Popor martir
Din viața ta – cum văd – înseamnă
Poporule mult zbuciumat
Că ești ca grâul cel de toamnă:
În ploi și vânturi semănat.
Tu ești odrasla cea mezină
A trunchiului daco-roman,
Născut cu sabia în mână
Aici, în câmpul dunărean.
Ca leagăn scump tu ai doar munții
Și scăldătoare Dunărea,
Pădurile cununa frunții,
Iar holdele sunt haina ta.
În sângele muceniciei
Ai fost prin veacuri botezat
Și-n vârsta crudă a prunciei
N-ai fost ca alții alintat.
Căci tu fiind abia în fașă
Părinții te-au lăsat orfan
Și spre ființa ta gingașă
S-aruncă barbarul tiran.
Luându-ți drumul pribegiei
Trăiești prin munți și prin păduri
Și „veacuri de mucenicie”
De la sălbatici tu înduri.
Când negura păgânătății
Se năpustea către Apus
Ai fost atunci Creștinătății
Ca scut de pază nerăpus.
Când națiile apusene
Urzesc „progresul” țării lor
În șesurile dunărene
Tu rabzi potop cotropitor.
La „cuibul” proaspăt din câmpie
Abia atunci înfiripat
S-aruncă valuri din pustie
De goți și huni neîncetat.
Tu stând cu ghioaga nestrujită
La trecătoare între munți,
Ca santinelă neclintită
A lor năvală o înfrunți.
Deci tu de mic, o, mucenice,
Ai fost zăgazul nemișcat
A valurilor inamice
Și tu pe toți i-ai apărat.
În vremea cea de suferință
Biserica te-a îndulcit
Cu laptele bunei credințe
Și pașii ți-a călăuzit.
Din gura ei înveți tu graiul
Frumos ca imnul îngeresc
Și ea îți pregătește Raiul
În slava Tatălui Ceresc.
Cuvântul ei ți-a dat tărie
Când sufletul era mâhnit
Și-având nădejdea-n veșnicie
Necazul nu te-a biruit.
De câte ori te-ngenunchează
Vrăjmașii cei cotropitori,
„Bătrâna” te îmbărbătează
Și nu te lasă ca să mori.
Deci nu slăbi și crede numa
Că „Maica” nu te-a părăsit,
Ci darul ei, întâi și-acuma,
Te sprijină necontenit.
De vei păzi, „credința tare”
Precum din veac s-a moștenit
Vei fi slăvit din nou sub soare
Mai mult de cum ai fost slăvit.
Iar dacă tu disprețui-vei
Predaniile părintești,
Atuncia grâu vei fi colivei
Și veșnic nu mai odrăslești.
Vei fi ca pleava cea ușoară
Purtată pururea de vânt
Pierindu-ți urmele din țară
Și numele de pe pământ!
Atunci vei moșteni blestemul
Ca fiul rău de la părinți
Pierzând ogorul – ca Edenul –
Răscumpărat de-atâția Sfinți!
|
Acestă lucrare este considerată a se afla în domeniul public, fiind publicată în cadrul unor manifestări sau discursuri publice despre care se presupune că nu sunt sub licență. În cazul în care lucrarea este supusă drepturilor de autor, va fi necesar ca acestă pagină să fie ștersă, reprezentând o posibilă violare a acestor drepturi. Acest format ar trebui folosit numai după ce s-a depus un efort rezonabil pentru a determina statulul lucrării. |