.
(lui Brabanțio) — A, tu erai, — bine-ai venit Brabanțio.
De sfatul tău aveam tocmai nevoie.
Viteaz Othello, trebuie să pleci,
Indată împotriva Musulmanului.
(lui Brabanțio) — A, tu erai, — bine-ai venit Brabanțio.
De sfatul tău aveam tocmai nevoie.
BRABANȚIO
Și eu de-al tău… Altețe, iartă dacă
Eu nu ca senator, nici pentru trebile,
De care — aud acum, m’am repezit,
Din pat să vin aicea; nu-i cetatea
La mijloc, ci durerea de părinte,
— Așa de neagră și copleșitoare
Că ’nghite orice altă supărare.
Și eu de-al tău… Altețe, iartă dacă
Eu nu ca senator, nici pentru trebile,
De care — aud acum, m’am repezit,
Din pat să vin aicea; nu-i cetatea
La mijloc, ci durerea de părinte,
— Așa de neagră și copleșitoare
Că ’nghite orice altă supărare.
DOGE
Dar ce e, spune, ce s’a întâmplat?
Dar ce e, spune, ce s’a întâmplat?
BRABANȚIO
Copila mea…
Copila mea…
DOGE, SENATORI
— E moartă?
— E moartă?
BRABANȚIO
— Pentru mine!
Furată de un vrac, un hoț de inimi,
Căci altfel cum scotea din minți o fată
Intreagă și la trup ca și la minte?
— Pentru mine!
Furată de un vrac, un hoț de inimi,
Căci altfel cum scotea din minți o fată
Intreagă și la trup ca și la minte?
DOGE
Oricine — ar fi acela care fata
De tine-a despărțit-o, și pe tine
De ea, cu ’ntunecate meșteșuguri,
Chiar fiul meu dacă ar fi, aceluia
Pedeapsa singur tu i-o vei dicta,
Cu legea ’n mână, fără pic de milă.
Oricine — ar fi acela care fata
De tine-a despărțit-o, și pe tine
De ea, cu ’ntunecate meșteșuguri,
Chiar fiul meu dacă ar fi, aceluia
Pedeapsa singur tu i-o vei dicta,
Cu legea ’n mână, fără pic de milă.
BRABANȚIO
Iți foarte mulțumesc, mărite Doge.
Și uite-acum pe vinovat: e Maurul!
— Chemat, se pare, pentru trebi de stat…
Iți foarte mulțumesc, mărite Doge.
Și uite-acum pe vinovat: e Maurul!
— Chemat, se pare, pentru trebi de stat…
TOȚI
Ne pare foarte rău…
Ne pare foarte rău…
DOGE (lui Othello)
— Tu ce-ai de spus?
— Tu ce-ai de spus?
BRABANȚIO
El ce să spuie!…
El ce să spuie!…
OTHELLO
— Inalții mei stăpâni,
Că fata i-am răpit-o, cam așa e…
Dar drept e și c’am luat-o de nevastă…
E toată vina mea… Din fire aspru,
Eu nu am harul vorbelor de pace…
Decând curgea în brațul meu o vlagă
Bătrână nu mai mult de șapte ani,
Și pân’acum vreo nouă luni, puterea
Mi-a fost în focul luptei încercată,
Și n’aș putea vorbi de altă lume,
Decât de lumea cruntă a măcelului…
Cu-atâta mai puțin atunci voi pune
Zorzoane pe-o poveste de iubire,
Deci dați-mi voie să vă spun pe față,
Cu ce anume farmece și mreji,
Cu ce magie — căci așa se spune! —
O fată am răpit…
— Inalții mei stăpâni,
Că fata i-am răpit-o, cam așa e…
Dar drept e și c’am luat-o de nevastă…
E toată vina mea… Din fire aspru,
Eu nu am harul vorbelor de pace…
Decând curgea în brațul meu o vlagă
Bătrână nu mai mult de șapte ani,
Și pân’acum vreo nouă luni, puterea
Mi-a fost în focul luptei încercată,
Și n’aș putea vorbi de altă lume,
Decât de lumea cruntă a măcelului…
Cu-atâta mai puțin atunci voi pune
Zorzoane pe-o poveste de iubire,
Deci dați-mi voie să vă spun pe față,
Cu ce anume farmece și mreji,
Cu ce magie — căci așa se spune! —
O fată am răpit…
BRABANȚIO
— O fată bună,
Așa de bună și cuminte ’ncât
Roșea la cea mai mică tresărire.
