Scutul Minervei/IX

 

LA Roma, când Horațiu prindea nemuritoare
Cadența ta în Odă, când verbul suveran
Îl mlădia’n Eglogă poetul mantuan,
La noi spuneau din frunză păstori pe la isvoare.

Dar să’ți înalț primește Sonetul la picioare,
Ca să înfrunte ritmic al vremilor noian —
Când simt sub mână lira, pe fie-care an
Mai pură, mai pioasă și mai învingătoare.

Din lutul țării mele mi-am ridicat spre tine
Un suflet ca un codru adânc și nepătruns;
I-ai dat desăvârșirea coloanelor eline.

Nici azi nu-l va pricepe hilotul și nici mâne,
Dar versul meu în slujba-ți purificat și uns
Și logodit în taină cu Muzele, rămâne.