Pe drumul de fier

Sari la navigare Sari la căutare
Pe drumul de fier
de Sándor Petőfi
Traducere de R. Popescu

Publicată în Opinia, 31 iulie 1949, pag. 2.


O mare blândă mă-nconjoară
Și sufletu-mi se scaldă-n ea
Doar pasărea demult trecea
Zburând, și-acum șl omul zboară.

Al nostru gând ca o săgeată
Pornea în urma ta, târziu.
Dă pinteni calului, dar știu,
Te-ajungem, te-ntrecem pe dată.

Deal, om, pârâu, copac în față
Și cine știe câte doar,
Din zare necurmat apar
Și-apoi se pierd - făpturi de ceață.

Și soarele cu noi aleargă
Ca un nebun nepământesc
Ce-ar crede cum că-l urmăresc
Draci vrând să-l frângă, și să-l șteargă.

Dar el a alergat zadarnic,
Rămase-n urmă... obosit.
Pe-un deal căzut-a-n asfințit,
Ca flăcări de rușine amarnic.

Și noi zburâm toți laolaltă,
Neînfricați, neobosiți
Spre infinitul gol porniți
Pășim spre lumea ceialaltă.

Sute de trenuri, mii și mii
Să faceți pentru omenire...
Să n-aibă nlcăieri oprire
Ca sângele în artere vii.

Aceste trenuri toate sunt
Iubirea, viața și cultura.
Prin ele se distruge ura
Și iese vlaga din pământ.

Drumul de fier e nesătul
De trenuri. N-ați avut fier poate?
Zdrobiți azi lanțurile toate
Și fier o să aveți destui.