Deci cum atunci, în ciuda firei sale,
A vârstei, și a numelui, și-a țărei,
In dragoste să cadă după unul
La care i-era frică să se uite?
Am fi nebuni să credem că Natura
Așa de groaznic poate să greșască…
Și nu e oare mai firesc să credem,
Că sunt la mijloc fapte ale Iadului?
Afirm deci c’a lucrat asupra fetei
Cu-anume băutură fermecată.
— O fată bună,
Așa de bună și cuminte ’ncât
Roșea la cea mai mică tresărire.
Deci cum atunci, în ciuda firei sale,
A vârstei, și a numelui, și-a țărei,
In dragoste să cadă după unul
La care i-era frică să se uite?
Am fi nebuni să credem că Natura
Așa de groaznic poate să greșască…
Și nu e oare mai firesc să credem,
Că sunt la mijloc fapte ale Iadului?
Afirm deci c’a lucrat asupra fetei
Cu-anume băutură fermecată.
DOGE
Bun, bun, dar afirmarea nu-i dovadă.
Sunt simple presupuneri împotrivă-i…
Noi cată să avem dovezi mai limpezi.
Bun, bun, dar afirmarea nu-i dovadă.
Sunt simple presupuneri împotrivă-i…
Noi cată să avem dovezi mai limpezi.
1 SENATOR
Othello, spune tu: e adevărat
Că inima acestei fete caste,
Cu vrăji și cu otrăvi ai cucerit-o?
Ori poate vr’un îndemn mai dinăuntru…
Othello, spune tu: e adevărat
Că inima acestei fete caste,
Cu vrăji și cu otrăvi ai cucerit-o?
Ori poate vr’un îndemn mai dinăuntru…
OTHELLO
Vă rog trimețeți după ea, să vină,
Și-aci, cu toți de față, să vorbească…
O vină de-mi găsiți, eu nu cer gradul
Și ’ncrederea să-mi luați, ci chiar și viața!
Vă rog trimețeți după ea, să vină,
Și-aci, cu toți de față, să vorbească…
O vină de-mi găsiți, eu nu cer gradul
Și ’ncrederea să-mi luați, ci chiar și viața!
DOGE (slujitorilor)
Să vină-atunci aicea Desdemona.
Să vină-atunci aicea Desdemona.
OTHELLO
Tu Iago, știi… Fii bun și mergi cu oamenii
Tu Iago, știi… Fii bun și mergi cu oamenii
ies Iago și slujitori
— Iar pân’atunci, cu-acelaș gând curat
Cu care-mi spun păcatele din sânge,
Voi spune cum în inima copilei
Și ea ’ntr’a mea, încet ne-am furișat…
Cu care-mi spun păcatele din sânge,
Voi spune cum în inima copilei
Și ea ’ntr’a mea, încet ne-am furișat…
DOGE
Fii bun, și spune-Othello.
Fii bun, și spune-Othello.
OTHELLO
Iubit de tatăl ei, poftit la masă,
Am fost rugat adeseori să-i spun
Din fir-a-păr povestea vieței mele.
Și-atunci i-am povestit despre atâtea
Peripeții prin care am trecut,
De când eram copil și până ’n clipa
In care povesteam… Noroace triste,
Și mari primejdii peste țări și mări,
— Aci scăpat ca prin urechea acului
Prin rândurile dùșmane, aci
Făcut prizonier, și fără milă
Vândut ca sclav, răscumpărat pe urmă,
Ca iar s’o iau în lume prin pustiuri
De moarte și prin peșteri de ’ntuneric,
Prin râpe și prăpăstii, peste piscuri
Ce bolta o amenință cu degetul…
— Și cum am dat de canibali, antropofagi,
Adică mâncători de om, sălbateci
Cu capul fără gât, intrat în umeri,
— Și-atâtea și atâtea… Desdemona
Pleca urechea… Treburile casei
O pridideau, dar cum le isprăvea,
La mine fuga înapoi să-mi soarbă
Cuvintele… Văzând deci cum stau lucrurile,
Un ceas mai potrivit am nimerit,
Când fata nu știa cum să mă roage
Să-i deapăn dela capăt o poveste,
Din care doar crîmpee apucase…
Desigur, m’am supus. — Și multe lacrămi
Am smuls atuncea fetei pe furiș,
Cu trista întâmplare-a vieței mele;
Povestea isprăvită, câte ofuri
Veniră osteneala să-mi răscumpere!…
— Jura că-i o minune de poveste,
Dar și poveste minunat de tristă,
Că vai, mai bine n’o afla… și totuși,
Ce bine-ar fi de-ar fi și ea bărbat,
Sau cel puțin ar fi pe lume unul
In stare s’o iubească, și în stare
La fel trecutul lui să-i povestească…
Am luat-o drept un semn că pentru câte
In viață îndurasem, mă iubea.
