Se iubeau

 

Se iubeau, dar n-aveau voie
Dorul dulce să-și vestească;
El silit a fost să plece
Și nimic să nu vorbească.

Anii trec și chiar trecură;
Dânsa plânse, dânsul plânse;
De-a lor soartă n-auziră —
Moartea pe-amândoi îi strânse.

Și copila stă culcată
Pe nășelele înalte;
Vai! Cazacul stă-n pădure
Mort pe frunzele uscate!

După fată plânge satul
Și flăcăi și fetișoare,
Dup-un biet Cazac în codru
Cârâie un stol de cioare!

Și in satul fetei toate
Clopotele trist răsună;
Lupii urlă în zăvoaie
Crivățul în văgăună!

Fetei popii spun prohodul;
Jalea fețele înmoaie;
Pe Cazac îl prohodiră
Vântul, ropotul de ploaie!