Poezii deosebite sau cântece de lume/Cine are piept să poarte

Poezii deosebite sau cântece de lume
de Anton Pann

Cine are piept să poarte?
Focuri și dureri de moarte
Și să fie odihnit,
Suferind cu mulțămită
Așa patimă cumplită
Făr d-as-arăta mâhnit.
Numai eu mă văz în stare
Că mă arz făr-de-ntristare
Și râzând să mă topesc.
Numărând drept datorie
A muri cu bucurie
Pentr-aceia ci-o iubesc.
Mulți gândesc că despărțire
N-am din cei fără simțire
Piatră zic că sânt și fier.
Văzând ast fel de răbdare
Făr-d-avea asămănare
Și să miră cum nu pier.
Măcar că au și dreptate
De urmări așa ciudate
Toți de obșta să mira.
Să am moarte drept plăcere
Și să sufer cu durere
Făr-de-a nu mă supăra.
Dar greșesc, că n-au știință
Că cu poftă și voință
A răbda este dator.
Cine e să te-nțăleagă?
Și o mucenie-ntreagă,
Nu că e nesimțitor.
De aceia, cu-ntregime,
De simțiri, nu cu prostime,
Că cât ești înțelegând.
Ș-al meu suflet te iubește,
Și de voe să trudește,
Și să bucură arzând.
Dar mă rog de înțelege,
Că la pieptu meu e lege,
Pentru tine a ofta.
Ș-a răbda dureri și chinuri,
Patimi, focuri, și suspinuri,
Și a nu să văeta.
Și rămâi încredințată,
Că d-oi muri vro dată,
Tot același fiind eu.
Că și-n iad și fite unde,
Voi striga făr de ascunde,
Că tu ești amorul meu.
Chiar de nu mă crezi pe mine,
Întreabă și pă ori cine.
Și vezi câte pătimește,
Un suflet ce te iubește.
Întreabă dar și pă lume,
Și să vezi că nu sânt glume.
Că necazurile mele,
Carele petrec cu ele,
De lacrămi varsă părae,
Cu o groaznică văpae.
Cât și suflețelu-mi este,
De ohtături multe dese.
Și un cias nu văz odihnă,
Ca să dorm vreodată-n ticnă.
Durerile îmi sunt hrană,
Și mângâere la rană.
Mă arde făr de măsură,
Și slăbesc făr de căldură.
Că sânt bolnav din picere,
Și murind o fac tăcere.
Când nu te văz le am chinuri
Și când te zăresc leinuri,