Și mila ei de mine m’a furat…
— Aceasta e și singura mea vină.
Dar uite vine… — Fiți acuma martori.
Iubit de tatăl ei, poftit la masă,
Am fost rugat adeseori să-i spun
Din fir-a-păr povestea vieței mele.
Și-atunci i-am povestit despre atâtea
Peripeții prin care am trecut,
De când eram copil și până ’n clipa
In care povesteam… Noroace triste,
Și mari primejdii peste țări și mări,
— Aci scăpat ca prin urechea acului
Prin rândurile dùșmane, aci
Făcut prizonier, și fără milă
Vândut ca sclav, răscumpărat pe urmă,
Ca iar s’o iau în lume prin pustiuri
De moarte și prin peșteri de ’ntuneric,
Prin râpe și prăpăstii, peste piscuri
Ce bolta o amenință cu degetul…
— Și cum am dat de canibali, antropofagi,
Adică mâncători de om, sălbateci
Cu capul fără gât, intrat în umeri,
— Și-atâtea și atâtea… Desdemona
Pleca urechea… Treburile casei
O pridideau, dar cum le isprăvea,
La mine fuga înapoi să-mi soarbă
Cuvintele… Văzând deci cum stau lucrurile,
Un ceas mai potrivit am nimerit,
Când fata nu știa cum să mă roage
Să-i deapăn dela capăt o poveste,
Din care doar crîmpee apucase…
Desigur, m’am supus. — Și multe lacrămi
Am smuls atuncea fetei pe furiș,
Cu trista întâmplare-a vieței mele;
Povestea isprăvită, câte ofuri
Veniră osteneala să-mi răscumpere!…
— Jura că-i o minune de poveste,
Dar și poveste minunat de tristă,
Că vai, mai bine n’o afla… și totuși,
Ce bine-ar fi de-ar fi și ea bărbat,
Sau cel puțin ar fi pe lume unul
In stare s’o iubească, și în stare
La fel trecutul lui să-i povestească…
Am luat-o drept un semn că pentru câte
In viață îndurasem, mă iubea.
Și mila ei de mine m’a furat…
— Aceasta e și singura mea vină.
Dar uite vine… — Fiți acuma martori.
Intră Desdemona, Iago și slujitori.
DOGE
Așa poveste și pe fata mea,
Eu cred c’ar cuceri-o… I-o ’ntâmplare,
Brabanțio, și ia-o ca atare…
— Mai mult te aperi uneori cu brațele
Decât cu-o biată armă ruginită…
Așa poveste și pe fata mea,
Eu cred c’ar cuceri-o… I-o ’ntâmplare,
Brabanțio, și ia-o ca atare…
— Mai mult te aperi uneori cu brațele
Decât cu-o biată armă ruginită…
BRABANȚIO
Te rog ascultă-mi fata. Dac’o iotă,
Din tot ce-a spus Othello recunoaște,
Trăznit să fiu dacă-i mai fac vreo vină;
Apropie-te fată, și ne spune
De cine tu asculți mai mult pe lume?
Te rog ascultă-mi fata. Dac’o iotă,
Din tot ce-a spus Othello recunoaște,
Trăznit să fiu dacă-i mai fac vreo vină;
Apropie-te fată, și ne spune
De cine tu asculți mai mult pe lume?
DESDEMONA
Părinte drag, mă văd în fața ta
Cu inima în două împărțită.
Cu viața și cu creșterea, datoare
Sunt ție, tatăl meu, stăpânul meu,
— De pân’acum… Dar el îmi e bărbatul,
Și tot atâta ascultare câtă,
Ți-a dat și ție mama altădată,
Atâta rog acuma să-mi îngădui
Să dau și eu bărbatului meu Maur…
Părinte drag, mă văd în fața ta
Cu inima în două împărțită.
