Profile literare/Mihail Cogălniceanu
| ←Ioan Nenițescu | Profile literare de Traian Demetrescu |
Jean Second→ |
Cei din urmă moșnegi al generațiunei trecute se duc unul câte unul. Acum cât-va timp se stinse unchiașul-poet, cu inima vecinie tînără, în lunca unde îl desmierdau paserile, îl îmbătau florile și îl adormeau freamătele; deunăzi, țara își vărsă lacrimile pe mormîntul lui Ion Brătianu, săpat pe coasta unui deal de la Florica; astăzi a intrat în același azil de eternă pace Mihail Kogălniceanu.
Au mai rămas câți-va. Și odată cu ei va pieri și pleiada acelor inimi de entusiasm, de aspirațiuni mari, de lupte uriașe, din care a izvorît libertatea și civilizația unui popor.
Când de pe pragul epocei noastre resfrângi o privire înapoi, în zarea trecutului depărtat, pare că îți ajung până la auz, până în suflet, vaietul de suferințe seculare ale poporului român, plângerile amare ale iobăgiei, țipetele revoluțiunei, și mai apoi imnul triumfător al renașterei. Și în acest imn deslușești elocința melancolică și duioasă a lui Bălcescu, graiul puternic și impunător al lui Eliade, cântecile profetice ale lui Bolintineanu, protestările înțelepte și neobosite ale lui Ion Ghica, cuvîntarea, — până atunci neauzită, — a lui Costache Rosetti pentru drepturile poporului; — este un concert monstru cu note de libertate și renaștere, care fu menit să miște tot Occidentul Europei.
Era semnul că un popor necunoscut de pe malurile Dunărei tresare, se scutură de cătușele sclaviei, aspiră către lumina civilizațiunei. Era deșteptarea instinctului de rasă către progres și libertate!
Mihail Cogălniceanu este una din figurile strălucite ale acelei epoci. Profilului său nu ajung numai câte-va trăsături generale, prin care ai putea să schițezi caracterul său politic. Cogălniceanu n'a fost numai un simplu om politic, care să fi condus un partid, sau să fi urcat și coborât treptele nesigure ale puterei. Cogălniceanu n'avea adepți și credincioși, ca ori-ce șef de partid, ci numai admiratori. El era o personalitate, un temperament. Și iată pentru ce figura lui cade subt pătrunderea fină și destul de grea a unei analize psihologice, din care să reese lămurit și just creerul său, inima sa, — dar mai ales inima sa.
Sunt epoci, în viața națiunilor, când expansiunile cele mal înflăcărate ale inimei, pot trezi un popor la viață și libertate. Atunci, un raționament cât de profund, dar rece, o elocință cât de serioasă, dar calculată, va produce mai puțin efect de cât entusiasmul spontaneu și sincer. Câți poate, înainte de Cogălniceanu, nu cugetase la starea de iobăgie a țăranulul nostru, dar de teamă ca resolvirea acestei mari chestiuni sociale să nu întâmpine turburări de spirit în clasele aristocratice, au lăsat ca răul să'și urmeze cursul. Le lipsea inima, le lipsea focarul sfînt al sentimentelor, care îmbărbătează cugetarea, îi dă aripi și putere de a se manifesta în toată virilitatea ei.
Împroprietărirea țăranilor este cea mai măreață operă de inimă a lui Cogălniceanu. El a fost în toată viața sa un democrat. Și cuvântul care s'a zis că prin împroprietărire, Cogălniceanu a creat poporul românesc, are un mare înțeles. A ridica un popor de subt tirania iobăgiei, a'i reda drepturile lui, a'i deschide drumul către cultură și independență, însemnează în adevăr a'l crea. Și aduceți-vă aminte, că această evoluțiune socială nu se îndeplinea în mod liniștit, ea avea să lupte cu cea mai crâncenă resvrătire a claselor dominante, cărora li se răpea una din cele mai favorabile și crude puteri de exploatare.
Mihail Cogălniceanu a fost prietenul intim și devotat al acestui popor blajin și îndelung răbdător, viguros și mândru, — popor, care a fost sentinela în veci neadormită a limbei, a datinilor și obiceiurile noastre; popor, care are doine uimitor de frumoase și versuri ce pot străluci printre cele mai admirabile literaturi populare din Europa. Și ilustrul român a iubit poporul mai ales pentru inima lui voioasă, largă și sensibilă, — o inimă care a rămas tot-d'auna umanitară, veselă, leală, chiar dupe atâta amar de umilință, de durere, de răbdare.
Cei care 'i-au citit discursurile sale politice, unele schițe literare, publicate în anii tinereței, au fost impresionați, în primul rînd, de eleganța și înmlădierea fină a spiritului său, de gingășia și emoțiunea simțirei ce tresaltă în frazele lui, uneori de o întocmire artistică. Cogălniceanu aproape nici o-dată nu este rece, monoton sau afectat. Ironia lui se înfățișează subt o formă simpatică, observațiunile și verva lui de polemist convinge, umorul său farmecă; iar când era vorba să rostească o cuventare într'o chestiune care privea de aproape patria lui, parlamentul 'l-a văzut adese-ori emoționat până la lacrimi.
Patria! era un cuvînt mare și sfînt pentru el. Intocmit din toate elementele morale, sociale, intelectuale, care îi complectează sensul său înalt, acest cuvînt lua întruparea unui Ideal!
Și acest om, a cărui inimă mare a bătut aproape o jumătate de veac lângă inima patriei sale, — moare afară din Patrie!