Romanță (Panait Cerna)

Jump to navigation Jump to search
Romanță
de Panait Cerna
„Convorbiri literare”, XLV, nr. 5, mai 1911


De dimineață, când deschizi fereastra,
Un fulger smulge soarele din ea
Și fulgerul te-arată orbitoare,
Din geam în geam tresare,
Și trece-n pieptul meu, stăpâna mea.

Când tu apari în tainica grădină,
O mierlă te slăvește, ca-n povești,
Și tu asculți, asculți surâzătoare,
Și treci, pe gânduri...
Floare după floare
Îți poartă trena rochii-mpărătești.
Și sufletul, și sufletul din mine
O mierlă e. L-ascult cu ochii uzi.

Tot glasul lui e-un lanț de dulci suspine,
O rugă nesfârșită către tine...
Tu însă nu-l auzi, tu nu-l auzi.

Mai fericită-i umbra ta ca mine,
Mai fericită este umbra ta;
Ea peste zi de pasul tău se ține,
Iar seara odihnește lângă tine,
Când dulci vedenii prind a te-ngâna.

Când stai la foc, privindu-l lung, pierdută,
Cu mâinile-nfrățite pe genunchi,
Când te-mpresoară, ca un zid, tăcerea
La tine-și poartă sufletu-mi durerea,
Spre tine-și duce-al viselor mănunchi.

Nu-l simți atunci? nu-l simți plutind asupră-ți?
El până-n ziuă cere-a-ți cuvânta,
El până-n zori e paznic casei tale,
Și tremură la vânt, și cântă-a jale,
Cu brazii tineri din ograda ta.