Cu viața și cu creșterea, datoare
Sunt ție, tatăl meu, stăpânul meu,
— De pân’acum… Dar el îmi e bărbatul,
Și tot atâta ascultare câtă,
Ți-a dat și ție mama altădată,
Atâta rog acuma să-mi îngădui
Să dau și eu bărbatului meu Maur…
BRABANȚIO
V’ajute Dumnezeu! — S’a terminat: (Dogelui)
Să revenim la trebile de stat.
— De ce n’am adoptat mai bine-o fată,
Decât s’o dau acuma unui diavol!
(lui Othello) — Poftim și-o ia; precum ți-am refuzat-o,
Așa acum din inimă ți-o dau. (Desdemonei)
… Iar cât privește poama asta bună,
Ce bine c’altă fată nu mai am,
Căci pilda ta m’ar fi făcut tiran,
Și poate-aș fi ținut-o după gratii…
V’ajute Dumnezeu! — S’a terminat: (Dogelui)
Să revenim la trebile de stat.
— De ce n’am adoptat mai bine-o fată,
Decât s’o dau acuma unui diavol!
(lui Othello) — Poftim și-o ia; precum ți-am refuzat-o,
Așa acum din inimă ți-o dau. (Desdemonei)
… Iar cât privește poama asta bună,
Ce bine c’altă fată nu mai am,
Căci pilda ta m’ar fi făcut tiran,
Și poate-aș fi ținut-o după gratii…
DOGE
Dă-mi voie-acum să pun și eu, Brabanțio,
O vorbă bună între ei și tine…
Când nu mai e nimica de făcut,
Fă-ți cruce că durerea a trecut.
Nu plânge după ceea ce a fost,
Căci zgândări numai rana fără rost.
Când soarta vre un lucru ți-a răpit,
Tu uită, și așa te-ai lecuit.
Pe hoț îl furi când râzi de el amarnic,
Pe tine doar te furi când plângi zadarnic.
Dă-mi voie-acum să pun și eu, Brabanțio,
O vorbă bună între ei și tine…
Când nu mai e nimica de făcut,
Fă-ți cruce că durerea a trecut.
Nu plânge după ceea ce a fost,
Căci zgândări numai rana fără rost.
Când soarta vre un lucru ți-a răpit,
Tu uită, și așa te-ai lecuit.
Pe hoț îl furi când râzi de el amarnic,
Pe tine doar te furi când plângi zadarnic.
BRABANȚIO
Iar Cypru-atuncea Turcului să-l dăm,
Căci dacă râdem înapoi ni-l luăm!
Proverbul este bun când toate-s bune,
Proverbul însă mai nimic nu spune,
Când vrei cu un cuvânt să faci uitate,
Dureri ce nu se lasă vindecate.
O vorbă, fie zahăr, fie fiere,
I-o vorbă! Iar durerea e durere!
Și nu cunosc o inimă zdrobită
Cu vorbe goale numai lecuită…
Iar Cypru-atuncea Turcului să-l dăm,
Căci dacă râdem înapoi ni-l luăm!
Proverbul este bun când toate-s bune,
Proverbul însă mai nimic nu spune,
Când vrei cu un cuvânt să faci uitate,
Dureri ce nu se lasă vindecate.
O vorbă, fie zahăr, fie fiere,
I-o vorbă! Iar durerea e durere!
Și nu cunosc o inimă zdrobită
Cu vorbe goale numai lecuită…
DOGE
Turcul, cu o flotă puternică, vine-asupra Cyprului.
Othello, tu mai bine ca oricare altul cunoști întăriturile din partea locului. Avem acolo noi un locțiitor de toată încrederea, dar părerea generală, suverană în materie, numai pe tine te vrea. Trebuie să te mulțumești prin urmare să‑ți întuneci fericirea de moment, cu-o expediție grea și afurisită…
Turcul, cu o flotă puternică, vine-asupra Cyprului.
Othello, tu mai bine ca oricare altul cunoști întăriturile din partea locului. Avem acolo noi un locțiitor de toată încrederea, dar părerea generală, suverană în materie, numai pe tine te vrea. Trebuie să te mulțumești prin urmare să‑ți întuneci fericirea de moment, cu-o expediție grea și afurisită…
OTHELLO
Prea nobili Senatori,
Acel tiran cu numele de obicei,
Schimbase patul meu dela o vreme
Din fier, în pat de puf și de mătase.
