Paza sufletului

Jump to navigation Jump to search
Paza sufletului
de Ioan Iacob Hozevitul
Turma fără păstor


Singur lucrul meu din lume
Este mântuirea mea
Dacă eu nu văd de dânsa
Cine altul va vedea?

Trup și suflet dimpreună
De la Domnul mi s-a dat
Deci eu singur voi da seamă
Pentru cele ce-am lucrat.

Lucrul mântuirii mele
Este pentru veșnicie
Și nu este dat a-l face
Decât numai singur mie.

Hotărârea este dată;
Trebuiește ca să mor!
Nu știu când, poate chiar mâine
Sau în ceasul viitor.

După asta nu știu locul:
Poate unde dorm acum,
Poate unde stau, afară
Sau în casă, sau pe drum.

Nu cunosc apoi nici chipul
Întru care voi muri:
Pocăit sau încă slugă
La păcat mă voi găsi?

Dacă nu mor fără veste
Boala mă va anunța;
Dar cu greutatea boalei
Voi putea a mă-ndrepta?

Mintea mea de mai lucrează
Dar cutremurul de munci,
Îi mai dă răgaz să cerce
Viața mea de pân-atunci ?

Poate inima atuncia
Să se moaie de căință
Dar la cuget mă încurcă
Câte am pe conștiință.

Împrejurul meu atuncia
Frații mei vor sta plângând,
Alții vor să iscodească
Despre banii de comând!

De voi fi cumva cu stare
Ei vor folosi momentul
Să mă-ntrebe mai cu seamă
Dacă-i gata Testamentul!

Poate ei cu grija asta
Vor uita să dea de știre
La părintele Duhovnic
Pentru Sfânta spovedire!

Va veni și el la urmă
Să mă-ntrebe de păcate
Dar se leagă poate limba
Și nici mintea nu mai poate.

Căci mai mult pe altă lume
Cugetarea mea va fi
Și căința mea atuncia
Nu știu cum se va primi!

Arătări îngrozitoare
Ochii mei atunci văzând
Nici nu știu când iau în gură
Sfintele ce mi-or fi dând!

Ca să-mi fie moartea bună
Eu să pregătesc acum
A virtuților merinde
Să le am atunci pe drum!

Să-mi adun acum din vreme
Cele ce voi socoti
Că la ziua de pe urmă
Nu le pot agonisi.

Spovedirea cea curată
Și cu duhul umilit
Cum și paza despre toate
Carii dau de poticnit.

Dacă Sfânta spovedire
Nu-i întreagă și curată
Vremea despărțirii noastre
Ne va fi înfricoșată!

Căci atunci amar ne vine
Când vedem a noastră stare
Și de vămile cumplite
Nu avem nici o scăpare!

Frică mare ne cuprinde
Că nu știm în veșnicie,
Muncă veșnică ne-așteaptă?
Ori nespusă veselie ?!

Deci să am mereu în minte
Că la urmă am să mor
Și de trup se va desparte
Sufletul nemuritor!

Dacă clipa cea de-acuma
Ar fi clipa cea din urmă
Am nădejde de scăpare
Dacă viața mi se curmă?

Mă gândesc că după moarte
Trupul meu va fi sluțit
Nemișcat, fără simțire
Cu miros nesuferit!

La biserică ducându-l
Preoții cu rugăciune
Pogorâ-se-va în groapă
Să devie putrejune!

Pomenirea lui cu sunet
Va să piară de pe lume
Și cu vremea pământenii
Vor uita de al meu nume.

Iată cum se trece slava
Trupului de pe pământ
De a căruia plăcere
Toată viața mă frământ.

Deci mereu să iau aminte
La tot pasul meu din viață
Căci atârnă mântuirea
Chiar din clipa cea de față!

O prea milostive Doamne
Să nu lași până-n sfârșit
Să amân eu pocăința
Cel prea mult ticăloșit!

Pomenirea despre moarte
(Glasul trâmbiții de-apoi)
Neîncetat să mă trezească
Ca alarma la război!

Eu în lume las o dâră
Pe o carte tăinuită
Care-mi face după moarte
Toată viața mea vădită.

Frică-mi este că la urmă
Scrise nu se vor afla
Faptele care în viață
A le face se cădea!

Iară relele de care
Se cădea a mă feri
Poate toată, vai de mine,
Cartea ceia vor mânji!

Azi când cuget vremea morții
Înainte mi se-arată
Cum atunci se va deschide
Pentru mine judecată!

Un arap rânjind la stânga
Îmi citește o carte groasă
Întru care este toată
Fapta mea cea ticăloasă!

Iar la dreaptă, stând de față
Îngerul cu chip scârbit
Dintr-o mică carte spune
Binele ce-am săvârșit!

Dacă este hotărâre
Ca să meg la fericire
Îngerii cu bucurie
Vor veni spre însoțire.

Iar de nu se află scrise
Fapte vrednice de milă
Demonii la întuneric
Mă vor stăpânii cu silă!

Vai de ticălosul suflet
Care-n iad se osândește
Chin mai mare este gândul
în veci nu se sfârșește.

Când va fi aproape vremea
Judecății viitoare
Vor fi semne mari în lună
Și în stele și în soare.

Judecata va să vină
Ca un furt fără de veste
Și fiind noi în păcate
Pocăință nu mai este!

Râu de foc va arde totul
Oamenii și împărății
Dobitoace, pești și păsări
Cu tot felul de stihii

Glasul îngereștii trâmbiți
Va suna din patru „torți”
Și pe trupul meu acesta
Îl va ridica din morți!

Va chema din nou pe suflet
Din porunca lui Hristos
Ca să se împreuneze
Iar cu trupul cel de lut.

Sufletul atunci cu trupul
Nemurire va lua
Dar nu știu; pentru perzare
Sau spre fericirea mea.

Dumnezeu cu Sfânta Cruce
Va veni atunci pe nori
Întru toată Slava Sfântă
Ca un drept judecător.

▲ Începutul paginii.
PD-icon.svg Acestă lucrare este considerată a se afla în domeniul public, fiind publicată în cadrul unor manifestări sau discursuri publice despre care se presupune că nu sunt sub licență.
În cazul în care lucrarea este supusă drepturilor de autor, va fi necesar ca acestă pagină să fie ștersă, reprezentând o posibilă violare a acestor drepturi. Acest format ar trebui folosit numai după ce s-a depus un efort rezonabil pentru a determina statulul lucrării.