Poesii (1888-1894)/În țintirim

În ţintirim

Rînd pe rînd și’ncet în tristul țintirim bătrîn și sfînt
Lăcrămează liliacul clătinat de-al nopțeĭ vînt;
Peste pietre de morminte așternute-s florĭ uscate
Coperind atîtea viețe drăgălașe și uĭtate;
Icĭ și colo liniștite roș ard candelele sfinte
Rumenind în taina nopțeĭ cripta tristelor morminte;
Iară luna printre nourĭ plutitoare și senină
Impînzește peste toate argintiea eĭ lumină —
Și’n bogata-ĭ frumuseță înșirînd vedereĭ noastre
Un popor întreg ce zace adormit sub florĭ albastre.

Voiŭ muri și eŭ… În tristul țintirim bătrîn și sfînt
Lăcrăma-va liliacul legănat de-al nopțeĭ vînt;
Peste lespedea greoaie ce de-asupră-mĭ o să șadă
De pe creangă floarea moartă răvășită o să cadă —
Și la căpătâiul groapeĭ arde-or candelele sfinte
Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte;
Iară luna o s’arăte din senin vedereĭ voastre
Un popor întreg de gîndurĭ adormit sub florĭ albastre.