Și-abia aștept plecând să-mi regăsesc
Cu noua viață, vechea bărbăție…
Umil plecându-mi fruntea ’n fața voastră,
Imi iau asupră lupta otomană,
— Cu-o singură dorință: să ’ngrijiți,
De traiul și de soarta Desdemonei,
Cum cere firea ei, și-mi cere rangul…
Prea nobili Senatori,
Acel tiran cu numele de obicei,
Schimbase patul meu dela o vreme
Din fier, în pat de puf și de mătase.
Și-abia aștept plecând să-mi regăsesc
Cu noua viață, vechea bărbăție…
Umil plecându-mi fruntea ’n fața voastră,
Imi iau asupră lupta otomană,
— Cu-o singură dorință: să ’ngrijiți,
De traiul și de soarta Desdemonei,
Cum cere firea ei, și-mi cere rangul…
DOGE
Va sta la tatăl ei dacă îngădui…
Va sta la tatăl ei dacă îngădui…
BRABANȚIO
Eu nu!
Eu nu!
OTHELLO
— Nici eu.
— Nici eu.
DESDEMONA
— Nici eu! — I-aș sta în ochi…
De-atâtea lucruri rele amintindu-i…
— Prea bunule stăpân, îți pleacă-auzul,
Și lasă-mă să-ți cer cu gând curat,
O singură favoare…
— Nici eu! — I-aș sta în ochi…
De-atâtea lucruri rele amintindu-i…
— Prea bunule stăpân, îți pleacă-auzul,
Și lasă-mă să-ți cer cu gând curat,
O singură favoare…
DOGE
— Spune
— Spune
DESDEMONA
— Că-l iubesc,
Pe Maur, și că vreau cu el să fiu,
Dovada cred c’o face fuga mea,
Și ’ntreaga răsturnare a vieței mele.
A lui sunt, el e totul pentru mine!
Eu chipul drag i l-am văzut în suflet,
Și gloriei și vitejiei sale
Pe viață și pe moarte mă închin.
Dar dacă el, ducându-se ’n război,
Mă lasă-acasă — fluture de noapte —
Tot ritul jertfei mele de soție
Mi-l văd zădărnicit, — Și cum să rabd
Povara lipsei lui de lângă mine?
— Lăsați-mă să plec cu el…
— Că-l iubesc,
Pe Maur, și că vreau cu el să fiu,
Dovada cred c’o face fuga mea,
Și ’ntreaga răsturnare a vieței mele.
A lui sunt, el e totul pentru mine!
Eu chipul drag i l-am văzut în suflet,
Și gloriei și vitejiei sale
Pe viață și pe moarte mă închin.
Dar dacă el, ducându-se ’n război,
Mă lasă-acasă — fluture de noapte —
Tot ritul jertfei mele de soție
Mi-l văd zădărnicit, — Și cum să rabd
Povara lipsei lui de lângă mine?
— Lăsați-mă să plec cu el…
OTHELLO
— Lăsați-o.
Vă jur că nu e ca să-mi fac o toană,
Și nici ca să-mi astâmpere o poftă
Trezită ’n trup de anii ei mai tineri,
Ci numai fiindcă-așa frumos ne roagă…
Ferească Cerul cineva să creadă
Că asta m’ar putea îndepărta
O clipă dela marea datorie.
Ah dacă mica tolbă a lui Cupidon
Mai are pentru mine vreo săgeată,
Și mințile îmi ia cu jocul dragostei,
Atuncea gospodinele să facă
Tingiri din coiful meu, și numai praful
Aleagă-se din faima lui Othello!
— Lăsați-o.
Vă jur că nu e ca să-mi fac o toană,
Și nici ca să-mi astâmpere o poftă
Trezită ’n trup de anii ei mai tineri,
Ci numai fiindcă-așa frumos ne roagă…
Ferească Cerul cineva să creadă
Că asta m’ar putea îndepărta
O clipă dela marea datorie.
Ah dacă mica tolbă a lui Cupidon
Mai are pentru mine vreo săgeată,
Și mințile îmi ia cu jocul dragostei,
Atuncea gospodinele să facă
Tingiri din coiful meu, și numai praful
Aleagă-se din faima lui Othello!
DOGE
Voi singuri între voi vă înțelegeți.
Dar orice-a fi, luați grabnic hotârîrea,
Căci pleci chiar noaptea asta.
Voi singuri între voi vă înțelegeți.
