Cain (Goga)

(Redirecționat de la Cain (1907))
Jump to navigation Jump to search
Cain
de Octavian Goga


I[modifică]

În vremi demult s-a aşternut sub glie
Şi trupul tău şi mâna vinovată,
Dar Cain, tu, păcătuirii tată,
Tot mai răsai şi-n vremea mea târzie.

Azi creşte iarba proaspătă, curată
Pe groapa ta de veşnică urgie,
Păcatul însă pururi reînvie,
Nu l-a primit ţărâna-nfiorată...

El s-a-mpărţit în largul lumii noastre,
Se zbuciumă neadormit în fire
Pe plaiuri verzi, pe stâncile sihastre.

Noi îi simţim ispita-nfrigurată
Nepoţi ai tăi, părtaşi în moştenire.
Purtăm în suflet zestrea blestemată!

II[modifică]

Simţeam de mult suflarea de otravă
Cum doarme-n pieptul fraţilor de-o mamă,
Cum din cetăţi cu turnul de aramă
Purcede-n lunci şi-n creştet de dumbravă.

Vedeam cum duhul negru se destramă,
Mă îneca funinginea grozavă
Şi desluşeam clocotitoarea lavă
Cum se-nfiripă nebăbgată-n seamă.

Tu, frate rău, cu inima flămândă!
Când Aveli mii cerşetoreau iertare,
Nu te-ai oprit în drumul de osândă!

Păcatul tău şi-a înteţit avântul
Şi n-a avut nici milă, nici mustrare,
Când otrăveai în urma ta pământul!

III[modifică]

Azi s-a aprins oceanul tău de ură,
Azi limbi de foc despică aurora
Pierzarea astăzi îşi întinde hora
Şi despletită urlă-n bătătură.

S-a început războiul tuturora,
Azi strig-acei ce mii de ani tăcură,
Dezlănţuita patimii arsură
Azi prăpădeşte-n trăsnete Gomora.

Bieţi munţi bătrâni! Voi gemeţi azi de jale...
De-atâtea ori v-aş fi mutat din cale,
Voi, stavila atâtor visuri moarte!

V-aş prăvăli azi munte peste munte,
Între pământ şi cer v-aş face punte,
Să n-aud plânsul fraţilor departe!