Poezii deosebite sau cântece de lume/Suflet altu n-are
Suflet altu n-are
Chin ast fel de mare
Foc ast fel de greu.
Trăesc moarte vie
Fără să mă știe
Altul decât eu.
Zioa nu-mi dă pace
Noaptea n-am ce face
Greu-m-e într-ascuns.
Unde cer dreptate,
Surdă răutate,
Nu-mi dă nici răspuns.
Mă-ntinz în putere
Cu glas cu vedere
În sus și în jos,
Nu-e nici o fire
Să aibă pornire
Am fi spre folos.
Ce e sus ascunde
Cine știe unde
Supt acea perdea.
Carea n-o ridică
Zicând că e frică,
Nu-l puteam vedea.
Ale lui slugi sfinte,
Mii de seci cuvinte,
Celor ce vorbesc.
Care nu-i cunoaște
Că sânt vulpi, șarpi, broaște,
Ce-n zadar trăesc.
Vii la omenire,
Mai rea nesimțire,
De piatră sânt toți.
Mai d-aproape rude
Mai rău nu aude
D-ai striga cât poți.
Nu găsești ființă,
Să aibă credință
Nici într-acel cias
Când paharul morții
Stă în pragul porții
Alt ci-a mai rămas?
Căci n-am o putere
Să trec printre sfere,
Doar va fi vrun loc.
Unde e astâmpăr
Nici vânz, nici nu cumpăr
N-am stăpân noroc,
Un loc prea departe
De vecinică moarte
Ci-acum pătimesc,
Numai pentru nume
Că mă aflu-n lume
Și adecă trăesc.