Dar orice-a fi, luați grabnic hotârîrea,
Căci pleci chiar noaptea asta.
DESDEMONA
— Noaptea asta?
— Noaptea asta?
DOGE
Da, da.
Da, da.
OTHELLO
— Cu dragă inimă.
— Cu dragă inimă.
DOGE (senatorilor)
— Iar mâne,
La ora nouă ne’ntâlnim din nou.
Tu lași Othello-aici pe cineva
Prin care să-ți trimetem alte ordine
Și tot ce te privește în persoană.
— Iar mâne,
La ora nouă ne’ntâlnim din nou.
Tu lași Othello-aici pe cineva
Prin care să-ți trimetem alte ordine
Și tot ce te privește în persoană.
OTHELLO
Vă pot lăsa un ofițer al meu,
Un om de cinste, om de omenie;
Imi paza lui îmi las și pe soție,
Și lui puteți orice încredința.
Vă pot lăsa un ofițer al meu,
Un om de cinste, om de omenie;
Imi paza lui îmi las și pe soție,
Și lui puteți orice încredința.
DOGE
Bun, fie! Noapte bună-atunci.
(lui Brabanțio) Virtutea are ’n ea un vino’ncoace:
Othello nu mai este brun, — și pace!
Bun, fie! Noapte bună-atunci.
(lui Brabanțio) Virtutea are ’n ea un vino’ncoace:
Othello nu mai este brun, — și pace!
1 SENATOR
Viteazule, ai grije de nevastă. (luându-și bun rămas)
Viteazule, ai grije de nevastă. (luându-și bun rămas)
BRABANȚIO
Ai grije… — Când un tată e ’nșelat,
Poți spune: vai de bietul ei bărbat! (Ies Doge, Senatori, Slujbași)
Ai grije… — Când un tată e ’nșelat,
Poți spune: vai de bietul ei bărbat! (Ies Doge, Senatori, Slujbași)
OTHELLO
Eu însă pentru ea îmi pun și capul. (către Iago:)
— O las în paza ta, cinstite Iago.
Soția ta să-i ție de urît.
Și vezi să meargă bine toate lucrurile.
Să mergem, scumpa mea. Mai am un ceas,
De dragoste și tot… Să ne supunem (ies Othello și Desdemona)
Eu însă pentru ea îmi pun și capul. (către Iago:)
— O las în paza ta, cinstite Iago.
Soția ta să-i ție de urît.
Și vezi să meargă bine toate lucrurile.
Să mergem, scumpa mea. Mai am un ceas,
De dragoste și tot… Să ne supunem (ies Othello și Desdemona)
RODERIGO
Iago.
Iago.
IAGO
Ei ce spui, inimă nobilă?
Ei ce spui, inimă nobilă?
RODERIGO
Ce crezi tu să fac?
Ce crezi tu să fac?
IAGO
Să te duci la culcare.
Să te duci la culcare.
RODERIGO
Mai bine mă înnec.
Mai bine mă înnec.
IAGO
Innecat nu mai faci doi bani! — De ce să te înneci, omule?
Innecat nu mai faci doi bani! — De ce să te înneci, omule?
RODERIGO
E-o prostie să trăiești în asemenea condiții. Moartea e singura rețetă, singura scăpare.
E-o prostie să trăiești în asemenea condiții. Moartea e singura rețetă, singura scăpare.
IAGO
Moartea-i o lașitate. Au trecut de patru ori șapte ani de când, tot învățând să despart binele de rău, am ajuns la încheerea că omul nu știe să se iubească de ajuns pe sine. Decât să ajung să mă înnec de dragul unei gâsculițe, mai bine-mi schimb viața cu aceea a unui urangutan!
Moartea-i o lașitate. Au trecut de patru ori șapte ani de când, tot învățând să despart binele de rău, am ajuns la încheerea că omul nu știe să se iubească de ajuns pe sine. Decât să ajung să mă înnec de dragul unei gâsculițe, mai bine-mi schimb viața cu aceea a unui urangutan!
RODERIGO
Ce să fac? Imi dau seama că-i o prostie, dar nu-i în
puterea mea să fie altfel.
Ce să fac? Imi dau seama că-i o prostie, dar nu-i în
puterea mea să fie altfel.
