Rapsodie
| Rapsodie de Octavian Goga |
Iar gândul ăst păgân îmi paște mintea,
Ascultă-l tu cu degetul pe buză:
Când ochii tăi stau ațintiți asupră-mi
Și-și tremură ispita lor aprinsă
Cu dor prelung, cu dulcea lor sfială,
Frumoaso!
Pe buza ta păcatul când zâmbește,
Un ucigaș al minții înțelepte,
Stăpân tiran aș patimilor mele,
Femeie!
Și brațul tău molatec când cuprinde
O undă doar din valurile negre,
Atunci
Să-ncremenești în marmură cioplită,
De pe îngustul lumilor tărâm
Călătorire-ar pestrițe popoare,
De piedestalul chipului de piatră
În nopți de mai să-și razime genunchii.
Ar pribegi pe negrele-i corăbii
Apusu-ntreg și-ntreaga Miazănoapte,
Și-ar preamări în templu sfânt de fildeș
Minciuna,
Cea mai frumoas-a vremii călătoare,
Înmărmurită-n marmură curată.
Un împărat cu pletele cărunte,
Înnebunind cântare-ar pe ghitară!
„Un serafim cu ochii mari și limpezi,
Robit de clipa dulcelui păcat,
Din tronul sfânt al Domnului din ceriuri,
În miez de noapte-un bulgăr a furat
Și te-a-ntrupat cu daltă de argint
Pe tine!..“
L-ar asculta pe gânduri dus nerodul,
L-ar săruta pe tâmpla lui căruntă.
*
Învăluit în ceața nopții sure,
Eu, răzvrătitul călător al nopții,
M-aș furișa în templul tuturor,
Și sărutându-ți ochii reci de marmur’
Și brațul tău, și buza ta, și fruntea,
Te-aș sfărâma cu pumnul încleștat
Și-aș râde
Prelung,
Văzând zdrobit odorul tuturora!
În zori de zi ar omorî norodul
Un biet nebun, ce blastămă și plânge,
Și-apoi râzând își istovește brațul:
Din bulgării nătângi ai pietrei moarte
Zdrobitul chip ar vrea să-l reînvie.
Nebunul...
Fecunditas - Cântecele mele - Cosașul - De demult - Colindă - Un om - Graiul pânii - Cain (1907) - În munți - Cantorul Cimpoi - Străinul - Scrisoare - Lăcaș străbun - Asfințit - Carmen - O rază - Sufletul - Răsună toaca - Cântece - Sonet - E sărbătoare - Poezie