IAGO
Ba este în puterea noastră să fim orice pe lume. Trupul nostru e-o grădină, în care grădinarul e Voința! Pune tot ce vrei în ea: lăptucă sau urzici, cimbru sau isop, ierburi de un singur soi, ori de mai multe. O poți lăsa în păragină dacă ți-e lene, ori face să huzurească dacă o munceşti. Puterea de a face într’un fel sau altul e în noi, este ’n Voința noastră. Dacă echilibrul vieței n’ar avea două tipsii de pus în cumpănă, tipsia rațiunei și tipsia pasiunei, pornirea și josnicia apucăturilor noastre ne-ar duce la cele mai triste urmări. Dar avem rațiunea care să ne domolească furiile, îmboldurile cărnei, patimele ne’nfrînate. Drept care eu conchid: că ceea ce tu numești iubire e o nebunie, sau trăznae!
Ba este în puterea noastră să fim orice pe lume. Trupul nostru e-o grădină, în care grădinarul e Voința! Pune tot ce vrei în ea: lăptucă sau urzici, cimbru sau isop, ierburi de un singur soi, ori de mai multe. O poți lăsa în păragină dacă ți-e lene, ori face să huzurească dacă o munceşti. Puterea de a face într’un fel sau altul e în noi, este ’n Voința noastră. Dacă echilibrul vieței n’ar avea două tipsii de pus în cumpănă, tipsia rațiunei și tipsia pasiunei, pornirea și josnicia apucăturilor noastre ne-ar duce la cele mai triste urmări. Dar avem rațiunea care să ne domolească furiile, îmboldurile cărnei, patimele ne’nfrînate. Drept care eu conchid: că ceea ce tu numești iubire e o nebunie, sau trăznae!
RODERIGO
Ei cum așa?
Ei cum așa?
IAGO
E adică o furnicare a sângelui, pe care o îngăduie voința. Hai, fii bărbat. Să te înneci? Dar ce? ești pisoi, cățel fără ochi? M’am jurat prieten cu tine, și mă simt legat de tine cu otgoane de oțel. Nici când nu ți-am putut fi mai de folos. Pune bani la pungă, și vino după noi. Ascunde-ți mutra după o barbă uzurpată. Repet, pune bani la pungă! Nu se poate ca dragostea Desdemonei pentru Maur să dureze — pune bani la pungă — nici a lui pentru ea. A fost un fulger din senin și tot din senin o să vie și ruptura. Pune bani la pungă. Maurii ăștia sunt nestatornici, — umple-ți punga cu bani. Bucățica pe care el o găsește astăzi dulce ca o roșcovă, mâne i se va părea amară ca un hap… Ea trebuie să-l schimbe, fiindcă-i tânără. Numai când s’o sătura de dragostea lui o să vadă ce greșală a făcut. Și-o să-i dea cu piciorul. Deci pune bani la pungă! Dacă ții neapărat să te duci în Iad, găsește și tu o cale mai plăcută ca înnecul. Fă bani cât mai mulți. Dacă sfințenia unui legământ făcut între un barbar hoinar și o venețiană rea de muscă n’o fi mai tare ca deșteptăciunea mea (plus toate oștile iadului) o vei avea. Bani, fă bani, auzi? Și dă-l dracului de înnec. De asta ne arde nouă? Mai bine spânzurat că ți-ai făcut pofta cu-o femeie, decât înnecat că‑ți lasă gura apă.
E adică o furnicare a sângelui, pe care o îngăduie voința. Hai, fii bărbat. Să te înneci? Dar ce? ești pisoi, cățel fără ochi? M’am jurat prieten cu tine, și mă simt legat de tine cu otgoane de oțel. Nici când nu ți-am putut fi mai de folos. Pune bani la pungă, și vino după noi. Ascunde-ți mutra după o barbă uzurpată. Repet, pune bani la pungă! Nu se poate ca dragostea Desdemonei pentru Maur să dureze — pune bani la pungă — nici a lui pentru ea. A fost un fulger din senin și tot din senin o să vie și ruptura. Pune bani la pungă. Maurii ăștia sunt nestatornici, — umple-ți punga cu bani. Bucățica pe care el o găsește astăzi dulce ca o roșcovă, mâne i se va părea amară ca un hap… Ea trebuie să-l schimbe, fiindcă-i tânără. Numai când s’o sătura de dragostea lui o să vadă ce greșală a făcut. Și-o să-i dea cu piciorul. Deci pune bani la pungă! Dacă ții neapărat să te duci în Iad, găsește și tu o cale mai plăcută ca înnecul. Fă bani cât mai mulți. Dacă sfințenia unui legământ făcut între un barbar hoinar și o venețiană rea de muscă n’o fi mai tare ca deșteptăciunea mea (plus toate oștile iadului) o vei avea. Bani, fă bani, auzi? Și dă-l dracului de înnec. De asta ne arde nouă? Mai bine spânzurat că ți-ai făcut pofta cu-o femeie, decât înnecat că‑ți lasă gura apă.
RODERIGO
Dar juri c’o să m’ajuți? Mai este vreo nădejde?
Dar juri c’o să m’ajuți? Mai este vreo nădejde?
IAGO
Las’ pe mine. Tu fă numai bani. Ți-am spus și o repet: urăsc pe Maur. Tu ai păsul tău, eu pe al meu. Să ne unim păsurile. Dacă-i pui tu coarne, ți-ai făcut pofta, iar mie mi-ai făcut plăcerea! Multe coc în pântecul vremei. Și vremea va făta! — Mai multe, pe mâne. La revedere.
Las’ pe mine. Tu fă numai bani. Ți-am spus și o repet: urăsc pe Maur. Tu ai păsul tău, eu pe al meu. Să ne unim păsurile. Dacă-i pui tu coarne, ți-ai făcut pofta, iar mie mi-ai făcut plăcerea! Multe coc în pântecul vremei. Și vremea va făta! — Mai multe, pe mâne. La revedere.
RODERIGO
Unde ne vedem mâne?
Unde ne vedem mâne?
IAGO
La mine-acasă.
La mine-acasă.
RODERIGO
Vin dis-de-dimineață.
Vin dis-de-dimineață.
IAGO
La revedere. Pleacă. — Auzi, Roderigo?
La revedere. Pleacă. — Auzi, Roderigo?
RODERIGO
Ce?
Ce?
IAGO
Să nu te mai aud de înnec.
Să nu te mai aud de înnec.
RODERIGO
Ce înnec? Mă duc să-mi vând pământul. (iese)
Ce înnec? Mă duc să-mi vând pământul. (iese)
IAGO
Acum să-mi jumulesc eu gugusciucul!
— Adică nu mi-aș bate joc de mine
Pierzându-mi vremea cu ’n prostuț ca ăsta,
Așa, de dragul ochilor? Urăsc pe Maur.
…Se zice ’n târg că nasul și-a vârât
Puțin și ’n așternuturile mele.
O fi, n’o fi, mă rog, să ne ’nțelegem:
De ce n’am presupune că a fost?
La mine ține. Cu atât mai bine.
Iar Cassio, e omul pe sprinceană!
Știu bine, e ’ndoită murdărie
Să-i iau și locul, și să-mi fac și placul.
— Dar cum?… Să văd… — A, iată! Lui Othello,
Incet, încet, i-oi împuia urechile
Că e ceva ’ntre Cassio și dânsa…
El are boiu… Și ’n el, un vino’ncoa,
Ce poate da de bănuit… Iar Maurului,
Cu firea lui naivă și deschisă,
O vorbă să-i strecori, și-l duci de nas,
Cum duci asinul, de urechi.
Bun, monstrul așa dar e conceput,
Rămâne să mai fie și născut… (iese).
Acum să-mi jumulesc eu gugusciucul!
— Adică nu mi-aș bate joc de mine
Pierzându-mi vremea cu ’n prostuț ca ăsta,
Așa, de dragul ochilor? Urăsc pe Maur.
…Se zice ’n târg că nasul și-a vârât
Puțin și ’n așternuturile mele.
O fi, n’o fi, mă rog, să ne ’nțelegem:
De ce n’am presupune că a fost?
La mine ține. Cu atât mai bine.
Iar Cassio, e omul pe sprinceană!
Știu bine, e ’ndoită murdărie
Să-i iau și locul, și să-mi fac și placul.
— Dar cum?… Să văd… — A, iată! Lui Othello,
Incet, încet, i-oi împuia urechile
Că e ceva ’ntre Cassio și dânsa…
El are boiu… Și ’n el, un vino’ncoa,
Ce poate da de bănuit… Iar Maurului,
Cu firea lui naivă și deschisă,
O vorbă să-i strecori, și-l duci de nas,
Cum duci asinul, de urechi.
Bun, monstrul așa dar e conceput,
Rămâne să mai fie și născut… (iese).